Intrați deja cu zornăitul armelor de tinichea în capania electorală, politicienii tind să ocupe tot mai mult din spațiul mediatic autohton, acaparând programele de știri, talk-show-ul în proporție de 90% și adesea, voluntar sau involuntar, divertismentul. Reporterii nu prididesc să alerge după figurile politice proeminente pentru a smulge secretul vreunei candidaturi, a vreunei alianțe necunoscute sau exclusivitatea unei defectări de ultimă oră. Imposibil de evitat analogiile caragialești în care plonjează cu capul înainte politicienii marcați de aroganță, manevrând ostentativ scrisori pierdute într-o atmosferă de carnaval vicios.
Există explicații pentru pregnanța mediatică a politicului. De câteva decenii din toată Europa a dispărut presa de partid, campaniile electorale s-au mutat în presa generalistă, mai cu seamă în televiziune și recent pe Internet sau pe telefon mobil, iar prezentarea politicului a preluat logica mass-media, părăsind tradiționalul partizanat și logica publică, așa cum arată Altheide & Snow sau Franklin în studiile lor despre ”împachetarea” discursului politic. Televiziunile au crescut în importanță și intră la pachet în negocieri (vezi Antenele care țin Partidul Conservator niciodată intrat legitim în parlament sau OTV care a fătat recent un partid). Așa se face că politicienii se adaptează formatelor media și fac orice ca să fie vizibili (vezi costumația chevaristă a lui Mazăre sau pictorialele Elenei Udrea), să fie băgați în seamă (vezi gesturi excentrice gen Ponta sau Prigoană) și să fie auziți, declarațiile politice lipsite de consecvență doctrinară excelând în schimb în cuvinte tari, inepții, injurii, pentru a nu putea fi evitate de o presă avidă de senzație. Această realitate nouă, analizată de Hallin și Mancini într-o celebră teorie comparativă a schimbării sistemelor media pe glob, face posibilă coabitarea confortabilă între ziariști și politicieni, care se bălăcesc împreună într-o băltoacă tulbure moral și informativ opacă.
Și totuși, regulile meseriei cer o distanțare, o aplecare spre interesul public a jurnalistului care trebuie să găsească mijloacele pentru a restabili adevărul și pentru a clarifica lucrurile, atunci când discursul politic o ia pe arătură. Ce înseamnă aici ”arătură”? Înseamnă declarații opuse faptelor politice, înseamnă vulgaritate și agresivitate, înseamnă minciună sfruntată care jignește inteligența și memoria publicului. Adică tocmai ceea ce se vede tot mai des în campania furibundă care începe cu triumfalismul Opoziției și ironiile Puterii, cu mesaje belicoase de unde curge sânge terminologic. Ce poate face jurnalistul onest, dator să apere publicul de anxietate și de manipulare, mai ales când zona electronică este înțesată de canale propagandistice, angajate deja în ”războiul total” declarat de Crin Antonescu?
Dacă lucrează la ziar, poate face anchete și portrete complexe care să arate alegătorilor cine sunt candidații. Dacă sunt analiști și comentatori, jurnaliștii pot oferi analize nepartizane ale contextului politic, economic, social, cu toate bubele lui. Satira e și ea un ac de cojocul mediului politic, un mijloc publicistic agreabil, cu condiția să nu degenereze în mitocănie și insultă ca la Mircea Badea, în vulgaritate ca în Lumea lui Banciu, sau în naționalism de mahala ca în Tricolorul sau România Mare. Dacă sunt reporteri sau moderatori, gazetarii pot pune întrebările care trebuie puse, pentru a nu lăsa netaxate inconsecvențele. Cum să îl lași pe Antonescu să condamne traseismul, în timp ce îl glorifică pe Frunzăverde și îl face vicepreședinte de partid? Cum să admiți vituperarea privatizărilor recente, fără să rememorezi privatizările suspecte din ultimii 20 de ani? Cum să accepți discursuri critice de la demnitari cercetați penal? Jurnaliștii și societatea civilă au datoria de a le reaminti politicienilor că nu orice le este îngăduit, că trebuie să răspundă pentru faptele lor, că nu pot vorbi așa cum cetățenii nici în mahalale nu vorbesc. Tupeul nemărginit și siguranța de sine de care unii oameni publici dau dovadă – Dan Diaconescu promițând justiție absolută în timp ce este în cercetări, Năstase dând indicații pentru anti-corupție, Olguța Vasilescu cu poalele în cap pretinzând de la alții decență, precum și contradicțiile flagrante ca Frunzăverde și onoarea, Monica Ridzi și corectitudinea, Becali și Dumnezeu, Vadim Tudor și europenismul, Antonescu și ”revoluția bunului simț” ș.a.m.d – nu trebuie trecute sub tăcere. Codul etic al profesiei de jurnalist îl ghidează la așezarea în dreaptă cumpănă a lucrurilor, iar profesionalismul ajută la alegerea tonului corect, fără stridențe, fără aroganță. Nu lipsesc astfel de exemple din presa noastră, deși nu sunt copleșitoare. Nici discursul politic nu este permanent viciat, nu toți cei lansați în politică uită regulile bunului simț. Vedeți mai jos, ca exemplu, replica senatorului Alexandru Mocanu la articolul meu anterior ”Nu mă plagiați, domnule senator, citați-mă!”, cu mențiunea că scuzele au fost acceptate:
Stimată Doamnă
Vă mărturisesc că de când domnul Adrian Ilie de la RTV.net mi-a telefonat în legătură cu textul declarației cu pricina, mă încearcă un sentiment care este greu de descris în cuvinte. Deși sunt la al treilea mandat de parlamentar, răspunsul pe care l-am dat colegului dumneavoastră, poate părea de necrezut, dar nu s-a întemeiat nicidecum pe cunoașterea legii, ci pe ceea ce credeam eu despre ”dreptul de autor”. Imediat după ce am închis telefonul cu dânsul, odată ajuns acasă, am căutat legea nr.8/1996 pe care am citit-o pe nerăsuflate. Mă credeți sau nu, a fost în ”primă lectură” ca să zic așa. Poate de aceea am simțit ceva rece pe șira spinării. Nu de frică, ci de rușine. De rușine pentru că, iată, până astăzi la vârsta de 61 de ani, niciodată n-am fost într-o situație atât de penibilă. N-am fost eu vreun înger, dar astfel de apucături n-am avut. Astăzi a apărut și replica dumneavoastră, la care …nu am replică. Aveți dreptate de la un capăt la altul. Mare cum sunt – am 2 m înalțime, pe bune! – îmi vine să intru în pământ pentru că, din ignoranță, am pricinuit o nedreptate unei doamne pe care, deși nu o cunosc personal, o respect și o apreciez foarte mult. Orice alte explicații din partea mea consider că sunt inutile. Sper din tot sufletul că-mi veți ierta ignoranța …de neiertat. Cât privește articolul din care am preluat pasaje întregi fără intenția de a vă pricinui nici cel mai mic disconfort, vă asigur că-l puteți folosi oricând și oricum veți dori dumneavoastră, pentru că nu poate exista o lege care să vă interzică acest lucru. Închei cu rugămintea și mai ales cu speranța ca nu v-am cătrănit atât de mult încât să nu-mi acceptați scuzele pentru neplăcerea pe care v-am cauzat-o. Apoi, cine știe, poate într-o zi când supărarea de astăzi se va fi estompat ne vom și cunoaste personal. Până atunci, vă rog să primiți, stimată doamnă Brîndușa Armanca, asigurarea deplinei mele considerații.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cum să admiți vituperarea privatizărilor recente, fără să rememorezi privatizările suspecte din ultimii 20 de ani? Cum să accepți discursuri critice de la demnitari cercetați penal?
IN MEMORIAM
Aveti aici un docoment interesant.
Emis de Gobiernu’ Romaniei la …9 dec. 2004(publicat in 7 ian 2005)
la vremea cand Adrian Nastase pierduse alegerile prezidentiale.
“HOTARARE Nr. 2283 din 9 decembrie 2004
privind aprobarea Acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera in perimetrul E V-2 Barlad, incheiat intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si Regal Petroleum plc.
ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 7 din 4 ianuarie 2005
In temeiul art. 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al art. 31 din Legea petrolului nr. 238/2004,
Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare.
Art. 1
Se aproba Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera in perimetrul E V-2 Barlad, incheiat intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, in calitate de concedent, si Regal Petroleum plc., in calitate de concesionar, prevazut in anexa*) care face parte integranta din prezenta hotarare.
————
*) Anexa se comunica Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale.
Art. 2
Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera, aprobat potrivit art. 1, intra in vigoare la data publicarii prezentei hotarari in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
p. Ministrul de stat,
ministrul economiei si comertului,
Gavril Baican,
secretar de stat
………………………………………………………………………………
Prin cesiune…concesiunii o intrat „pe felie” onorabila Chevron.
Royal Petroleum (concesionarul initial) are sediu social in Ucraina si actionar principal pe Frank Timis, spun „rauvoitorii”…
La inceput nu am inteles intrebarea! Raspunsul era clar in articol: „coabitarea confortabilă între ziariști și politicieni, care se bălăcesc împreună într-o băltoacă tulbure moral și informativ opacă.” Citind articolul am inceput sa ma lamuresc: exista ziaristi „rai”, dar cumva numai in legatura cu USL-ul sau cu Crin Antonescu… Nu stiu exact cu ce se ocupa d-na Armanca, dar pare ca se „balaceste” si ea in „balta” ei…
Pagina e mult mai clara decat ati intrevazut: doamna BA se ocupa cu ce scrie in dreapta sus, iar balta e multicolora asa cum scrie in articol (trebuie doar citit de la un capat la altul, sunt foarte multe nume din toate izvoarele politicii)
Lipsesc totusi „intelectualii” din PDL (deci am identificat clar culoarea baltii)… In plus, se sugereaza un fel de episodul 2, in care o sa aflam si care sunt putinii jurnalisti despre care se poate spune „Codul etic al profesiei de jurnalist îl ghidează la așezarea în dreaptă cumpănă a lucrurilor, iar profesionalismul ajută la alegerea tonului corect, fără stridențe, fără aroganță.” Sa vedem mai departe.
Bun raspunsul senatorului :)
Mai ….omule !? Antenele si in special Antena 3 ce reprezinta pt.tine…..atata VENIN pe micul ecran nu am vazut in viata mea..aia-s NORMALI ???…MA ROG!…….sa se termine odata cu ura asta viscerala din spiritul neamului romanesc.In rest..numai bine de Sarbatorile Pascale!
„… vulgaritate ca în Lumea lui Banciu…”
Nu cred ca Banciu e mai vulgar decit ce se intimpla in general in Romania. Adica „normalitatea” romaneasca e oricum destul de vulgara.
Omu’ discuta despre magarii, tepe, mitocanii, pitipoance etc. Cit de academic poti sa fii cu asemenea subiecte?
De exemplu de-alde Adrian Severin, Adrian Nastase sint foarte „academici”/ne-vulgari in limbaj, nu? Sint insa foarte vulgari prin ceea ce au facut.
ac de cojocul discursului politic?
Atunci cand majoritatea ziaristilor sunt inregimentati politic nu avem nici o sansa. Cate societati media sunt neutre politic in romanica? 0 – zero. nici macar tvr, dar sa mai vorbim de antene si restul
ziaristul la noi e mai murdar decat un cautator in haznale pline.
„Dacă lucrează la ziar, poate face anchete și portrete complexe care să arate alegătorilor cine sunt candidații.” Asta in functie de cat plateste fiecare din cei analizati
Mizerie – numele tau e ziaristica (in romanica)
Stimata Doamnă,
Văd că un comentariu anterior a fost șters, probabil tocmai în sensul unei depline transparențe .Pentru a-l rezuma- și a reduce elementele de dificultate care l-au eliminat probabil:
1. rostul jurnalistului- aici sau aiurea – nu este de a ”căuta ac de cojocul politicenilor”. Vă recomand să parcurgeți relatarea campaniei electorale americane făcută de Newsweek și Times și să vedeți- și să învățați de-acolo cum se face jurnalism.
2. Revista Urzica, moderatorii care fac ”pamflete” și clownii de la circ se ocupă de satiră. Un jurnalist real și cu o minimă deontologie profesională nu face niciodată satiră. El poate studia modul în care dl.Prigoană și-a obținut averea cây și circul mediatic legat de domnia sa (și de domnul Mazăre ca să fim echidistanți) dar n-ar trebui să menționeze niciodată faptul că un anumit politician doarme mai mult sau a avut note slabe în clasa a 7-a.
3. Jurnalistul n-are dreptul să arate alegătorilor cine sunt candidații- din simplul fapt- și asta cred că se învață în anul I la orice școală bună de jurnalism- că ar induce alegătorilor o percepție subiectivă și incorectă. Revin cu exemplul campaniei americane în care unul din candidații retrași -Rick Santorum- părea oarecum ciudat din perspectiva noastră. Faptul că și-a dus fetița moartă la spital acasă ca s-o prezinte celorlalți copii ar fi fost o mană cerească pentru jurnaliștii ”care au ac…„. Jurnaliștii profesioniști- cum sunt cei de la Time și Newsweek- s-au mulțumit să relateze faptul sec- fără comentarii.
Analiza dvs., doamnă Brândușa Armanca, aduce în atenție peisajul mediatic actual
și relația, să o numim așa, de bună vecinătate între jurnaliști și oamenii politici. Dacă, în ultima vreme, aceștia din urmă au reușit să acapareze mai întreg spațiul editorial, și jurnaliștii, la rândul lor, au dobândit un comportament care să răspundă ”cererii” de pe piață. Unul dintre argumentele pe care dvs. le aduceți în susținerea ideii este acela că, în ultimele decenii, în întreaga Europă a dispărut presa de partid, astfel încât campaniile electorale s-au mutat în presa generalistă, pe TV, Internet sau telefon. În acest mod, „prezentarea politicului a preluat logica mass-media, părăsind tradiționalul partizanat și logica publică”. În ceea ce privește rolul mass-media și regulile meseriei de jurnalist, autoarea remarcă o „coabitare confortabilă între ziariști și politicieni, care se bălăcesc împreună într-o băltoacă tulbure moral și informativ opacă”. Cu o remarcă: nu lipsesc din peisajul mediatic autohton și exemple de „așa da” cu singura observație că nu sunt copleșitoare.
Și pentru că vorbim despre politică, reacțiile cititorilor dvs. nu pot fi desprinse de partizanat: de-o parte, sau de alta a eșichierului politic. Astfel, unii spun că ați încerca să criticați, pentru atitudinile lor, jurnaliștii prea prietenoși cu opoziția (la vremea aceea, astăzi reprezentanții puterii politice), și să îi lăudați pe cei care, din contră, critică USL și laudă PDL. În sprijinul lor, ambele tabere aduc ca argumente exemplele folosite de dvs. în articol.
În ceea ce privește mass-media din România, sunt însă voci care ar putea spune că nu e bine să generalizezi, că pot exista și exemple pozitive care să servească drept motiv de auto- însănătoșire. Că cititorul/ privitorul de astăzi este suficient de informat pentru a identifica toate capcanele care i se întind, astfel încât să nu cadă în plasă. Că există și instituții media respectabile, cu jurnaliști onești și responsabili, pentru care meseria aceasta este, cu adevărat, onorabilă, onestă și reprezintă, cu adevărat, responsabilitate socială.
Dar, da, cred și eu că situația în care a ajuns presa din România nu este cea mai fericită. Din contra. Confortul relației dintre jurnalist și omul politic ignoră, de cele mai multe ori, interesul public. Sunt de notorietate, deja, emisiunile televizate în care invitații, oameni politici cu notorietate, se simt mai mult decât relaxați răspunzând întrebărilor confortabile ale jurnaliștilor. Or nu acesta este, cred, rolul unui jurnalist, de a asigura confortul omului politic, și decident, pe deasupra. Tot așa cum nu este acela de a ”trage”, efectiv, cu un șir de întrebări în invitatul sau interlocutorul său. Puține au ajuns instituțiile media respectabile și jurnaliștii care își fac cu responsabilitate meseria aceasta, atât de necesară, dar fragilă, din păcate, în fața atâtor tentații cotidiene.