Greu de hotarat ce a fost in primul rand Ariel Sharon – general sau politician, contributia lui a fost enorma in ambele domenii. Fondatorul legendarei unitati de comando 101 si a primei brigazi de parasutisti, a fost cu multi ani dupa aceea omul care a unit dreapta israeliana si a reusit sa schimbe preferintele electoratului israelian, invingand pentru prima data istoricul partid al “unitatii muncitoresti israeliene” (MAPAI), fondat si condus de parintii fondatori ai Israelului modern David Ben Gurion si Golda Meir si sa-l aduca la guvernare pe vesnicul infrant – Menahem Begin. Generalul care a schimbat soarta unui razboi in 1973, cand a reusit sa transfere intr-o singura noapte peste canalul de Suez 2 divizii de blindate, reusind sa incercuiasca o intreaga armata egipteana (Armata a III-a) in mai putin de 3 zile. Ariel Sharon a fost insa si politicianul, probabil singurul cu forta si prestigiul necesar, care a trimis armata ca sa-i evacueze pe colonistii din Gaza.
Se spunea ca cei care nu l-au dorit ca Sef de Stat Major l-au primit ca Ministru al Apararii si cei care nu l-au dorit ca Ministru al Apararii l-au primit ca Prim Ministru. Venerat de sustinatorii lui si urat profund de adversarii lui, respectat de toti, controversat ca general si ca politician, a rusit sa scrie prin faptele lui istoria moderna a statului Israel.
Ariel Sharon face parte din a doua generatie de “sabre” (fructul cactusului, epitet dat evreilor nascuti in Israel), care a preluat stacheta de la primii conducatori militari si dupa aceea politici ai natiunii Moshe Daian si Ygal Alon. Nascut la data de 27 februarie 1928, in Kfar Malal, sat de agricultori care isi munceau pamanturile proprii intr-o forma complet diferita de Kibutz, Ariel a absolvit o scoala agricola, urmand sa se intoarca si sa-si munceasca pamantul. Razboiul de Independenta din 1948 l-a abatut de la munca pe care si-a dorit-o, indreptandu-l spre o cariera militara pe care intotdeauna a caracterizat-o ca menire in acele vremuri tulburi.
Daca Moshe Dayan si Ygal Alon au fost discipolii doctrinei britanice reprezentate de marele lor tutore Orde Wingate, Ariel Sharon a avut un alt tutore, fost ofiter al Legiunii Straine, Emile Marcel (Marzel) cu ajutorul caruia a fondat prima brigada de parasutisti pe care a si comandat-o.
Incepandu-si cariera in luptele de aparare ale Ierusalimului cu gradul de plutonier, a primit gradul de locotenent pe campul de lupta si comanda unei companii in lupta de la Latrun, una dintre cele mai sangeroase ciocniri dintre noua armata israeliana si Legiunea Iordaniana condusa de ofiteri britanici si in aceasta lupta a fost ranit. Eliberat pentru studii academice, Ariel Sharon invata istoria la Universitatea din Ierusalim (nu stiu daca a absolvit-o, probabil ca nu). In 1949, Ben Gurion il “boteaza” (era aproape o manie a marelui om), schimbandu-i numele din Scheinermann in Sharon, “explicandu-i ca un comandant militar nu poate purta numele unui croitor din Galitia.
In Războiul Suezului din 1956, Ariel Sharon parasuteaza cu un batalion in pasul Mitla, inchizand drumul de retragere a fortelor egiptene, care doreau sa se retraga din Sinai. Desi a primit ordinul sa nu atace fortele egiptene si sa nu inainteze spre Canalul Suez, Ariel Sharon le face pe ambele, atacand fortele egiptene stationate pe Jabel Heitan, reuseste sa invinga forta egipteana (260 de egipteni morti si 38 de israelieni). Este momentul in care majoritatea politicienilor hotarasc ca Sharon este insubordonat si face ceea ce crede ca trebuie, fara sa tina cont de ordinele superiorilor.
Pana in clipa cand Yitzhak Rabin devine Sef de Stat Major in 1964, cariera lui Sharon intra intr-un con de umbra. Rabin il “reabiliteaza” si il numeste comandant al Scolii de Cadre si Doctrina. Inaintea Razboiului de 6 zile, primeste gradul de general si preia comanda uneia din cele trei armate care au atacat tupele egiptene din Sinai. Ajunge la Canalul de Suez in 4 zile. Strategia de lupta a lui Sharon in acest razboi, ca si in viitor, devine un caz de studiu pentru majoritatea armatelor lumii: ruperea frontului egiptean si pulverizarea fortificatiilor de la Abu-Ageila. TRADOC (United States Army Training and Doctrine Command) o include in programul obligatoriu de studiu al ofiterilor superiori din armata SUA.
In 1969, primeste comanda Frontului de Sud (care includea atunci si Peninsula Sinai) pe care a detinut-o pana la mijlocul anului 1973 (cateva luni inaintea razboiului din Octombrie). Golda Meir nu-i acorda nici in ruptul capului gradul de General-locotenent si sefia Statului Major. Paraseste armata si formeaza un mic partid numit “Shlomtzion” (joc de cuvinte poate fi un nume propriu feminin sau de familie, literal “Pace in Sion”) Numele a fost dat de un publicist, pictor si sculptor, Amos Keinan, om de dreapta la inceputuri, devenit de stanga mai tarziu si ateu militant.
Intelegand ca dreapta nu poate invinge stanga traditionala reprezentata de coalitia celor doua partide istorice, MAPAI si MAPAM, incearca si reuseste sa coaguleze dreapta israeliana, unind partidul Herut (partidul libertatii) si o fractiune de dreapta a Partidului Liberal. In 1977 constructia inceputa de Ariel Sharon numita LIKUD (unirea) reuseste dupa aproape 30 de ani sa demoleze monopolul stangii in Israel.
Numit Ministru al Agriculturii in primul guvern al lui Menahem Begin, in 1981 devine Ministrul Apararii in al doilea guvern al lui Begin. In 1982 este factorul principal in declansarea Razboiului din Liban, impotriva gherilelor palestiniene si shiite, aliat al crestinilor din Liban, aflati in fata unei catastrofe militare si civile. Desi avea mandat guvernamental sa inainteze numai 40 de km pe teritoriul Libanului, Sharon ordona cucerirea Beirutului si jonctiunea cu militiile crestine de pe teritoriul Libanului.
Avand in vedere ca fortele israeliene cucerisera cele doua mari cartiere palestiniene din Beirut – Sabra si Shatila, este invinuit de masacrul din aceste cartiere, masacru care a fost facut in totalitate de militiile crestine, razbunare a atrocitatilor savarsite de palestinieni in lunile si anii de razboi.
O comisie a parlamentului israelian il gaseste responsabil partial la ceea ce s-a intamplat in – Sabra si Shatila, in special pentru ca nu a luat masuri in timp util pentru a opri evenimentele si le-a permis militiilor crestine sa intre in cartierele palestiniene. Ariel Sharon isi da demisia din Parlament (Kneset) in 1983. Intre 1990–1992 este Ministrul Constructiilor, facilitand absorbtia a unui milion si jumatate de emigranti din fostul URSS.
In primul guvern al lui Benjamin Netanyahu 1996–1999 este Ministrul Infrastructurii si Ministrul de Externe. Dupa caderea guvernului de stanga condus de Ehud Barak, reuseste sa castige alegerile din 2001, devenind Premierul Israelului, functie care a detinut-o pana la data de 6 noiembrie 2006, cand a suferit o grava hemoragie cerebrala. A murit astazi, 11 ianuarie 2014, la varsta de 85 de ani.
A fost casatorit de doua ori, cu doua surori Zimmerman, evreice originare din Brasov. Dupa decesul primei surori, s-a casatorit cu cea de-a doua sora, cu care a trait 37 de ani. A avut 3 copii, au supravietuit numai doi, de la cea de a doua sora, Lili Sharon.
Personal il consider pe Arik Sharon unul dintre marii generali ai secolului XX, politician abil si mare om de stat. Arik Sharon si-a iubit poporul si l-a slujit asa cum a inteles el. Fara dubiu, poporul lui i-a raspuns cu aceeasi dragoste si loialitate. Dumnezeu l-a luat in ziua sfanta, semn ca probabil l-a iertat.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
RIP Arik!
AMIN !
Cea mai mare realizare pe plan militar a lui Arik Sharon a fost in toamna lui 1973 in timpul razboiului de Yom Kippur (contraatacul peste Canalul de Suez la limita dintre armatele a II-a si a III-a egipteana si incercuirea acesteia din urma:
At the start of the Yom Kippur War on 6 October 1973, Sharon was called back to active duty along with his assigned reserve armored division. On his farm, before he left for the front line, the Reserve Commander, Zeev Amit, said to him, „How are we going to get out of this?” Sharon replied. „You don’t know? We will cross the Suez Canal and the war will end over there.” Sharon arrived at the front, to his fourth war, in a civilian car. His forces did not engage the Egyptian Army immediately, despite his requests. Under cover of darkness Sharon’s forces moved to a point on the Suez Canal that had been prepared before the war. Bridging equipment was thrown across the canal on 17 October. The bridgehead was between two Egyptian Armies. He then headed north towards Ismailia, intent on cutting the Egyptian second army’s supply lines, but his division was halted south of the Fresh Water Canal
Sharon’s 143rd Division, crossing the Suez Canal, in the direction of Cairo, 15 October 1973.
Abraham (Bren) Adan’s division passed over the bridgehead into Africa advancing to within 101 kilometers of Cairo. His division managed to encircle Suez, cutting off and encircling the Third Army. Tensions between the two generals followed Sharon’s decision, but a military tribunal later found his action was militarily effective. Sharon’s complex ground maneuver is regarded as a decisive move in the Yom Kippur War, undermining the Egyptian Second Army and encircling the Egyptian Third Army.[24] This move was regarded by many Israelis as the turning point of the war in the Sinai front. Thus, Sharon is widely viewed as responsible for Israel’s ground victory in the Sinai in 1973. A photo of Sharon wearing a head bandage on the Suez Canal became a famous symbol of Israeli military prowess.
Am scris despre asta aici:
Lucrurile au stat putin diferit. Armata condusa de el nu a ajuns la incercuire si a mers pana in nordul canalului si au curatat teritoriul de sitemul de aparare anti-aerian pentru a putea permte aviatiei accesul si umbrela aeriana asupra trupelor terestre.
Mare evreu , mare general , mare om politic . Multi ar trebui sa invete din exemplul acestui om ce inseamna patriotism real , onoarea uniformei , interesele natiunii mai presus de cele personale .
Un OM mare, un patriot mare, o personalitate internationala de exceptie si un suflet drept. Dumnezeu sa-i binecuvanteze memoria si faptele de neuitat.
Un roman care i-a admirat intotdeuna curajul,cinstea si inteligenta.
Este mult prea putin, nedrept, sa ne inchipuim ca il putem cuprinde, pe Arik Sharon, in cadrul mult prea ingust, al unui articol de presa, oricat de bine, de veridic, ar fi scris.
Sharon a fost, a ramas in istoria popoarelor, un greu de egalat patriot. Viata lui, faptele lui exprima, totalmente, notiunile de patriot si de erou national, le dau viata.
El trebue sa ramana un model permanent, nu numai pentru compatriotii lui, ci si pentru toti iubitorii autentici ai tarii lor, de toate varstele, mai ales pentru noi, romanii (mult prea multi patrioti doar cu goarna aducatoare de voturi si de imagine).
Sharon si-a aratat patriotismul, in conditii extrem de dificile, in care s-a format statul Israel modern, in urgia adversitatilor. A fost un merituos purtator de stindard national.
Intreg poporul l-a urmat, a acceptat sa fie format (daltuit) in ‘conceptul Sharon’.
Asa cum obisnueste sa spuna presedintelui nostru, Sharon, un comandant de nava extrem de responsabil, a dus poporul evreu ‘la mal’, in siguranta.
Istoria are alte unitati de masura decat cele dominate de emotii, ale momentului.
Dincolo de incontestabilele calitati militare Sharon a avut si scaderi serioase. In Israel era cunoscut ca un bully, fiind promotorul unor solutii militare, aggressive si a Greater Israel. Nici el si nici urmasi sai (Bibi Netanyahu et al) nu au inteles ca Greater Israel nu poate ajunge pe termen lung decat la o solutie de tip South Africa, pentru ca demografia este impotriva unui astfel de proiect.
Discursul sau inflamant impotriva accordului de la Oslo a dus la radicalizarea si mai serioasa a crizei din Israel si a rezultat in asasinarea lui Rabin.
In acest articol episodul Liban este expediat cam rapid; daca Sharon era un general sarb ajungea cu siguranta la Haga. Dar, ca intotdeauna, istoria o scriu invingatorii.