Pe când se afla în nordul statului australian numit astăzi Queensland-Pământul Reginei(!), căpitanul James Cook a întâlnit membrii unui trib local, Guugu Yimithirr din a căror limbă s-a preluat cuvântul “Kangaroo”- cangur, original “gangarru”, un cangur mare, gri-negricios.
Despre Guugu Yimithirr se mai stie ceva foarte interesant. Acest trib își definește direcțiile geografice în funcție de cele două râuri, Jeannie si Annan, între care locuiesc membrii tribului. Pentru Guugu Yimithirr (astazi nu mai sunt decat vreo 7-800 de membri ai acestui trib ce ii mai vorbesc limba), punctele cardinale traditionale, Nord, Sud, Est, Vest, nu există, la fel cum nu există concepte ca stânga sau dreapta. Direcțiile, orientarile, plasarea in spatiu, sunt raportate la marginirile zonei în care trăiesc.
Toate bune și frumoase atâta timp cât stai doar în zona respectivă, cât nu ai nevoie să te deplasezi prea departe de cele două râuri. Dar după aceea? Pe aborigenii de atunci nu prea îi interesa lumea de dincolo, nu aveau nevoie să se orienteze dincolo de ea. Dar noi?
Analogia ar fi că, de mulți ani, de prea mulți ani, educația românească pare lipsită de o orientare modernă, de contextul în care să își poată (re)defini identitatea. Ea navighează între cele două “râuri” educaționale de la extreme, pe de o parte perenialismul conservator și pe de altă, puțin mai firav, progresismul post modern. Această călătorie pare polarizată de cele două filosofii: se mai auto-ajustează, se mai rătăcește, se mai dă câte o lege bună urmată de câteva mai aiurite, sau câte o lege foarte bună dar care nu se aplică, se readuce direcția mai aproape de lumea reală sub presiunea, sau prin efortul, unor asociații de părinți sau organizații neguvernamentale, dar tot în aceeași zonă se rămâne.
Spre deosebire de membrii tribului Guugu Yimithirr in vremurile de pana la sosirea capitanului Cook si al naturalistului Joseph Banks, in zilele noastre mulți au ocazia să vada direct sau “online” ce este pe afară și asemenea prizonierului scăpat din peștera lui Platon, se întorc și încearcă câte ceva. Ei reușesc dacă găsesc oameni deschiși, înțelegători sau pasionați de cauza educației. De multe ori sunt însa absorbiți de sistem, devenind cinici si pierzandu-si speranțele.
Totuși, citind și recitind România Educată, Educația care ne Unește și mai de curând programul pentru Educație al USR-PLUS, ceva speranță mai este. Nici nu prea e de ales; fie îți pui speranțele într-o implementare a României Educate (după ceva perieri și clarificări esențiale) care să țină cont de ceea ce este valoros în celelalte programe menționate, fie ieși din învățământ și te apuci de altceva, fie te dedici totalmente clasei/claselor tale fară să te mai uiți în jur.
De ce am acest optimism moderat? Deoarece pare că, pentru prima dată, nici nu știu dacă voluntar sau nu, se poate ajunge la un consens asupra a ceea ce sistemul de educație românesc trebuie sa ofere: o educație pragmatico-realistă bazată pe un curriculum și pedagogii constructiviste și esențialiste. Sunt mai multe puncte comune pe care le-am analizat deja intr-un articol mai vechi. Ideea, sau speranța cel puțin, este că ar putea apare un fir comun pentru urmatorii patru ani cel puțin.
Pe lângă cele două programe ale celor două partide mari, a apărut de curând și unul, detaliat (sunt vreo 20 de pagini doar despre învățământul pre-universitar) al USR-PLUS. În ciuda unor neclarități și lucruri rămase în aer, nu în ultimul rând a fondurilor pentru diverse inițiative (cum ar fi masă caldă pentru toți copiii din învățământul obligatoriu sau ), programul USR-PLUS are câteva idei clare cu o viziune destul de coerentă fie că ești de acord cu ea fie că nu care se poate grefa pe România Educată și pe care chiar o poate rectifica pe ici pe colo cum ar fi: mai multă claritate și hotărâre în acordarea de autonomie sporită școlilor sau reducerea importanței inspectoratelor.
Deci, cu teoria stăm binișor. Ce se întâmplă însă cu punerea ei în practică?
Cine, ce când și cum va implementa schimbările? Mai ales…cine va fi responsabil?
Cu alte cuvinte , poți să ai busola dar ce faci cu ea dacă nu știi cum să o folosești? Sau chiar mai rău, nu intelegi că ai avea de câștigat dacă o a-i folosi-o? Ajungem din nou la una dintre problemele fundamentale pentru orice sistem de educație, pregătirea profesorilor.
Pe perioada pandemiei s-a pus accent, era și normal, pe instrumentele tehnice, pe “Online” așa cum a fost conceptul perceput sau interpretat la minister. Părerea mea este că s-a exagerat mai ales implicit, dându-se impresia că, odată stăpânit Online-ul, se vor rezolva decalajele, inechitățile și se va menține un nivel măcar acceptabil de predare-învățare. Pandemia va trece, probleme serioase vor rămâne, iar unele care se accentuează pe zi ce trece vor ieși clar la iveală după testări și examene normale. Profesorii au și vor avea și mai multa nevoie de ajutor și sprijin constant.
Deci, să revin la partea optimistă: vin alegerile, foarte probabil că viitorul guvern va fi PNL-USR PLUS, președintele Iohannis nu poate să lase baltă proiectul de care s-a legat atât de mult, chiar dacă rezultatele se vor vedea după șase ani sau mai mulți. E vorba de copii, de viitorul țării, de istorie. Sunt suficiente direcții comune ale celor două partide care vor guverna, pentru a se contura punctele cardinale necesare următorilor patru ani ai educației românești. Chiar așa …un 4×4 al educației! Ar fi un vehicul bun pentru drumurile greoaie ale educației de astazi.
Și pentru că vorbim de teorie, o sugestie, ceva „food for thought” pentru cei ce vor conduce educația în viitorul 4×4, ar fi analiza termenului de “varianta teoretică” sau de “liceu teoretic” apărută în toate documentele de până acum.
Pentru că se apropie alegerile și pentru că educația va fi, măcar pentru unii, un subiect de dezbatere, poate că ar fi momentul să se discute și despre un aspect ignorat, deliberat sau nu, în luările de poziție și în planurile de viitor: liceele teoretice.
Denumirea de “liceu teoretic” este evident nepotrivită, atât cu viziunile educaționale ale principalelor partide, cât și cu istoricul instituțiilor de învățământ românesc.
Toate cele trei programe menționate mai sus susțin că intenționează să instituie în România o educație centrată pe elev, cu pregătire holistică și flexibilă pentru adaptarea la schimbările și dinamica societații și economiei moderne. În același timp, în fiecare dintre aceste programe, există conceptul de liceu teoretic.
A afirma astăzi, indiferent de filosofia educațională în care te încadrezi că o pregătire teoretică, exclusivă sau preponderentsă, este principala cale către studii universitare, și cumva către desăvârșire intelectuală, este nu numai anacronic, dar și greu de argumentat.
Ne putem întreba firesc de ce este nevoie de o filieră “teoretică”? Sau mai bine zis, de ce o așa denumire pentru un mare număr de licee din țară? Nu cumva termenul ‘teoretic’ ar sugera că, spre deosebire de opțiunea vocațională și profesională, cea ‘teoretică’, oarecum paralelă cu acestea, ignoră aplicabilitatile materiilor, latura lor practică, de investigație, de relaționare direca la problemele de zi cu zi?
Cum s-ar plasa în viitoarea pedagogie “învățarea pe baza de proiecte”, atât de discutată? Sau cea de “rezolvare de probleme”, unde problemele nu sînt exerciții simple de calcul, ci anumite teme sociale, economice sau tehnice, care trebuie rezolvate prin soluții concrete, pe care elevii trebuie să le verifice prin aplicarea unr seturi de criterii, asupra unor game de alternative?
Nu am găsit în istoria educației românești, denumirea de “liceu teoretic” pentru nici o instituție de învățământ din perioada pre-comunistă. Chiar de ar fi existat, ideea de pregătire teoretică duce automat la o anumită delimitare de practică. Această abordare poate mergea înainte, în alt context socio-economico-politic, dar acum?
În Dex, explicația termenului ‘teoretic’este: “Privitor la teorie; bazat pe teorie (nu pe experiment); referitor la conținutul de idei. ♦ Care este de natură teoriei, care nu afectează activitatea practică. ♦ Abstract, noțional, conceptual; speculativ. Din germ. theoretisch, lat. theoreticus.”
Deci teoretic înseamnă abstract, fără legătură cu experimentele. Oare asta ne dorim? Dacă da, atunci ar trebui să schimbăm programele pe care plănuim să le implementăm, căci nu se potrivește intenția cu materializarea ei, și în nici un caz cu modernitatea.
Dacă nu, atunci poate că ar trebui să renunțăm la termenul ‘teoretic’. Poate “Licee generale”, sau “Licee de cultură generală”, sau “Colegii naționale”, sau orice altă denumire care să includă atât învățarea teoretică cât și pe cea aplicată. Viața nu este doar teorie.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Inainte sa discutam cum va putea fi invatamantul in urmatorii ani sa ne gandim inainte in ce „lume” vrem sa traim sau cum vrem sa traim, este o diferenta iar viitorul nu vine peste noi, noi suntem care acum punem bazele a ceace urmeaza, asa si cu invatamantul.
Tot vorbim de educatie insa ne gandim la invatamant, educatia cuprinzand mult mai mult decat invatamantul in sine.
Societatea datorita progresului technologic si a noilor technologii este intr-o transformare nemaiintalnita, de data asta insa are loc o transformare profunda care pana acum nu a avut loc, se transforma constientul nostru, modul de a gandi, de a actiona, comportamanetul cu alte cuvinte, se incearca transformarea la nivel psihologic prin patrunderea in mintile noastre.
Sub acest aspect care poate fi acel invatamant „performant” care poate forma acei specialisti de viitor ?
si avem nevoie de ei ? sau avem nevoie de inteligenta, cum bine spune cineva, inteligenta trebuie pusa in aplicare cand nu stii nimic.
Nu vrem sa recunoastem, nu stim inca mare lucru despre efectele digitalizarii pe termen lung, nu stim cum va arata viitorul, sunt cativa care incearca sa-si impuna modelul de afacere prin technologii tot mai sofisticate incercand sa ne sugereze ca asa va fi bine iar turma ii urmeaza, vezi Facebook.
Cine spune ca in viitor vom mai munci pt un salar, pt bani daca deja astazi banul cum este cunoscut de mii de ani este pe cale de disparitie fiind inlocuit de ceva virtual.
Deja astazi munca cum o cunoastem este inlocuita de mainifestari, altfel nu le pot numi a unor oameni unii dealtfel „putrezi de bogati”, numiti influenceri.
Care este plusvaloare creata de niste maimutareli in fata unei camere de luat de vederi si puse la dispozitia a milioane de oameni care incearca sa faca la fel ?
Cine poate spune daca in viitor vor mai exista destule locuri de munca, daca acestea nu vor fi preluate de masini inteligente si care va mai fi rostul omului, un „animal de companie” al masinilor create de el ?
Sunt intrebari care trebuie puse si cautate raspunsuri inainte sa ne gandim la „busola” educatiei, a invatamanatului si la ce fel de oamani vom mai avea nevoie in viitor.
Invatamintul romanesc fata in fata cu reactiunea . Ce pina mai ieri era – faptul implinit – conform zicerii -atita stii atita faci – pare a trece in irelevanta . Pandemia trimite totul in online si bine face . Acesta prima etapa este – fara doar si poate – una de acomodare . Cei care nu vor putea sa se adapteze noului vor pleca de unii singuri din sistem . Beneficiile onlineului sunt uriase . Elimina , total, toate relele vazute si nevazute ce erau parte a habitatului numit scoala . Proasta administrare , ce tine de curatenie ,renovare , igienizare , micile intimplari ce dezavantajau pe unii in favoarea altora – mai fortosi – , fumatul sau alte asemeni lui ce erau parte a intimplarilor din toaletele insalubre , pipaiala fortata ,pe la colturi ,ce trebuia suportata de fetele noastre dragi , discrepanta intre categoriile de elevi, ca parte a aceleasi clase , uneori aratata – pe fata – de catre unii profesori si cite si mai cite . In online mai esti fortat sa inveti o limba straina , sa cauti ceea ce nu stii sau intelegi sau sa ceri ajutorul altor colegi atunci cind nu stii ceva . Implicatiile asupra puetrii de judecata este enorma . De la somnolenta din timpul orelor la curs se trece la discutia generalizata pe mai toate problemele ce sunt aduse in fata elevului . Deci ,totul trece dincolo de simpla predare a unui text online , ceea ce urmeaza este practic parte a nevoii de invatare .O noua lume se naste si incet ,incet , o data cu ea, creste si intelegerea noastra .
Invatamantul online produce „epave” inapte sa se impuna in viata de zi cu, adevarat pt cei care traiesc in spatiul virtual poate fi o varianta insa o data cu iesirea pe strada, se confrunta cu realul si situatii de tot felul pt care nu exista nici o aplicatie pe telefonul mobil.
1.Societatea umana are caracter unitar, sistemic, astfel ca sistemele politic, de educatie, cultutura si insasi mentalitatea poarta amprenta si reflecta valoarea vietii economice a tarii!
Perenialismul conservator si progresismul postmodern sint doar notiuni cu care n-au de aface cei ajunsi la butoanele scolii si culturii romanesti si ei incearca dupa masura nepriceperii lor sa altoiasca in Romania un model mai mult sau mai putin nepotrivit in educatie, intr-o tara esuata economic.
Denumirile de liceu teoretic ori ,,industrial”, obiectele si metodele de predare n-au nici o relevanta practica in Romania, unde economia tarii se gaseste sub pragul minimal de dezvoltare industriala si a serviciilor care sa solicite in educatie anumite departajari calitative prin calificari ori specializari concrete in domeniul scolar ori universitar, afare de cele din domeniul social, al sanatatii ori ,,organelor” de forta ale statului.
Nivelul scolar si educativ se diferentiaza calitativ intre tari dupa stadiul economic -industrial al societatilor economice, cea romaneasca fiind aflata la inceputul epocii ,,primei revolutii industriale”, fara dominante ale perenismului conservator ori postmodernismului.Caracterul, valoarea invatamintului este identica cu al unei sociatati arhaice, aflata in coada Europei la toate capitolele, inclusiv invatamint-educatie.
2. Cita vreme USR -PLUS a propus un PROGRAM PENTRU EDUCATIE, fara ,,proiectul de tara” care sa-l solicite si sustina organic, ca imbold si rezultat al dezvoltarii, el este neviabil.
Asa cum orientarea noastra de la inceputuri si pina azi avea nevoie de N si S, de Est si Vest, la fel scoala romaneasca are nevoie de ,,proiectul de tara” deoarece totul se dezvolta si evolueaza conexat sistemic, educatia fiind PARTE a acestui proiect si nu traieste inafara celorlalte ,,strategii” nationale, cum este cea energetica, industriala, agricola, sanitara, a digitalizarii administratiei, etc.!
Problema tuturor strategiilor este cea a subfinantarii in domeniul bugetar si a lipsei resurselor materiale si financiare de realizare pentru cele economice-industriale.La aceasta situatie negativa USR-PLUS nu raspunde ai nu propune nimic deocamdata.
3.Criza ,,programatica,” a programelor electorale sau de guvernare este generala, deoarece partidele politice n-au suportul material si financiar pentru programele nationale si pe domenii!
Acest suport lipseste deoarece departementele lor economice n-au nuclee de ,,cercetare economica fundamentala”, capabila de a construi o viziune a dezvoltarii si un proiect de tara cu obiectivul RECONSTRUCTIEI ECONOMICE SI INDUSTRIALE care sa sustina logistiv, material si financiar realizarea programellor electorale si de guvernare!
Procesele economice de dezvoltare le ramin necunoscute, partidele asteptind pasive si inerte, ca economia romaneasca sa creasca la fel ca FAT FRUMOS ,,de la sine”, fara ca dezvoltarea industriala sa fie ORGANIZATA de ele, la fel ca in zona ,,tigrilor asiatici” sau a tarilor emergente din Asia.Dupa cum se vede, de trei decenii, dezvoltarea industriala nu se produce de la sine, fiind necesara identificarea elementelor teoretice ale procesului de dezvoltare si utilizarea lor in constructia unui proiect de tara care sa organizeze si monitorizeze in timp real procesul de schimbare economica rapida.Trebuie sa spun cu regret, ca programele inaltator de frumoase pe educatie ale USR-PLUS si a altor partide, lipsite de proiectele (sustinatoare) de tara, ramin iluziile celor care asteapta in van sa le intilneasca cindva in viata reala…
prof. Caliman I. Eugen
autor proiect de tara
tel 0721316019
PS.
Stimate d-le mafalda,
Ca fost profesor si ,,meditator” al unor elevi, cunosc bine ca nici scoala ,,fata in fata” nu asigura invatarea, controlul si evaluarea reala a elevului, dar invatamintul online elimina si bruma de invatare ,,controlata si evaluata” cit de cit din perioada de dinaintea pandemiei!
!
Beneficiul onlinelui este dat de ceea ce se intimpla dupa predarea lectiilor online .Ambitia ,de a nu fi perceput ca prostanac , se va resfringe in intregime asupra elevului . El va cauta sa afle instantaneu raspuns la toate neclaritatile lectiei predate . Un paienjenis de – intrebari si raspunsuri – va fi partea cea mai de pret a onlinelui . Cit despre ideea, spusa un pic mai sus de un comentator ,ce ar submina viata celui ce ar trai online ea este evident gresita . Individul are tot timpiul din lume sa iasa in viarta reala si sa se adapteze cu atit mai mult cu cit pericolele sunt mai cunoscute teoretic . Este insa de acceptat invatamintul la clasa incepind cu gradinita si pina in clasa a opt-a si doar in cazuri extreme trecerea in online .
Trebuie invatamantul se se plieze exclusiv dupa necesitatile economiei ? si cum ramane cu partea culturala si sociala a unei societati, parte fara de care economicul nu poate functiona decat in viziunea celor pt care omul nu este altceva decat resursa , furnizor de date si informartii pt optimizarea proceselor.
Si cum ramane cu parta spirituala facand abstarctie de religie, ma refer la arta in general dar nu numai, invatamantul oare nu este raspunzator ca oameni si cu alte afinitati decat pt technica sa-si poata dezvolta abilitatile ?
Experimentul in care traim. pandemia care a dus la eliminarea aproape totala cu vietii culturale de toate felurile, arata cat de importanta este pentru sufletele noastre cultura in general, cum ducem lipsa de muzica live, de teatre, cinematografe, muzee si multe alte create de oameni in opinia mea cu calitati deosebite, de multe ori native, care nu pot fi numai invate, de multe ori doar perfectionate.
Trebuia sa fac referire la acest aspect pt ca suntem pe cale sa-l uitam complet in „nebunia” catre performanta economica, optimizare si profit continuu.
In acest context intervine educatia, educatia pt frumos si valori spirituale si mai putin invatamant bazat exclusiv pe partile practice ale vietii. Avem nevoie de toate, atat de una cat si alta pentru ca viata pe care o traim sa fie cat mai placuta.
De ce fel de invatamant avem nevoie si care ar trebui sa fie capabilitatile celor care termina scoala indiferent de nivelul ei, incepand cu scoala preofesionala si pana la facultatea de elita ? astfel incat tinerii sa doreasca sa traiasca si munceasca in Romania, de asta e vorba, nimic altceva.
La acesta intrebare nu s-a gasit raspuns, tinerii parasesc in continuare Romania, incepand cu cei nepregatiti pana la cei cu pregatire foarte buna, fapt care arata ceva mai grav, valorile, cu alte cuvinte, cultura noastra este in pericol respectiv este napadita de pseudocultura, mult prost gust si multe altele.
Am citeva intrebari pentru Dl. Lomaca :
1 Cite reforme , de structiura * nu de programe de studiu, ale invatamintului s-au facut in Franta dela Napoleon si pina la Macron , sau in UK dela Regina Victoria incoace ?
2. Cine initiaza, planuieste si apoi, cine aproba, asrgel de reforma in Franta si in UK ?
L-as ruga respectuos sa imi raspunda
Nu stiu exact caci nu sunt familiar cu cele doua sisteme, totusi din cate stiu au fost cam 4-5 in Anglia (1870, 1918, 1944 si 1988) si cam tot atatea in Franta (de la 1802 pana la recentele reforme din 2018). Eu am lucrat 20 de ani in Australia si stiu mai bine sistemul de acolo si partial pe cel din Germania unde sunt acum, dar lucrez la scoala internationala. In Australia reformele majore erau/sunt initiate de minister dupa consultari de 6 luni-2 ani cu profesori, parinti etc si apoi implementate, iarasi dupa pregatirea prealabila a cadrelor didactice timp de vreun an, de catre un organism de stat insa independent, Board of Studies. Reforme majore apar cam la 15-20 de ani insa cu pregatire prealabile. Intre timp. intr-adevar sunt schimbari pe sectoare graduale sau doar adaptari la schimbarile de pe piata fortei de munca. Atat Australia cat si Germania sunt state federale si ministerele educatiei depind de stat/land, la fel si reformele. Diferentele pot fi semnificative intre ele.
In acest ritm pana se va implementa vre-o reforma , busola, sau cum doriti s-o numiti tinerii vor fi debusolati complet.
Socializarea cum este numita si comunicarea este redusa datorita telefoanelor mobile omniprezente si al aplicatilor curente intre timo la nivelul unor pictograme la limita debilitatii, cuvintele sunt inlocuite cu obiecte, nu prea mai avem multi tineri care pot scrie caligrafic, multi nemaiputand sa lege cuvintele corect intre ele formand astfel propoziti si fraze cu sens.
Baza e pe duca si dumneavoastra vorbiti de busole ? digitalizarea fiind cea care va pune capac invatamantului la nivel general, ne-am chinuit zeci de ani cu alfabetizarea iar acum intr-un ritm alert are loc dealafabetizarea datorita unor personaje care vor sa-si impuna viziunile patologice asupra lumii, a foamei dupa bani si faima indoielnica.
O mica observatie , daca nu e cu suparare. In limba bastinasilor expresia „gan-ga- roo” se traduce prin „get the fk out of here” . Este ceea ce bastinasii le strigau exploratorilor care intrebau uimiti in engleza „cum se numeste acest ciudat animal „.
Nu e cu suparare deloc. Asa am crezut si eu o perioada insa mitul s-a spulberat. Uitati aici un articol recent ce se refera la originea cuvantului: https://www.scmp.com/magazines/post-magazine/short-reads/article/2157919/myth-busting-where-word-kangaroo-really-came
A fost doar pentru un pic de amuzament. Opinia/optiunea mea serioasa si evident subiectiva : educatia nu este treba statului/scolii ci a parintilor . Treaba statului/scolii este instruirea. Care instruire este doar o parte a educatiei , nici macar partea cea mai importanta.
Nu ma intereseaza care sint nevoile educationale ale reginei nici ale frau Merkel si nici ale lui Micron , Romania nu are tinuturi peste mari cum au UK si Franta , nu a fost imperiu si nici nu e azi stat federal ca Nemtia. Avem alt trecut , alt prezent si alt viitor. Asa ca n-avem ce invata de la voi. Ce stiti voi e bun doar pentru voi. Nevoile voaste difera si chiar sint contrare si adverse alor noastre. Ne educam oamenii in directii diferite., in scopuri diferite. Deoarece avem interese diferite de ale voastre. Oamenii vostri sint doar niste dobitoci oriunde merg in lume fara un pluton inarmat care sa le castige si sa le pastreze o pozitie sociala, ai nostri reusesc individual.
Educatia romaneasca este buna pentru noi asa cum este. Un om educat in Romania este capabil a-si castiga in mod mai mult decat onorabil painea oriunde in lume. In afara de propria tara care este azi sub ocupatie straina. Nu avem ce sfaturi primi de la voi. Sunteti inamicii nostri. Ne vreti prosti si supusi.
Korekt, her HaiDă-nGâr!
D-aia e România altfel, ea nu se aseamănă cu alte țări, după principiul ”ca la noi, la nimenea”!
Când v-am citit aforismul – ”Educația românească este bună pentru noi așa cum este” – am realizat profunzimile abisale ale tabulei rase pe care cu mândrie o etalați. Nici un motiv de discuție în continuare, țineți-o așa, că o să ajungeți departe (în jos, abisal)!
Raspunsul la problemele enuntate se afla probabil intr-o lucrare veche de 200 de ani scrisa de Gustave Le Bon intitulata „Psihologia Multimilor”. Pe la pagina 50 se face referire la sistemele educationale. Cautati, cititi si cred ca nu veti fi dezamagiti…
Comentariul meu e oarecum off-topic. Nu se refera la invatamint, e mai degraba de despre busola. Mai bine zis nu se refera la invatamintul organizat, dar se refera, chiar daca in mod indirect, la invatare.
Aborigenii din tribul Guugu nu counosteau busola (instrumentul) inainte de sosirea capitanului Cook. Totusi, descoperirea punctelor cardinale nu necesita neaparat posesia busolei. E suficient sa vezi unde rasare si unde apune soarele si sa le dai un nume. Cum ar fi Est si Vest (sau Rasarit si Apus). De aici, Nord si Sud decurg in mod natural. La fel si alte sofisticarii ulterioare gen: Sud-Sud-Est sau NNV. Cu toate astea nu e simplu de stabilit ce decurge in mod natural si ce nu. In general, majoritatea limbilor cunoscute se refera la obiecte si locuri din spatiul inconjurator prin concepte ce folosesc sistemul de referinta al vorbitorului sau al referentului. Concepte spatiale asa numite ego-centrice gen: Inainte, Inapoi, Fata, Spate, Dreapta, Stinga, Sus, Jos. Adica, in fata mea, la drepta ta. s.a.m.d. Cu sus-ul si jos-ul e o discustie mai lunga.
Noi, vorbitorii unei astel de limbi, consideram ca deprinderea unor astfel de concepte spatiale decurge in mod natural. Din punctul nostru de vedere Guugu sunt o ciudatenie lingvistica, folosesc numai concepte Geo-Centrice (N, S, E, V).
In practica invatarii unei limbi, conceptele spatiale geo-centrice se deprind mai greu decit cele ego-centrice. Un copil crescut in limba Gugu ajunge sa foloseasca in mod competent in vorbirea curenta conceptele geo-centrice abia in jurul virstei de 6 ani. E clar de ce e mult mai greu pt un copil ce creste in o comunitate lingvistica precum tribul Guugu sa ajunga sa vorbeasca corect limba Guugu. Adica, sa-si dezvolte abilitatea de gindire si vorbire folosind exclusiv de concepte geo-centrice. Trebuie sa stie unde e nordul, sudul, etc fara busola, chiar daca il scoli din somn si afara e intuneric bezna.
Un copil ce creste in limba romana spre exemplu, deprinde conceptele spatiale ego-centrice la foarte scurt timp dupa ce incepe sa vorbeasca (2-3 ani). Cele geo-centrice, mult mai tirziu, la scoala (in invatamintul organizat sa zicem). Sa vorbesti limba Guugu, e sa ai ceva echivalent cu app-ul de busola de pe iPhone downlodat in creier si complet functional de pe la virsta de 6 ani. Nu e putin lucru. Limba ce o vorbim ne influenteza modul in care gindim. Si sa fi bilingv e mai folositor decit sa fii monolingv.
Am aflat prima data de Guugu si limba lor acum citiva ani din niste articole scrise de Lera Boroditsky, profesoara de Cognitive Science la UCSD in San Diego. La prima vedere e oarecum greu de crezut ca limba ce o vorbim ne influenteza asa de mult. Cum adica, chiar e posibil sa ne modifice creierul? Initial prof. Boroditsky, si-a inceput cercetarea in domeniu convinsa ca nu e posibil.
„I set out to show that language didn’t affect perception, but I found exactly the opposite. It turns out that languages meddle in very low-level aspects of perception, and without our knowledge or consent shape the very nuts and bolts of how we see the world.” https://www.edge.org/response-detail/10138
Limba materna, ne „downloadeaza” pe creier diverse app-uri, fara „sa stim sau sa ne dam acordul”. Ma intreb cite alte „nuts and bolts” mai adunam numai in cei 7 ani de acasa (ca, asa cum spuneam la inceput, nu mi-am propus sa vorbesc despre scoala).
D-le profesor, nu stiu daca ati aflat. Noi, locuitori prin voia lui Dumnezeu in Noua Tara a Galilor de Sud , nu putem merge (temporar, speram noi) pe Paminturile Reginei. Cei din Sud nu pot merge in Nord a hotarit Anastasia, recent realeasa sefa de trib de poporul traitor pe Paminturile Reginei.
Cu deosebita stima, Rodica Ramotswe
Multumesc de postare. Am aflat multe lucruri interesante. Da, stiu despre limitele de circulatie, baiatul meu cel mare si familia sa locuiesc in Sydney iunde am stat si eu atatia ani. Chiar de curand mi-a trimis cateva fotografii de pe aeroportul intern/domestic care erau de-a dreptul triste. Doar trei zboruri pe zi in NSW! Pe de alta parte nu aveti/nu mai aveti starea asta de alerta cu masca si restrictiile din Europa.
Educatia este cea mai importanta. Nu ai educatie, nu ai nimic.
Romanii nu fac nimic, de aceea suntem unde suntem. Singura solutie e sa vina cineva din afara.
Nu cred ca este o solutie, pentru ca majoritatea oamenilor inteligenti si harnici au plecat din Romania. E o teorie care mi se confirma in fiecare zi. Nu are rost sa enumeram exceptiile. Asta este starea lucrurilor.
Romanii sunt extrem de fascinati de capra vecinului. Cel putin cei care au ramas in tara. Capra vecinului poate fi ucisa in mult mai multe feluri groaznice. A zis candva si Herodot, ca daca ar fi uniti… N-a fost sa fie, nu eram pe faza..
Asa ca degeaba vine cineva de afara. Vedeti ca pentru a promova in colonie noi trebuie sa avem citari in articolele care pentru universitatile din SUA sau Europa sunt fascicole locale. Adica sa lingem clantele Portii, cum faceau odinioara parintii. Si ati ghicit: anexele cu criterii scientometrice (ioi ce denumire) sunt redactate de mari somitati care la vremea lor au promovat pe alte criterii… mai mioritice.
Acuma scara-n pod, trece numai cine fura si care-i tare-n limba si literatura. Deja cand ai citari incepi sa vorbesti cu ecou si se fereste lumea de tine.
Frumos articol, cred insa ca adevarata busola a educatiei este si va fi societatea, mediul in care elevul/studentul isi traieste efectiv viata. Sunt cazuri fericite: unii elevi chiar sunt atrasi de lectura, de dorinta de a sti si invata, majoritatea insa se uita la ce se intampla in familie si pe strada si atunci cand vad ca „buchiseala” nu aduce profit, ci doar tupeul, minciuna, frauda, smecheria, agresivitatea, etc…bineinteles ca isi pierd interesul pentru scoala, chiar daca profesorii spun povesti frumoase (uneori o diploma se poate cumpara, nu-i asa?).
Intr-o societate „normala” cunostiintele generale acumulate in clasele 1-8 sunt clar legate de practica, cu intelegerea modului in care au aparut, nu ca revelatii abstracte, ci ca modalitati de rezolvare a unor probleme concrete (Arhimede cu aurul coroanei, oglinzile incendiatoare, Pitagora cu impartirea terenurilor agricole, etc) urmand ca ulterior (in liceu) sau mai devreme pentru elevii pasionati (olimpici) sa fie dezvoltata latura abstracta.
In clasa 6-7-8 se poate insista pe intelegerea continutului unui text, a cauzalitatii, consecintei, etc pentru rezolvarea analfabetismului functional, si combaterea „fake news” punctual, fara paranoia
„foarte probabil că viitorul guvern va fi PNL-USR PLUS…”
Domnii Robert-Ionatan Sighiartău, secretar general al PNL, sau dl Cătălin-Daniel Fenechiu, nu mai știu ce lider și domnia-sa prin PNL, au declarat limpede că PNL intenționează să formeze viitorul guvern cu PMP (un apendice al PSD) și cu UDMR (un fel de PSD al maghiarilor). Deci, NU cu USRPLUS. Poate, mai degrabă, după cum am văzut în cazul Florin Iordache, vom avea un nou USL.
Cele două probleme ale educației românești sunt subfinanțarea și politizarea excesivă. Nu de idei strălucite ducem lipsă, ori de oameni calificați care să le aplice. Asta spune presa aservită politicienilor. În realitate nu sunt alocați bani Educației (cei 6% din Buget), spre deosebire de Sănătate, pentru că ne este frică de moarte, dar nu ne este frică să murim proști, iar politicienii refuză să lase din mâini Educația. Într-o școală, orice secretară este numită pe criterii politice. Dacă vine alt inspector, de la alt partid, se schimbă de la director, până la personalul de serviciu.
Cam asta-i diferența față de Australia…