Auditorii financiari nu sunt politisti

Initiativa Comisiei Europene de modificare si completare a legislatiei in domeniul auditului financiar reflecta o pozitie foarte stangista, identica cu pozitia grupului socialist din Parlamentul European pe cartea verde votata acum cateva luni sub forma unui raport nelegislativ. Acest din urma raport, desi a corectat multe din disfunctionalitatile introduse de Comisie, ar fi trebuit sa fie insusit de catre aceasta in redactarea initiativei legislative ulterioare. Din pacate insa, votul Parlamentului European a fost aproape integral ignorat, astfel ca o noua batalie de idei va incepe anul viitor, odata cu discutarea initiativei Comisiei, cu precizarea ca, de data aceasta, punctul de vedere al Parlamentului European va fi unul cu putere legislativa (desigur, in co-decizie cu Consiliul).

Noul raport legislativ ar trebui sa plece de la premisa ca nu exista nici o legatura, directa sau indirecta, intre calitatea auditului financiar  – chiar si pentru institutiile financiare –  si criza financiara. Argumentul este simplu: auditorul nu verifica si nu controleaza produsele unei companii, inclusiv cat de riscante sau nu sunt produsele – materiale sau financiare ale acesteia. A interpreta altfel auditul inseamna a confunda auditorii financiari cu autoritatile de supraveghere, singurele entitati externe care erau si sunt competente si obligate sa verifice calitatea produselor financiare, autoritati care au esuat in indeplinirea acestei sarcini.

Auditorii, fie individuali, fie reuniti in firme de profil, sunt doar emitentii unei opinii profesionale asupra corectitudinii intocmirii situatiilor financiare de catre directorul financiar al companiei auditate, pentru a convinge actualii sau viitorii investitori ca acestea nu sunt eronate. Mai mult, nu exista nici un fel de informatie care sa releve faptul ca au existat fraude in activitatea de auditare a situatiilor financiare ale bancilor ori altor companii financiare si nu numai, care au in prezent probleme cu activele sau cu capitalizarea. Acestea fiind realitatile, faptul ca o companie are acelasi auditor de foarte multi ani nu reprezinta un argument pentru a institui o rotatie obligatorie a firmelor de audit pentru la fel de simplul motiv ca auditorul nu este un politist sau o autoritate de supraveghere (aceasta din urma functie fiind rezervata bancilor centrale sau altor institutii publice). La fel ca avocatii sau notarii publici, auditorii realizeaza un serviciu profesional in schimbul unui onorariu. Astfel, o rotire interna a partenerilor si a echipei este mai mult decat suficienta pentru a asigura obiectivitatea serviciului. La fel ca in orice profesie liberala, standardele etice profesionale trebuie insa aplicate cu strictete, asa cum sunt acestea elaborate prin metoda (auto)reglementarii.

O alta tema care va suscita discutii aprinse este separarea activitatilor de audit si de non-audit. Comisia nu a mentionat in propunere care sunt acele activitati de non-audit, lasand aceasta pe seama legislatiei tertiare elaborate ulterior, insa este clar pentru oricine ca in fruntea acestei liste se va gasi activitatea de consultanta in domeniul taxarii. Consultanta fiscala si auditul sunt doua activitati care nu numai ca nu sunt incompatibile ba chiar se completeaza una cu cealalta. Avand in vedere necesitatile auditului de a primi informatii cu  privire la tratamentul fiscal al unei anumite inregistrari contabile, ar fi un lucru ilogic ca aceasta consultanta sa fie furnizata de un tert in loc de a fi valabila chiar in cadrul aceleiasi firme. Ruperea activitatii de consultanta fiscala ar duce doar la cresterea costurilor pentru companiile auditate, atat in ceea ce priveste auditul, cat si in ceea ce priveste consultanta fiscala, exact cum s-a intamplat in cazul consultantei juridice, cand separarea a fost impusa si acest lucru nu a schimbat decat numele oficial al firmei de avocatura rezultata din desprindere.

Auditul dual este o propunere care este menita sa dea o sansa firmelor mici si mijlocii de audit de a-si extinde serviciile catre marii clienti corporatisti. Cred ca aici toata lumea este de acord ca aceste firme trebuiesc incurajate si sprijinite prin oferirea unei sanse. Deci auditul partajat (si nu dual) ar putea fi o solutie, adica impartirea sarcinilor intre o firma mare si o firma mica de audit, prin acordul tuturor celor trei parti implicate, respectiv cele doua firme de audit si a clientului. Orice impartire altfel decat voluntara nu va face decat sa creasca pentru client costurile serviciului si sa nasca frictiuni intre cele doua firme de audit, lucru care va duce inevitabil la scaderea calitatii auditului. Iar un astfel de scenariu nu trebuie sa devina realitate, mai ales in aceste vremuri tulburi pentru economia Uniunii Europene.