Articol sters la dorinta autorului
conferinte Humanitas
„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA. La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.
Carte recomandată
Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret
Carte recomandată
Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?
Sprijiniți proiectul Contributors.ro
Esential HotNews
Top articole
contributors.ro
Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pentru unele detalii privind perceptia actuala a acestui personaj in Portugalia , vezi si http://www.nytimes.com/2007/07/23/world/europe/23iht-salazar.4.6790015.html?pagewanted=all&_r=0, din care aflam ca Salazar a fost desemnat drept cel mai mare portughez, care a trait vreodata, intrecandu-l in popularitate pe celebrul explorator Vasco da Gama descoperitorul drumului spre India.
Exista o poveste cum ca Salazar si-a dat demisia de la finante si nu a acceptat sa revina decat ca prim ministru, adica sa aiba el controlul intregii politici a statului pe care de altfel l-a salvat de la faliment.
În ce limbă e scris articolul ăsta?
Informatii interesante. Salazar a fost insa un conducator autoritar, nu un dictator, mult sub comportarea lui Franco, de exemplu, care nici el nu a fost chiar un dictator mai ales dupa WW2 – spre comparatie in ‘lagarul socialist” Kadar a fost un fel de Salazar dupa 1958 cand s-a incheiat represiunea sangeroasa a miscarii din 1956, dictator paranoic si clownesc a fost ceausescu.
Manuel II a murit tanar si nu s-a mai intors in Portugalia dar s-a intors mama sa, regina Amelia (sau asa ceva), nepoata lui Louis Philippe, dupa WW2 si a fost primiuta in triumf de portughezi, dar fara consecinte politice.
„Cheia” evolotiei deseori sangeroase a Portugaliei la inceput de secol XX (e si perioada Minunii de la Fatima) se cheama masoneria, dar evident ca autorul nu are „fortza” ca sa abordeze subiectul.
Nici eu scap de impresia că, pe alocuri, sînt pasaje într-o exprimare bizară, cam și cum ar fi fost traduse stîngaci din altă limbă.
În plus, tot articolul îmi pare o înșiruire stufoasă și pe alocuri encomiastică a „meritelor” și „viziunilor” dictatorului „luminat”. În schimb, nici o vorbuliță despre organizațiile paramilitare sau de inspirație fascistă, create sub tutela sau cu îngăduința lui Salazar (e.g. Legiunea Portugheză sau Tineretul Portughez, ultima creată după modelul Hitlerjugend), nici despre poliția secretă PIDE, ce a împins disidenții în exil, i-a redus la tăcere sau chiar ucis.
Ce să înțelegem de aici? Că, în viziunea autorului, un regim autoritar cu accente clerical-fasciste e acceptabil, cîtă vreme face mare caz de „law & order” și stabilitatea economiei, două marote din vulgata bunului neocon?
Ce mai urmează pe Contributors? „Albirea” și „tămîierea” lui Pinochet?