marți, martie 19, 2024

Au oare oamenii nevoie de libertate?

Am fost uimit (și, desigur, încântat) să văd cât de multe persoane au citit și au comentat textul pe care l-am publicat aici cu câteva zile în urmă, intitulat Despre fiara lăcomiei. De aceea, înainte de a vorbi astăzi despre ceea ce mi-am propus, simt nevoia să mă adresez direct cititorilor Contributors.

Dragi prieteni,

Nu cred că există bucurie mai mare decât aceea pe care ți-o dă gândul că ai putut face binele. Cred chiar că binefăcătorul e cineva care uită de el și care, făcând binele, cunoaște beția întâlnirii cu celălalt în cea mai frumoasă formă a ei. Când spunem „beat de fericire”, ne gândim îndeobște la starea de bine pe care o resimte cineva strict în raport cu sine. Dar nu cumva poți fi „beat de fericire” și în raport cu altul? Ei bine, cred că întâlnirea cu celălalt în fapta binelui e cea mai frumoasă ieșire din tine și cea mai frumoasă beție. Pesemne că a face binele este forma laică a extazului. Iar viața noastră, căreia îi căutăm toți cu disperare sensul, își capătă unul când, făcând binele, ne oglindim în ceva mai mult decât în noi înșine.

După ce am scris Despre fiara lăcomiei, am înțeles de la dumneavoastră că așteptați de la noi, intelectualii umaniști ai locului, „să coborâm din sfera ideilor” către „aspectele sordide ale vieții” și, comentându-le, să generăm o „schimbare la față a României”. Nu săruturi christice pe gură, nu importanța limbii în ființa unui popor, nu la ce e bun adevărul bine rostit, nu problema fricii în economia vieții și a libertății…

Mi-e teamă să nu vă dezamăgesc. Pentru că eu cred că fără o înțelegere prealabilă a reperelor cruciale ale vieții, nici unul dintre noi nu e „dispus” cum trebuie pentru a rezolva aspectele ei sordide. Cred că există o formidabilă epică a ideilor și că ea face parte din recuzita fundamentală a unui om care își propune să se bată pentru libertate. Problema pentru un intelectual ca mine nu este cum să coboare din „sfera ideilor”, ci cum să coboare sfera ideilor în viața celorlalți. Simt nevoia să dau curs, când și când, indignărilor pe care mi le provoacă lucrurile strigătoare la cer din țara asta. Am făcut-o și o voi mai face. Dar n-aș vrea să mă plasez de-acum pe orbita publicisticii curente. Chiar dacă mă veți citi câteva mii în loc de câteva zeci de mii, eu tot cred că forma ideală în care vă pot întâlni, în care pot atinge „extazul binelui” e, ca acum de pildă, să vorbesc despre nevoia de libertate.

Într-o discuție publică pe care am avut-o cândva cu Lucian Boia, i-am pus această întrebare: „Pomeniți undeva de patru forțe care mișcă omenirea: dorința de putere, averea, sexul și cunoașterea. Dar libertatea? Au oamenii nevoie de libertate?” – „Oamenii au nevoie de protecție”, a răspuns Lucian Boia.

Nu-mi mai amintesc dacă pe loc, sau după ce dialogul nostru s-a încheiat, mi-a venit în minte următoarea replică: Dacă oamenii ar fi avut nevoie doar de protecție, s-ar fi aflat și astăzi în peșteră mestecând carne crudă. Dar au existat, din când în când măcar, și câțiva care au sporit gradul de protecție cu nevoia lor de libertate. Roata, de pildă, n-au inventat-o „toți”, ci unul singur în folosul tuturor. „Cineva” nu s-a mai împăcat cu târâtul în grup al animalului ucis, ci i-a eliberat pe toți de sclavia acestui obicei și a scornit roata. La fel, becul, care face și el parte din recuzita protecției, l-au inventat nu toți, ci unul singur în folosul tuturor. Acel „unu” care nu s-a mai împăcat cu protecția oferită de opaiț sau de lampa cu gaz. Toată istoria tehnicii este scrisă de oameni liberi care s-au pus în slujba protecției tuturor.

Și-atunci, nu cumva istoria protecției omenirii atârnă până la urmă de istoria libertății ei? Poate că protecția dorită de toată lumea e opera celor puțini care au știut ce să facă cu libertatea lor. Să îndrăznim atunci să spunem că toți oamenii au nevoie de protecție, în vreme ce nu prea mulți se dau în vânt după libertate? Dacă aruncăm o privire în istoria lumii (sau pe o hartă actuală a ei), cu greu vom putea susține că nevoia de libertate dă regula omenirii, chiar dacă nevoia de protecție a fost constantă.

Cuvintele „libertate” (eleuthería) și „cetățean” (polités) au apărut abia în Grecia în secolul V î. Hr., iar ideea că oamenii în totalitatea lor, și nu un monarh absolut sau o persoană, sunt autorii cadrului lor de viață a prins contur și s-a-ntrupat (dar numai în zona occidentală a lumii) abia în secolele XVIII – XIX. Putem chiar afirma că libertatea nu e mai mult decât o întâmplare fericită a istoriei. Dacă atenianul Temistocle nu l-ar fi învins pe regele persan Xerxes la Salamina în 480 î. Hr., Orientul s-ar fi revărsat definitiv peste noi și femeile ar fi purtat astăzi văl pe toată planeta.

Așadar, nu romantica „sete de libertate” pare să fi mișcat masele în istorie. Să ne amintim o clipă de Cartea Exodului, de povestea ieșirii din robia egipteană a poporul lui Israel condus de Moise. (1) Cei patruzeci de ani de traversare a deșertului, cât durează drumul către „Țara Făgăduinței”, se consumă de fapt ca o sfadă permanentă între poporul lui Israel (câteva zeci de mii de „revendicatori ai protecției”) și Moise ca „agent al libertății”. Traversarea deșertului are ca laitmotiv reproșul adresat lui Moise (și fratelui său Aaron) de către poporul său: „Pentru ce ne-ai scos din Egipt?” („…căci e mai bine pentru noi să fim robi egiptenilor decât să murim în pustiu.” – Exodul 14, 12; „De ce nu ne-a fost dat să murim în țara Egiptului, când ședeam lângă oala cu carne și mâncam pâine pe săturate? Ci voi ne-ați adus în pustiul acesta, ca să moară de foame toată mulțimea aceasta.” – Ibid., 16, 3)

Parabola poveștii e simplă: statistic vorbind, omul preferă să moară în robie lângă „oala cu carne”, decât flămând pe drumurile libertății. Iar în povestea lui Dostoievski, de care am amintit într-un alt text, Marele Inchizitor îi spune „de la obraz” lui Isus că oamenii n-au nevoie de darul libertății, de „pâinea Cerului” pe care le-a adus-o El, ci de pâinea pământului oferită de Satana în „ispitirea în pustie”.

Istoria libertății, ca istorie a lungului drum de la pâinea pământului la pâinea Cerului, este așadar un raport subtil între puțini și mulți. Ameliorarea stării omenirii se datorează de fiecare dată câtorva „agenți ai libertății” care, prin faptele lor, lucrează în folosul celor mulți doritori de protecție. Ce dialectică stranie! Calitatea protecției depinde în permanență de o libertate pe care protejații nu o revendică defel și care, pentru nu puțini, nu-i altceva decât „o plictiseală și o belea” (Alfred Jarry). Instalați pentru un timp nedefinit în inerția vieții, cei mai mulți dintre noi se mulțumesc să asiste cum noul și salvarea vin peste ei dintr-un cer care cel mai adesea le rămâne străin. Orice pas în bunăstarea noastră a fost fapta cuiva care a îndrăznit să înfrunte „despotismul Obiceiului”:

„Această minoritate este sarea pământului; fără ea viața omului ar deveni o baltă stătută. […] Oamenii de geniu sunt – și vor fi probabil mereu – doar o mică minoritate; dar pentru a avea această minoritate, trebuie să păstrăm solul din care ei răsar. Un geniu poate respira doar într-o atmosferă de libertate. […] Nici un lucru nu s-a făcut vreodată fără să-l fi făcut cineva primul. Tot ce e bun e rod al originalității. […] Începutul tuturor lucrurilor înțelepte și nobile vine de la indivizi; în general, mai întâi de la un singur individ. Toată cinstea și gloria omului obișnuit constă în a fi capabil să urmeze această inițiativă..”.(2)

Cuvintele acestea se află în faimoasa carte a lui John Stuart Mill, On Liberty (1859). Frustrații lumii s-au grăbit să strige că au fost jigniți, că „există intelectuali” care și-au arogat dreptul de a se considera, ei doar, „agenți ai libertății”, că în felul acesta omenirea a fost împărțită în „puțini” și „mulți”, „cei puțini” (geniile și elitele) disprețuindu-i și sfidându-i, cu aroganța lor binecunoscută, pe „oamenii obișnuiți”. Nedându-și seama că, din toate punctele de vedere, este mai rentabil să admiri și să iubești decât să invidiezi și să urăști, ei s-au grăbit să strige: „Jos elitele!” Dar niciodată „cei de jos” nu vor putea fi ridicați coborându-i pe „cei de sus”. (3). Ațâțând ura împotriva „celor puțini”, ei n-au făcut doar să văduvească comunitatea pe care-o instigau – și pe ei înșiși – de uzufructul unor fapte excepționale, dar au promovat în același timp, de la nivelul unei mediocrități neîmpăcate cu ea, o enormă minciună. Căci în fapt, isprava oricărei ființe aparte înzestrate este bazată nu pe dispreț, ci pe dăruire. Un muzician de geniu nu și-a compus muzica pentru a o asculta între patru pereți, iar marii scriitorii nu s-au îngropat cu manuscrisele lor. Putem fi jigniți de existența lui Platon? A lui Dostoievski? A lui Fleming? A lui Marconi? A lui Einstein? A lui Churchill? A lui Steve Jobs? Sau mai degrabă profităm cu toții de pe urma existenței lor? Nu cumva suntem toți mai bogați și suntem ceea ce suntem grație lor? A iubi agenții libertății nu-nseamnă a nu iubi oamenii în general. A-i admira pe cei puțini nu-nseamnă a-i disprețui pe cei mulți. Îți poate fi cel mult milă de cei care n-au ajuns să se înfrupte din tot ce a dat omenirea mai bun.

Poate că oamenii – în majoritatea lor – n-au nevoie de libertate, ci, preponderent, de protecție. Și totuși! Ei au nevoie de cei care au nevoie de libertate nu numai pentru a-și spori gradul de protecție, ci deopotrivă pentru a învăța de la ei nevoia de libertate. Cei puțini i-au iubit pe cei mulți, le-au oferit protecție, un trai mai bun, un grad sporit de civilizație, un mod mai rafinat de a simți, un comportament superior și, mai ales, le-au deschis calea către propria lor libertate. Agenții libertății au devenit educatorii ei. Căci acesta e lucrul nemaipomenit care s-a întâmplat la un moment dat în istoria libertății: interesul câtorva gânditori s-a mutat de pe produsele libertății pe condiția ei. N-ar putea oare libertatea deveni însăși starea societății, s-au întrebat ei? Cândva, la începutul modernității europene, o mână de oameni au început să-și bată capul nu cu un mod mai avantajos de a învârti o piatră de moară sau de a iriga un teren, ci cu proiectarea unui spațiu social care ar fi urmat să-i pună pe toți în condiția libertății. Gândul acestor clasici ai „societății deschise” era simplu: numai într-un cadru al vieții în care libertatea e garantată, societatea poate să aștepte de la fiecare o ispravă în folosul tuturor. În felul acesta, agenții libertății nu deveneau cei mulți (nu toată lumea, având-o, își poate folosi creator libertatea), dar puteau deveni, prin eliberarea unui uriaș potențial social, mai mulți. Iată axioma, formulată de Mill în cartea amintită, care fixează definitiv raportul ideal dintre protecție și libertate: „Grație libertății pot exista tot atâtea centre independente de promovare a îmbunătățirilor câți indivizi există” (4).

Cu poticnirile de rigoare, aceasta a fost istoria Occidentului. Alta mai bună, specia umană nu a cunoscut. Aceasta e istoria la care încercăm să ne-ntoarcem și din care nu vrem să fim din nou azvârliți. E istoria în care, în ultimele luni, ucrainienii se chinuie, cu măreție și disperare, să intre. Orice dezertare din istoria Occidentului presupune mizerabila revenire la „oala cu carne” și la „robia Egiptului”, la șantajul conductei de gaze siberiene, la kilul de zahăr și litrul de ulei cu care se cumpără un vot, la micii lui Vanghelie, la „suta” devenită simbolică pe care, cu privirea rătăcită, Ceaușescu o oferea din balcon sclavilor „lui” ca preț al perpetuării celei mai dezgustătoare „protecții” din istoria poporului român. (Pentru ei „oala cu carne” devenise de mult o fantasmă!)

Dar dacă libertatea nu este prima nevoie a omului și nici nu e neapărat dorită de cei mulți, dacă prețul ei e scump, s-a spus, și factura trebuie plătită în fiecare zi, de ce, atunci, se cuvine să punem piciorul în spațiul ei de risc și să vrem, uneori cu prețul vieții, să rămânem acolo?

De dragul speciei umane. Ca să nu arătăm ca niște dobitoace zgribulite de frică, la care un dobitoc mai obraznic și lipsit de scrupule rage de câteva ori pe zi.

_________________________________________

1 Lucrurile par să se fi petrecut prin secolul XIII î. Hr., pe vremea faraonului Ramses al II-lea.

2 John Stuart Mill, Despre libertate, București, Humanitas, 2005, ed. a III-a, trad. Adrian-Paul Iliescu, pp. 132, 133, 134, 135-136

3 Ibid., p. 146

4 Ibid. p. 141

Distribuie acest articol

215 COMENTARII

  1. Aristotel spunea ca sclavii sunt sclavi prin natura lor. Deja este un loc comun faptul de a-i considera pe cei mai multi oameni traitori in civilizatia vestica drept sclavi – eventual chiar sclavi fericiti, dupa titlul unei carti de acum cativa ani. Sclavul modern este omul care are nevoie de altcineva pentru a-i organiza viata, de cineva care sa-i spuna ce sa faca si cum sa faca. Acesti oameni simt nevoia naturala a unei protectii. In schimb, oamenii care – tot potrivit lui Aristotel – sunt prin natura lor liberi (adica au ragaz – dupa cum sublinia candva Al. Baumgarten) au nevoie de libertate. Diferenta dintre civilizatia noastra si cea de pe vremea lui Aristotel este ca atunci deveneai sclav printr-un concurs de imprejurari pe care de principiu nu-l puteai influenta sau controla. De aceea si dl. Boia are dreptate, si dumneavoastra, domnule Liiceanu, aveti dreptate: unii oameni au nevoie in mod natural de protectie, iar altii de libertate. Dar, avem nevoie de libertate pentru ca oamenii sa traiasca potrivit naturii lor, iar acest deziderat este garantat doar de statul liberal; statul protectionist transformându-ne pe toți în sclavi.

    Cu stima,
    Eduard Jürgen Prediger

    • De ce sa fim sclavi, de ce sa avem nevoie de altcineva pentru a ne organiza viata, de ce sa spuna altcineva ce sa facem si cum sa facem? Nici o “incantaţie magică” nu va deschide uşa inchisorii. Libertatea este ceva mult mai simplu şi mai la îndemână.
      Paul Ferrini spune “Tu nu esti o victima a lumii, ci esti cel care detine cheia spre libertate”.

      Cred ca cel mai mult conteaza modul fundamental de conştientizare, atitudine si acţiune… de a ne sti rolurile in viata, de a constientiza puterile noastre creative, de a fi întotdeauna constienti de instrumentele pe care la avem la dispozitie.
      In primul rand ca nu exista asa ceva ca un creator handicapat (in inima nostra e dragostea care dă naştere tuturor miliardelor de fiinţe din univers), asa ca jocul acesta de a fi un astfel de creator handicapat trebuie sa inceteze, apoi… cum mai spune Ferrini: “Trebuie să încetaţi de a mai pretinde că nu vi s-au dat instrumentele potrivite. Trebuie să luaţi lutul şi să-l prelucraţi.”

      Ne place să sclavi/prizonieri, sa fim „victime inocente”, iar problema e ca victima inocentă nu va admite niciodată că are instrumentul necesar pentru a se extrage din suferinţă, deoarece, de îndată ce admite că are acest instrument, ea încetează de a mai fi victimă.

      Discutia aceasta despre Libertate vs Protectie, se leaga cumva, dupa parerea mea, de o alta discutie Legea Constientizarii vs Legea Atractiei, pt ca suferinta este rezultatul utilizarii intrumentelor necorespunzatoare, este un rezultat direct al utilizarii mintii fizice pt a rezolva atat modul prin care putem face ca ceva sa se intample cat si de a-l crea propriu-zis, rolul mintii fizice nefiind acela de a controla realitatea exterioara.
      Legea Atractiei afirma ca atragem sincronistic (“ca prin minune”) din exterior ceea ce rezoneaza cu gandul din interior.
      De ce ar fi necesara implicarea în mod intenţionat în crearea realitatii prin vizualizarea si energizarea viitorului dorit?
      De ce fiind pur şi simplu conştienţi, non-anticipativi, şi având o vibratie sufleteasca mai inalta, nu e de ajuns ca totul sa mearga.
      „Vizualizarile” si „energizarile” acestea ne pot duce in teritoriul lipicios al magiei negre, iar dacă sunt făcute prea des, prea intens şi prea egoist (cu o frecventa mai joasa deoarece, conform teoriei vibratiilor gandurilor, altruismul este o vibratie mai inalta)…. nu e bine deloc.

      Nu sunt atrasa de aceasta Lege a Atractiei, dupa cum nu sunt de acord nici cu aceasta armă psihologică periculoasă („the stepchild of CIA/MK ULTRA human cybernetics research and development”), acest instrument perfid de manipulare, acest mod de utilizare perversă a puterii cuvântului, acest sistem comercial bazat pe machiavelica idee că scopul scuză mijloacele.
      Sunt atrasi de treaba asta în special indivizi interesati să îi controleze pe ceilalţi, fie din frica obsesivă de a nu ajunge ei însisi să fie manipulati, fie dintr-o avidă dorinţă de putere şi succes material.
      Asadar, iata ca exista un “sistem care permite să învăţăm paşii prin care putem ajunge la un obiectiv, indiferent de natura acestuia”.

      Usor de zis “decat dependent de „oala cu carne”, mai bine flămând pe drumurile libertății”, insa pt a fi cu adevarat si un „om liber care s-a pus în slujba protecției tuturor”, un om care „își propune să se bată pentru libertate”, cum spune dl Liiceanu, ar trebui ca sa ne cultivam constiinta principala, ar trebuie ca nu ego-ul să detina puterea, ci noi sa fim comandantul propriei noastre aeronave, EU, nu alti eu, nu copilotii.

  2. Conceptul de Libertate se bazează pe Înțelegere.
    Libertatea este O STARE.
    Constat că sunt sau nu sunt Liber !
    Dacă mă raportez la Cultura Umanistă atunci faptul că cineva îmi restrânge aria mea de manifestare ca Persoană îl interpretez ca pe o privare de Libertate. Dar mai întâi trebuie să-mi dau eu seama, să Înțeleg că restricția este reală.

    Comuniștii anulează posibilitățile prin care Oricine ar putea ajunge la Înțelegere deci Ei oferă Libertatea completă de a deveni proprii noștri Temniceri.

    Capitaliștii permit existența tuturor posibilităților prin care Eu pot ajunge la Înțelegere deci Ei îmi oferă Libertatea de a mă descurca într-un Uriaș Labirint al Cunoașterii din care am toate șansele de a nu ieși Niciodată devenind astfel propriul meu Temnicer.

    Soluția stă în Remanența Rezilientă a Culturii Umaniste !
    Un copil care s-a născut și s-a educat în Comunism va căpăta starea de libertate prin același comportament ca și cel născut și educat în Capitalism: prin absorbirea Culturii Umaniste la care poate accede.
    De aceea orice gest pe care un Om de Cultură din Comunism sau din Capitalism îl face pentru a minimiza pierderea de Cultură Umanistă este o șansă în plus pentru asigurarea Stării de Libertate.

  3. Pentru Q
    (26/02/2014, 14:48)
    Nietzche a spus: “Apogeul culturii e diferit de cel al civilizaţiei ; nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi cu privire la antagonismul extrem dintre cultură şi civilizaţie. Marile momente ale culturii au fost mereu, din perspectivă morală, vremuri de corupţie; în schimb epocile dresajului animal intenţionat şi silit al omului (“civilizaţie”) au fost vremuri de intoleranţă pentru naturile cele mai spirituale şi mai semeţe. Civilizaţia vrea altceva decât cultura: poate ceva contrar . . .”

    Eu NU ii cred pe cei din Partidul Comunist Chinez, care au spus ca „Nu se poate face nimic semnificativ fără minciună” si care nu si-a schimbat absolut deloc atitudinea fata de nimeni.

    Uitati-va cum de aproape 15 ani PCC tortureaza, recolteaza organe pe viu si ucid prizonierii de constiinta (tibetani, uiguri, practicanti Falun Dafa) si asta doar pt ca acestia promoveaza adevarul, compasiunea si toleranta, iar ei indeamna la minciuna, ura si lupta. (http://apel.falundafaromania.net/)

    Înşelăciunea şi minciunile au jucat si joaca in continuare un rol foarte important în obţinerea şi menţinerea controlului de către PCC.
    Când violenţa devine insuficientă pentru menţinerea controlului, PCC recurge la înşelătorii şi minciuni care servesc la justificarea conducerii prin violenţă, sau la mascarea adevărului.

    Cel mai infam exemplu este persecuţia împotriva intelectualilor, din 1957. Partidul Comunist Chinez a făcut apel la intelectuali, cerându-le părerea sinceră, într-o chestiune legată de salvarea/binele ţării, pentru ca mai apoi să-i eticheteze drept „politicieni de dreapta” şi să-i persecute, folosindu-le discursurile drept dovadă a „crimelor”. Când s-au ridicat voci care au criticat această persecuţie drept o conspiraţie sau „un complot din umbră”, Mao Zedong a susţinut public: „Nu este un complot din umbră, ci strategie deschisă”.

  4. trăiască e-lefteria!

    Daca dnul Liiceanu iar ne-a pomenit de greci, asa cum se si cuvine, si pt. care i-o multumim din nou, sa o luam pe bunul drum pe care dinsul il foloseste metodic si implicit ni-l recomanda, cel al etimologiei, – aflam astfel rapid ca o forma, de regula nedorita, a libertatii, una negativa deci, este si cea pecuniara:
    a fi lefter=a fi liber de bani…

    Lefter vine deci de la eleutheria, sau – in greaca (mai) noua, pare-mi-se – elefteria.

    Grecii antici foloseau doi termeni pt. libertate, sus-numita elfterie/eleutherie, precum si autonomia.
    Primul termen se referea la libertatea interna a polis-ului, de pilda cea fata de un tiran, in timp ce al doilea se raporta la libertatea externa a polis-ului, fata de alte polis-uri, respectiv fata de straini.
    (autos=insusi, nomos=lege; deci drepturile cetatenilor se raportau la legea interna, proprie polis-ului lor si independente de legile altor polis-uri).
    Ar mai fi si un al treilea termen, an-archia, dar si asta pagubos, ba chiar mult mai rau decit lefteria.

    Putem aplica acest dublet al libertatii tocmai la actuala situatie dramatica din Ucraina, pe care dnul Liiceanu o aminteste in finalul textului sau:
    ucrainienii au izbutit acum sa ajunga la elefterie (ex-presedintele a fugit, a fost izgonit), ramine insa de vazut in ce masura vor reusi sa atinga si o autonomie, fata de Rusia lui Putin, desigur – f. dificila chestie, Rusia e al naibii de aproape, UE-ul se cäcäie, nu indrazneste sau nu stie ce sa faca, iar americanii isi freaca palmele desigur, ca in sfirsit se mai clatina ceva pe-acolo, in marea Rusie.

    Sa inchidem tema cum se cuvine, adica tot cu grecii, – cam asta a ramas azi din renumita dubla libertate greceasca:
    domnisoara Elephteria Elephteriou
    http://www.youtube.com/watch?v=isPtzi5cxBg
    Ma retin in a aprecia daca domnisoara E.E. e total libera de talent muzical/artistic, dar de rochie lunga sau de pantaloni e in orice caz libera – macar atita!

    Multumind din inima dnlui Liiceanu, ca scrie asa de bine, pentru noi si in numele nostru,
    ramin cu stima,
    Radu Pavalache / Bavaria – 2.3.2014
    //

  5. Dle Liiceanu, m-ati facut sa plang, desi sunt un om in varsta. Incerc sa nu mai disper. Comentariile pe care le-ati starnit (atat de multe !?!) mi-au incalzit inima. Multumesc autorilor lor. Parca nu ma mai simt atat de „ciudat”, asa cum m-am simtit toata viata.

  6. 1. Setea de libertate
    Este suficient să fii în siguranță, fără a fi și liber? Te poți simți liber, fără să fii protejat? Se poate una fără alta? Ce libertăți poate sau trebuie să-mi ofere statul ? Ce obligații are statul față de mine ? Ce obligații-responsabilități am eu față de stat? Necesitate, protecție, libertate, responsabilitate, demnitate, adevăr, dreptate . Este necesar să fii liber : să poți vorbi deschis cu oricine, să-ți poți exprima liber opinia,să poți alege profesiunea, să te poți duce unde dorești, să râzi cănd ai poftă, să poți discuta orice cu oricine, oricând și oriunde, să nu- ți fie frică de oamenii cu uniforme pentru că ei au obligația să te apere, iar tu ai obligația să-i respecți, să te poți opune dacă ceva ți se pare nedrept,necinstit sau mincinos ? Nevoia de protecție este la nivelul 2 al piramidei nevoilor umane a lui Maslow , conține siguranța corpului, ocupația, resursele, proprietatea(grav afectată în comunism). La nivelul 1 sunt nevoile fiziologice; nivelul 3 apartenența conține relațiile familiale, de prietenie; nivelul 4 conține stima de sine, respectul față de alții, recunoașterea de către alții(grav afectate în comunism) ; nivelul 5 conține realizarea sinelui prin capacitățile potențiale ,creativitate,spontaneitate,rezolvarea problemelor. Nevoia de libertate o prețuiești întotdeauna atunci când nu o ai. În antichitate o bună parte din sclavi nu vroiau să fie eliberați, tocmai pentru că se simțeau protejați având locuință, hrană,siguranța propriei vieți, posibilitatea întemeiereii unei familii cu condiția servirii stăpânilor. Libertatea s-a obținut greu întotdeauna cu sacrificiul oamenilor prin sângele vărsat pe câmpurile de luptă sau în piețele de obște. În secolul XX în Europa, legănul civilizației occidentale, au apărut două ideologii monstruoase ,ce au generat două sisteme politice autoritare totalitare : fascismul și comunismul care au oprimat în mod extr em libertățile oamenilor. Oamenii au fost manipulați de o propagandă deșănțată cu lozinci populiste despre superioritate rasială sau ideologică, promisiuni hegemonice de stăpânire a lumii, PROMISIUNI MINCINOASE DE BUNĂSTARE ȘI PROTECȚIE INDIVIDUALĂ ȘI FAMILIALĂ.Principiile morale umaniste : adevărul, dreptatea, libertatea,altruismul, responsabilitatea, compasiunea, onestitatea, respectul, devotamentul, au fost mereu încălcate de activiștii comuniști, sau deturnate de la conținutul lor, prin folosire demagogică abuzivă și fiind în contradicție flagrantă cu ceea ce se întâmpla în viața socială reală . În comunism valorile morale creștine iubirea, iertarea, smerenia, cumpătarea, mila au fost criticate și denigrate, mulți preoți au fost pedepsiți cu închisoarea sau persecutați, bisericile au fost închise sau dărâmate. În schimbul PROTECȚIEI oferite cu generozitate de Conducător și de clasa politică de acoliți și parveniți, oamenii au trebuit să execute neabătut ordinele Conducătorului . În comunism oamenilor le-au fost distruse libertățile fundamentale individuale : de exprimare, de întrunire, de proprietate, de liberă circulație, democrație multipartidică, alegeri libere . MĂ DOARE SUFLETUL ȘI ÎMI ARDE INIMA CĂND AUD CĂ 40% DIN CONAȚIONALI REGRETĂ DICTATURA COMUNISTĂ ȘI DECLARĂ CĂ PE VREMEA ACEEA A FOST MAI BINE PENTRU CĂ ERA DE LUCRU ȘI AVEAI CE MÂNCA ! Acesta să fie adevărul : NEVOIA DE PROTECȚIE SĂ FIE MAI PRESUS DE SETEA DE ADEVĂR, DREPTATE, LIBERTATE ? În mod sigur acest răspuns dureros este o acuzație stângace a acestor oameni împotriva POLITICIENILOR PENTRU UN LUCRU ESENȚIAL PE CARE ACEȘTIA TREBUIAU SĂ-L FACĂ VREME DE 25 DE ANI ȘI NU L-AU FĂCUT- CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ ! Cele mai mari abuzuri din comunism cred că au fost : 1/ Atac împotriva dreptății . În represiunea comunistă au fost pedepsiți pe nedrept cu închisoarea , deportați, strămutați, cu domiciliu obligatoriu două milioane de oameni. Acești oameni s-au exprimat și au avut o atitudine fățișă împotriva comunismului , au luptat pentru libertate de opinie, dreptul de a avea mai multe partide, dreptul de alegeri libere, dreptul la proprietate, dreptul de a se opune colectivizării forțate, dreptul de a citi orice carte. http://www.memorialsighet.ro/ http://martirii-inchisorilor.blogspot.ro/ http://www.fenomenulpitesti.ro/ http://www.tvrplus.ro/emisiune-memorialul-durerii-o-istorie-care-nu-se-invata-la-scoala-134 Foarte mulți dintre aceștia au murit în închisori, sau imediat după ce au ieșit din închisori, ca o consecință directă a regimului de exterminare, iar familiile acestora au fost persecutate ani și ani de zile. În România în perioada 1944 – 1962 a existat o rezistență și o opoziție anticomunistă armată care a fost reprimată cu cruzime . http://ro.wikipedia.org/wiki/Rezisten%C8%9Ba_anticomunist%C4%83_din_Rom%C3%A2nia http://www.miscarea.net/Brisca.htm 2/ Atac împotriva adevărului și a libertății de opinie , politica „ pumnului în gură”,dacă spuneai ceva împotriva regimului erai pedepsit. Cu consecința folosirii minciunii și a înșelăciunii , limbajul dublu, dedublarea personalității și a comportamentului . 3/ Venituri exagerate și privilegii multiple pentru clasa politică de activiști comuniști și a aparatului de represiune,de supraveghere și de pedepsire din miliție, securitate și justiție. 4 /Propaganda, populismul, lozincile de laude și osanale,demagogia . Cultul deșănțat al personalității conducătorului N. Ceaușescu. Nerușinarea, tupeul și obrăznicia cu care activiștii comuniști obligau oamenii să aclameze , să iubească Conducătorul și să slăvească partidul comunist . M-au contrariat și m-au indignat foarte mult timp și în mare măsură apatia și inerția oamenilor, precum și lipsa unei mișcări organizate de disidență și de opoziție activă față de abuzurile comunismului. DOMNULE PROFESOR GABRIEL LIICEANU , DA , ÎI ADMIR, ÎI RESPECT PROFUND ȘI ÎI IUBESC PE ACEȘTI AGENȚI AI LIBERTĂȚII : TOȚI EROII MARTIRI AI ÎNCHISORILOR COMUNISTE, Grigore T. Popa, Iuliu Maniu,Corneliu Coposu,Adriana Georgescu,Lena Constante, Harry Brauner,Ion Negoițescu, Nicolae Balotă, Ion Desideriu Sârbu, Teohar Mihadaș, Adrian Marino, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu,Dumitru Banu,Ion Caraion,Mircea Vulcănescu,Costantin Noica,Dinu Pillat,Nicolae Steinhardt , Mina Dobzeu,Alexandru Paleologu,Sandu Tudor,Alexandru Ivasiuc,Dumitru Țepeneag,William Totok,Ion Vianu,Mihai Botez, Paul Goma,Vasile Paraschiv,Victor Frunză,M.Nițescu,Ionel Cană,Gheorghe Brașoveanu,Oana Orlea,Ion Caraion,Doina Cornea,Ion Brătianu,Radu Filipescu,Dumitru Iuga,Dorin Tudoran,Bujor Nedelcovici,Ana Blandiana, Dan Deșliu,Mihai Stănescu,Gheorghe Calciu Dumitreasa,Gheorghe Ursu,Hertha Muller,Richard Wagner,Dumitru Mazilu,Marian Bia,Mihai Torje, Marin Brâncoveanu,Marian Lupu,Marius Oprea,Sorin Matei,Caius Dobrescu,Sergiu Ștefănescu,Ileana Mălăncioiu,Tia Șerbănescu, Liviu Babeș, Mircea Dinescu,Liviu Cangeopol,Dan Petrescu,Mariana Marin,Petre Mihai Băcanu,Mihai Creangă,Anton Uncu,Gabriel Andreescu,Cassian Maria Spiridon,Noel Bernard,Vlad Georgescu,Emil Georgescu,Monica Lovinescu,Virgil Ierunca și toți oamenii de la Radio Europa Liberă precum și alții pe care nu-i cunosc ȘI CARE AU LUPTAT PENTRU LIBERTATE. http://ro.wikipedia.org/wiki/Cronologia_disiden%C8%9Bei_anticomuniste_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia http://www.europalibera.org/section/rfe_archive/645.html
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Greva_minerilor_din_Valea_Jiului_din_1977
    http://www.revista22.ro/greva-minerilor-din-valea-jiului-1977-1051.html
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolta_de_la_Bra%C8%99ov
    http://www.revista22.ro/revolta-muncitorilor-din-brasov-1987-702.html

  7. La libertad es el derecho de hacer lo que no perjudique a los demas / Libertatea este . . . dreptul de a face ceea ce nu aduce prejudiciu celorlalti (Henri Lacardaire).

    Din punctul meu de vedere cel mai elocvent exemplu pentru ceea ce inseamna „libertate” il gasim la camasa de zale. Daca o camasa de zale talia 44 este imbracata de o persoana de talia 48, va exista o tensiune care va lasa foarte putine zale sa beneficieze de libertate.
    Daca in schimb o luam si o aruncam intr-un colt, se produce acel efect numit „innabusire” care lasa tot la fel, putine zale in stare de libertate.

    Omul este o „fiinta sociala”. Afara din acest sistem, moare. Un alt elocvent exemplu il regasim la cultura de grau. Daca sadesti un bob de grau, izolat, el nu va rodi. Nu rodeste decat in lan, ceea ce numim „infratire” fiind una din „cheile succesului”. „Om” inseamna in acelasi timp si individul si specia. Trebuie sa facem diferenta intre „liber” si „slobod”. Un caine nu este liber cand ii dam drumul din lesa si nici cand il abandonam pe strada ci este „slobod”. Omul nu poate fi liber doar „de forma” (fizic) sau doar „de fond” (mental), ci este liber doara daca le cumuleaza pe amandoua (si forma si fondul). Mult mai mult gasim explicat in varianta spaniola a notiunii de „demnitate” (varianta in romaneste este extrem de
    saraca, iar alte limbi le cunosc mai putin) http://es.wikipedia.org/wiki/Dignidad .
    Eu nu sunt mai liber daca sunt mai bogat decat azi, si nici mai putin liber daca as fi mai sarac (si, vorba lui Creanga, „sarac ca anul asta, ca anul trecut si ca . . . de cand sunt, n-am fost niciodata). „Libertatea” ti-o da doar „cunoasterea”, iar „cunoastere” nu poate insemna altceva decat „a vorbi, a trai in „cunostinta de cauza” (a intelege pe ce lume traiesti).

    Nu-ti serveste daca te comporti ca vreunul din cei doi „eroi” ai Divertis-ului, unde unul era extrem de trist pentru ca isi imagina ca a pierdut o imensa suma de bani, iar altul era foarte bucuros pentru ca isi imagina ca a gasit-o el. Cel mai mult servesc cuvintele lui Cratilos:
    „Lo mejor es no decir nada sino señalar con el dedo / Cel mai bun lucru este sa nu spunem nimic ci să indicam cu degetul”, cuvinte spuse acum mai bine de 2500 de ani, sau cele spuse vreo 500 de ani mai tarziu de catre cel caruia i s-a atribuit „nike-name”-ul de Isus si care-si invita a lui contemporaneitate sa nu emita concluzii pe baza de „reprezentare mentala” (icono) ci pe baza de „informatie obiectiva”, pe baza de ceea ce „Ayn Rand a numit (1980 de ani mai tarziu decat Isus) „Obiectivism”.

    Este foarte adevarat ca intre „libertate” si „foame” (spre un exemplu) exista o corelationare, venita mai ales din aceea ca pentru a fi un om liber conditia primordiala este sa existi, iar „foamea” este unul din „atributele” aflate la partea de la baza a piramidei lui Maslow. Libertatea este mai inainte de orice o „stare de spirit”, o „stare sufleteasca”. „Setea” (necesitatea, tendinta) acestei libertati eu o asemui acelei sete pe care o manifesta acul busolei de a cauta nordul magnetic.

  8. Buna dimineata, Domnule Liiceanu,
    Doresc sa va multumesc pentru seara culturala la care am fost martora aseara, la Facultatea de Drept. A fost, in ceea ce ma priveste, o evadare din cotidian, un moment special, la care rar am sansa sa particip. M-am simtit din nou la scoala, ca un discipol in fata unui maestru, care a reusit sa imi ofere cateva minute de libertate spirituala.
    Cu sinceritate,
    Mona Haghighi

  9. Nimic nu e perfect. Nici macar raul. Nici opresiunea. Binele este un defect a raului, iar libertatea este o discontinuitate a opresiunii. Totul este sa fii in asteptare permanenta cu urechile ciulite si cu simturile ascutite in astepaterea aparitiei celei mai mici fisuri in construcţia raului si opresiunii, care vrea sa para perfecta. Totul e sa ai dicernamantul, dar mai ales curajul de a distinge raul in spatele mastii binelui, opresiunea sub masca libertatii. Si sa spui la timpul potrivit lucrurilor pe nume.
    Dar cati dintre noi sunt in stare de asa ceva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro