vineri, martie 29, 2024

Avem dreptul la încălzire. Asumați-vă răspunderea!

În pragul iernii, locuitorii din multe orașe se întreabă, pe bună dreptate: vom avea cu ce să ne încălzim?

Ca să punem lucrurile în context: din consumul total de energie al gospodăriilor, cca 70% reprezintă încălzirea și apa caldă. În România, din peste 300 de sisteme de termoficare existente în 1990, azi mai există mai puțin de 60 și doar 19 mai au peste 10.000 de abonați. Înălzirea centralizată acoperă cca. 17% din populație (cca 1,25 milioane de gospodării), față de 33% la începutul anilor 1990, și reprezintă cca. 13% din consumul total rezidențial de energie termică. Dacă în mediul rural principala sursă primară pentru încălzire azi o constituie sobele cu lemne, în orașe încălzirea se asigură în principal pe gaze naturale sau în sisteme centralizate (SACET / termoficare).

Sursa: PNAEE IV, https://ec.europa.eu/energy/sites/ener/files/documents/ro_neeap_ro.pdf

Iarna aceasta, încălzirea va fi o problemă serioasă, mai ales pentru gospodăriile din orașe. Pe de o parte, nu avem certitudinea că vom mai putea importa gaze, deoarece e probabil ca negocierile între ucraineni și ruși privind tranzitul de gaze naturale rusești prin Ucraina să nu fie finalizate până în primele săptămâni din 2020; din rațiuni tehnice, avem nevoie de fluxuri de import în lunile de iarnă, nefiind suficientă extracția din depozitele de înmagazinare; chiar dacă Ucraina și UE își fac rezerve, e mai probabil să favorizeze propriul consum decât exporturile. În orice caz, e foarte probabil ca prețurile pentru gazele naturale să crească în lunile de iarnă în așteptarea finalizării negocierilor. În schimb, România s-a vulnerabilizat aiurea prin OUG 114/2018 și OUG 19/2019, crescând artificial importurile la prețuri mari și descurajând producția autohtonă.

În același timp, situația încălzirii centralizate este critică. Termoficarea în București, care este aproape jumătate din sectorul de termoficare în România și de care depind 1,2 milioane de locuitori ai orașului, e în faliment și nu se arată vreo cale de rezolvare. Pierderile de căldură pe rețea depășesc 30%, în timp ce în țările civilizate sunt până în 10%. Rețeaua e ciuruită: RADET pierde 2000 de tone de apă pe oră într-o zi de iarnă. Conflictul între Primărie – care nu plătește subvenția la timp; RADET – care, în lipsa subvenției, nu poate plăti căldura; și ELCEN, producătorul de căldură care are propriile nevoi de retehnologizare și datorii către furnizorii de gaze nu dă niciun semn că s-ar rezolva legal, cu toate încercările de șmecherii contabile prin care să se șteargă datoriile, ajunse (cu penalități) la vreo 900 de milioane de euro. Banii europeni, 176 de milioane de euro, care ar ajunge pentru înlocuirea unui sfert din rețea, nu pot fi accesați până nu se rezolvă toate problemele legale și de insolvență între companii și cel mai probabil vor fi pierduți. Pe scurt, e o chestiune de timp până când sistemul de termoficare din București, cel mai mare din Europa după Moscova, va crăpa.

Termoficarea nu e o soluție universală pentru încălzire. Cu toate acestea, în marile aglomerări urbane (cum sunt cartierele de blocuri) nu prea există alternative. Prăbușirea bruscă a sistemului va însemna poluare mai mare în orașele mari (imaginați-vă câte un coș la fiecare apartament în fiecare bloc din Drumul Taberei); risc de accidente (doar o parte din gospodării își permit centrale noi și sigure, mulți vor impoviza sau vor achiziționa centrale și boilere la mâna a doua); plus că rețeaua actuală de gaze, concepută pentru consum redus la aragaz nu va putea susține presiunea necesară pentru sute de centrale individuale. De la un nivel al deconectărilor în sus, din cauza scăderii presiunii gazului, centralele individuale achiziționate cu speranță și bani mulți nu vor mai funcționa. Să nu mai vorbim de faptul că mulți nu-și vor permite nici centrale și vor pune pur și simplu o pătură în plus, petrecându-și iarna în condiții improprii și bucurându-se, în cel mai bun caz, de căldura care le vine prin pereți de la vecini (care vor plăti mai mult).

Sursa: https://vbn.aau.dk/ws/portalfiles/portal/288427732/Country_Roadmap_Romania_20181005.pdf. Densitatea mare a consumului de căldură în București care face ca termoficarea aici să fie cam singura soluție

Să mai reținem trei chestiuni:

1. În țările europene civilizate, termoficarea e o soluție eficientă. Termoficare modernă înseamnă însă tehnologie nouă; pierderi mici; cât mai multă energie curată; și schimbarea sistemului fizic de încălzire (distribuție orizontală în interiorul blocurilor în loc de distribuția verticală; cea orizontală permite deconectarea și reconectarea oricând, plus posibilitatea de a păstra atât centrala proprie, cât și accesul la termoficare, în funcție de ce-și dorește consumatorul).

Sursa: Source: https://smartenergysystems.eu/wp-content/uploads/2019/04/4DH_2018_Aalborg_Duic_version_2.pdf. În state membre UE termoficarea e în creștere; prăbușirea termoficării în România depășește țările din jur; termoficarea din Vest e mult mai eficientă decât cea de la noi.

2. Un studiu serios privind încălzirea pentru sectorul rezidențial din România arată că, pentru acoperirea nevoii de încălzire respectând condițiile de mediu / emisii, avem nevoie de investiții serioase în: renovarea clădirilor; sisteme de termoficare moderne, ponderea acestora în piață putând crește de la 13% la 43%, cu cogenerare modernă și regenerabile; și pompe de căldură eficiente pentru locuințele individuale. Ca idee, ponderea surselor de încălzire ar putea arăta astfel:

Sursa: https://vbn.aau.dk/ws/portalfiles/portal/288427732/Country_Roadmap_Romania_20181005.pdf

3. Indiferent că vrem sau nu să promovăm termoficarea, disponibilitatea încălzirii este un serviciu public și autoritățile trebuie să dea un semnal clar. Vrem sau nu termoficare? Dacă da, concret, care sunt pașii pe care îi vom urma? Dacă nu, ce alternative vrea să promoveze primăria? Cât ne costă? Ce riscuri sunt? Care va fi poluarea? Ceea ce nu e acceptabil e că toate autoritățile refuză să-și asume responsabilitatea clară pentru asigurarea acestui serviciu. Legea termiei (325/2006) zace în Parlament practic de ani de zile, deși ea ar trebui să clarifice ce responsabilitate au Ministerul Energiei, Ministerul Dezvoltării și ANRE. Primarii refuză să-și asume răspunderea în planurile lor locale pentru încălzire, deși toate localitățile peste 5000 de locuitori trebuie să-și facă strategii locale pentru energie și să le și pună în practică. SACET-urile sunt în colaps, iar aprovizionarea cu gaze naturale e complet nesigură, în timp ce autoritățile își pasează de la unele la altele responsabilitatea.

Tocmai de aceea, am inițiat o petiție pentru ca autoritățile să-și asume odată responsabilitatea, să știm și noi ce avem de făcut, că iarna nu-i ca vara. O puteți citi și semna aici:

https://www.petitieonline.com/incalzire

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. Cate un cos la fiecare apartament e gresit, trebuie cate un cos la fiecare bloc. In Belgia nu am vazut nicaieri centrala de apartament. Mai mult daca ma uit atent in norme, in jurul unui cos e o zona considerata poluata de 5-6 metri. In jurul ei nu se pot afla de exemplu sisteme de ventilare, nu se recomanda geamuri, etc. Exista peste tot centrala pe casa, bloc cu cosul pe acoperis, si cand instalezi un cos te uiti atent si unde sunt cosurile vecine. Exista si interdictia de a folosi anumiti combustibili (gen lemne) in oras, pot fi si restrictii pe timp de iarna daca poluarea a atins niste cote.

    Ar trebui evitat in general aparitia unor mari aglomeratii, nu trebuie construite blocuri din acestea mari, sunt ghetouri adevarate. Case, townhouse, blocuri 3-5 etaje max. Sistem de incalzire pe casa pe gaz. Temperaturile reglate la 18-20, idea sa te plangi ca e scump si sa te sufoci de caldura cu geamurile deschise pana in mai am vazut doar in bucuresti. Ar fi interesant sa fie si incalzire pe aer ca in america, sa regleze mai multi parametri, sa fie un aer curat, recirculat.

    • Serios? Eu locuiesc in Belgia si am centrala de apartament. Ba inca am mai stat intr-un alt apartament si avea si acela centrala. Sunt foarte multe apartamente cu centrala individuala. Exista si blocuri care au centrala lor, dar frecvent aceasta functioneaza cu petrol, este foarte poluanta si cu randament scazut. De fapt daca vorbim de eficienta si poluare redusa in incalzirea caselor am putea sa sarim peste Belgia ca exemplu de bune practici.

      • petrolul acela ii zice lumea mazut, sunt multi si pe lemne

        eu am stat o perioada in apartament, dar nu am avut nici o centrala in apartament, era pe casa, pe unde am fost tot pe casa era. Cu evacuarile m-am lovit cand am vrut sa imbunatatesc aerisirea.

        Sa pui la fiecare apartament evacuare a gazelor … cum e posibil? cum faci fara sa respire vecinul acele gaze? de aspect al cladirii nici nu mai vorbesc

        Sunt multe case vechi in belgia, dar nu pot zice ca e o referinta, sau ca romania e referinta.

  2. Drept? Daca macar frigul ar scoate oamenii din casa la vot si nu ar mai vota incompetenti si hoti, ar fi o treaba.
    Dreptul se castiga.

  3. 2050 e peste 30 de ani, Elon Musk promite oameni pe Marte în 5 ani. Cine credeți că va primi finanțare? :)

    În orășele gen Reghin sau Tg.Neamț, sistemul centralizat de încălzire s-a oprit în urmă cu 20 de ani, într-o iarnă când n-au mai fost bani de combustibil (1999, cred). După 3-4 ani, încă nu-și rezolvase toată lumea problema, încă mai erau apartamente fără încălzire. Pentru București, toată țara cotizează ca să-i țină în viață sistemul de termoficare, chiar dacă 3 – 4.000 de oameni pleacă din țară în fiecare săptămână.

    Cam cât timp poate continua asta? Ne bazăm pe faptul că și dacă rămân doar 10 milioane de români în țară, 2 milioane vor fi oricum în București? Sau aducem vietnamezi și ”după noi, potopul” ? Există un sistem centralizat la Göteborg, dar acolo sunt două rafinării, sistemul folosește căldura reziduală din procesul lor tehnologic. În București, sistemul de termoficare există ca scop în sine. Iar faptul că e cel mai mare după Moscova dovedește că e doar un dinozaur din perioada sovietică.

  4. Sunt un pic dezamagit ca nu propuneti ca solutie privatizarea. Sigur, autoritatile trebuie sa faca multe lucruri, dar se stie ca statul e un administrator slab. Daca s-ar privatiza tot sistemul de termoficare situatia s-ar rezolva rapid si fara probleme.

  5. Nu inteleg de ce este prezentata incalzirea centralizata ca fiind mai eficienta decat cea individuala in cazul specific al centralelor pe gaz.
    O centrala pe gaz moderna are un randament de 95%. Cum ar fi posibil ca randamentul efectiv, la consumatorul final, al incalzirii centralizate sa fie mai mare? Incalzirea centralizata are pierderi datorate transportului agentului termic. Cu cat il transporta pe distante mai lungi cu atat sunt mai mari. Pierderile.
    Si daca randamentul producerii energiei in sistem centralizat ar fi de 100%, pierderile de transport de ce nu sunt luate in calcul?
    Si aceste lucruri fara a lua in calcul alte „optimizari” de felul: „cand nu sunt acasa mentine 15 Grade”… Incalzirea centralizata baga caldura (sau ar trebui sa bage) la fel pe toata perioada zilei.
    La fel si pentru apa calda…

    • Sistemul de termoficare trebuie reformat, nu sa ramana asa cum e azi.
      Solutia de incalzire – individuala sau colectiva – depinde foarte mult de context.
      Intr-o zona foarte densa, centralele individuale nu pot functiona optim din cauza externalitatilor negative: fiecare cos da in fereastra celui de deasupra, folosirea centralei de toata lumea din bloc poate duce la presiune scazuta care face ca nicio centrala sa nu mai functioneze. Daca vecinul e deconectat de la termoficare si tu ai centrala, il incalzesti si pe el, ceea ce iti creste factura etc.

      In Constanta, un bloc care s-a deconectat integral de la termoficare si si-au pus toti centrala pe gaze s-a trezit intr-o iarna ca le-au crapat toate tevile de apa din subsol – termoficarea incalzea subsolul si nu inghetau tevile iarna…

      Exista si varianta pastrarii ambelor solutii – termoficare si centrala individuala, cu conditia inlocuirii sistemului vertical de distributie a caldurii din apartamente cu distributia orizontala.

      Solutia termoficarii n-o propun eu si n-o propun la modul absolut: exista studii serioase care arata cum ar trebui reformate sistemele din orasele unde mai are sens sa mai pastrezi o sursa de incalzire colectiva.

      Cand zic de „dreptul la incalzire” ma refer la drept de acces – adica la faptul ca orice om, in masura in care isi permite sa plateasca o factura, sa poata avea acces la o sursa de incalzire. (Cine nu isi permite factura, poate fi sprijinit prin ajutor social, ex ajutoarele de incalzire). In acest moment, de ex in Bucuresti, nu mi-e clar daca la iarna voi avea caldura, fie gaze, fie RADET/ELCEN, indiferent daca imi permit sau nu. Mie asta mi se pare inacceptabil si, din pacate, chestiunea nu tine de responsabilitatea individuala, ci de capacitatea autoritatilor fie sa asigure functionarea ELCEN/RADET, fie sa existe suficiente rezerve de gaze daca se va intrerupe tranzitul de gaze prin Ucraina (cum e probabil si chestiunea va afecta si ELCEN/RADET, tot pe gaze).

    • Imi permit sa o ajut putin pe doamna Nutu, din punct de vedere termodinamic nu se poate ca termoficarea centralizata sa fie mai eficienta decat o centrala de apartament din cauza pierderilor de pe traseu.
      Din punct de vedere a costurilor sau a oportunitatii exista ceea ce se cheama ” cogenerare” , in care, pe scurt, avem o centrala termoelectrica care are sarcina principla de a produce energie electrica si a carei caldura reziduala este folosita pentru incalzirea diversilor utilizatori, locuinte, sere, procese industriale… Cred ca Elcen/Radet este o astfel de situatie. Nu stiu exact!

      -https://en.wikipedia.org/wiki/Cogeneration

      In tarile nordice ( Danemarca, Suedia, Finlanda) este raspandita solutia incalzirii districtuale (cartiere, comune, sate…) cu biomasa, deoarece instalatiile de putere mai mare sunt mai eficiente, iar pe acestea se pot implemeta mai usor diversele tehnologii de reducere a emisiilor (monoxid de carbon, oxizi de azot, particule…), tehnologii care pe o centrala de putere mica ar duce la preturi prohibitive.

    • Eu am schimbat relativ recent centrala cu una cu condensare, se laudau ca randamentul e 110%, la acele 95% mai adauga din recuperarea gazelor fierbinti.

      Eu as zice fiecare casa trebuie sa aiba o centrala proprie, daca e bloc, o centrala pe bloc.

      Exceptie cazurile cand caldura e un produs secundar si se poate livra cumva gratuit. De exemplu produc curent si ca efect secundar am apa fierbinte din belsug, nu stiu ce sa fac cu ea. Sau alt exemplu am un data center trebuie sa evacuez caldura fiindca serverele vor racoare, in loc sa o evacuez in atmosfera nu mai bine incalzesc cladirea adiacenta? Am vazut mai multe data centere care ar fi putut incalzi usor blocurile vecine. In cazurile acestea caldura ai practic non stop anul imprejur …

      Cand sunt mai multe camere, apartamente intro casa, peretii interiori nu sunt termoizolati, asa ca trebuie incalzit intai totul la un minim si dupa locuitorii mai pot varia cu ~5 grade in sus, fiindca caldura tot se duce la toti, dar un 15-17 ar trebui sa-l aiba toti, altfel unii incalzesc pe altii.

      Oricum nu atat picatura de caldura e importanta, risipa se face oricum. Problema e ca acolo sunt o gramada de taxe care fac sa fie scump.

  6. Incalzirea nu este un drept, este un beneficiu.

    Acum ceva ani , unul din vecini nu a platit deci ne-au deconectat pe toti,in prag de iarna. Au urmat 2 luni de alergatura si cheltuieli imense (am tras noi coloana principala) dar mi-am pus centrala.

    De atunci (cam 15 ani) eu imi platesc costul real al gigacaloriei + costul tevii + timpul pierdut cu actele si recertificarea anuala si tot. Vecinii mei platesc o gigacalorie subventionata inclusiv din taxele mele.

    Unde e corectitudinea in asta? De ce trebuie sa subventionez eu gigacaloria directorului de banca de la apartamentul vecin? E cumva dansul categorie defavorizata?

    Sistemul actual nu functioneaza. E o relicva comunista care subventioneaza pe toata lumea, fara motiv sau logica si care are pierderi enorme pe parcurs. Nu are cum sa functioneze pe termen lung. Sper sa crape cat mai curand pentru ca lumea sa priceapa ca incalzirea centrala nu e un DREPT.

  7. Sistemul centralizat de incalzire , da . Cu doua modificari :
    1. Nu administrat de primarie sau de politic
    2. Nu la nivel de localitate ci la nivel de bloc .

    Sistemul centralizat de incalzire din Bucuresti trebuie sa crape .

    Bucurestenii care stau captivi in acest sistem sint inconstienti , iresponsabili si obedienti .
    Daca autoritatile nu ii lasa sa se debranseze nu inseamna ca oamenii cu materie cenusie in cutia craniana trebuie sa pupe politicul peste tot .

  8. Pardon?

    „avem dreptul la incalzire”

    noi, bucurestenii, am RENUNTAT la acest drept, in momentul in care am votat-o la Primaria Capitalei taman pe stirista Varanului!

  9. Nu are nimeni „dreptul” la încălzire. Are dreptul sa facă orice e omenește posibil sa își încălzească casa – de la a nu mai vota PSD pina la a-și monta centrala de apartament. Ce înseamnă aia subvenție? Am centrala de apart de peste 15 ani și nu am nici un fel de subvenție.

  10. Constat ca incepem multe propozitii cu sintagma „In tarile europene civilizate”. Dar ce are sura cu prefectura? Insa de unde si pana unde ROMANIA este o tara europeana civilizata?

  11. S-a ajuns la situatia ridicola in care cei deconectati platesc, prin subventia acordata de primarie, pentru termoficare, un serviciu de care nu beneficiaza si platesc in plus si pentru incalzirea lor. Cei care raman in termoficare nu au siguranta ca sistemul va mai supravietui anul asta sau la anul. Cei care isi permit isi cumpara o centrala, dar poate platesc si incalzirea pentru cei din apartamente vecine, care se deconecteaza, fie ca nu-si permit factura, fie ca serviciul e atat de prost, incat nu merita. Cei care au mai putini bani, dar zero incredere in termoficare, isi cumpara centrale la mana a doua, cu risc de explozie pentru ei si vecini. Autoritatile nu-si asuma nici riscul ca, de ex, nu avem certitudinea ca la iarna mai avem gaze, ca nu si-au facut calculul ca ne-ar trebui rezerve mai mari decat anul trecut, daca tranzitul prin Ucraina va fi oprit la inceputul anului 2020.

    Aceasta situatie nu mai poate continua, autoritatile trebuie sa-si asume clar ce au de gand sa faca cu incalzirea in orasele noastre. Asta e ce cer in aceasta petitie.
    https://www.petitieonline.com/incalzire

    • Ridicol este si faptul ca administratia locala plateste subventie din banii celor care nu locuiesc la bloc .
      Subventia este in opinia mea furt .
      Toata lumea vorbeste si are in cap numai sisteme de incalzire pe gaze naturale .
      Oameni buni ! Exista inca cel putin 4 alte modalitati de incalzire . Mai iesiti din cutia asta in care va tin captivi secaturile in gura carora va uitati aiuriti .

  12. Apartamentele comuniste nu au fost gandite ca sa se puna centrale individuale pe gaze. Aceasta idee mi se pare o tiganie.

    Ar trebui centrale de bloc. Moderne. Puternice. Si care sa se monteze undeva in subsolul blocului. Dar a) ar incepe certurile (Da, domne’, centrala mai incet, ce, vrei sa ne bagi in faliment ?) b) O centrala noua si buna este scumpa, chiar daca pe termen lung (ani de zile) se dovedeste o solutie foarte buna. c) Unde sa se instaleze ? E destul de voluminoasa, si putine blocuri comuniste ar avea spatiu pentru asa ceva in subsol d) Cum sa convingi inevitabilii pensionari cu pensii mici (sunt o multime in fiecare bloc) sa cotizeze o multime de bani (pe care poate ca nu ii au) pentru un bine (ipotetic sau nu) din viitor, cand ei spun la orice incercare de investitie in bloc (de exemplu schimbarea unor tevi ruginite si distruse) ca „Lasa, mama, ca pe mine nu ma mai intereseaza ce se va intampla peste 5 ani – macar sa traiesc eu pana atunci !”. Cum te lupti cu asa ceva, ca presedinte de asociatie ?

  13. Apartamentele din acele vremuri – si nu numai in comunism – au fost gandite la tehnologia de atunci. Asta nu inseamna ca nu se pot gasi solutia pentru vremurile de acuma. Verdictul cu tigania nu mi se pare cel mai potrivit nefiind argumentat. In ce conta tigania ?

    Solutia este ca in loc subventiile sa se acorde pastrand acelasi sistem de termoficare ineficient (pe orice termen; scurt, mediu sau lung), sa fie acordate direct locatarilor intr-un cuantum in care sa-i incurajeze sa-si schimbe sistemul de incalzire inclusiv cu centrale independente cu randament ridicat (peste 90 %) sau de ce nu in centrala de bloc cu eficienta mare.

    Astfel se procedeaza in tara in locuiesc:mi-am schimbat centrala de incalzire care avea randamentul de 80% (veche din 1995) – dar functiona inca foarte bine si probabil pe inca multi ani – cu una cu un randament de 95%. S-au facut masuratori inainte si dupa instalare si am primit subventie de aproape 50% (subventia se acorda daca randamentul este de cel putin de 90% si cu cel putin 10% mai mare decat cea precedenta).

    In acest fel, este cointeresat proprietarul care va face economii la schimbarea centralei de incalzire cat si in viitor la factura de gaze. La randul sau statul face economii la noi investitii in capacitatea de transport a gazelor (noi conducte).

    Deci win-win !

    In blocuri (de locuinte sau de birouri) exista centrale de bloc iar regimul de subventionare este similar. Nu exista sistem de termoficare ca in Bucuresti (sau alte orase).

  14. Sistemul de incalzire centralizat e construit pt a controla confortul cetatenilor.
    Ar fi trebuit sa utilizeze caldura reziduala de la producerea curentului in termocentrale si in felul asta agentul termic sa fie convenabil la pret. Sistemul de livrare prost intretinut, cu reparatii de mintuiala, cu segmente foarte vechi ce ar fi trebuit inlocuite demult si salarii mari la cei care intretin/capuseaza toata aceasta „intreprindere”.
    Am doua apartamente, izolate la fel, cu aceleasi tipuri de geamuri dar in blocuri diferite insa apropiate. Un bloc a permis sa imi instalez centrala proprie, platesc putin am confortul pe care il doresc insa plata spatiilor comune si a tevilor care traverseaza apartamnetul (in conditiile in care intreprinderea de termoficare foloseste spatiul meu privat pt afacerea lor!) ma costa mai mult decit gazul consumat de centrala pe gaz!!!! Si costa foarte mult si serviciul de citire asigurat de o firma privata (o capusa a unui smeker) cu care a semnat aiurea pe 20 de ani un fost administrator; ala a facut bani, era destul de batrin si a asi murit de doi ani, noi am ramas cu beleaua si orice denuntare a contractului implica costuri foarte mari.
    La apartamentul bransat ne costa ff mult atit citirea cit si caldura. In fapt, pt a stoarce aceeasi suma lunar, valorile citite erau corectate cu ajutorul unui factor („factor de corectie”) in asa fel incit indiferent de economia facuta tot atita plateai. Intr-un final am renuntat la citire, cititoare si am trecut tot blocul pe pausal – bineinteles platim mai putin!

    Este un sistem nascut mort, folosit doar pt a controla votanti. Sa ne amintim ca dupa Revolutie primii care au facut greva si au solicitat salarii mai mari si conditii mai bune de munca au fost exact angajatii din sistemul de termoficare bucurestean.
    In momentul asta tot felul de firme si firmute a unor directori, firme de partid, baieti destepti asigura „servicii” sistemului. In acelasi fel cum se intimpla pt gaz, pt apa, pt curent.

    Totul e o peltea imensa de unde trag toti, control putin cu consumatori captivi lipsiti de drepturi

    Si asa se aduna voturi platind ajutoare unor persoane ce nu isi permit plata (probabil 75-80% din cei bransati), subventia la producator, etc. Important e sa putem justifica cheltuiala unor fonduri

  15. In sfarsit un articol interesant, care se ocupa de o problema reala. Poate primul dintr-o serie lunga care nu pledeaza pentru liberalizarea pretului la gaze naturale.
    Pentru ca, nu-i asa, avem dreptul la incalzire.

  16. „Termoficarea nu e o soluție universală pentru încălzire. Cu toate acestea, în marile aglomerări urbane (cum sunt cartierele de blocuri) nu prea există alternative.”

    Ba da. Alternativa este tot sistem centralizat, dar pe scara. Insa, Romania inca e in sintagma „SE DA”.
    E nevoie de citiva pasi importanti.
    1. Desfiintarea asociatiilor de locatari si preluarea intretinerii blocurilor de companii specializate (Acestea se ocupa de curatenia din bloc si din jur, deszapezire, tundere gazon, intretinere parcare, intretinere lift, incalzire.) Evident, contra unui cost ce trebuie platit de locatari.
    Incheierea de contracte intre administratie si fiecare apartament pentru plata lunara a tuturor cheltuielilor. A nu se uita ca aceasta companie trebuie sa faca si ea profit. Plata de sume egale lunare.
    2. Intocmirea de proiecte, salubrizarea si amenajarea subsolurilor.
    3. Instalarea de 3 centrale la subsol pentru fiecare scara: una pentru apa calda, alta de incalzire primavara/ toamna, ultima pentru perioadele de virf. (Pierderile de cladura vor permite in fapt incalzirea spatiilor comune.) Se va folosi sistemul de distributie existent. Singura modificare ar fi crearea unui circuit de retur pentru apa calda…
    La ora actuala cea mai mica centrala ce este pe piata ajunge sa incalzesti undeva intre 3 si 4 apartamente.
    4. Companiile de gaze sa fie flexibile si sa permite plata in transe egale lunare, cu ajustari o data la 6 luni in functie de consumul mediu realizat.

    Centralele de apartament au pacate mai mari. Fiind mari, ele merg putin, fapt ce permite racire de focar si deci randamente proaste. Apoi necesita lucrari ample pentru realizarea circuitului in apartament si evident, oricit de mica ar fi ocupa loc in apartament…

    Exista orase mari in Romania care au avut sistem centralizat si nu-l mai au, iar oamenii se incalzesc.
    Problema grava este ca statul roman vrea sa aiba controlul si deci inventeaza tot soiul de piedici.

    • „1. Desfiintarea asociatiilor de locatari si preluarea intretinerii blocurilor de companii specializate”
      Fireo, tu esti? Mai infiintezi cateva companii? Totul pe banii oamenilor, ca, deh… pentru ca putem! Ciocu’ mic, acu’ noi suntem la putere!

      „3. Instalarea de 3 centrale la subsol pentru fiecare scara”
      De ce nu patru? Sa fie una de rezerva, poate se strica una din cele trei, si sa fim acoperiti! Sau cinci, ca poate intr-o iarna mai grea, vindem caldura si scarii doi!
      Domnu’ cu multe idei, ati trecut vreodata prin subsol? Unde anume instalati dvs atatea centrale?

      „Singura modificare ar fi crearea unui circuit de retur pentru apa calda…”
      De ce nu se poate instala circuitul asta de „retur” si in cazul incalzirii centralizate?

  17. Se produce uriasa risipa de bani prin transportarea agentului termic ( apa incalzita) la distante mari si.. mai ales, in tevi.. ruginite!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Otilia Nutu
Otilia Nutuhttp://expertforum.ro
Ana Otilia Nuţu este analista de politici publice în energie la Expert Forum și este Co-chair al Eastern Partnership Civil Society Forum

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro