luni, ianuarie 13, 2025

Apropo de paranormal, care mâine poate să devină normal….

Am revăzut o emisiune veche din anii ‘90, „Dimensiunea Psi”, în care discutau profesorul de yoga Mario Sorin Vasilescu (Shri Ishvarananda) cu un doctor alternativ, maestru feng shui, dr. Teodor Vasile, în cabinetul acestuia. Discutau despre un bonsai, iar profesorul Vasilescu spunea foarte convins că dacă o muscă își depune ouăle pe o frunză a copacului miniatural ouăle vor fi de 20 de ori mai mici decât ouăle normale de muscă, din cauza câmpului energetic al copacului oropsit de om să crească într-un ghiveci. Și doctorul Teodor Vasile îl aproba și completa docil și respectuos. Probabil că adepții lor, cei confuzați de aceste paradoxuri paranormale, dacă ar vrea să verifice experimental aserțiunile profesorului o să sfârșească prin a zice că musca a depus ouăle în bonsai, dar sunt atât de mici că nu se văd cu ochiul liber. Și dacă nu vezi ceva, nu înseamnă că nu există.

Odată cu ofensiva electorală și culturală a cuplului Georgescu și cu votul masiv primit de acesta la primul tur al alegerilor electorale am realizat că acest discurs este prezent în cotidian mai mult decât am bănuit și este receptat de mulțimi mari de oameni din România. Desigur că nu toți participă la spirale de inducție prin munți sau la tabere de yoga, unii doar vizitează ca turiști centrele energetice din Munții Orăștiei, purifică apa în piramide, beau ceaiuri de pe plaiurile Sarmizegetusei eterne și sunt fanii documentarelor cu extratereștri.

Campania electorală este un moment al descătușării energiilor oculte și al manifestării publice a ezoterismelor. În anul 2004 Adrian Năstase a declanșat războiul său cu MISA lui Gregorian Bivolaru și credea că a fost atacat cu energie negativă de membrii sectei și de aceea a pierdut alegerile. În campania prezidențială din anul 2009 consilierul parapsiholog al lui Traian Băsescu a folosit tehnica Flăcării Violet în campania și l-a atacat energetic pe Mircea Geoană ( teoreticianul Flăcării Violet la noi fiind chiar doctorul complementar Teodor Vasile.)

Călin Georgescu nu este ușor de decriptat. Este, evident, ușor de etichetat: prorus și putinist, anti-euro-atlantic. În opinia mea nu este un patriot creștin și „de treabă”, ci în primul rând un guru, un mistic new-age, profet al unei rețete existențiale care combină creștinismul aquarian (vezi Levi L. Dowling, The Aquarian Gospel of Jesus the Christ, Los Angeles, 1908) cu ecologismul panteist. Totul cu specific românesc, venind din tradiția ezoterică autohtonă și din elucubrațiile legionarismului interbelic, filtrate prin sita naționalistă a comunismului ceaușist. Lecturile lui de bază par a fi Dacia preistorică și Noi, tracii, totul asezonat cu perenialismul interbelic și o formă de neo-sămănătorism tradus în elogiul satului românesc și al țăranului etern ca exponent al specificului românesc. Cartea lui I. C. Drăgan era lectură obligatorie în armata română a anilor ‘80 și probabil circula și în școlile de agenți, unde o fi citit-o și Călin Georgescu. Sunt sigur că astea sunt lecturile lui formatoare, de aceea vorbește ca eroii lui Pavel Coruț, de aceea româna este strămoașa latinei și nu invers, iar Zalmoxis – Zeul-Moș al țăranului etern din terra mirabilis era creștin. Este limpede că în această ideologie ezoterică a ceaușismului și a Securității s-au întâlnit asimptotic perenialismul cu specific românesc ilustrat de N. Densușianu. M. Vâlsan și V. Lovinescu  cu mistica ortodoxă venită din legionarismul interbelic.

În analizele publice ale acestui discurs nu este suficient subliniat rolul pe care îl are tradiția orientală în ideologia vechii Securități de pe vremea lui Ceaușescu. Sub pretextul practicării diferitelor forme de arte marțiale sau a practicilor yoga se insinuează în societatea socialistă de atunci forme de religii new-age de inspirație orientală, ca Meditația Transcendentală a lui Maharishi Mahesh Yogi. Ca aceste idei advaito-vedantiste să poată fi digerate ele sunt asimilate creștinismului, sau mai bine zis creștinismul non-confesional este diluat într-o sinteză yoghino-isihastă, o yoga a logos-ului, profesată de mișcări guruiste precum Grupul Yoga pentru Restaurare Umană, Mișcarea de Integrare Supremă în Absolut sau Centrul de Practică Isihastă. Cum ecologismul panteist este o componentă importantă în majoritatea curentelor new-age, îl putem interpreta ca ultim ingredient în acest cocktail ezoteric care fundamentează discursul lui Călin Georgescu. Protocronismul (anterioritatea spectaculoasei civilizații pelasgo-românești), perenialismul (secretele ascunse de la întemeierea lumii în folclor sau în poveștile lui Ion Creangă), neo-sămănătorismul (elogiul țăranului etern) și ecologismul panteist (comuniunea cu natura prin câmpuri de energie subtilă) sunt elementele acestui discurs.

Acesta a prins pentru că rafturi întregi din librăriile de azi sunt pline de cărți de dezvoltare personală, de ezoterisme, de publicații semnate Osho, de ființe cuantice și alte năzbâtii obscurantiste și paraștiințifice. Acestea sunt referințele multor români și ele irump din subconștientul colectiv în momente de criză și astfel pot apărea profeți new-age și guru politici. E și un simptom al lipsei cronice de educație, pentru că școala nu își mai atinge scopul de a învăța copiii în ce lume trăim, măsurabilă științific și inteligibilă cartezian. Acești copii, ajunși adulți, sunt ușor de impresionat cu câmpuri de energie subtilă, panteism, izvoare sacre și strămoși vii. Problema este că în acest moment de criză algoritmii rețelelor sociale au scos în prim plan aceste idei și, vă rog, să votați în așa fel încât, mâine, paranormalul să nu devină normal.

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Pâi Bivolaru ne integra direct in absolut, asta, CG, o dă mai cu relativu :) ,,, Tot ce se intâmplă este ca intr-un scenariu de sci-fi series, suntem la primele episoade… Si eu care asteptam sezonul 2 de la three-body problem, uite ca am inceput alt series… Imi e teamă organică de ce va urma pe aici…

  2. Multi autori de pe contributors.ro nu vad ,, lipsa cronica de educatie ” de care au parte tinerii romani in institutiile publice de invatamint din Romania .

  3. de ce sunt carti de tarot in marile librarii? Pentru ca au trecere. De ce sunt peste tot carti de para psiho etc? Tot din acest motiv.
    De ce ne miram ca la o universitate de prestigiu din Anglia s-a infiintat un Master care sa studieze sistematic ce e cu fenomenul acesta? Devenit suficient de vizibil si cunoscut, merita studiat, atat de mult incat e nevoie de specializare.
    Hai sa vedem – cum ar trebui sa sune o curricula la noi, care sa surpinda cat mai bine fenomenul? Eu m-as inscrie la un asemenea program, dar nu inainte sa ma gandesc bine daca ma pot inhama la un exercitiu mental atat de amplu si solicitant. Ma ia cu ameteala doar cand ma gandesc cate domenii trebuie intersectate.

  4. Va multumesc pt. articol si pt. informatii, domnule Nemeti dincolo de faptul ca timpeniile cu geto-dacii sint evident, totusi cred ca exista numite elemente din spiritualitatea indiana de tipul advaita si Yoga nu sunt BS problema e ca f multe dintre ideile din spiritualitatea indiana au ajuns distorsionate, gresit interpretate sau intelese rezultind conglomeratul dubios numit New Age.Problema cea mai mare e faptul ca multe dintre ele sint folosite pt. a da apa la moara ultra nationalismului extremist, pt. a crea in mentalul colectiv imaginea de ansamblu al unui popor roman exceptional si,in consecinta, multi se folosesc cu abilitate si chiar maiestrie de aceasta imagine idilica cu n scopuri si, daca sint criticati, f multi fanatici admiratori si urmaritori reactioneaza mai mult sau mai putin violent crezind(chestie de psihologie colectiva de manipulaqre a maselor) ca TOATE personalitatile,specialisti, intelectuali,jurnalisti,etc care critica acesti mesia sint „dusmani ai poporului” si „exponenti ai sistemului corupt, ticalos si antiroman” si multi vor fi si mai convinsi de tot ceea ce acesti pseudo guru sustin.
    In concluzie, vai de ei dar si de noi!!! Respect!!!!

  5. Omul modern caută calea cea mai ușoară. Nu contează ce informație-i livrezi, ci cum o livrezi. E mai greu să citești și să țnțelegi, e mai ușor să te uiți la un videoclip și să iei de bun ce vezi acolo, chiar dacă acel videoclip ar putea fi trucat. Iar repetarea este mama învățăturii – dacă vezi acel videoclip de 10 ori pe zi, timp de 10 zile, poate deveni adevăr absolut.
    Un popor needucat și neinstruit este victimă sigură pentru oricine știe pe ce butoane să apese. „Homo smartphonopitecus” preferă să stea cu ochii lipiți de ecran, decât să privească locurile și oamenii din jurul său.
    Cineva a investit zeci de milioane de euro pentru promovarea online a lui Georgescu-Dumnezeu, care mie îmi pare ca joacă un rol într-un film al cărui scenariu nu-l cunoaște.

  6. In comunitatea online „exmisa” (compusa din fostii cursanti MISA care au ramas cu sentimente nu tocmai pozitive la adresa miscarii) s-a dat alarma cu ceva timp inaintea primului tur privind o presupusa sustinere a lui Georgescu de catre miscare (desi fara detalii concrete privind modalitatile practice, din ce am putut vedea pana acum). Nu ar fi deloc prima oara cand s-ar incerca asa ceva, daca este pana la urma adevarat. Apropo, autorul a omis sa mentioneze in articol si colaborarile de acest gen, ale unor persoane afiliate miscarii, de dupa 2004, cu PIN-ul lui Cozmin Gusa pentru europarlamentarele din 2007, cu spirale de sustinere si tot tacamul aferent (colaborarea a fost recunoscuta pe atunci chiar de Gusa intr-un interviu dat in defunctul ziar Gardianul, daca nu ma inseala memoria) si apoi in cadrul campaniei lui Geoana din 2009 (atunci nu intrase in scena doar Aliodor Manolea cu flacara sa violet si cravatele de aceeasi culoare ale lui Basescu & co, ci si altii, in tabara cealalta – poate si din cauza asta domnul Geoana parea atunci atat de ferm convins de realitatea unor lucruri??).
    Cred ca nu a existat pana acum vreo tura de alegeri importante, din ’90 incoace, in care sa nu fie implicati si ceva „paranormali” (din diverse grupuri si miscari, sau doar ca persoane individuale) in serviciul mai ales al partidelor mari, „traditionale”. Conteaza prea putin daca metodele respectivilor au sau nu efecte obiective, pentru ca mai important in acest caz este faptul ca sunt multi politicieni importanti care cred in asa ceva, mult mai multi decat realizeaza publicul de obicei, desi majoritatea lor nu se dau in spectacol in mod public asa cum a facut-o domnul Geoana in 2009. Daca nu ma inseala memoria, cu niste ani in urma (la alegerile prezidentiale din 2014?) am prins la TV un interviu cu Eugen Martz (fost discipol al lui Bivolaru, arestat anul trecut pentru diverse), care iesea din sediul de campanie al PSD si declara reporterului ca el fusese acolo sa ofere nu stiu ce consultatii astrologice (parca ceva legat de tranzite, in special un tranzit al lui Saturn, pentru cunoscatori :) – sper ca tin minte in mod corect).

    Ca fapt divers, intr-un articol recent de pe site-ul HotNews era pomenita televiziunea Global News, unde ar fi invitat frecvent Calin Georgescu. In articol sunt date numele a doua persoane care apar frecvent acolo in platou, sa le zicem X si Y (pentru ca nu agreez doxing-ul atunci cand nu e vorba de politicieni importanti sau persoane deja foarte mediatizate). Cu un simplu google search cu cuvintele „X MISA” si „Y MISA”, or sa apara niste rezultate interesante pentru Y. Interesante si in ce priveste afirmatiile sotului Sosoacai privind „seful MISA pe Europa” (nu e vorba nici de X si nici de Y in acest caz, desi Y a candidat pe listele SOS). Dar fiecare cetatean roman are dreptul sa se implice cand si cum vrea in politica atohtona, cu respectarea regulilor, bineinteles.

    Si inca ceva, se tot vorbeste acum in mass media de finantari de sute de mii de euro, un milion, sume de acest ordin, pentru campania de pe TikTok. Eu cred ca sume de acest ordin nu sunt deloc „out of reach” pentru miscari de genul respectiv sau al celor care organizeaza tabere de instruire pentru „autoaparare” etc. Nu acuz pe nimeni acum, ci vreau doar doar sa punctez faptul ca nu e musai sa finanteze Kremlinul astfel de actiuni „electorale” pentru ca avem destule grupuri, miscari, grupulete autohtone care pot strange si cheltui prin eforturi proprii astfel de sume.
    Pentru comparatie (doar in ce priveste nivelul sumelor disponibile in unele miscari si grupuri, nu vreau sa insinuez nimic altceva), intr-un articol recent, din 22 noiembrie, din jurnalul francez Liberation, a fost afirmat faptul ca in cadrul descinderilor politiei franceze care au condus la arestarea lui Bivolaru, ar fi fost confiscata suma de 208.000 euro. Iar presa georgiana (rustavi2) afirma ca la momentul arestarii sotilor Stoian (alti discipoli marcanti ai lui Bivolaru), acestia ar fi avut in cont jumatate de milion de euro. Din nou, poate nu e vorba de miscare in cazul asta, nu vreau sa fiu inteles gresit, poate e vorba de cu totul altii (neolegionari, naturopati, nudisti sau mai stiu eu ce). Sau poate chiar e vorba de o finantare a Kremlinului, cine stie.. Dar cred ca e o greseala sa ne uitam cu totii imediat spre Kremlin in mod direct si exclusiv, ca in urma unui reflex pavlovian, atata timp cat Kremlinul are si idioti utili autohtoni (nu in sensul peiorativ al expresiei) care se pot angaja in asa ceva pur si simplu din proprie initiativa.

    P.S. O alta idee pentru niste cautari cu google ar fi cele implicand site-urile miscarii si cuvinte cheie ca „Putin” si „Ucraina”. Asta apropo tot de idioti utili (in sensul „tehnic” al expresiei, nu cel peiorativ, din nou).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Nemeti
Sorin Nemeti
Conferențiar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Istorie Antică și Arheologie. - Arheolog expert, înscris în Registrul Național al Arheologilor. - Membru al Comisiei Naționale de Arheologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

 

 

Nexus – Scurta istorie a retelelor informationale

Scurtă istorie a rețelelor informaționale din epoca de piatră până la IA
Editura Polirom, 2024, colecția „Historia”, traducere de Ioana Aneci și Adrian Șerban
Ediție cartonată
Disponibil pe www.polirom.ro și în librării din 27 septembrie 2024

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro