marți, mai 17, 2022

Autoturismele de teren GAZ-67 şi „Fiat 1101 Campagnola”, propuse pentru fabricare în România (1)

Despre autoturismele de teren fabricate la Câmpulung-Muscel s-au scris tomuri, studii şi articole, iar dezbaterile în mediul on line pe această temă continuă – deşi uzina unde se realizau vehiculele a fost închisă şi distrusă de multă vreme. În asemenea condiţii, ne-am întrebat dacă există nişte detalii necunoscute cu privire la proiectele de fabricare în România a autoturismelor de teren. Există oare ceva nou de descoperit, care ar trebui analizat mai atent? Răspunsul nostru la ambele întrebări este afirmativ şi în studiul de faţă ne-am propus să prezentăm pe scurt cazurile inedite ale autoturismelor de teren GAZ-67 B şi „Fiat 1101 A Campagnola”.

Una dintre problemele cu care s-au confruntat autorităţile române la începutul anilor ’50 a fost penuria de mijloace auto pentru transportul de mărfuri şi de persoane. Acesta este unul dintre motivele pentru care Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Chivu Stoica au insistat în luna iulie 1953, la Moscova, în discuţiile cu politicienii de la Kremlin, să fie ajutaţi pentru construirea în România a unei fabrici de autocamioane sovietice ZIS-150.

În paralel, la Bucureşti existau mai multe iniţiative de rezolvare a acelei probleme. Una dintre acestea a fost propusă în 1953 de conducerea Direcţiei Generale Tehnice a Ministerului Industriei Metalurgice. Aceasta a încercat să stabilească profilul „Întreprinderii Metalurgice de Stat” de la Câmpulung-Muscel şi, în acelaşi timp, s-a străduit să elaboreze un plan de colaborare cu alte întreprinderi din ţară, în care se puteau produce piese pentru autovehiculele care trebuiau realizate anual la Câmpulung-Muscel (10.000 de motociclete mijlocii şi 3000 de autoturisme de teren GAZ-67 B). Totodată, trebuiau să fie asigurate piesele de schimb pentru vehiculele fabricate la acea întreprindere, precum şi pentru autoturismele de teren GAZ-67 şi autocamioanele GAZ-MM importate din Uniunea Sovietică. Astfel, uzina „Vasile Tudose” de la Colibaşi urma să livreze piese din fontă cenuşie şi maleabilă, pistoane confecţionate din aluminiu, arcuri spirale şi foi de arcuri pentru suspensii. La fabrica „I.C. Frimu” din Sinaia trebuiau să fie realizate carburatoare şi pompe auto de benzină, la „Sovromtractor” (mai precis, la fosta societate „Forja Poldi” din Braşov) urmau să se fabrice piesele forjate şi matriţate necesare, iar echipamentul şi materialele electrice, garniturile de toate tipurile, precum şi anvelopele şi camerele auto pentru acestea trebuiau livrate de întreprinderi care nu se aflau în subordinea lui Carol Loncear, ministrul Industriei Metalurgice.

Acel plan foarte ambiţios a fost afectat de hotărârile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, aprobate la plenara lărgită a C.C. al P.M.R. din 19-20 august 1953. Urmând sfaturile primite la Moscova în luna precedentă, politicianul comunist român a menţionat la acea reuniune despre existenţa unor disproporţii majore în economia românească:

„a) între industrie şi agricultură, prin forţarea ritmului de dezvoltare a industriei şi rămânerea în urmă a agriculturii;

b) între industria mijloacelor de producţie şi industria bunurilor de consum, din cauza forţării dezvoltării industriei „A” în dauna dezvoltării industriei bunurilor de consum;

c) între dezvoltarea producţiei industriale şi creşterea nivelului de trai, din cauza măririi anormale a părţii de acumulare din venitul naţional pe seama micşorării părţii de consum a venitului naţional.

Fiecare din aceste disproporţii în dezvoltarea economiei noastre şi toate împreună s-au reflectat atât în circulaţia mărfurilor, cât şi în domeniul financiar, după cum lipsurile existente în aceste domenii au influenţat la rândul lor asupra producţiei industriale, agricole, asupra nivelului de trai al oamenilor muncii”.

Criza economică prin care trecea România l-a forţat pe Gheorghe Gheorghiu-Dej să anunţe la plenara respectivă reducerea în anul 1953 a investiţiilor, a construcţiilor şi a planurilor de dotare cu diferite produse „cu aproape 4 miliarde lei, adică de la cca. 24 miliarde cât ajunseseră înainte de Plenară, la 19,4 miliarde lei stabilite de Plenară. Reducerea aceasta s-a efectuat, însă, din cauză că 2/3 din an trecuse până în momentul luării hotărârii Plenarei, în practică nu s-a putut realiza decât o reducere de 3 miliarde a investiţiilor, anul încheindu-se cu o realizare de 20,4 miliarde lei a planului de investiţii”. De aceea, valoarea investiţiilor prevăzute pentru anul 1954 a fost redusă şi mai mult, comparativ cu anul 1953, până la aproximativ 17 miliarde de lei, aceasta fiind de „circa 23% din venitul naţional, faţă de circa 31,1% cât au reprezentat în 1953”.

Hotărârile aprobate la plenara lărgită a C.C. al P.M.R. din 19-20 august 1953 nu au permis concretizarea planului referitor la fabricarea la „Întreprinderea Metalurgică de Stat” din Câmpulung-Muscel a 10.000 de motociclete mijlocii şi 3000 de autoturisme de teren GAZ-67 B, anual. Mai mult decât atât, Carol Loncear a fost eliberat din funcţia de ministru al Industriei Metalurgice la 17 octombrie 1953 şi în locul său a fost numit Chivu Stoica. Un an mai târziu, Carol Loncear a revenit în guvern, în calitate de ministru al Industriei Materialelor de Construcţii, înlocuindu-l pe Gheorghe Roşu, eliberat la rândul său din funcţie (8 octombrie 1954).

O altă iniţiativă a avut şansa să fie materializată la Bucureşti în Atelierele Ministerului Transporturilor Navale şi Aeriene. Un autoturism de teren GAZ-67 a fost carosat metalic pentru utilizarea sa la transportul de persoane şi bagaje (aşa-numita versiune „Station”). Vopsit în zilele de 15 şi 16 ianuarie 1954, acel autovehicul a fost disponibil, începând de la 17 ianuarie 1954, pentru vizionarea sa de către politicienii de la Bucureşti şi pentru efectuarea testelor necesare omologării sale. În planul atelierelor respective se prevăzuse carosarea metalică a încă nouă autoturisme GAZ-67, în cazul în care, după omologarea primul exemplar, liderii comunişti considerau că autovehiculele erau eficiente la transportul de mărfuri şi de persoane.

Din păcate, sursele orale româneşti nu precizează şi ce anume s-a întâmplat după 17 ianuarie 1954 cu proiectul respectiv. Ceea ce ştim cu siguranţă este faptul că şasiul mic al autoturismului GAZ-67 nu permitea o creştere semnificativă a capacităţii de transport a versiunii sale clasice (prevăzută cu o prelată textilă pentru protejarea şoferului şi a pasagerilor faţă de intemperiile meteorologice).

În acelaşi an, la 28 iulie, Gheorghe Gheorghiu-Dej a solicitat într-o scrisoare sprijinul prim-ministrului Gheorghi Malenkov, în scopul livrării rapide pentru armata română a 15 autoturisme de teren GAZ-69, zece avioane de şcoală MiG-15 UTI, 300 de paraşute „Racheta”, 12 tunuri antiaeriene 52-K (model 1939, cal. 85 mm), 12 tunuri antiaeriene KS-19 (model 1947, cal. 100 mm), 12 tunuri de câmp A-19 (model 1931, cal. 122 mm) şi două staţii de radiolocaţie (modelele Pegmantit 8, respectiv P-20 „Periskop”). Liderul politic român dorea ca avioanele MiG-15 UTI şi paraşutele să fie livrate de U.R.S.S. pe baza unui credit, România urmând să le achite pe parcursul a zece ani, începând de la 1 ianuarie 1955.

Trei autoturisme de teren GAZ-69, achiziţionate din U.R.S.S. de autorităţile de la Bucureşti, au fost testate în prezenţa generalului Emil Bodnăraş. Acesta era foarte interesat de tehnica modernă care urma să intre în înzestrarea armatei române. Pentru transportul vehiculelor într-o zonă muntoasă, ferită de priviri indiscrete, au fost utilizate vagoane de marfă acoperite, prevăzute cu 4 osii.

Acel caz nu a fost singular în cariera lui Emil Bodnăraş. La 17 iulie 1952, ministrul Forţelor Armate a propus lui Gheorghe Gheorghiu-Dej ca tractorul KD-35, care se fabrica sub licenţă sovietică la Braşov (Oraşul Stalin), să fie utilizat pentru tractarea pieselor de artilerie antiaeriană şi antitanc, grupurilor electrogene, proiectoarelor, aparatelor de conducere a focului şi remorcilor încărcate cu diferite materiale, cu o greutate de 1,1-5 tone. Emil Bodnăraş a afirmat că prin livrarea de către „Sovromtractor”, până la sfârşitul anului 1952, a 200-300 de tractoare KD-35 (prevăzute cu o cabină pentru conductor şi un cârlig de tracţiune) se rezolva penuria de autocamioane de tracţiune cu care se confrunta armata română. Necesarul de mobilizare putea să fie completat treptat, până la atingerea nivelului de 3129 de tractoare KD-35. Acesta a fost calculat la Secţia Planificare-Mobilizare (condusă de lt.col. Marin Nicolae) din Direcţia Planificare-Mobilizare a Marelui Stat Major (comandată de colonelul M. Lungu).

Nivelurile totale de producţie stabilite de conducerea Comitetului de Stat al Planificării pentru uzina de la Braşov, pentru anii 1953 şi 1954, au fost de 5014 tractoare KD-35, respectiv de 5200 de exemplare. Apoi, la 12 mai 1954 s-a desfăşurat la aceeaşi uzină ceremonia de decernare a „Steagului Roşu de producţie de întreprindere fruntaşă pe ţară” – acordat pentru rezultatele economice obţinute în anul precedent. Steagul respectiv a fost înmânat de către Stelian Moraru, preşedintele Consiliului Central al Sindicatelor din R.P. Română, unei delegaţii de muncitori, ingineri şi tehnicieni care lucrau în uzină. Activiştii de partid şi agitatorii comunişti trebuiau să îşi justifice şi ei activitatea, deşi Gheorghe Gheorghiu-Dej ştia încă din anul 1953 faptul că preţul tractorului KD-35 produs la Braşov era de trei ori mai mare decât cel stabilit în anul 1950, când a fost introdus în fabricaţie.

Tractoare KD-35 la Braşov în anul 1951

(Sursa: A.N.I.C., Fototeca online a comunismului românesc, cota 1/1951, fotografia #W073)

În altă ordine de idei, autorităţile de la Bucureşti trebuiau să ţină cont de faptul că politicienii de la Moscova au acceptat în vara anului 1953 să le acorde un credit în mărfuri şi devize convertibile în valoare de 200 de milioane de ruble. Acesta trebuia să fie achitat începând din anul 1956. Totodată, liderii comunişti români nu mai erau obligaţi să respecte o parte dintre prevederile acordului cincinal de comerţ exterior încheiat între România şi Uniunea Sovietică. Drept urmare, cantităţi importante de produse petrolifere, cherestea şi ciment, fabricate în România pentru a fi exportate în U.R.S.S., au fost redirecţionate către piaţa statelor capitaliste. Cu banii obţinuţi, autorităţile comuniste de la Bucureşti au achiziţionat masiv materii prime pentru industria uşoară şi alimente.

Intervenţia autorităţilor sovietice în criza economică din România a vizat şi datoriile pe care politicienii comunişti de la Bucureşti le aveau faţă de Republica Democrată Germană şi Cehoslovacia. Astfel, jumătate din datoria înregistrată în anul 1953 faţă de R.D.G. (pentru importul de maşini şi utilaje) trebuia să fie achitată de-abia în anul 1955, iar o parte din datoria faţă de Cehoslovacia (provenită din comenzi militare: avioane de vânătoare S-102, tancuri T-34/85, aruncătoare de proiectile reactive R-2, autovehicule etc.) urma să fie amânată până în anul 1955.

Aşa arătau, pe scurt, câteva probleme economice ale României în momentul în care a fost anulat programul referitor la fabricarea anuală a 3000 de autoturisme de teren GAZ-67 B şi 10.000 de motociclete mijlocii la  „Întreprinderea Metalurgică de Stat” din Câmpulung-Muscel. Se poate doar presupune cum s-au simţit iniţiatorii planului respectiv, în momentul în care au aflat că proiectul la care lucrau de zor (la 13 august 1953) a fost anulat. Ce anume cunoşteau aceştia despre discuţiile purtate la Moscova în iulie 1953 de membrii delegaţiei conduse de Gheorghe Gheorghiu-Dej? Din păcate, nu ştim răspunsul la această întrebare. Într-o arhivă privată s-a păstrat însă un document emis la 13 august 1953, referitor la asigurarea executării de piese de schimb pentru vehiculele GAZ-67 B şi a planului tehnic necesar fabricării acelui model de autoturism de teren în România.

În conformitate cu comanda nr. 670 (emisă la 23 iunie 1953), uzina „23 August” din Bucureşti trebuia să livreze până la 15 august 1953 mai multe piese pentru planul tehnic menţionat: două şasiuri, cinci cutii de viteze turnate, cinci cutii de viteze auxiliare turnate, şase chiulase turnate, şase blocuri de cilindri turnate, cinci arbori cotiţi, 60 de supape forjate (pentru motor) şi 30 de biele matriţate. Separat, aceeaşi uzină trebuia să furnizeze 120 de biele matriţate, sub formă de piese de schimb pentru vehiculele de teren GAZ-67 B existente deja în România şi care urmau să fie reparate în ţară.

La rândul său, conducerea fabricii „Unirea” din Cluj a acceptat comanda nr. 783 din 15 iulie 1953 şi urma să furnizeze 25 de garnituri de piese pentru diferenţial (din fontă maleabilă) la 15 august 1953. O parte dintre acestea trebuiau utilizate pentru planul tehnic necesar fabricării de autoturisme de teren GAZ-67 B în România (10 garnituri), iar restul au fost considerate piese de schimb.

O altă comandă a fost trimisă la 11 august 1953 unei uzine din Arad. Aceasta ar fi trebuit să livreze la 15 noiembrie 1953 următoarele piese pentru proiectul tehnic amintit: cinci cutii de viteză, patru chiulase M-6050 (inclusiv modelele acestora) şi patru blocuri de cilindri M–6015.

Documentul în care sunt prezentate acele comenzi a fost expediat directorului general Constantin Tuzu (care lucra la Serviciul Planificării din Direcţia Generală Tehnică a Ministerului Industriei Metalurgice şi, ulterior, a devenit ministru – în perioada 1960-1965), iar o copie a fost trimisă inginerului Godeanu (aflat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri).

Autoturism de teren GAZ-67 B în Uniunea Sovietică.

Din păcate, problemele create economiei româneşti de politicienii comunişti au continuat la începutul anului 1954 şi câteva exemple au fost consemnate în stenograma şedinţei plenare a C.C. al P.M.R. desfăşurate la 19 aprilie 1954 – după două zile de la executarea în închisoarea Jilava a foştilor lideri comunişti Lucreţiu Pătrăşcanu şi Remus Koffler. Un extras din documentul respectiv îl edităm în continuare, cu minime intervenţii asupra formei originale în scopul corectării unor greşeli de ortografie şi de punctuaţie.

În partea a doua a studiului nostru se va putea observa perpetuarea problemelor expuse la 19 aprilie 1954 – referitoare la calitatea scăzută a unor produse fabricate în România şi dificultăţile întâmpinate la exportul acestora – şi liderii comunişti nu au scăpat de eticheta pantalonilor „rupţi în fund”, pe care propagandiştii partidului au încercat să o ascundă printre faldurile steagului roşu. Singurele lucruri la care se pricepeau politicienii respectivi erau agitarea maselor şi recitarea de sloganuri propagandistice motivaţionale – fără să înţeleagă sau să accepte că ei confundau dorinţele personale cu realitatea în care trăiau. (Va urma)

Stenograma şedinţei din 19 aprilie 1954 a Plenarei C.C. al P.M.R. (extrase).

STENOGRAMA

şedinţei Plenare a C.C. al P.M.R. din 19 aprilie 1954

Au participat tovarăşii: Gh. Gheorghiu-Dej, I. Chişinevschi, Al. Moghioroş, M. Constantinescu, Gh. Apostol, E. Bodnăraş, P. Borilă, C. Pârvulescu, D. Coliu, A. Alexa, S. Bughici, N. Ceauşescu, L. Chişinevschi, C. Crăciun, M. Dalea, Al. Drăghici, Gh. Florescu, T. Iordăchescu, C. Mateescu, I.Gh. Maurer, M. Moraru, I. Niculi, D. Petrescu, I. Pas, Gh. Pintilie, E. Popa, L. Răutu, E. Rădăceanu, L. Rădăceanu, Gh. Stoica, L. Sălăjan, A. Şerban, B. Solomon, W. Suder, S. Toma, V. Vaida, Gh. Vasilichi, G. Vass, Şt. Voitec, Zaharia Tănase, A. Bunaciu, Şt. Bontea, A. Braeşter, P. Drăgoescu, V. Ionescu, M. Mujic, M. Roşianu, I. Vinţe.

Au fost invitaţi tovarăşii: J. Fazekaş, Ecaterina Chivu.

A prezidat tov. Gh. Gheorghiu-Dej.

Tov. Gheorghiu-Dej: Tovarăşi,

Deschid şedinţa plenară. Propun la ordinea de zi două puncte:

1. Cu privire la mersul aplicării Hotărârilor Plenarei din august 1953 şi măsurile de realizare a Planului de Stat şi Bugetului de Stat pe 1954. Vor lua cuvântul tovarăşii Miron Constantinescu, Dumitru Petrescu şi Gheorghe Apostol.

2. Despre unele probleme organizatorice de partid – tov. Gheorghiu-Dej.

Dacă are cineva ceva de obiectat cu privire la ordinea de zi?

(Nu există nici o obiecţiune).

S-a primit ordinea de zi propusă.

Tov. Miron Constantinescu are cuvântul.

Tov. Miron Constantinescu: citeşte darea de seamă asupra mersului realizării sarcinilor Plenarei lărgite a C.C. al P.M.R. din 19-20 august 1953. (vezi anexa nr. 1)

Tov. Gheorghiu-Dej: Are cuvântul tov. Petrescu.

Tov. Dumitru Petrescu: citeşte darea de seamă asupra Bugetului de Stat pe anul 1954. (vezi anexa nr. 2)

Tov. Gheorghiu-Dej: Are cuvântul tov. Gh. Apostol.

Tov. Gh. Apostol: citeşte darea de seamă asupra mersului realizării sarcinilor Plenarei C.C. al P.M.R. din august 1953 în domeniul agriculturii. (vezi anexa nr. 3)

Tov. Gheorghiu-Dej: Aveţi vreo obiecţiune de făcut la dările de seamă sau de pus eventual vreo întrebare? (Nu).

Tov. Gh. Stoica: Eu am o observaţie, în legătură cu comerţul exterior. Tov. Miron a arătat aci (sic!) desfăşurarea care a avut loc în exportul nostru cât şi în import. Cred însă că ar trebui ceva mai mult scris şi anume, din moment ce produsele noastre clasice, pe care le exportăm cu atâta uşurinţă, ca grâu, porumb, ne trebuie acum pentru ridicarea nivelului de trai al oamenilor muncii de la noi, şi întrucât prin industrializarea ţării noastre avem de exportat o serie de maşini, cred că trebuie dată sarcina la o serie de ministere pentru a căuta produse noi de exportat.

Tov. Gheorghiu-Dej: Sunt puse asemenea sarcini.

Tov. Gh. Stoica: În al doilea rând, trebuie trecut la o oarecare lărgire a agenţiilor noastre economice din străinătate, care până acum au fost puse pe linia de a supraveghea aplicarea mai mult sau mai puţin a angajamentelor pe care le avem cu contractanţii din afară. Este nevoie de o reorganizare în sensul de a avea oameni care în mod activ să se ocupe cu vânzarea. Noi n-avem „vânzători” la agenţiile noastre economice.

Tov. Bodnăraş: Numai să avem ce vinde…

Tov. Gh. Stoica: Trebuie să găsim, şi acest lucru nu numai pentru colonii şi semicolonii. Noi avem ce plasa şi în alte ţări, dar trebuie să fie de calitate bună. E deajuns să exportăm un produs cu defecţiuni, ca să ne şi meargă vestea şi să nu mai scăpăm de acest renume prost, chiar când dăm marfă bună. Trebuie cerută responsabilitate precisă în acest sens. De aceea aş cere ca grija de calitate şi celelalte lucruri să fie concretizate în darea de seamă.

Tov. Gheorghiu-Dej: Cred că propunerile tov. Stoica sunt bune.

Tov. Iordăchescu: Eu vreau să adaug aci (sic!) ceva în legătură cu calitatea, pe lângă cele spuse de tov. Stoica. S-a vorbit aci (sic!) că procentul de deşeuri e destul de important şi aduce pagube mari. Am constatat acest lucru la ţară, unde la cooperative sunt o mulţime de lucruri care rămân în depozite. De asemenea, sortimentele nu se respectă. Cred că aci (sic!) una din cauze e şi modul cum e organizată întrecerea socialistă. Mulţi vânzători spun: „aşa ne vine (marfa – nota P. Opriş), n-avem ce face!”. Poate ar trebui să se reconsidere principiile şi metodele de aplicare ale întrecerii socialiste şi să se ceară mai multă atenţiune în privinţa calităţii. Chestiunea aceasta există în mai toate democraţiile populare. În R.D. Germană se studiază chestiunea şi una din propunerile Biroului lor Politic este ca Min. de Finanţe să nu acorde avantajele pe care le dă întrecerea socialistă întreprinderilor ale căror produse nu corespund în privinţa calităţii şi, prin aceasta, să le silească să nu se mulţumească numai cu cantitatea. Poate am putea lua şi noi în considerare metoda aceasta.

Tov. Gheorghiu-Dej: Şi aceste lucruri la care te-ai referit sunt prevăzute, pentru unele sunt deja măsuri în curs.

Tov. Barbu Solomon: Eu vreau să mă refer la un pasaj din expunerea tov. Petrescu în care se arată, referindu-se la întreţinerea aparatului de stat, că aparatul Procuraturii e prevăzut cu 11% mai puţin ca anul trecut. În al doilea rând, mă refer la pasajul unde se vorbeşte de furturile care se comit din avutul obştesc.

 Desigur, scăderea aceasta e foarte necesară. Atrag însă atenţiunea conducerii partidului nostru asupra faptului că ar trebui să se studieze reînfiinţarea corpului de control care a existat în Min. Comerţului Interior, care a fost desfiinţat şi consecinţa este mărirea imensă a numărului de delapidări. Avem în comerţul interior, în special la cel alimentar, un număr colosal de delapidări, ceea ce duce la o mare urcare a costului producţiei. Dacă s-ar reînfiinţa acest corp de control, numărul delapidărilor ar scădea foarte mult. Avem „Alimentare” care sunt controlate o dată la un an.

Atrag de asemenea atenţiunea conducerii partidului nostru asupra necesităţii întăririi controlului în sectorul nostru cooperatist, care stă în fruntea delapidărilor, ceea ce duce la mărirea preţului de cost. Sunt două chestiuni importante, care trebuie studiate. În cadrul Ministerului Justiţiei s-au făcut studii, din care rezultă că aceste organe de control ar trebui reînfiinţate.

Tov. Gheorghiu-Dej: Supun aprobării Plenarei dările de seamă prezentate.

Cine e pentru? (toţi tovarăşii votează pentru)

Cine e împotrivă? (Nimeni)

Deci Comitetul Central a aprobat dările de seamă.

Vom face acum o mică pauză.

– Pauză –

Tov. Gheorghiu-Dej: Redeschidem şedinţa. Trecem la punctul doi al ordinei de zi.

(Citeşte expunerea cu privire la întărirea continuă a muncii de partid. Vezi anexa nr. 4).

În legătură cu aceste măsuri, sunt câteva propuneri pe care le va face tov. I. Chişinevschi.

Tov. I. Chişinevschi: Întrucât în ultimii ani Comitetul Central s-a descompletat, Biroul Politic propune să fie confirmaţi tovarăşii Mujic Mihai şi Roşianu Mihail din membri supleanţi, în membri plini ai C.C.

De asemenea, propune să fie cooptat, ca membru al C.C., tov. Fazekaş János, care este membru al C.C. al U.T.M.

Tov. Gheorghiu-Dej: Să punem la vot propunerile făcute.

Cine e pentru propunerea ca tov. M. Mujic să fie cooptat ca membru al C.C.?

(Toţi tovarăşii votează pentru).

Cine e împotrivă? (Nimeni).

Cine e pentru ca tov. Roşianu Mihail, membru supleant al C.C., să devină membru plin al C.C.? (Toţi tovarăşii votează pentru).

Cine e împotrivă? (Nimeni).

Cine e pentru propunerea de a coopta pe tov. Fazekaş János ca membru al C.C.? (Toţi tovarăşii votează pentru).

Cine e împotrivă? (Nimeni).

C.C. a aprobat aceste propuneri. (Anexa nr. 5)

Tov. I. Chişinevschi: – citeşte proiectul de hotărâre al Plenarei C.C. al P.M.R. la expunerea tov. Gheorghiu-Dej cu privire la unele probleme organizatorice de partid. (vezi anexa nr. 6)

Tov. Gheorghiu-Dej: Cine e pentru această hotărâre? (Toţi tovarăşii votează pentru).

Cine e împotrivă? (Nimeni).

Deci proiectul a fost aprobat.

Tov. I. Chişinevschi: Cu privire la numărul de membri supleanţi ai Biroului Politic al C.C. al P.M.R.:

Plenara C.C. hotărăşte:

1. Completarea numărului de membri supleanţi ai B.P. al C.C. al P.M.R. cu 2 tovarăşi.

2. Alegerea tov. Nicolae Ceauşescu şi Alexandru Drăghici ca membri supleanţi ai Biroului Politic al Comitetului Central al P.M.R. (Anexa nr. 7)

Tov. Gheorghiu-Dej: Pun separat la vot. Cine e pentru ca tov. N. Ceauşescu să fie ales membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.M.R.? (Toţi tovarăşii votează pentru).

Cine e pentru alegerea tov. Drăghici ca membru supleant al Biroului Politic al C.C. al P.M.R.? (Toţi tovarăşii sunt pentru).

Cine e împotrivă? (Nimeni).

Deci s-a aprobat şi acest proiect.

Tov. Pârvulescu are cuvântul pentru a comunica câteva lucruri. […]

Tov. Gheorghiu-Dej: […] Tovarăşi,

În încheierea şedinţei plenare a C.C., vreau să spun câteva cuvinte, în primul rând în legătură cu grija deosebită pe care trebuie s-o avem cu privire la întărirea partidului, la întărirea unităţii sale, la lărgirea bazei şi influenţei partidului nostru. În al doilea rând în legătură cu mobilizarea membrilor C.C. pentru asigurarea realizării în practică a sarcinilor puse de Planul de Stat, de Bugetul de Stat, în legătură cu sarcinile curente, mai ales în campania de însămânţări. […]

De asemenea, trebuie să avem o deosebită grijă pentru a cultiva încrederea membrilor de partid atunci când ridică probleme, atunci când se adresează cu critici, că nu vor fi pedepsiţi. Aceasta este o sarcină foarte importantă a oamenilor care au munci de răspundere în partid. Din păcate sunt foarte numeroase cazuri – şi nu mă refer numai la cazuri de jos, ci sunt cazuri numeroase de sus şi până jos – de înăbuşire a criticii. Vor trebui cunoscute aceste cazuri şi traşi la răspundere cei care bagă pumnul în gura membrului de partid, îl împiedică să critice. Asemenea atitudine faţă de unul din principiile de bază ale partidului nostru, această atitudine de a nu stimula critica de jos, critica în organ, e o atitudine – după părerea mea – nu numai dăunătoare, e nu numai periculoasă, e o atitudine antipartinică. Acei care sub diferite forme caută să intimideze oamenii de a-şi spune părerea, trebuie bătuţi, criticaţi şi chiar luate măsuri de sancţionare împotriva lor. Acestea sunt frâne foarte serioase în calea dezvoltării partidului nostru. Nu poţi pretinde creşterea nivelului ideologic, politic, cu băgarea pumnului în gură. Nu mai vorbesc de poziţia care trebuie s-o aibă membrul de partid faţă de oamenii muncii care vin şi aduc critici justificate la adresa noastră. Doar de aceea ne-am luat răspunderea, acum nu mai putem da vina nici pe naţional-ţărănişti, nici pe liberali, căci suntem partid de guvernământ. Ne-am asumat răspunderea conducerii poporului, conducerii ţării – cum răspundem noi faţă de încrederea poporului? Astupându-ne urechile la plângerile oamenilor muncii? Trebuie să combatem oriunde întâlnim asemenea manifestări, cu toată hotărârea, indiferent cine ar fi şi oriunde s-ar manifesta. Dacă vom proceda aşa, vom avea un partid puternic, un partid care să facă cinste ţării noastre, să facă cinste poporului nostru. Şi ce e foarte important, numai aşa îşi va putea îndeplini sarcinile măreţe, grandioase, care stau în faţa sa. Eu sunt convins că lipsurile arătate şi manifestările de care am vorbit le vom învinge fără nici o îndoială. Nimic nu poate sta în calea forţei partidului, forţei organizate a partidului şi a conştiinţei sale, nimeni nu poate împiedica creşterea partidului nostru, întărirea sa. […]

Tov. N. Ceauşescu: Eu vreau să spun că încrederea pe care Comitetul Central mi-a acordat-o prin însărcinarea mea cu munca de Secretar al C.C., este pentru mine un lucru foarte mare.

În munca pe care am avut-o am avut lipsuri foarte multe şi îmi dau seama că va trebui să muncesc foarte mult pentru a lichida aceste lipsuri, pentru a putea ca să mă achit cât mai bine de sarcini, pentru a putea să merit încrederea care mi-a fost acordată.

De asemenea, va trebui să depun eforturi pentru a învăţa mai mult, şi în ce priveşte munca de partid, şi în ce priveşte ridicarea nivelului meu politic şi ideologic. Şi aci (sic!) am foarte multe de făcut şi trebuie să spun că nu am dat toată atenţia acestui lucru.

Eu asigur că voi căuta să muncesc din toate puterile mele pentru a putea să duc la îndeplinire sarcinile ce mi s-au încredinţat. […]

Tov. Gheorghiu-Dej: Ridicăm şedinţa.

Vă rugăm să mai rămâneţi puţin. Vom da fiecăruia actul de acuzare în procesul care a avut loc de curând, al grupului de spioni şi complotişti în frunte cu Pătrăşcanu.

Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 39/1954, f. 23-32.

A apărut noul volum al istoricului Petre Opriș. Puteti comanda exemplarul hard-cover, editie specială, cu mesajul si autograful autorului, doar de pe GiftBooks.ro. Sau puteti cumpara la toate librariile din tara editia soft-cover.

Acesta este poate cea mai spectaculoasa carte de pana acum a istoricului Petre Opris. Cand incepi sa analizezi industria din perioada comunista, inevitabil trebuie sa intri in zona spionajului industrial si a proiectelor militare. Spionajul, mai ales pe vremea lui Ceausescu, a fost un element esential al dezvoltarii industriei romanesti. Si astfel incepi sa intelegi cum luau Ceausescu sau diversi ministri decizii.

Inciziile adanci pe care le face autorul in corpul guvernelor comuniste scot la iveala slabiciunile structurale ale economiei comuniste. In volumul de fata, Petre Opris a avut in vedere materiale cu tematica politico-militara si studii privind serviciile romanesti de informatii, fenomenul emigrarii romanilor si economia romaneasca – aflate in conexiune cu elementele militare care au contribuit treptat la edificarea unei politici nationale de aparare a Romaniei in timpul Razboiului Rece. Citeste mai departe

Distribuie acest articol

38 COMENTARII

  1. Foarte interesant articolul, însă cu excepția titlului nu e niciun cuvânt despre Fiat Campagnola. :)

    A doua chestie care mă intrigă e de unde aveau fabricile românești documentația pentru blocuri motoare, biele, arbori, cotiți blocuri de chiulasă, supape, etc?! Astea nu se prea pot face după ureche. Asta înseamnă că rușii dăduseră deja României documentația pentru mașina GAZ 67. Deci asta ar înseamnă că erau de acord cu fabricarea mașinii în România. Când și în ce context?

    • :) „Campagnola” este în partea a doua, cu fotografiile inedite de rigoare şi cu numărul de înmatriculare 922-B.
      Revenind la GAZ, şi eu aş dori să ştiu de unde aveau românii documentaţia acestuia în anul 1953. Acesta este doar capătul firului, pe care l-am găsit întâmplător. Cercetările vor continua în această direcţie, în paralel cu cele privind camioanele şi tractoarele fabricate la Braşov la începutul anilor ’50.
      Există multă bunăvoinţă din partea personalului arhivelor şi eu sper să nu mă descopăr din nou dosare clasificate Secret, Strict Secret şi SSID. Se mai întâmplă să nu primesc ceea ce solicit, aşa că trebuie să recitesc din când în când inventarele pentru a găsi soluţii la problemele care apar din când în când. Nu pot solicita o declasificare a documentelor în condiţiile actuale deoarece nu doresc să pun în pericol sănătatea personalului instituţiei cu ideile mele.

      • Vă mulțumesc.

        Aștept cu interes și povestea Fiat-ului.

        N-ar fi exclus ca desenele din GAZ-ului din 194# primăvara să fie încă secret de stat. Am avut și eu de două ori ocazia să văd „documente secrete” de ale țârișoarei noastre…

        Prim oară în armată prin primăvara 1989 când colonelul Spânu a adunat un grup de soldați ce știau limbi străine să traducă diverse manuale străine. Evident că m-am înfipt și eu printre chiulangii. Ofițerul de contrainformații al regimentului (un căpitan alcoolic ce bea până urina pe el), comandantul batalionului, și un colonel venit direct de la comandamentul armatei a II-a ne-au prelucrat pe rând și ne-au pus să semnăm că ce vom vedea pe acolo nu vor mărturisi nici pe patul de moarte :) de parcă urmau să ne arate OZN-uri.

        Mi-a revenit sarcina de mare răspundere a traducerii manualului de antrenament al diviziei 82 aeropurtate americane. Judecând după secretomania de la noi, mărturisesc că am fost impresionat de isprava spionajului nostru militar care pusese mâna pe așa ceva. Asta chiar dacă copia era de o calitate mizerabilă – mă chinuiam să ghicesc mai mult decât să deslușesc textul. Îl și vedeam pe marii noștri spioni fotocopiind ca-n filmele epocii cu aparate foto Minox documente într-o hrubă întunecoasă în timp ce FBI-ul îi vânează să le ia gâturile… Îi invidiam pe ăia ce traduceau din germană manualele excelent alcătuite și tipărite în condiții de calitate impecabilă ale armatei est-germane.

        Vreo 8-9 ani ani târziu am realizat că manualul ala pe care mă chinuisem să-l deslușesc se găsea la orice „Military surplus store” american la prețuri între $5-$15 – în funcție de cât de uzată era copia – Am văzut recent un manual de supraviețuire al SEAL chiar și la 99 de cenți – e drept rufos de nu se poate… Marii noștri spioni din America cumpăraseră pur și simplu manualul de la un astfel de magazin. Probabil că l-au fotocopiat pentru efectul artistic :) și or fi decontat apoi sume frumușele + încasat decorații zăngănitoare pentru operațiuni eroice de spionaj :)

        Apoi la un moment în a doua jumătate a anilor 90 am văzut câte ceva din arhiva DS (documente secrete) a unei întreprinderi românești privatizate: Pagini de catalog din anii ’70 ce se dau pe gratis pe la târguri + desene de instalare ale unor linii tehnologice ce de asemenea se dau fără probleme potențialilor cumpărători…

        În condițiile astea e foarte posibil ca desenele GAZ-ului de acum aproape un secol să fie așa de secrete că nici șeful marelui stat major n-are voie nici să le vadă coperta. :)

        • „Secrete” …. nesecrete abundau din cauza unei .. fixatii („„Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă.”) si totu devine .. secret.

          Na povesti cu niste „secrete” din armata ..

          Prin 1980 un capitan interesat de montaje electronice (amplificatoare, tunere samd) iese la raport :
          – Toarshu (lt)colonel manualul T 55 mai este secret ?!
          – Da si sper ca nu l-ai pierdut capitane !
          – Eu nu dar Molodiojnaia y tehnika l-a publicat serializat in ultimele 5 numere!
          Revista aia se tiparea in rusa, engleza, franceza si germana (f apreciata de cei care aveau pasiunea „lipitului”)
          Stiu povestea de la capitan ….

          1973 au 74 Ziua Marinei …. si pe o nava nou nouta , nu stiu ce clasa, tocmai livratat de URSS, un invitat strain era cam (prea) curios „inspecta” nava cu atentie marita. Un leat raporteaza ACI istului .. ala cica „arata-mi-l” si apoi „a da coamandantu rang 2 atasat naval. Daca stii engleza intreba=l cum este o nava de rabzoi ca a comandat un crucisator!
          Leatu : si atiunci pe mine de ce ma aiai cu secretu cand ala avea acces la secret?

          Regimentul de infanterie nr 1 din capitala …. se face expozitie cu dotarea , letii sunt trimisi pe un camp mai indepartat, raman doar plantoanele si garda. Si vine o vizita … numa occidentali dupa aparente ofiteri superiori. Comentarii soltatesti „pe noi ne aiai cu secretu da coloneilor din NATI le expun secretu’ si mai dau si explicatii cand aia de la prima vedere intelege mai multe dcat inteleg eu cu manualu in mana!!!”

          A da.. eu 1974 , Botosani , am fost asigurat ca si AKM ul este … secret. I-ma cam socat „stiti secretu asta se vinde la Beirut cu 2000 $!!!”

          Si idiotia continua … Nu mai stiu cum mai este astazi dar vreo 12 ani in urma documentele care sa te ajute sa obtii fonduri europene stateau in fichete bine incuiate .. Ingurii insa le aveau traduse si faceau cursuir despre cum se citesc .
          Noermal ca ei au atras fonduri .. noi am pastrat „secretu”

          • Ha, ha, ha…

            Oricum tare s-au mai depreciat toate… :) Deci AKM-ul era vreo $2000 la Beirut în ’74 la banii de atunci. Azi la Cabela sau Fleet Farm unul rusesc de Tula costă vreo $750, unul chinezesc de Norinco vreo $450, iar alea de sârbești de Zastava și cele românești de Cugir costă cam $1000 sau mai mult.

            E drept că astea din urmă sunt mai bune ca cele rusești sau chinezești. Cred că am vreo 6000 de lovituri cu cel mai vechi AKM românesc din casă și arma nici nu s-a decalibrat și nici nu i-a crăpat trunnion-ul (nu știu cum se numește în română) care crapă la alea chinezești la sub 1000 de lovituri și la cele rusești pe la vreo 3000 de lovituri. Ai noștii au ajuns cu zgârcenia până acolo că vând armele fără vergea de curățat :) și baionetă. Alea le plătești separat.

            Cât o fi costat oare PSL-ul la Beirut în 74?! Că azi în State e bine peste $2000 + taxe…

            https://atlanticfirearms.com/romanian-psl-54-rifle-century-arms-ri3324n

            Culmea e că un M16 bun de Del-Ton (firmă puțin cunoscută dar cu produse de mare calitate) e la sub $600 și dă clasă oricărui AKM sau PSL până la 800 de yarzi cu toate că are o țeavă relativ scurtă de 16 inch…

            https://www.sportsmans.com/shooting-gear-gun-supplies/modern-sporting-rifles/del-ton-echo-316h-556mm-nato-16in-black-semi-automatic-rifle-301-rounds/p/1536971

            Chiar și un Colt M-16 nou-nouț și original (Colt e în general foarte scump) cu certificat de autenticitate îl poți lua pe la $2300 iar varianta cu țeavă scurtă M-4 pe la sub $1500…

        • Josef Svejk, am o veste tristă pentru matale: pe site-ul DTIC (Defense Technical Information Center – US Army) găsești ceva cam la 4 milioane de titluri, între care cele mai bune manuale de utilizare a AKM, a AG-urilor, a elicopterelor sovietice, a T754, T72 și T80 sau 84. Sunt manuale editate de CIA & Others pentru mujahe-dinii afgani și cei aemenea lor.

        • Soldat Josef Svejk,
          Dacă nu ați găsit manualele CIA, DIA (US Army), NSA cu instrucțiuni pentru ofițerii americani căzuți în prizonierat despre cum trebuie să se comporte la interogatorii și în general, nu ați făcut nimic!!!

    • Pai cum de unde aveau ?
      Tot de unde la avea si GAZ !!!!
      De la Ford!!!!

      Si in Bucuresti era o .. reprezentanta Ford mai „dezvoltata” … cu o ditai hala – mai cunoscuta azi ca aici a fost Automatica (in hala). Si in gala aia Ford mai facea diverse .. adica asambla masini. Deci aveau ei si specificatii ale modelului A . Ca Gaz porni de la Ford A .. Ilcenta obtinuta f legal, pe fata si contra bani.

      Ma rpg e ipotzeza mea.
      Se poa intreba da Ford ce zicea ? Crez ca ceva de genu „saracii inapoiati! Inca nitel si descopera si apa calda!” Nu de alta dar Ford A era din 1927 …

      • Nu-i imposibil, dar nu cred să fi fost așa.

        Rușii au cumpărat licența pentru Ford A și au învățat astfel să facă mașini. Aveau toată documentația. România nu au cumpărat o astfel de licență.

        E adevărat că exista o fabrică de camioane Ford în România încă dinainte de comuniști, dar nu e tot una. Să zicem că avea documentația pentru a fabrica camioane (nu știu dacă le făceau complet) și chiar dacă aveau documentația de reparare și chiar remanufacturare a blocurilor motoare, chiulaselor, etc. astea nu sunt suficiente să faci altele noi. Sau cel puțin nu altele noi comparabile cu originalele.

        • Nu am cumparat licenta ci am pastrat .. arhiva!!!

          Si nu faceau doar camioane. De fapt in hala aia asamblau autoturisme modele „localizate” (de ex Ford V 8 cu „adaugiri” de la un mai scump Mercury Zephir ) sau „tunau” motoare (expresia este mai recenta practica insa straveche)
          Si GAZ , aitomobilul era Ford A .
          Asat despre strict documentatia tehnica

          E o presuunere mai rezonabila decat aia ca sovietcii ar fi livrat inainte de iscalirea conventiei (comerciale)

          • Exact aici e problema. Ca să asamblezi o mașină nu ai nevoie de desenele de execuție ale blocului motor, chiulasei, arborelui cotit sau ale supapelor. Iar materialele, tratamentele termice și toleranțele de pe ele fac toată diferența dintre o piesă funcțională și fier vechi…

  2. Articolul este foarte bine scris. Este foarte documentat. Citindu-l, fiind departe de intenția de a-l comenta negativ pe autor, nu pot să nu observ un aspect pe care autorul îl neglijează, și anume acela al „unei nebunii a regretelor”. Aspectul la care mă refer, devine insuportabil citind stenograma discuției din cece a liotei, a ciurdei de conducători politici. Practic, noi, cei din generațiile mai din zilele noastre, plătim idioțenile făcute de toți cretinii menționați în articol. Nici cei care au fost imediat înaintea lor nu au fost cine știe ce genii, dar aștia din articol, 99% dintre ei, au fost absolut niște idioți analfabeți. Până și ticăloșii lui Stalin erau cu câteva clase peste ei !!!!

    • Ieri, după publicarea articolului, am văzut un comentariu pe FB: „Numai cei care au lucrat atunci ştiu istoria adevărată”. Cum să procedez în acest caz? Dumneavoastră spuneţi despre nebunia regretelor. Este mai mult decât atât, din păcate. În istoriografia militară românească postbelică s-a impus ideea potrivit căreia străinii/inamicii/duşmanii nu au avut niciodată dreptate, chiar dacă noi, românii, ştim că nu este adevărat ceea ce susţinem. Combinarea „nebuniei regretelor” cu incapacitatea de a admite adevărul duce la ceea ce vedem astăzi în România.
      Sper să aveţi răbdare să citiţi şi partea a doua a studiului. O concluzie aţi spus-o deja în comentariul dumneavoastră.

      • „Istoria adevărată” pe care o știu numai cei care au lucrat atunci – acesta este unui dintre cele mai idioate comentarii. De cele mai multe ori „istoria adevărată” este de mii de ori mai sinistră. Cred că este cel mai bine să vă dau un exemplu concret:
        -Pprin septembrie 1981, în calitate de fizician stagiar, adică un civil tâmpit, detașat în Laboratorul Dispozitive Speciale Laser (DSL), laboratorul militar din IFA-Măgurele, am ajuns să lucrez la „un proiect de cercetare cu model de referință”. Aceasta însemna că lucram la IOR, în secția care a devenit Pro-Optica lui Flori….iin Căcăcă….călinescu, la supervizarea unor proiecte optice. Era vorba despre subansamble ale unui telemetru laser periscop pentru tanc model 1968-1969 produs de actualul SAAB Dynamics, aflat în posesia MApN de prin 1971-1972, atunci când i-au excrocat pe suedezi să-l aducă în România, via Yugoslavia, pentru teste pentru o eventuală cooperare oficială. Telemetrul măsura distanțe de până la 20-25.000 metri. Energia laser pe impuls generat prin folosirea comutației mecanice ultra-rapide era de 50-60 mJ.
        -În septembrie 1981, actualul General de Brigadă *(cu doar o stea) Dr.Ing. Theodor Necșoiu, actualul director al Optoelectronica 2001 SA (SRL?), a luat hotărârea istorică și curajoasă de a „studia” telemetrul suedez. Adică de a-l demonta. Operațiunea s-a desfășurat în locația de atunci a DSL, adică în actuala clădire a Secției Laseri, la etajul 2, „după grilaj”-ultima treime a etajului 2. Numai cadrele militare participau la a această operațiune. Ca să fiu mai exact: am primit de la Maistrul Militar (electronist) Rangul 5 Vasile Cristoiu, vărul maestrului întru gazetărie Ion Cristoiu, subansamblul telemetru colimator cu prisme, pentru a-i face releveul. Pentru amuzament, putem duce la SAAB Dynamics schițele mecanice pe care le-am ridicat după piesele acestui telemetru cu prisme.
        Nici până în anul Domnului 2021, Necșoiu & comp kaki nu au fost în stare să monteze la loc telemetrul laser periscop pentru tanc suedez. Din studierea telemetrului suedez toa’șu Necșoiu (poreclit de colegii lui militari Neșcoiu) a înțeles că mediul activ laser al unui emițător laser corp solid (Nd:sticlă la suedezi) se montează prins pe capete și nu de mijloc așa cum și-a băgat el marea contribuție originală în teza de doctorat, susținută în 1978. Bine, în teză el a susținut că a „rezolvat exact, prin metode numerice sistemul de ecuații diferențiale cuplate” care descriu funcționarea unui laser Nd:Sticlă în regim de comutație optică mecanică, rulând și un program redactat în FORTRAN. Ecuațiile diferențiale au două tipuri distincte de soluții:exacte (analitice- funcții analitice) sau aproximative, numerice, obținute prin metode numerice. Poanta cu prinderea mediului activ are următoarea semnificație: prindre pe mijloc = energie utilă laser de 50 mJ, la o energie de pompaj de 250-300 J (ca în teza lui Neșcoiu); prindere pe capete energie laser de 50 mJ la 10-15-20 J energie de pompaj.
        Poate că veți găsi prin Arhivele fostului cece pecere informații despre rolul lui Dumitru Necșoiu, ultimul viceprimar pecere al Bucureștiului în Decembrie 1989, în promovarea vărului său, maistrul militar de aviație Theodor Necșoiu.

        • Vă mulţumesc pentru aceste detalii cu totul inedite pentru mine. Voi încerca să le folosesc la programul nuclear românesc.
          Am observat că IFA are o mulţime de dosare clasificate. Cu toate acestea, am găsit documentele privind scăderea substanţială a contribuţiei României la cercetările desfăşurate la institutul de la Dubna. Pe de altă parte, Ceauşescu se mira de ce sovieticii nu doreau să colaboreze cu românii în domeniul tehnicii militare de vârf.

          • Vă rog să mă iertați pentru că nu am fost pe fază și am observat abia acum mesajul dumneavoastră. Răspunsurile/comentariile la întrebările din mesaj sunt următoarele:
            1 – Mulțimea de dosare clasificate ale IFA poate fi explicată prin ascunderea conținutului acestor dosare, conținut care de cele mai multe ori, dacă nu ținea de domeniul patologiei psihiatrice, nu însemna decât o înșiruire de minciuni.
            Exemplificare: în anul 1995, fiind subiectul unei campanii de articole de distrugere morală, socială, implicit materială, în România Mare, pentru a-mi apăra existența, am încercat să public o scrisoare deschisă adre-sată Generalului 4 stele Vasile Ionel. Am avut oarece noroc: Ion Cris-toiu a plecat în concediu și a lăsat adjunctului său scrisoarea. Aceasta din două motive: 1 – ca să nu se poată spune că a publicat el scrisoarea și 2 – în intrigăraia din anii 90 cu foștii ceaușiști de marcă în care impli-cat Ion Cristoiu, fost redactor șef al Scânteii Tineretului (organul de presă al cece al utece), îi convenea să-l lovească, chiar și indirect, pe Ion Iliescu. Prima întrebare pe care am adresat-o Gen Vasile Ionel conținea formularea „de câte milenii are nevoie Armata ca să se doteze cu tele-metre laser folosind medii active laser corp solid produse de IFA – Laboratorul MALIRM”. MALIRM înseamnă Medii Active Laser și Inter-acția Radiației cu Materia. MALIRM este un laborator care trebuia să studieze și să realizeze cristale laser. MALIRM a fost înființat prin anii 1972-1975 și a fost condus întâi de finii Dr. Ioan Ursu, Dr. Voicu și Dr. Aurelia Lupei, aduși special de la Cluj. În răspunsuri oficiale, adresate mie, prin 1993-1994, oficialii ai statului român pretindeau că MALIRM producea anual 10 medii active Nd:YAG cu dimensiuni de la mic la mare. Numai până în 1990, MALIRM primise investiții de câteva milioane de USD. Pentru Armată, la un necesar minim estimat la 10000 de teleme-tre laser, rezultă că un mileniu ar fi fost minim necesar. După apariția scrisorii deschise România Mare a amuțit. Acum vreo două săptămâni, în Libertatea a apărut transcriptul, însoțit de o înregistrare audio, con-vorbirii dintre Dr. Traian Dascălu, discipol al Dr. Voicu și Dr. Aurelia Lu-pei și continuator la șefia MALIRM, și Dr. Zgură în legătură cu concurs de CȘ1, care se pare că a fost trucat. Dr. Zgură, prepusul altei somități, Dr. Marius Ioan Piso (coeficient ISI nul) dorector di 1996 al Agenției Spațiale Române, pentru ocuparea funcției de Director al Institutului de Științe Spațiale. Un director de institut din Măgurele câștigă lunar cam 50000-60000 Lei.
            2 – Ceaușescu putea să se tot mire că sovieticii nu doreau să colabo-reze cu românii în domeniul tehnicii militare de vârf. Explicația este re-lativ simplă: ca și în cazul Dubna, sovieticii, mai ales dacă aveau liber de la comenduirea lor, băgau latura profesională în prim plan. Și atunci, cu foarte rare excepții, nu prea aveau ce alege. Și după aceea, nu prea mai pierdeau timpul pe acest subiect.
            3 – Despre programul nuclear românesc nu am prea multe să vă poves-tesc. Era un coilonel Ing. Chimist Niculescu, zis și Nonel care belinghe-rea, prin anii 80-85, subiectul dubelor de avertizare în caz de atac nu-clear. Adică erau vreo 40-50 de furgonete TV vopsite kaki care trebu-iau dotate cu senzori de radiație. Se pare că funcționarea lor era mai sigură prin observare directă: operatorul observa cum TV -ul este atins de unda de șoc a exploziei nucleare. Asta dacă TV se urnea de pe loc.
            4 – În schimb pot să vă descriu cum a început proiectul arma laser ro-mânească, în decembrie 1983 și cum este continuat în zilele noastre.

          • Am înțeles, și din articolele dumneavoastră anterioare, că aveți acces la Arhivele cece al pecere. Aveți amabilitatea să căutați dosarele din decem-brie 1983 – iunie 1984, legate de evenimentele petrecute în DSL, adică vizita lui Ceaușescu din decembrie 1983, denunțurile adresate cece pecere de Băniță și Vulpe (poreclit și Fox, mai ales Fuchs) împotriva furturilor făcute de ofițerii care lucrau în DSL. De acest caz, în aceea perioadă s-a ocupat, în cadrul secției militare a cece al pecere, un anume colonel Bucur, Nicolae(?).

            • Vă mulţumesc pentru informaţie. Voi încerca să găsesc detalii despre episodul respectiv, straniu pentru mine.

    • Sper sa traim suficient de mult cat să putem citi înregistrările ședințelor de guvern din ultimii 10 ani. Atunci vom putea sa comparăm idioți needucati de acum 60 ani cu idioții cu masterate si doctorate la noul Fane Gheorghiu care au condus Romania in ultimii cel putin 10 ani. Un exemplu noul ministru al digitalizarii..

  3. După o jumătate de secol s-a făcut ceva care va rămâne de pe urmă autoturismului de teren de la Câmpulung: filmul Despre oameni și melci, o excelentă comedie /satira despre modul cum a fost inchisa fabrica de acolo.
    Exemplul din film nu este un unicat cam la fel s-a întâmplat și cu alte companii. Filmul se gaseste la Carturesti, dar și pe Amazon di Netflix.

        • Nu știam de acest documentar. Bag semna ca filmul de care vorbeam urmează destul de bine firul evenimentelor, dar realitatea a bătut filmul. Am crezut ca povestea cu donarea de sperma a fot inventata de scenaristul filmului, dar ea este, șocant, reala. Singura diferența majora este ca investitorul strategic american a fost înlocuit in film cu unul francez.

  4. O chestiune colaterală : se vorbea de delapidări. Până în 1989 în Codul Penal, se făcea distincţie între furtul din avutul obştesc şi din cel particular, la cel din urmă fiind pedepse mai blânde.

    • Vă mulţumesc. Tema este foarte interesantă însă lărgesc prea mult frontul de cercetare şi ajung în situaţia de la Stalingrad. :)))

  5. Răposatul meu tată a fost ofițer.
    La ultima mare aplicație cu trageri reale făcută în acei ani in URSS, a fost ultimul care trebuia să treacă granița de stat la întoarcere. Cu un Zil made in Romania chemat pompos IMS.
    3 pene de cauciuc. ( Anvelope românești )
    Consumate cele 2 roti de rezerva , blestema ca un turc in statia radio.
    Rusnacii il ascultau si râdeau . Au trimis un atelier auto cu 5 cauciucuri noi nouțe made in CCCP.
    Înlocuite cele românești, nu a mai avut probleme și ajuns la Cluj în admirația trupei. 😃😃

    PS.
    Deci se știa încă de pe vremea lui Dej că industrializarea fara cap și forțată era în detrimentul calității vieții iobagului mioritic.
    Și totuși au mers cu ea înainte pina in 1989.
    Combinate de Utilaj Greu, industrie grea înfloritoare dar criza de frigidere, butelii de gaz, televizoare, încălțăminte și haine de calitate, autoturisme.
    – Apreciez că totuși pricepeau cauzele problemelor.
    – Remarc că au fost peren perseverenți. In prostia industrializării forțate și fără cap.

    • Acestea sunt informaţiile pe care le-am găsit în arhive despre ultimele aplicaţii militare româneşti desfăşurate în URSS:
      La 21 iunie 1989, generalul Vasile Milea l-a informat pe Nicolae Ceauşescu despre faptul că „Ministerul Apărării Naţionale urmează să trimită Ministerului Apărării al U.R.S.S., până la 1 iulie, planificarea pentru anul următor a tragerilor de luptă ce se vor efectua în poligoanele din Uniunea Sovietică, de către unităţi de rachete antiaeriene, rachete operativ-tactice şi piloţi din aviaţia de vânătoare” . Ministrul Apărării Naţionale a propus şi preşedintele României a aprobat deplasarea în U.R.S.S., în cursul anului 1990, a următoarelor unităţi româneşti: „Brigada 1, Regimentul 11 Rachete Antiaeriene „Volhov” şi Divizionul 63 Rachete Antiaeriene „Dvina” – total, cele trei unităţi, 654 militari; Regimentele 51 şi 53 Rachete Antiaeriene „Kub” – total, ambele unităţi, 560 militari; Brigada 32 Rachete Operativ-Tactice, cu 192 militari”.
      Totodată, Nicolae Ceauşescu a aprobat ca 28 de piloţi de vânătoare şi o grupă formată din 23 ofiţeri – care coordonau şi conduceau tragerile în poligon – să se deplaseze în Uniunea Sovietică, în anul 1990.

      • Înainte de perioada Ceaușescu se mergea des la trageri in URSS.
        Cum menționați cu rachetele AA.
        Sub Ceașcă , mai rar. Totuși URSS avea mega poligoane militare. Cincu de la noi era copil mic. 😃

      • Ca sa fac un segway catre importanta petitiei de a avea un articol despre motociclete, pentru ca nu ma las :)
        Gradul de evolutie tehnologica a unei tari se poate aproxima privind 1. calitatea industriei aeronautice sau 2. calitatea productiei de motociclete :)
        Atata doar, daca am putea incepe cu moto IMS, nu cu Mobra. Ca de doi timpi suntem satui, si nici nu am vrea sa o suparam pe Dra Greta :)

        • Mulţumesc frumos, am înţeles unde şi de ce bat nişte tacheţi. :)) Momentan, ştiu doar ceea ce am scris mai sus despre producţia de motociclete de la Câmpulung-Muscel. Poate că voi găsi ceva anul viitor printre piesele de tractoare şi programul SR-101. Sper să nu fie din nou dosare clasificate.

        • Chiar acum am găsit ceva prin dosare despre bicicleta „Pionier” (1954). Voi încerca să pun informaţia în materialul despre camioanele SR-101 şi SR-131, dezamăgind-o pe domnişoara Greta. :)))

    • De unde rezulta ca URSS era cea mai tehnologizata tara din lume.
      Totusi de ce au trimis 5 cauciucuri cand puteau sa trimita doar 4. Nu erau nici ei siguri?
      Si de ce au trmis cauciucuri si n-au trimis camere?
      Aaaa, am ainteles, rusii fiind ceam mai avansata tara aveau de pe atunci tubeless si ne-au dat si noua asa sa vedem ce inseamna progresul.

      • @ Ibi
        4 erau cauciucurile standard + roata de rezerva. ( ai noștri au plecat la aplicații în URSS cu supliment de dotări. 2 roti de rezerva in loc de 1 , 4 canistre de carburant in loc de 1.
        Sovieticii au ajutat ultimul roman care nu mai ajungea frontiera cu un set complect . ( 4 + 1 anvelope)
        Prietenia dintre popoare.
        😃😃😃
        Asta era la începutul anilor 60. Dej era marele șef.
        De remarcat că nu exista GPS să localizeze IMS.
        Tata nu știa rusă. Dar rusnacii știau românește . ( Faptele descrise petrecute în Republica Socialistă Moldovenească și așa au aflat pe ce drum e și unde )
        Autoatelierul avea strung , freza , polizor , mașină de gaurit și aparat de sudura, compresor de aer in dotare.
        ( tata a zis mereu că sigur era un autoatelier de la ceva unitate de tancuri că prea era dotat cu toate cele. )

      • Ca sa o spunem pe-a dreapta, in anii 80 am primit cadou un pistol de tir si tinta cu fotocelula. Copil fiind, mi s-au parut fantastice. Erau „sdelano b CCCP” si da, pot sa zic ca erau la ani lumina de ce se facea pe la noi. Nu zic, imperialistii aveau probabil treburi mai avansate, dar comparativ cu noi, in „fratia” disfunctionala a lagarului comunist, sovieticii erau raftul de sus…

        • Păi, în acest caz, se cuvine să dăm şi nişte exemple. Nu-i aşa? :))

          „3. Proiectul cu punctul de vedere în legătură cu:
          – ideea integrării producţiei de tehnică militară din ţările participante la Tratatul de la Varşovia.
          Tov. Emil Bodnăraş: O întrebare. Se vorbeşte aici de punctul de vedere în legătură cu ideea integrării producţiei de tehnică militară a ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia. Unde se propune acest lucru ca ceva separat de industria naţională? Există undeva un document? Există o propunere în acest sens?
          Tov. Gheorghe Rădulescu: Este o pregătire.
          Tov. Ion Ioniţă: Nu este legat de ceva concret. În urma discuţiilor care au avut loc în Crimeea între secretarii generali ai partidelor, noi am primit o adresă exact cu aceste formulări, prin Cancelarie. Printre alte probleme s-ar fi atins şi o astfel de problemă în această idee şi a doua problemă că s-ar fi discutat şi în legătură cu necesităţile sporirii cheltuielilor de apărare. Nouă ni s-a cerut să studiem şi să pregătim material în vederea discuţiilor care, probabil, vor fi. Acest lucru am făcut noi.
          Tov. Nicolae Ceauşescu: Există o comisie care se ocupă de problemele militare.
          Tov. Ion Ioniţă: În cadrul Tratatului de la Varşovia există un comitet tehnic care se ocupă cu o serie de astfel de probleme.
          Tov. Nicolae Ceauşescu: Există şi la C.A.E.R. o comisie tehnică militară.
          Tov. Ion Ioniţă: Problema integrării producţiei de tehnică militară nu este discutată niciodată.
          Tov. Nicolae Ceauşescu: În fiecare an se discută. Există un program de specializare, de încercări. Noi am criticat faptul că am rămas în afară. Această înseamnă (sic!) problema integrării. Sigur că se poate merge şi la formele acestea speciale, dar în cadrul acesta noi ne pronunţăm pentru specializarea în producţia de armament. Acum totul este inclus în Programul complex de integrare. Acum se discută planurile cincinale şi sigur că problema producţiei de armament – noi am ridicat problema că vrem să producem mai mult şi realmente că vorbind despre dezarmare se diversifică aceste armamente şi este o producţie care este rentabilă şi se plăteşte nu la preţul de cost, ci la cât se poate obţine. De altfel, trebuie să ne ocupăm serios să dezvoltăm producţia şi să mergem mai hotărât la câteva domenii şi în sensul acesta văd eu această problemă – să insistăm să ne ocupăm de acest lucru.
          Tov. Emil Bodnăraş: De ce am pus întrebarea: pentru că pe 8 pagini căutaţi să ne convingeţi că nu este bun acest lucru şi pe ultima pagină spuneţi că este o problemă pozitivă.
          Tov. Ion Ioniţă: Problema este ceva mai lungă.
          Tov. Emil Bodnăraş: Ne cere cineva altceva decât se scrie aici?
          Tov. Nicolae Ceauşescu: Sunt şi alte păreri.
          Tov. Emil Bodnăraş: A cerut cineva crearea de organisme supranaţionale?
          Tov. Ion Ioniţă: Da. Dacă privim numai cercetarea ştiinţifică. În această privinţă s-a discutat de foarte multe ori şi s-a exprimat negru pe alb să se unifice toate institutele de cercetări şi să fie concentrate la Moscova.
          Altă problemă. Tot ceea ce este aici rezumat pe câteva pagini este dorinţa unora de a se face această integrare. Ei ar dori să se specializeze, să se profesionalizeze, dar să producă aceia care au tradiţie, adică tot cehii, tot sovieticii”.

          Cam aşa ar trebui să arate anexa unui studiu pe care sper să îl public anul viitor tot pe Contributors. :)

          • Prin 1982, la CUG Cluj făceau ” încălzitor de motorina” .
            Se exporta . Cică pentru preîncălzit motorina. La tancurile T 72 produse prin Polonia și Cehoslovacia.
            Tot acolo se producea și „Instalația de injectat abur in zăcământ petrolier de 100 tone/ ora ”
            Adică un ansamblu de 3 remorci model TIR unde in afara de tabla, țevi șasiu ,suspensii și anvelope , toată aparatura era import occidental.
            – Unu era statia de tratare a apei ( semăna leit cu ce a prezentat Colin Powell ca dovada la ONU că Sadam producea arme chimice in laboratoare mobile.)
            – o alta era cazanul propriu-zis .
            – a treia era remorca de comanda , control si distribuție.
            Export in tari diferite. Irak sau Arabia Saudita .
            De ce sau și nu și ? Un an la unu , un alt an la altul. 😃😃
            Era scris pe lăzile cu subansamblele de montat in loco.

    • Duoa cativa ani onsa exportam cauciucuri …..

      Scuze dar industrializareaa era obligatorie.

      Admiram azi Coreea de Sud. Industrializata „fortat” in aceiaisi ani (cu mai mult cap insa
      Taiwan? Idem!

  6. Frumos, multumim.
    Motocicletele erau faimosul deja IMS 53 despre care nu ne-ar deranja deloc un articol detailat… Cu poze, desene tehnice si orice altceva.
    Inspirat de Jawa, era un bicilindru de 350cc(?) in 4 timpi si 17 cai, s-au facut vreo 12 bucati, toate rosii minus una care era neagra. Am impresia ca distributia era pe ax cardanic, o raritate si un lux in vremea in care directivele comuniste erau „ieftin si motor in 2 timpi”. Simson AWO 425T iesit in 1953 avea doar 12 cai…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Ultima sa apariţie editorială: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019).

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro