joi, martie 28, 2024

Arhipelagul România şi războiul elitelor: reconstrucţie naţională şi regăsirea Europei

Motto: Amputarea simţului proporţiilor este moştenirea cea mai durabilă a totalitarismului

Corolarul mai puţin vizibil al actualei crize identitare româneşti încorporează efectele subtile ale procesului de transformare prin care a trecut România în ultimii 23 de ani. O falie invizibilă uneşte cauzele profunde ale acestei crize, polarizând societatea românească în ansamblul său: este vorba despre mai vechea luptă dintre Vechi şi Nou, dintre partizanii status quo-ului subdezvoltării şi promotorii schimbării. Ca orice război cultural, conflictul dintre Vechi şi Nou este în primul rând o confruntare a elitelor.

O elită cripto-comunistă a supravieţuit în România mai bine de 20 de ani mimând oportunist şi formal un ataşament mai mult sau mai puţin vag exprimat pentru valorile euro-atlantice adoptat ca unica soluţie de auto-perpetuare după prăbuşirea în 1991 a sistemului de alianţe geopolitice patronat de Uniunea Sovietică. Particularitatea anului 2012 rezidă în maturizarea transformărilor din societatea românească până la un nivel dincolo de care balanţa fragilă a coabitării în societate riscă să declanşeze un iremediabil proces de eroziune a intereselor şi conexiunilor acestei elite politico-economice.

Condamnarea lui Adrian Năstase a fost avertismentul inconturnabil al apropierii de punctul critic dincolo de care perpetuarea realităţilor unilateral convenabile ale tranziţiei post-comuniste riscă să devină imposibilă. Frontiera psihologică a Rubiconului a fost străpunsă în România în această vară. Schimbarea radicală de ton şi anvergura reacţiei revanşarde declanşate la începtului lui iulie 2012 sunt direct proporţionale cu ameninţarea pe care o reprezintă pentru această elită cripto-comunistă recuperarea de către societatea românească a formelor şi fondului european puse în paranteză de regimul comunist.

Cauzele şi procesele acestui fenomen sunt în primul rând interne, însă există şi agenţi de subordonare externă integraţi într-un complex proces de concertare şi realiniere la evoluţii externe ce vizează arbitraje geostrategice de durată în periferia estică a Uniunii Europene şi a NATO. Dacă asistăm astăzi la strângerea rândurilor de către adepţii ad-hoc ai neo-balcanismului de reflexie post-totalitară şi la aparentul lor succes, nu înseamnă că toate jocurile au fost făcute iar partida este încheiată. Aparenţele pot fi înşelătoare. Nu cred că partizanii trecutului vor avea câştig de cauză şi explic mai la vale de ce.

De unde venim

Nu este prima oară când societatea românească trece prin crize existenţiale. La mijlocul secolului XIX, în condiţii aparent imposibile, o restrânsă elită pro-occidentală reuşea să scoată o parte din teritoriile româneşti din exteriorul Carpaţilor de pe orbita Rusiei şi a Imperiului Otoman. Manevrând cu abilitate în contextul favorabil creat în urma înfrângerii Rusiei în războiul Crimeei (1853-1856), această elită punea bazele României moderne în 1859. Un proces laborios, început cu eliminarea domniilor fanariote în 1821-1822 şi continuat cu capitalizarea efectelor Regulamentelor Organice şi a programului ideologic al revoluţiilor de la 1848, culmina finalmente cu infiinţarea Principatelor Unite sub protecţia puterilor garante ce asiguraseră înfrângerea Rusiei, consacrând astfel închiderea pentru Rusia a culoarului dunărean către Balcani şi către strâmtorile Bosfor şi Dardanele.

Fără luciditatea şi angajamentul elitelor interne ce promovau schimbarea, procesul de unificare a celor două principate româneşti din exteriorul arcului carpatic (Valahia şi Moldova) nu ar fi depăşit compromisul minimalist preconizat de puterile garante în urma Tratatului de la Paris (1856). Reformele lui Cuza şi emanciparea politico-economică din timpul domniei lui Carol I au înscris România definitiv pe orbita culturii occidentale, fapt remarcabil pentru un popor latin ce încă mai folosea alfabetul chirilic la mijlocul secolului XIX (alfabetul latin, parte a firescului imperceptibil de astăzi, îşi păstrează încă întreaga încărcătură iniţială pentru românii din Republica Moldova, obligaţi să-şi scrie limba în alfabet chirilic până relativ recent). Această emancipare nu a asigurat doar reconectarea ţării la Europa Occidentală ci a permis în acelaşi timp menţinerea României de atunci în afara sferei de influenţă a Rusiei, recunoaşterea internaţională a independenţei statului român din 1878 realizându-se prin antagonizarea de durată a Rusiei şi a intereselor acesteia în Balcani şi la gurile Dunării.

Doar privind retrospectiv se poate observa diferenţa uriaşă existentă între momentul revoltei lui Tudor Vladimirescu la 1821 şi momentul instalării pe tron a lui Carol I la 1866, tot aşa cum între România de la moartea lui Carol I în 1914 şi cea de la înscăunarea sa în 1866 nu se mai poate pune semnul egal. Dincolo de tarele inerente extragerii din subdezvoltare, dincolo de partizanate şi reflexe balcanice mai mult sau mai puţin recurente, România a realizat în această perioadă progrese de neînchipuit cu un secol înainte, societatea românească intrând în prima conflagraţie mondială cu o elită pro-occidentală determinată să continue un program naţional conturat pentru prima oară în cursul revoluţiilor de la 1848.

După parcurgerea uneia dintre cele mai severe crize existenţiale între iarna lui 1916 şi primăvara lui 1918, şi doar cu preţul unor imense sacrificii, conjugate cu efortul şi lupta naţională a elitelor româneşti din Austro-Ungaria şi Rusia ţaristă, statul român ajunge să finalizeze la 1 decembrie 1918 integrarea formală a principalelor teritorii locuite majoritar de români, încheiând astfel un exemplar parcurs ascendent de renaştere şi reconstrucţie naţională, gestionat integral de o succesiune de elite ataşate valorilor Europei Occidentale.

Parcursul interbelic al României după Marea Unire de la 1918 este definit de evoluţiile contradictorii ale societăţii româneşti, redescoperită în contextul unei comunităţi naţionale lărgite, aflată în plin proces de integrare internă şi forţată să răspundă dramaticelor provocări ale perioadei interbelice dintr-o poziţie geopolitică aflată atunci, ca şi acum, la frontiera estică a Europei Occidentale. Vectorii principali ce marchează România până la intrarea în a doua conflagraţie mondială sunt (a) frontiera directă cu Rusia Sovietică, (b) criza identitară a Europei Occidentale (ascensiunea fascismului, marea criză economică din 1929-1933) şi (c) Pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1939). Tranziţia rapidă după 1945 spre realităţile războiului rece şi amânarea deznodământului final pentru cel de-al doilea semnatar al pactului Ribbentrop – Molotov (URSS) până la secvenţa anilor 1989-1991 a condus la restabilirea României în sfera de influenţă a Rusiei, reinventată de această dată în superputere mondială sub numele de Uniunea Sovietică, patria de origine a totalitarismului comunist.

Ce ne-a lovit

Comunismul totalitar şi tancurile lui Stalin. Originile Partidei vechi (cripto-comuniste) din actuala criză identitară românească pot fi trasate în transformările profunde aduse de ocupaţia sovietică în România (1945-1958) şi în mecanismele statului totalitar creat în România sub tutela Uniunii Sovietice. Elementul definitoriu pentru România acelei perioade este reprezentat de eliminarea completă şi sistematică a elitelor României interbelice în perioada 1945-1962.

Violenţa şi exhaustivitatea acestui proces de anihilare fizică, culturală şi ideologică a elitelor pro-occidentale româneşti interbelice sunt cauza decalajului politic existent în epocă între România şi ţările comuniste din Europa Centrală (Polonia 1956, Ungaria 1956, Cehoslovacia 1968), ţări în care continuitatea cu elitele interbelice a fost menţinută şi după venirea comuniştilor la putere. Faptul că relaxarea sistemului comunist din România a fost superficială şi de scurtă durată (1962-1972), fiind urmată ulterior de perioada neostalinistă a regimului Ceauşescu, nu a făcut decât să accentueze acest decalaj chiar şi faţă de comunismul central-european, în primul rând în plan social şi cultural, dezastrul economic fiind doar consecinţa firească a corupţiei şi a înapoierii sistemului politic comunist (neostalinist) din România lui Ceauşescu.

Atunci când Polonia se revolta (1980-1988) iar celelalte ţări comuniste din Europa Centrală erau în proces de erodare vizibilă a eşafodajului de putere a partidului unic, deschizându-se timid către Europa Occidentală, România trăia din plin distopia şi absurdul umilitor al Epocii de Aur, prizonieră a cultului personalităţii lui Ceauşescu şi a sistemului său de represiune (Valea Jiului 1977, Braşov 1987). Cazul României sub Ceauşescu este absolut singular în contextul comunismului european prin supravieţuirea tardivă şi consolidarea în formă exacerbată a cultului personalităţii conducătorului partidului unic (Albania lui Enver Hoxha fiind unicul caz european relativ similar însă doar aproximativ comparabil).

Recepţia relativ slab contestată în rândul populaţiei a cultului maoist construit în jurul lui Nicolae Ceauşescu, însoţită de implementarea la scară largă a delirului imposturii totalitare a Epocii de Aur îşi au cauza principală şi piatra de temelie în eficienţa extrem de ridicată a procesului de dislocare şi anihilare prin violenţă fizică a elitelor interbelice ale României, urmat de înlocuirea acestora cu noi elite forjate în anii stalinismului şi ocupaţiei sovietice (cea mai mare parte a regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej).

Chiar dacă România interbelică era departe de a fi o societate ideală, nu era totuşi o societate integral deprimată şi nici o societate în care indivizii se autoreprezintă ca oameni care nu mai cred în nimic şi pentru care speranţa în mai bine este inexistentă. România dintre cele două războaie mondiale se bucura de naivitatea începuturilor, avea repere valorice şi elite autentice, afiliate cultural Europei Occidentale, aceste elite fiind implicate activ în domenii semnificative din societate (cercetare ştiinţifică, antreprenoriat industrial şi comercial, finanţe, drept, educaţie, cultură, jurnalistică). Dincolo de angoasele personale sau derivele individuale ale multora din membrii elitei intelectuale interbelice, realităţile epocii validau un plan optimist al inconştientului colectiv românesc susţinut de parcursul ascendent al societăţii româneşti de până la acea dată şi de realitatea inconturnabilă a existenţei „României Mari”, prezentată astfel prin opoziţie cu „România Mică” sau România Vechiului Regat, fondată cu şase decenii în urmă de junii generaţiei paşoptiste ajunşi între timp la maturitate politică.

Decimarea spiritului României interbelice de traumatizanta criză a celei de-a doua conflagraţii mondiale este complet insuficientă pentru a explica relaţia insidioasă dintre aşa-zisul „specific naţional” şi falsul sentiment de „malaise mioritic” aparent atât de răspândit ori (re)prezentat ca atare în societatea românească de astăzi. Majoritatea ţărilor europene, inclusiv în Occident, au experimentat în egală măsură atât realităţile directe ale războiului cât şi cele ale ocupaţiei străine. Nu există neapărat o „trăire” românească originală în tarele subdezvoltării ori în experienţa traumatizantă a războiului. România imediat postbelică ar fi urmat cu siguranţă un diferit parcurs de revenire dacă elitele profesionale, culturale şi economice ale României interbelice nu ar fi fost decapitate cu sprijinul direct al unei armate străine de ocupaţie şi al aparatului de represiune importat din Uniunea Sovietică.

Ceea ce s-a întâmplat însă în anii rigurosului experiment comunist din România a urmat la literă şi, mai ales, cu consecvenţă în timp, respectiv vreme de două generaţii, programul totalitar comunist de subminare a moralei colective a societăţii şi anihilare a liberului arbitru individual.

Aceste două componente programatice implicite ale PCR au fost direcţiile de acţiune esenţiale ce au contribuit la succesul procesului de neutralizare şi subordonare completă a individualului românesc faţă de statul totalitar şi clica amorală ce a profitat de pe urma acestuia în vremea Epocii de Aur a lui Ceauşescu şi anterior, în vremea regimului lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Amputarea simţului proporţiilor, negarea oficială a oricărui angajament critic autentic, represiunea violentă şi fizică a oricărei disidenţe, condamnarea oricărei alternative fundamentate în pragmatism sau pluralism, reafirmarea zilnică a totalitarismului şi cultul liderului providenţial, toate acestea sunt coordonate definitorii ale dictaturii represive şi regresive a lui Ceauşescu, încununare a experimentului totalitar comunist în România.

Reflexia pesimistă şi generalizarea sentimentului neputinţei la nivelul întregii societăţi româneşti ante şi post 1989 sunt înainte de toate rezultatul direct şi principalul produs al ineficienţei economice, stagnării politice, şi nu în ultimul rând, al regresului social şi cultural profund generate de totalitarismul neostalinist al regimului Ceauşescu.

Generalizarea sindromului Stockholm în pături largi ale populaţiei şi actuala relaţie paradoxală a acesteia cu foştii călăi şi beneficiari ai regimului Ceauşescu sunt rezultatul îndelungatei coabitări cu absurdul umilitor al dictaturii comunist-totalitare articulată în jurul cultului personalităţii unui inept personaj sub-mediocru şi al familiei sale. Simţul proporţiilor a fost amputat în procesul de adaptare la absurd.

Cum mergem mai departe

După liniştea sinistră a totalitarismului comunist şi cea sufocantă din vremea regimului post-comunist al lui Ion Iliescu (1990-1996, 2000-2004), recuperarea unei stări conflictuale acutizate era probabil inevitabilă atâta vreme cât rădăcina răului totalitar nu a fost încă expulzată din societatea românească prin decomunizare şi recuperarea memoriei recente. Actualul conflict, oricât de disproporţionat şi lipsit de perspectivă ar părea la prima vedere, reprezintă în primul rând semnul emergenţei şi maturizării unei mase critice dedicate schimbării, precum şi confirmarea apariţiei unui sistem imunitar ce lipsea în urmă cu 23 de ani. Dacă România anului 1990 era o pradă uşoară pentru neo-fanarioţii regimului comunist, România anului 2012 nu mai este în aceeaşi situaţie. Poate că piesele de ansamblu nu au suferit schimbări majore, însă angrenajele cheie sunt radical transformate.

Priviţi cu atenţie România de astăzi şi comparaţi-o cu România din 1990: diferenţa fundamentală între cele două fotografii constă în emergenţa lentă în această perioadă a unor elite profesionale autentice, prezente şi reprezentate în mediul privat, în spaţiul informaţiei publice, în sectorul instituţiilor cheie ale statului, şi nu în ultimul rând, în interiorul unora din autorităţile publice. Pentru o mai bună vizibilitate şi înţelegere, trebuie să amintim aici (în ordine absolut aleatorie): vârfurile sistemului judiciar şi al structurilor de organizare a instanţelor judecătoreşti, structurile comunităţii de informaţii şi cele militare afiliate NATO, mediul antreprenorial concentrat în sectoarele competitive ale economiei, elitele profesionale din domeniul juridic, fiscal, contabil, financiar-bancar, audit, consultanţă de management, investiţii şi de afaceri, jurnaliştii de excepţie ai presei independente, micro-comunităţile din domeniul ştiinţific, academic, şi al educaţiei în general, ce se bucură de recunoaştere internaţională, şi deloc în ultimul rând, întreg mediul cultural românesc afiliat valorilor societăţii deschise şi dialogului cultural în contextul valorilor civilizaţiei occidentale. Toate aceste insule de profesionalism, chiar dacă sunt în inferioritate numerică, beneficiază de avantajul poziţionării în zonele importante strategic din partea competitivă a economiei, a spaţiului public şi al instituţiilor statului, având acces la principalele resurse de competenţă, informaţie şi conexiuni privilegiate cu Occidentul.

Aceste noi elite profesionale sunt conectate la valorile occidentale, definindu-se prin competenţă şi ataşamentul principial şi de fond la regulile ce permit libera selecţie a valorilor, factorul esenţial de competitivitate şi progres social. Faliile de demarcaţie între aceste elite profesionale autentice şi elita cripto-comunistă susţinută de numeroşii impostori ai status-quo-ului tranziţiei sunt centrate în jurul binoamelor competenţă-impostură, concurenţă-clientelism, lege şi fărădelege. Liniile de front puse în evidenţă începând din această vară în domeniul judiciar, constituţional şi în spaţiul comunicării publice sunt deschise exact în jurul acestor valori şi, respectiv, contra-valori.

Plagiatul primului-ministru, numirile din Educaţie, epurările de la ICR, IICCMER şi TVR, contra-loviturile Parlamentului şi reacţiile la rechizitoriile din ce în ce mai intruzive în sistemul clientelar al elitei cripto-comuniste, recentele nominalizări pentru şefia Parchetului ICCJ şi DNA, proiectele de contra-reformă în justiţie şi educaţie, anunţatele planuri de revizuire a Constituţiei, toate se înscriu în acelaşi efort general de contra-reformă a statului şi a domeniilor cheie ale societăţii ce are ca miză finală reafirmarea prevalenţei imposturii, clientelismului şi fărădelegii. Numai că vremurile s-au schimbat sensibil din 1990 până în prezent, tot aşa cum, sub presiunea contextului internaţional, libertatea de acţiune a elitei create de statul totalitar comunist s-a modificat substanţial între decembrie 1947 şi decembrie 1989, în defavoarea acesteia din urmă.

În contextul în care epurările fizice generalizate, ce erau posibile în anii ’50 sub protecţia tancurilor sovietice, au devenit astăzi un tabu absolut ce riscă să atragă în mod automat competenţa Curţii Penale Internaţionale, trebuie notat de asemenea dezavantajul structural existent între controlul de tip clientelar exercitat de actuala elită cleptocratică şi mult mai eficientul control al politicii de cadre exercitat într-un stat totalitar, aşa cum era politica de cadre a sistemului represiv patronat de PCR. Oricât ar fi de periculos primul, nu suferă comparaţie cu eficienţa celui de-al doilea: între persuasiune prin şantaj şi transformare prin frică există o diferenţă notabilă de randament. În vreme ce clientelismul subordonează temporar, totalitarismul transformă definitiv.

De asemenea, este util de observat faptul că asaltul împotriva acestor insule de profesionalism şi competenţă se face din exterior, mizând în principal pe subminare internă şi influenţare/cointeresare, acolo unde este posibil, însă mai presus de toate, asaltul este realizat din poziţia barbarului ce a fost izgonit din cetate. Chiar dacă este ofensiv în manifestare, asaltul contra-reformei este montat esenţialmente din poziţii defensive, contextul extern şi perspectiva strategică internă pe termen mediu şi lung defavorizând net partizanii trecutului în cazul unui război de uzură. Şi un război de uzură este ceea ce îi aşteaptă pe aceştia chiar şi în cel mai optimist scenariu posibil pentru ei.

Dacă vă îndoiţi de forţa şi vitalitatea acestui arhipelag al insulelor de profesionalism din România, trebuie doar să vă reamintiţi cine duce în spate şi cine ţine în mişcare zi de zi mecanismele minimale absolut necesare pentru funcţionarea statului şi a economiei în general şi cam care ar fi nivelul potenţial de randament şi performanţă al ţării dacă România nu ar fi parazitată de o vastă reţea de familii clientelare angrenate teritorial pe fostele structuri ale judeţelor comuniste introduse în 1968 de Ceauşescu ca alternativă „naţională” la regiunile şi raioanele de import sovietic.

Fiind o contra-reacţie la un fapt deja împlinit în punctele vitale ce protejează vectorii schimbării, atât din interior cât şi din exterior, cursa contra-cronometru în care aleargă partizanii trecutului reprezintă expresia unui pariu cu timpul deja pierdut din start. Politicienii care îşi asumă astăzi riscul de a alege greşit îşi joacă implicit libertatea şi destinul personal în viitorul cât se poate de apropiat.

*          *          *

Post scriptum: despre pilonii de rezistenţă ai statului român

1. Pilonul constituţional: Raţiunea sprijinului de care s-au bucurat şi se vor bucura în continuare instituţiile statului implicate în pilonul constituţional ce asigură existenţa statului de drept (CCR, ICCJ, CSM, ANI, Ministerul Public, Avocatul Poporului) ţine de logica protecţiei mecanismelor decizionale interne ale Uniunii Europene.

Ca observaţie de politică generală, trebuie înţeles că procesele decizionale interne ale Uniunii Europene nu pot fi compromise de către guvernul unui stat membru ce nu respectă criteriile de la Copenhaga, o astfel de eventualitate reprezentând o vulnerabilitate internă a Uniunii şi un risc ce nu va fi tolerat (inacceptabil, în cuvintele cancelarului Germaniei). Corupţia la nivel înalt poate fi poarta de intrare de preferinţă a agenţilor de influenţă externi ce urmăresc promovarea intereselor unor puteri străine de interesele Uniunii Europene. Un astfel de risc este de neconceput. Astfel de puteri străine nu pot şi nu vor dobândi indirect un drept de veto în interiorul Uniunii Europene.

Uniunea Europeană nu se va dezangaja din România pentru numeroase motive, cel mai important fiind cel geostrategic ce ţine de securizarea Europei Centrale şi a Balcanilor printr-un cordon sanitar continuu ce merge din Polonia până în Grecia, trecând prin România şi sprijinindu-se pe gurile Dunării şi litoralul vestic al Mării Negre. Cine alege să privească altfel lucrurile ignoră cu bună ştiinţă ori fără să înţeleagă miza vizitei cancelarului german în Republica Moldova şi implicarea Germaniei în soluţionarea conflictului Transnistriei.

2. Pilonul siguranţei naţionale: Al doilea pilon al rezistenţei instituţionale a statului român este reprezentat de comunitatea autorităţilor şi instituţiilor statului român responsabile de siguranţa şi apararea naţională, acestea fiind implicate în parteneriatele specifice ce rezultă din apartenenţa României la Alianţa Nord-Atlantică şi din relaţia specială pe care Statele Unite o au cu Polonia şi România.

Trebuie doar notat că dezangajarea ori dezafilierea unui stat ca România dintr-o organizaţie precum NATO nu se poate face în maniera în care generalul de Gaulle a procedat cu Franţa în anii ’60, din motive evidente ce ţin de geopolitică, parcursul istoric şi potenţialul militar al Franţei comparat cu cel al României.

O ipotetică dezafiliere din NATO spre o iluzorie politică de neutralitate externă nu poate avea prea mulţi garanţi printre vecinii mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi ai României şi ar însemna în mod automat, pe lângă compromiterea intereselor de securitate ale partenerilor de alianţă şi compromiterea intereselor de securitate ale României împreună cu o parte semnificativă din personalul ce lucrează în cadrul instituţiilor şi autorităţilor statului român implicate în pilonul siguranţei şi apărării naţionale. Acest lucru nu se va întâmpla înainte ca art. 155 (Trădarea) şi respectiv art. 167 (Complotul) din actualul Cod Penal al României să fie puse în aplicare.

Interesul NATO pentru protecţia statului de drept în România are acelaşi fundament ca şi cel al Uniunii Europene, respectiv prevenirea unor eventuale vulnerabilităţi interne ce ar putea rezulta din infiltrarea şi subordonarea unor structuri de la vârful instituţiilor statului român de către interese obscure ce trec prin uvertura calului troian al corupţiei interne.

Distribuie acest articol

45 COMENTARII

  1. Oarecum off-topic, doresc să semnalez această chestiune:
    http://uslonline.ro/category/oameni/
    și să vă întreb, dacă nu cumva, formal, prin asocierea cu un condamnat în curs de executare a pedepsei, USL-ul se pune într-un raport delicat cu legile care reglementează statutul partidelor politice, respectiv finațarea partidelor de la bugetul de stat?

    Nu schimbă mare lucru, dar e bine de știut.

  2. Frumoasa analiza dar cred ca si mult wishful thinking in final. Eu unul n-am nici un dubiu ca cei din USL ar scoate si maine daca ar putea Romania din UE si din NATO doar ca sa poata ei fura in continuare cu zecile si sutele de milioane de euro. Ponta a zis-o la modul cel mai sincer ca daca stia ca UE va cere sa avem ANI si DNA atunci se mai gandeau daca sa intre in UE.

    Speranta mea e alta si nu sta decat in factori externi. Mai concret, cred ca totul se leaga de ceea ce i-a spus Philip Gordon lui Crin Antonescu cand a fost la Bucuresti: „daca va taiem fondurile de la FMI si nu mai puteti plati pensii si salarii pt bugetari, cata sustinere electorala credeti ca veti mai avea dupa 6 luni?” Acolo e „cheia si lacata” cum se spune.

    In rest puteti sa-mi vorbiti despre orice forma de rezistenta. Astora din USL care n-au scrupule, care sunt corupti pana in maduva oaselor, bogati si cu resurse suficiente dar si disperati de sunetul catuselor nu le rezista nimeni. Nici institutiile judiciare, nici comunitatea de informatii nici nimeni. Daca sunt lasati ei sa faca ce vor decimeaza tot in cateva luni. Iar elitele noastre romanesti oricat de sublime le vedeti dvs. n-au o opozitie mai mare decat cea a unui pai. Poate suna cinic, dar eu asa cred. Nu vreau sa ma imbat cu apa rece.

    Asadar singura mea speranta se leaga de SUA si UE. Doar ei ne pot scapa de acesta banda de mafioti cripto-comunisti amenintandu-i sau chiar taindu-le banii cu care in prezent finanteaza marea clasa de populatie saraca, needucata, manipulata si revansarda care le ofera voturile pe te miri ce.

    • Românii trebuie să înțeleagă că nu va veni nimeni aici să ne construiască un stat de drept.
      Statul de Drept nu se importă el se construiește și se apără în fiecare clipă. Numai așa îl vom merita…

      Cele două componente Construcția și Apărarea sunt la fel de importante.
      Construcția este dificilă pentru că este nevoie de multe mii de meșteri Manole dublați de sute de mii de calfe și zidari iar în zidire trebuie să depună fiecare cetățean o părticică din sufletul său.
      Iar măreața zidire poate fi cu mare ușurință pusă la pământ doar de câțiva indivizi atâta vreme cât cei cărora le este dedicat Altarul Dreptății și Adevărului care este Statul de Drept, adică noi, poporul, nu suntem vigilenți în depistarea sabotorilor.

      • D-le MihaiP,

        Cine sa fie vigilent? Care popor roman? Nu vedeti ce puhoi din el voteaza cu USL cu ochii inchisi desi e evident la ce pierzanie ne duc astia? Mircea Cartarescu scria saptamana trecuta in editorialul din EVZ ca suntem cam 30% care intelegem in ce vremuri traim si ce jocuri fac actuali politicieni-mafioti care au capturat statul. Eu zic ca nici atat. Probabil nu mai mult de 25%. Atat suntem. Oameni cu educatie, cu intelegere, cu ratiune, cu simt civic, fara instincte primare si revansarde, etc. Ce sa faca un sfert de populatie in fara restului? In fata puhoiului majoritatii? Nu poate face nimic decat sa vocifereze incercand sa se faca auzita.
        De aia spun eu ca din interior nu mai sunt sperante. Doar din exterior. Atat cat or mai vrea americanii si europenii sa ne tina in clubul lor. Ca poate intr-o zi se vor satura si ne vor zice sa ne vedem singuri de treaba, moment in care USL va vira instant catre Rusia ca doar Rusia nu iti pretinde ANI si DNA. Rusia e oligarhie cleptocratica asa cum si USListi ca Voiculescu, Fenechiu, Dragnea, Mazare, Oprisan, Hrebenciuc, Vanghelie, Mihalache si altii vor sa faca din Romania ca sa poata ei fura. In plus sa tina marea masa a populatiei in saracie si lipsa de educatie ca s-o poata manipula si sa-i poata cumpara pe nimic voturile pt a putea ramane in continuare la putere. Modelul lor de republica, indiferent de ce minciuni spun e una sud-americana in care doar ei banda restransa de mafioti de la varful statului sa prospere iar restul populatiei sa ramana proasta si la limita subzistentei.

        • Domnule Rus,

          Exista o obligatie pe care unii o onoreaza: aceea ce a spune si de a scrie despre ceea ce a fost si cum am ajuns aici, dar mai ales despre ceea ce se intampla astazi si nu serveste statului de drept si Romaniei.

          Mai exista o obligatie: de a actiona in sensul prevenirii sau blocarii derapajelor!

          Astazi poate 20-30% inteleg, maine procentul poate sa creasca la 40-50-60% pentru ca ceea ce urmeaza ne atinge pe toti.

          Unii inteleg de pe acum, altii vor intelege in 2012-2013, dar mersul inainte este clar desenat.

          Parerea mea de rau este ca aceasta masa relativ redusa nu a reusit sa explice si sa actioneze mai repede si mai bine pentru ca astazi sa fim in siguranta, departe de pericolul subrezirii statului.

          Pana la urma este o problema de IQ la nivel de natie.
          Visul ca „romanii sunt inteligenti” este demontat, este o utopie.
          Cand romanii descopera valori intre ei, de cele mai multe ori, incearca sa le striveasca pentru simplul motiv ca le dezarticuleaza practicile si ii obliga sa gandeasca, sa reflecteze…

          Numai si numai romanii pot sa isi aleaga drumul si asa si trebuie sa fie!

          Dar fiecare dintre noi poate face mai mult si mai bine pentru a consolida ceea ce astazi este fragil!

          Fiecare natie are conducatorii pe care ii merita!

    • @ Adi Rus

      Inclin mai mult spre parerea dvs. decit spre cea a Dl. Klein. Are o viziune prea optimista.
      Eu personal vad zi de zi cum insulitele de profesionalism sunt treptat treptat invadate de barbari: in haita trebuie sa urli ca lupii.
      Exista semnale ingrijoratoare, care ne arata ca ceea ce am obtinut este REVERSIBIL. Exemplu: candidatii la Parchet si DNA, politica pasilor marunti in modificarea unui aliniat dintr-o lege, apoi a unui articol, modificari funeste in regelementari de toate tipurile.
      Oameni care constata ca opiniile „nealiniate” le stirbesc din pozitia in care sint, doresc simplificarea, iar autoritarismul si sloganul „noi sau nimeni” sint mai simplu de controlat.
      Exista o butada potrivita grupurilor unde majoritatea este competenta dar seful incompetent: alege-l sa te reprezinte mai sus si scapi de el!

  3. Mulțumesc autorului acestui articol pentru infuzia de speranță pe care o oferă celor care sunt ingrijorați de intensificarea atacurilor asupra României ca stat de drept !

    Sper ca art. 155 (Trădarea) şi respectiv art. 167 (Complotul) din actualul Cod Penal al României să fie puse în aplicare de îndată ce sunt adunate toate dovezile.

    Forța unui stat este dată de tăria de caracter și de patriotismul indivizilor care dețin mandatele conducerii acelor instituții ce asigură existenţa statului de drept, de colaborarea acestor Instituții.
    Noi, cei care formăm electoratul orientat spre valorile statului de drept, trebuie să votam pentru refacerea unui echilibru față de ofensiva forțelor revanșarde, astfel încât Puterea Legislativă să nu fie cotropită în totalitate de către acestea.
    Dacă și insulele integrității din Puterea Judecătorească se vor menține pe poziție, atunci vom deține doi dintre cei trei piloni ai Statului de Drept.

    Nu avem dreptul să permitem ca toți cei trei piloni ai statului de drept să fie erodați de aceste termite staliniste care au ca scop șubrezirea constanta a statului România astfel încât, pe fondul unei eventuale accentuări a crizei mondiale, să poată distruge unitatea statului și să le ofere inamicilor oportunitatea de a definitiva planurile lor seculare de divizare și subjugare a românilor.

    • Si imi spuneti si mie cum faceti concret ? Numiti un gauleiter german (neo-nazist) in persoana lui Basescu, trimiteti din nou procurori sa aresteze pe toti cei ce voteaza USL ? Nu cumva crapa fierea de faptul ca esafodajul dictatorial construit de Basescu se duce pe apa sambetei? Sau cumva pentru de-alde voi democratia e buna cand va convine ? Insula de profesionalism e cumva cur-tea constitutionala unde troneaza falsificatoarea Aspazia Cojocaru, cocota Iulia Motoc (poate imi spuneti si mie in care stat european sau SUA ajungi la 35 de ani in pozitie atat de inalta?) sau jurisconsultul de aprozar Zegrean?

      De cand e atasamentul la dictatura semnul progresului? Adica „Noul”? Si in rezumat: CINE VA PLATESTE ?

  4. Chiar si in opresiunea sufocanta a totalitarismului comunist au existat insule culturale precum cea din jurul lui Noica (Paltinisul) care au incercat sa pastreze si sa transmita mai departe trairea culturala sau necapitularea politica (a se vedea cazul Tutea); ar fi o rusine sa-i uitam si sa capitulam tocmai acum cand bataliile adevarate au sanse de repornire si chiar castig.

  5. Un articol foarte interesant si cuprinzator. Din pacate intreaga analiză pare a fi făcută de
    către cineva care nu a auzit ca in Romania mai exista un ”pilon” (ca sa folosesc terminologia autorului) numit TRAIAN BASESCU.***Ce semnificatie are aceasta omisiune, in conditiile in care orice discutie din mediul romanesc il contine pe TB ?*** In cel mai bun caz omisiunea se datoreaza disconfortului pe care il resimte autorul , care daca l-ar spune pe A, musai sa ajunga si la B****Adica daca aduci vorba despre Basescu si esti inteligent și analitic (cum autorul este din belsug) ajungi obligatoriu și la relatia ”elitelor” cu Traian Basescu***O relatie stransa – stransa ….intratat de stransa incat elitele mentionate nu mai sunt percepute altfel decat ca ”elite ale lui Basescu” ***Este probabil cel mai grav lucru ….pentru ca starea de ”minoritate” și ”marginalizare” a elitelor pe care o deplange autorul s-ar putea datora calatoriei pe care varfurile s-au complacut sa o faca in trenul lui Basescu**** Asa de mult au suferit pe vremea lui Iliescu si atatea resentimente au adunat incat si-au zis ca merita si ei ”Un Iliescu al Dreptei””**** Ar mai fi multe de discutat in acelasi spirit. De exemplu cat de eficient s-ar putea re-coagiula elitele lui Basescu in absenta lui Basescu ?****In ceea ce priveste Pilonul 2 (siguranta nationala) talentul de avocat al autorului se manifesta remarcabil atunci cand ne ecraneaza privirea cu imaginea NATO si cu Parteneriatul cu SUA….*** Recunosc aici paternul Nu vrem inapoi cu Rusia*** Totusi in acest pilon intra si serviciile secrete**** Or despre Nu vrem inapoi cu Securitatea nu se vorbeste in articol****In ceea ce priveste Pilonul 1 (constitutional) autorul opereaza cu realitati iluzorii. Curtea constitutionala – atat de profund balcanica in componentza si miscarile ei – este trecuta la elite , doar pentru ca e ”de-a noastra”****CSM ul este de asemenea doldora de elite ….doar ca sub conducerea lui instantele fac in fiecare zi inca un pas si inca unul spre momentul prabusirii sun muntele de dosare****In fine ieri ICCJ a dat ieri un exemplu de elitism judiciar in actiune: Hotararea in Trofeul Calitatii-Bombonel a fost redactata dupa 5 luni (desi termenul pentru elitisti si neelististi era de 30 de zile). Cinci judecatori de prima mana ai Romaniei s-au impotmolit 5 luni intr-o redactare de o luna****Ca doar nu as putea crede ca elitele independentei jstitii au incalcat special și grosoloan norma de redactare doar pentru a scoate hotarearea pe piata FIX IN CAMPANIA ELECTORALA.

    • As vrea sa va aplaud pentruca referirea la „pilonul Basescu” aduce o completare esentiala acestui articol. Dar dupa aceea vine ins a fraza cu „calatoria elitelor in trenul lui Basescu”….
      Anyway,place sau nu place,TB este cel care a schimbat paradigma.Cel care a sprijinit si practic garantat schimbarile esentiale in justitie si reducerea pana la disparitie a interferentei politicului.
      Nu intamplator acesta este si punctul pe care se va concentra asaltul USL in caz ca ajung la guvernare,punctul in care au esuat la suspend area din vara si punctul pe care,judecand dupa cele mai recent declaratii,TB este decis sa-l apere chiar cu pretul unei noi suspendari.TB a mai schimbat paradigma iliesciana si in alt mod:a ancorat Romania de occident intro-o asemenea masura incat Occidentului a reactionat cu o promptitude remarcabila atunci cand statul de crept a fost amenintat in aceasta vara.Mai mult decat noul peisaj al elitelor (care in opinia mea are destule valente dubioase) interesul occidentului data de noi va determina viitorul nostru.Ar fi frumos ca ca acest factor sa fie vointa poporului exprimata la alegeri,dar deja trecem pe taramul lui wishful thinking
      PS:Absenta mentionarii Presedintelui in acest articol este de neinteles

      • mihail stanciu,
        si eu as fi vrut sa aplaud, dar citind continuarea am constatat ca nu am motive. Paradigma, asa cum a schimbat-o domnul Basescu, nu am de ce sa o laud. Dumnealui a aplicat cu succes o metoda noua: „spre vest, dar prin est!” Daca scopul domniei sale a fost, poate, de a intari orientarea spre vest, mijloacele folosite au fost profund cele studiate pe bancile socialismului stiintific. Dreptstatalitatea „renumita” a mandatelor domniei sale s-a redus la subordonarea, prin varii mijloace, a institutiilor.
        Nici nu a fost greu atunci pentru USL, ca doar prin inlocuirea potentatilor unor asemenea institutii sa le atraga in siajul propriu. Numai o constitutie ceva mai „interpretabila” a facut ca unele institutii sa ramana fidele presedintelui demis, a.i. prin depasirea atributiilor sa-i permita revenirea la Cotroceni. Personal, nu as fi dorit ca presedintele sa fie suspendat, tocmai pentru ca revenirea sa s-a facut prin deschiderea unui nou capitol in pervertirea institutiilor statului de drept, procedeu ce poate fi oricand reiterat de vreun alt potentat.

        PS. Cat despre ancorarea in occident de care pomeniti, ea s-a facut deja in mandatul 200-2004. Ce am avut acum a fost o pacaleala de zile mari, o minciuna mare cat toti europarlamentarii pedelei.

        • Poate ca ar trebui sa compari PNA -UL si CSM-UL din 2004 cu cele din2007-2011; pe Amariei
          cu Kovesi;pe Stanoiu cu Macovei(nu prin pareri personale ci prin aprecierile comisiei europene)
          Poate ar trebui sa vezi(prin aceeasi metoda) cand exista stat de drept:in guvernarea Nastase
          (sau in scurta dar „remarcabila” guvernare Ponta) sau intre 2007-2011.Poate ar trebui sa vezi cine a semnat parteneriatele strategice cu Franta,Anglia,SUA,Iliescu sau Basescu.Poate ar trebui sa recitesti declaratiile din aceasta vara,de la Schultz,Hollande si Westerwelle la Merkel,Howe,Barroso si Gittenstein ,adica TOT spectrul politic,ca sa vezi cine a „interpretat”
          constitutia si dece revenirea Presedintelui a insemnat respectarea statului de drept si nu „un nou capitol in pervertirea institutiilor „!!!.Astea sunt FAPTELE.Restul e propaganda pe care o auzim toata ziua la postul lui Felix.Iar articolul spune acelas lucru,dar pe o scara mai larga:viitorul Romaniei se va decide in lupta dintre elitele ancorate in vremurile lui Iliescu si Nastase si cele ancorate de statul de drept,independenta justitiei,meritocratie si sprijinite,slava Domnului,in aceasta vara de vest

          • Te-ai opintit sa-mi dai dreptate?! Poti adauga la numele respective si pe Patapievici, pe Plesu, pe Renate Weber. Sa nu-i uitam si pe soldatii de rang secund: Hoara, Blejnar sau Duta.
            Cu totii specialisti in bransa, neintrecuti. Insa asa cum vreo trasura de placere nu poate deveni bolid F1 nici daca pe capra se urca Schumacher sau Vettel, tot astfel statul nu devine de drept doar prin nominalizarile respective. Ba dimpotriva!
            Cat despre reactiile de asta vara ale Europei, sper ca poti admite ca oricine mai poate gresi. Cu atat mai mult oficialii de la Briusel, inexacti prin excelenta. In orice caz, impunerea lor ca etalon si substituirea declaratiilor venite dintr-acolo unor dovezi care sa demonstreze ceea ce sustineti nu ma poate convinge. Fara demonstratie nici legea lui Arhimede nu trece!

  6. Interesanta analiza ! Am insa o rezerva in legatura cu mesajul optimist din final. Este in principiu benefica intentia autorului de a incerca sa insufle o speranta de mai bine. Problema este ca acest „mai bine” se refera la un termen lung din perspectiva noastra personala, iar teoria spune ca pe termen lung toti vom fi morti. Scuze pentru cinism, dar ma tem ca pentru majoritatea dintre noi este singura perspectiva certa.

    • Stimate domnule Adalbert Klein,

      Va transmit toata consideratia, a mea si a multora care va apreciaza pe tacute articolele , rare dar limpezi si bine argumentate (compenseaza timpul de asteptare) . Nu pot sa comentez , nu cred ca mie imi revine acest rol, dar macar trebuie sa stiti ca ne trebuie astfel de argumente,la ora aceasta cred ca sunt chiar vitale . Din ele ne hranim si tot ele ne sun pastilele de somn. Cat despre timpul de asteptare , mama mea are o vorba tare inteleapta : ” in viata trebuie sa ai rabdare sa astepti „.

      Cu consideratie,
      Horia

        • Este adevarat , dar important este ce preocupari ai in timp ce astepti si cum te pregatesti ca sa intampini ziua pe care cu nadejde o visezi. Sa nu-ti para rau c-ai stat degeaba si cand intr-adevar va veni, vei fi epuizat , depresiv, stors sau dimpotriva te va gasi intarit , pregatit si gata sa-ti traiesti clipa care in sfarsit a venit si pentru tine ( pentru noi ).

          Cu consideratie,

          Horia

  7. Unul dintre cele mai bune articole citite in ultimul timp. Multumesc pentru analiza pertinenta si pentru sinteza istorica foarte reusita. Un compendium supeb asupra istoriei recente a romanilor.
    Singura critica posibila ar putea fi indreptata asupra modului de exprimare, uneori greu de urmarit(propozitii interminabile si parca intentionat criptice si elevate, prea elevate). Lectura poate deveni dificila, greu accesibila nu doar din prisma aglomeratiei de idei dar si a bogatiei limbajului.

  8. Iata explicatia cuvantului elita in dictionar:

    „ELÍTĂ s.f. 1. Ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ◊ De elită = ales, deosebit. 2. Parte a unei societăți care are o poziție superioară în ansamblul grupului social respectiv; ◊ teoria elitelor = teorie adoptată de unele curente sociologice care susține că în orice societate sarcina conducerii vieții sociale îi revine unui grup restrâns de oameni, superior dotați, elitei. [< fr. élite, cf. lat. eligere – a alege"

    Ori cred ca in RO nu poate fi vorba de o elita politica. Sa inteleg ca o elita politica este formata din hoti, ospatari parventi, tablagii ajunsi peste noapte oameni politici, oameni care niciodata nu au stiut o meserie dar se pricep la toate? Sunt si cateva exceptii dar prea putine ca sa influenteze media.
    Sunt de acord ca in Romania majoritatea este reprezentata insa nu cred ca actuala clasa politica este o elita. Poate raportata la tari bananiere dar nu la valorile la care tindem, cel putin teoretic.
    S-a incetatenit prin presa romaneasca, mai ales in ultima vreme, acest cuvant. Este la moda cumva. Insa nu cred ca in RO se poate vorbi de o elita politica.
    Si o alta problema ar fi cea vis-a-vis de "ceea ce este mai bun de a fi ales". In sistemul electoral actual din RO este o iluzie ca noi alegem pe cine vrem. Nu este adevarat. Noi alegem din ceea ce ni se propune. Acesta este si motivul pentru care schimbarea clasei politice din RO este si va fi imposibila.

    • Nu va mai osteniti. Pentru cei ce inca nu au observat , USL -istii au ajuns sa se inchine cu amandoua mainile ca n-a picat Basescu asta vara. Culmea ridicolului , acum, fiindca ei n-au avut coloana vertebrala si le-a fost frica sa se opuna cand Lolek si Bolek au luat-o razna de-a binelea , acum asteapta ca Basescu sa-i scape de Viorel cel Groaznic si-al sau camarad. Adica sa le faca Bsescu ordine in partid. Asta este adevaraul gol ,golut . In rest …ce sa facem, asteptam pana pricepe si Grivei.

      • @Gheo Abordarea dumitale prin care ma expediezi fara argumente afirmand ca bat campii ma onoreaza – in ultimii ani acest tip de replici se dau postarilor greu de combatut. Da, domnule @Gheo – eu bat campii – și nicidecum colegul @Horia care este convins ca USL geme sub opresiunea lui ”Lolek și Bolek” asteptand interventia salvatoare a lui Traian Basescu.

        • Stimate domnule Mihai 2,

          Cel mai trist lucru este ca s-ar putea sa batem campii cu totii in timp ce, pare-se, ne scufundam cu totii. Ceea ce am incercat eu sa transmit este faptul ca mai am o slaba nadejde in oameni de incredere din atat de mult hulitul USL . Chiar refuz sa cred ca toti considera ca ceea ce se intampla acum este perfect , este in interesul national . Nici dumneavoastra nu cred ca sunteti de acord cu toate actiunile USL. Oricum apreciez comentariul, macar nu este rautacios sau jignitor.

          Cu consideratie,

          Horia

  9. Cine este Adalbert Klein? Mi-ar placea sa se poata bucura fara rezerve de recunostinta celor ce-i apreciaza articolele.

    Oricum, MULTUMESC FRUMOS!

  10. O elită cripto-comunistă a supravieţuit în România mai bine de 20 de ani mimând oportunist şi formal un ataşament mai mult sau mai puţin vag exprimat pentru valorile euro-atlantice adoptat ca unica soluţie de auto-perpetuare după prăbuşirea în 1991 a sistemului de alianţe geopolitice patronat de Uniunea Sovietică.-spune autorul
    doamne cita dreptate aveti!89 a semnificat schimbarea lozincilor strigate de aceeshi.
    sintetzi un optimist!poate aveti dreptate.eu ash marsha mai mult pe oportunismul comunistilor capitalisti.de altfel exista oare o delimitare intre doua grupe clar determinate in romanica?nu cred.
    mai ieri,citeam ca manolescu tzine la scaunul pe care sta.asha e acolo in balcanism

  11. Cred ca autorul are dreptate. Cheia mi se pare faptul ca atacul asupra statului de drept se duce de pe pozitii defensive.

    Un alt motiv de optimism mi se pare faptul ca alte situatii critice din trecut, care au fost percepute drept fara speranta la vremea respectiva, au fost depasite cu succes din cauza faptului ca societatea se deplasa intr-o anumita directie iar aceasta miscare de amploare nu a putut fi oprita de aceste crize. Citeva exemple care imi vin in minte:

    1) Criza lipsei de presa libera din anii 1990-1992.

    La data respectiva parea ca Romania Libera, saptaminalul Expres si alte citeva surse de presa independente vor muri sufocate de regimul Iliescu. Parea ca niciodata nu vom avea acces la o televiziune alta decit TVR-ul grosolan manipulat de catre acelasi regim. Ei bine, n-a fost asa.

    2) Lovitura de stat din Rusia, din 1991.

    Greu de descris ce spaima au trait atunci unii dintre noi, in Romania. Iata insa ca lucrurile n-au putut fi intoarse de pe fagasul pe care se deplasau.

    3) Regimul Iliescu + Nastase din 2000-2004.

    Nastase, omul care dorise anterior sa interzica distribuirea programelor BBC in Romania, a ajuns prim-ministru. Iliescu, omul care a fost implicat direct in organizarea violentelor mineriade, a ajuns din nou presedinte. Viitorul parea sa fie sumbru, insa, din nou, tara s-a miscat in directia corecta in ciuda acestor lucruri …

    Multumesc,
    Laur

  12. Judecarea uneia sau alteia din taberele politice nu se poate face dupa aderarea sau nu la niste asa-numite „valori occidentale”, ci prin raportarea la pozitia lor fata de interesul national. In aceasta privinta exista, in opinia mea, cateva axe majore ale interesului national, care sunt aceleasi ca si acum 100-150 de ani:

    1/ asigurarea conditiilor necesare pentru ca orice om care munceste cinstit sa poata avea o viata decenta in Romania, pentru el si pentru familia lui (cu tot ce implica acest lucru: egalitatea reala in fata legii, buna gestiune de catre stat a resurselor naturale, …),

    2/ asigurarea securitatii nationale (militare, alimentare, financiare, …),

    3/ sustinerea romanilor lasati de istorie in afara granitelor actuale ale tarii in pastrarea sentimentului national si in obtinerea de drepturi nationale in tarile in care traiesc.

    Calea de atingere a acestor obiective nationale nu este neaparat unica si nu cred ca poate reprezenta, in sine, un criteriu bun de evaluare a clasei politice, insa urmarirea acestor obiective este un excelent criteriu de evaluare.
    Daca ne uitam la taberele din clasa politica romaneasca, atunci concluzia clara este ca si adeptii Vechiului, cat si partizanii Noului, au esuat in mod lamentabil, la toate capitolele:
    – 2-3 milioane de romani au plecat din Romania, in special in ultimii 10 ani, pentru ca nu puteau avea o viata decenta aici,
    – Apartenenta la NATO are o valoare mai mult simbolica, atata timp cat importam mancare, iar finantele tarii sunt vraiste,
    – Romanii din tarile vecine sunt in continuare discriminati si supusi asimilarii.

    Oamenii politici din secolul XIX si de la inceputul secolului XX au reusit sa infaptuiasca Romania Mare nu pentru ca au fost filo-occidentali, ci pentru ca, printre ei, au fost suficient de multi cei care au pus pe primul plan interesul national. Si, de fapt:
    – Ce insemna filo-occidental in 1914: filo-german sau filo-francez ?
    – Jurnalistul politic Eminescu ar putea fi considerat un partizan al status quo-ului subdezvoltării ?

    In alta ordine de idei, toata discutia despre orientarea unora spre Vest (adica, in anul Domnului 2012, spre Germania, ca statul european cel mai influent) si a altora spre Est (adica Rusia) este putin absurda, atata timp cat, pe de o parte, Germania si Rusia construiesc, in mod evident, un parteneriat strategic bilateral, peste capul celorlalte tari europene, iar pe de alta parte, Putin este un bun exemplu de politician care a reusit sa lucreze in sensul interesului national al tarii sale, redresand-o din situatia in care o lasase filo-occidentalul Eltin.

  13. Domnule…Adalbert Klein, dupa ce am citit acest ultim articol al dumneavoastra, nu-mi ramane sa rostesc decat: MULTUMESC! Si sper sa va reintalnesc curand (de fiecare data cand v-am citit articolele, propriile ganduri si optiuni, ca si rezervele de speranta, au gasit confirmari si necesare „guri de oxigen”).

  14. Este adevarat ca singura sansa a Romaniei ca sa ramana democratica si in sfera occidentala este revenirea la Monarhia Constitutionala.

  15. Captivant articol, ca si alte articole scrise de acest foarte captivant autor care , scrie numai sub pseudonim . Totusi, incercarea de a da vina numai pe Ceausescu pentru tot ceea ce a fost si pentru ceea ce exista si acum :
    „Reflexia pesimistă şi generalizarea sentimentului neputinţei la nivelul întregii societăţi româneşti ante şi post 1989 sunt înainte de toate rezultatul direct şi principalul produs al ineficienţei economice, stagnării politice, şi nu în ultimul rând, al regresului social şi cultural profund generate de totalitarismul neostalinist al regimului Ceauşescu.”

    este o eroare , ca sa nu spunem ca este pur si simplu o teza de tip iliescian.

    Exista o diferenta fundamentala intre starea de spirit a oamenilor inainte de 1989 cand „reflexia pesimista si sentimentul neputintei” erau generate de controlul social si frica de represiune, si starea de spirit dupa 1989 cand pentru prima data s-a aprins flacara sperantei. Din acest punct de vedere Piata Universitatii din iunie 1990 ( extraordinara afirmare a valorilor normalitatii sociale romanesti exact dupa 50 de ani de comunism , spalare a creierelor si inginerie sociala dementa ) si mineriada de iad care a urmat , sunt momentele cheie pentru intelegerea catastrofei sociale in care se afla acum Romania. Mai mult decat atat, ingineria sociala primitiva folosita inainte de 1989 a continuat sa fie aplicata si dupa 1990 ( si continua si acum ! ) dar in forme mult mai rafinate si mai demente.

    Dincolo de infuzia de optimism dorita de fiecare dintre noi , simpla afirmare a unui postulat : „ Poate că piesele de ansamblu nu au suferit schimbări majore, însă angrenajele cheie sunt radical transformate” , este o conditie necesara dar nu si o garantie sociala suficienta in circumstantele prezentului cand inginerii schimbarii sociale sunt in linii mari aceeasi care cu ceva timp in urma predau exact reversul medaliei. Acest paradox politic si social este redat foarte plastic de „vocile tacerii” si constiinta anonima de pe Internet care remarca ambiguitatea tranzitiei de la noi :

    „ 25.11.2012 | Cititorul cel Cumplit a scris:
    Si tot EI ( odraslele si nu numai) sint marii ideologii ai anticomunismului, povestind multe adevaruri, dar povestindu-le cum vor EI, nici foarte-foarte, nici prea-prea. Iar cind e vorba de Procesul Comunismului, iaca nu-i, pune-ti pofta-n cui….Adevarurile sint masluite tot de EI intre EI, cacialmalele continua pe maidanele si mahalalele Romaniei si tot EI si urmasii urmasilor LOR sint la Puteri, Putere si Conducere …..Unde-i Procesul Comunismului Criminal, macar al Acestei Ideologii de Distrugere in massa, Genocid al Valorilor ???? Intrebari la care domnii Tismaneni au raspuns taceri prelunge, destepte si subtil-profunde NElamuritoare NElamurind NIMIC !

    25.11.2012 | Trueblue a scris :
    Cum se face ca tot odrasele fostilor sunt cei care ne dadaces si conduc? ”

    ( http://www.revista22.ro/misteriosul-cosmos-al-nomenclaturii-datoria-de-a-marturisi-19427.html)

    Optimismul afirmat de autor este unul temperat de realitate. La scara europeana, motivul principal este prezentat de catre Zvi Yehezkeli : :

    „ Europa se confruntă cu o situație în care toate valorile sale de bază se află sub atac ”
    ( http://inliniedreapta.net/lavedere/documentar-israelian-despre-islamizarea-europei-episodul-2-subtitrat-in-romaneste/)

    Poate de aceea, dupa Tom Gallagher, Uniunea Europeana a preferat sa nu observe ca Romania (ca si alte state de altfel), este capturata la randul ei de fostii sai tortionari care au pretins si pretind ca „o conduc in Uniunea Europeana” :

    Romania’s post-communist transition was captured by a political elite that consolidated its power, enriched itself and led the country into a European Union that preferred not to notice. Its people are the losers.

    http://www.opendemocracy.net/tom-gallagher/romania-and-europe-entrapped-decade

    In sfarsit , pilonii invocati de catre autor nu sunt in nici un caz straluciti. Pilonul 1 ( Constitutia ) este exact ceea ce nu ar fi trebuit sa fie, fiind conceput special pentru un rafinat „ joc de glezne” in spatiul politic si social ale carui rezultate se vad si acum . Ce minte normala si-ar fi putut imagina ca in 1990 vom avea o Constitutie care doar sa „ocroteasca proprietatea” ( deci sa nu o garanteze ! ) sau sa legalizeze practic furtul ( „averea se prezuma a fi licita…”) ?! Probabil nici una .
    Pilonul 2( „ Al doilea pilon al rezistenţei instituţionale a statului român este reprezentat de comunitatea autorităţilor şi instituţiilor statului român responsabile de siguranţa şi apararea naţională, acestea fiind implicate în parteneriatele specifice ce rezultă din apartenenţa României la Alianţa Nord-Atlantică şi din relaţia specială pe care Statele Unite o au cu Polonia şi România.”) este si mai interesant .
    Intr-o tara in care „nu mai functioneaza decat serviciile de informatii si coruptia” (http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-8291255-adevaratul-mesaj-presedintelui-romania-nu-mai-functioneaza-decat-serviciile-informatii-coruptia.htm
    ) , „rezistenta institutionala” are un sens particular. „Comunitatea autoritatilor si institutiilor ” este de fapt un eufemism pentru Comunitatea Nationala de Informatii ( se stie ca detinem un record cel putin european la numarul de servicii si ofiteri de informatii pe cap de locuitor , depasind numeric cu mult fosta Securitate ) si o pledoarie indirecta pentru o societate de tip militarizat . Dupa intrarea in Uniunea Europeana , am postulat un stat democrat, am facut parada de societatea civila , dar de fapt suntem condusi tot de „structuri” care daca inainte de 1989 conduceau „discret” , acum o fac la lumina zilei cautand dusmani „din exterior” , in timp ce societatea e facuta praf si pulbere din interior .

    Acest pilon este format evident din structuri preluate din cele anterioare pentru ca de exemplu nici un ofiter din fosta Securitate definita in Raportul Final al Comisiei Prezidentiale (http://www.presidency.ro/static/ordine/RAPORT_FINAL_CPADCR.pdf) drept „instrument al terorismului de stat”, nu a fost condamnat ( deci avem un fel de institutie criminala dar fara criminali ) , spre deosebire de informatorii pedepsiti exemplar din punct de vedere social si prezentati drept principalii vinovati pentru tot raul produs anterior.
    De fapt, autorul nu face decat sa urmeaze un trend manifest din in societatea romaneasca actuala. Cine nu stia deja ce fel de manifestari patroneaza, printre altele, Academia Romana de exemplu , poate afla din aceasta stire :

    „ În ziua de 26 noiembrie 2012, în Aula Academiei Române s-a desfăşurat conferinţa cu tema „Securitatea Naţională în societatea bazată pe cunoaştere, intelligence, cunoaştere strategică şi decizie”. Desfăşurată sub patronajul Academiei Române, Conferinţa a fost organizată de Ministerul Apărării Naţionale, prin Direcţia Generală de Informaţii a Apărării.” (http://militar.infomondo.ro/actualitate/conferinta-securitatea-nationala-in-societatea-bazata-pe-cunoastere-intelligencecunoastere-strategica-si-decizie.html)

    Iar cine nu este convins ca in aceasta viziune „societatea cunoasterii” inseamna de fapt „cultura de securitate”si „intelligence”, poate citi studiul domnului Adrian V. Gheorghe ( ANALIZA DE RISC SI DE VULNERABILITATE PENTRU INFRASTRUCTURILOR CRITICE ALE SOCIETATII INFORMATICE –SOCIETATE A CUNOASTERII ) de la Institutul Politehnic Bucuresti si publicat tot de Academia Romana sau , si mai bine, poate citi studiul domnului Ion Duvac (Cultura de intelligence a decidentilor politici ) de la Universitatea din Bucuresti , ca sa nu mai vorbim de cursurile de aparare (generala) de la Universitatea Nationala de Aparare cu care se mandresc domnii parlamentari romani. Pe scurt, am intrat noi in Europa , dar intr-un asemenea paradis al apararii generale si al structurilor ei , incat Ceausescu ar fi crapat pur si simplu de invidie pentru ca n-a putut inventa el asa ceva.

    In esenta, diagnosticul politic si social pus de autor este unul inselator. In mod salutar furnizeaza un optimism social tonic , dar argumentatia folosita nu este una consistenta. Numai prin invocarea ceausismului neostalinist , deci trecand sub tacere urmasii lui care de fapt l-au depasit ( a auzit cineva de mineriade in era Ceausescu ?) , evaluarea starii societatii romanesti nu poate fi una convingatoare. Un diagnostic onest ar recunoaste ca nici una din ranile mortale ale societatii romanesti ( Revolutia, mineriadele, procesul comunismului,devalizarile uriase ,etc.) nu a fost de fapt vindecata.
    Marasmul societatii ramanesti nu este deci numai unul „politic” , ci unul moral , respectiv legat de pierderea reperelor si destructurarea sistemului de valori , ori acest lucru nu l-a facut nici Ceausescu , nici neostalinismul lui( desi tare ar fi vrut !) , ci exact cei care au venit dupa el. In aceasta societate de cosmar , angajatii celui mai important serviciu de informatii primesc ordin sa omoare un nefericit anonim (http://www.evz.ro/detalii/stiri/guantanamo-romanesc-crima-intre-sri-isti-am-primit-ordin-sa-l-omoram-si-sa-l-ingropan.html
    http://www.gandul.info/news/fosti-angajati-ai-sri-judecati-dupa-ce-ar-fi-omorat-in-bataie-un-hot-la-ordinul-superiorului-10337604 ) iar nefericitii copii „ocrotiti” in institutiile de stat sunt racolati in anul 2012 pentru… prostitutie (http://www.evz.ro/detalii/stiri/scandal-imens-povestea-centrului-de-plasament-transformat-in-bordel-batai-cu-pumnii-si-p-10126.html).
    Ca si cum nu ar fi suficient , avem si „cel mai porno audiovizual din Europa” (http://www.evz.ro/detalii/stiri/sexul-oral-si-sarutul-lesbian-de-la-dansez-pentru-tineri-provoaca-valuri-de-reactii-ro.html
    ; http://www.evz.ro/uploads/nicoleta_luciu_02_thumb_630_380.jpg) ideal pentru spalarea creierelor unei populatii saracite , dar care genereaza frustrare si disperare :

    „24 November, 19:50. Maria
    Din cate tari am vazut , si am vizitat 17, numai in Romania se vad la tarabe reviste porno si poze deocheate. Cobori din autobuz cu copilul de la scoala si dai cu ochii direct in poze explicite. Daca va uitati si la emisiuni de divertisment din alte tari n-o sa vedeti aceasta vulgaritate din divertismentul romanesc, ca sa nu mai vorbesc de limbajul vulgar, la TV si pe strada. Nu se mai jeneaza nimeni de nimic. Romania e un popor care merita dictatura”

    Aceasta societate nu a facut de loc pace cu trecutul ei , cu alte cuvinte romanii stau inca in acelasi pat cu violatorii lor . De aici provine starea lor de spirit si lipsa lor de speranta, nu din dezvoltarea unui „sindrom Stockholm” sau din atribuirea unei asa-zise „nevroze balcanice” sau „urii de sine ca roman” descoperite acum , la altii , de catre unii din intelectualii momentului istoric ( http://www.youtube.com/watch?v=bukkDDe5IJs) dupa ce timp de doua decenii nu prea i-a deranjat nimic, iar mai inainte erau de acord cu tot.
    Fara rezolvarea acestor probleme cronice , societatea romaneasca ramane exact ceea ce a fost timp de peste doua decenii : un butoi cu pulbere care sta sa explodeze .

      • Si eu cred ca Sergiu Simion are (din pacate) dreptate, mai multa decat autorul acestui (excelent) articol, dar oricum nu gasesc niciun motiv de amuzament in asta.
        Daca pot adauga un dram de „optimism” concluziei din final, nu cred ca societatea romaneasca va exploda. Mai degraba as crede ca va imploda, prin emigratia masiva a celor (relativ) tineri – cum suna „15% din populatia totala, sau 25% din populatia activa au parasit tara in mai putin de zece ani”? – combinata cu imbatranirea rapida a celor ramasi.
        Va mai exista o perioada de tranzitie in care elitele d-lui Klein vor mai jefui ce a mai ramas de jefuit, dupa care, spre 2040-2050, cei ramasi pe-aici (pensionari resemnati cu orice stapan care le va asigura renta viagera) vor stinge discret lumina.
        In fond, n-am fi decat al 8738-lea stat din istorie care, vorba aia, „n-a dansat decat o vara”. Ni se pare noua ca lumea incepe si se termina cu noi, dar, la o adica, n-o sa duca nimeni lipsa Romaniei… ba poate multi nici nu-i vor baga de seama disparitia.

      • Apartenenta la o minoritate sau la o majoritate tine de liberul arbitru al fiecaruia ( e drept, la unii nici arbitrul nu este liber :)) iar in domeniile cu adevarat esentiale criteriul majoritatii este irelevant.

      • :) nu i nimic de ris. zimbeam doar
        iluzia este un rau necesar
        subconstientul este mai rapid decit constientul
        iar pina la neurostiinta in justitie e o cale atit de lunga

  16. Precise observatiile in privinta sanselor de succes ale restauratorilor. Ajunge sa-i vezi cum se agita la TV ca sa intelegi ca sunt, cum ati spus, in pozitia barbarului care invadeaza cetatea. Logistica civilizationala a restauratorilor e zero! Avantajul strategic e net de partea cetatii (chiar si in sens metaforic daca vreti, cetatea fiind toti cei care vrem o viata normala intr-o tara normala)

  17. Stimate autor,

    Apreciez ca fiind extrem de bun articolul Dvs.

    Si totusi in pilonii de rezistenta nu au incaput oamenii…

    Totusi Constitutia USA incepe cu „We, the people..” si cred ca pana la urma apararea unui stat de drept si a intereselor sale se face NUMAI si NUMAI de catre oamenii sai, este drept, prin institutiile si in baza legilor sale…

    Consider ca oamenii sunt parghii extrem dei importante…
    Oamenii gandesc legile si mai ales le aplica pana aceastea devin cutume, oamenii construiesc institutii si le animeaza, oamenii ar trebui sa fie cei care sa semnaleze derapajele, abuzurile unui stat/institutie/persoana si sa actioneze in sensul corectarii comportamentului.

    Daca oamenii sunt confuzi sau usor de manipulat atunci avem ceea ce avem astazi.

    Elitele sunt necesare, dar daca ele daca nu sunt conectate la restul societatii, din motive variate, este ca si cum aproape nu exista. Nu numai interesele externe macina Romania, ci si ignoranta celor multi…

    Imi pare ca elita nu este suficienta, asa cum rezulta din realitatea zilei de astazi.

    Nici pilonii…

    Poate trebuie un efort mai mare de crestere si educare adresat oamenilor!

    Dar este un bun inceput, care oare se va continua?
    Sincer sper ca raspunsul este: DA!

  18. sehr geehrter herr klein,

    in tara orbilor chiorii alcatuiesc pesemne elita. mi s-a parut deopotriva amuzant si trist ca va amagiti ca identificati o elita in romania, alta decat cea formata sub inteleapta indrumare a partidului muncitoresc, indiferent de tabara actuala in care se afla. asemuirea cu generatia pasoptistilor mi se pare complet neavenita: urmasii mosierilor conservatori, oameni liberi, au faurit romania moderna, tot oameni liberi. apoi dumneavoastra ignorati pesemne cu buna stiinta ca urmasii burgheziei rosii, oameni captivi, au devenit actuala „elita” care se percepe doar pe sine libera, ceilalti, adica populatia trebuind sa fie supusi. partidul tot mai este in toate si maiintaistatatorul le stie pe toate.

    hochachtungsvoll,
    ihr frank g. schmidt

  19. Excelent articol, ca stil si linie logica.
    Dar, a identificat „elite profesionale” in institutiile statului ….sa fim seriosi.
    Statul (manifestarea publica a amalgamului de interese politico-economice promovate de gasti de securisto-mafioti) este cea mai periculoasa si mai malefica organizatie de la ora actuala de pe teritoriul Rominiei.
    In forma sa centralizata si in modul sau pervertit de functionare, statul actual si institutiile sale sunt principala frina in dezvoltarea individului.
    Cine se „atinge” profesional de structurile de stat/de partid se minjeste definitiv.
    Din pacate, populatia este prea primitiva si prea ingenuncheata ca sa simta acest lucru, lipsindu-i si cea mai elementara forma de demnitate umana. Unele din cauzele acestei lipse le-ati atins in articol, altele sunt mai profunde.

  20. bun articol, excelente comentarii. cred totusi ca lucrurile sumt mai simple. romanii nu sunt inca cetateni, voteaza organizatii, nu oameni. dups mine e doar o chestiune de timp…

  21. Se impune distincţia între politicieni şi oameni de stat.
    Majoritatea elitelor româneşti de clasă mondială
    confirmată, nu aparţin niciuneia din aceste categorii,
    pentru că sunt credincioşi declaraţi. Alegerea şi
    prezentarea lor în LISTA DE ONOARE a
    PREMIULUI ROMÂNESC PENTRU EXCELENŢĂ http://www.premiulromanescpentruexcelenta.ro
    aduce cinste Ţării şi slăveşte pe Dumnezeu.
    av.Ardeiaş Liviu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adalbert Klein
Adalbert Klein
Consultant specializat în negocierea contractelor internaţionale în domeniul energiei. Locuieşte în Franţa, la Paris. Adalbert Klein este un pseudonim.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro