duminică, ianuarie 17, 2021

Aş dori să-i reamintesc domnului Ponta de ce România a intrat în UE

De vreo câţiva ani ani,  Bruxelles-ul pare a fi exilul aurit în care politicienii români îşi trimit soţiile şi prietenii dornici să se retragă din politică cu o pensie de 7.000 de euro pe lună. Ştiu, este o observaţie maliţioasă, dar dacă privim în urmă veţi vedea că guvernarea Ponta a abandonat toate obiectivele majore şi, în schimb, şi-a consumat întreaga energie pe ţinte stupide, precum disputa cu preşedintele Băsescu despre cine intră în poza de grup de la finalul Consiliului European. Asta e ceea ce vrea România de la UE? Am mai spus că privesc cu un amestec de realism şi scepticism spre Bruxelles, dar dacă tot suntem în această organizaţie, cred că trebuie să ne amintim ce obiective am avut la momentul aderării şi să încercăm să le atingem.

În primul rând, trebuie să spun că presiunea UE ca România să fie un stat de drept, cu o justiţie independentă, a fost benefică. Aşa s-au construit instituţii de care cred că putem fi mândri, precum DNA şi ANI. Doar că, la un moment dat, politicienii de la Bucureşti şi-au dat seama că instrumentele de coerciţie ale Comisiei Europene sunt slabe şi au abandonat obiectivul ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Uitându-mă pe ultimul raport privind progresele înregistrate de România cred că putem spune fără dubiu că principala problemă o reprezintă Parlamentul. Atâta vreme cât Legislativul respinge toate solicitările DNA, fie de anchetare a miniştrilor, fie propunerile de arestare (care însă ajung în faţa judecătorului, iar acesta decide) vom rămâne sub monitorizarea Comisiei Europene. România trebuie să-şi propună ieşirea din MCV, dar nu prin „lobby”, ci îndeplinind toate condiţiile cu privire la statul de drept şi independenţa justiţiei. Este spre binele tuturor cetăţenilor cinstiţi din această ţară.

În al doilea rând, România trebuie să reînceapă demersurile pentru a intra în spaţiul Schengen. Săptămâna trecut a avut loc ultima reuniune a JAI (consiliul european pentru justiţie şi afaceri interne), şi, din câte ştiu, nici măcar nu s-a încercat aducerea în dezbatere a acestui subiect. Condiţia politică a câtorva state europene fost clară: două rapoarte MCV pozitive, dacă vrem în Schengen. S-a redus prea mult discuţia despre acest aspect la faptul că românii nu mai prezintă buletinul la trecerea graniţei. Este mai mult decât atât, Schengen înseamnă, printre altele, eliminarea orelor pe care transportatorii le pierd la graniţă. Şi, ca să nu fim prea serioşi, lăsaţi-mă să vă relatez un fapt amuzant, dar real: intrarea Cehiei în spaţiul Schengen a dat o lovitură mortală reţelelor de prostituţie de la graniţa cu Germania, unde doamnele aveau grijă de şoferii de TIR care  aşteptau la frontieră.

În al treilea rând, cred că trebuie să folosim eficient fondurile de coeziune. Observaţi că nu vorbesc despre absorbţia rapidă, ci despre necesitatea unor programe care să producă efecte cuantificabile. Intenţa guvernului Ponta de a dirija peste 400 de milioane de euro pentru ajutoare alimentare distribuite de către baronii locali mi se pare absolut scandaloasă. Fondurile de coeziune trebuie folosite în infrastructură şi în programe de mediu, zone în care este puţin probabil să poată fi atrase investiţii private, în România de azi. În plus, cu cât proiectele sunt mai mari – de exemplu construcţia unei autostrăzi – cu atât există un interes public mai mare, o monitorizare mai atentă şi scad şansele ca banii să fie furaţi. Proiecte mici de tip seminarii, pixuri şi broşuri colorate înseamnă pur şi simplu bani aruncaţi pe fereastră.

În al patrulea rând, trebuie să ne propunem să atingem criteriile reale de convergenţă pentru aderarea la euro. Nu vreau să intru în discuţia despre aderarea la euro, ci spun doar „îndeplinirea criteriilor de convergenţă reală”, pentru că cred că acest lucru este bun pentru români. Ce înseamnă acest obiectiv aparent abstract? Foarte simplist, ar trebui ca produsul intern brut pe cap de locuitor exprimat prin puterea de cumpărare standard (PCS) să ajungă la cel puţin 60% din media UE – cam aici erau statele care au aderat în ultimii ani la euro. Repet, ştiu că este o definiţie simplistă, dar pur şi simplu nu există oficial, în Tratatul de la Maastricht, un indicator care să măsoare progresele în privinţa convergenţei „reale”. În 2013, România era la 54% din media UE-28. Am citit o evaluare a ministerului de Finanţe în care se afirmă că România va ajunge în 2018 la 65%, iar în 2020 la 70% – PIB pe cap de locuitor exprimat în PCS. Nu cred că este rău să ne propunem atingerea acestui obiectiv, precum şi a criteriilor nominale de convergenţă – stabilitatea preţurilor, sustenabilitatea cursului de schimb şi a finanţelor publice, precum şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung. Când economia noastră va ajunge aici, sau cel puţin se va apropia, putem discuta care sunt avantajele şi dezavantajele aderării la euro.

Nu am pretenţia că am epuizat toate obiectivele politice pe care România ar trebui să le aibă în UE. Ceea ce am dorit a fost să arăt că nu trebuie să ne comportăm, iertaţi-mi brutalitatea limbajului, ca oaia neagră a turmei, mereu împinsă de la spate pentru a face reforme. Să învăţăm că suntem într-un club, nu într-o turmă – respectăm regulile, dar ne urmărim obiectivele. Vorbesc despre acele obiective benefice pentru imensa majoritate a cetăţenilor acestei ţări, nu pentru un grup restrâns de politicieni!

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

George Mioc
George Mioc
George Mioc este antreprenor, CEO al unei firme americane (PSI Industries). Este stabilit in SUA din 1976. Este inginer: CDS, Scranton, Pennsylvania (1985) Associate Degree in Mechanical Drafting & Design Technology.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Suspendarea lui Trump pe Twitter e un eşec al nostru, al tuturor

Pe un subiect în care toată lumea are păreri limpezi-cristal şi le strigă în gura mare din secunda doi, îndrăznesc să spun...

Stânga europeană iubeşte de fapt neoliberalismul şi corporaţiile, cu condiţia să fie chinezeşti

Chiar pe 31 decembrie, când lumea punea şampania la rece, UE a semnat cu China un acord comercial cu cântec. Comisia –...

Populismul conspiraţionist, ruperea relației de încredere popor-tehnocrație și criza democrației liberale. Trei scenarii pentru guvernările viitoare

Despre criza democrației liberale se vorbește deja de mai mulți ani, nemaifiind o noutate. Ne referim aici doar la spațiul occidental, unde...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

A patra întrebare: Când intrăm în blackout?

Se îndesesc zilele prin care ne trece glonțul “energetic” pe la ureche. Aceasta, de fapt, era a treia întrebare a articolului de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.