vineri, februarie 14, 2025

APR Reloaded?

De cand s-au accelerat lucrurile in cazul lui Mircea Geoana, am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai mult la “experienta APR” din 1997. Pentru cei care nu cunosc despre ce este vorba, sau isi aduc vag aminte, iata o recapitulare: imediat dupa pierderea alegerilor din decembrie 1997, PDSR-ul cum se numea PSD-ul atunci, a trecut, cum era firesc, printr-un congress, care a ales o noua conducere, in frunte cu dnii Iliescu si Nastase. Intre vicepresedinti ma numaram si eu. Functia de purtator de cuvant a revenit dlui Melescanu. (Un amanunt pe care nu il uit, insa pe care nu am reusit nici astazi sa il “descifrez” complet, a fost propunerea intempestiva a Corinei Cretu – facuta la prima reuniune a Biroului recent ales – ca eu sa preiau functia de presedinte executiv al partidului, atunci cand toata lumea stia ca aceasta era asteptata de Adrian Nastase!? Corina era in termeni buni cu Adrian, insa era de notorietate si relatia ei excelenta cu dl. Iliescu, asa ca, in lipsa oricarei discutii prealabile cu mine, am preferat sa nu particip la acest “joc”, anuntand ca nu eram “interesat”. Drept urmare, Adrian Nastase a preluat conducerea executiva a partidului si, probabil, nu a uitat incidentul, ceea ce ar putea explica anumite lucruri din relatia noastra ulterioara …)

Catva timp, cam pana prin primavara lui 1997, lucrurile au mers relativ bine in partid, fara nori la orizont, in afara, bineinteles, de faptul ca, pe zi ce trecea, incompetenta guvernantilor incepea sa coste tot mai mult societatea romaneasca, iar noi, ca principal partid de opozitie, trebuia sa ne exercitam tot mai apasat rolul (au fost si propuneri de a forta alegeri anticipate, tentatie pe care ne-am refuzat-o, socotind – corect, cum au dovedit ulterior faptele – ca exercitarea in intregime a mandatului din partea celor aflati la guvernare le va pecetlui definitiv soarta).

Numai ca, pe masura ce ne indreptam spre Conferinta Nationala de la inceputul verii (21.06.1997), care urma sa stabileasca definitiv configuratia partidului, apele au inceput sa se turbure. Dl Melescanu, acompaniat de dnii Boda, Cosea, Salagean, Enache si altii, au inceput sa fie tot mai nemultumiti de echipa de conducere formata din dnii Iliescu si Nastase. S-a ajuns pana la solicitarea plecarii lor de la conducere  Astfel, cu o zi inainte de Conferinta, la reuniunea pregatitoare, “dizidentii” ies la atac si incearca sa impuna discutarea documentului lor – care, la punctul 5 solicita schimbarea dlui Iliescu – la paritate cu cel al partidului!? Imi aduc aminte ca interventiile lor au fost facute pe un ton relativ pasnic, de parca ar fi vrut sa ne adoarma “vigilenta”. In plus, au primit sprijin si din afara grupului (regretatul Dan Martian, de pilda, obsedat de razboiul lui personal contra lui Adrian Nastase, milita pentru sustinerea solicitarii, facand o singura concesie: fara punctul 5, in timp de Ucu Rus, de la Cluj, incerca sa ne faca sa credem ca membrii de partid si simpatizantii ne cereau sa nu terminam sedinta fara sa fi transat definitiv problema).

In ciuda faptului ca primisem mesaje, fie direct din partea lui Teo Melescanu, care vroia sa stea de vorba pe indelete cu mine, fie indirecte, prin ziarista Rodica Ciobanu, care imi spunea ca grupul lui Melescanu ar fi avut nevoie de mine, in luarea mea de cuvant am “descifrat” mesajul “documentului” respectiv, declarand ca se urmarea preluarea conducerii partidului, prin inlaturarea conducatorilor aflati in functie. Interventia mea, care, pe de o parte, a devoalat adevaratele intentii ale autorilor documentului respectiv, iar, pe de alta, a ridicat astfel miza dezbaterii, a fost catalogata a doua zi, in Conferinta Nationala, de prietenul meu, Sergiu Nicolaescu, drept o … “demascare stalinista”!?

Cum ultima discutie din chiar dimineata Conferintei dintre dl. Iliescu si “dizidenti” nu a dus la niciun rezultat, pe parcursul lucrarilor inevitabilul s-a produs: dl. Melescanu si grupul de “dizidenti” condus de el a renuntat sa mai incerce sa preia conducerea partidului si a demisionat doar in fata camerelor de luat vederi, nu si in Conferinta, plecand pentru “consultari” in afara Complexului Expozitional, unde avea loc Conferinta (gurile rele spun ca ar fi fost intr-o locatie unde erau asteptati de dnii Magureanu si Costea, dupa care ar fi fost la sediul PDAR, unde erau asteptati de regretatul Victor Surdu, adeptul crearii unui partid transilvanean). Asa a luat ulterior nastere Alianta pentru Romania – APR – ale carei legaturi cu persoana dlui Costea, roman stabilit la Paris – au tinut pagina intai a ziarelor multa vreme dupa aceea.

A urmat un adevarat marathon prin tara, pentru a stinge focurile aprinse de simpatizantii “dizidentilor” si a pastra integritatea partidului, marathon incununat pana la urma de succes. APR-ul, bucurandu-se de un important sprijin intern – cel mai probabil, din partea puterii -, dar, cum am vazut, si extern, a ajuns pana la cca 20% din preferintele electoratului, scor confirmat in buna masura la alegerile locale din 2000. La cele generale si prezidentiale, insa, din toamna aceluiasi an, performanta a fost mai mult decat modesta (sub pragul electoral de admitere in Parlament). Ca un fapt divers, imi aduc aminte ca, undeva intre alegerile locale si cele generale, dl. Talpes a tinut sa ma informeze ca tocmai se luase decizia de “abandonare” a APR, lucru confirmat ulterior de rezultatele nesemnificative obtinute la alegerile care realmente contau, cele generale si prezidentiale!?

Cat de relavanta este aceasta experienta – depasita cu brio de partid in 1997 – pentru situatia actuala creata de excluderea lui Mircea Geoana din partid? In opinia mea, lucrurile stau acum invers: daca atunci exista un grup de “dizidenti” care a creat ulterior un partid, ca raspuns la tentativa esuata de a prelua mai intai conducerea partidului, acum discutam de un singur om, Mircea Geoana, care, daca va dori, va putea si va gasi sprijinul necesar, va incerca sa coaguleze abia de acum incolo un grup de “dizidenti” si, eventual, va crea o noua formatiune politica. Deci, o prima deosebire, ar consta in faptul ca, daca in 1997 discutam despre un “pericol iminent”, acum discutam despre un “pericol potential”.

In al doilea rand, sa presupunem ca el se va materializa si Mircea Geoana va reusi sa coaguleze o formatiune politica proprie, inclusiv cu cativa oameni din PSD. Acest lucru presupune insa, in afara unui mare efort (logistic, financiar, organizational etc) si o situare obligatorie in cadrul spectrului politic romanesc. Deci, ca sa beneficieze de un minim de credibilitate publica, noua formatiune ar trebui sa se cantoneze tot pe partea de centru-stranga (caci o cantonare la centru-dreapta nu ar fi credibila din partea lui Mircea Geoana, care a sustinut si sustine ca este un om de stanga). Aici, insa, noua formatiune ar trebui sa isi faca loc intre PSD si UNPR care, din aceleasi ratiuni de credibilitate (toata conducerea este formata din oameni care au fost ani in sir in PSD, unde si-au construit carierele politice) a optat tot pentru centru-stanga. Acest lucru este insa dificil de realizat (cel putin pana la urmatoarele alegeri). Ramane, deci, partea de centru-dreapta, care, cum spuneam deja, va decredibiliza din start intregul exercitiu, caci acuza ca Mircea Geoana actioneaza de coniventa cu actuala putere s-ar dovedi astfel adevarata … (Tocmai de aceea, intr-o postare recenta de pe blog, spuneam ca singura sansa a lui Mircea Geoana de a mai insemna ceva in politica romaneasca este in interiorul si impreuna cu PSD-ul).

Asa stand lucrurile, concluzia mea este ca “pericolul” pentru PSD ca Geoana sa creeze o formatiune politica este mai mic decat a fost APR-ul, pe care, cum am aratat, PDSR-ul de atunci l-a depasit cu brio, castigand alegerile din 2000. Sigur, se vor pierde ceva puncte procentuale in sondaje, insa este suficient timp ca, pe masura ce ne vom apropia de alegeri, PSD-ul sa le recupereze (si, a propos de datele scoase pe piata de amicul Alin Teodorescu, care indica o mica “hemoragie” pentru PSD, nu pot sa uit prietenia care il leaga de Mircea …). Din punctual acesta de vedere, daca tot s-a luat masura drastica de eliminare a lui Mircea Geoana din partid, atunci mai bine acum, decat mai tarziu!

Referitor la Mircea, pot spune ca a fost un foarte bun ambasador si ministru de externe, insa la conducerea partidului si in candidatura la prezidentialele din 2009, performanta demonstrata a fost mai slaba. In plus, nerecunoasterea acestui adevar l-a costat suplimentar, caci a continuat sa actioneze ca si cum tot el s-ar fi aflat la conducerea partidului si a opozitiei, ceea ce l-a impins in afara realitatii, cu costurile dure implicate de revenirea la realitate. O cariera externa – ce i se poate oferi acum este inevitabil mai putin decat in 2005 – ar putea fi o solutie, pe care nu ar trebui sa o desconsidere cu usurinta. Dupa cum il cunosc eu, insa, cel mai probabil, Mircea Geoana va continua, intr-un fel sau altul, in politica romaneasca. Sa vedem, insa, cu ce rezultat.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Stimate Domnule Pascu,
    In general nu citesc opiniile dumneavoastra de pe acest site. Nu pentru ca nu ar fi interesante (poate ca sint) ci pentru ca problematica lor imi este in general straina. In plus, mi-e greu sa va separ de militantul politic reactionar care ati fost. Spun reactionar in sensul secolului XIX: de individ care se opune dogmatic si interesat unei minime modernizari a lumii din care face parte. Pe scurt: nu mi s-a parut nici o clipa ca ati putea avea opinii morale dupa ce ati fost atita timp de partea raului.
    In cazul de fata, va felicit pentru marturia in sine, dar sint deconcertat in legatura cu modul in care incercati sa rescrieti istoria. Ca martor (ziarist) al acelor ani si ca istoric, imi permit sa va atrag atentia asupra doua lucruri:
    1. Reaparitia PSD in prim plan dupa momentul noiembrie 1996 nu s-a datorat unei necesitati istorice cum sugerati (incompetenta noilor guvernanti), ci coalizarii fortelor care se opuneau schimbarii asa cum aceasta fusese propuse de noul guvern: de la privatizari, la restituirea proprietatilor pina la rationalizarea statului postcomunist. PSD nu a venit atunci cu un veritabil discurs alternativ modernizator, ci cu o brutala campanie de opozitie isterica, care se opuneau demagogic acestora. Stim acum ca guvernul de atunci a avut dreptate si nu PSD. Ma refer la toate marile teme ale epocii: inchiderea fabricilor si minelor nerentabile (PSD, Ion Iliescu mai ales, ca si trustul Voiculescu a sprijinit mineriadele din acei ani), marile privatizari, optiunea pentru Kossovo, ca sa nu mai vorbim de reapropierea de Occident etc.
    Apropos: incompetentii de care vorbiti au salvat in 1997 Romania, la propriu, de falimentul in care o lasese supercompetentul Vacaroiu! Cresterea de dupa 2000 nu s-a datorat vreunei competente ascunse a cuiva ci tocmai masurilor uriase de reforma si reajustare economica din anii 1997-1999. Guvernul Nastase a avut un singur merit: disciplina fiscala (ceea ce nu era nici prea greu de facut in conditiile respective), M-as fi asteptat de aceea sa aveti mai multa consideratie pentru o guvernare care a pus cu adevarat bazele Romaniei democratice si a economiei de piata de acum.
    2. PSD era in aceeasta perioada, cu o scurta repliere intre noiembrie 1996-vara lui 1997, inca un partid-stat, asum cum fusese anterior si cum va redeveni plenar intre 2000 si 2004. PSD nu era un partid ca oricare altul, asadar. Era partidul administratiei, a celor care aveau puterea la un nivel sau altul. Orice dizidenta din acest partid a fost asadar un gest democratic, pentru ca facea posibil mai ales o competitie politica mai echilibrata.
    Asa incit versiunea dumneavoastra asupra aparitiei ApR sufera cel putin de un fel de iluzie: ne lasa impresia ca in cazul PSD am vorbi de un partid oarecare, democratic, bazat pe valori si convingeri ideologice puternice. Nu este nici un secret ca atunci PSD era o grupare eterogena formata in jurul statului si figuriii paternalist-dogmatice a lui Ion Iliescu.
    A bon entendeur…

    • Dle Ioncioaia,
      Regret ca, in opinia dvs.eu sunt un om care m-am opus din rasputeri „modernizarii”. Va aduc aminte ca Romania a intrat in NATO si ca urmare a reformelor petrecute in Armata Romaniei in mandatul meu. Regret, de asemenea, ca dvs. incercati sa transformati negrul in alb, prezentand succesul guvernarii Nastase drept o consecinta a masurilor „juste” luate de guvernarea CDR!? Sa fim seriosi, nu toti pot fi manipulati atat de simplu, cum incercati dvs. In sfarsit, cand descrieti „partidul stat”, nu realizati cat de mult se potriveste definitia PDL-ului de astazi?

  2. Comparatia mi se pare foarte corecta, si analiza dumneavoastra bine facuta; intr-adevar, indiferent de mijloacele fianciare, este imposibil in timpul ramas pana la alegeri sa construiesti o retea teritoriala de filiale capabile sa castige suficiente voturi pentru Parlament. In acest moment, despartirea de PSD e „calda” si reprezinta o stire, astfel incat Geoana se bucura de atentia mass media; peste un an si jumatate insa, un partid neintrat in Parlament si iesit din atentia publica isi va pierde si putinii membri si sponsori adunati.

    Ce e drept, exista o nemultumire populara in legatura cu clasa politica, iar criza va accentua aceste sentimente; o miscare de strada ar putea avea succes daca va aparea o conjunctura favorabila, si daca lidership-ul ei ar fi credibil, insa let’s face it, Geoana nu e Gandhi…

    Cred ca pozitia lui Geoana e cu atat mai dificila acum, cu cat nu are nici varianta pe care a avut-o Melescanu: nu se poate alatura PNL-ului atat timp cat PNL-ul e condus de Antonescu, iar PDL-ului nici atat… cel mult poate negocia cu UNPR, insa intai trebuie sa dovedeasca faptul ca are ceva de oferit

    • Dle Bogdan,
      Multumesc pentru apreciere. As adauga, referitor la optiunea UNPR, ca acolo sunt oameni pe care Geoana i-a dat afara din PSD, cand era pe cai mari, asa ca si optiunea asta mi se pare inchisa. Sa asteptam, insa, cu sufletul la gura, „Proclamatia de la Dabuleni” …

  3. pare un diagnostic-scenariu corect insa partial. Fata de 1997 s-a schimat modalitatea de comunicare politica. PSD+ul a ramas in urma. Platformele Facebook si Twitter, etc sunt foarte eficace-merg de la sine pe contradiscurs(Castells sept.2011)- . Nu e sigur că Mircea Geoana stie sa valorifice „potentialul” si nu se prea potriveste cu o cultura informala, dar s-a manifestat „singur impotriva staff-ului PSD/USL”,ceea ce in maginarul social repeta „figura”simbolică pe care a castigat Basescu in 2004. Aşadar are aproape sigur acelasi consultant de imagine ca cel din 2004 pentru PD(are aceeasi amprenta si cunoaste tiparul psihopolitic al Romaniei). Apoi jocul tactic se face la aceleasi capetete(heads) Iliescu / Nastase… cu o criza in deschidere. Deja vu! dar arde mult mai aproape. Geoana , orice ar zice despre el ex Prersedintele Iliescu, Victor Ponta, s.a. devine o imagine puternica pentru a declansat o faya de clarificare a unui conflict intern, mocnit si sansa lui este sa genereze un efect de cascada.de acea Impulsul contează oricum s+ar vorbi despre el. Contează CÂT se vorbeste pentru alimentarea spin-ului(spiralei). Dupa cum bine spune Castells inca din 2001 s+a schimbat natura puterii. Rezidă in reţele plane care se multiplică si nu doar in cele ierarhice. Atentie la replicabilitatea figurii .

    • Dna/Dra Ana Petra,
      Multumesc pentru comentariu. Sigur, astazi comunicarea este alta decat in 1997 si poate reprezenta un factor multiplicator considerabil. Numai ca la amaraciunea cetatenilor, ma indoiesc ca forma de comunicare ii va mobiliza … Al doilea, daca are aceeasi consultanti de imagine ca PD-ul, inseamna ca invocarea colaborarii secrete cu PDL este corecta … In sfarsit, ca mai toate marile figuri care au ajuns mari „dizidenti” in perioada post-revolutionara, nici Geoana nu a realizat ca utilitatea lui – pentru oricine – nu consta in valoarea lui intrinseca, ci in raul pe care il poate produce. Dupa ce l-a produs, utilitatea sa devine nula si va fi ecartat, cum au fost toti, dl. Melescanu included … Acesti oameni sunt periati si apoi incurajati sa se rupa, deoarece valoarea lor e mult prea mare. Dupa ruptura, insa, in functie de rezultat, mai devreme sau mai tarziu, sunt abandonati. Maurul si-a facut datoria! O prima exemplificare: abandonul sau din partea senatorilor puterii la votul de ieri din Senat!?

  4. E fascinant cata otrava aveti in suflet si cum o strecurati in analize aparent neutre.

    Cel mai tare m-a amuzat fragmentul asta:
    ” Catva timp, cam pana prin primavara lui 1997, lucrurile au mers relativ bine in partid, fara nori la orizont, in afara, bineinteles, de faptul ca, pe zi ce trecea, incompetenta guvernantilor incepea sa coste tot mai mult societatea romaneasca, iar noi, ca principal partid de opozitie, trebuia sa ne exercitam tot mai apasat rolul (au fost si propuneri de a forta alegeri anticipate, tentatie pe care ne-am refuzat-o, socotind – corect, cum au dovedit ulterior faptele – ca exercitarea in intregime a mandatului din partea celor aflati la guvernare le va pecetlui definitiv soarta).”

    1. In 1996 ati blocat cursul de schimb, acumulandu-se tensiuni enorme.
    2. Privatizari pana in 1996: doar de imagine, cateva firme prin extrem de eficienta metoda MEBO.
    3. Rezerve BNR in decembrie 1996: sub 100 milioane USD.
    4. O tara cu o imagine „varza” gratie exceptionalilor plantatori de flori din Piata Universitatii, aplaudati de distinsul dvs tov presedinte.

    Fabuloasa este ultima parte, aia cu „le va pecetlui definitiv soarta”: dupa 2000, ati fost 4 ani la gurvernare, iar din 2004 ati prins un an de atarnatori la usa PDL (si au mai fost anii 2007-2008 cand Tariceanu va mai arunca cate un os de ros). Intr-adevar, le-ati pecetluit definitiv soarta…

    • Dle Claudiu Minea,
      Va multumesc pentru comentariu. Citindu-l v-as putea si eu raspunde: cata ura aveti adunata in suflet impotriva partidului din care fac parte!? Legat de caderea cursului imediat dupa castigarea alegerilor de CDR in toamna lui 1996, va aduc aminte ca puterea fusese deja preluata de CDR, iar guvernator al BNR era nimeni altul decat cel care va deveni ulterior candidatul la presedintie al CDR!? Apoi, v-as intreba si eu: cu cat a crescut rezerva valutara a tarii in perioada CDR? Caci, daca imi aduc bine aminte, presedintele Constantinescu nu scapa un prilej sa se laude cum a salvat domnia sa tara din colaps financiar … Iar daca va referiti la imagine, v-as informa ca, in lucrari serioase de specialitate aparute in Occident (vezi, de pilda, cartea lui Ron Asmus privind prima extindere a NATO din 1997), se vorbeste de greseala CDR de a fi trambitat peste tot ca democratia a fost instaurata in Romania numai o data cu venirea lor la putere … Ori, raspunsul celor care vroiau neaparat sa ne tina in afara a fost atunci: pai daca asa stau lucrurile, este nevoie sa ne convingeti, deci, stati pe tusa tura asta! Deci, cu alte cuvinte, prostia celor din CDR combinata cu ura lor impotriva PDSR a dat astfel apa la moara celor care nu vroiam sa intram in NATO. In sfarsit, referitor la perioada 2004-2011, singura greseala comisa – tot sub conducerea clarvazatoare a dlui Geoana – a fost sa acceptam oferta PDL de a ne asocia la guvernare … Si apropos de soarta: unde sunt astazi taranistii?

      • Dla Pascu,

        1. Caderea cursului a avut loc in februarie 1997, la mai putin de 2 luni dupa instaurarea guvernului. Si atunci s-a corectat pentru 2 ani precedenti, in care guvernul dvs a tinut cursul stabil prin mijloace administrative.

        2. Daca Isarescu a fost atat de prost, de ce nu l-ati dat afara in 2000 cand ati revenit la guvernare?

        3. In decembrie 1996, ne astepta soarta Bulgariei daca ati fi ramas la guvernare.

        4. Constantinescu (cu toate erorile lui) a orientat politica externa spre vest (NATO), asumandu-si pozitia corecta in pofida unei opozitii masive a opiniei publice. Asa ca ar fi bina sa cautati alte gloante in privinta asta…

        5. In 2000, ati preluat o tara slabita, dar pe o traictorie corecta, cu echilibre macroeconomice restabilitate si curatata de o mare parte din rahatul pe care l-ati lasat in 1996 cand ati plecat.

        In sfarsit, punctul 6: singura greseala a PSD-ului in 7 ani a fost facuta de Geoana. Pur romanesc, mortul e vinovat. Cu toate astea, ati pierdut toate alegerile la care ati participat. A… stiu, ceilalti au fost mai performanti in a fura decat dvs (citat aproximativ din actualul mare lider de la PSD).

        Unde sunt taranistii?

        Ca partid, s-a pulverizat dupa 2000, dupa ce si-a asumat singur si integral guvernarea 1996-2000. O dovada in plus ca masurile impopulare si corecte au fost luate (cu toate erorile inerente, ca oamenii nu aveau experienta guvernarii, venind din inchisori, nu de la Fane Proletaru’ cum spune cineva mai jos).

        Ca persoane, pe multi ii gasiti in barca in care sunteti acum (la PNL), pentru ca, nu-i asa, putini au fost dispusi sa traverseze desertul impreuna cu partidul.

      • Pai, si CUM era sa „creasca rezerva valutara a tarii in guvernarea CDR” – cand in aceasta guvernare au trebuit acoperite doua varfuri MARI ale datoriei la FMI facute… GHICI! in timpul Inteleptei Guvernari Vacaroiu?
        Haideti, zau asa! chiar credeti ca am uitat cu totii?

        • Stimata dna/dra Codruta,
          Sunt siderat! Adica toate greselile CDR nu se datorau incompetentei crase a celor „15.000 de specialisti”, ci guvernarii anterioare si, probabil, celei care i-au urmat!? Dar de situatia de acum, cand singurii bani nu vin din economia tarii – condusa cu „clarviziune” de unul din partidele CDR – ci din imprumuturi impovaratoare ce mai spuneti? Si astea tot din „datoriile” facute pe vremea PSD-ului provin?

  5. Este uluitor cata abjectie si ce capacitate fantastica de mistificarea au acesti „experti” scoliti la Fane Proletaru’. Ei cred ca pot – si, avand in vedere calitatea intelectuala a electoratului lor – chiar reusesc sa demonstreze ca laptele e negru si ca iadul e inghetat. Devalizatorii sistemului bancar intre 1990 si 1996, vanzatorii pe nimic (cu exceptia spagilor grase) a „perlelor coroanei” prapaditei de economii nationale – cu tot cu resursele naturale ale tarii – maestrii megacomisioanelor ilegale, manipulatorii batalioanelor de neanderthalieni folositi in politica de tip nou, iliescian, (intarata-i si tine-i cu dintii infipti in beregata celorlalti), se incapataneaza sa dea lectii, clamadu-si „competenta” (care se vede unde ne-a adus in anii 2007-2008, perioada in care au guvernat cu mana moarta a jalnicului PNL si au jefuit tara cum au vrut). Din pacate, profetia cinica a gurului Brucan nu s-a adeverit si acesti nenorociti inca mai au toate sansele din lume sa feudalizeze intreaga Romanie, impartindusi-o in functi9e de ierarhia in banda (si de numarul de oua, numarate de jucausul Nastase.

    • Stimate domn „fost penelist”,
      Va vad inversunat rau, da, rau de tot. Intrebarea mea este cand ati parasit PNL-ul? Cel mai pobabil, dupa ce nu au mai fost la guvernare, ca, deh, nu se facea sa o fi facut inainte … Si, pro memoria: dvs. aveti tara pe mana din 2004! Cea ti facut cu ea de-a ajuns unde a ajuns astazi?

  6. dle Pascu,
    revin cu un maruntis: nu sesizam corectura pentru a ma da important ori pentru a va minimaliza articolul, ci pentru ca s-a strecurat o greseala:
    – „imediat dupa pierderea alegerilor din decembrie 1997”
    – alegerile, scriam, au fost in 1996, atunci a pierdut PDSR-ul alegerile si Iliescu Presedintia.
    Ati scris: „Pentru cei care nu cunosc despre ce este vorba”; si ma gindeam ca nu are rost sa fie dezinformati si sa primeasca nota mica la Istorie.
    Ca Funeriu nu-i ca Andronescu ;)

  7. Am citit articolul – am revizitat cosmarul (pe care l-am parasit in 2002)

    D-le Pascu am o curiozitate insa – Cum va simtiti ca artizan al unei societati cu atitia sarantoci si disperati unde votul se vinde pe un litru de ulei?
    Cum va simtiti la Nato ca reprezentat al unei tari cu cele mai mizerabile statistici ?
    Ce rost are sa vorbesti de strategii politice cind dorinta de reforma a fost tratata cu bite de mineri?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ioan Mircea Pascu
Ioan Mircea Pascuhttp://ioanmirceapascu.ro/
Om politic, membru PSD, profesor la SNSPA, europarlamentar, fost ministru al Apararii Nationale, expert in relatii internationale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro