vineri, martie 29, 2024

Asta e reforma dumneavoastra, domnule Curaj?

Mărturisesc că am ascultat (apoi am citit) mai întâi cu uimire, după aceea cu perplexitate răspunsurile pe care d-l Ministru al Educaţiei i le-a dat d-nei Raluca Pantazi de la HotNews. Primul lucru pe care pot să-l spun e acela că îmi e şi mai neclar motivul pentru care d-l Curaj a schimbat titulatura Ministerului pe care-l conduce, adăugându-i atât de pateticul “naţional” în coadă. Din păcate pentru domnia sa, d-l Ministru vorbeşte o limbă care nu prea seamănă cu limba română pe care-o (mai) vorbeşte majoritatea cetăţenilor. Limba d-lui Curaj e un fel de romgleză de pe culoarele funcţionărimii superioare ce face dosare pentru “fonduri”. O limbă aproximativă, vagă, fără un conţinut exact, făcută pe sfert din decalcuri care nu înseamnă nimic în limba română. Mai ieri, vorbind după Primul Ministru, d-l Curaj a folosit (în câteva minute) de opt sau de nouă ori verbul “a operaţionaliza”. Ce vrea să spună el e clar în engleză (şi-o fi şi mai clar în Anglia), dar nu e deloc clar în română (şi tare mă tem că nu va fi nici în România). Alte mostre de exprimare a d-lui Ministru (şi din aceleaşi puţine minute): “curricula inovativă”, “manualele vor fi pilotate cu copii” (!!!), “mecanism de diplomaţie culturală”, “vom operaţionaliza conceptul de Laser valley – land of lights”, “repornim motoarele la Institul Cantacuzino”, (asta din urmă îi va fi bucurat pe fochişti!), etc. La sfârşitul acelui interviu, d-l Curaj ne-a mai promis că instituţia pe care-o conduce “va fi un e-minister”. Cred că asta nu e greu de realizat, căci pare condusă de cineva căruia i s-a “operaţionalizat” (oare prin ce operaţie?) pentru nevoi de exprimare un Google Translate mai vechi. Cred că d-l Ministru câştiga mai mult dacă lăsa fasoanele naţionale de-o parte şi vorbea direct în engleză; măcar cei tineri ar fi putut înţelege cel puţin încotro bate. Aşa, mă îndoiesc că priceput cineva ceva, cu excepţia faptului de-a sta cu ochii pe Minister în următoarele săptămâni.

Şi cum cele două săptămâni promise încep cu prima zi, d-l Curaj ne-a dat ieri o mostră de e-fapte pe care vrea să le “operaţionalizeze” în scurtul dânsului mandat. D-na Pantazi l-a întrebat, foarte concret, ce ne facem cu principala problemă care a făcut vizibilă impostura de la vârful sistemului de învăţământ din România: plagiatele unor înalţi demnitari. D-l Ministru i-a răspuns că după ce “a revocat” Conisiliul Naţional de Etică, va “construi un cadru legislativ” pentru un alt Consiliu (a precizat – deoarece nu era tocmai clar – cu alte persoane), care se va ocupa de – citez – “cum utilizezi viul în experiment (…), cum utilizezi datele în experiment, atunci când discutăm despre organisme modificate genetic ce se întâmplă, atunci când utilizăm experimente cu ADN… Toate acestea trebuie reglementate (…)”. Aţi înţeles ce e cu d-nii Ponta, Oprea, Tobă şi toţi ceilalţi? Probabil că, pentru a sesiza noul Consiliu, d-na Şercan – sau oricine altcineva – va trebui să demostreze că aceste persoane au vreo hibă genetică. Altminteri, e clar, nu fac obiectul noului Consiliu Naţional.

Tot ceea ce ţine de problemele sesizate va fi de resortul universităţilor care au acordat titlul celui investigat – aşa spune d-l Curaj. Mai pe româneşte: un cetăţean merge la DNA şi spune că în instituţia în care lucrează e posibil să aibă loc o fraudă. Şi procurorul îl ia de mână şi-l duce la şeful lui din instituţie şi-i lasă pe ei doi – sau consiliul instituţiei – să determine dacă e vorba sau nu de o fraudă. Procurorul nu se amestecă în aceste probleme; el doar verifică dacă s-a respectat procedura de şedinţă. Simplu, nu? Ce credeţi că va hotărî consiliul acela? Că toţi sunt implicaţi într-un furt de proporţii? Păi domnule Ministru, în toţi anii aceştia în care s-au dat şi luat doctorate şi grade cu nemiluita n-a avut fiecare universitate “Comisie de Etică“ şi “Comisie de Calitate”? Şi n-au fost acestea “operaţionale”? Câte cazuri de impostură academică au fost făcute publice de aceste comisii interne ale universităţilor? Câte? Acum ce facem? Mai facem un rând de comisii tot din aceeaşi oameni? Mai ameninţaţi-i şi că le retrageţi dreptul de-a organiza şcoli doctorale şi veţi vedea ce “obiectiv” vor judeca! Nu vă supăraţi, dar ce raţiune au ei să declare că au patronat sau că patronează imposturi (şi impostori)? Credeţi c-o vor face numai aşa, ca să justifice încrederea d-voastră în ei? Unde în lume s-a mai pomenit ca judecarea unei fapte reprobabile să-i fie încredinţată tocmai celui care a comis-o? Aţi auzit de instanţele de apel? Erau – “perfect “operaţionale” – şi-n Antichitate, şi-n Evul Mediu, nu trebuie inventate în scurtul d-voastră mandat. Aţi fost în vreo comisie doctorală, la o “şcoală doctorală”? Atunci ştiţi ce înseamnă răspunderea solidară. Veţi spune d-voastră despre colega d-voastră, D-na Andronescu, sau despre colegul d-voastră d-l Costoiu (cel înscris la doctorat la “Academia” d-lui Oprea) că fac referate de mântuială (ultimul sper că n-a făcut până acum, dar, în mod cert, va face în viitor)? Sau vor spune ei despre d-voastră c-aţi comis asemenea imprudenţe? Dacă, în ciuda tuturor “precauţiilor legale”, cineva precum d-na Şercan va face publice lucruri reprobabile, nu vor căuta cu toţii să îngroape povestea sub o masă de “proceduri” şi “comisii”? O să-mi daţi exemplul contrar al Universităţii din Bucureşti în cazul d-lui Ponta. Mă scuzaţi, dar – spre onoarea oamenilor de acolo – a fost şi e o excepţie. Veniţi la noi, la Oradea, să vedeţi câte (şi ce) istorii s-au îngropat de “comisiile” de aici. Spuneţi d-voastră că vreţi “să le stimulaţi imunitatea” universităţilor cu asemenea măsuri. Eu unul cred că doar le veţi gâdili puţin la tălpi.

Dar, în ciuda faptului că universităţile vor fi abilitate să facă totul, vom avea mai departe un CNATDCU. De ce? Ca să verifice dacă procedura de acordare a titlului/gradului a fost respectată! Adică dacă dosarul e complet, dacă referenţii au CV-ul acolo (şi în engleză!), dacă sunt toate rapoartele, etc., însă fară a se pronunţa pe nimic legat de conţinut. Mă scuzaţi încă odată: dar nu se verifică toate acestea de comisiile universităţilor? Eu am avut şi la doctorat, şi la avansarea pe post un Preşedinte de comisie care nu era în specialitatea mea, dar care se asigura – la fiecare pas – dacă e respectată procedura. De ce mai e nevoie de-o “Comisie Naţională”? De ce să mai plătim o liotă de oameni (“specialişti unanim recunoscuţi” – inclusiv de d-nii Oprea şi Tobă) a căror singură atribuţie va fi numărarea filelor din dosare? Nu e absurd? Problema d-lor Ponta et alii nu e pe procedură; aş paria cu oricine că procedura a fost respectată – în manieră militară! – în toate aceste cazuri de notorietate. Problema nu e una de detalii ale antetelor, ci una care sare în ochi oricui compară textul copiat cu cel din cartea din care a fost copiat. Veţi mai face o comisie care să analizeze fonturile cu care s-a scris, calitatea cernelii cu care s-a imprimat, granulaţia hârtiei pe care s-a editat? Ca totul să fie ştiinţific şi obiectiv! Şi ce ne va spune această comisie? Că teza şi cartea sunt imprimate pe hârtii cu microfibre diferit orientate şi, ca atare, nu se poate constata o similitudine între ele?! Să fim serioşi! Dacă pentru asemenea lucruri derizorii facem un nou CNATDCU, atunci mai bine fără el. Vă dau un sfat: nu-i căutaţi pe oamenii ăştia la procedură; au respectat-o mai bine decât o veţi face d-voastră. Tocmai în procedură stă puterea lor. În procedură, în dosare şi în comisii. Când ne vorbiţi de toate acestea, parcă nu mai e romgleză, ci limba dulce a “băieţilor deştepţi” din universităţi şi “academii”. Auzindu-vă vorbind de astea ei înţeleg esenţialul: că n-au de ce să se teamă, că viitorul le surâde, că în faţă le stau “proiectele” din care vor face proceduri şi dosare pentru comisii şi comisii care să verifice dosare şi proceduri. Asta e reforma d-voastră, d-le Curaj?

D-na Pantazi întreabă ce ne facem dacă universitatea – singura abilitată să se pronunţe pe fond – nu vede plagiatul sau îl escamotează? “Dar cum ar putea să mintă într-un asemenea proces transparent?” – răspunde d-l Ministru. Într-adevăr, cum pot să mintă universităţile?! Îşi poate închipui cineva aşa ceva? Au minţit vreodată universităţile din România? Fostul meu rector de la Oradea, cel ce declara de trei ori mai mulţi studenţi decât erau în realitate a minţit? Comisiile doctorale care au dat titluri unor oameni care cu greu duc o frază la capăt au minţit? Cele care i-au făcut pe toţi generalii şi chestorii profesori universitari au minţit? Cele care declară “performanţe europene” la Târgu Jiu şi Satu Mare mint? Unde e minciuna? Cu atât mai mult cu cât, ajunge să le luaţi dosarele la verificat, cu toţii au respectat, scrupulos, procedura. Ce nu e transparent în universităţile noastre? Dacă e nevoie de mai multă transparenţă, haideţi să punem fiecare cadru didactic să facă un “raport de activitate” la finele fiecărei zile şi să facem comisii care să delibereze non-stop! Să fiu iertat, dar mie unuia mi se pare că insistenţa d-nei Pantazi îl deranja vizibil pe d-l Curaj. Dânsul e un “om din sistem”, bun prieten – din alte vremi “de farmec pline” – cu toţi rectorii din ţară (şi de la Suceava, şi de la Piteşti, şi de la Oradea, şi de la Academia “Mihai Viteazul” – căci cine n-a “derulat” proiecte prin UEFISCDI?), care sunt cu toţii “oameni de încredere” şi “piloni ai noilor reforme”. Ce sens ar avea să le spună un ministru – aşa de pasager, dar cu un CV de viitor – că au schelete în dulapuri? Mai bine ne concentrăm pe “operaţionalizarea” reformelor viitoare.

Şi totuşi cum rămâne cu lucrările asupra cărora există suspiciunea de plagiat? Vor fi remise unor specialişti străini (“un pool flexibil de experţi” – zice d-l Curaj) care acceptă să lucreze – pro bono (adică pe gratis) – pentru Ministerul nostru. Nu e clar de aceşti oameni, care ar avea sarcina de-a studia “în profunzime” lucrările în cauză nu vor fi plătiţi, în vreme ce ceilalţi – de la CNATDCU – care se vor ocupa doar de “conformitatea actelor” vor fi (bănuim, bine) retribuiţi. Probabil pentru ca puţinii noştri bănuţi să nu iasă din ţară! Şi e limpede că străinii aceştia se vor simţi onoraţi să colaboreze cu Ministerul nostru. D-l Curaj ne atrăgea atenţia ceva mai sus, în interviu, că CV-urile membrilor comisiilor vor trebui făcute (şi) în engleză. Pe astea le vor citi străinii? Sau doar rezumatul tezelor? Sau toate tezele (cel puţin cele suspecte) vor trebui traduse integral în engleză? Dar cine va verifica dacă traducerea e conformă cu variata română? Nu e deloc clar ce conţinut vor analiza aceia. Şi apoi încă un lucru: d-l Ponta a plagiat un autor român (înţeleg că chiar pe coordonatorul lucrării dânsului). Va trebui tradusă şi opera acestuia în engleză – “pentru conformitate”? Cum va fi? Străinul nu are totul la dispoziţie, CNATDCU îi numără proaspătului laureat bonurile de la banchetul postdoctoral şi membrii comisiei au certificat fiecare “originalitatea şi contribuţiile inovative” ale lucrării lui? Unde e suspiciunea de plagiat? În mintea d-nei Şercan şi-a cârcotaşilor de la GDS.

A, şi încă ceva: cum e şi normal când se pune la cale un “cadru legislativ” de asemenea amploare, el nu poate acţiona retrospectiv, ci va fi “operaţionalizat” doar de acum înainte. Aşa că d-nii Ponta, Oprea, Tobă şi restul pot sta liniştiţi: faptele dânşilor (dacă au fost şi, vorba unui clasic, “care au fost”) se prescriu din oficiu, odată cu apariţia noii legi. Iar Consiliul Naţional de Etică nu mai e, c-a fost “revocat” şi probabil cel nou va fi şi el puiul viitoarei legi. Pe scurt:oameni buni, ce-a fost, a fost. Nu câştigăm nimic scormonind trecutul, când lucrurile nu erau “operaţionalizate procedural” şi mai existau – ce să-i facem? – “unele probleme”. Esenţial e ce vom face de acum înainte, atenţi la proceduri, punând pe picioare noi comisii (acum e momentul – cu alegerile din universităţi) şi organizând “dezbateri consistente” cu privire la “noile metodologii” ce vor decurge din viitoarea lege. Vom avea un e-minister căruia s-ar cuveni să-i corespundă un “cluster intergrat” de e-universităţi, în care e-comisiile vor crea “performaţă sustenabilă” într-o transparenţă totală. Ce vreţi mai mult? Cum spune d-l Curaj: “Cred că întrebarea trebuie pusă următorului guvern.”

Distribuie acest articol

44 COMENTARII

  1. 1. dexonline.ro, ca atat am la indemana:
    OPERAȚIONALIZÁ vb. tr. a face să devină operațional, practic. (< operațional + -iza)
    Sursa: MDN '00 (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

    2. Vreti sa faca ministrul treaba universitarilor. E momentul ca cercetatorii sa isi faca curatenie in propria ograda. Calitatea cercetarii tine de ei nu de Guven. E momentul sa nu mai asteptam TOTUL de la Guvern si in general…de la altii sa faca treaba pentru noi. In fiecare domeniu ne uitam cu totii la guvern. Puneti presiune pe cei care va fac de rusine astfel incat acest lucru sa devina inadmisibil. E vorba de cultura (de ceea ce o societate/micro-societate in ansamblul ei tolereaza sau nu) si nu de acte administrative.

    3. Legea nu retroactiveaza, e un principiu vechi si nu cunoaste decat o exceptie, in penal.

    4. Intr-o democratie procedurile fac foarte, foarte mult. O democratie se construieste pe proceduri nu pe indivizi, oamenii au slabiciuni. E timpul sa invatam sa le punem la lucru, sa ne folosim de ele cu totii. Si mai e ceva, fara curatenia de la punctul 2, fara acea atitudine generala de intoleranta fata de raul din jur nu vom ajunge niciodata acolo unde vrem cu totii, oricat de genial ar fi un ministru.

    • Va multumesc pentru observatii. Asa e, universitatile sunt cele care ar trebui nu doar sa numeasca problemele aparute, ci – mai ales – sa evite aparitia lo. Si iarasi aveti dreptate: si intr-un caz si in celalalt, procedurile sunt esentiale. Asa functioneaza lucrurile acolo unde sunt universitati adevarate. Dar mai adaugati inca un lucru: acolo probitatea stiintifica si umana a cadrelor universitare e – in strivitoarea majoritate a cazurilor – dincolo de orice banuiala. Ce ne facem la noi, unde marea majoritate a cadrelor si-au patat constiinta in toate schemele de imbogatire bazate pe cresterea numarului studentilor/masteranzilor/doctoranzilor si unde scopul oricarei proceduri e acela de-a-i acoperi faptele de nemarturisit? Problema, aici, nu e a procedurii – sa fim seriosi, in ultimii 25 de ani nu de proceduri am dus lipsa – ci a oamenilor concreti care le speculeaza (cel mai adesea in folosul lor). Credeti cumva – ca acum sau mai tarziu – vom asista la metanoia colectiva a functionarilor din ministere si din universitati? Iertati-ma, va rog, dar experienta ne-a aratat ca asa ceva nu se intampla – cel putin la noi. De aceea avem nevoie si de ANAF, si de DNA si vom avea nevoie si de o instanta supraordonata universitatilor. Bine ar fi ca acestea sa-si faca singure curatenia, dar eu unul nu cred ca acest lucru se va intampla in urmatorul deceniu. Iar in acest caz singura solutie rationala, pentru oricine isi permite costurile, e sa-si trimita copiii la studii la universitati reputate ca fiind curate.
      Inca ceva: argumentul acesta cu retroactivitatea mi se pare suspect de bun. Daca d-nii… (oricare) au pacatuit inainte de legea d-lui Curaj, atunci nu mai avem ce le face. Asta e. D-l Pop, la vremea lui, a dat cu bata, d-l Curaj actioneaza principial. Dar totusi, principial vorbind, nu ajungem in cunoscuta noastra situatie in care, in aceeasi institutie vom avea mai multe randuri de angajati, fiecare judecat dupa legea din vremea lui? Nu se cheama asta discriminare? D-l Oprea va preda (?!) cot la cot cu un tanar trecut prin toate filtrele si d-voastra imi veti spune ca „beneficiarul” il va alege pe cel mai bun. Ce credeti ca va alege „beneficiarul” daca d-l Oprea va fi tot pe-acolo, prin preajma guvernarii?

      Un gand bun,

      Mihai Maci

      • A operationaliza insemna altceva in limba engleza decat in limba romana. Este un asa-zis prieten fals, in conditiile in care, in limba si, mai ales, cultura anglofona, operationalizarea inseamna ordonare conceptuala, pentru intelegerea unei realitati altfel confuze, pe cand, in romana, nu este decat facerea sa functioneze a oricarei realitati. Exista si in limba romana profesionala intelesul englezesc al termenului (de unde si domeniul stiintei intitulat cercetare operationala), dar foarte putina lume il patrunde. Alegerea acestui termen pentru a ilustra comunicarea sifonata a noului ministru educator este extrem de potrivita, avand in vedere ca folosirea lui, a termenului, in discursul ministerial creaza confuzii suplimentare, ceea ce il indeparteaza de la oricare din intelesurile de dictionar sau uzuale.

      • Intrutotul de acord cu replica ta, Mihai. Neretroactivitatea actiunilor ministerului aflat sub autoritatea d-lui profesor Curaj ar fi o mare nedreptate facuta noilor generatii – o exonerare de responsabilitate a pleiadei de slujbasi obedienti (cum ar fi acel Pop facut ministru interimar pentru a-l salva pe plagiatorul nr. al Romaniei – Ponta).
        Mi-e teama ca trecerea integrala a autoritatii validarii doctorilor, tezelor de doctorat s. a. catre universitati este periculoasa. Dl. „Alex” se face ca nu cunoaste natura ierarhiilor universitatilor de azi: cercuri de interese, comunitati de familie, increngaturi de personaje catarate sus-sus pe fotolii remunerate copios care s-au „dotat” cu CV-uri stufoase creata printr-o multime de falsuri.

    • Fuga de răspundere. O veche meteahnă birocratică. Dar Ministrul Curaj nu are curaj să respecte legislația in vigoare și practica ministerului după ce UB i-a trimis dosarul lui Victor Ponta tocmai pentru ca universitatea nu are atributia de a retrage un titlu acordat de minister. Dumnealui preferă să nu jeneze plagiatorii. Așa că schimbă regulile ca să nu aplice regulile. Asta e mai grav decât a nu face nimic. Să acoperi o fraudă astfel ține de domeniul corupției. Plângerile făcute de cercetătorii de la Măgurele către DNA au acoperire pe comportamentul suspectului. Întrebarea e de e? Oare ce ascunde? A cercetat cineva presupusele conflicte de interese în care a intrat prin participarea la zeci de proiecte bine finanțate din pozițiile privilegiate pe care le-a deținut? Umbla zvonul că se pune în tot felul de comitete, comiții și proiecte cu ajutorul prietenilor. Și are ceva bani puși deoparte. Sigur ascunde ceva. Altfel ar avea măcar curajul să respecte legea în cazul lui Ponta.

    • @Alex

      „Legea nu retroactiveaza, e un principiu vechi si nu cunoaste decat o exceptie, in penal.”

      Aceasta afirmatie nu reprezinta un argument ci un sofism, atunci cand vorbim despre plagiat. Efectele acestuia se reactiveaza perpetuu, furtul este „in forma continuata”, depasind granita temporala a momentului promulgarii noii legi. Ori de cate ori, in cadrul unei competitii, titlul de doctor reprezinta un avantaj, plagiatorul comite un nou furt, asa ca noua lege a plagiatului nu va mai avea un caracter retroactiv vis-a-vis de noul furt.

    • „E momentul ca cercetatorii sa isi faca curatenie in propria ograda”

      Imi cer scuze, dar asta nu e altceva decat o lozinca, din categoria „sa facem totul, tovarasi!”. Cand un numar semnificativ de „universitari”, promovati pe banda rulanta in anii ’90, si-au intemeiat intreaga cariera de actuali conducatori pe plagiate repetate, apelul dumneavoastra e echivalent cu a cere unei bande de hoti la drumul mare sa se predea de buna voie donandu-si averile si platind despagubiri…

      Cata vreme oameni care au ajuns sa poarte tiluri universitare fara sa faca altceva decat sa copieze frumos conduc sistemul, orice reforma e doar o poleiala menita sa amageasca publicul naiv.

  2. Ca sa repet sintagma unui ziar: iarasi am avut dreptate! (intr-o postare la alt articol).
    Dl Curaj e un grajdan.
    Am citit si eu interviul, dar asa o balmajeala mai rar, Bibicule.
    Dupa o alta expresie: citesti si ramîi prost.
    Mai pe scurt: dl Curaj nu are curaj. E un grajdan cu care s-a procopsit prim ministrul.
    Tehnocrati :P

  3. Pai n-ati scris Dv. dle Maci articolul „Imposibila schimbare” ? . Si eu am intervenit de doua ori si am spus nu e posibila cu A.Curaj, un om creat de sistem ,un om al sistemului, un om pus de sistem si care are toate tarele acestui sistem. V-am scris ca nici nu se stie bine si de ce A.Curaj este profesor univ. si daca va uitati in Web of Science vedeti si de ce.
    Daca cititi numai primele declarati date cand a fost numit ministru veti gasi niste termeni de care rad si gainile ca de exemplu „dinamica transformationala”.
    A pus-o in practica , a schimbat numele ministerului, raspunde la intrebari atat de vag ,cu niste termeni atat de ridicoli, pe care Cargiale daca ar trai,i-ar nota neincetat.
    „Dinamica transformationala” este deviza sistemului din care provine. Exemple : Truica, sef de cabinat la Nastase , om de afaceri oneroase, milioane de euro, DNA. Ciolos : nepotul cui trebuie, secretar , comisar, functionar, prim-ministru , milioane de euro. Sa continui?
    Ma intorc la scris scarbit de lumea asta fals poleita ,gaunoasa, si lacoma -sistemul de putere al Romaniei.

  4. Am rămas cu impresia că titulatura diverselor ministere se mai schimbă din când în când pentru a evita ”moștenirea” obligatorie a tuturor angajaților aduși de precedentul guvern.

  5. Foarte fain articolul!

    Sunt într-utotul de acord cu autorul. Jupânul Curaj șia dovedit deja destul de convingător nevolnicia prin simplul fapt că acceptă să fie coleg de guvern cu plagiatorul Tobă. Dacă avea niște resturi de sânge în instalație îi punea premierului problema tranșant: Eu sau el.

    În rest absurditățle cu hai să lăsăm academia de științe milițienești să decidă retragerea titlurilor de doctor date la tot soiul de șnapani e pur și simplu ridicolă și te face să te întrebi dacă individul e tâmpit, sau înhăitat cu ei, sau amândouă la un loc. Cine își poate imagina că gral. col.. dr. Gabi Oprea, strategul izmenelor, va pune epoletu’ la anularea titluilor de doctor pe care el însuși le*a clocit?!

    Ce așteptam de la ăsta (dar e evident acum că nu se va întmpla) era suspendarea rapidă a școlilor doctorale din universitățișe românești de baltă și lansarea unei anchete asurpa fraudelor. E evident că, cu excepția univeristăților mari: București, Cluj, Iași, Timișoara, Brașov (nu că astea ar fi 100% curate, dar poate că nu sunt încă complet complet scufundate în puroi) toate celelate sunt cel puțin suspicioase, deci suspendarea școlilor lor doctorale fie și temporar nu ar produce nici o pagubă științei românești.

    În rest. înlocuirea acțiunii hotărte cu povești de adormit copiii despre nu-ș ce cadrul legislativ miraculos ce va rezolva negreșit toate problemele, da’ așa mai la primăvară, îmoreună cu româna a la imbécile pe care o vorbește crreatura (l-am auzit și m-a șocat și pe mine) nu fac decât să întregească perspectivele unui nou eșec epic în reformarea învățămantului românesc.

    Bravos națiune! Halal să-ți fie!

  6. Pot să înțeleg oportunitatea politică de a critică guvernul post-Ponta când nu ia măsuri radicale pentru a ridica mingea la fileu partidelor de dreapta neparlamentare. Acest mod de abordare nu cred că le va ajuta însă cu nimic, existând și riscul să apară ca nerezonabile în demersurile lor.

    În opinia mea acum este un moment potrivit pentru accelerarea proceselor intra-organizaționale de reformă, unde e posibil, sau cel puțin de consolidare a grupurilor care acceptă standardele academice ale lumii civilizate. Unde astfel de grupuri nu se pot dezvolta sau nu pot măcar supraviețui acele universități sunt condamnate pe termen mediu la dispariție.

    A avea o poziția radicală în aceste momente poate submina și eficiența discursului practicat anterior. Cred că este o tactică nefolositoare, atât pentru interesul public, cât și pentru cel personal.

    Nu în ultimul rând acum este o oportunitate de finalizare a unor proiecte personale majore, cărți, etc. Nu trebuie ratată, până nu se întoarce la guvernare Ponta sau cineva de aceeași factură.

    Pe fond nimeni nu pare să știe ce înseamnă proceduri funcționale și bună guvernare. Sau dacă știe nu mai crede în așa ceva, după atâta minciună publică.

    Dar soluția nu e decât asta: instituții guvernamentale și universitare bune, funcționale, puse pe picioare de oameni cu valori ferme convergente cu cele organizaționale declarate și prinse într-o rețea internațională de astfel de instituții cu tradiție mai mare și standarde mai înalte.

    gânduri bune,

    • Recunosc, m-am „ratacit”:
      – „Pot să înțeleg oportunitatea politică de a critică guvernul post-Ponta”
      Dl Mihai Maci face o critica din interiorul sistemului de invatamint, nu a unui partid. Apoi, nu critica guvernul, ci analizeaza un interviu dat de ministrul A. Curaj (despre care va feriti ca altii de tamîie a va da cu parerea).
      – „În opinia mea acum este un moment potrivit pentru accelerarea proceselor intra-organizaționale de reformă”
      De acord, dar ma bagati in smogul din capitala Chinei:
      – „A avea o poziția radicală în aceste momente poate submina și eficiența discursului practicat anterior. Cred că este o tactică nefolositoare, atât pentru interesul public, cât și pentru cel personal.”
      ginduri bune si dvoastra.

      • Interviul propune o abordare a cărei eficiență sau lipsă de eficientă se va vedea după implementare în fiecare universitate. Limbajul este diplomatic și se merge pe autoîndeplinirea profețiilor. Înțeleg printre rânduri că rectorii și conducerea academiei au cerut și obținut un respiro pentru perierea plagiatelor între susținerea tezei și publicarea ei.

        Am consultat globul de sticlă acum câteva minute și estimez că nu se va încheia luna ianuarie fără retragerea titlului de doctor domnului Ponta de către noua conducere a UB care va fi aleasă luna aceasta. Globul mai zice că 99% va exista continuitate de valori și principii la conducerea UB.

        Cu privire la alte universități las să ghicească oameni care lucrează acolo.

        gânduri bune,

    • Deci cine isi permite sa critice vreun ministru din guvernul Ciolos joaca (voit sau nu) pentru „partidele de dreapta neparlamentare”? Asta chiar este un argument! Si, dincolo de „soluția nu e decât asta: instituții guvernamentale și universitare bune, funcționale, puse pe picioare de oameni cu valori ferme convergente cu cele organizaționale declarate” (nimeni nu se gandise ca solutia este sa avem institutii si bune, si functionale), dumneavoastra chiar credeti ca Academia de Politie sau ANI sau cei de la M.Ap.N. vor avea curaj sa spuna ca ministrul de Interne a plagiat?

      • Bună ziua,

        A cere unui guvern nepolitic să rezolve problemele de la instituțiile de învățământ menționate mi se pare nerealist. Poate fi interpretat chiar ca o invitație la a avea un timp de viață mai scurt decât cel al guvernului Ungureanu. Cui ar servi așa ceva ?

        Poziția susținută de articol și de este legitimă, dar nu mi se pare rezonabilă și nici eficientă în actualul context. Un pic de pragmatism cred că nu strică.

        A fi reformist nu înseamnă a fi sinucigaș politic sau radical prin definiție.

        gânduri bune,

    • Va multumesc pentru observatii. As avea si eu o intrebare: cum poate o institutie reputata – timp de un sfert de veac – ca fiind corupta sa treaca, de azi pe maine, la un „management performant”, la „transparenta”. „eficienta” si „calitate”? Daca suntem credinciosi, putem admite ca un om se mai schimba dintr-o data, dar o multime de oameni se schimba in acelasi timp? O sa spuneti: daca nu o fac, dispar. Ma scuzati, cate universitati-bidon din acestea au disparut in Romania in ultimii zece ani? Cati profesori din acestia ce dau doctorate te-miri-cui au ajuns someri? Asta e.

      Un gand bun,

      Mihai Maci

      • Vă mulțumesc pentru răspuns și întrebare. Nu am o imagine clară, dar pot formula câteva idei. Cred că o imagine clară poate avea doar cineva care are pe masă toate informațiile despre sistem la minister.

        Managementul schimbării organizaționale e una dintre cele mai dificile probleme de management, chiar mai dificilă decât managementul conflictelor. Unul dintre lucrurile fără de care eșuează este să existe o acceptare a schimbării. Politica top-down tip Funeriu a ignorat această chestiune și a dus pe termen mediu la contrareformă cu efectele pe care le vedem. E posibil să nu se fi putut face altfel, nu știu, însă poate că a fost și un radicalism ostentativ. În urma aceste politici radicale toți cei pro-reformă pe care îi cunosc am fost hărțuiți permanent din 2012 încoace pentru a pleca din sistem. Unii au cedat, alții am făcut față printre altele și datorită corectitudinii UEFISCDI în modul de organizare a evaluării proiectelor și rapoartelor științfice care ne-a permis să ne continuăm activitatea. Chiar și în aceste condiții cred că fără schimbarea datorată Colectiv nu mai rezistam un an până la alegeri în fața șicanelor, oamenii din echipă plecau unul câte unul.

        În acest moment ceva s-a schimbat:

        – la nivel strategic există voință politică de a schimba prin preluarea conducerii de către o persoană credibilă prin prisma a ce a făcut la UEFISCDI. În discuție sunt ritmul și mijloacele, nu obiectivul.

        – cel puțin în anumite organizații tinde să existe o masă critică. De exemplu la noi la UB au fost miercurea asta de trei ori mai multe voturi pentru candidatul care susține integritatea și performanța în fața celui care reprezintă aparent interesele pentru standarde joase și tolerarea producției științfice precare. Urmează un tur 2 unde cred că direcția aleasă va fi confirmată.

        În acest context nu mi se pare oportună adoptarea unei agende radicale tip Funeriu de reformă, având în vedere și fragilitatea politică a guvernului.

        Pe de altă parte înțeleg și nevoie dvs de politici radicale care să dizloce situația de facte din universități cum poate este cea de care aparțineți, unde îmi imaginez că situația pate fi diferită de cea din UB. Nu știu însă în ce măsură situația din astfel de instituții poate fi acum prioritară la nivel guvernamental. Poate că este mai bine să există câteva succese exemplare în schimbarea modului de abordare în universitățile mari, iar după aceea efectul se va propaga. Este o chestiune la latitudinea ministerului.

        gânduri bune,

        • – „Nu am o imagine clară, dar pot formula câteva idei.”
          Ideile cit de clare vor fi?
          Iar sintagma „acum nu e momentul” o mostenim din mosi-stramosi:
          – „În acest context nu mi se pare oportună adoptarea unei agende radicale tip Funeriu de reformă, având în vedere și fragilitatea politică a guvernului.”
          Cind e momentul?
          Guvernul de azi nu e fragil, este un guvern de tehnocrati si ar trebui sa aibe o imagine clara pentru a formula idei.

  7. Este timpul ca statul, prin MEC, sa isi recunoasca incapacitatea de a „reforma” sistemul.

    Educatia se face in clasa, nu prin birourile cladirii ministerului.

    MEC-ul poate deveni departament in cadrul ministerului de finante care sa distribuie banii in teritoriu conform principiului „banii urmeaza elevul” (care exista in legea actuala dar articolul de lege, nu se aplica).

    De calitatea predarii se pot ocupa parintii care vor alege scoala care ofera calitate. Iar scolile care au cerere, pot primi spatiile scolilor care nu au cerere.

  8. Cred ca doctoratele plagiate nu sunt principala problema a sistemului universitar. Cred ca plagiatele sunt doar un simptom al unei aiureli generalizate – universitatea s-a transformat intr-o fabrica de competente, iar doctoratul nu mai e decat un punct de bifat intr-un parcurs formal. Titlul de doctor in stiinte nu mai e incununarea unei munci indelungate de cercetare, ci o necesitate birocratica. Doctoratul cumparat nu e decat consecinta fireasca a unui sistem in care educatia e vazuta ca o marfa ce trebuie sa satisfaca piata.

    Universitatea, prin menirea ei naturala, ar trebui sa fie un loc al dezbaterilor, sa educe cetateni cu gandire critica, bine pregatiti in domeniul lor, sa incurajeze cercetarea SI actul didactic in egala masura. Ori care e realitatea? De la asistent pana la conferentiar si profesor, toata lumea alearga ca nebuna dupa puncte, BDI si ISI ca sa indeplineasca toti indicatorii „de cercetare”. In loc sa ne intalnim la conferinte din dorinta de a schimba idei, de a dezbate si discuta, ne recitam referatele cu conditia sa fie publicate intr-un volum cu cotatie suficient de buna ca sa merite efortul. Nu numai ca suntem platiti de toata jalea, dar se mai asteapta si sa aducem noi bani universitatii, prin granturi si proiecte a caror valoare reala, din punct de vedere stiintific, de multe ori tinde spre zero. Cine sa mai aiba timp si rnervi sa organizeze cercuri de studii pentru studenti, sa-i stranga la dezbateri si colocvii, cand toate astea nu se „puncteaza”?

    Mai departe, parcursul Bologna: licenta (3 ani), masterat (2 ani), doctorat (3-4 ani). Un tanar harnic are toate sansele sa fie doctor in stiinte la 27 sau 28 de ani. Sa nu-mi spuna nimeni ca la varsta asta si intr-un timp atat de scurt poti sa produci o lucrare stiintifica de reala valoare. Tanarul si-a mai dobandit o „competenta” care-i mareste sansele pe piata muncii. Ca doar de asta a gonit ca locomotiva prin anii de studii, cu orare incarcate si cursuri inutile, de asta nu i s-a cerut sa aprofundeze nimic, doar sa acumuleze – ca sa fie garnisit cu competente si abilitati. Nu cu valori si cunoastere.

    Atunci cand titlul de doctor nu va mai fi necesar ca sa fii sef prin vreun minister, cand nu va mai fi doar o etapa de bifat in CV, cand universitatea isi va putea alege studentii, cand va fi normal sa lucram cu grupe de 10, cand ii vom putea elimina din universitate daca nu se ridica la un anumit nivel, si asta fara se ne temem ca ramanem fara slujbe, atunci, probabil, nu va mai fi rentabil sa plagiezi o teza de doctorat. Dar ma tem ca asta nu se va mai intampla in timpul vietii mele. :)

    • ‘Mai departe, parcursul Bologna: licenta (3 ani), masterat (2 ani), doctorat (3-4 ani). Un tanar harnic are toate sansele sa fie doctor in stiinte la 27 sau 28 de ani. Sa nu-mi spuna nimeni ca la varsta asta si intr-un timp atat de scurt poti sa produci o lucrare stiintifica de reala valoare.’

      Ba se poate, cum se poate in Vestul Europei si cum multi tineri romani au putut produce lucrari stiintifice valoroase pina la 28 de ani, in Romania sau in alte tari. Nu asta e problema.

      • Permiteti-mi sa nu fiu de acord. :) Stiu ca in vest e la fel, de acolo am preluat si noi aceste aberatii. Acum trei ani am fost la universitatea Ludiwg Maximilian din München. Un profesor m-a insotit la biblioteca departamentului de germanistica si mi-a aratat rafturile intesate de teze de doctorat. „Hartie irosita”, mi-a spus, „nimeni nu le citeste, pe nimeni nu intereseaza”.

        La 28 de ani, poti, in anumite domenii, sa participi cu entuziasmul tineretii, intr-un proiect de cercetare coordonat de oameni cu experienta si sa contribui la obinerea unor rezultate. Dar nu ai nici maturitatea intelectuala, nici, desigur, experienta necesare. Sigur, din 10.000 de tineri se poate gasi, uneori, unul cu adevarat extraordinar, dar aceste exceptii nu justifica mormanul de teze inutile.

        Cate exemple de teze de doctorat cunoasteti, care, finalizate la 30 de ani in medicina, fizica, matematica, stiinte umaniste, au ajuns lucrari de referinta? Contrar convingerii atat de raspandite, cercetarea nu inseamna genialitate in actiune, ci munca multa pe parcursul multor ani in care mintea se maturizeaza si se slefuieste prin erori si corectarea acestora.

        • @ Nordwind – în urmă cu mai puțin de o oră am văzut la De Montfort University în Leicester o imprimantă 3D lungă cât o locomotivă, construită de un tip sub 30 de ani, care are deja un doctorat în imprimante laser. În domeniul tehnic nu prea poți veni cu idei noi la 60 de ani. Probabil un doctorat în istorie, în filologie sau în drept au nevoie de ceva ani de experiență, așa cum spuneți. Dar în unele domenii tehnice, vârsta de 30 de ani înseamnă de multe ori 12-15 ani de experiență. Al dvs.sincer :P

          • Sunt absolut de acord cu Nordwind. Cei care i-au raspuns contrazicandu-l se refera la exceptii (Harald), sau la lucruri pe care nu le cunosc (Shaq). Mihai Maci spunea intr-un articol precedent ca Universitatea trebuie sa dea unui om educatie, expertiza si recunoastere. Din pacate traim intr-o lume in care lipsa expertizei este suplinita de pile-relatii- cunostinte, lipsa educatiei poate fi trecuta cu vederea, si atunci ramane importanta recunoasterea. Ori asta se obtine prin patalamale. Lupta se da pentru obtinerea acestora. In studentia mea am cunoscut un absolvent de chimie care ajunsese in USA. Imi povestea ca a ajuns la un nivel ridicat de recunoastere profesionala fara sa ii vada cineva diplomele. Fara sa incerce sa ii fie recunoscute. Numai prin angajari de proba. Numai prin lucrari facute in laboratoarele firmelor la care vroia sa obtina o slujba. Cand va fi asa si la noi, poate se va termina cu goana dupa doctorate. Numai ca la noi totul se face dupa ureche. Pana si un ministru era sa fie uns fara a avea habar ce inseamna justitie.

            • Ce se întâmplă în România este pur și simplu feudalism: omul primește bani pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce face. Așa s-a ajuns la inflația de doctorate și la maniera ”expeditivă” de a le obține.

              Recunoașterea academică este un obiectiv perfect legitim al unei persoane. Însă în România a fost vorba de recunoaștere salarială a doctoratelor, nu academică :P

            • @vitansandu ‘Sunt absolut de acord cu Nordwind. Cei care i-au raspuns contrazicandu-l se refera la exceptii (Harald), sau la lucruri pe care nu le cunosc (Shaq). ‘

              Puteti dezvolta un pic ideea? De ce credeti ca nu le cunosc?

        • @Nordwind ‘Cate exemple de teze de doctorat cunoasteti, care, finalizate la 30 de ani in medicina, fizica, matematica, stiinte umaniste, au ajuns lucrari de referinta?’

          Depinde cum definiti lucrari de referinta. Cam toti cei ce iau premiul Fields in matematica au teze scrise inainte de 30 de ani, si ajung lucrari de referinta. Si in matematica cel putin, exista o teorie care spune ca cele mai bune rezultate sint obtinute de matematicieni cand inca nu au 30 de ani (adevarata sau nj).
          Evident, nu toate tezele de doctorat contin rezultate revolutionare si exista inflatie de doctorate in toate domeniile si in Vest, dar, in general, doctoranzii lucreaza din greu 3-4-5 ani pe un subiect de cercetare, in nici un caz nu plagiaza sau cumpara titlurile, cum pare a se intimpla in exemplele din articol.

    • Va multumesc. Subscriu intru totul observatiilor d-voastra si, in mod particular, ultimului d-voastra paragraf.

      Un gand bun,

      Mihai Maci

  9. Ca prima observatie, un articol de genul asta ar avea mai mult sens dupa ce vom avea in fata propunerea efectiva de cadru legislativ. Deocamdata avem doar declaratii intr-un interviu ale ministrului, suficiente cat sa ne dea o imagine generala, destul de vagi insa ca sa nu creeze angajamente care ar putea sa nu fie respectate de respectivul proiect. Bila alba pentru ministru, nu vorbeste gura fara el (avem destule exemple de ministri care au promis dar nu au livrat, multumim..).
    In al doilea rand, ma intreb ce masuri credeti ca ar fi putut lua si care sa aiba intr-adevar efect, luand in considerare si contextul politic actual – sa nu uitam, acest guvern are o pozitie relativ fragila, iar plagiatele mentionate sunt doar una din problemele de rezolvat, nici macar nu cea mai importanta.
    Nu in ultimul rand, gandind in perspectiva, ce considerati ca e mai important pentru viitorul scolii romanesti: rezolvarea punctuala a 2-3 cazuri de plagiat, sau crearea mecanismelor care sa duca la o responsabilizare a universitatilor si a comunitatii stiintifice fata de acest gen de probleme?
    De luat in considerare si faptul ca mecanismele prezentate de catre domnul ministru sunt deocamdata in faza de elaborare. Este momentul in care comunitatea universitara poate influenta decisiv modul in care vor arata aceste mecanisme, sau poate face presiuni pentru a ramane cu cele actuale, al caror rezultate le vedem. Cred insa ca orice mecanism care face ca universitatile sa fie mai responsabile de rezultatele activitatii lor este binevenit. E destul de clar ca unele vor incerca sa se fofileze, e de datoria ministrului si, din nou, a comunitatii universitare, sa genereze acele mecanisme care sa duca la autoeliminarea respectivelor universitati de pe piata.

    O ultima observatie: criticile la adresa modului de exprimare folosit de catre ministru nu prea ajuta acest articol…din contra as zice.

    • Va multumesc pentru observatii. Nu stiu ce sa va raspund. Dar ma tem ca daca tot jucam acest argument – fragilitatea guvernamentala impune mai multa prudenta – asa vor arata si „cadrele legislative” preconizate: facute sa-i multumeasca pe toti (ca doar Parlamentul voteaza, nu?). Si la cati doctori are Parlamentul (si fiecare partid in parte) pe la Colegii si Academii (plus profesori universitari) n-ar fi potrivit sa se tulbure apele tocmai acum (cand Rusia si amenintarea terorista sunt la granitele tarii). Mai bine sa lasam lucrurile asa cum sunt si sa „elaboram noi standarde de calitate” – bazate pe dosare si pe punctaje – pentru viitor. Eu unul, ca sa fiu sincer, la asa ceva ma astept. Iar d-lor X, Y si Z probabil ca „li se va recomanda” (foarte respectuos) fie sa scoata pasajele incriminate din viitoarea editie a operei lor, fie sa adauge binemeritatele ghilimele. Odata facuta aceasta operatie, evident, va dispare obiectul oricarui litigiu.

      Un gand bun,

      Mihai Maci

    • Intrebati care masuri ar fi mai potrivite. Pai alternativele nu sunt doar cele pe care le enumerati. Primul pas obligatoriu este curatarea lumii universitare de hoti. Plagiatul e pacatul academic suprem, e expresia universitara a hotiei. Un plagiator nu va genera niciodata performanta si nu o va nici incuraja. Daca lasi hotii sa conduca, efectele sunt cele pe care le vedem deja: dezastru generalizat.

      Curatarea se poate face simplu, prin eliminarea (macar de la conducere, daca nu din sistem), a tuturor celor care au plagiat, din ’89 pana in prezent. Apoi se poate vorbi de strategii, reforme, civilizatie, pentru ca atunci incepi sa ai cu cine sa vorbesti.

      Nu sunt de acord ca faptul ca dl. Maci a citat perlele de exprimare ale d-lui Curaj e inutil. Citatele au fost extrem de folositoare pentru ca ne arata clar cine e personajul, nivelul sau de cultura si respect asupra limbii romane, nivelul sau in general. Modul in care un om se exprima e, in acest caz, foarte relevant.

  10. Exista o metoda simpla de a (auto)rezolva problemele educatiei universitare. La sfarsitul fiecarei etape de studii (licenta ,master, etc) un examen adevarat, ceva gen bacalaureat, cu teste grila , camere video si politie de fata. Si dat simultan, la toate sectiile similare din tara. Am avea aproape imediat o oglinda a studiilor universitare, o clasificare a sectiilor de studii si a universitatilor. Iar alocarea banilor sa urmareasca aceasta clasificare. N-ar mai trebui sa ne batem capul cu probleme complicate si de nerezolvat , gen etica universitara si alte bazaconii inexistente. Evident ca o astfel de solutie nu va fi impusa niciodata pentru ca n-o vrea nimeni. Asa ca ramane cum a fost, sa discutam discutii , la infinit! Iar educatia va ramane ceea ce este: o imensa conspiratie , de la vladica la opinca, in tocarea banilor publici.

  11. Domnule Maci,

    Chiar daca exagerati pe ici-pe colo, aveti pe fond perfecta dreptate.
    Urmeaza o mare inalbire. Si pare a fi intentionata.

    Singurul avantaj pe care-l vad e ca omul nu e invatat cu interviurile. Se vede cand minte. Insa m-ar mira sa nu deprinda aceasta arta repejor.

    Pe de alta parte, de unde ma uit eu, DNA-ul si nu universitatile pot incepe sa descalceasca ghemul plagiatelor. E si problema de furt intelectual, e adevarat, insa problema principala e de mare coruptie.

    • Va multumesc. Aveti perfecta dreptate: dincolo de doctoratele acestea sunt nenumarate alte lucruri aflate in curtea universitatilor: fonduri de proiecte, de reabilitari, de modernizari, de prime, de… si de… Cand toate acestea vor iesi la lumina, treaba cu doctoratele va fi un detaliu intr-o mare de murdarie.

      Un gand bun,

      Mihai Maci

  12. A trecut de-abia o jumatate de an de cand aparam UEFISCDI de asalturile barbare ale pesedeilor, care UEFISCDI era condusa de 5 ani de zile de exact acelasi domn Curaj. Pe atunci UEFISCDI era ultima reduta a calitatii si a reformei in cercetare, astazi Curaj nu este decat un grajdan pe blat cu plagiatorii. Ar trebui sa ne hotaram: ori UEFISCDI nu era cu adevarat demna de aparat, ori ii acordam putina incredere lui Curaj sa faca ce a facut si la UEFISCDI.

    Eu am citit doar articolul dnei Pantazi (nu m-am uitat la video), si din cate am vazut am convingerea ca dl Maci exagereaza pentru a creste tragismul articolului, de altfel trasatura principala a tuturor articolelor dumnealui. Din ce scrie dna Pantazi, referitor la plagiate dl Curaj spune destul de clar ca:
    – responsabilitatea retragerii titlului de doctor revine in primul rand universitatilor
    – daca aceasta nu are loc, universitatilor li se poate retrage dreptul de a organiza doctorate
    – verificarea plagiatelor se va face cu un soft specializat
    – Consiliul National de Etica se va ocupa cu alte aspecte ce tin de etica, nu doar cu etica publicatiilor
    E drept ca foloseste un limbaj diplomat, dar nici noi nu suntem idioti sa ne trebuiasca explicat , ca la stana.

    Avand in vedere ca mai ieri aparam eroic UEFISCDI-ul dlui Curaj, eu zic sa-i dam timp sa vedem exact ce propune.

    • In scurt timp a facut cea mai marte porcarie posibila. Si nu a facut-o fara sa-i stie rezultatul. Si nici nu cred ca a facut-o la initiativa lui. Mai degraba a facut-o la ordin.
      Ce poate fi mai util politic decat un ministru de interne santajabil: faci ce ti se spune nu exista comisie care sa-ti constate plagiatul. Nu faci ce ti se spune: se infiinteaza comisie care sa-ti stabileasca plagiatul. Si toate astea folosing educatia.
      Cine se putea gandi la asa ceva?
      Ce timp sa-i mai dam lui Curaj?
      Poate va referiti sa-i dam timp lui Toba.
      Pai, e simplu: cat timp face „”ce trebuie”.

    • Va multumesc pentru observatii. Da, imi aduc aminte episodul in cauza. Atunci era vorba de desfiintarea UEFISCDI si, intr-adevar, lumea s-a manifestat pentru institutie si impotriva preconizatei masuri. Totusi, nu cred ca e vreun merit personal al d-lui Curaj in aceasta simpatie populara. Cred ca daca astazi s-ar pune problema desfiintarii institutiei Avocatului Poporului, din nou lumea si presa ar fi impotriva, chiar daca d-l Ciorbea nu le e prea simpatic. (Vreau sa fiu bine inteles: nu fac o comparatie intre cele doua personaje, ci intre doua situatii.) Sa fim seriosi, potrivit declaratiilor d-lui Curaj insusi, finantarea proiectelor de cercetare a fost mult sub asteptari (si cea facuta e decalata temporal). Acum sa tot spunem ca „omul supt vremi” face ce poate – si acolo, si ca Ministru – ca e necesara diplomatie, abilitate, un limbaj mai „catifelat”, etc. ca sa supravietuim – ca la mai mult nu putem spera – mi se pare, totusi, prea mult. Lucrurile acestea seamana cu invocarea faimoasei „supravietuiri prin cultura” din anii ’70 – ’80: ne-am dat pe brazda, am scris in „Omagii”, am intrat si-n CC, doar ca sa putem (noi sau altii) publica si niste carti in care am mai strecurat cate-o „soparla”, pe care cei antrenati o descifrau. V-ati intrebat ce s-ar fi intamplat daca d-l Presedinte al UEFISCDI ar fi avut curajul (in plina democratie) sa refuze fondurile alocate de Guvern cercetarii si sa-i convinga pe toti castigatorii de proiecte sa faca in comun un memoriu adresat Comisiei Europene in care sa prezinte situatia alocatiilor cercetarii in Romania? Ar fi meritat sa vedem ce s-ar fi intamplat daca, pentru o data, o institutie nu mai „achiesa” la completarea raportarilor anuale ale Guvernului fata de institutiile europene.

      Un gand bun,

      Mihai Maci

      • Eu cred ca lumea academica a luat apararea UEFISCDI datorita rezultatelor sale suficient de bune in managementul cercetarii. Acest lucru probabil i se datoreaza in mare masura si dlui Curaj, intrucat stim foarte bine ca institutii care functioneaza bine nu apar spontan dupa ploaie, mai ales in Romania. Pentru mine e clar ca omul a facut treaba buna acolo – altfel, la cat a fost sef (5 ani), ar fi ingropat-o de mult. E drept ca o institutie nu sta numai in persoana sefului ei, dar, ca un contraexemplu la exemplul dvs cu Avocatul Poporului, nu uitati ca multa lume sustine parlamentul unicameral si reducerea numarului parlamentarilor exclusiv din cauza „meritelor” parlamentarilor insisi, nu din ratiuni constitutionale si juridice despre eficacitatea bicameralismului. Asadar institutia nu poate fi separata total de persoana, mai ales cand acesta e de 5 ani pe post.

        Cat despre actele de sfidare curajoasa, mi se pare exagerata importanta pe care le-o dau romanii. Pe de-o parte suntem un neam in general tolerant cu smecherii, pe de alta parte mereu cerem public (de la altii) demisii de onoare si acte curajoase cand onoarea le este atinsa chiar cu o floare. Sa-si fi dat presedintele UEFISCDI demisia de onoare pentru ca onoarea i-a fi fost patata de fondurile mici alocate? Sa-si dea toti universitarii din UBB demisia din scarba de a lucra la universitatea care l-a facut doctor pe Ponta? Sa se mute toti oradenii in Satu-Mare din scarba de a fi co-oraseni cu Mang sau European Drinks? Iata ce s-ar intampla: tot cei buni ar avea de suferit, iar cei rai ar da din umeri, ar bufni in ras si si-ar vedea de treaba. Sau credeti ca cineva gros de obraz reactioneaza la manusa fina aruncata de un gentilom sensibil cu onoarea patata?

        Eu zic ca ar trebui sa solicitam gesturi dramatice de onoare numai cand cineva este el insusi responsabil de o potlogarie. Nu i se pot imputa lui faptul ca este coleg de Guvern cu un plagiator (Toba) pe care nu el l-a numit acolo, sau ca guvernul aloca putini bani pentru domeniul sau, asadar nu vad de ce i-ar fi rusine cu sine. Atata timp cat face treaba buna, cinste lui. Ma rog, daca el se simte dezonorat, sau daca e vorba de o cooperare personala extrem de stransa, e treaba lui; de exemplu, mi se pare normal sa refuzi a face parte dintr-o comisie de doctorat cu un suspect de plagiat. Dar altfel, ar trebui sa fim mai putin pretiosi in ceea ce le pretindem altora. Ne balacim in noroi, dar strambam din nas daca nu mirosim Chanel No 5. Poate daca ne-am propune pentru inceput doar sa iesim din troaca, fara sa aspiram direct la matasuri fine, am putea face macar un pas in directia buna. Altfel, vom astepta vesnic cavalerul calare pe cal alb.

        In cazul de fata, nu vad rostul de a ne da de ceasul mortii pana nu vedem exact ce face Curaj.

        Cu bine,

        Nicolae C.

        • Pericolul unei mistificari:”Nu i se pot imputa lui faptul ca este coleg de Guvern cu un plagiator..”

          I se reproseaza de fapt ca a desfiintat un consiliu special ca sa nu se pronunte asupra plagiatului colegului sau de guvern. Nu a pus nimic in loc, pentru ca plagiatul era atat de evident incat orice consiliu de etica (cu atat mai mult unul tehnocrat) l-ar fi declarat ca atare.
          Ca sa se inteleaga clar: i se reproseaza ca a facut un joc murdar.

  13. Exceptional articol, domnule Maci ! Rezoneaza perfect cu uimirea pe care mi-a produs-o si mie lectura interviului de pe hotnews. Pacat ca sunt inca destui care nu observa evidenta (sau nu vor sa o observe) si incearca sa rastalmaceasca mesajul dvs. in sens politic, „antitehnocrat” etc. …

    Eu sunt totusi multumit ca s-a schimbat numele ministerului, e o realizare impresionanta si curajoasa, pe care o asteptam de multa vreme, cu multa nerabdare.

  14. Dl Curaj? Cel mult un garant al clicii universitare agrgate care a beneficiat de mai toate fondurile pentru cercetare din ultimii ani! Una dintre consecintele directe (voite sau nu, dar acceptate- cel putin- tacit de catre autorii sai) ale Legii invatamantului a fost aceea ca asistentii au crescut cel mult la nivel de lectori iar de acolo, pentru ca dupa 2010 au disparut aproape total contractile de cercatare pentru „neinitiati” nici un lector normal n-a mai ajuns conf.! Casta profilor univ. s-a intepenit in privilegii mai ceva ca pe vremea doamnei Cati! Iar dl Curaj a fost pe acolo, pe la manetele care directionau fondurile. Si asa, o alta consecinta a legii a fost aparitia persoanelor „de cultivat”, care aveau relatii si acces in cercurile unde se hotara finantarea. Au aparut astfel tot felul de prodecani, prodecanuti, prorectorasi al caror singur merit era Acela al utilitatii in obtinerea contractelor.!
    Acestea sunt doar cateva aspect pe care dl Curaj nu va avea curajul sa le recunoasca, dar ale caror efecte se simt si se vad!

  15. Universitatile trebuie sa fie in primul responsabile de plagiatele care apar in ograda proprie. Am sustinut public in 13 noiembrie teza de doctorat la „Dunarea de Jos” din Galati, in domeniul ingineriei. Trecuse in prealabil prin verificarea antiplagiat cu softul achizitionat de universitate. A respectat de departe criteriile impuse. Dar nu acesta e subiectul. Doctoratul atesta de fapt ca stii sa faci cercetare, atata tot. DOAR CERCETARE. Cum fiecare etapa educationala de la gradinita pina la doctorat certifica un stadiu educational. Schimbarea in universitati va aparea atunci cand cei care scriu cu usurinta articole ISI vor avea un punctaj mai bun decat restul in concursurile de avansare. Atunci schimbarea va veni de la sine. Va dura ani, dar asta este. Rezultatele UEFISCDI sunt si rezultatele sefului acesteia. Comparati-le cu rezultatele Avocatului Poporului. Schimbarea va veni cand vom asimila functia de rector cu cea de manager care aduce bani in universitate. Bani din contracte private nu de la stat prin raportarea frauduloasa a numarului de studenti. Schimbarea va apare cand vom trata universitatea ca o afacere, care trebuie sa faca profit. Profitul universitatii este compus din articole ISI, brevete de inventii, contracte de colaborare, doctorate in cotutela internationala, etc.
    E gresita ideea ca universitatea trebuie sa-ti furnizeze „expertiza” in ceva. Universitatea trebuie sa te invete cum sa parcurgi un drum in cercetare. Sa stii de unde trebuie sa incepi, pasii intermediari si agregarea informatiei in articole ISI sau proiecte fezabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihai Maci
Mihai Maci
Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de Simone Weil (problema decreaţiei în opera ei fiindu-mi subiect de licenţă), apoi de Heidegger şi de relaţiile acestuia cu istoria (tema masteratului) şi cu teologia (tema doctoratului). În lunga epocă doctorală am beneficiat de stagii de documentare în Franţa, ocazie cu care – pe lângă tema propriu-zisă a lucrării de doctorat – m-am interesat de gândirea disidentă est-europeană, şi, în particular, de filosofia lui Jan Patocka. Astfel că domeniile mele de interes vizează în particular filosofia contemporană şi mai ales tentativele est-europene de a gândi rostul istoriei. Am fost membru a două proiecte de cercetare care se ocupau de cu totul altceva, însă aceste experienţe mi-au arătat câte lucruri interesante se află dincolo de cele despre care eu credeam că sunt singurele ce merită a fi făcute.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro