joi, martie 28, 2024

Argumente in deriva (2)

Limba româna nu este „cea mai putin latina dintre limbile latine” cum crede Lucian Boia.

Indiferent de renumele celui care a scris-o, cartea pe care o citesc trebuie sa-mi arate ceva: ca rezista curiozitatii mele de a o verifica, de a o pune la incercarea a ceea ce stiu din alte carti. Numai dupa ce trece aceasta proba de foc, cartea pe care o citesc imi poate deveni reper intelectual.

Am inceput sa citesc De ce este România altfel ? a istoricului Lucian Boia plina de incredere si de intrebari. Asteptam sa-mi asez mai bine in minte ceea ce am invatat candva si sa construiesc astfel noi punti de legatura cu ceea ce continui sa invat inca despre România si despre români. Nu trec insa nici cateva pagini ca incep sa observ contradictii importante intre ceea ce spune autorul si ceea ce stiu din alte carti. Poate stiu rau… Dar daca stiu eu bine? Trebuie sa verific.

Cu tristete, am ajuns astfel sa-mi dau seama ca, desi vorbeste despre limba româna in 2012, Lucian Boia foloseste de fapt acelasi tip de discurs istoric din anii totalitarismului, cand, dupa cum spune Rodica Zafiu (2007), „textul istoric îşi supralicita autoritatea ştiinţifică transformându-se într-un şir de enunţuri impersonale despre abstracţii maxime, despre evenimente neinterpretate şi scoase din context, desemnate prin perifraze prudente”.

Pentru a nu cadea eu insami in acelasi pacat al exprimarii generalizante, iata fragmentul din cartea lui Lucian Boia care mi-a produs multa nedumerire:

Limba româna ilustreaza cat se poate de convingator proportiile considerabile ale amestecului. Este, evident, o limba romanica: totusi cea mai putin latina dintre limbile latine. Coloratura germanica a limbilor latine occidentale se limiteaza la nu prea multe cuvinte. In schimb, româna are o puternica incarcatura slava: o multime de cuvinte, adesea esentiale (in ciuda faptului ca, odata cu „relatinizarea” declansata in secolul al XIX-lea, nu putine au fost practic eliminate sau marginalizate)” (Boia, 2012:12).

Facand aceste afirmatii, Lucian Boia vrea sa demoleze mitul rezistentei prin latinitate a limbii române: limba româna nu e o insula de romanitate intr-o mare slava asa cum vom fi fost invatati sa credem inainte de 1989. Ba mai mult, limba româna a imprumutat masiv de la alte limbi cu care a intrat in contact de-a lungul timpului ceea ce face ca, desi ramane o limba romanica, sa ajunga cea mai indepartata de latinitate, „cea mai putin latina dintre limbile latine”. Din perspectiva tezei generale a cartii, pentru Lucian Boia, România ar fi „altfel” si pentru ca limba româna e „altfel” (este evident vorba aici despre „altfel” decat cred românii ca este România sau mai ales „altfel” decat românii au fost facuti sa creada ca este tara lor).

Apar doua probleme in momentul in care vrei sa intelegi ce spune Lucian Boia despre limba româna. Mai intai te lovesti de „etichetele amplificate” (Zafiu, 2007:79) cu privire la relatia dintre influenta latina si cea slava asupra limbii române. In al doilea rand, istoricul perpetueaza confuzia dintre aparitia si evolutia limbii române de-a lungul vremii si modul cum românii au gasit de cuviinta sa-si rezolve problemele lingvistice, cand in extaz fata de latinitate, cand, dimpotriva, sedusi de influenta slava.

„Etichetele amplificate” se refera la calificarile „diferitelor fenomene şi evenimente, care au variat nu spontan, în funcţie de o eventuală multiplicare a ipotezelor şi interpretărilor, ci în mod dogmatic, strict dirijat” (Zafiu, 2007:79). Daca la Lucian Boia nu poate fi absolut deloc vorba de vreun dirijism care sa stea la baza ipotezelor si interpretarilor „amplificate” cu privire la istoria limbii române, dogmatismul acestora este evident. Autorul este scârbit de efuziunile nationaliste ale verii lui 2012, se lasa furat de condei si alege scurtatura dogmatica.

Informatia cu privire la comparatia dintre influenta germanica asupra limbilor latine occidentale si influenta slava asupra limbii române pare sa-i vina lui Lucian Boia de la lingvistul suedez, Alf Lombard, unul dintre cei mai importanti specialisti straini in istoria limbii române. In 1957, acesta publica un articol intitulat Traditie latina si traditie slava. Limba româna ca rezultat al fuzionarii acestora unde afirma ca: „Superstratul* germanic in franceza si in italiana vorbita in nord si superstratul arab in spaniola si in portugheza au fost considerate diferit in ceea ce priveste importanta, amploarea. Trebuie totusi sa recunoastem ca, fie si considerate cu generozitate, aceste superstraturi sunt de o importanta, de o amploare mai curand relativa: acestea nu au schimbat aspectul general al limbilor romanice. In ceea ce priveste superstratul slav insa, acesta a transformat latina din Orient” (p.115).

Sa observam mai intai ca lingvistul suedez nu spune nicaieri ca româna ar fi cea mai putin latina dintre limbile latine deoarece ar fi intervenit limba slava inca de timpuriu in existenta sa. O asemenea afirmatie generalizanta este profund eronata din punct de vedere stiintific. „Gradul de latinitate” a unei limbi nu se stabileste doar in functie de nivelul lexical (al vocabularului) al acesteia, ci trebuie luate in discutie si celelalte nivele ale sale: cel fonetic, cel morfologic, cel sintactic. De altfel, lingvistul suedez noteaza chiar mai departe in articol ca: „superstratul slav, introdus mai ales din secolul al V-lea pana in secolul al VII-lea nu se manifesta decat putin in materie de fonetica, dar destul de substantial in materie de vocabular, mai ales destul de substantial in ceea ce priveste derivarea (sufixe si prefixe)„.

Introducand aceste precizari, Alf Lombard tine seama de cercetari anterioare care, din punct de vedere fonetic, considerau limba franceza ca fiind cea mai indepartata de limba latina. O astfel de lucrare, The Story of Language a fost publicata in 1949 de lingvistul italo-american Mario Andrew Pei. Examinand evolutia catorva vocale din latina in limbile romanice, acesta obtine urmatorii coeficienti de distantare fata de latina: sarda – 8%; italiana – 12 %; spaniola – 20 %; româna – 23,5 %; occitana – 25%; portugheza – 31 %; franceza – 44%.

Tinand seama de intreaga complexitate a stabilirii gradului de latinitate a limbilor romanice, lingvistii francezi (Cf. Banniard, 2008) vorbesc astazi despre trei tipuri diferite de „evolutii” de la latina la limbile neolatine: „evolutie minimala” pentru italiana si spaniola; „evolutie medie” pentru catalana si occitana; „evolutie puternica” pentru franceza si româna.

Aceasta scurta incursiune lingvistica ne arata, cred, mai bine modul cum in interpretarea propusa de Lucian Boia se „amesteca” elemente de adevar si de neadevar stiintific in ceea ce priveste latinitatea limbii române. Istoricul contrazice o exagerare (aceea a superioritatii prin latinitate a limbii române) printr-o alta exagerare, unde româna apare, nejustificat si considerata doar din punctul de vedere al vocabularului, ca fiind „cea mai putin latina dintre limbile latine”.

In cu totul alti termeni as fi discutat despre pertinenta argumentului lingvistic in economia cartii lui Lucian Boia, daca istoricul ar fi propus o rezolvare pentru confuzia dintre limba româna si atitudinea românilor fata de limba româna. Caci nu limba româna face România „altfel”, ci modul cum elita româneasca, in eternul sau balans intre Estul slav si Vestul latin a inregimentat cu prea mult patos uneori chestiunile lingvistice intr-o tabara politica sau alta. Sa ne amintim, de pilda, „învârtosarea” în latinitate a unora de la începutul anilor ’90 cu privire la inlocuirea scrierii lui „î” cu „â” si a lui „sînt” cu „sunt”. Nu a avut importanta ca lingvisti, precum suedezul Alf Lombard, despre care am vorbit mai inainte, au aratat cu argumente stiintifice ca limba româna nu devine mai latina daca se introduce aceasta reforma a ortografiei: în cazul unor cuvinte, etimonul latin iese, intr-adevar mai bine in evidenta, pe cand în cazul altora nu. Ortografia este o convenţie, iar originea şi structura latina a limbii române nu poate fi pusa în discuţie prin aceasta (Lombard, 1992). Reforma ortografica s-a facut insa, „peste noapte”, ca toate reformele din România, fara a se tine seama de miile de copiii si tineri care s-au trezit dintr-o data intr-o ambiguitate de nedescris.

Poate multi dintre cei care cititi acest articol va intrebati acum de ce oare am avea nevoie de asemenea distinctii. De ce l-ar interesa pe românul obisnuit sa faca deosebirea dintre limba româna si atitudinea românilor fata de limba româna ?

Primul raspuns pe care l-as da se refera la asumarea responsabilitatii fata de educatia copiilor nostri. E necesar sa devenim constienti de faptul ca avem datoria sa le transmitem nu scepticismul si scarba fata de ceea ce e românesc si nici patriotismul de parada, ci o masura de identitate româneasca: sociala, culturala, lingvistica.

Cu ceva vreme in urma, la sfarsitul anilor 1990, in scoala unde lucram au venit in vizita persoane dintr-o tara anglofona. Prin prezenta acestora, se urmarea in primul rand imbunatatirea performantei elevilor in utilizarea limbii engleze. In functie de cum credea fiecare profesor de cuviinta, vizitatorii anglofoni puteau fi insa invitati si la alte ore decat cele de limba engleza. La acea vreme eram profesoara de limba si literatura româna. Consider important pentru elevii mei ca acestia sa fie capabili sa-si utilizeze cunostintele disciplinelor predate de mine intr-un context de comunicare specific. Le comunic elevilor intentia mea de a invita unul dintre acei vorbitori nativi de limba engleza sa participe si la ora de româna. Nu i-am simtit deloc incantati de idee. La inceput am crezut ca exprimarea in engleza le creeaza probleme. Am incercat sa-i incurajez. Si atunci mi-au spus cu sinceritate: „ne e rusine, doamna profesoara, ne e rusine sa vorbim in engleza despre ce facem noi aici, despre limba româna si Miorita.”

Ca nimanui sa nu-i mai fie niciodata rusine, nici de limba româna si nici de Miorita, de aceea cred in primul rand ca trebuie sa le distingem cu claritate in discursul nostru social, cultural, stiintific, de comportamentele iresponsabile ale unora dintre noi fata de limba si valorile noastre specifice.

Pentru ca nu am gasit in cartea lui Lucian Boia aceasta deosebire, lectura ei mi-a lasat un gust amar.

* In lingvistica, superstratul este o limba care influenteaza o alta limba, fara a reusi sa o domine, sa i se impuna.

Referinte:

Banniard, M. (2008). Du latin aux langues romanes, Paris: Colin.

Boia, L. (2012). De ce este România altfel ? Bucuresti: Humanitas.

Lombard, A. (1957). Tradition latine et tradition slave. Le roumain, résultat de leur fusion, în Cercle Linguistique de Copenhague, vol. 11, nr. 1, p. 115-120.

Lombard, A. (1992). Despre folosirea literelor î si â, în Limba româna, nr. 10, p.531-540 (http://moldova.go.ro/pagini/limba/lombard.htm )

Pei, M. (1966; prima editie 1949). The Story of Language. New York: New American Library.

Zafiu, R. (2007). Limbaj si politica. Bucuresti: Editura Universitatii din Bucuresti.

Distribuie acest articol

93 COMENTARII

  1. Ce reacţie ruşinos de dogmatică la o observaţie de bun-simţ referitoare la latinitatea noastră exacerbată artificial!
    Limba română este, fără îndoială, cea mai puţin latină dintre limbile de sorginte latină şi ar trebui să ne împăcăm cu acest aspect: nu este nimic rău în amalgamul identitar caracterizat de o diversitate extemă a izvoarelor lingvistice. Împrumuturile masive din limbile slave, din greacă, din maghiară, din limbi turcice şi din persană, din franceză şi italiană, şi mai recent din engleză atestă pe de o parte interesul băştinaşilor pentru străinătate şi disponibilitatea de a participa la viaţa economică globală prin însuşirea vocabularului strict necesar ce compunea o lingua franca la un moment dat istoric, şi pe de alta bovarismul nostru proverbial, anecdotic. E ceva rău in asta? E ceva rău in a remarca şi demonta exagerările din tabăra latinistă ori puseurile naţionaliste similare ale tracomanilor?

    • Dar ce e rau in faptul ca nu e nici cea mai latina, nici cea mai putin latina dintre limbile romanice? Ce e rau daca tinem seama de ceea ce spun lingvistii si evitam generalizarile suparatoare ? Limbile nu sunt insule ori cetati, se imprumuta reciproc si nu e nimic rau in asta. Important e ca noi sa nu amestecam propriile interese si ideologii in interpretarea acestor imprumuturi.

      • „“Gradul de latinitate” a unei limbi nu se stabileste doar in functie de nivelul lexical (al vocabularului) al acesteia, ci trebuie luate in discutie si celelalte nivele ale sale: cel fonetic, cel morfologic, cel sintactic.”

        Corect! Tehnic vorbind, Boia a gresit. Totusi, argumentul dumneavoastra este inadecvat contextului, ceea ce il face sa fie slab.

        Boia se refera la un mit, iar miturile nu sunt propagate si insusite ca lucruri adevarate de catre persoane cu solide cunostinte stiintifice. Mitul nu refera deloc la morfologie si sintaxa. Cei afectati de mit habar n-au ce inseamna ele si la ce folosesc. Deci atunci cand vorbesti de mitul latinitatii limbii romane, referi implicit la vocabular.

        Pentru ca altfel, daca ar fi cum ziceti dumneavoastra, ati fi obligata sa va asteptati ca raspunsuldat urmatoarei intrebari sa fie „DA” (intrebare adresate unei persoane afectata de mitul respectiv), ceea ce ar fi hilar:

        „Nu-i asa ca dat fiind ca limba romana este cel mai apropiata de limba portugheza (dintre limbile latine), inseamna ca cel mai usor pentru dvs. ar fi sa invatati portugheza si nu italiana?”

        V-ati astepta de la un vorbitor bun de limba romana (un cetatean cu studii medii, sa zicem) sa va dea un raspuns de genul „Bineinteles, pentru ca eu stiu ca nu e totul fonetica si vocabularul, ci si sintaxa si morfologia!” :o)

        Inafara de dvs. si inca o mana de oameni, ceilalti vorbim romana „dupa ureche”. Desi o vorbim corect, nu stim sa zicem care-s regulile pe care le aplicam.

        Consider deci ca nu sunteti rezonabila in contraargumentare.

    • „Limba română este, fără îndoială, cea mai puţin latină dintre limbile de sorginte latină …” Va atrag atentia ca, atunci cand faceti comparatii, trebuie sa spuneti si care este este criteriul de comparatie (din ce punct de vedere). Nu spuneti, in schimb afirmati, fara nicio ezitare, ca este „fara indoiala”. In articol, doamna Gorga tocmai a facut o discutie foarte pertinenta asupra diverselor criterii de a masura departarea de latina, iar dumneavoastra continuati cu „fara indoiala”. Eu, dupa sursele de informare pe care care le-am consultat, fara a fi specialist, cred ca limba romana este mai aproape sau mai departe de latina in ceea ce priveste lexicul, gramatica, fonetica, etc. Oricum, sunt atat de multe grade de apropiere si/sau departare, incat afirmatia dumneavoastra este, cu foate multa ingaduinta, fara nicio sustinere.

    • Mai latina, mai putin latina…

      Hai sa o dam pe matematica putin. Cat timp discutam despre numere reale, avem o uncia relatie de ordonare si putem spune, fara dubiu, daca un numar e mai mare decat altul sau nu. Cand vorbim de numere complexe, relatia de ordonare dispare nu mai e unica, se pot defini mai multe, iar numerele nu mai sunt comparabile decat daca folosim mereu aceeasi relatie de ordine. De ce? Pentru ca nu mai suntem pe o linie, pe axa numerelor reale. De acum suntem intr-un plan. Mai avem o dimensiune.

      De ce fac aceasta paralela? Pentru ca in viata avem tendinta sa reducem totul la situatia numerelor reale. O carte e mai buna decat alta, un om e mai valoros decat altul, s.a.m.d. Ori, cu exceptia unor cazuri triviale, lucrurile au mult mai multe dimensiuni. Ele nu pot fi ordonate, ele sunt pur si simplu diferite. Eu n-as lasa pe nimeni sa treaca prin liceu fara sa inteleaga asta.

  2. La un articol despre limba pe care o vorbim, vreau sa(!) intreb ce facem cu diacriticele.
    Suntem totusi la 23 de ani de cand avem acces la calculatoare si software. Si totusi continuam sa scriem fara diacritice. De multe ori pentru ca nu avem acces la o modalitate convenabila de a utiliza diacritice fara sa reducem prea mult viteza de scris. Dar cred ca un website precum contributors ar putea pune la dispozitia noastra un intrument de editare cu diacritice. Atlfel mi-e teama ca in 10 ani nici un tanar sub 18 ani nu sa mai stie sa scrie in romana cu diacritice. Comentariul meu e putin ‘off the topic’ dar se adreseaza totusi ideei legate de cum ii educam pe copii.

    • Aveti perfecta dreptate si multumesc pentru interventie. Oricat v-ar parea de paradoxal, calculatorul de pe care scriu nu permite utilizarea diacriticelor. Schimband limba, se modifica tastatura si diacriticele, desi exista, devin de negasit. Nu e o scuza, ci afirmarea unei probleme tehnice, care e foarte suparatoare atat pentru mine cat si pentru cititori.

      • Din păcate dificultatea tehnică de a scrie în limba română vine și din impotența instituțiilor românești de standardizare.

        Eu mă străduiesc de aproximativ un an să scriu cu diacritice pentru simplul fapt că mie mi se pare că se elimină foarte mult din ambiguitate (fată, față, fătă).

        Pentru sistemele de operare de tip Windows pentru mine cea mai la îndemână mapare de tastatură (din cele 3 disponibile) mi s-a părut „Romanian for programers” care permite scrierea diacriticelor direct pe tastele „naturale”, împreună cu tasta „Alt” din dreapta (pe unele tastaturi este denumită „AltGr”). Astfel încât AltGr-i este î, AltGr-t este ț, AltGr-a este ă iar AltGr-q este â. Pentru literele mari pur și simplu se folosește în mod obișnuit și tasta Shift.

        Vă mulțumesc pentru atenție.

      • Diacriticele ca diacritice dar ce ne facem cu pronuntarea sunetelor i si y. Daca pentru un roman pare simplu, pentru strainul care vrea sa invete romaneste nu e. Dece sa nu scriem de pilda copii si copiy in loc de copiii si copii ? Ca sa nu mai spun – tot in cazul acestui cuvant – de necesitatea marcarii accentului, ca in spaniola.

        • Pt. windows > XP (Vista, 7) e foarte simplu – ideea e să alegi aranjamentul de tastatură
          (keyboard layout) ‘Romanian (Programmers)’ în loc de ‘Romanian (Standard)’. Toate
          tastele merg ca pe tastatura standard US, iar literele românești pot fi scrise prin combinații
          cu AltGr (Alt-ul din dreapta):

          AltGr + A = Ă
          AltGr + Q = Â
          AltGr + S = Ș
          AltGr + T = Ț
          AltGr + I = Î

          BTW, pe românește nu se folosesc ‘diacritice’, șţăâî sînt litere separate.
          (tot așa cum termenul corect pt. limba română e ‘romanică’ nu ‘latină’, dar deja
          devine totul prea complicat ;-))

  3. Fata de complexitatea si amploarea cartii lui Boia, argumentul dumneavoastra este minuscul si pare ca supararea vacarului pe sat. Complet de acord cu caracterizarea abordarii drept dogmatica facuta mai sus. Si despre diacritice: sper ca timpul in care nimeni nu va mai stie sa scrie cu diacritice sa vina cat mai repede – pragmatism si elasticitate – lucruri pe care ar trebui sa ne dorim sa creasca in evolutie limbii pe care si eu, si Boia, si altii o iubesc la fel de mult ca si dumneavoastra.

    • Nu e ce pare a fi tocmai pentru ca e vorba despre limba româna. Si nu e bine sa ne jucam cu astfel de interpretari cand abordam subiecte atat de serioase si sensibile. Cred ca am scris articolul acesta nu atat din dragoste fata de limba româna, cat din respect fata de ce m-au invatat niste oameni extraordinari, profesorii mei din facultate, despre limba romana.

        • Gand la gand, si mie mi s-a parut usor retoric ce-am spus … De aceea chiar voiam sa completez ceea ce am scris in comentariul anterior intrebandu-va cu ce incredere putem privi intreaga carte a lui Lucian Boia daca nu rezista nici unei asemenea „minuscule” verificari ? Pentru a putea patrunde esenta ansamblului eu, cel putin, am nevoie sa fiu sigura de calitatea ingredientelor din care este compus. Deocamdata nu e cazul.

          • si partea asta de raspuns mi se pare retorica. la o constructie de aceasta anvergura cereti sa nu fie nici o greseala (admitand ca este o greseala pentru ca as vrea sa vad si opinia altor specialisti). pe de alta parte dintr-o greseala extrapolati la intreaga constructie. un fel de inductie cu un singur caz ?!? dar in fine, e dreptul dumneavoastra la opinie.

            • Nu mi-e deloc clar unde ati spus ca doriti sa consultati si alti specialisti si mai ales nu vad unde as fi scris eu ca va impiedic sa faceti lucrul acesta. Consultatii pe toti cei in care aveti incredere si formati-va propria opinie. As fi incantata sa va citesc argumentele in Contributors.

            • 1) Cartea lui Boia este un eseu (dupa cum spune si autorul).

              2) Boia trateaza acolo un mit care se bazeaza pe vocabular, nu pe morfologie sau sintaxa. Mitul este formulat in termeni de vocabular + fonetica, nu de morfologie si/sau sintaxa. Critica Dnei Gorga (desi tehnic corecta) loveste in gol.

              3) Cel mai probabil, nici cartile de popularizare ale lui Hawking despre Univers nu rezista criticilor fizicienilor (mai mult ca sigur contin inexactitati. Nu sunt lucrari stiintifice).

    • Eu nu vad ca „minuscul”. Intr-o lucrare stiintifica (sper ca lucrarea domnului Boia are pretentia de lucrare stiintifica) asa ceva este de neacceptat. Asta este regula de aur in stiinta: nu exista afirmatii minuscule sau „majuscule”, toate trebuie sa fie corecte.

      • Lucrarea domnului Boia nu are nici o pretentie de lucrare stiintifica; altfel ar fi fost publicata in alte conditii sub alte criterii. Ma apuca rasul cand ma gandesc cam cata munca ar trebui si cati doctoranzi sa testeze tezele propuse in carte. Se pare ca aveti idee cam laterala in ce priveste stiinta. Si in general, sperantele unui/unei individ/e care „semneaza anonim” :) sunt cam irelevante.

        • E chiar absurd ceea ce afirmati dvs. In conditiile in care autorul isi propune sa demoleze rationamente preluate de-a gata, de-a lungul timpului despre România, cum ne puteti cere, ca cititori, sa nu avem pretentia sa fie corect stiintific ceea ce spune ? Modul in care isi verifica tezele tine de rigoarea muncii intelectuale.

          Tin de asemenea sa va informez ca pastrarea sau nu a anonimatului este la alegerea atat a celor care comenteaza, cat si a celor care scriu in Contributors (de exemplu Adalbert Klein care scrie articole foarte interesante semnate cu pseudonim).

          • multumesc pentru informare – insa nu va enervati. anonimatul pentru mine este cea mai joasa specie. sper sa nu ma luati la cearta pentru asta. in general rastamacirea spuselor mele nu ajuta – stiu foarte bine cum se face stiinta. de aceea am si recomandat voalat sa revedeti matematica de clasa x la inductie. se poate apela si la manualul de logica daca aceasta disciplina va este mai aproape.

            • Eu v-am spus care sunt regulile jocului, in rest, alegerea va apartine: sa intrati in joc sau sa stati in afara lui. Va fac o sugestie totusi, gasiti o modalitate social acceptabila pentru a va exprima opiniile personale. Ar fi mai bine pentru toti.

            • >>Va fac o sugestie totusi, gasiti o modalitate social acceptabila pentru a va exprima opiniile personale. Ar fi mai bine pentru toti. pacat ca ati trecut deja la aluzii si insulte.

          • Eu am senzatia ca dl.Boia vrea sa demoleze MITURI care sa permita unora sa defileze IN DETRIMENTUL natiei. Dintre aceste MITURI unele alimenteaza vorbarie nationalista extrem de insidioasa si pernicioasa. Suntem oare departe de un Coriolan Draganescu ce tine in brate piciorul calului lui Mihai Viteazu’? Va las sa vedeti cine dintre politicienii de prim rang de azi ar putea fi Coriolan si veti fi cuprinsa de ……. cand veti realiza numarul acestora. PS. in privinta limbii romane exista riscul ca in unele sate din …. sau din … (nu de etnie maghiara!) sa nu capatati nici de mancat nici de baut pt. ca localnicii NU VA INTELEG! PS. legenda zice ca seful catedrei de literatura engleza de la UB -in urma cu ceva ani- le spunea studentilor ca vor muri de foame in Londra (ca sa nu mentionam NY, LA, Vancouver, SIdney) daca vorbesc ce au invatat la cursuri. PS2. am vazut in Montreal destule profe de franceza disperate ca nu reusesc sa se inteleaga cu cei din QUebec.

            • Ei, nici chiar asa. Am spus-o clar, cred, in articol, ca e nevoie sa evitam generalizarile. Eu nu vad nicio legatura intre ceea ce spuneti dvs. si subiectul articolului.

        • Nu-i nimic, ne putem intalni si discuta cat de lateral fata de stiinta sunt sau nu. Saptamana viitoare voi fi in tara si se rezolva.

          Revenind la subiect: daca domul Boia scrie fictiune, sa-i fie de bine.

  4. Nu vi se pare ca va contraziceti singura? Pe de o parte nu sunteti de acord cu afirmatia lui Lucian Boia despre latinitatea limbii romane, pe de alta parte citati lucrarea lui Michel Banniard „Du latin aux langues romanes”, care exact aceasta sustine: ca franceza si romana sunt limbile care au evoluat cel mai mult si s-au indepartat cel mai mult de latina ( capitolul „Evolutions et Metamorphoses”, cred).

    • Nu vi se pare ca cititi prea repede ? Intrand in discutie si franceza, care e tot o limba romanica, romana nu e „cea mai putin latina dintre limbile latine”.

      • Nu, e printre „cele mai putin latine dintre limbile latine”. Faptul ca si franceza face parte din acest grup nu face limba romana mai latina decat este. Iar afirmatia lui Lucian Boia este corecta, modulo faptul ca nu a amintit si franceza.
        QED

        • Are doamna Gorga dreptate : cititi prea repede! Si abuzati si de expresii nepotrivite in propozitii neptrivite. Ca doar nu aveti pretentia ca demonstratie dv e completa! Mai cu seama ca e si gresita (desigur caz in care nu se mai cheama demonstratie!). Propozitia „cele mai putin latine dintre limbile latine” nu e totuna cu „cea mai putin latina dintre limbinle latine”, ba dimpotriva! Superlativul „de cea mai”, implica unicitate, pe cind „cele mai” implica o multime de entitati congruente (perfect echivalente, cu alte cuvinte suma/colectia tuturor atributelor celor doua sau mai multe entitati e identica). Ma indoiesc ca limba romana e congruenta cu limba franceza, nu tre’sa fii lingvist sa poti afirma chestia asta, e un lucru evident (DA nu e QUI, cel putin un element lexical e diferit, e simplu!), in consecinta una si numai una e „cea mai putin latina dintre limbile latine”, cu alte cuvinte ori franceza ori romana (desigur la un moment dat in timp, limba e un organism viu, evolueaza: la un moment dat poate fi romana, peste o suta de ani poate fi franceza ori spaniola), si nu amundoa! Dupa parerea mea ar trebui sa retractati QED-ul…sunteti in eroare…
          PS. Pudoarea asta cu diacriticile, mi se pare copilareasca: ideea e importanta, esenta si nu ambalajul lexical (in special ca nu publicam pe aici teze de doctorat, ori lucrari stiintifice). Cuvintele sunt secundare si sunt doar purtatoare de idee, nimic mai mult( si in cele mai multe cazuri atenueaza din esenta, de aia artele vizuale si mai cu seama muzica sunt mult mai aproape de idee decit poezia ori proza ( zice Hegel, nu eu) ). Desigur, asta nu inseamna ca trebe sa ne exprimam minimal, ori dezordonat! Evident ca trebuie sa cautam sa ne exprimam cit mai corect si mai ingrijit cu putinta din respect pentru partenerul de dialog cit si pentru noi insasi. S-apoi multi dintre autori si dintre comentatori, scriu zilnic in mai multe limbi…sa tot ne apucam sa schimbam setul de charactere e neproductiv…ma indoiesc ca cineva de pe aici n-a inteles un text, din cauza diacriticilor….hai sa nu mai fim mai catalici decit Papa…
          PS2. Doamna Gorga, mi-a placut si acest articol (desi la filologie sunt afon, totusi avem ceva comun, teoria limbajelor: gramatici formale in cazul meu, naturale in cazul dv. Asta inafara de colegele dv de grupa :-)) ! Si articolul despre invatamint (ca reactie la afirmatia domnului Cartarescu, pe care totusi nu-l iubesc mai putin pentru respectiva afirmatie, banuiesc ca altceva a vrut sa zica dumnealui totusi), a fost de nota zece…tocami l-am citit…Aveti perfecta dreptate, desi ne-am salvat prin multii nostri invatatori si profesori de scola primara, cit si de citiva excelenti profesori de liceu si de facultate…invatamintul comunist a fost absolut de nesuportat…imensa deziluzie la facultate in special…

          • Bla,bla,bla-ul ala se cheama reasoning! E adevarar ca nu stiu cine e Michel Blanchard, si nici nu e in sfera mea de interes totusi nu pot sa nu remarc argumentul de autoritate invocat cu obstinatie. Dupa cum bine stim acesta se cheama logical fallacy, si folosirea acesteia in reasoning de regula e evitata…asta apropo de logica si de qed-uri..

          • @Guardian Argumentul respectiv a fost adus de A. Gorga, eu doar l-am preluat si am insistat sa tina cont de acest argument, daca l-a introdus in discutie.
            Daca il considerati nesemnificativ atunci spuneti-i autoarei. Ma intreb daca ati citit articolul sau v-ati oprit la primele fraze si v-ati grabit sa comentati!

      • Credeti ca cenzurarea comentariilor care nu va plac este o forma de discutie? Au aparut cel putin 6 alte comentarii, scrise dupa raspunsul meu.

  5. o sa consult alti specialisti cand timpul imi va permite. insa tendinta mea de a observa ca generalizarea de la un caz este periculoasa nu va fi tratata cu aceasta reteta din pacate.

      • observati ca eu nu am spus ca nu aveti dreptate in argumentul dumneavoastra ci ca faceti o greseala de logica in a extinde o posibila greseala la intreaga constructie. faptul ca incercati tot felul de subterfugii de a va distanta de substanta criticii este revelator. si cu asta punct.

          • si eu observ ca se pare ca tot dumneavoastra aprobati comentariile, dar nu inainte de a da un raspuns la ele… nu e frumos :) manualul cu cei sapte ani de acasa pe langa cel de logica :)

          • La un lant asa e. La logica nu.

            Sa presupunem sunt un necunoscator de limba romana si ma apuc s-o studiez. Vine cineva si-mi sune ca e limba latina. Eu, ca sa verific, deschid dictionarul si gasesc „pesches”. Pot sa trag concluzia ca „cineva” ala, care mi-a zis latina nu stia despre ce vorbeste?

            La fel si in cazul cartii in discutie: ar trebui analizat serios daca e o carte plina de inexactitati sau afirmatia incriminata e doar o scapare/simplificare. Singura greseala pe care o putem face e sa credem ca putem trage vreo concluzie fara sa analizam mai atent.

            • Cred ca cei care si-ar propune sa analizeze serios daca mai sunt sau nu inexactitati in aceasta carte ar fi cei mai castigati. Pentru ca ar invata o multime de lucruri importante.

            • Afirmatia mea se refera la un comentariu de mai sus, nu este generala. Pe de alta parte, exista ceva ce se numeste „credibilitate”, care se castiga foarte greu si se pierde foarte usor. Este poate o problema de gust, obisnuinte, sitem de valori, s.a. Oricum ar fi, cuvantul scris, chiar si cel vorbit, trebuie folosit cu mare atentie.

              Pare insa ca subiectul a inflamat spiritele mai mult decat ar trebui. Unele dintre comentarii au sarit dincolo de normele acceptabile si au dus discutiile in derizoriu. Pacat, fiindca tema este importanta.

            • Ce sa facem, acesta-i pacat vechi. Cand vine vorba de limba româna tot românul se crede expert. Tot raul spre bine insa, caci daca analizam cu atentie, in cele din urma, fiecare pasare pe limba ei piere.

  6. Observ ca lumea comenteaza latinitatea limbii romane… Marturisesc ca nu stiu cum anume poti sa cuantifici (corect, precis si semnificativ) cat e mult seamana niste limbi, mai ales ca etimologia multor cuvinte din limba romana e controversata. Si mai ales ca limbile se mai schimba si ele. Cunosc pe cineva care in copilarie semana foarte bine cu tatal, iar spre batranete a ajuns sa semene foarte bine cu mama. Cu cine seamana mai mult de fapt?
    As da un exemplu de controversa: cred ca cele mai des folosite doua cuvinte sunt cele referitoare la organele sexuale. Daca pentru „p masculin” nu pare sa existe nici un dubiu asupra originii latine, pentru „p feminin” exista o controversa. La prima vedere pare a fi imprumutat direct din slava (mai toate limbile slave au un cuvant aproape identic), dar cuvinte foarte asemanatoare exista si in albaneza si aromana. De aici si controversa: e cuvant slav, sau, dimpotriva, slavii l-au preluat de la noi (Eminescu ne zice ca cereau doar pamant si apa, dar poate ca, cine stie, mai cereau si altele si trebuiau sa stie exact ce sa ceara… In turceste cum s-o zice?!).
    Ma rog, nu-mi propun sa rezolv eu dilema, mai ales ca nu sunt absolut deloc lingvist, dar din ce scrie dna Gorga eu am retinut de fapt urmatoarele:
    “ne e rusine, doamna profesoara, ne e rusine sa vorbim in engleza despre ce facem noi aici, despre limba româna si Miorita.”
    Ei bine, asta mie mi se pare mult mai demn de comentat decat procentele de latinitate ale limbii romane. Mi-e ca in 50 de ani o sa discutam de procentele de „englezitate” ale limbii romane… Ei, ce-i de facut? Ca mie nu-mi vine nici o idee…

  7. Tocmai pentru că și eu am avut, probabil, cam aceiași profesori ca și dumneavoastră la filologia ieșeană, trebuie să vă dau dreptate, în privința tezei principale a acestui text. Dacă din punct de vedere lexical, așa cum de altfel stau lucrurile și cu alte limbi, româna are un superstrat, slav în cazul nostru, explicabil istoric, dar și funcțional – deoarece vocabularul este compartimentul cel mai flexibil, mobil al unei limbi – , în privința foneticii, a morfologiei și a sintaxei, latinitatea limbii române este indiscutabilă. Iată de ce, măcar în această privință, este corect să considerăm că autorul incriminat se lasă prins în plasa unei abordări non-științifice, ideologic-emoționale. Dacă la nivelul mentalităților, al comportamentelor și al instituțiilor există numeroase argumente pentru excepționalismul românesc, a-l legitima, ca istoric, utilizând denaturări ale adevărului științific în legătură cu autonomia structurală a limbilor naturale constituie o mistificare comparabilă acelora săvârșite de către interpolatorii cronicilor moldovenești. Paradoxal sau nu, printr-o asemenea exagerare, autorul în cauză își afirmă plenar identitatea neo-latină, mai puțin riguroasă decât aceea nordică.

    • Multumesc mult pentru comentariu. Cred si eu ca am avut aceeasi profesori, caci tot timpul cat am scris acest text, m-au urmarit aproape obsedant cuvintele lui Miron Costin; „Eu voi da sama de ale mele, cate scriu”.

  8. O afirmatie i-a produs autoarei o nedumerire. Afirmatia istoricului este infirmata cu argumente stiintifice.

    Ideea ca orice carte scrisa de Lucian Boia e perfecta cred ca l-ar ingrozi si pe autor. Intamplarea ca cineva care e specialist recunoscut intr-un domeniu poate face afirmatii fara acoperire in alt domeniu este foarte frecventa.

    Autoarea articolului se intreaba in ce masura credibilitatea altor argumente expuse de dl. Boia sunt puse la indoiala prin faptul ca istoricul isi sprijina teoria pe un argument subred .

    Mai sunt alte erori in carte: poate da, poate nu?
    Singura mea intrebare cu privire la aceasta analiza este: – se schimba „clasamentul” latinitatii in functie de timp. Cu alte cuvinte, romana din sec XIV este la fel de indepartata de latina ca romana din sec XIX ? Ca pe Alecsandri il inteleg, dar pe Neacsu de la Campulung, cu mare greutate si cu mici cunostinte de limba rusa.

    Diacritice in Windows aveti aici
    http://diacritica.wordpress.com/2009/07/07/cum-scriu-cu-i-din-a-pe-tastatura/

    Diacritice in Mac OX aveti aici
    http://subiectiv.ro/netu/diacritice-cum-trebuie-in-mac-osx/

    N-am citit inca o poveste din lumea anglofona cu elemente gotice ca in „Capra cu trei iezi”
    Voila un inceput de discutie despre limba romana. Miorita intra la categoria Zen – o apreciez mai mult acum decat in scoala.

  9. Facand aceste afirmatii, Lucian Boia vrea sa demoleze mitul rezistentei prin latinitate a limbii române

    D-na Gorga, ce precizeaza dl. Boia este doar o opinie despre limba romanâ -din perspectiva istoricului- si nimic mai mult. Intr-adevar, poate limbajul este generalizator, nu este sustinut de cifre si de referinte catre studii de specialitate. In acelasi timp, nu spune un neadevar. Asta nu stirbeste cu nimic caracterul latin al limbii pe care o vorbim si cu sigurnata nu ar trebuie sa fie motiv de ingrijorare sau nedumerire. Nu am citit cartea d-lui Boia (am comandat-o ieri online) dar am lecturat un interviul pe care autorul l-a oferit ziarului Adevarul cu ceva timp in urma (dar publicat recent), interviu care rezuma subiectele abordate in lucrarea sa:
    http://adevarul.ro/cultura/istorie/ce-facem-romAnia-lucian-boia-minciuna-mitul-fondator-romaniei-moderne-1_50f6d4e1dc344dc202414409/index.html
    Cu bine!

    • Ma tem ca exact acest interviu a stimulat abordarea critica asupra cartii lui Lucian. Boia. pana la acest interviu, comentariile publicate aici erau mai degraba elogioase. Sper sa ma insel…

      • Si ce e rau in a fi critici ? Daca e vorba de o critica sustinuta de argumente, nu poate fi decat benefica. Daca insa e atac la persoana, atunci de acord, mai bine ne abtinem.

        Va reamintesc faptul ca aici nu e vorba de o „abordare critica” a intregii carti, ci de un dezacord in ceea ce priveste modul cum e formulat unul din argumentele cartii.

  10. De fapt avem aici doua probleme „de dreapta” :))

    1. In aceasta carte, Lucian Boia nu s-a plasat cu hotarare de partea lui Basescu, in ce priveste evenimentele din 2012, ba din contra, a zis ca sint toti o apa si un pamant. Pare fara legatura, dar nu e.

    2. E destul de complicat pentru oamenii „de dreapta”, rusofobi prin definitie, sa inghita ca poporul roman e in mare parte si de origine slava.

    Chiar, faptul ca aproape toate denumirile de localitati din Romania (in sud-vest probabil 100%) sint slave, va spune ceva?

  11. Mi se pare excesiva reactia doamnei Gorga fata de o afirmatie care, in opinia mea, pe de o parte, nu priveste un fapt obiectiv, verificabil, ci este mai degraba o judecata de valoare facuta de domnul Boia si, pe de alta parte, este abosolut marginala in raport cu teza generala a cartii.

    In contextul in care e facuta, afirmatia cu pricina a domnului Boia nu are, evident, pretentia de a stabili cu rigoare stiintifica o ierarhie a latiniiatii limbilor, fie si numai pentru ca nu se precizeaza din ce punct de vedere este facuta comparatia. Evident ca daca s-ar tine seama de structura gramaticala (care este, poate, elementul de referinta cel mai important pentru o astfel de comparatie), romana nu este cea mai putin latina dintre limbile latine. Doar ca domnul Boia nu a vrut sa spuna decit ca vocabularul limbii romane a primit cel mai mare numar de cuvinte straine, inclusiv in fondul lexical de baza, cel putin inainte sa aiba loc, pe cale culta, relatinizarea din secolul XIX. Mi se pare ca doamna Gorga nu demonstreaza ca aceasta afirmatie ar fi gresita.

    De asemenea, afirmatia contestata, prea generala si ambigua pentru a merita sa fie intr-atit discutata, mi se pare a fi doar un element prezentat in treacat intr-o carte al carei titlul este de asemenea vag, ambiguu si interpretabil. Eu nu cred ca domnul Boia vrea sa spuna ca Romania e altfel decit credem noi, ci vrea sa spuna ca e altfel decit am vrea/ne-am astepta sa fie, e altfel decit modelul occidental la care unii aspira si e altfel chiar decit tarile fost-comuniste din jurul nostru (care au intrat mai repede in NATO si in UE, care sint in spatiul Schengen, in care fost fostii securisti nu au primit pensii confortabile, in care problema proprietatilor confiscate de comunisti a fost repede si echitabil solutionata, etc. etc.).

    Astfel de afirmatii ale domnului Boia merita discutate si, daca e cazul, combatute, nu detalii formulate foarte general si neesentiale pentru teza cartii.

    • de acord. am citit si textul cu cartarescu dupa receptia plina de tzfana la comentariile mele de la autoare. si acolo acelasi lucru: a storm in a tea pot. se pare ca avem de a face cu un caz in care autorul vrea sa-si faca un nume din atacurile asupra celor care au deja unul. nimic nou sub soare.

  12. argumente in deriva si incertitudini
    o sa dispara muzica clasica ? cel mult va ramine neascultata cind prietenii lui guta si minune vor stapini pamintul. patrimoniul cultural al antichitatii a ajuns la noi in greaca si latina. imperiile s au dezintegrat dar limbile lor „moarte” stau la baza semanticii limbilor moderne. mai exista si o semantica informala, a limbajelor de programare, chiar acum va vorbesc in insiruiri de numere (zero si unu). vom ajunge sa comunicam prin sunete guturale, bubuituri de toba si zgomote de vuvuzea ?

    • Fireste ca m-a dezgustat nationalismul afisat pretutindeni in vara lui 2012. Faptul ca niste indivizi lipsiti de scrupul instrumenteaza in scop politic simboluri nationale nu ma impiedica sa apreciez ceea ce tara si cultura mea au reprezentativ.

      • Multumesc pentru raspuns! Nu doresc sa ma indepartez de subiect, dar daca tot vorbiti de caracterul reprezentativ al culturii nationale, ce parere aveti despre noul ICR?
        Nota. Nu doresc sa va atrag in vreo polemica pe subiectul ICR. Doresc doar sa va aflu parerea sincera..

  13. Nu va suparati, dar cred ca faceti o greseala elementara: scoateti afirmatiile din context si apoi le comentati. Asa ati facut saptamana trecuta cand ati scris despre afirmatiile domnului Cartarescu, asa faceti si acum.
    Pentru domnul Boia , limba romana e cea mai putin latina dintre limbile latine deoarece: prezinta influente puternice din partea limbii slave(mediobulgara), dar are si multe cuvinte care provin din limbi ca : turca, greaca, maghiara. Domnul Boia prezinta si fenomenul de „relatinizare”, dumneavoastra nu spuneti nimic despre el. As vrea sa stiu si parerea dumneavoastra despre acest fenomen. Cat de diferita e limba romana care se vorbeste in ziua de azi fata de cea care era vorbita in Evul Mediu?

    • Nu am de ce sa ma supar daca va exprimati un punct de vedere.
      Raspunsul la intrebarea dvs. e in articol. Toate aspectele pe care le subliniati cu referire la argumentarea d-lui Boia tin de nivelul lexical al limbii. Or latinitatea trebuie apreciata in functie de toate nivelele limbii: fonetic, lexical, morfologic si sintactic.
      Limba romana vorbita astazi e tot atat de diferita de limba romana vorbita in Evul Mediu ca si, de exemplu, franceza de azi, comparativ cu cea din Evul Mediu. Limbile evolueaza, imprumuta una de la alta, se dezvolta sau, dimpotriva, dispar atunci cand nu mai sunt utilizate.

    • Limba engleza are mai multe importuri din franceza decat are limba romana. Dar limba engleza tot limba germanica ramane, oricate importuri ar avea din franceza.
      La fel si noi, oricate importuri din slava am avea, limba romana ramane in esenta o limba neolatina. Importurile slave nu vor schimba niciodata acest caracter.

  14. Sau cat de multi romani stiu ca „perfectul simplu” atat de hulit pt ca este folosit in Oltenia este de fapt un timp care vine direct din limba latina si nu este un regionalism de care sa ne fie rusine? Cati stiu ca perfectul simplu exista in franceza, spaniola, portugheza si italiana si este folosit in aceste limbi?
    Dar nu, din ignoranta, noi aruncam cu rahao fix in lucrurile care tin intim de identitatea noastra nationala.

  15. Alt tabu al istoriei noastre recente e vechiul nostru nume „valah”, de care ne cam rusinam acum si il trecem jenati sub pres.

    Dar cuvantul „valah” e un vechi cuvant germanic care ii desemneaza pe locuitorii Imperiului Roman. Iata ce scriu strainii despre acest nume:

    „Walhaz is a reconstructed Proto-Germanic word, meaning „foreigner”, „stranger”, „Roman”, „Romance-speaker”, or „Celtic-speaker”. The term was used by the ancient Germanic peoples to describe inhabitants of the former Roman Empire, who were largely romanised and spoke Latin or Celtic languages.
    The adjectival form is attested in Old Norse valskr, meaning „French”, Old High German walhisk, meaning „Romance”, Modern German welsch, used in Switzerland and South Tyrol for Romance-speakers, Old English welisċ, wælisċ, wilisċ, meaning „Romano-British”, and Modern English Welsh.
    Today, Welsch is not in standard German usage except in Switzerland and South Tyrol. This term is used not only in a historical context, but also as a somewhat pejorative word to describe French or Italian people.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Walhaz

    Iata ca vechiul nostru nume, la care am renuntat din motive politice acum 150 de ani, ne atesta latinitatea mai mult decat orice altceva.

  16. Daca limba romana este sau nu este o limba romanica sau cat este de romanica, se va mai discuta. Mi-a atras atentia si reactia elevului. Ambele probleme pot fi abordate explicate si prin citatele de mai jos, unul dintr-un articol anterior, celelalte doua din articolul de fata – afirmatii pe care le voi considera din nou de exceptie.

    „Prin educatie, cei care au puterea, la nivel national, regional, mondial chiar, isi construiesc in mod indirect, dar cu impact important pe termen mediu si lung, capacitatea de atractie fata de un anumit model cultural, ideologic, institutional, etc. Asta inseamna ca ii determina pe cei multi sa se inscrie, de buna voie, intr-un cadru anume care dispune de resurse culturale, ideologice, institutionale specifice.” – si aici poate se intelege, avand in vedere cazul elevului cu Miorita si cu anglofonii, de ce l-am considerat la un momente dat inspaimantator aproape, acest copil, poate fi considerat o victima, la fel ca si copiii care termina 12 clase fara sa stie de ce sau chiar fara sa stie sa citeasca…

    „Ca nimanui sa nu-i mai fie niciodata rusine, nici de limba româna si nici de Miorita, de aceea cred in primul rand ca trebuie sa le distingem cu claritate in discursul nostru social, cultural, stiintific, de comportamentele iresponsabile ale unora dintre noi fata de limba si valorile noastre specifice.”
    „E necesar sa devenim constienti de faptul ca avem datoria sa le transmitem nu scepticismul si scarba fata de ceea ce e românesc si nici patriotismul de parada, ci o masura de identitate româneasca: sociala, culturala, lingvistica.” – „comportament iresponsabil”, „scarba fata de ceea ce este romanesc”, niste formulari dure si surprinzatoare, altfel justificate.

  17. Mi se pare absolut irelevant gradul de latinitate al limbii romane. Nu vad ce efect ar putea avea asupra noastra afirmatii de genul „limba romana e cea mai putin latina” sau ” limba romana e a treia cea mai latina limba”; au italienii sau spaniolii un avantaj major din faptul ca limbile lor sint mai latine decit romana ?
    Adevarata problema mi se pare afirmatia elevilor ca le e rusine sa vorbeasca in engleza despre Miorita sau limba romana. E absolut stupefiant; e o problema generala ? e doar un caz izolat ? Sint in soc.

    • Intre cele doua dimensiuni – cea care se refera la restaurarea adevarului cu privire la ceea ce e o evidenta lingvistica si cea pedagogica exista o legatura foarte stransa: prima e una din cauzele celei de-a doua.
      Nu cred sa fie un caz izolat. Putini sunt insa cei care indraznesc sa vorbeasca despre asemenea lucruri.

      • Si ati incercat sa aflati de la elevi care sint motivele lor ?
        Si pina la urma cum le-ati explicat copiilor ca n-au nici un motiv sa se rusineze cu Miorita ?

        • Raspunsurile la aceste intrebari ne duc mult prea departe de problematica acestui articol. Voi reveni, poate altadata. Ceea ce e important acum e sa intelegem ca toata aceasta atmosfera de nesiguranta, intretinuta prin diferite exagerari nefondate (cu privire la limba, la literatura, la istoria mai veche sau mai recenta a romanilor, etc.) pot avea efecte extrem de negative asupra copiiilor si tinerilor. Obisnuim sa spunem ca tineretul de astazi e fara repere. De unde sa le aiba, daca nu mai poti fi siguri de nimic, nici macar de latinitatea limbii romane ?

    • alx,
      Aia care se rusineaza sa iasa in lume cu Miorita fie au aflat adevarul (primul care a indraznit sa il spuna in public a fost Nicolae Manolescu intr-un interviu de prin 1990), fie au instinctele intacte si creierul in buna stare de functionare.

      Adevarul e ca faimoasa, dar deplorabila, ca invatatura morala, «balada populara» e productiunea lui Vasile Alecsandri si bagata, pe sest, in traista cu povesti a poporului roman in vremea in care boiernasii frantuziti cautau cu lupa identitatea culturala a unui neam inventat si botezat chiar de ei, dar care nu avea inca o biserica nationala, de unde identitate!? Atunci s-au pus primii bolovani la temeliile a ceea ce avea sa devina specialitatea #1 a natiei, la care nimeni in lume nu ne-a intrecut vreodata si in care am ramas lideri necontestati pina in ziua de azi: productia de forme smecheresti fara fond. De la academie si parlament pina la ultima scoala primara si dispensar satesc totul e in felul asta conceput si finalizat si asa intelegem sa ne traim viata si sa ne crestem copiii: intr-o sfinta, mare, interminabila si fara de rusine bataie de joc. La asta se reduce identitatea culturala a poporului mosit de Alecsandri si ceilalti, astia sintem, asa functionam si, vorba proverbului din folclorul nou, gaini mincam.

      • Ati avea nevoie de un curs de formare continua in literatura romana. Citindu-va imi dau seama ca avea dreptate d-l Marcel Capraru care spunea, intr-unul din raspunsurile pe care le da la un comentariu facut la ultimul articol al domniei sale, ca pentru a ne asigura de faptul ca se produce efectiv o reforma in educatie, trebuie mai intai sa reformam adultii.

        Istoria interventiei lui Alecsandri in Miorita (versiunea din manuale) se stie dintotdeauna. Ca veti fi aflat-o dvs prin 1990. asta e altceva. Alecsandri e roman ca si ceilalti romani care si-au spus unul altuia Miorita.

        Pentru a nu-ti fi rusine de Miorita e nevoie de simplitate, modestie si incredere in ceea ce au gandit si simtit cei dinaintea ta. Iata, de exemplu, cum poate vorbi despre Eminescu un strain, ambasadorul Marii Britanii. Si o poate face pentru ca e liber de clisee si obsesii.

        http://www.youtube.com/watch?v=gIzmgeHuVbc

        • „Ati avea nevoie de un curs de formare continua… ”
          „… pentru a ne asigura de faptul ca se produce efectiv o reforma in educatie, trebuie mai intai sa reformam adultii.”

          Mda, sa reformati… Domnisoara Gorga si dl Capraru vor sa formeze, sa reformeze, sa spele creiere… O adevarata revolutie culturala la orizont. Tancurile, lagarele de exterminare si puscariile de reeducare si experimente extreme va mai lipsesc. Iaca in ce ranita era solutia salvarii natiei! Vorba cintecului: Ceausescu n-a murit!

          E, totusi, comic sa vezi pe cineva care traieste din citit romane si recitat poezii (cu intonatie, nu ma indoiesc) inchipuindu-si ca stie el/ea ce e de facut ca sa se indrepte lucrurile in tara si in lumea asta, in general.

          Sa va spun si eu ce va lipseste, de ce ati avea nevoie si in ce fel cred eu ca ati putea fi reformata? :-)

          Nu cred ca vreti sa auziti. Asa ca ma limitez sa observ doar ce ii lipseste pozei cu care va afisati aici: o caciula ruseasca cu steaua rosie + secera si ciocanul in frunte. Si niste opinci cu obiele tricolore in picioare. Astfel echipata ati putea deveni noul chip al national-comunismului mioritic.

  18. Eu nu sunt un expert in limba romana dar, am fost nevoit sa lucrez cu ea de cand ma stiu,
    utilizand-o eu precum abatele Faria si-a reprezentat lingurita.
    Pentru mine limba mea nu este „romana” ci „materna”.
    Pentru mine este un instrument, asa cum lui Rodin ii era dalta.
    De ce „Rodin”? Pentru ca-mi aduc aminte de o gluma, un raspuns pe care l-ar fi dat cuiva,
    intrebat fiind daca este greu de obtinut opere asa maiestre ca mare lucru nu e; dai la o parte doar ceea ce prisoseste.
    Viata m-a pus in situatia unui Ulise, si m-a legat de catarg ca de un „stalp al caznelor”.
    „Salbaticii” care topaie hora in jurul „rugului” meu nu inteleg nici o iota din vaicarelile mele
    daca nu o fac in limba lor.
    Asa ca … de unde … de ne-unde, trebuie sa scot sunete pe care sa le inteleaga mai intai
    camasa (care ma frige) si mai apoi haina, si cum de destul de multi ani ceea ce-mi era
    camasa, mi-a devenit haina, iar ceea ce nu-mi era nici macar haina, m-a devenit camasa,
    am, n-am ce face … lucrez si cu spaniola.
    Eu nu spun ca „stiu” vreuna din limbi, pentru ca as minti, dar daca spun ca „lucrez” cu ele,
    atunci sunt impacat cu mine insumi, pentru ca …chiar asta fac.
    Copil fiind, imprumutam carti de la biblioteca sateasca a acelui timp. Odata, scurmand eu
    (cu privirea) prin sacrele rafturi, am descoperit DLRM-ul.
    Mi-am facut curaj si … l-am cerut, starnind un zambet mirat bibliotecarei si cuiva cu care
    statea de vorba. Eram printr-a 7-a sau poate a 6-a, si-mi venea sa intru in pamant de
    rusinea ca puteam sa par nu …cu adevarat interesat ci ca as vrea sa ma dau interesant.
    Era … o limita maxima a timpului cat putea-i sa tii o carte, nu mai stiu, poate ca vreo doua
    saptamani.
    In sfarsit, sar peste episod si zic ca toata viata mi-am dorit un DEX.
    Am reusit sa-l cumpar la putin timp inainte de exil. Cine a plecat vreodata in vreo expeditie
    serioasa stie ca sunt situatii ca acelea in care se afla un copil lasat sa-si ia tot ce-si
    doreste dintr-un magazin de jucarii, dar nu mai mult de cat poate duce.
    La un moment dat, lasi una, iei alta, si esti nevoit sa-ti faci o lista de prioritati limitata pe
    … cat poti duce.
    „DEX”-ul, atat de doritul meu „DEX” mi-a ramas pe masa.

    „Azi”, imi fur timp din propria-mi lipsa de timp si intru, si re-intru in atelier, si ma pun pe
    cioplit in marmura asta dura a „limbii”.
    Am doua dalti. Una… romaneasca, una .. spaniola.
    Pentru degrosari merge ba cu una , ba cu cealalta dar la „finisaje”, cea spaniola ma obliga
    sa intind mana la ea, si sa inteleg de ce Eugen Ionesco a folosit o alta limba decat cea
    materna pentru a scoate maxima eficienta din ceea ce avea de spus.
    Ieri (spre un exemplu) am incercat sa traduc cuiva, in romaneste, chestia asta:
    „La mujer tiene siete edades, manifestaba Bernard Shaw: „Bebè, niña, adolescente, joven, joven, joven y joven”.
    Am zis eu: „Femeia are sapte varste: „Bebe, copila, adolescenta, tanara, tanara, tanara si
    tanara”
    si pe asta (printre altele):
    „Si das un pescado a un hombre se alimentara una vez. Si le enseñas a pescar se alimentara toda la vida / Daca-i dai unuia un peste, se hraneste la o masa. Daca il inveti cum sa si-l prinda singur, se va hrani toata viata” Knom-Tzu
    In majoritatea cazurilor, in spaniola suna mai precis, este (ca limba) mult mai putin
    echivoca.
    Apoi, daca scrii cuvinte bazice (paine, apa, viata, dragoste, mama, etc) si cauti in
    dictionarele fiecareia dintre cele doua limbi sau (si) in Wikipedia nu poti sa nu observi
    saracia lucie, saloanele goale pana la pustiu, care domneste si in limba, ca in sufletul
    sau ca prin buzunarele spiritului romanesc.
    „Ne-ingrijitul” este … la el acasa.
    Si mie mi s-a parut frumosa limba mea, pana am avut cu ce sa o compar. Azi, nu o
    gasesc mai putin frumoasa, dar mai putin utila, ca instrument (de comunicare) imi
    este. Este, romaneasca noastra limba o limba mai degraba „eficace”, decat „eficienta”.

    • Mie-mi place cum ati scris in limba româna si despre limba româna. In cazul dvs. distinctia limba româna / limba materna e foarte importanta. Pentru românii din România e mai putin vizibila.

      Ca limba materna, nu cred ca vreo limba poate fi altfel decat „eficace”, raportata la niste repere emotionale (ca „obiective” nu-mi vine sa zic). Nici macar engleza. „Eficienta” vine dintr-o perspectiva utilitarista asupra limbii, iar limba materna o deprindem cand inca nu prea stim ce inseamna lucrul acesta.

      • Multumesc pentru atentia acordata, doamna Adriana Gorga. Compatibilizam
        (in buna masura) dar nu pana la perfecta suprapunere (omeneste…normal).

        „Eficacitatea” a fost perfect zugravita de Chaplin in al sau „Dictator”, atunci
        cand cu proiectilul destinat a face praf „Notre-Dame”-ul s-a facut praf unul
        dintre cele mai comune, mai normale si mai umane dintre wc-uri.
        Eficienta este un raport aproape perfect intre energia consumata pentru a
        produce alta energie, de asa natura incat sa se asigure „mersul motorului”
        in acei parametri stabiliti de „fabricant” (o „masina” proiectata sa consume
        5 % poate fi eficace consumand 7 dar nu este eficienta.
        Fiecare „sculpteaza” cu instrumentul sau, ceea ce sculpteaza (bun, sau rau).
        Este foarte mult relativism in ceea ce priveste „limba”.
        Mie unul mi s-a cam luat de multa vreme „nationalismul” de destul de multa
        vreme (de la Revolutie), de atunci cand am fost de acord (care ….”constient”,
        care …. „ne-constient” si care „in-constient”, dar asta-i o alta problema) sa
        ne schimbam, forma de proprietate asupra Societatii ce o formam ( in o asa
        raportare, „Societatea” = „țara”) si ne-am decis sa ne luam in gestionare,
        fiecare … partea ce-i revine (prin deductiune, conform sistemului actionarial)
        „Bursa” (cu „jocul” ei) deschisa atunci n-a fost perfecta dar in comparatie cu
        „jucatorii” (care au fost, execrabili) a fost net superioara.
        Mi-am „jucat” actiunile pariind pe intreprinderea al carei muncitor eram (ca
        un jucator de fotbal care ar paria pe echipa lui) dandu-mi si silinta (ca „jucator
        in teren”) sa contribui la valorizarea actiunilor „intreprinderii mele” (iar prin efect,
        deodata cu cresterea valorii actiunii pentru toti ceilalti colegi, si pentru mine).
        Din pacate, de la primele incercari de sedinte s-a vadit ca „lumea” nu e capabila
        sa se desparta de sindicalism, nu e capabila (si nici doritoare) sa joace „pe
        mana ei” si astfel, actiunile (asa anemice cum erau) au crescut in anenimicitate
        si le-au inghitit pe lucru … si de nimic dar in acelasi timp … aproape imposibil de
        condamnat, buzunare de patricii, becali, c t popesti (cu tinu), stroe si alti vinovati-
        nevinovati (ajunsi cu banii in buzunar nu atat maiestriei lor cat a prostiei noastre).
        De atunci (de la acceptarea noului joc), ceea ce cantasem in armata (cu ochii
        la cerul senin si la crestele muntilor” strangand akm-ul la piept, acel „am jurat
        cu mana stransa pe drapel”, s-a destramat.
        „Muntii, marea, zarea, nu mai erau „ale noastre” ci , fiecare „patratica” a
        proprietarului ei.
        „Steaua” (eram „stelist”) noastra s-a schimbat in „Steaua” lui.
        Fara sa am ceva impotriva proprietarului (vreunei forme de proprietate) nu pot
        tine la ceva ce nu-mi apartine ca la ceva care-i al meu.
        Nu inteleg cu nimic, spectatorii de azi.
        Mi se pare tot atat de ilogic ca atunci cand unul isi iubeste familia iar tot satul,
        in loc sa-si faca fiecare in al sau drept o astfel de familie pe care sa o aplaude
        sta la poarta omului astuia si i-o aplauda pe a lui.
        Pai, in timp ce el da cu mamaliga direct pe branza din borcan, spectatorii lui dau
        (din a lor proprie idiotenie) cu mamaliga pe geamul borcanului.
        In timp ce el, „jucatorul”, se hraneste la modul real, in acelasi timp, „spectatorul”
        se auto-indoapa cu iluzii.
        Doamna Adriana Gorga, cel care a spus ca „Cuvantul este sfant” nu a fost prost
        deloc (cu atat mai mult daca inlocuim cuvantul „sfant” cu „importanță maxima”)
        Comunicarea intre noi, membrii speciei cele mai evolutionate din tot spectrul
        speciilor) creste eficienta „gazului” pe care-l ardem deodata cu „trairea”
        (parcurgerea segmentelului de drum pe care-l parcurgem, fiecare, in cadrul
        acestui incomensurabil maraton – stafeta la care (stim/ nu stim, vrem/ nu vrem)
        participam.
        Codul acesta de sunete (la inceput, sunete, iar mai apoi, semne …scrise) cu ajutorul
        caruia comunicam era normal sa se dezvolte pe regiuni (de la „oricat de mici” pana
        la „cele mai extinse” intr-o vreme cand „vehiculele de comunicare” nu depaseau
        cei 340 m /s la care mai putea-i adauga si viteza propriilor picioare, dar azi, cand
        viteza „vehicolului de comunicare” sa ridicat la o putere pe care acum 40 si ceva de
        ani o gaseam doar in povesti (sub denumirea de „viteza gandului”), acum cand
        imediat ce am sa postez mesajul acesta din puntul N39º28’12”, W0º22’36” el poate
        fi citit in secundele urmatoare din Groenlanda sau din Noua Papua, acum nu mai
        avem de ce sa ne agatam de regionalisme decat doar motivati de un fapt :
        neintelegerea a „ce este (cu ce si… cum se mananca) Viata”.
        Am spus despre limba romana ca este in mai mare masura „eficace” decat
        „eficienta” pentru ca, ca isi in planul strict economic, 1000 lei investitie de-abia
        daca poate reconverti in 100 de lei produs finit.
        Cand eram copil am prins spaimele unor nopti in care, prin gardurile saracacioase
        contemporane acelor vremi, vulpea ne ajungea la cotetul cu gaini.
        Omora 10 si pleca cu … cat putea duce (cred ca … una). Extrem de eficace (siesi)
        dar complet lipsita de eficienta (tot siesi). Multa paguba … pentru nimic.
        Limba noastra este ne-ingrijita. Este de o saracie lucie. Citirea celor mai vechi scrieri,
        a celor mai vechi dintre mesajele pe care „oameni cu grija pentru al lor viitor” ni le-au
        lasat incrustate pe orice fel de suport au gasit, in echivoca si usuratica noastra „limba”
        ne-a purtat pe cai paralele cu realitatea si ne-am crescut asa (crescand in noi
        convingerea „normalitatii”).
        Cel mai vechi (si mai bine structurat dintre „ceea ce este”) izvor de date este Biblia.
        Dar, asezarea ei in pagina in limba romana, mai bine nu se facea. Mai bine era daca
        si azi o citeam in greaca, in chirilica sau, in latina, pentru ca limba noastra nu era
        (si nu este) pregatita pentru o asa treaba. E mult al naibii de reparat, de indreptat si
        de completat la „limba noastra”
        Exista in spaniola un cuvant al naibii de frumos: „compartir”. Una este sa spui:
        „compartimos un piso” si alta se intelege cand traduci „impartim un apartament”.
        Bucuria faptului ca „compartimos una misma idioma” (ca vorbim o aceeasi limba)
        nu trebuie sa ne inchida ochii si sa nu ii vedem, sa nu ii recunoastem, sa nu ii
        admitem defectele, pentru ca asa, nu o ajutam nici pe ea (ca limba) si nici pe noi
        (ca persoane). Ar fi ca o barca a lui Tezeu, careia-i suntem unic pasager, si careia-i
        vedem putrezind partea de sub linia de plutire, si in loc sa ne apucam sa o reformam
        ne asezam in barca cu mainile pe piept si cu fata spre nori (ca sa nu zic „cer”)
        asteptand …. ce?
        Cu stima un „obrero europeo del transporte”.

  19. Stimata doamna, apreciez, nu pentru prima data, rigoarea stiintifica de care va tineti, echilibrul si detasarea intelectuala.
    Ce retin in mod deosebit din articolul dumneavoastra este urmatorul citat: “textul istoric îşi supralicita autoritatea ştiinţifică transformându-se într-un şir de enunţuri impersonale despre abstracţii maxime, despre evenimente neinterpretate şi scoase din context, desemnate prin perifraze prudente”. Se intampla prea des, in toate domeniile si, din pacate, chiar si la case mari.

  20. Un alt articol plin de sensibilitati jignite, specialitatea autoarei.

    Cum in ultimii ani am locuit in multe tari inclusiv o rezidenta extinsa intr-o tara de limba slava, am facut numeroase comparatii intre limbile respective si limba romana. De asemenea am reflectat la calitatile unui popor reflectate in limba pe care o vorbesc. Literatura, gramatica, evolutie. Si am ajuns la concluzia ca …

    Limba unui popor reflecta perfect caracterul poporului respectiv.

    Un popor mandru de propria-i identitate isi pastreaza limba neschimbata pe cat se poate, iar acolo unde exista pericolul neologismelor, inventeaza un cuvant nou propriu ca sa nu foloseasca neologismul respectiv. Sigur ca acum cu multi-culti e mai greu, dar chiar si asa.

    Un popor lenes nu se oboseste sa-si respecte limba. Incorporeaza cuvinte straine pentru ca este mai usor. Am ramas ingrozita cate cuvinte slave exista in limba romana. Si pentru ca si eu vorbesc acum o limba slava, am constatat ca in limba romana cuvintele respective sunt folosite incorect! Deci nici macar atat efort nu am facut sa intelegem cuvantul corect. Pe de alta parte si cuvintelor slave din limba romana li se aplica gramatica latina, cu rezultat stupefiant pentru un strain.

    O alta constatare este ca limba romana a fost supusa unei slavizari accentuate in perioada comunista. Documentele de partid scrise in limba de lemn contin o densitate de cuvinte slave mult mai mare decat restul literaturii. Lene sau intentie? Copiau textele de la rusi? Greu de spus dar o relatinizare ar fi de dorit.

    Este limba romana o limba slavizata? Din pacate, da. A ramas insa o limba latina? Absolut. Nu stiu daca este „cea mai departata de limbile latine”. Este posibil. Dacia este cea mai indepartata provincie romana care si-a pastrat cu mandrie … limba ocupantilor. Intrebarea de baza este – de ce ar fi important acest lucru acum? Este o limba frumoasa, avem optiuni referitoare la vocabular, asa ca nu vad unde este problema. Eu evit cuvintele de origine slava cat pot, mai ales ca acum stiu care sunt acestea.

    Ei si aici vine la rand partea cu Miorita. Nu am inteles niciodata obsesia cu Miorita. Literatura romana are atatia giganti, virtuozi ai limbii romane de la care elevii au ce invata. Cititi Scrisoarea a III-a, simtiti forta pe care o emana, demnitatea si valorile morale pe care le transmite. Acum cititi Miorita. Resemnarea. Inertia. Inactivitatea. Aberatiile cu nunta si stelele. Parca-i scrisa de cineva cu probleme psihice. Miorita reprezinta valorile poporului roman? Normal ca elevilor le e jena. Ce nu inteleg este de ce nu le e jena si profesorilor.

    Daca vreti un popor roman puternic, nu invatati copiii ca emblema poporului nostru este sa plecam capul si sa ne resemnam asteptand sa ne vina sfarsitul. Mai ales ca multi fac asta cam de prea mult timp.

    • Mioriţa chiar este scrisă de cineva cu probleme, dar psihologice, nu psihice. A fost nevoie de Eric Berne şi de Analiza Tranzacţională ca să înţelegem asta, iar cine a avut de înţeles, a înţeles. Dar de acceptat, probabil că nu vom accepta niciodată asta, din motivele tipice de patriotism găunos specific nouă.

      Ce importanţă are cât de departe e româna de latină? Limba latină duce omenirea înainte sau engleza? Cu ce să înlocuieşti „telefon” şi „computer”, cu „ordinator”, ca să sune a limbă latină? Cu ce ne ajută faptul că „telecomandă” sună a limbă latină? Suntem la 1850, ca să ne demonstrăm latinitatea pentru a justifica nevoia unui stat national? Avem acel stat national, hai sa mergem mai departe, chiar dacă mai preluăm 20% din cuvinte din engleză.

      • Nu este vorba cu ce ne ajuta sau nu faptul ca „telecomanda” suna a latina, este vorba de a da dovada de caracter si de a ne decide la un fel. Daca vrem sa fim cat mai latini, latinitatea se mentine cu eforturi in ziua de astazi – folosirea intentionata a termenilor de origine latina, eliminarea celor de origine slava si a „limbii de lemn”, refuzarea incorporarii englezismelor, incorporarea la nevoie a termenilor din italiana sau spaniola, purificarea gramaticii etc. Nu-i simplu, dar daca vrem, se poate.

        Sau optam pentru varianta a II-a, cea lenesa. Incorporam cuvinte din engleza ca-i mai simplu, si „mergem mai departe” pe calea minimei rezistente. Dar atunci lasam ipocrizia la o parte si nu mai pretindem ca ne intereseaza limba romana si perpetuarea unei mosteniri culturale latine, fiindca e clar pentru oricine are putin spirit de observatie ca una spunem si alta facem.

  21. „O alta constatare este ca limba romana a fost supusa unei slavizari accentuate in perioada comunista. Documentele de partid scrise in limba de lemn contin o densitate de cuvinte slave mult mai mare decat restul literaturii. Lene sau intentie? Copiau textele de la rusi? Greu de spus dar o relatinizare ar fi de dorit.”

    Dap! Le si copiau de la rusi, dar mai ales gindeau in rusa, ca le era mai familiara, si scriau in romana. Nu de placere foloseau romana, ci fiindca prin partidul din Romania au primit misiunea sa-si imprastie otrava…

    …Imi arata un amic, ba rizind, ba injurind ca ultimul sofer de basculanta – era in jur de 1985 -, ziarul comunitatilor evreiesti din Romania. Nu voia sa-mi spuna ce e de ris sau de injurat, asa ca a trebuit sa citesc. Era un format ceva mai mic decit Scinteia si avea vreo 8 pagini parca. Fara poze, doar text. Otova. Aceeasi hirtie proasta si, asta era surpriza, exact, dar exact aceeasi limba de lemn ca si in Scinteia, dar in Scinteia aia din 1950, ca pina in 1985 lemnul s-a mai tocit, s-a mai lustruit, s-a mai românizat cit de cit, aceleasi articole lungi, anoste, plate, lipsite de viata si informatie, plus cultul deșănțat al personalitatii si articole encomiastice de intors stomacul pe dos pe prima pagina. Erau si citeva insignifiante diferente:
    1. Nu era vorba despre poporul roman si constructia socialismului, ci despre comunitatea evreiasca din Romania.
    2. In centrul atentiei nu era Nicolae Ceausescu, ci rabinul Moses Rosen. El domina prima pagina.
    3. Nu se utiliza „tovarasul”, ci „domnul”, chiar si cind era pupat in fund Ceausescu.

    Atunci am inteles ce e cu limba de lemn din presa romaneasca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro