Paradele militare de Ziua Națională reprezintă atracția zilei de 1 Decembrie în România, având originea în triumfurile romanilor, care celebrau victoriile prin intrarea solemnă în Roma a comandantului victorios și a trupelor sale. Defilarea militarilor, tineri și voioși, în uniforme atrăgătoare, cu armamentul și tehnica de luptă strălucind atrag publicul, desfășurându-se într-o atmosferă plăcută, de bucurie. Rememorarea trecutului cu ocazia sărbătorilor oficiale are de obicei accente festive, menționând faptele glorioase și victoriile, și mai puțin suferințele, sacrificiile și înfrângerile.
Armata Română a reprezentat dintotdeauna ultimul zid pe care s-a sprijinit România, militarii răspunzând întodeauna prezent atunci când au fost chemați să apere țara. La începutul Primului Război mondial, Armata Română avea efective și dotări modeste, în iulie 1914, efectivele de pace având 105 512 soldați și 7 059 ofițeri (254 batalioane de infanterie și grăniceri, 87 escadroane, 194 baterii, 9 batalioane pionieri și comunicații, aviație, marină – 54 vase, din care 49 – Divizia de Dunăre și 5 – Divizia de Mare), trupe și servicii auxiliare. În dotarea armatei române se aflau 12 avioane Blériot, 10 – Bristol-Coandă, 6 – Farman, 1 – Vlaicu II și 4 baloane Drachen. Dincolo de cifre, Armata Română era în general insuficient dotată, instruită și condusă, aceste lipsuri fiind compensate de patriotismul, răbdarea și rezistența țăranului român chemat să fie soldat!
Marile Puteri angrenate în conflict au făcut, cu tenacitate, eforturi pentru a determina guvernul de la București să intre în război. Înfrângerile suferite de armata țaristă în primăvara – vara anului 1915 au determinat intensificarea presiunii puterilor Antantei aspra guvernului de la București. La începutul lunii iulie, Anglia, Italia și Rusia au declarat, pe rând, acordul față de cererile guvernului de la București. Se cerea în schimb un termen clar în care România să intre în război. Șeful guvernului român a propus semnarea unei convenții politice și, în baza acesteia, a unei convenții militare.
După încheierea Tratatului de Alianță cu Antanta, au fost trimise invitațiile pentru Consiliul de Coroană de la Palatul Cotroceni, la acesta participând majoritatea politicienilor și decidenților notabili, în acel moment atât de important pentru destinul României. Luând la cunoștință decizia majorității celor prezenți de a intra în război alături de Antanta, Regele Ferdinand a răspuns: „Dacă m-am hotărât să fac acest pas grav, e fiindcă după matură chibzuință eu am ajuns la convingerea, adâncă și nestrămutată, că el corespunde cu adevăratele aspirațiuni ale neamului, a cărui răspundere o port în ceasul de față. Dinastia va urma soarta țării, învingătoare cu ea, sau învinsă cu ea”.
Hotărârile Consiliului de Coroană au fost aduse la cunoștința publicului în aceeași zi, fiind primite cu entuziasm în Capitală. După câteva ore s-a instituit starea de asediu și a fost anunțată mobilizarea generală a armatei. La ora 20,25, ministrul României la Viena remitea guvernului imperial declarația de război. Germania s-a solidarizat cu Austro-Ungaria și, pe 15 august, a declarat război României, fiind urmată de Turcia (17 august) și Bulgaria (19 august 1916). În noaptea de 14/15 august 1916, armata română a declanșat ofensiva în Transilvania, trecând Carpații.
Desfășurarea războiului ne este cunoscută astăzi: în primele săptămâni de campanie, unităţile române au înaintat relativ ușor în Transilvania, până aproape de Sighişoara. Dar pentru că erau inadecvat echipate și conduse, trupele române au suferit înfrângeri catastrofale în toamna anului 1916, contraatacurile concentrate ale trupelor austro-ungare şi germane în Transilvania şi ale celor germane şi bulgare pe linia Dunării au surprins armata română într-o poziție dificilă. Înfrângerile succesive ale armatei române din toamna anului 1916 și înaintarea armatelor Puterilor Centrale spre București au pus problema retragerii administrației centrale la Iași. Retragerea la Iași a reprezentat un proces început în octombrie 1916 și terminat la începutul lunii decembrie 1916. Au ajuns în capitala provizorie a României atât autoritățile centrale, cât și peste 200.000 de refugiați.
Frontul a fost stabilizat în sudul Moldovei, pe râul Siret, pe Dunăre şi pe linia munţilor Carpaţi. În timpul iernii 1916-1917, armata s-a refăcut și reorganizat cu ajutorul armamentului şi muniţiilor trimise de aliații occidentali prin Rusia şi al misiunii militare franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Pe toată durata misiunii în România, generalul Berthelot a avut și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul suprem al armatei României. Este important de menționat faptul că alături de soldații români au luptat și s-au sacrificat zeci de mii aliații ruși, sârbi și francezi. Militarii români din rândul minorităților, în special cei evrei și turci, au luptat cu un eroism excepțional, având de înfruntat prejudecațile și suspiciunile privind loialitatea față de România, pe care au dovedit-o plătind adesea tributul suprem pentru patrie.
România a suferit grele pierderi materiale și, mai ales, de vieți omenești, atât în rândul militarilor, dar și printre civili, în principal din cauza tifosului exantematic. Regina Maria a condus o susținută campanie publică de caritate, îngrijind personal soldații răniți și bolnavii de tifos. Aliații francezi, britanici și americani au trimis misiuni militare medicale, care au oferit un sprijin excepțional, susținut de ajutoare medicale și umanitare de o valoare inestimabilă pentru o populația sărăcită, înfometată și îmbolnăvită în urma războiului. Circa 300 000 de militari români au căzut la datorie și 80 000 au fost grav răniți în timpul campaniilor din Primul Război Mondial, conform datelor din 1921 prezentate Comisiei de Reparații. În același timp, numărul civililor morți a fost de circa 700 000, morți în urma operațiunilor militare dar mai ales din cauza bolilor și a deteriorării grave a condițiilor de trai, de multe ori precare și pe timp de pace. Glorie și recunoștință eternă tuturor acestor eroi anonimi!
Vezi mai multe fotografii si citeste postarile de pe pagina Arhivelor Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
…”…. Militarii români din rândul minorităților, în special cei evrei și turci, au luptat cu un eroism excepțional, având de înfruntat prejudecațile și suspiciunile privind loialitatea față de România, pe care au dovedit-o plătind adesea tributul suprem pentru patrie…. „…….
Cred că merită remarcat faptul că 1919 șvabii din Banat au declarat la Timișoara (armata română a intrat în Iulie 1919 în oraș) loialitate față de noul stat România Mare, la fel sașii din Transilvania. Declarația de la Alba Iulia 1 Decembrie 1918 a fost un proiect românesc îndrăzneț și promițător. Ce a urmat în centenarul mult lăudat la București?
„Destine evreiești in Timisoara” – („Jüdische Schicksale in Temeswar“), Hasefer-Verlag, Bukarest, 2018, de Getta Neumann prezintă detaliat locuitorii evrei din acest oraș bănătean dealungul a trei secole.
(Demographische Entwicklung
1716, als die osmanische Palisadenfestung Temeswar von den habsburgischen Heeren erobert wurde, waren insgesamt 645 Bewohner vor Ort verblieben. Unter ihnen 144 Juden. 1781-1782 wohnten in der Festung Temeswar 318 Juden – 5,6 Prozent der Gesamtbevölkerung. 1851 wurden 1.551 Juden in Temeswar registriert – das waren 7,5 Prozent der insgesamt 20.560 Einwohner. 1900 organisieren die Behörden der ungarischen Reichshälfte eine Zählung der Bevölkerung, auch nach der konfessionellen Zugehörigkeit. In Temeswar lebten damals 5.788 Israeliten – 11,66 Prozent der Gesamtbevölkerung von 49.624 Bewohnern. Das war die drittgrößte Bevölkerungsgruppe, nach den Deutschen und den Ungarn. Bei der Volksszählung von 1930 erklärten sich 9.368 Temeswarer als zum mosaischen Glauben gehörig – das waren damals rund zehn Prozent der Gesamtbevölkerung der Stadt. In der Kategorie „Nationalität“ allerdings gaben nur 7.171 Bürger an, Juden zu sein, also rund acht Prozent aller Temeswarer. Die Differenz von rund 2.000 Seelen erklärt sich daraus, dass man seine „Nationalität“ je nach der Muttersprache angeben konnte, die bei den Temeswarer Juden auch Deutsch oder Ungarisch war. Die Volkszählung von 1935 registrierte für Temeswar 12.540 Juden.
Der Anteil der jüdischen Bevölkerung von Temeswar hat nie 13 Prozent der Gesamteinwohnerzahl der Stadt überschritten. Doch lag sie konstant auf Rang drei oder vier unter den Volksgruppen, meist nach Rumänen, Deutschen und Ungarn, die ihrerseits im Laufe der Zeit eine unterschiedliche zahlenmäßige Gewichtung in der Stadt darstellten. Nach der ersten großen Auswanderungswelle der Juden aus Temeswar waren 1956 noch 7.000 in der Stadt verblieben. 2018 zählte die Jüdische Gemeinde 601 Seelen (423 Juden und Personen jüdischer Abstammung, 150 nichtjüdische Partner und 28 Personen, die die Absicht äußerten, sich zum mosaischen Glauben zu bekehren).
La început în anul 1716 au rămas numai 645 locuitori în oraș din care 144 evrei. În anul 1935 erau 12.540 evrei cetățeni timișoreni. Azi sunt 423. Ce ne spun aceste cifre despre sărbătoarea la 1 Decembrie 2020?
Nu aplaud performanțele României in cei 102 ani de la 1918, dar ultimul dvs paragraf este o intepatura inutila. Cred ca daca analizați situația din sute de orașe din Europa veți constanta același fenomen: o migrație masivă spre noul stat numit Israel. Asta s-a întâmplat si in state care au asigurat condiții f bune minoritatilor nationale. Emigrarea evreilor din Romania a fost mai rapida in anii 80, cand condițiile economice erau grele in toata tara, dra ea începuse încă din anii 50 cand evreii erau departe de a fi persecutati, ba dimpotriva.
Azi tinerii părăsesc scârbiți țara agresați de atâția „penali patrioți” care jecmănesc cetățenii la fiecare pas zi de zi și fură ca pandurii în codru. De tinerii de azi din țară îmi pasă, nicidecum de „securiștii patrioți” și „penalii patrioți” …..
Nman,
Cifrele ne spun o realitate simpla:
1. Evolutia demografica si teritoriala pot sa schimbe procentaje – ce suprafata avea TM in 1716, dar interbelica?
2. foarte multi cetateni evrei (ca si germani si chiar maghiari, de alfel), au avut o sansa nesperata de a scapa din lagarul dicaturii lui Ceausescu prin acordurile Romaniei de atunci cu Israel, RFG si chiar Ungaria!
Daca Israel avea nevoie pur si simplu de oameni ca sa populeze tara, RFG avea nevoie de forta de munca in acea perioada(ca si in altele) – Gastarbeiter – din turcia, Italia, Iugoslavia etc. Pt. Etnicii din Romania, cum era vorba despre o emigrare/preluare definitiva, s-au propus Romaniei niste compensatii pt. cheltuielile efectuate cu pregatirea respectivelor persoane precum si pt. pierderea potentială de plus valoare ce ar fi derivat din munca acestor persoane in tara!
Cu alte cuvinte, a fost un târg in doi pt, avantajul unui al treilea! Genul asta de mentalitate, compensarea fortei de munca pregătite de un stat nu este unic : Inclusiv in ziua de azi exista intre francezi, belgieni, germani etc. … daca studiezi un pic mai atent presa din tarile respective! Doar ca, funny thing, atunci când vine vorba despre cum beneficiază tarile vestice de forta de munca pregatita gratuit pentru ei, in est, aceaiasi actori privesc asta ca pe un lucru normal.
Ei bine, forta de munca calificata a fost o tinta a tuturor formatiunilor politice, de putere, statale de-a lungul istoriei – de aici existenta luarii de sclavi, robi, a mutarilor de popularii mai cu binisorul mai cu forta etc,. Din cele mai vechi timpuri!
Am sa ma refer si eu la ultimul dv. paragraf, care este mai mult decit inutil.
Ce ne spun cifrele pe care le citati dv. despre 1 Decembrie 1918? Absolut nimic. Care este cauza din spatele scaderii numarului de evrei? Cel mai probabil emigratia masiva din timpul ceausismului, cind nu cred ca au fost impinsi sa plece, ci au fost lasati/vinduti. Putem spune ca au fost tratati chiar mai bine decit majoritarii, macar au putut pleca…
Statistica este un lucru minunat, ii spune oricui ce vrea sa ii spuna. Cauzele din spatele numerelor sint intotdeauna mult mai complexe.
Acest text pare sa fie neîncheiat, lipseste perioada noiembrie 1918 – 1919. Fără campania in Ungaria România n-ar fi fost intregita.
Afirmatiile despre minoritari sunt incorecte din punct de vedere istoric. Numeroase documente din epoca, evident in primul rand militare, evidentiaza tradarile comise de cetatenii romani din randurile minoritatilor. Ostasii bulgari eu dezertat in masa si au trecut la inamic,cu ocazia luptelor din Dobrogea ori din Campia Munteniei. La fel, foarte multi turci au dezertat afland ca trupe turcesti intra in Dobrogea, alaturi de bulgari. Evreii? Mii dintre ei au aclamat ocupantii germani intrati in capitala si multii altii s-au dovedit spioni cu vechi state de serviciu. Care minoritari au facut sacrificiul suprem? A, francezi pe frontul din Moldova si in spitalele de unde unii medici romani fugeau, iar francezii tratau bolnavii de tifos pana se molipseau si ei. Ca istoric, pot sustine afirmatiile cu sute de surse istoriografice. Articol de propaganda politica.
In perioada 2018 – 2019 au fost difuzate pe canale romanesti zeci de filme documentare
straine dedicate Marelui Razboi. Erau productii frantuzesti, englezesti poate si americane.
Contributia Romaniei , chiar asa redusa la doar doi ani de razboi si tragedia retragerii
in Moldova au lipsit din toate acele productii.
Victimele din randurile armatei romane sau din randurile populatiei nu erau nici ele
mentionate vreodata – ceea ce era cumva in logica respectivelor
productii : cum sa moara romani daca Romania nu era pe nicaieri in razboi ?
Probabil ca aceeasi logica explica de ce Ioropa nu poate comemora eroica jertfa
de sange a eroilor minoritari ai Romaniei.
PS: Totusi in acele documentare Romania nu era ignorata in totalitate – de regula era
mentionata in grupul statelor care au profitat de pe urma Primului Razboi. Imediat
dupa Serbia , care stim ce dosar stufos are: purificari etnice , alea, alea, basca
declansarea razboiului
*stiti voi*? Cine sunteti, din ce grupare si ai cui?
Istoria se studiază pe baza de documente! A nu se face confuzia document – Documentar! Ca va ies iar aberatii din tastatura!
Doar atat s-a gasit prin Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe despre Armata Romana in Marele Razboi? Genul acesta de „articolase” nu face nici un serviciu armatei. Ar trebui intai clarificate imprejurarile in care Armata Romana a inceput si incheiat secolul XX tragand cu pusca in propriul popor (1907 si 1989).
Deci nu avem voie sa spunem ce se intampla la consulatele MAE. In loc sa ajutati cetatenii ramasi fara documente ii cenzurati. Aveti curaj sa publicati un articol pe tema asta?