vineri, martie 29, 2024

Atacul american asupra generalului Suleimani: context, reacții, consecințe

Asistăm la o retorică inflamată la Teheran, la îngrijorări și chiar la o panică mediatică în America și Europa, dar consecințele uciderii arhitectului extinsei rețele de influență iraniene din Orientul Mijlociu, bazate pe grupări teroriste finanțate și sprijinite logistic de la Teheran, sunt destul de greu de estimat. Ca de obicei în astfel de situații granița dintre „prea puțin” și „prea mult” în cazul calibrării reacțiilor față de multiplele provocări și atacuri teroriste iraniene din ultima perioadă este extrem de fluidă. Iar dacă pe termen scurt vom asista cu siguranță la o deteriorare a climatului internațional de securitate este neclar dacă pe termen mediu și lung impactul va fi o agravare în continuare a situației sau, din contra, vom vedea un recul al acțiunilor destabilizatoare ale Iranului din regiune

Toată lumea pare să fie foarte sigură că poate prezice consecințele morții lui Qassim Suleimani și la fel de sigură că orice păreri care le contrazic pe cele proprii merită complet desconsiderate”, scrie pe Twitter Walter Russell Mead, unul dintre cei mai cunoscuți analiști americani de politică externă. Adăugînd că probabil trebuie să fi lipsit la cursurile în care s-au distribuit și globuri de cristal pentru prezicerea viitorului. În realitate, ca de atîtea ori în trecut, suntem pe un teritoriu accidentat, cu multe speculații, dezinformări, distorsionări motivate politic, și foarte puține certitudini.

Uciderea generalului Qassim Suleimani, care era considerat de mulți cel mai influent om din Iran după ayatolahul Ali Khamenei, a stîrnit într-adevăr un imens val de reacții pe plan internațional, și în zona politică și în cea mediatică. Convoiul în care se afla Suleimani a fost ținta unui atac american cu o dronă Reaper, imediat după sosirea lui la Bagdad pentru o întîlnire cu șeful miliției shiite irakiene responsabilă pentru incendierea unei clădiri a ambasadei americane din Bagdad pe 31 decembrie și cu un lider al mișcării teroriste Hezbollah din Liban. Ambele grupări, ca de altfel și Hamas sau Jihadul Islamic (care pe 12 noiembrie a lansat din Gaza aproape 200 de rachete către Israel), sunt finanțate și sprijinite logistic de către Teheran. Acest detaliu este important pentru că nu e greu de ghicit care este motivul întîlnirii convocate de generalul iranian la Teheran. De altfel oficiali de la Washington vorbesc despre planuri concrete privind atacuri ce urmau să fie inițiate, în regiune asupra ținte americane sau ale aliaților Americii. De tipul celor recente, atacul asupra militarilor americani dintr-o bază irakiană sau asupra ambasadei din Bagdad.

Multe dintre reacțiile care au urmat deși au subliniat rolul nefast al lui Suleimani care între altele a organizat și comandat, cel mai adesea prin intermediari de tipul grupărilor teroriste menționate anterior, numeroase atentate în întregul areal al Orientului Mijlociu, au criticat, uneori virulent, atacul ordonat de administrația de la Washington. Unii consideră chiar uciderea lui Suleimani drept decizia de politică externă cu cele mai mari implicații luată de președintele Trump. O apreciere probabil exagerată, luată sub impulsul momentului, într-un climat internațional dominat totuși de escaladarea competiției geopolitice dintre Statele Unite, pe de o parte, și China și Rusia, pe de alta. Cele mai multe critici au la bază îngrijorare privind răspunsul iranian și teama că evenimentele ar putea scăpa de sub control ducînd la un conflict militar pe scară largă în regiune. Din acest punct de vedere scenariile catastrofale, intens circulate în spațiul public, inclusiv la noi, au oferit o primă victorie mediatică Teheranului care pe fondul unei previzibile retorici belicoase și revanșarde a reușit să proiecteze o imagine supraestimată a capacității sale reale de a le și pune în practică. Chiar dacă ar fi o greșeală și subestimarea acesteia. În unele cazuri s-a ajuns la adevărate atacuri de panică precum postarea pe Twitter a actriței americane Rose McGowan, în care își cerea „cu umilință scuze Iranului, în numele a 52% dintre americani care sunt ostaticii unui regim terorist(!)”. „Te rog să nu ne ucizi”, își încheia ea postarea. Acest tip de reacții panicarde este alimentat de puncte de vedere prezente în mass media sau pe rețelele sociale care vehiculează, fără discernămînt, scenarii dintre cele mai apocaliptice, mergînd pînă la izbucnirea unui al treilea război mondial.

Alte critici sunt motivate politic, precum reacțiile unor candidați prezidențiali democrați, în frunte cu Joe Biden, Bernie Sanders sau Elisabeth Warren, care speră să exploateze politic întîmplarea. Este o ilustrare a schimbărilor majore de atitudine din rîndul clasei politice americane care cu două-trei decenii în urmă avea grijă să evite pe cît posibil politizarea subiectelor din zona de securitate și politică externă. Cît despre criticile dintr-o bună parte a mass media americane, preponderent liberală, acestea sunt alimentate de antipatia profundă față de Donald Trump. De regulă se ignoră contextul, neimputabil lui Trump. Faptul că s-a ajuns aici după o a doua invazie din Irak și că situația s-a deteriorat acolo dramatic, culminînd cu ocuparea unor întregi regiuni de către ISIS, după retragerea prea grăbită a trupelor americane din Irak de către administrația Obama. Pe acest fond Iranul a avut prilejul să intervină militar și să-și consolideze astfel influența în Irak. După ce a fost criticat, cu destulă îndreptățire, pentru retragerea din Siria și abandonarea kurzilor în fața ofensivei turce, acum Trump este criticat că se implică prea mult în regiune și provoacă excesiv Iranul.

În această capcană a căzut și senatorul democrat Chris Murphy, membru în Comisia de Politică Externă, ale cărui declarații contradictorii oferă o mostră tipică de ipocrizie politică. După atacul din ziua de Anul Nou asupra ambasadei americane de la Bagdad el scria pe Twitter: „Atacul asupra ambasadei noastre din Bagdad este oribil, dar previzibil. Trump a făcut America neputincioasă în Orientul Mijlociu. Nimeni nu se teme de noi, nimeni nu ne ascultă. America s-a ascuns în camere securizate sperînd că oamenii răi se vor evapora. Ce rușine”. Iar pe 3 ianuarie, plecînd de la anunțul lui Erdogan privind implicarea militară a Turciei în Libia se plîngea din nou: „Erdogan ne-a ignorat în Siria și acum va face același lucru în Libia. Nimeni nu se mai teme de noi. Nimeni nu ne ascultă „. Pentru ca după atacul asupra lui Suleimani, pe care îl califică drept un „asasinat” să scrie că „neoconii ar trebui să amintească că cele mai grave greșeli ale marilor puteri sunt atunci când acționează militar în locuri complicate, cu puțini prieteni, fără a ține cont de consecințe”.

Interesant însă, decizia lui Donald Trump este criticată și de pe cealaltă parte a baricadei ideologice, la Fox News. Cei care o fac doresc ca Statele Unite să se implice mult mai puțin pe plan extern, mai ales în zone complicate ca Orientul Mijlociu, să se concentreze pe problemele interne, așa după cum, spun ei, președintele a promis în timpul campaniei electorale din 2016. În timp ce alte voci, multe favorabile actualei administrații, susțin, că diminuarea implicării prezenței americane în anumite regiuni, precum Orientul Mijlociu, este impusă de necesitatea concentrării asupra competiției geopolitice cu China obiectiv care devine mult mai dificil de îndeplinit dacă se recurge la gesturi radicale precum eliminarea lui Suleimani. Numai că, după cum spunea cineva parafrazînd o frază celebră, chiar dacă Statele Unite nu sunt interesante în Orientul Mijlociu acesta este interesat în Statele Unite, din cauza strînselor legături și condiționări istorice, chiar dacă în prezent Washingtonul, spre deosebire de Beijing, nu este direct dependent de livrările de petrol din Golf.

În mod previzibil au apărut și critici din partea unor foști înalți oficiali ai fostei administrații. Precum Susan Rice, fost consilier pentru securitate națională al lui Barack Obama, care într-un articol apărut în The New York Times invocă spectrul unui posibil „conflict generalizat” cu Iranul. E totuși greu de crezut că Iranul, extrem de șubred în plan economic, își poate permite un astfel de conflict, sunt de părere alți analiști. Care cred că sunt mai degrabă de așteptat atacuri teroriste sau chiar încercări de luare de ostatici, eventual sechestrări de nave așa cum s-a întîmplat recent în Golf. Însă Susan Rice are desigur dreptate atunci cînd spune că în principal din rațiuni interne Teheranul are nevoie de nevoie de acțiuni de revanșă spectaculoase. La fel, aprecierea ei că deși asasinarea generalului Suleimani este justificată ca gest de auto-apărare asta nu înseamnă că este și o decizie „înțeleaptă din punct de vedere strategic” nu este lipsită de substanță. Pentru că deși a avut o serie de decizii corecte în materie de politică externă, de exemplu în relația cu China, aspect tratat în mod inconsistent, chiar naiv, de Barack Obama, Donald Trump nu a lăsat impresia că are o viziune strategică coerentă în alte situații.

Are America o strategie realistă pentru Orientul Mijlociu?

Damir Marusic, editorul executiv al influentei publicații The American Interest, face în acest context o observație importantă. Aceea că întreaga situație trebuie judecată din perspectiva intereselor strategice americane în regiune și analizării consecințelor geopolitice mai degrabă decît în termeni moraliști și legaliști, care fac imediat trimitere la cadrul instituțional al actualei ordini internaționale, una dintre pistele pe care încearcă unii să ducă discuția. Această ultimă abordare ilustrează maniera naivă, complet ruptă de realitate, de a privi lucrurile din acest unghi, în contradicție cu toate evoluțiile majore din trecut din istorie. Normele, legislația internațională, la care se face trimitere nu au contat deloc atunci cînd Kremlinul a decis să se implice în Ucraina, în regiunea Donbas, sau să anexeze Crimeea. La fel cum China a ignorat cu totul decizia Tribunalului Internațional care a condamnat comportamentul său agresiv în Marea Chinei de Sud. Sau și atunci cînd s-a decis intervenția NATO în Kosovo. Profesorul indian Brahma Chellaney consideră naive regretele celor care deplîng erodarea actualei ordini globale. Legea internațională este astăzi „puternică în raport cu cei fără putere și neputincioasă în fața celor puternici”. „Atîta timp cît va supraviețui actuala ordine globală va rămîne doar un cadru pentru promovarea intereselor naționale”, scrie Chellaney în Project Syndicate. El face în special trimitere explicită la acțiunile Chinei care ignoră orice decizii sau demersuri care îi afectează interesele sale naționale.

Relevantă din această perspectivă este eticheta de „asasinat” utilizată nu doar de socialiștii democrați ci și de senatorul Chris Murphy pentru a descrie atacul asupra lui Suleimani. La fel, în Marea Britanie Jeremy Corbyn se declară preocupat de „asasinarea lui Suleimani” deși, de pildă, nu a avut anterior nici o reacție după atacul asupra Ambasadei Americane din Bagdad și în general nici una după repetatele acțiuni agresive și atentate din regiune orchestrate sub baghetă iraniană. E adevărat, generalul Suleimani, deținea o înaltă poziție oficială în structurile militare de la Teheran. Însă Suleimani nu coordona din culise acțiuni împotriva Americii sau Israelului și nici nu se afla la Bagdad, alături de reprezentantul unei grupări teroriste ca Hezbollah, în calitate de general, de comandant militar al unei țări suverane, așa după cum îl descriu cei care pun eticheta de asasinat, ci în calitatea sa de arhitect al unei rețele de grupări teroriste care acționează împotriva unor ținte fixate la Teheran, inclusiv americane.

Este interesant că în Europa au fost reacții destul de ponderate, din care cel puțin la nivel oficial, au lipsit critici explicite la adresa Statelor Unite pentru uciderea lui Suleimani. De pildă Annegret Kramp-Karrenbauer, ministrul apărării de la Berlin și succesorul oficial al cancelarului Angela Merkel, a declarat că Statele Unite au acționat singure dar „Suleimani a fost responsabil pentru exportul de teroare și violență”. Semnificativ este și faptul că Germania a anunțat nu intenționează să-și retragă militarii prezenți în Irak sub comandă americană chiar dacă nici nu dorește să sporească efectivele. Iar la Londra ministrul de externe Dominic Raab l-a caracterizat pe generalul iranian drept o „amenințare regională” subliniind că Statele Unite aveau tot dreptul să se apere. Pe acest fond europenii încearcă să calmeze situația. Heiko Maas, ministrul de externe german, a declarat ziarului Bild am Sonntag că încearcă să intre în discuții directe cu Teheranul, subliniind și că este în contact cu omologii săi din Marea Britanie și Franța și cu Mike Pompeo la Washington. Cu șanse destul reduse de reușită, pentru că pe acest fond la Teheran au ascendent în prezent vocile radicale, din zona ayatolahului Ali Khamenei și a celor din Garda Islamică Republicană, aflată în trecut sub comanda lui Suleimani.

Dilemele americane față de tipul de reacție după acțiunile provocatoare orchestrate sub coordonarea lui Suleimani

Este evident că situația din regiune este una complicată, că pot fi consecințe serioase, dar e greu de înțeles ce i-ar putea pînă la urmă mulțumi pe cei cei care au probleme și cu inacțiunea Statelor Unite în Orientul Mijlociu dar și cu „prea multă acțiune” în cazul atacului asupra lui Suleimani. Atacul vine după o mulțime de provocări iraniene, de la drona americană doborîtă în Golf și atacurile împotriva unei mari rafinării din Arabia Saudită la un atac cu rachete întreprins asupra militarilor americani aflați într-o bază din Irak, culminînd cu atacul asupra ambasadei de la Bagdad. Și pe fondul unei viitoare amplificări masive a acestora, după cum susține Pentagonul și Departamentul de Stat. De altfel, e de presupus că chiar întîlnirea de la Bagdad nu era una în care urma să se discute planuri de pace ci exact acest fel de acțiuni. În aceste condiții americanii s-au aflat în fața a două mari opțiuni, ambele purtătoare de riscuri considerabile:

  1. Să nu reacționeze, decît minimal, lăsîndu-i astfel pe iranieni să înțeleagă că sunt paralizați de frica unui conflict mai amplu, ceea ce ar fi încurajat Teheranul să întreprindă acțiuni și mai radicale, obiectivul final fiind ca Statele Unite să părăsească Irakul, care ar trece astfel sub controlul nemijlocit al Teheranului (care mai este implicat direct și în Siria și este prezent în Liban, prin Hezbollah). Un element suplimentar fiind impactul geopolitic mai larg al unei Americi care ar fi fost umilită de Teheran, situație deplînsă anterior chiar de către cei care critică astăzi Casa Albă pentru atacul împotriva lui Suleimani.
  1. Să reacționeze de o manieră semnificativă, de mare impact, pentru a le transmite iranienilor că vor suferi contralovituri severe dacă continuă pe această linie, cu asumarea riscului izbucnirii unui conflict major în regiune care poate scăpa de sub control. Să nu uităm totuși că pînă acum Casa Alba a acționat extrem de reținut. Ca atunci cînd președintele a oprit în ultimul moment un atac de represalii după ce iranienii doborîseră o drona de observație din Golf. De aceea s-a considerat probabil că a merge în continuare pe aceeași linie nu ar face decît să dea semnale greșite la Teheran, să încurajeze Iranul să escaladeze acțiunile destabilizatoare din Orientul Mijlociu.

Casa Albă susține că a acționat sub presiunea unor informații relevante privind atacuri iminente plănuite de Suleimani probabil și sub impulsul unor consilieri îngrijorați de imaginea de ezitare și slăbiciune pe care o proiecta administrația, o dovadă fiind chiar postările pe Twitter ale senatorului Murphy dinaintea uciderii lui Suleimani. Făcînd acest pas Donald Trump își asumă riscuri considerabile, mai mari decît potențialele beneficii, dacă situația se deteriorează masiv.

Consecințe: posibili cîștigători și perdanți

În această atmosferă încinsă au apărut imediat tot felul de speculații, unele cu trimitere la atentatul de la Sarajevo care a dus la declanșarea Primului Război Mondial. Dar este o teorie greu de susținut. Din mai multe motive. Primul este acela că Beijingul este puternic dependent de livrările de petrol din Golf, deci va încerca să tempereze eventuale acțiuni prea riscante ale Iranului. Rușii ar putea beneficia de creșterea prețului petrolului, deja vizibilă, însă nici ei nu au interes să provoace o explozie de violență într-o regiune apropiată. Ar fi prea riscant. În plus, în ciuda retoricii belicoase, de altfel previzibile, pe care o auzim în acest zile, Iranul nu se află nici el chiar în situația de a risca un conflict pe scară mare cu America. Situația din țară este tensionată. Autoritățile au fost nevoite să intervină brutal pentru a reprima demonstrații de protest provocate de mizeria generalizată. În scenele difuzate de canalele internaționale de știri care au preluat o transmisiune de la o adunare de comemorare a lui Suleimani și de condamnare a Statelor Unite, pigmentată cu amenințări cu represalii, se puteau vedea fețe care aduceau aminte mai degrabă de marile adunări populare de pe vremea lui Ceaușescu, cu oameni relativ apatici. La nivelul populației domnește destulă nemulțumire față de corupția generalizată din țară, din rîndul clerului musulman și a gărzilor revoluționare, aflate sub comanda lui Suleimani. Nu este deloc sigur, dincolo de propaganda oficială, nici că moartea lui Suleimani va genera un mare val de unitate și patriotism. Să nu uită că tot trupele comandate de Suleimani au fost cele care au reprimat în sînge demonstrațiile împotriva regimului. După cum populația este nemulțumită și din cauza sumelor imense cheltuite pentru acțiunile militare din afara Iranului, în Siria, în Yemen, în Liban, Gaza sau Irak, sau pentru finanțarea clientelei formată din mișcările teroriste din regiune sprijinite de către Teheran. În mod ironic, tabăra din jurul președintelui Hassan Rouhani, inclusiv ministrul de externe Javad Zarif, foarte popular în Europa, deși la nivel oficial lansează declarații dure privește probabil cu satisfacție dispariția lui Suleimani, unul dintre cei mai înverșunați adversari ai săi pe plan intern chiar dacă escaladarea tensiunilor din regiune ar putea favoriza pe moment linia mai dură a regimului.

Pe de altă parte, dispariția generalului Suleimani convine și Rusiei și Turciei care speră că aceasta va afecta capacitatea Teheranului de a-și extinde și consolida dominația în Orientul Mijlociu. Pentru că deși au colaborat în Siria cu Iranul Rusia și mai ales Turcia sunt în competiție cu acesta pentru influență în regiune. Sigur, cu toate acestea, nu se știe niciodată, se pot întîmpla evenimente neprevăzute care pot scăpa de sub control. În plus, și aici poate interveni o problemă majoră pentru Casa Albă, există riscul ca sub presiunea Teheranului Parlamentul de la Bagdad să decidă încetarea acordului de securitate semnat cu Statele Unite și să ceară retragerea trupelor americane din țară. Suntem pînă la urmă pe un teritoriu extrem de fluid.

Însă dincolo de asta, dacă tot e să facem incursiuni în istorie, dilemele provocate de decizia de lansa un atac asupra lui Suleimani pot fi văzute și comparîndu-le cu decizia lui Chamberlain de a nu-l provoca pe Hitler, în speranța că în acest fel se va ajunge la pace în Europa. A fost doar o iluzie. La fel ca aceea în legătură cu Iranul. Iluzia celor convinși că acordul nuclear cu Iranul va tempera comportamentul Iranului transformîndu-l într-un actor internațional responsabil. Iluzii care s-au dovedit, ca multe altele, profund naive. Un studiu întreprins de IISS (International Institute for Strategic Studies), „Iran’s Network of Influence”, privitor la rețeaua de influență pusă la punct de Iran în Orientul Mijlociu, în principal sub coordonarea lui Suleimani în ultimii zece ani, relevă că aceasta i-a adus Iranului „mai mult prestigiu și mai multă influență regională decît programul său nuclear sau cel de dezvoltare a rachetelor balistice”. Este neclar în ce măsură dispariția lui Suleimani va afecta acest formidabil atu regional al Teheranului. Însă e cert că realitatea de pe teren le-a dat dreptate celor care au considerat că prin excluderea completă a acestei rețele cît și a programului balistic acordul nuclear cu Iranul, care a provocat atîtea tensiuni transatlantice, a lăsat nerezolvată în mare parte provocarea reprezentată de Iran nu doar în regiune ci și pe plan global.

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

  1. Atacul american soldat cu moartea in principal a generalului iranian Suleimani este unul exclusiv de imagine . Acest fapt deschide drumul unui avertisment fara precedent : Cine se pune cu America, indiferent cine si ceea ce este, va fi pedepsit sau este ca si cind cineva ar merge cu o pancarda care zice : Cine face ca mine, ca mine sa pateasca . In fapt America nu a lovit decit intr-un simbol fie el si ofiter de rang inalt al statului Iranian . Decizia apartine exclusiv presedintelui american ce are in prerogativele sale o astfel de abordare fara a fi nevoit sa ceara acordul Congresului USA .America nu a lovit in nici una dintre capacitatile militare sau administrative sau de alta natura ale Iranului undeva in lume .Ne intoarcem asadar la lovitura dubla de imagine ,una externa si una interna ,prin care procedura de destituire a presedintelui american trece in plan secund in media internationala ,locului ei fiind luat evident de lovitura ce a trimis in nefiinta generalul iranian . Aflam ca persoana generalului se afla pe o lista a terorismului,lista decisa in cadrul structurilor UE ,fapt ce arata ca pe undeva presedintele american a facut ceea ce trebuia facut . Urmarile deocamdata sunt doar la nivel de declaratii ,ce insotesc de obicei astfel de actiuni antiteroriste si nu antistatale (presedintele american ar fi avut nevoie de aprobare in cazul din urma ). Poate ,pe ici colo , factiuni mici vor declansa tot mici actiuni de terorism cu asumare de raspundere priviind moartea generalului si totul se va incheia aici . Este foarte posibil ca si unei parti din politica sau chiar din structurile de putere iraniene sa le fi convenit acesta actiune ,nefiind de acord cu tacticile la zi (ca noutate )ale generalui devenit intre timp martir .Curind totul va fi dat uitarii si inlocuit cu alte stiri poate mai interesante . Totusi poate ar fi interesant de urmarit daca America va arata in clar in ce constau actiunile prezumtiv viitoare ale generalului in cauza sau totul , va fi asa cum am mai zis , curind uitat de ambele parti.

  2. Se dau mari toti , dar nu are niciunul curaj .Vreau sa-l vad si eu pe ala care va declansa RM3. Toti joaca la cacialma . Cu stima , NC .

      • @Absurdistan, asasinarea lui Qassem Soleimani echivalează cu asasinarea directorului CIA la o deplasare prin Canada, sa zicem. În plus există ceva convenție de pe la inceputul secolului trecut sa nu fie țintiți cu atentate comandanții pentru acțiunile lor de pe câmpul de lupta. Chiar în SUA a existat o lege pe vremea președintelui Gerald Ford care interzicea explicit încercările de asasinare a unor șefi de state neplăcuți americanilor ( lege emisa după nenumărate încercări nereușite de a-l elimina pe Fidel Castro), lege abrogată ulterior.
        Lumea spune despre Qassem Soleimani că ar fi fost singurul comandant capabil și cu ceva viziune din tot Orientul Mijlociu, iar țintirea sa printr-o astfel de acțiune pare a confirma acest lucru. Eliminarea sa va da peste cap o vreme capabilitatile Iranului.
        În altă ordine de idei am înțeles că s-au pus un premiu de 80 de milioane de dolari pe capul lui Trump, care a devenit o țintă legitimă.
        Ar trebui sa citesti cu atenție link-ul postat de mine pentru că n-am înțeles ce te deranjează in afirmația profesorului englez respectiv. Sau pentru tine exista un unic profesor pe lumea asta, farul tău călăuzitor in încălzirea globală și în toate cele?

  3. ” Normele, legislația internațională, la care se face trimitere nu au contat deloc atunci cînd Kremlinul a decis să se implice în Ucraina, în regiunea Donbas, sau să anexeze Crimeea. La fel cum China a ignorat cu totul decizia Tribunalului Internațional care a condamnat comportamentul său agresiv în Marea Chinei de Sud. Sau și atunci cînd s-a decis intervenția NATO în Kosovo.”

    Corect, si deontologic implicit, ar fi fost sa se puna in fata frazei de mai sus propozitia „… atunci cînd s-a decis intervenția NATO în Kosovo.” ( aprobata de Tribunalul International ) pentru ca de fapt aceasta decizie a deschis cutia Pandorei (aia cu duhurile rele) care au condus ulterior la evenimentele mentionate dar si altele precum cele din Spania de exemplu.

    Altfel se simte un iz de propaganda care scade din credibilitate aparenta nota de echidistanta a articolul.

  4. Intrebare: ce cauta soldatii americani in Irak?!
    S-au dus aactm ceva ani sa-l inlature pe dictatorul Saddam Hussein, dar dictator e si Recept Erdogan, nu?!
    Pe Erdogan nu-l vrea Trump inlaturat?!
    Erdogan vrea sa intre in Libia!!

    • Dar ce cauta iranienii in Iraq?

      Americanii s-au dus la cerinta guvernului Iraqian.

      „An American-led intervention in Iraq started on 15 June 2014, when President Barack Obama ordered United States forces to be dispatched to the region, in response to offensives in Iraq conducted by the Islamic State of Iraq and the Levant (ISIL). At the invitation of the Iraqi government, American troops went to assess Iraqi forces and the threat posed by ISIL”

  5. Probabil are nevoie sa stie care-i sunt aliatii ADEVARATI si pe cine se poate baza ACOLO…
    Ma indoiesc de faptul ca SUA n-ar fi putut sa-l ucida oricand, oriunde in alta parte, mai inainte!
    (arabia saudita deci NU, in irak doar o minoritate, turcia PROBLEM…)

    • A aparut o ocazie foarte buna, doi odata, puteau sa fie chiar trei conducatori teroristi, si in Irak trebuia, pentru ca acolo s-a intarit cel mai mult Iranul.

  6. Foarte bun articolul. O mica observatie. La FOX Tucker a fost impotriva dar nu majoritatea celorlalti.

    Tucker este un personaj interesant, inteligent, independent, in aceasta situatie nu am fost de acord cu el, dar argumentele lui merita Intotdeauna ascultate macar. Cred ca ceea ce ii scapa este ca, in vreme ce e de dorit intr-adevar ca implicarea SUA in regiune sa fie redusa mult, retragerea totala ar putea transforma Iranul intr-o supra-putere si mai periculoasa decit e acum.

    De asemenea, in premiera, inregistrarea formidabila a ultimei convorbiri telefonice a „generalului” terorist.

    Merita ascultata:

    https://www.youtube.com/watch?v=0HcfUW9XBz4

    • Tucker Carlson este la fel de inteligent si independent precum Mircea Badea este de sarmant si independent.

      In clip dl. Carlson compara felul in care Suleimani e responsabil pentru moarte americanilor cu felul in care mexicanii (de presupus mexicanii in general ca nu mentioneaza nume) sunt responsabili pentru omorarea americanilor prin traficul cu droguri. Nu tocmai semne de inteligenta.

      • A propos de inteligenta, clipul (umoristic) nu are absolut nici un fel de legatura nici cu mexicanii nici cu Tucker Carlson. Urari de bine!

        • Evident ca link-ul nu putea sa fie cel despre care vorbeati in comentariu. N-ar fi fost la fel absurd precum cel „umoristic”. Editorialul „jurnalistului” independent si inteligent e aici: https://youtu.be/WlcsuJtXYkM. Pe la 4:23 scoate perla cu China si Mexico. Merita sa vedeti cele 7 minute daca nu prea ati vazut Fox News pentru ca este reprezentativ, sau poate nitel peste medie.

      • Doi critici ai gigantilor social media: Sasha Baron Cohen si Tucker Carlson. Spune-mi de cine iti place si iti spun daca esti liberal sau autoritarist.
        Sasha Baron Cohen: „The hero of this next movie is a naive, misguided child who spreads Nazi propaganda and only has imaginary friends. His name is Mark Zuckerberg,”
        Tucker Carlson: „Once you take away the words you take away the people’s ability to think about concepts.”

        https://www.youtube.com/watch?v=AXGoWtK1NnY&t=9m

    • Bati campii cu retragerea americanilor din Irak, daca Obama nu facea asta in 2014, nu se intindeau atat de mult iranienii in Irak si in regiune.

    • Problema noastra cu politica americana e ca interesele americanului de rand, cam satul de interventionismul american, nu prea coincid cu interesele geostrategice ale Europei de est.

  7. Nu sunt de acord cu analiza dumneavoastra, desi sper sa aveti dreptate si „neprovocarea” Iranului sa fi fost o iluzie. Vom avea cu totii ocazia sa vedem cine a avut dreptate.

    1. Acordul nuclear cu Iranul chiar a temperat actiunile destabilizatoare din zona. Atacurile Iraniene directe asupra intereselor SUA au inceput abia dupa ce Donald Trump a castigat alegerile si a anuntat ruperea acordului (sustinut, in unanimitate, de UE, China si Rusia). Faceti o confuzie atunci cand considerati ca motivul escaladarii confilctului ar fi fost atacul asupra ambasadei. Inainte de asta a fost un alt atac american asupra unor baze ale militiilor sustinute de iran, ca raspuns la un atac de cu racheta care a ucis un american, si tot asa, pana la momentul ruperii acordului, acela a fost momentul T0 care a tensionat situatia. Inaitne de acel moment si de impunerea de sanctiuni nu au existat atacuri de acest tip. Desigur ca Iranul este un actor destabilizator in zona, si arhitectul acesor actiuni era chiar Souleiman, dar propriuzis, atacurile la care va referiti au stricta legatura cu noile sanctiuni impuse de SUA.

    2. Spuneti ca Iranul nu se afla in situatia de a risca un conflict. Poate. Dar, asa cum observati si dumneavoastra, in Iran au avut loc ample proteste de strada impotriva regimului, astazi inlocuite cu uriase demonstratii de doliu pentru moartea lui Souleimani. Un regim autoritar care se clatina a primit acum un cadou nesperat care il re-legitimeaza in fata multimii. In plus, acum exista o presiune uriasa pe regim sa raspunda cu aceeasi masura.
    Mie situatia imi aminteste de Argentina falimentara unde, la fel ca in Iranul, o gasca de indivizi care se tineau cu dintii de putere si-a gasit un motiv de uniune nationala atunci cand au atacat Malvinele in anii 80. Sigur ca a iesit prost, dar au murit o multime de oameni.

    3. „o serie de decizii corecte în materie de politică externă, de exemplu în relația cu China” Iata o gluma foarte buna. Dupa 3 ani de negocieri, nu a produs niciun rezultat palpabil (in afara de cateva caderi pe bursa si niste falimente ale fermierilor americani).

    4. Daca tot admirati atat de tare politica externa americana, de ce nu un paragraf si despre cealalta reusita strategica, Coreea de Nord?

    • Articolul dlui Lazescu este extrem de bine informat, in pofida putinor nuante criticabile.

      Pe dv. va felicit pentru ca, in patru „puncte vorbitoare” (cum ar spune alt contribuitor) ati reusit sa fiti pe dinafara, superb, in toate patru.

      Iranul (nu poporul ci conducatorii islamisti cu Daniel-ul lor de ayatollah, un fel de Daniel asa, mai oboist intelectual) au fost, sint si vor fi (cit ii mai ingaduie Dumnezeu, adica Very Stable Genius Donald John Trump) o forta destabilizatoare in forma continuata. Dar s-a cam terminat sperietura prostului.

      Cine inghite chestia cu manifestatiile „spontane”, ca la Ceausescu, pentru teroristul trimis la Alah . . . well, gustibus non disputandum est. Nu cred ca cunoasteti iranieni americani. Voteaza 99% Trump. Nu stim de ce dar banuim.

      Gluma cu China e pe seama chinezilor. Extraordinarele beneficii ale politicii economice Trump se vad cu ochiul liber, zi dupa zi, pentru cine locuieste in SUA si nu are galbeaza.

      Coreea? Abia aia e gluma chinezeasca. Coreea e un fel de pacaleala a chinezilor – daca ne suparati, fluturam pericolul corean. Nu mai tine.

      Presedintele (praise be upon his name) Donald J. Trump le-a slabit blufful la greu. A facut citeva photo opportunities cu purcelusul (vai de tara cu un singur om gras) fara sa le dea nimic in schimb (cum au facut Clinton si altii). Vor sa dea din aripioare in afara spatiului aerian alocat? Va avea grija Tata Trump si de ei, cum a avut de „eroul” Iranian.

      Stiti cit m-a suparat Coreea recent? Cam cit Liviu Dragnea, sau mai putin.

      To conclude, cheers and enjoy the show.

      • Cum poate cineva sa il sustina pe Trump? Este ultimul jeg de om. O beizadea stupida, de o prostie incomensurabila si mai corupta decat Dragnea. Nu e in stare sa lege doua cuvinte, nu citeste, nu stie, nu intelege nimic. Asta o sa ne bage in al treilea razboi mondial doar ca sa scape de impeachment.

        • Nici eu, ca multi altii, nu-l gasesc pe Trump un om sa-l pui la rana: un pic cabotin, narcisist cit cuprinde, infatuat, dar astea-s chestii care-l pot face neagreabil in familie sau pentru prieteni…

          Trump e presedintele de care au nevoie americanii.

          In rest, afirmatii fara argumente: de ce e Trump prost, etc. ?

          • @cap de locuitor De ce e Trump prost? Am sa fac o modesta incercare mai jos:

            1. pentru ca e corupt. In timp ce candida la presedintie incerca activ sa construiasca un turn Trump la Moscova, motiv pentru care e si atat de lingau cu Putin. Mai mult, seful lui de campanie, adjunctul sefului de campanie, avocatul personal, consultantul lui personal, cosultantul pe probleme de securitate si consultantul lui de campanie sunt toti la inchisoare din diverse motive legate de afacerile cu el.
            2. pentru ca e incompetent: astazi, iranul si coreea de nord sunt mai aproape de a fi inarmate nuclear decat au fost vreodata, dupa ce a esuat in eforturile diplomatice naive cu coreea si a distrus acordul existent cu iranul.
            3. pentru ca e un mincinos: peste 15000 de minciuni in 3 ani de mandat.
            4. pentru ca e sadic: a despartit mii de copii de familiile lor la granita de sud si i-a tinut in custi doar pentru ca erau emigranti. unii dintre ei au murit, majoritate vor ramane cu traume pe viata.
            5. pentru ca este xenofob: dupa alegerea lui a crescut semnificativ numarul incidentelor rasiste si xenofobe, iar ultranationalismul agresiv este intr-o continua ascensiune.
            6. pentru ca e corupt (stiu, am mai zis): congresul a pornit procedura de demitere pentru ca l-au prins santajand Ucraina sa-l puna sub acuzare pe contracandidatul lui democrat in schimbul ajutorului american.
            7. pentru ca e sub-uman: l-am auzit cu totii laudandu-se cum le apuca el pe femei.

            Mai inca pe atatea dar am senzatia ca, la ce comentatori sunt pe-aici, oricum imi bat gura de pomana, asa ca ma opresc aici.

        • Asa e, daca ii crezi pe de-alde Badea si Gadea de la toate Fake News.

          Intre timp, in lumea reala, presedintele este apreciat pentru politicile sale excelente.

        • Orange man bad?… O fi potus sarit de pe fix, showman, o papusa cu sfori si blufist dar pt america a fost bun. Somaj la minime istorice, america first etc. Omul e patriot. Pentru restul lumii nu e grozav, dar pt america e ok.

    • Alex, n-ai dreptate, atacurile impotriva americanilor coordonate de acest soleimani dateaza inca din 2011, mai citeste. SUA s-a retras in 2018 din acordul nuclear initiat in 2015 de Obama, iar Iranul a intrat in acel acord pentru ca au primit ajutoare si imprumut din partea administratie Obama in suma de 1 miliard de dolari, ca sa stii de ce a intrat Iranul in acord. Nu stiu cat a ajutat propriu-zis acest acord, poate totusi i-a mai tinut pe loc in obtinerea armei nucleare, insa banetul primit fii sigur ca l-au folosit nu pentru poporul iranian, ci pentru inarmarea si conectarea a tot felul de organizatii teroriste, militii siite, peste tot in Orientul Mijlociu – Irak, Libia, Siria, Yemen. Cu bani americani, Iranul a pus la punct o retea terorista, prin care-n final ataca efectiv exact trupele americane, pe care vrea sa-i goneasca de tot de-acolo, si sa se intinda ei. Trump a scos la lumina pur si simplu miscarile de invaluire cu imens potential terorist, si-acuma UE si toti ceilalti care credeau ca s-a disciplinat Iranul datorita acordului, vad acuma ca nici vorba sa fie asa. Asta referitor la punctul 1.
      Nici la punctul 3 n-ai dreptate, ca Sua si China au ajuns la un acord comercial multumitor pentru ambele.

      • @Gabriela Constantinescu Soleimani a coordonat atacuri asupra americanilor inca de la inceputurile razboilui civil din Iraq, daca nu chiar mai devreme, in calitate de conducator al Fortelor Quds si coordonator al diverselor militii sprijinite de Iran. Evident ca era un personaj sinistru. Dar aceste atacuri s-au oprit, logic, atunci cand Iran negocia acordul nuclear. Cum ar fi putut sa obtina tona aia de bani daca ei atacau? Atacuri reluate atunci cand s-a rupt acordul, asta spuneam, totul culminand acum cu asasinarea lui.
        Cat priveste acordul cu China eu zic sa mai citesti tu un pic. China si SUA s-au inteles ca nu s-au inteles finca veneau cumparaturile de craciun: in schimbul neinstituirii unor noi tarife in SUA, China s-a angajat ca o sa cumpere niste produse agricole. Intre timp raman instituite tarife de 25% pe produse in valoare de 250 de miliarde de dolari si problemele de fond sunt tot acelasi. Razboiul continua.

        @Absurdistan N-am sa inteleg niciodata fascinatia pe care o starneste o nulitate xenofoba precum Trump in Romania. Avem atatia romani plecati in afara, stim ce inseamna sa fii tratat ca un cetatean de mana a doua oriunde te duci, sa fii privit diferit doar pentru ca esti dintr-un loc mai sarac, si cu toate astea, cu atata usurinta, sa empatizam cu agresorul, nu cu victimele. Ma rog, vorba dumneavoastra, de gustibus… galbeaza.

  8. Prin acest gest americanii au taiat nodul gordian si au polarizat taberele in acest conflict. De acum totul va fi la vedere, orice actiune va determina o reactie imediata, puternica si decisa. Europenii vor pune coada intre picioare, si vor trebui sa se alinieze la pozitia americana. La primul atac pus la cale de iranieni, toti cei care acum, miseleste, critica actiunea presedintelui Trump vor fi pusi in situatia de a fi in opozitie cu cetatenii care in majoritate se vor mobiliza pentru cauza comuna. Regimul de la Teheran isi traieste probabil ultimii ani (nu mai mult de doi), agresivitatea sporita a acestui regim fiind determinata tocmai de constientizarea acestui iminent pericol. Statele din zona, Siria, Irak, Iran sunt niste state esuate, care fara sprijin occidental se vor intoarce mai degraba catre epoca de piatra. Rusia si China au interesele lor, problemele lor de rezolvat in aceasta ecuatie si nu pot reprezenta elemente de stabilizare a situatiei lor. Nu poate fi vorba de razboi pentru ca taberele sunt mult prea dezechilibrate in acest moment. Actiunile lase de tip terorist, nu vor fi tolerate, contraloviturile vor veni probabil imediat si decisiv.

    • in cateva luni-1 an prevad ca toti care il plangeau azi pe suleiman vor fi pe strazi sarbatorind caderea mulahilor :) Stil irak dupa caderea lui Sadam :)

  9. Toata lumea vorbeste despre ce va face Iranul si ce va face America.
    Nimeni nu indrazneste sa vorbeasca despre cel mai importat personaj din aceasta drama. Cel care acum 3 luni a cerut public asasinarea lui Q. Soleimani si la cererea lui America umila s-a executat.
    Sincer nici eu nu am curajul sa ii pronunt numele. Stiu doar ca este singurul care arede caastigat daca America si Iranul se iau la cafteala.
    Asa ca aberatiile lui Pompeo privind planurile iminente ale lui Soleimani sa le spuna la fraieri. Primise ordin acum 3 luni.
    Iminent era ca nu a executat ordinul in cele 30 de zile normale asa ca risca fie sanctionat pentru neindeplinirea sarcinilor.
    Cine isi aminteste ca saptamana trecuta Trump a declarat ca intentioneaza sa il demita pe Pompeo?
    Ce ma uimeste cel mai mult este faptul ca serviciile secrete americane sunt la pamant. Au fost incapabile sa il decopere si sa il asasineze pe Soleimani 3 luni de zile. Abia cand a facut o vizita oficiala anuntata public anticipat pe un aeroport international au reusit serviciile secrete americane sa dea de el?! Jenant.

  10. Michael Pompeo isi declara dezamagirea privind non ajutorul dat de catre Marea Britanie , Germania si Franta in actiunea referitoare la Suleimani . Practic el se refera la neimplicarea acestora in depistarea timpurie a unei locatii unde -teroristul – (deja aflat pe o lista a UE)se afla . Actiunea are totusi loc si se soldeaza asa cum stim cu moartea generalului Suleimani . Ce ramane in urma , dincolo de funerarii si martirizarea persoanei Suleimani , se va afla foarte repede . Important este mesajul pe care il da azi luni 6 ian. 2020 NATO referitor la aceasta cauza . In principal situatia in zona a ajuns necontrolabila ,cu implicarea din ce in ce a mai multor puteri globale si regionale ce isi disputa suprematia in acest spatiu atit de vital comertului mondial . America este obligata sa se reintoarca masiv in zona(chiar daca initial a cedat unele parti prin sloganul AMERICA FIRST), sa isi protejeze bazele militare (foarte scumpe ,facute cu mari cheltuieli )si poate nu in ultimul rind sa dea un exemplu . Deja primul pas a fost facut , prin uciderea generalului Suleimani, ca forma de atentionare prin care America spune in clar referitor la cei ce nu asculta glasul ratiunii -cine face ca mine ca mine sa pateasca – Pasul urmator ,daca cei vizati (deja li s-a pus in vedere asta )continua modul actual de abordare a relatiilor interstatale ar putea fi unul care sa opreasca prin duritatea si noutatea fortei militare americane orisice incercare (ce devine automat o iluzie ) de atacare a fortelor Americane si europene in zona . Oricum ar fi lucrurile nu pot continua asa , zona de haos se extinde si noi tari sunt antrenate in acesta brambureala generalizata incit cineva trebuie sa opreasca totul si sa se treaca la faza reconstructiei si la iesirea din forma de conflict actuala .

  11. Rusia viseaza sa refaca URSS. Turcia, Imperiul Otoman, iar Iranul, imperiul persan. Cel mai agresiv se dovedeste Iranul si, daca nu este readus intre granitele lui de urgenta, lumea va avea de suferit.

  12. Mai are SUA nevoie de petrolul din Orient? Se mai justifica cheltuieli militare pentru prezenta in zona? N-ar trebui lasati sa faca ordine acolo cei direct interesati – vecinii Iranului?
    „Atentie! Nu ne calcati pe coada! Va putem lovi, chirurgical, in orice moment!” – cred ca acesta este unul dintre mesajele operatiunii militare americane. Cata vreme poate lovi tinte fara ca populatia sa sufere, SUA are o pozitie puternica, in „razboiul nervilor”.

    • Nu merge sa fie lasati vecinii Iranului sa-si faca ordine, pentru ca sunt decisi toti sa se hacuiasca unii pe altii, tocmai de-asta e nevoie de Sua si UE si NATO pe-acolo, pentru o rezolvare controlata. Faptul ca Sua au avut intentia sa se retraga de tot, a dus la o escaladare a terorismului prin organizatii si retele, chiar treaba lui soleimani. Da, si eu cred ca vor ajunge la lovituri tintite.

      • Cred ca, in final, totul se reduce la balanta costuri-beneficii. Daca beneficiiile sunt nesemnificative, orice costuri sunt prea mari.
        Pana la urma, SUA poate „spune” Iranului „nu te atingi de mine si de ai mei, iar in rest fa ce vrei”, lasand misiunea de a stabiliza zona celor direct interesati. Nu cumva, daca „dusmanul” SUA se retrage din zona, o alta putere va fi nevoita sa umple golul si nu cumva un Iran prea puternic ar putea sa displaca Chinei, Rusiei sau Turciei?
        Se poate trasa o noua „cortina de fier” (sau un „dom de fier”) prin tarile Baltice, Ucraina, Bulgaria, Grecia (de exemplu) si-i lasam pe cei de dincolo de ea sa-si rezolve diferendele politice intre ei… :)

  13. Hmm, lucrurile se precipita in Orientul Mijlociu. Poate ca a venit momentul ca liderul iranian sa intoarca vizita in Romania a celei din ’89 facuta de al nostru in Iran si apoi odata intors acasa sa convoace o mare manifestatie de sustinere in capitala Teheran. Cine se aseamana …
    P.S. As sfatui iranienii sa caute pacea, nu razbunarea. E mai intelept pentru ei.

  14. Rusii isi urmaresc interesul si vor sa refaca URSS.
    Turcii isi urmaresc interesul si vor sa refaca imperiul Otoman.
    Iranienii isi urmaresc interesul si vor sa refaca Persan.
    Americanii isi urmaresc interesul si vor sa conserve PAX Americana.
    Romanii sunt impartiti unii lupta trup si suflet pentru interesul rusesc si victoria comunismului asupra capitalismului. Altii se dau de ceasul mortii pentru interesul ameican si filmele de pe Netflix. Mai sunt si de aceea care se considera bruxelezi si le pute a baliga tot ce e romanesc.
    N-am vazut un roman sa lupte pentru Romania. Suntem un neam de slugi, Ne cautam cu disperare un stapan chiar si imaginar si luptam gratis si ne facem dusmani pentru binele stapanului care nici nu ne cunoaste.

    • Pai asa am supravietuit timp de secole. Un popor latin intr-o mare slava si pe rutele marilor migratii nu poate avea o viata usoara. Ne-am pliat pe vremuri, supuneri, tradari, ne-am unduit si tot aici suntem. Ma rog ,cei care mai sunt prin tara.

    • Cu respect, sunteti un pic naiv. Pretul la pompa creste pt orice motiv, dar de scazut nu prea scade…Nici cand a picat barilul la jumate nu a scazut decat centi la pompa…nu tine argumentul…

    • Tot răul e spre bine!

      Prețul mai mare al benzinei la pompă înseamnă că oamenii devin mai responsabili în utilizarea mașinii. Asta înseamnă emisii mai reduse de dioxid de carbon, înseamnă lichidarea încălzirii globale, înseamnă oameni mai sănătoși care merg mai mult pe jos, sunt mai supli, mai longevivi și rezolvă problema sedentarismului. Numai consecine pozitive!

      Cine iubește cu adevărat planeta și specia umană ar trebui să facă tot posibilul pentru înzecirea prețului benzinei! Să ajungă să se vândă la suta de mililitri ca Wiskey-ul de colecție!

      Dacă mai omoară Trump încă vreo o sută sau două de Soleimani din ăștia, ajunge de se împlinete visul Gretei în timp record și poate și ea săraca să-și termine liceul înainte de pensie.

  15. De obicei fac un comentariu. Nu ca sa fac pe desteptul ci pentru ca simt nevoia sa combat, clarific sau sa completez. Acum nu pot decat sa-i spun amical autorului: FELICITARI ! Intr-o mass media cacofonica in care tot felul de pseudo-experti simt nevoia sa se manifeste si nemaivorbind de forumurile pline de ineptiile unor mase de utilizatori vecini sau membri plini a tagmei analfabetilor, e bine ca mai reusesti sa gasesti analize menite sa clarifice atat cat se poate situatii foarte complexe. O analiza de printat si reticit ( se mai gaseste pe siteul Adevarul ceva asemanator scris de o doamna specialist in Orientul Mijlociu ). Bravo !

  16. 1. Daca regimul e sinucigas (ca Saddam Hussein), o s-o ia razna si americanii vor fi nevoiti sa-i distruga. Dar, regimul devine sinucigas numai daca pierde puterea.

    2. Stapinii Iranului doresc sa se bucure de viata si, cel mai probabil, toata smecheria va fisii fara consecinte majore.

    3. Nu cred ca americanii le vor permite sa dezvolte arme nucleare, daca ei isi imagineaza ca s-ar putea plasa in pozitia Coreei de Nord.

  17. Regimul teocratic din Iran e pe duca si repeta greselile lui Saddam, punct cu punct. Se pare ca nu au notiuni primare de realpolitik. In cazul lor amenintarea cu programul nuclear nu are dinti. Inainte de a obtine arma atomica vor fi vaporizati inapoi in epoca de piatra de catre Israel, care chiar nu isi permite un Iran atomic.
    Mulahii inteleg din ce se intampla in jurul lor exact cat Ceausescu, adica mai nimic.

  18. Doar ca o sugestie, pentru a se intelege mai bine situatia actuala din Orientul Mijlociu,poate ar trebui mentionat ( si eventual citit de cei interesati ) Acordul Sykes-Picot de impartire a teritoriilor Imperiului Otoman, la sfarsitul primului razboi mondial,intre Anglia ,Franta,cu implicarea Italiei si a Imperiului Tarist.

    Impartirea facuta in baza intereselor exprese ale celor 4 puteri ,si anume petrol si sfere de influenta,a starnit inca de la inceput nemultumiri in lumea araba,
    Nu intamplator o revendicare a ISIL sau Daes este anularea acestui Acord.

    • Rezoivat! Atât Mister Sykes cât și Monsieur Picot au murit de mult.

      Siria și Libanul nu mai sunt de mutl colonii franceze. Englezii l-au lucat pe DeGaulle și l-au fortrat să le abandoneze, Francezii n-au rămas datori și au făcut tot posibilul să le transforme engelzilor stăpânirea Palestinei într-un infern. Au reușit! Așa că în final englezii sunt și ei alungați din Palestina și Egipt.

      Irakul, inventat de Winston Churchill și Getrude Bell, ca să nu-l lase pe Faisal al Husseini fără o coroană, după ce-l alungaseră francezii de la Damasc, e și ăsta în pragul descompunerii. Faisal, urmalșul profetului Mohamed, a tras o dușcă de arsenic în Elveția crezând că-i brandy și a crăpat. Fii-su Gazi a intrat câțiva ani mai târziu cu mașina sport, cu care speria cămilele prin Bagdad, într-un stâlp beat criță fiind. Ultimul vlăstar al dinastiei, Faisal al II-lea, a fost împușcat cu tot neamul lui la zidul palatului regal, tocmai când era pe cale să se însoare, cu ocazia uneia din obișnuitele revoluții ofițerești arabe. End of story!

  19. Iranul „iresponsabil” și „nuclearizat” (armele nucleare au fost declarate tabu de ayatolah, cum e și carnea de porc pentru musulmani) amenință „cea mai puternică forță din galaxie” – asta ar fi rezumatul poveștii propagandistice.
    Mai aproape de adevăr ar fi situația în care Iranul știe ce-l așteaptă și încearcă disperat să facă ceva. Oricâți eroi charismatici ar ridica moralul Orientului, dronele n-au suflet. Dronele costă bani și mănâncă petrol. Iar voturile se obțin cu tweet-uri.
    Mai lipsesc ceva probleme prin Arabia Saudită și putem să aplicăm un coeficient de 1.5 capitolului „motorină” din bugetele familiilor noastre. Foarte scump, The Apprentice! Și dacă pică Iranul, s-ar putea ca și telenovelele turcești să se rărească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Lazescu
Alexandru Lazescu
Fondator al retelei nationale de publicatii locale Monitorul (1991) actionar al Grupului de Presa Medianet, ce editeaza Ziarul de Iasi membru al Grupului pentru Dialog Social a fost expert media pentru proiecte europene. A coordonat proiecte europene dedicate mass-media, a fost membru fondator si membru in conducerea unor organisme profesionale precum BRAT sau ARCA A fost membru in CA al SRTv in perioada 2002-2005. In prealabil, a ocupat un post de director executiv in cadrul Televiziunii publice si a fost membru in CA al SRTv (1999-2000). A fost presedinte-director general al SRTv

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro