joi, martie 28, 2024

Apel pentru transformarea Uniunii Europene

După referendumul Brexit și după alegerea unor guverne antieuropene în mai multe țări, nu se mai poate continua ca până acum. Nu mai putem să ne mulțumim să așteptăm următoarele ieșiri, următoarele destrămări, fără a schimba nimic fundamental în Europa actuală. Continentul nostru este prins în prezent într-un clește între, pe de o parte, mișcările politice al căror singur program este alungarea străinilor și a refugiaților, program care a început deja să fie aplicat; iar pe de altă parte, partidele care-și zic europene, dar care, în fond, continuă să-și imagineze că liberalismul pur și dur și punerea tuturor (state, întreprinderi, teritorii, indivizi) într-o stare de concurență generalizată sunt suficiente pentru definirea unui proiect politic, fără a realiza că tocmai lipsa unei mize sociale este cea care alimentează sentimentul de abandon.” ( 1 ) O situație disperată, pentru economistul francez Thomas Piketty și colaboratorii săi, care propun însă o serie de măsuri concrete pentru a elimina concurența fiscală și pentru a răspunde dezamăgirii cetățenilor față de proiectul european.

European convins, autorul controversatei cărți ,,Capitalul în secolul XXI” ( 2 ) a elaborat, împreună cu alți universitari, un plan de reformă a UE. Nu este vorba despre o nouă formulă magică de salvare a construcției europene, ci despre o serie de propuneri concrete, reunite în manifestul întitulat „Changer l’Europe, c’est possible!”. Acesta se prezintă sub forma unei mici cărți, foarte ieftine, în care se demonstrează că mai multă democrație și mai multă justiție socială în UE nu sunt simple utopii politice. Tratatele europene actuale nu sunt o fatalitate, afirmă autorii, iar pentru a dovedi această afirmație, ei concep un proiect de tratat de democratizare a UE (T-Dem) și o schemă de buget de natură să întărească solidaritatea statelor membre. Lansat în decembrie 2018 de o sută de intelectuali și oameni politici europeni, manifestul pentru democratizarea Europei este o inițiativă cetățenească, bazată pe premisa că proiectul european aparține tuturor. În acest moment, el este semnat de peste 115.000 de persoane. ( 3 )

Ideea de bază a proiectului este transformarea radicală a actualelor instituții europene. Astfel, T-Dem prevede crearea unei adunări europene cu puteri foarte mari. Aceasta ar urma să fie formată în proporție de 80% din parlamentari naționali și 20% din membri ai actualului Parlament European (în funcție de ponderea grupurilor politice).

Noua adunare ar urma să aibă dreptul, iar acesta este cel de-al doilea element al noului edificiu european propus de autori, să adopte o fiscalitate comună, care să alimenteze amintitul buget european. Astfel, vor fi instituite patru mari categorii de impozite: 1) asupra beneficiilor marilor întreprinderi; 2) asupra marilor venituri (peste 200.000 euro pe an); 3) asupra marilor averi; 4) asupra emisiilor de bioxid de carbon.

Stabilit la 4% din PIB-ul european, așa cum propun autorii, acest buget (de patru ori mai mare decât actualul buget al UE) va avea următoarele priorități: tranziția ecologică; integrarea imigranților; educația; cercetarea și inovarea. El va conferi, de asemenea, o anumită marjă de manevră bugetară statelor membre pentru a reduce impozitele progresive asupra salariilor și consumului.

Evident, noua adunare va trebui să dialogheze cu forurile de decizie actuale (cum ar fi, de exemplu, Eurogrupul), însă, aspect esențial, raporturile de putere existente în prezent vor fi inversate, deoarece, în caz de dezacord, noua adunare va fi cea care va avea ultimul cuvânt.

Autorii subliniază că nu doresc să creeze un nou mecanism de transfer al resurselor în cadrul UE, prin care fondurile să fie redistribuite de la țările „virtuoase” spre cele mai puțin diligente. Diferența maximă dintre sumele plătite și încasate de o anumită țară va fi de 0,1% din PIB-ul său – prag care poate fi însă mărit, dacă va exista un consens în această privință. Ei consideră că o asemenea creștere a volumului resurselor gestionate la nivel european se justifică, în principal, prin necesitatea reducerii inegalităților din interiorul țărilor membre, nu a inegalităților dintre ele și că prioritară este investirea în viitorul comun al tuturor europenilor. Se precizează că acest calcul ar exclude cheltuielile efectuate în folosul tuturor țărilor, cum ar fi, de exemplu, cele pentru finanațarea acțiunilor impuse de schimbările climatice. Deoarece va finanța bunuri publice europene, de care vor beneficia toate țările, bugetul pentru democratizare va fi, de asemenea, un buget pentru convergența țărilor membre.

Prin crearea unei adunări europene cu o mai mare putere decizională, artizanii acestui tratat speră să creeze o cale de ieșire a UE din impasul birocratic în care se află în prezent. Document cu prevederi concrete, T-Dem poate fi adoptat în câteva luni. În modul acesta, cetățenii vor fi motivați să-și asume un proiect european de natură să creeze o mai mare justiție socială. Căci, până acum, arată autorii, integrarea europeană a servit mai mult celor mai puternici și mai capabili să se adapteze: marile întreprinderi și persoanele cu venituri și averi mari. Evenimentele politice menționate la începutul articolului sunt manifestări ale acestui dezechilibru social fundamental. Or, se constată că o Europă concurențială, dură față de cei mai slabi, este respinsă tot mai hotărât de masele populare, care își manifestă din ce în ce mai clar euroscepticismul cu ocazia fiecărui scrutin electoral european.

T-Dem este, neîndoios, un proiect de stânga, care pune accent pe justiția socială și fiscală. „O stângă adevărată și cu adevărat europeană” – spun promotorii săi, convinși că fiscalitatea este un instrument eficace de schimbare a situației economico-sociale a țărilor UE.

* * *

Politica fiscală este, indubitabil, o politică economică posibilă, însă nu suficientă. Această afirmație este dovedită, printre altele, de ampla dezbatere declanșată de apariția amintitei cărți a lui Piketty, ,,Capitalul în secolul XXI”. Fără a intra în detaliile controverselor respective, vom spune doar că o concluzie importantă care se desprinde din această dezbatere este că politica fiscală singură nu poate schimba relațiile economice obiective, cum ar fi, de exemplu, raporturile de forțe dintre capital și muncă (productivitățile marginale ale celor doi factori, remunerațiile aferente, locul și rolul deținătorilor acestor factori în procesul de producție etc.).

În acest context, principala obiecție care se poate formula la adresa T-Dem privește posibilitatea împiedicării cu mijloace politice a fenomenului globalizării caracteristic capitalismului contemporan. Este surprizător că un autor ca Piketty, care se prezintă ca istoric (al economiei), crede că eficacitatea acțiunii politice depinde exclusiv de o formă particulară (pe care el o consideră nouă) a democrației reprezentative. Noua adunare europeană poate, desigur, să adopte T-Dem, în forma propusă de autori sau într-o formă îmbunătățită, însă poate, de asemenea, să modifice acest tratat, la fel cum au fost modificate în mai multe rânduri acordurile europene anterioare (ultima oară prin tratatul de la Aachen semnat la 22 ianuarie 2019 de cancelara germană A. Merkel și președintele francez E. Macron). Or, în modul acesta s-ar schimba radical întregul cadru juridic neoliberal al guvernanței economice existent în prezent în UE. Ca urmare, nu există nici o garanție că ceea ce autorii numesc „competențele exclusive” ale UE vor fi întodeauna minimale, ori că așa-numitele „competențe partajate” vor fi suficiente pentru a conferi statelor membre marja de manevră necesară pentru a face față șocurilor asimetrice. Căci, T-Dem nu conține nici un fel de prevederi în materie de concurență și de piață internă. Or, acestea sunt domeniile cele mai dinamice și mai importante pentru evoluția ansamblului edificiului european. Piketty afirmă doar că trebuie „să avem încredere în democrație”, însă nu spune de ce. Propunerea sa este crearea unei noi adunări europene, însă acest for este o reuniune a unor oameni care urmează să fie aleși tot prin procedurile obișnuite ale democrației reprezentative, cu virtuțile și limitele sale inerente.

De fapt, în considerațiunile sale cu privire la democrație, există un aspect asupra căruia Piketty păstrează tăcerea. Legiferarea unor principii și proceduri democratice este necesară, însă nu suficientă pentru crearea unei ordini democratice: mai este necesar ca cetațenii să fie educați în spiritul principiilor democratice, să-și asume o funcție civică activă și răspunderea aferentă.

Într-o democrație, instituțiile politice pot modifica raporturile dintre productivitățile marginale și remunerațiile aferente capitalului și muncii, la fel cum pot stabili nivelul altor mărimi economice nominale (prețuri, dobânzi, cursuri de schimb etc.). Din acest punct de vedere, nu există nici o deosebire între un regim politic democratic și unul autoritar sau totalitar: în toate aceste cazuri, statul, aparatul social de forță și contrângere, se amestecă în procesul pieței și în activitățile cetățenilor pilotate de piață. Iar ideile despre ce anume ar trebui să facă statul se găsesc din abudență în literatură: controlul instituțiilor bancare, căci băncile sunt în centrul procesului de finanțare a economiei; impozitarea capitalurilor; limitarea mișcărilor de capital internaționale; interzicerea activității politice desfășurate ca profesie; limitatea numărului mandatelor și interzicerea cumulului de funcții; tragerea la sorți a conducătorilor; desființarea tribunalelor comerciale (formate din judecători exclusiv ai patronilor); dreptul cetățenilor de a vedea contabilitatea întreprinderilor; revocabilitatea aleșilor; ș.a.m.d. Combinând în mod ecletic considerente economice, sociale, politice, etice etc., aceste propuneri pornesc de la principiul că toți oamenii, chiar și cei cu mai puțină pregătire, pot încerca să-și făurească propriul destin politic, dacă au timpul și mijloacele necesare. Se presupune, de asemenea, că oamenii mai instruiți își vor folosi cunoștințele juridice, politice, economice etc., pentru a apăra principiile fundamentale care limitează concentrarea puterii în mâna câtorva indivizi.

Din păcate, una din lecțiile profunde care decurg din studiul epocii moderne este că activitățile politice rareori au promovat bunăstarea economică, dar ele pot, dacă sunt destul de intense și de prelungite, să o submineze. Cea mai folositoare funcție a statului a fost să stabilească un cadru în care indivizii să-și poată urmări propriile interese, uneori aducând foloase și obștii în acest fel.

De altfel, Piketty nu este autorul cel mai îndreptățit să facă asemenea propuneri. Căci, cititorul este frapat de această frază a sa din „Capitalul în secolul XXI”: „Sunt vaccinat pe viață contra discursurilor anticapitaliste convenționale și leneșe, care par uneori să ignore acest eșec istoric fundamental (regimurile comuniste – n.n.) și care prea adesea își refuză mijloacele intelectuale pentru a-l depăși.” ( 4 ) Frază sau panseu surprinzător, având în vedere că nu mai trebuie decât un mic pas pentru a conchide că toate discursurile critice la adresa capitalismului sunt „leneșe” și că, deci, militantismul anticapitalist este, la urma urmelor, ineficient.

După părerea noastră, Piketty ar trebui să se întrebe – astăzi mai mult decât oricând în trecut – dacă nu cumva dreptul și instituțiile politice existente în țările democratice sunt, din perspectivă marxistă, drept și instituții politice „burgheze”, în sensul că determină inegalitatea veniturilor, averilor și consumului.

Fraza citată este eufemistică, însă ea poate fi ușor reformulată astfel încât să exprime mai clar ideea luptei de clasă. De exemplu, se poate spune, la fel ca Marx, că sursa profiturilor industriale și a tuturor celorlalte venituri din capital (rente, dobânzi, chirii etc.) și, deci, sursa capitalului viitor este plusvaloarea creată de către muncitori și însușită gratuit de către capitaliști; această plusvaloare este egală cu diferenţa între valoarea nou creată de muncitori şi salariul plătit acestora, care este întotdeauna la nivelul de subzistenţă, adică la nivelul strict necesar consumului muncitorilor şi familiilor lor pentru ca „forţa de muncă” să se reproducă. Capitalul este, deci, plusvaloare acumulată, provenită din munca neplătită a muncitorilor și însușită gratuit de către capitaliști în virtutea faptului că ei sunt proprietarii întreprinderilor în care lucrează muncitorii. În acest sens, mijloacele de producție (mașini, utilaje, materii prime etc.) sunt capital, adică instrumente de exploatare a muncii salariale. ( 5 )

De aceea, trebuie amintit lui Piketty și altora care gândesc ca el că oamenii care interacţionează în economia de piaţă intră în relaţii cu o puternică încărcătură morală. Dimensiunea morală a acestor relaţii este inerentă elementelor constitutive ale economiei de piaţă – proprietate privată, liberă întreprindere, schimburi efectuate în mod voluntar la preţuri formate în funcţie de cerere şi ofertă –, indiferent de profitul pe care îl realizează întreprinzătorii, care nu este luat de la nimeni şi care, de aceea, le aparţine în mod legitim. ( 6 )

Pe de altă parte, economia de piaţă (capitalismul) şi democraţia reprezentativă sunt produsul aceluiaşi proces istoric; ele au apărut împreună în epoca modernă, depind una de alta, au dispărut amândouă odată cu instaurarea comunismului şi au reaparut împreună îndată ce comunismul a căzut. De aceea, este o iluzie sa se creadă că, în plan politic, poate fi prezervată democraţia, iar în economie proprietatea privată şi piaţa să fie abolite. ( 7 )

Preferința neprecupețită a lui Piketty pentru democrația reprezentativă este, deci, atât surprinzătoare, cât și „normală”. Surprinzătoare, deoarece ne place să credem că el este un spirit onest și nu ignoră virtuțile și limitele inerente acestui regim politic; „normală”, deoarece este în concordanță cu valorile democratice ale civilizației europene. Rămâne doar întrebarea dacă toți semnatarii manifestului său împărtășesc aceste valori.

NOTE___________________________

1 – T. Piketty ș.a., Changer l’Europe, c’est possible!, Éditions Points, 2019, p. 10 (trad. ns.).

2 -T. Piketty, Capitalul în secolul XXI, București: Litera, 2015.

3 – www.tdem.eu

4 – T. Piketty, Capitalul în secolul XXI, ed. cit., p. 63.

5 – S. Cerna, Salariul minim și stafia comunismului,

https://www.contributors.ro/cultura/salariul-minim-%C8%99i-stafia-comunismului/

6 – S. Cerna, Dimensiunea morală a economiei de piață,

https://www.contributors.ro/economie/dimensiunea-morala-a-economiei-de-piata/

7 -S. Cerna, Capitalismul, Oeconomica, nr. 3/2015,

http://oeconomica.org.ro/abstract/431/Capitalism-Capitalismul.html; Ora nouă, 3 aprilie 2019, http://www.oranoua.ro/silviu-cerna-capitalismul/

Distribuie acest articol

68 COMENTARII

  1. Citez „din păcate, una din lecțiile profunde care decurg din studiul epocii moderne este că activitățile politice rareori au promovat bunăstarea economică”. Oricum Europa este condamnată. Ați putea aplica aceste principii la S.U.A. lui Trump și la China?

    • Ai ghinionul sa te fi prins in locul asta civilizat, unde nu te poti ascunde sub masa dupa ce te-ai asezat: de ce toata lumea ii sare in cap lui Trump? De ce, cand iuropa baga de tspe ori mai multe taxe si tarife, de tspe ori mai mari, si cand China a dat peste cap indicatorul protectionismului, si dupa ce Obama a incercat si el sa faca destule lucruri de genul asta in relatie cu China, tot Trump e luat la suturi?

      • A-l injura pe Trump pentru toate relele lumii este un obicei ramas din vremi apuse: SUA sint in descompunere si au ajuns la marginea prapastiei :D
        Putin, Xi, Macron, Merkel? ei ar vrea sa (ne)faca bine, dar le sta Trump in cale :P

  2. Cu alte cuvinte, crearea unui guvern european si prin consecinta renuntarea la statul national. Da. intradevar, acesta stare de fapt ar trebui sa fie finalitatea drumului european si crearea SUE, Statele Unite ale Europei.
    Este viziunea celor cativa insa nicidecum dorinta elitelor politice care sunt inca inradacinate profund in idea statului nationa unitar, al natiunii, in unele locuri cat se poate de „curata” si lipsita de alte influente.
    Ce sunt cei 100000 in fata de cei 500 de milioane ? cateva procente nesemnificative.
    Chiar credeti ca mentalitatile dintre nordul si sudul , estul si vestul continentului sunt compatibiele , de valori comune ce sa mai vorbim, fiecare le interpreteaza dupa bunul plac ascunzandu-se in spatele frontierelor nationale.
    Mai degraba se instalazeaza fenomenul „baricadarii” decat al deschiderii, nationalismul neputand fi eradicat prin simplul fapt, prin agitarea nationala se poate puncta foarte bine electoral, orizontul elitelor politice fiind foarte limitat.
    Sa fie neamtul, olandezul de acord sa munceasca pe branci pt a sustine „dolcefarniente-ul” din sud prin pomparea de bani in sistemele sociale in tari cu corruptie endemica ? Cum poate arata o politica comuna europeana in fata valurilor de emigranti care tropaie la granitele Europei ? daca nu exista o intelegere comuna a primirii sau returnarii in tarile de origine a acestora ? umanismul, empatia si intelegerea s-a inecat de mult in Mediterana.
    Europa trebuie reformata, reforma care va avea loc in momentul in care in Germania nationalistii vor ajunge la putere, sansele ca in urmatorii 10 ani sa se intample fiind destul de bune.
    Reformarea Europei poate avea loc numai in urma unor „cutremure politice”, in trecut in urma celor militare, actualele seisme politice fiind locale fara urmari profunde pt Europa fapt care poate fi urmarit in activitateta actualelor institutii europene sau cum se pot numi popular „masini de tocat bani”.
    Deocamdata nu exista nici o personalitate politica carismatica in Europa care poate lua taurul de coarne si propune intradevar idei revolutionare propuse in cartulia sus numita. Tot sunt in cautarea consensului diluat pana la lipsa oricarui gust precum alimentele produse dupa normele impuse de birocratia europeana.

    • „Cu alte cuvinte, crearea unui guvern european si prin consecinta renuntarea la statul national.”

      Mai degrabă pare a fi vorba despre un nou parlament.

      Dar, Uniunea Europeană are o structură de tip parlamentar și una de tip executiv-guvernamental. Pur și simplu, ele trebuie să acționeze în scopul pentru care au fost create. Dar asta se poate doar cu acceptul unanim al statelor membre pentru un nivel mai ridicat de integrare, Or, unele state membre n-au chef să-și reducă suveranitatea, un argument fiind ineficiența instituțiilor UE și birocrația. Iar aceasta este tocmai pentru că lipsește dorința de creștere a nivelului de integrare și adoptarea unei Constituții puternice, de tip federal șamd. Astfel, se formează de fapt un cerc vicios de tipul „poveștii cu cocoșul roșu”.

      Marea Britanie a fost unul dintre artizanii disensiunilor din UE. Dar, mi-e greu să-mi imaginez ziua în care Franța, Germania, Italia, Spania șamd. vor renunța la locurile din organismele ONU, chiar din ONU, ori alte instituții internaționale, cedând autoritatea Uniunii Europene.

      Nu este vorba despre un nou parlament, după părerea mea, ci despre viziune politică. Avem birocrație suficientă, nu ne mai este necesară cea imaginată de Thomas Piketty, care ar avea un efect fix contrar celui declarat. Instituțiile europene actuale sunt foarte bune, dar statelor membre [mari] le este teamă să le facă cu adevărat funcționale.

      • Structurile actuale cu o comisiei europeana, parlament, consiliul Europei si cel european, notiuni care cu greu pot fi intelese dealtminteri rostul lor fiind de multe ori „in ceata” cum s-ar spune.
        Pe langa aceste organizatii mari exista o sumdedenie de alte comisii si consilii, grupuri de lucru, organizatii si institutii, un desis atat de stufos incat nici drujba nu.l mai taie.
        Aceste structuri au fost create pt a multimii pe toata lumea si pe toti, vezi rolu si rostul comisarilor, pt fiecare tara cate unul chiar daca postul si rostul este indoielnic , o spoiala democratica , circul ultimii numirii al sefului/ sefei comisiei fiind un exemplu elocvent.
        S-a incercat cladirea Europei pe consens si cu ce ne.am ales, intelegeri la cel mai mic numitor comun.
        Iar acum are cineva idea unei suprastructuri ? Hotararile europene sunt luate la masa sefilor de stat si guvern in consiliu , restul toca mai malt sau mai putin frunze la caini si asta pe bani multi.
        Care stat renunta la suveranitatea sa si cine vine cu idea desfiintarii acestui consiliu al sefilror de stat si guvern ? nimeni fiind dispus sa renunte.
        Care mai e rostul parlamentelor nationale ? nici unul daca apare o „suprainstitutie” europeana cu puteri si atributii sporite.
        Toate balivernele si elucubratile pe care le arunca unul si altul in spatiul public sunt fara finalitate iar Europa nu se va schimba decat in cazul unui dezastru militar, traditia exista de sute de ani..

    • Pai Statele Unite ale Europei exista deja. Si s-au constituit pornind din vest spre est spre deosebire de cele ale Americii care s-au constituit dinspre est spre vest. :) Tratatele europene au evoluat asa cum a evoluat Constitutia americana prin amendamente etc. Statele unite ale Europei exista dar lumea se face ca nu le vede. Crezand ca daca le ignora atunci ele nu exista. Dar SUE exista si se impun in fata lui BoJo, unite ca niciodata, ele îi creaza probleme lui Trump (RGDP-ul, impozitele pe profitul GAFA, etc.) si chiar si lui Putin care nu are ce face si încaseaza în fiecare zi sanctiunile economice din cauza anexarii Crimeii. SUE au deja o politica de imigratie care începe sa fie cursiva dupa problemele avute cu populistii care încep sa piarda din teren. ETC. ETC.

      • Nu exista nici o uniune a statelor europene, este doar o unine economica cu o mondeda comuna, atat si nimic mai mult restul fiind gargara.

  3. 4% din PIB-ul EU, 20% membri ai actualului parlament european. Manevra ce vrea a fi executata ca la carte, netaind niciun pic de cascaval de la cei ce primesc acum (fiindca nu ar fi de acord, asa e mereu), in schimb distribuind mai mult cascaval la mai multi beneficiari. Totul in numele binelui. Aproape ca am impresia ca cei ce vin cu ideile astea nu au inteles ca brexitul si altele din serie se intampla fix din cauza ineficientei Europei, iar solutia e sa se realizeze, daca se poate, mai mult, dar neaparat cu mai putine costuri. Asta e treaba oricarei administratii, teoretic.

    Dar partea mea preferata e ca pentru a stimula inovatia si cercetarea, care sunt subminate tocmai de taxele draconice ale ioropei, mai marii s-au gandit tocmai sa mai gaseasca niste taxe. Pentru cei mai productivi si mai inovatori. Oh, da, si pe minunatul codoi. Banuiesc ca daca suna frumos putem sa taxam.

  4. 1. Observ ca acest articol se ocupa mai mult de cartea anterioară a lui Picketty (Capital on secolul 21) decât de cea despre reforma EU.
    2. Criticii neoliberali ai lui Picketty ii reproșează că nu este un economist ci un statistician. Tocmai aici este problema lor: Picketty își argumentează teoria sa (și formula aferenta) cu dare reale și nu cu ideologie a la Milton Friedman și Chicago boys. Picketty ilustrează perfect un adagio englezesc: old money bring new money. Nu este vorba la Picketty de nici o teorie ascunsă a plusvalorii asa cum insinuează domnul Cerna și de observarea pe baze de date reale a unor fenomene pe care altii le ascund sau le explica prin teorii frumoase.
    Revenind la cărticica lui Picketty despre reformarea EU, din pacate ideea ca 6000 de parlamentari, unii din Teleorman, altii din Aachen sau Napoli își dau mâna sa reformeze Europa este de-a dreptul utopică. Europa are nevoie de o reformare in care asperitățile curente sa fie netezit, in care concurenta sa lase loc și micilor companii, in care taxarea progresivă sa fie generalizată si in care oamenii sa se simtă europeni.

    • prin asertiunea Dvs. „Picketty își argumentează teoria sa (și formula aferenta) cu date reale și nu cu ideologie a la Milton Friedman și Chicago boys” observ ca aveti o pozitie apropiata de cea a lui Ghe. Piperea: „Pentru economistii care nu sunt blocati in proiectul libertarian al lui Milton Fridman, capitalismul rau, gregar, de joasa speta (low-road), este o modalitate inapoiata de implicare in competitia economica, prin productia in masa de bunuri de baza, la preturi scazute.” (https://www.cotidianul.ro/radacinile-capitalismului-brutal-al-americii/).
      mie imi pare ca D-l Cerna bate saua iepei mai inspre ce sustine Croitoru in https://www.g4media.ro/cum-s-a-ajuns-la-o-propunere-discutabila-referitoare-la-comisia-europeana.html i.e. accentul pe libertate economica vs/ cum libertate politica & sociala.
      btw: se pare ca intentia lui BJ cu brexitul este sa indrepte UK intr-o pozitie de stat corsar (dereglementare si impozite reduse) https://www.hotnews.ro/stiri-international-23365230-merkel-avertizeaza-este-pericol-trezeasca-granitele-sale-regat-unit-stil-singapore.htm
      personal, cum am mai scris, consider interpretarea, caci nu este o ideologie, a lui Friedman mai sanatoasa la cap, desi poate parea cinica… dupa destui ani de vazut cu proprii ochi cum se petrec lucrurile… si ma mefiez de politicile redistributive administrativ din interese temporare politic-electorale, pentru ca creaza bule si accentueaza amplitudinea ciclurilor economice
      but, the beauty remains in the eyes of the beholder. the value is a different topic.
      pana si Trump e nervos pe Fed ca nu face ce face Draghi la BCE… o fi ceva in joc, ma gandesc..

      • Nu este vorba de productia de masa la preturi scazute, ci de efectele distributiie (sau non-distributiei) beneficiilor acestei productii in societate.
        Cand rata de crestere economica a unei tari dezvolate este de 2-3% (si asta in ani foarte buni) iar un actionar are statistic o rata de crestere a capitalului (dividende sau principal) de peste 4% (altfel nici nu investeste banii) rezulta ca acei cetateni care nu detin capital sunt perdanti. Posesia de capital devine un avantaj care mareste polarizarea in sociatatile avansate, si din nou Picketty (dar si Josepth Stieglitz, laureat Nobel pentru economie) demonstreaza asta cu cifre si nu cu teorii goale.
        Stieglitz, dar si Ha-Joon Chang, un economist sud-corean profesor la Cambridge, arata ca rata de crestere economica a USA a fost mai rapida cand a existat o impozitarea progresiva mai severa decat in perioadele ultraliberale inspiarte din teroriile celor de la Chicago.
        Din nou este vorba despe cifre reale si nu de vorbe-n vant.

        • multam! cumva, imi confirmati impresia avuta cand v-am citit comentariul, motiv pt care v-am raspuns in speranta ca va veti explica sustinerile.
          nu va contrazic in opiniile Dvs., doar va sugerez ca mie imi par lucrurile „un pic” mai nuantate,
          Joseph Stiglitz e absolvent de MIT, cu doctorat dat cu Solow, pe crestere economica si distributia veniturilor (https://dspace.mit.edu/bitstream/handle/1721.1/12963/26076611-MIT.pdf?sequence=2#page=1). Omul trateaza modelul bisectorial si semnaleaza de la bun inceput ca cca. 87% din cresterea venitului mediu in US intre 1890 si 1957 a fost datorata dezvoltarii tehnologice , iar restul de 13% acumularii de capital. Apoi analizeaza&elaboreaza mai in detaliu… mai recent vedem companii de tehnologie care au depasit 1 trilion de USD in cca 30 ani (Apple, Micromoft…)… restul a devenit o istorie.
          Ce doream sa va semnalez este ca acest subiect este legat de asa-numita capcana a venitului mijlociu (Middle Income Trap), subiect care ne afecteaza ca tara si cu care l-am mai chestionat (fara raspuns, inca) pe D-l Cerna… iar, evident, lucrurile sunt legate intre ele :)
          Link-urile date mai sus au fost „for the record”, pt ca imi pare ca subiectul este suficient de fierbinte ca sa determine pe destui vectori de opinie, ba chiar factori de decizie, sa bata saua iepei, semn ca se misca fronturile.. ceea ce presupune si un pic de diversiune si manipulare, in termeni de (Asymmetric) Information Economics :)

        • @Cinicul – polarizarea este reală, dar cifrele sunt greșit înțelese. Cei care câștigă mai mult se schimbă mereu. Ăsta e unul din aspectele pe care stânga ”de birou” nu le înțelege: acei 1% bogați sunt mereu alții.

          La o țară ca Statele Unite, 1% reprezintă peste 3 milioane de oameni, dar nu sunt aceiași 3 milioane care erau acum 10 ani și nici aceiași 3 milioane de oameni care erau acum 30 de ani. Probabil unii dintre ei au rămas în cadrul celor 3 milioane, dar foarte puțini. Cel mult câteva mii, dar mai probabil doar câteva sute.

          Numai în feudalism latifundiarii erau aceiași mereu, în Statele Unite se dau din nou cărțile întotdeauna :)

          • Bine ar fi sa fie asa.
            In afara de Zuckerman si alti cativa baieti de mingi, rar apare cate un jucator nou. Majoriatatea capitalului apartine bancilor si marilor fonduri de investitii.
            Am vazut anul acesta o conferinta a unui CEO de la o conferinta a uriasa (cu peste 100 milarde de dolari capital) care a spus ca ei pun bani in start-ups, asa ca nicioadata nu stii cui apartine de fapt o companie noua condusa de baiat de mingi.

            • @Cinicul – dacă argumentul e ”am văzut eu o conferință”, e clar că discuția e de fapt una de bodegă. Fie ea și bodegă socialistă.

              Vedeți câte miliarde a pierdut Uber până acum, vedeți câte miliarde a pierdut Tesla ș.a.m.d., dacă vreți să înțelegeți cum e cu finanțarea startup-urilor. Dar dacă vreți doar să țineți discursuri socialiste, nu e nevoie să înțelegeți nimic din lumea reală, e destul să recitați cifre învârtite pe hârtie de alți socialiști.

          • @Harald
            sigur statistica e rezonabila ? ca socialistii vad numai profiturile din curtea capitalistilor, pierderile niciodata
            iar daca ar fi ca acel procent sa se distribuie potrivit echitatii socialiste, atunci n-ar mai ramane decat sa-si tina toti banii in siguranta, la banca, eventual cu dobanzi negative, c-asa se construieste socialismul

      • Meanwhile no mainstream economic theory makes any mention of the fact that money itself is created wholesale in a fractional reserve banking system owned by secret private interests given a licence to fabricate and deliver debt that must be paid back (with interest) from the real economy, thereby continuously concentrating ownership and power over all local and regional economies.

        The rest of us have to earn money rather than simply fabricate it and we never own more when we die. The middle class either pays rent or a mortgage. Wage slavery is perpetuated and degraded in stable areas and installed in its most vicious varieties in all newly conquered territories.

        • sunteti mai friedmanian decat credeti:
          Why wouldn’t a market-based gold standard be feasible or desirable under present circumstances? Friedman explained his reasoning in an April 1976 lecture entitled „Has Gold Lost Its Monetary Role?” that was delivered in Johannesburg, South Africa. Simply put, governments are no longer willing to be restrained by a gold standard. They want control over money for various macroeconomic manipulative purposes. However, Friedman said that
          „if you could re-establish a world in which government’s budget accounted for 10 percent of the national income, in which laissez-faire reigned, in which governments did not interfere with economic activities and in which full employment policies had been relegated to the dustbin, in such a world you might be able to restore a real gold standard. A real honest-to-God gold standard is not feasible because there is essentially no government in the world that is willing to surrender control over its domestic monetary policy.”
          (https://wiki.mises.org/wiki/Milton_Friedman)

    • Nu prea înteleg de ce ar fi utopica reformarea Europei cu parlamentari din Achen si Teleorman, etc. De unde ai vrea sa fie parlamentarii aia? Si de unde stii tu ca nu se simt europeni parlamentarii care declara ca sint proUE? Chiar si unii populisti/nationalisti sustin ca sint europeni.

      • Ce am vrut sa spun este ca nu poti pune la un loc rinoceri cu pro-europeni si sa speri sa se ajunga la un consens.
        Poate-mi dati exemplu de un parlamentar pro-EU din Teleorman. Cred ca si Dragnea era pro-EU.

        Reformarea Europei se va face de sus in jos sau nu se va face de loc. Nu este democratic dar nici o schimbare majora din lumea asta nu s-a facut prin democratie.

  5. Politica este arta de a căuta necazurile, de a le găsi peste tot, de a pune un diagnostic greşit şi a aplica remediile necorespunzătoare. – Groucho Marx

  6. „…fără a realiza că tocmai lipsa unei mize sociale este cea care alimentează sentimentul de abandon.”

    Mda, deci asta e problema de căpătâi a Europei, nu ? Lipsa unei mize sociale… Beton, ce să zic !
    Și care sunt soluțiile ? Păi vezi că zice acolo:
    1) Taxe
    2) Noi taxe
    3) Alte taxe
    4) Taxe mărite
    Pe scurt, dezamăgirea lui Piketty și a celor 100.000 de petenți față de actualul proiect european constă în aceea că Europa nu e suficient de socialistă pentru gustul lor.

  7. Cel mai mic numitor comun e calea și țelul actualului PE Parlament European și al instituților UE 2019- 2024?

    Societatea civică europeană nu e conectată suficient în toate părțile UE astfel ca să se formeze o opinie publică „europeană”. Democrația are nevoie și se bazează pe societatea civică și opinia publică.
    Opinia publică „europeană” în care limbă comunitară?
    Diversitatea și pluralitatea sunt realitatea europeană. Pluralitatea limbilor regionale e baza literaturilor „naționale” și producătorul „miturilor naționale” de secole.

    ….”…. Prin crearea unei adunări europene cu o mai mare putere decizională, artizanii acestui tratat speră să creeze o cale de ieșire a UE din impasul birocratic în care se află în prezent….. Este surprizător că un autor ca Piketty, care se prezintă ca istoric (al economiei), crede că eficacitatea acțiunii politice depinde exclusiv de o formă particulară (pe care el o consideră nouă) a democrației reprezentative ……. T-Dem nu conține nici un fel de prevederi în materie de concurență și de piață internă. ….. ”…….

    Cred că acest concept „francez” de 500 ani centralism nu are viitor. E numai un aspect al contradicților, al conflictelor interne UE, deschide dezbaterea „europeană” dintr-un punct de vedere cu o „doctrină franceză” dintr-un stat „unitar centralizat francez cu o singură limbă națională” (une et indivisible).

    Recomand cartea lui M.V. Llosa despre democrație, liberalism, comunism, cu analize foarte interesante despre liberalismul la A. Smith si F. von Hayek:
    „ La llamada de la tribu” 2018 Alfaguera Madrid” (Der Ruf der Horde, 2019).
    „Chemarea tribului” merită tradusă.

    Uniune Europeană înseamnă cunoașterea mai multor limbi „europene”, cel puțin al celor conectați cu UE și interesați de o „Federație Europeană” peste 20 sau 30 de ani. Un „stat” european nu e o opțiune apropiată. O apărare europeană necestită un „scut militar nuclear european”. Sub conducere „franceză” poate fi inițiat „scutul militar nuclear european” în viitorii 15 ani, dar nu poate fi țelul apărării comunitare. Va fi nevoie de mulți ani.
    Cum poate fi înlocuit principiul „unanimitatea de voturi” în consiliul ministerial al șefilor de state? Cu ce va fi înlocuit? Proiectul francez „integrarea UE mai mare și mai rapidă (F.Hollande/Paris 2016 ca răspuns la refuzarea „principilor normative comunitare din est la Bratislava 2016, E. Macron Sorbonna 2017) prevede un cerc mai restrâns de parteneri în jurul ZE.19, fără ceilalți, iliberali & suveraniști din sud- est.

    Cum va arăta UE.35 în anul 2040 după aderarea sud-estului european (fără unanimitate de voturi ca principiu de bază)?
    Care competențe „supranaționale” va primi UE.35 ca „Federație Europeană”?

    Care interese românești sunt formulate azi în spațiul public românesc pentru campanile electorale românești 2019/2020?
    România se va asocia în viitorii 10- 30 de ani cu care țel „național” în noua structură UE, în permanentă tranziție?

  8. Actuala UE a plecat de la o Utopie şi a ajuns în impas, din cauza noii ideologii a „progresismului”/globalismului preluată ca armă de câteva state (Germania, Franţa) în dorinţa de a crea un nou imperiu european condus, bineînţeles, de ele. Iar asta a nemulţumit toate statele-naţiune europene, foarte multe refuzând direct(Brexit) sau indirect (statele foste comuniste din Est, dar şi Grecia, Italia, etc) propunerea neo-imperială germano-franceză.
    Nu, Europa nu mai poate continua în formula actuală.
    Ca părere, teoria prezentată este tot o formulă de stânga(dar „soft”), pentru uzul cetăţenilor cu bunăstare submedie, dar anti-capitalistă. Adică este un fel de socialism/comunism cu „faţa umană”, taman bun de prostit prostimea.
    Europa trebuie să fie NUMAI o piaţă de liber schimb fără taxe vamale între membri, eventual cu o monedă comună, dar atât. O „integrare politică şi militară” conform unor interese neo-imperiale nu va fi acceptată de niciun stat european. Iar „turnul Babel” de la Bruxelles trebuie să dispară….

    • Am mai citit articole care conțin opinia că Uniunea Europeană se destramă, că Statele Unite se dezmembrează, că Rusia și China sunt noile forțe mondiale. Și sunt. Doar că opiniile acestea apar tocmai în publicații precum Sputnik. Iar rolul lor este unul manipulatoriu, pentru a scoate în evidență interesele unor state care doresc să-ți lărgească sfera de influență, precum Rusia și China.

      Părerea mea este că nici Statele Unite, Nici Uniunea Europeană nu se vor desființa, nici nu vor rămâne simple piețe comune, pentru că pur și simplu cetățenii lor doresc altfel, iar continuarea drumului lor de până acum este de fapt continuarea unui parcurs de securitate și prosperitate comun, oricât de mult le-ar plăcea Rusiei și Chinei să fie destrămate.

      • România e într-o situație specială, extrem de săracă și extrem de înapoiată, după standardele europene. Astfel încât Uniunea Europeană este foarte apreciată de români, iar asta în special pentru libera circulație care le-a permis să-și valorifice mult mai bine munca proprie. În plus, orice conducere de la București va lua măsuri mult mai inepte decât cele de la Bruxelles, deci e de preferat pentru români ca măsurile să vină de la Bruxelles.

        Însă grupul de la Vișegrad deja se află la alt nivel, iar reglementările nesfârșite de la Bruxelles nu vor mai fi tolerate la nesfârșit. Asta nu înseamnă că UE se va destrăma. Cel mai probabil, Germania însăși va spune ”stop” reglementărilor absurde, odată cu schimbarea conducerii. Uniunea Europeană și-a depășit de mult scopurile pentru care a fost creată, nemții înșiși sunt mult mai naționaliști decât lasă actuala conducere să se vadă.

        • Sa speram ca nemtii isi vor alege un cancelar mai consevator decat este Merkel a carei politica a fost diluata si impinsa catre socialism datorita lungii coalitii de guvernare cu socialistii, numai schimbari politice profunde in Germania putand misca ceva in Europa. Degaba se agita unii si altii, fara Germania UE nu poate exista sub nici o forma iar un Dexit in momentul actual nu este previzibil.
          Daca banca central europeana insa isi va continua politiciele monetare actuale situatia se va putea schimba radical, in momentul in care economiile nemtilor care se ridica la 600 miliarde de euro sunt puse in pericol datorita penalitatilor pt aceste economii acestia se vor orienta catre partide care contesta aceste practici si implicita intrega UE.

        • Niciun stat european nu se poate descurca mai bine singur decat ca membru al UE. Din motivul simplu: 1 < 2.

          Ce se untrevede, dupa mine, este inaintarea furisa spre UE cu doua zone: una dura, neoliberala, orientata international si una a statelor cvasiintegrate (integrate partial). In afara acestor doua zone, probabil ca se va prinde si o a treia, a statelor care nu sunt in realitate aliniate la standardele UE si nu respecta principliile statului de drept si economia de piata, dar sunt acceptat ca membre pentru ca este mai convenabil sa fie supravegheate din interior, decat din exterior.

          Romania nu este si nu poate fi membra a UE, din cauza apetentei sale morbide spre comunism. Cu o populatie seminanafabeta, cu cetateni complet lipsiti de caracter, neseriosi, fuduli, puturosi si imbuibati nu vad ce treaba are Romania cu statele capitaliste din UE. Poate doar asa, ca in pozele de familie cu ursul impaiat de la Sinaia.

          Masurile "politice" luate la Bucuresti sunt pur si simplu imbecile, nu sunt mai eficiente sau mai putin eficiente, ci doar tampenii. Nu poti sa evaluezi tampenile.

          • Toate statele ar supravietui doar nu le cara nimeni in „barlogul” sau. Atat ca vor cadea in sfera de influenta fie SUA , fie China, fie Rusia si Europa s-ar transforma in „campul tactic” ale acestor puteri. Mai punem ceva nationalism si niste promisiuni pt. teritorii si suntem iar acolo unde Europa a fost deja o data, momentul 1914, numai ca acum, marile puteri nu mai sunt Anglia, Franta , Prusia sau Austro-Ungaria, jocul s-a globalizat.

          • @Dedalus – Elveția avea 8% TVA și l-a mai redus un pic. În UE nu ar fi avut voie să facă asta, minimum admis cred că e 15%. Acum haideți să discutăm cine se descurcă mai bine, țara cu 20% TVA în UE sau țara cu 8% TVA în afara UE?

            • Nu putem compara Elvetia cu nicio alta tara din Europa, in niciun fel:
              – Este singura Confederatie din Europa (ssi, daca nu ma insel, printre cele dou-trei din lume)
              – Este singura cu sistem politic bazat pe referfendum (se adauga mandate scurte etc.
              – Are moneda ca investitie de refugiu (nu stiu alta tara asa, sau daca o fi, e mai putin cunoscuta/relevanta)
              – Este singura tara din Europa care nu a mai cunoscut un conflict de 5-600 de ani
              Si mai sunt si multe alte deosebiri.

              Imi este foarte greu sa gasesc argumente pentru a sustine, de exemplu, ca Slovenia s-ar descurca mai bine singura decat ca membru UE. Sau chiar Italia. De Romania – nu cred ca are sens se vorbim, de abia se descurca si ca tara membra, probabil ca daca nu ar fi in UE si NATO, am avea alfabet chirilic si chineza a doua limba in scoala.

              Suntem oaia neagra a UE, dar turma UE ne pazeste de lupi.

            • @Dedalus – Slovenia și Italia nu s-ar descurca mai bine în afara UE, dar Olanda s-ar descurca, iar Norvegia o face deja. Toate caracteristicile pe care le menționați pentru Elveția au fost realizate de ea însăși, în timp ce era în afara UE.

              Teoretic, un spațiu economic comun e mai bun pentru toată lumea, iar Italia profită într-adevăr la maxim de coridoarele Berlin – Palermo și Amsterdam – Genoa. Dar fiscalitatea și reglementările absurde din acel spațiu economic comun pot fi umflate atât de mult, încât unele țări s-ar putea descurca mai bine pe cont propriu.

  9. Daca am inteles corect, se doreste:
    1. infiintarea unui corp legislativ diferit de Parlamentul European,
    2. o largire a fiscalitatii europene.

    La punctele 1 și 2, observația fundamentală este că niciuna nu rezolvă nici una din problemele UE, birocrația devine mai complicată, fiscalitatea mai complicată și mai împovărătoare, și economia mai socialistă. In continuare cercetarea rămâne de stat,

    3.
    ”Într-o democrație, instituțiile politice pot modifica raporturile dintre productivitățile marginale și remunerațiile aferente capitalului și muncii, la fel cum pot stabili nivelul altor mărimi economice nominale (prețuri, dobânzi, cursuri de schimb etc.).”

    Democrația este un sistem politic, care poate fi suprapus pe o economie de piață sau pe o economie planificată. O democrație combinată cu o economie planificată poate face ceea ce se afirma mai sus. O democrație combinată cu o economie de piață nu poate face nici una din cele de mai sus.

    • Răspuns dlui. Bradut Bolos pe care îl felicit pentru articolele publicate pe contributors.ro:

      1. Nu este vorba despre o extindere a fiscalității europene, ci despre crearea posibilității ca țările care doresc să instituie impozite comune printr-o adunare europeană comună și suverană în materie fiscală.

      2. Nu orice sistem economic este compatibil cu orice sistem politic, iar sistemul politic numit „democraţie reprezentativă” nu poate coexista decât cu un sistem economic bazat pe piaţă. De la această regulă nu se cunoaşte nici o excepţie. Este adevărat că nu peste tot unde există economie de piaţă, există şi democraţie, dar nu există nici un caz în care democraţia reprezentativă să fi existat într-o societate care să aibă o altfel de economie decât economie de piaţă.

      Duşmanii capitalismului par a crede că abolirea proprietăţii private nu împiedică existenţa unui sistem politic democratic şi a libertăţilor cetăţeneşti (libertatea de gândire, de expresie, de asociere, libertatea presei şi a credinţei, libertatea de a nu fi arestat fără judecată, de a călători etc.). Însă, după cum arată M. Friedman:

      „Istoria dovedeşte, fără echivoc, că există o relaţie între libertatea politică şi piaţa liberă. Nu cunosc nici un exemplu de societate care, în timp sau în spaţiu, să fi cunoscut într-o largă măsură libertatea politică, fără a fi folosit ceva comparabil cu piaţa liberă pentru a-şi organiza grosul activităţii economice.” (Capitalism şi libertate, Ed. enciclopedică, Buc., 1995, p. 21).

      • Va multumesc pentru raspuns, si pentru apreciere.

        Revin la citatul pe care l-am comentat:

        ”Într-o democrație, instituțiile politice pot modifica raporturile dintre productivitățile marginale și remunerațiile aferente capitalului și muncii, la fel cum pot stabili nivelul altor mărimi economice nominale (prețuri, dobânzi, cursuri de schimb etc.).”

        Această posibilitate reliefează modul în care piața (ca mecanism de stabilire a prețurilor, și a remunerației aferente muncii și capitalului) este înlocuită de decizia instituțiilor politice. Mecanismul de stabilire a preturilor este o parte critică a diferențierii dintre o piața libera si una planificată..

    • O economie planificata nu poate exista decat intr-un regim politic tiranic, deoarece oamenii cand le e foame voteaza pana la urma pentru economia libera.

  10. cu pasi mari spre comunism. cam asta e directia EU…

    Singura idee buna e ca o parte din parlamentarii nationali sa fie si europarlamentari, s-ar economisi o armata de taietori de frunze la ciini. „Munca” acestora ar avea loc in cea mai mare parte prin internet, de la sediul fiecaruia, urmind a se intilni odata sau de doua ori pe an.
    S-ar economisi o avere, avere care ar putea fi folosita in alte scopuri.

    • Numarul foarte mare de tratate comerciale semnate in ultima perioada, liberalizarea initiativelor – ca si multe alte semne – arata ca de fapt EU se indreapta spre consolidarea modelului sau neoliberal. Sa recunoastem ca este de succes, cel putin din perspectiva atractivitatii.

      O oarecare boare sociala se simte, dar apare mai curand ca o concesie pentru stabilitate, decat ca un vant spre comunism.

      Nici migratia nu mai este o realiate – statistica arata ca ea a incetinit puternic. Asa ca nu mai poate functiona drept o arma populista. Sigur, ca si in paradoxul pisicii negre, un strain cu turban sugereaza eronat o invazie islamica, desi pericolul real este in cei cateva sute de membri ai bandelor locale, consituite din bastinasi, nu in purtatorii de turban. Cu siguranta exista si printre aceia uscaturi destule, dar sa pastram proportiile.

      Nominalizarea Ursulei confirma acest trend pro-liberal.

      • Prefer trendul neoliberal decat cel socialist cu toate ca ma deranjeaza enorm niste treburi, cea mai acuta fiind situatia pensionalilor, nu a celor de lux si cei care au avut functii, sunt cei car au muncit 40 – 45 de ani si se trezesc ca pensia nu le ajunge.
        Numai ca pensionarilor le lipseste „avantul revolutionar” si lipsa de testosteron si intr.un fel este de neinteles cum naiba nu s-a inffintat un partid al pesionarilor, ar fi cel mai mare din Europa. Personal aici vad cea mai mare nedreptate care exista la nivel european, o data pensionar, esti tras pe linia moarta si fiecare abia asteapta sa dai coltul, pensionarul fiind cel mare factor de cost.

        • In ultima perioada problema pensionarilor este reconsiderata, in sensul adoptarii de politici de implicare in viata activa si dupa pensionare. Unele tari (e drept, nu din UE) au politici intersante de urmarit in ce priveste pensionarea, in sensul ca sprijina continuarea activitatii si dupa varsta de pensionare (Coreea de Sud).

          Mentinerea pensionarilor in activitate pentru utilitate si venit imi apare mai curand ca o idee liberala, in sensul ca intotdeuana munca este prefereabila ajutorului social, nu din considerente de presiune bugetara, ci din respect pentru libertatea fiintei umane, care nu poate fi deplina decata daca exista si o utilitate a existentei, impreuna cu stima de sine a celui care isi castiga existenta.

          Un contraexemplu este Grecia, unde pensiile generaoase si salariile mari la stat au condus la un somaj urias in randul tinerilor (la un moment dat era spre 40%, probabil a mai scazut). In consecinta, unii tienri au plecat in alte tari membre (Germania) iar altii traiesc din pensiile si salariile parintilor.

          In momentul in care decapitalizezi firmele prin impunerea unui salariu minim foarte mare, rezultatul va fi scaderea competitivitatii acestora si, prin urmare scaderea numarului de locuri de munca. In acelasi sens actioneza si pensiile foarte mari, pentru ca ele trebuie sa fie platite din taxele prezente.

          Exista riscul urias ca urmatoarea recesiune (certa) sa rabuseasca de tot Romania, deoarece se va petrece pe acest fond al scaderii competitivitatii, diverisficarii, inovarii si flexibilitatii sectorului de afaceri. Sub influenta unei poltici voite de distrugere practicate de guvernele ultimilor 10 ani. Si care probabil va continua si sub n guvern USR (extrema stanga) + Pro-Romania (stanga) + PNL (centru-stanga).

          • Uite o solutie la problema cu pensionarii: lasi banii oamenilor in pace, astfel o sa se poata pensiona pe banii lor, cand vor ei, pe ce pensie vor ei. Si nu mai cheltui nimic de la niciun buget. Sa-si mai scoatastatul ghearele din vietile oamenilor.

            • Asa ar fi ideal. Dar sunt inca destui care cred ca „au depus bani la buget ani de zile si din acei bani trebuie sa fie platita pensia”.

              Probabil ca un sistem mixt e solutia deocamdata, impreuna cu mentinerea in activitate platita a persoanelor in varsta, astfel incat per total sa primeasca mai mult, dar partea ce revine pensiei sa scada.

              Oricum, problema pensiilor nu poate fi rezolvata daca ramanem in paradigma „sa dea statul cat mai mult”. Suntem in mileniul III.

  11. Uitându-te în jur, te poți întreba azi dacă nu cumva nemții, francezii italienii n-au aceeași problemă ca noi: au intrat prea devreme în CE/UE. Problemele par insurmontabile, atât pentru cei mari, cât și pentru țări fără importanță cum suntem noi.
    Se uită adesea de începuturile UE, care n-au rezultat nicidecum dintr-o voință europeană. Comunitatea Europeană a fost desenată ca să se opună rușilor. Nu este o întâmplare că UE n-are o armată proprie și puternică. Asupra a ceea ce se cheamă UE azi, o influență mai mare decât așa-zisul Parlament European au Wall Street și City-ul londonez. Cu mult mai mare. Așa cum nici Brexit-ul nu este o mișcare a „democrației insulare”. Pe măsură ce trece timpul și aburii ideilor mărețe se mai răresc, descoperim că democrația nu e chiar ceea ce credeam și poate nici n-a fost ceea ce eram convinși că e, că o anume teorie economică e validată post-factum doar pentru că niște potentați au ales să procedeze într-un anume fel, etc. Avem niște teorii economice beton, și la stânga și la dreapta, formulate și sprijinite de oameni brilianți. Însă niciuna nu poate prezice ce va rezulta din întâlnirea șefilor a cinci fonduri anonime mari, nici ce impact vor avea asupra piețelor tweet-urile lui Trump. Nu se schimbă lucrurile printr-un manifest sau o petiție. Dimpotrivă, azi, când se semnează mii de petiții pe zi, o inițiativă este mai mult descalificată prin astfel de demersuri.
    Democrația reprezentativă rămâne de construit pentru că dușmanii ei n-au încetat nicio zi s-o lovească. Populismul și rătăcirea oamenilor de rând sunt mărturia cea mai vie a eșecului surogatului de democrație care ni s-a băgat pe gât. „Democrație” care naște dinastii de președinți în America, care menține cluburi și rețele de putere la cârmele UE și ale națiunilor, care perpetuează familii de bancheri cu enormă influență politică, care funcționează ca mediu de cultură pentru microbul corupției, în care „reprezentanții” iau decizii vădit contrare bunului simț și intereselor majorității, în care mass-media sunt concentrate în fiecare țară în mâinile câtorva persoane, când intoxicarea maselor cu fals și deturnarea atenției indivizilor spre futilități nu sunt pedepsite, în care ultra-liberalii se autointitulează conservatori dar vor să „inoveze” totul, în care aventurieri ca Peter Thiel sau Zuckerberg se manifestă clar împotriva democrației sau vor să bată monedă proprie, în care „creștinism” nu mai este asociat cu democrație, în care alegi, dar algoritmii sunt mai corecți, în care fiecare click se transformă într-o urmă pe care o lași și este înregistrată, etc. etc. etc.
    Probabil că trebuie găsit un alt ideal, care să redea sensul. Din nefericire pentru democrație, aceasta nu funcționează în condiții de suprapopulație (decât ca sinucidere colectivă). Și ironia face ca o democrație planetară, cu un guvern mondial, să fie exact ceea ce vor cei care-și imaginează democrația ajustată dorințelor lor, ca și până acum.

    • „Populismul și rătăcirea oamenilor de rând sunt mărturia cea mai vie a eșecului surogatului de democrație care ni s-a băgat pe gât.”

      BS! Ce exemplu clasic de aroganat si dispret fata de om, tipic celor de stanga… Un adevarat democrat nu dispretuieste oamenii.

    • Excelent comentariu. Desi sunt un mare sceptic in eficienta democratiei reprezentative trebuie sa admit ca sistemul permite totusi un feed-back, desi de cele mai multe ori foarte tardiv.

  12. „The only human element that economists consider in their “predictive” mathematical models is low-level consumer behaviour, not high-level system manipulation. Corruption is the norm yet it does not figure. The economies, cultures and infrastructures of nations are wilfully destroyed in order to enslave via new and larger national debts for generations into the future while economists forecast alleged catastrophic consequences of defaulting on these debts…

    Management tools for the bosses and smoke and mirrors for the rest of us – thank you expert economists.”

  13. Europa? Care „Europa”?

    De transformat se va trasaforma … in altceva !
    Jean-Claude Juncker has criticised the decision by his successor to appoint a “commissioner for protecting our European way of life” to set immigration policy.

    The European Commission president echoed other critics of the job title, some of whom had accused incoming president Ursula von der Leyen of adopting “fascist rhetoric”.

    The role’s moniker attracted criticism from NGOs and MEPs, who suggested that it implied that immigrants might be a threat to the European way of life.

    I don’t like the idea that the European way of life is opposed to migration,” Mr Juncker, whose term ends on Halloween, told broadcaster Euronews. (https://www.independent.co.uk/news/world/europe/juncker-eu-protecting-our-european-way-of-life-immigration-job-title-a9102786.html)

    Poate ve fi o Eruopa in care ca sa se evite fascismul nu vom mai [putea comanda o ceafa de proc la gratar si o sticla de merlot. In care vom recita cu totii Coranul ca sa nu il apuce pe unu care face chebap amocu’ (https://stirileprotv.ro/stiri/international/atac-cu-arma-alba-la-o-statie-de-metrou-la-lyon-un-mort-si-9-raniti.html )

    O Europa in care toate femeile la strand vor pruta burkini. TOATE inclusiv alea de origine etinica germana, franceza . suedeza. Le vor purta pe plaje si bazine separate de ale barbatilor (asa ca la Tekirghiol unde s epoata noroiu pe pielea goala)

    O europa in care vor fi scoae din muzee, scoase d epe sytrazi ipooele de arta „imorale” (deja cu ocazia catei unei vizite se drapeaza statuiloe occidentului!)
    Si in care feministele care azi isi scot sutiene in catedrale se vor imbraca decent, ca la Teheran!!!
    (cautati pe net iran woman before revolution )

    Ma rog comaditarii lui Junckers isi vor mai rotunji conturile!!

  14. Se potriveste zicerea stramoseasca: „Li s-a urat cu binele!”.

    Pomana genereaza cerere de pomana. Lenea naste lene. Pomana si lenea nasc brosuri cu coperti colorate in rosu-aprins cu scris negru. Nu intamplator.

    • E greu să se abțină cineva. A încercat Cameron, a reapărut recent. (Am încercat să nu-l (mai) critic, am „recidivat”). Boală veche.

  15. „T-Dem este, neîndoios, un proiect de stânga, care pune accent pe justiția socială și fiscală. „O stângă adevărată și cu adevărat europeană” – spun promotorii săi, convinși că fiscalitatea este un instrument eficace de schimbare a situației economico-sociale a țărilor UE. ”
    Il apreciez pe Picketty cand scrie despre situatia economica si financiara, cred ca are dreptate cand trage semnalul inechitatilor, dar tipic de stanga, ignora istoria realitatea si natura umana, si practic, propune o viteza de 100 km / h cu masina care gafaie la 60 km/h.

    • Problemele sunt UE si globalizatia.
      Ideologic , problema este aberatia care se numeste „globalism” – reciclare a comunismului international dar fara „muncitori” ci cu elite multimilionare bazate pe business international- si care provoaca reactia care se numeste „populism”.
      Numai „prostii” traiesc din salariu sau pensii si nu pot sa-si cumpere o casa, pt ca economiile lor nu mai valoreaza nimic la dobanda 0, ceilalti devin multimilionari din business si investitii destepte. Ce inseamna investitii destepte? De ex cele in care nu poti sa pierzi. Numai „prostii” investesc la bursa, „desteptii” din cluburi inchise investesc in hedge funds. Daca dobanda este 0 si totul este de vanzare, numai „prostii” nu iau sute de milioane imprumut de la banca si cumpara tot ce exista. In momentul in care ai monopol, nu mai poti sa pierzi.
      Regulatia in fiecare tara si la nivel international are functia de a apara cetateanul si consumatorul de rechini pradatori.

  16. Inca un episod din serialul „fara penali”:
    „Didier Reynders, ministrul de externe al Belgiei și propunerea acestei țări pentru funcția de comisar european pe justiție, se află sub ancheta poliției, fiind acuzat de corupție și spălare de bani, transmite Politico.eu care citează De Tijd. Procuratura de la Bruxelles a confirmat pentru Politico ancheta penală asupra lui Reynders, aceasta fiind în curs de desfășurare. Reynders este membru al grupului Renew Europe. Nu este singurul din acest grup politic, candidat la o funcție de comisar european, care este acuzat de fapte de corupție.”
    No problem!
    Daca in acest fel se contribuie la „transformarea Uniunii Europene”, sa fie primit :D

  17. Globalismul este reincarnarea comunismului.
    In comunism a fost abolita peste noapte, proprietatea privata, „casa ta e casa noastra” si „scopul vietii tale este sa muncesti pentru popor, partid si proletariat”. Acum este abolit, cu aceeasi dezinvoltura, statul national, „tara ta e tara noastra, nu ai acte de proprietate si nici drept la valorile culturii occidentale, modul tau traditional de existenta”- vezi scandalizarea globalistilor cand o nemtoaica indrazneste sa mentioneze apararea valorilor culturii occidentale. Nu are voie.
    Are you all mad? Mai ales cei din Romania care au fost in contact cu microbul comunismului si ar trebuie sa fie alergici la ideologia colectivista?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro