Parlamentul European a votat miercuri un pachet de 6 legi privind guvernanta economica. In ciuda opozitiei sau abtinerii celor mai multi dintre deputatii socialisti, toate cele 6 rapoarte au fost aprobate, cu modificarile intervenite pe parcursul negocierilor ce au avut loc intre grupurile poltice din Parlament, pe de-o parte, si intre Parlament si Consiliu, pe de cealalta parte.
Dupa dezbateri aprinse in Comisia pentru Afaceri Economice si Monetare, prelungite pana in ultima zi dinaintea votului in plen (cand socialistii au incercat o reluare a votului in respectiva comisie, ceea ce ar fi amanat votul din plen pentru inca alte cateva luni), majoritatea a fost asigurata la votul din plen prin compromisul realizat de populari cu liberalii si cu conservatorii europeni. Odata adoptat pachetul legislativ, asa cum arata acum prevederile acestuia, ar trebui sa creasca increderea investitorilor si pietelor ca Uniunea Europeana va fi, pe viitor, in stare sa previna si sa evite o criza a deficitelor bugetare si a datoriilor suverane de genul celei pe care o traversam in prezent.
Principalele atuuri ale „Pachetului celor 6” constau in faptul ca, pe de-o parte, rolul Comisiei in prevenirea si sanctionarea derapajelor bugetare este considerabil intarit, in dauna Consiliului si, pe de cealalta parte, ca procedura de supraveghere a unor potentiale viitoare derapaje incepe inca din faza alcatuirii bugetelor nationale. Aplicand cele de mai sus unor state membre ale caror guverne sunt tentate sa alunece spre cheltuieli nesustenabile in scopuri populiste, electorale si politice, ar trebui sa avem o interventie ferma a Comisiei pentru stoparea unor astfel de masuri si sper ca, avand aceste instrumente, Comisia sa isi exercite cu maxima fermitate atributiunile acum primite. Asadar cheltuielile bugetare ale statelor membre vor putea fi analizate de Comisie, care va califica aceste cheltuieli in „sanatoase” sau „nesanatoase”, in functie inclusiv de legatura acestora cu competitivitatea si cresterea economica. Numai prin faptul ca o terta parte, teoretic mult mai putin politizata decat executivele nationale, se va pronunta asupra sustenabilitatii unor alocari bugetare este un pas important catre o insanatosire a finantelor publice. Cand acest pas este urmat si de posibilitatea aplicarii de avertismente si chiar sanctiuni pecuniare celor care incalca disciplina bugetara, vedem ca tabloul oferit este unul corect si necesar, tablou care nu ar fi putut fi niciodata implementat fiecare dintre statele membre prin reglementari nationale. In acest caz insa a primat vointa Germaniei si a Frantei, care si-au impus punctul de vedere.
Pe larg, cele patru realizari majore ale „Pachetului celor 6” sunt urmatoarele: (i) Intarirea regulilor Pactului de Crestere si Stabilitate, care deseneaza limitele deficitelor bugetare si de indatorare ale statelor membre ale zonei euro. E pacat ca a trebuit sa avem o criza financiara ca sa observam ca aveam si o problema majora de nerespectare a criteriilor trasate de pact si Tratatul de la Maastricht. E pacat ca a trebuit sa vedem ca disciplina bugetara nu poate fi asigurata numai pe baza de incredere reciproca intre parteneri si acest lucru ar fi fost bine sa fie avut in vedere chiar la momentul 0, in 1999. (ii) Intriducerea unor mecanisme de control al dezechilibrelor macro-economice inauntrul Uniunii Europene, precum baloanele de active sau distorsionari ale concurentei intre statele membre. Daca, in ceea ce priveste baloanele de active, am avut si noi criza noastra imobiliara (pe care banca noastra centrala la anticipat dar impotriva caruia nu a avut instrumentele necesare de stopare, in conditiile unei libere circulatii a capitalurilor§), in ceea ce priveste dezechilibrele concurentiale imi permit sa fiu precaut, eu unul fiind un avocat constant al idei de competitie fiscala intre statele membre (vezi articolul subsemnatului pe tema riscului de unificare a ratei de impozitare corporatiste prin unificarea bazei). (iii) Stabilirea de standarde care sa sigure corecta si independenta analizare a datelor statistice. Aici stim cu totii ca aceasta prevedere vrea sa previna falsificarea statisticilor de catre un stat membru, pana acum Grecia fiind campioana absoluta la acest capitol. (iv) Largirea transparentei proceselor decizionale de supraveghere a derapajelor macro-economice. In cazul zonei euro, aceasta va insemna ca, odata ce executivul comunitar va propune o masura (de prevenire sau de sanctionare) a unui stat membru, aceasta nu va putea fi pur si simplu ignorata de Consiliu ci din contra, aceasta se va considera adoptata de drept, daca membri Consiliului nu decid altfel cu o majoritate de 9 din 17 state.
Procesele decizionale presupun ca fiecare stat membru isi va trasa obiectivele bugetare pe termen mediu in baza unor politici fiscale puternice, inclusiv prin reducerea cheltuielilor. Comisia va examina apoi aceste obiective si va trimite o atentionare acelui stat membru care se abate de la aceste principii. In baza atentionarii, Consiliul voteaza apoi cu majoritate calificata (si fara votul statului membru vizat) o recomandare facuta statului membru in cauza pentru corectarea politicilor dezagreate. Daca in termen de 5 luni nu se intampla nimic din partea statului membru, Comisia cere Consiliului sa adopte o decizie de imputernicire a Comisiei pentru adoptarea de sanctiuni. Aceasta decizie se ia de asemenea cu majoritate, fara votul statului membru vizat. Odata decizia luata, Comisia poate impune sanctiuni pecuniare. Acestea pot fi inlaturate de Consiliu doar in baza aceleiasi proceduri de vot (majoritate calificata inversa). In toate cazurile insa, daca nu urmeaza deciziile Comisiei, Consiliu este obligat sa explice public, in fata Parlamentului European, motivele pentru care a actionat in acest fel. Sanctiunile pecuniare constau in obligativitatea statului membru sanctionat de a constitui unei garantii sub forma unor depozite (purtatoare de dobanda) sau de a plati o amenda, ambele calculate ca procent din PIB-ul national.
Probabil ca acest mecanism de adoptare semi-automata a unor decizii, prin cresterea fortei executivului comunitar si transferarea de atributiuni de la Consiliu (care s-a opus initial acestui mecanism), reprezinta cea mai mare realizare a acestui pachet legislativ reprezinta un pas inainte catre o uniune politica, cel putin in ceea ce priveste politica bugetara. Poate ca existenta acestor mecanisme, intarind in primul rand siguranta zonei euro, va crea conditiile pentru o largirea a acestei zone, conform calendarului agreat, intr-un proces decizional lipsit de patimi politice si politicianiste.
Salut asadar adoptarea acestui pachet legislativ, chiar daca acest lucru nu este un remediu pentru actuala criza, care ramane inca un punct fierbinte pe agenda discutiilor europene, in conditiile in care acordul din 21 iulie pare sa isi fi pierdut momentum si actualitatea, cel putin in viziunea ministrului german de finante (neimpartasita insa de toti actorii implicati in acest proces). Sau, cum glumesc unii, Uniunea Europeana are un plan pe care nu stie cum sa il implementeze, in timp ce SUA nu are nici un plan si asteapta ca lucrurile sa se rezolve de la sine.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Planul e bun pe hartie. Ar fi fost bun daca precedea sau ar fi fost macar „contemporan” cu infiintarea ECU/Euro. Pe de-o parte criza, pe de alta rostogolirea datoriilor generate de aberantele politici socialisto-populiste il transforma intr-o maculatura. Multi dintre politicieni, dar nu numai, inca nu constientizeaza ceea ce a devoalat criza: subrezenia sistemului cladit pe contra-principii.
Găsesc intervenţia pe acest subiect delicat al unionismului european [ce a înlocuit treptat discursul integrist] ca fiind stînjenitoare, aproape imposibilă pentru mine, dat fiind faptul că lansatorul şi deci moderatorul ‘dezbaterii’ este un recunoscut profesor de drept la o universitate de marcă. Să mă explic.
Triumfalismul unionist al unor lideri europeni este atît de deplasat faţă de realitatea sumbră a instituţionalismului european, încît actuala răstălmăcire a terminologiei juridice devine pur şi simplu hilară, mai ales că este colportată de oameni a căror competenţă este deasupra oricărei bănuieli.
In primul rînd natura juridică a entităţii europene. UE NU este un stat, cu atît mai puţin unul federal. Pînă la Tratatul de la Maastricht, Comunitatea făcea figura unei confederaţii, mutantă, defectă, dar totuşi construită in jurul unor politici economice comune ce au realizat Piaţa Comună şi cîteva instrumente menite să asigure o coeziune cu finalităţi economice in beneficiul unor state independente ce îşi păstrau suveranitatea naţională. Voinţa politică in direcţia unei construcţii federative a fost blocată înainte de tratatul din 92 şi astfel entitatea de astăzi a căpătat chipul schimonosit al unui monstruozităţi supra-statale lipsite de identitate şi voinţă proprie politică şi de asemenea lipsite de legitimitate democratică. Şi acum asupra naturii juridice a ‘normelor’ emise de Parlamentul European, şi sper să mă scuze domnul Bodu pentru tonul didactic; aceste documente nu pot fi calificate drept legi, ca atare, PE nu poate adopta un pachet de legi, cum s-a exprimat domnia sa autorele, ba mai mult, acest Parlament este singura instituţie pretins reprezentativă din lumea democratică prin care propunerile parlamentarilor trec ca gîsca prin apă şi nu se pot materializa sub nicio formă în iniţiativă lşegislativă. Domnilor cititori avizi de informaţii şi avizaţi asupra politicianismului, PE nu este un Parlament veritabil, iar documentele emise acolo -regulamente, directive, decizii- nu pot fi calificate drept legi şi nici nu au putere de lege, ci doar recomandări pentru statele membre sau pentru acel organ central cunoscut sub numele de Comisie. Ca atare, toată tevatura in jurul superproiectelor şi megaprogramelor de salvare trecute prin acest Parlament nu pot fi decît ridicole prin pompierismul lor liliputan.
Acum, asupra Comisiei. Un aspect pozitiv al exploziei de unionism din ultima vreme este şi faptul că cetăţenii Europei au putut afla că această Comisie NU a funcţionat pînă in prezent ca un Guvern deşi contribuabilii au plătit de s-au spetit cele 27 de ministere fantastice ale Entităţii anti-federative. Să mă explic. O federaţie presupune din start o uniune de state ce converg asupra unor politici externe şi de apărare comune in timp ce conservă autoguvernarea statelor membre, ca atare, o federaţie nu poate funcţiona fără un guvern federal care să concentreze cîteva funcţii de bază ale statului, iar orice tentativă a unei autorităţi centrale, suprastatale de a uzurpa puterile de autoadministrare deţinute in mod firesc de guvernele locale este echivalentă cu o agresiune la adresa federaţiei, din moment ce uniunea avea drept scop salvgardarea guvernămîntului local ameninţat de un pericol extern. In cazul UE NU s-a întîmplat aşa-ceva, e drept că a planat un oarece pericol de la răsărit asupra noastră, dar in loc de guvern federal care să apere economiile naţionale, avem un Organ Suprem Central care îşi aroga tot mai multe competenţe in detrimentul administraţiilor naţionale. Ca atare, prin noua centralizare -intitulată guvernantă economică- nu se concretizează un presupus proiect federativ ci o politică antifederativă care răpeşte atributele suveranităţii naţionale fără a a oferi nimic in schimb, căci protecţia graniţelor şi a cetăţenilor fiecărei naţiuni nu este asigurată de participarea la acest proiect utopic, ci de apartenenţa la o altă structură, e drept tot mai firavă şi aia.
E totuşi vreun motiv de bucurie in acest nou program vehiculat in sferele rarefiate bruxeleze ? Ei bine, da. Această nouă Comisie gonflată totalitar va accentua procesul de dezintegrare a Uniunii, amplificînd tensiuni greu de imaginat acum între statele-membre lăsate in posteriorul gol, fără nicio pîrghie fiscală sau politică care să determine capitalul să nu evadeze in continuare din pieţele lovite crunt de criză şi deopotrivă de socialismul ce a pietrificat economiile Europei. Fiecare Program de tip totalitar, adică nesupus votului şi dezbaterii cetăţeneşti, atrage costuri enorme pentru economia şi aşa afectată de aparatul birocratic ce a atins cote fabuloase de extindere in pieţele şi casele oamenilor, iar acest Mamut cu picioare de lut neobişnuit să-şi negocieze poziţia cu Marele Capital va capota rapid in faţa loviturilor pieţelor. Nici nu s-au echipat bine in costumul de guvernantă şi deja proclamă taxe cu aplicare generală, întîi în cîrca speculanţilor financiari, că deh, dă bine la public, apoi, asupra fiecărui mic capitalist care incă mişcă în front. Iar lăcomia taxatorilor euro-centralişti va funcţiona pe termen lung in beneficiul nostru pentru că prăbuşirea lor este tot mai aproape.
oare nu cumva acelasi bodu zicea ca pune sechestru pe gara de nord ? nu cumva a pus sechestru pe averea lui behecali, fapt dovedit inutil intrucat a fost ridicat pur si simplu ? nu cumva acelasi bodu nu stia sa calculeze TVA ul din 50 000 in direct la TV?
cadru didactic … la spiru haret poate