duminică, martie 16, 2025

Avem un guvern de dreapta?

Comentariile ministrului Drăgoi și reacțiile  apărute, pe marginea proiectului de lege avansat de Guvern, conform căruia despăgubirile date de ANRP, (Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor) se vor limita in viitor la 15%, pentru ca „atât își permite statul”, mi-au generat întrebarea din titlu.

Iată declarațiile ministrului Drăgoi: „De trei ani incercam sa ne ajustam si s-au facut eforturi, s-au luat masuri dure. Avem o constrangere pentru anul viitor sa fim si mai ambitiosi, sa mergem cu deficitul la 1% din PIB. O crestere a datoriei publice vine in contradictie cu principiile Pactului Fiscal, unde noi putem merge pe un deficit structural mai apropiat de 1% din PIB tocmai pentru ca avem o datorie publica mai mica”.

Nu reiau comentariile care explică imoralitatea unei astfel de decizii, asistăm de fapt la  o a doua naționalizare a proprietății, că semnalul transmis investitorilor, conform căruia la noi statul nu protejează proprietatea, este catastrofal. In viitor, toti cei care și-ar propune să investească în România se vor gândi de 10 ori, înainte de a-și aduce banii într-o țară în care nici proprietatea românilor nu poate fi garantată.

Mă voi referi, în schimb, la afirmația: „atât își poate permite statul”. Ce vorbiți?

Ia să vedem cum și cât și-ar permite statul.

Unde scrie că trebuie să avem 17-18 ministere, dintre care, unele, ard gazul degeaba? După ce că unitățile economice de stat sunt, majoritatea, găuri negre ale economiei, care sug bani de la buget, în loc să aducă profit, mai există și un minister care să le păstorească. Ce să gestioneze, incompetența și fraudele managerilor în conivență cu politicienii? Unde-s managerii privați, nu se mai aude nimic despre ei.

Ce face ministerul Societatii Informationale? Avem administrația cea mai puțin informatizată, probabil din Europa, zeci de mii, poate sute de mii de functionari ar putea fi înlocuiti de computere care nu greșesc, nu fură și nu cer șpagă. Pentru un cazier fiscal sau judiciar te duci și stai la coadă, plătești taxe, în loc ca un computer să-l intrebe pe altul ce hram porți.

Ce face ministerul Nemuncii? Doar împarte ajutoare sociale, pensii, deși avem și o Casă a pensiilor, are o mulțime de agenții județene care nu-și justifică existența. N-ar putea avea doar rang de Agenție, cu câțiva salariați și multe computere? Ba da, dar într-o filosofie de dreapta, care nu există la actualul guvern. Am avut 10-15 ani s-o construim și învățăm. Nu se prinde de noi, asta e.

Ce face Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului? Lucrări mari de infrastructură, ioc, doar săli se sport și patinoare? Iar turismul este privat, avem nevoie să plătim o armată de funcționari care să producă, pe bani grei, o frunză drept simbol al turismului românesc? Râd și curcile de noi!

De ce in 2004 puteam funcționa, bine mersi, cu 800.000 de bugetari și acum, avem 1,2 milioane și ne-am oprit cu reducerea numărului acestora? Chestia cu apartenența la UE e de râsul lumii, cu cât sunt mai mulți funcționari, cu atât absorbim mai puține fonduri.

De ce avem venituri minime garantate și pensii minime garantate, garantate de cine, de Dumnezeu? Dar proprietatea de ce nu este „minim garantată”, adică să nu se atingă nimeni de ea? De ce, dacă este criză, nu sunt afectate și ajutoarele sociale, dintre care unele s-a demonstrat negru pe alb, că merg acolo nu trebuie?

De ce nu se pun în contract direct furnizorii și beneficiarii serviciilor educaționale și de sănătate? Că statul, ca intermediar financiar este și un prost administrator și cam furâcios. Ar dispărea atunci cohorte de funcționari, care ard gazul de pomană prin ministere și agenții.

De ce nu se desființează, prin lege, primăriile care păstoresc sub 10.000 de locuitori? S-ar face economii importante la cheltuielile cu administrația locală, căreia guvernul tocmai i-a dat vreo 170 milioane de euro. Și vrea să-i mai dea. Fix vreo 50 de km de autostradă.

De ce avem deficite uriașe la fondurile de pensii și salarii bugetare? Pentru că o guvernare inconștientă, zisă de dreapta, a lui Tăriceanu, s-a grăbit să duduie pensiile și salariile, fără să știe dacă vor exista bani în viitor pentru ele. Și nu există. Anul acesta împrumutăm 17 miliarde de euro să acoperim datorii mai vechi și să onorăm pensii și salarii. Datorii pe care le vor plati urmașii noștri, dacă mai apucă, că s-ar putea să călcăm pe urmele grecilor.

De ce nu se reduc cheltuielile de funcționare ale statului? De ce nu se aplica si aici aceeasi regula: atat isi permite statul?

Pentru că la noi statul trebuie să hrănească o mulțime de trântori și profitori ai sistemului politic. Clientele politice destinate să reproducă, prin manipularea și mituirea electorală, prin contracte masluite si onerose,  o clasă politică coruptă, incapabilă, pe care n-o interesează interesul național, doar permanentizare de la o guvernare coruptă la alta.

Până în prezent n-am văzut măsuri de dreapta la actualul guvern. Și nici nu există speranța că vom avea vreun guvern de dreapta, în viitorul previzibil.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. Nimeni nu ma poate obliga sa primesc despagubirea lor. Eu vrea proprietatea mea care este garantata in constitutie. Restul este inutil. Depinde de guvern? Depinde de justitie? De ce depinde sa primesc ce mi se cuvine?

  2. Raspunsul este: categoric nu, dle Vlaston.
    In duminica orbului din 1990 peste 80% au votat consensul… si implicit, stagnarea, desi aveam un decalaj de peste 1oo de ani. Acum, acelasi procent crede in altceva. Ma abtin sa numesc acel altceva. Protejatii dvs de pana mai ieri sunt doar vapsiti de dreapta. O simpla radiografie obiectiva a „reformelor” intreprinse de poc-boul-vaxxx releva un adevar crunt: ar fi, cu indulgenta, vreo 4, poate 5, masuri de dreapta, in raport cu 70-80 de stanga. Partea proasta este ca niciuna n-a fost potrivita-n realitatile romanesti. Ma mir ca la varsta dvs mai credeti in basme.

  3. Raspunsul este: categoric nu dle Vlaston.
    Dincolo de tampeniile cu care se-mpaunau „reformistii” protejati pana mai ieri de dvs., realitatea romanesca a „evoluat” de la cele peste 80% din duminica orbului pana la cele peste 80% incredere in chipuri cioplite.

  4. Intr-o tara de hoti si carcotasi, numai un guvern de dreapta ar mai putea aduce lucurile pe fagasul normal.
    Pe urma dupa 20 de ani de dreapta ar mai trebui sa dai puterea stangii pentru a redistribui „bogatia”

  5. Vai, Dle Vlaston, pai pana acum mereu imi explicati ca Guvernul PDL face si a facut mareata „reforma” a statului roman !!!
    De fiecare data spuneam ca mareata „reforma” e pe hartie, e formala, ca Legea salarizarii unitare NU functioneaza, nici Legea pensiilor 2010, nici Legea Educatiei Nationale, nici noile Coduri….
    NU functioneaza, NU au reformat deloc admisnistratia publica stufoasa, ineficienta, plina de clientela politica incompetenta si lipsita de profesionalism si d-aia suntem unde suntem…..
    Acum, in sfarsit dupa vreo 2 ani va aud si pe Dvs spunand aceleasi lucruri desi in anii astia mereu ati negat…
    Mai bine mai tarziu decat niciodata, numai ca timpul trece in defavoarea noastra, pierderile pe care Romania le are din cauza guvernarilor incompetente conteaza, diferenta dintre noi si UE creste, creste….

  6. Orice politolog sau filozof, chiar şi amator, onest şi bine documentat asupra doctrinei PDL si la curent cu politicile şi măsurile guvernului Boc cunoaşte de multă vreme culoarea acestei formaţiuni…un roz spălăcit, adică acea nuanţă căpătată de o stîngă moderată aflată la guvernare in condiţii de criză. Aşadar, nu ştiu cine, in afara politrucilor pedelişti, mai poate pretinde că acest partid ar fi fost altceva decît o formaţiune de centru-stînga, in perioada Boc. Chestiunea gravă de care ne izbim in mod cotidian nu este stîngismul pedeliştilor de alaltăieri, ci resuscitarea discursului naţional-comunist in sînul acestui partid şi al guvernului păstorit de aceeaşi tartori, deci o potenţială radicalizare şi deviere către extremismul şi naţionalismul funest ceauşist. Şi nu de ieri de azi. De mai bine de un an căpeteniile din ţară ale acestei coterii, precum şi cele albăstrite in PE, ies la rampă cu declaraţii incendiare prin care se instigă la boicotarea capitaliştilor occidentali, se cere cu nonşalanţă naţionalizarea resurselor, in special a minelor, şi distribuirea profitului către popor, se solicită blocarea sau tergiversarea liberalizării unor pieţe strategice, se atacă visceral chiaburii şi burghejii -brusc transformaţi in evazionişti criminali-, si treptat asistăm la reanimarea obsesiilor vechiului regim totalitarist: avîntul demografic, avorturile, colectivizarea, planificarea centralizată, duşmanii poporului etc. Nu numai că avem un guvern de stînga, dar semnele renaşterii spiritului nomenklaturist sînt tot mai clare, din păcate chiar şi in rîndul junilor funcţionari propulsaţi recent in politica de vîrf. Din păcate, acelaşi fenomen de radicalizare se remarcă şi in cealaltă tabără a stîngii, unde liberali consacraţi au ajuns să-l spele pe vadim in public şi să-l portretizeze ca pe un onorabil om politic de dreapta. Mi-e teamă că doar dependenţa de fondurile europene şi o oarecare influenţă a nucleului dreptei din UE îi mai ţine in frîu pe aceşti neo-comunişti puşi pe fapte măreţe, altfel aveam deja reinstaurată dictatura cu tot tacîmul, plus aripile democraţiei realipite pe trupul Partidului-stat, că deh, tot îs uniţi in cuget şi interese meschine.

  7. Articolul domnului Vlaston merge direct la tinta si bine ar fi daca decidentii politici ar tine cont de el pentru ca in clipa asta , politicul in Romania a devenit un cancer care blocheaza dezvoltarea economica si sociala a tarii.

    Un reputat econonomist compara dezvoltarea economica a unei tari cu un tren in care locomotiva reprezenta sectorul privat iar vagoanele sectorul de stat.Normal , cu cat sunt mai multe vagoane cu atat trenul merge mai incet.

    Sarbatori fericite domnule profesor , sa auzim de bine si sa nu ne pierdem speranta.Atat cat a mai ramas.

  8. Domnule Vlaston, Romania nu a avut un guvern de dreapta de peste 70 de ani, drept pentru care va intreb: care e rostul intrebarii din titlu? Daca toate guvernele ultimilor 70 de ani au fost de stanga, de la moderat-stanga la extrema stanga, de ce nu ne intrebati daca avem elefanti cu 3 capete sau dinozauri la Zoo, ca e la fel de actuala intrebarea?

    Restul articolului e in plus fata de titlu. Imi pare rau pentru asta.

  9. La ce or exista asa cheltuieli si atitea ministere,cind Romania nu mai are „economie nationala” si nici „axa economica principala”,formata din asigurari,banci,gaze,petrol,energie electrica,utilitati,etc.?
    Doua ministere ar fi arhisufieciente:al finantelor,care sa incaseze impozite de la firmele straine si altul al „treburilor publice”,care sa se ocup[e de sistemele de sanatate,invatamint,externe,armata,intere.Punct !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti

Cărți noi

Noțiunea de cumpănă, care dă titlul acestui volum, nu doar că surprinde natura momentului geopolitic internațional, dar sugerează și o posibilă soluție pentru România. Cumpăna nu este doar o etapă de tranziție, ci un punct critic în care direcțiile asumate astăzi vor determina ireversibil poziția țării în arhitectura globală a puterii. După trei decenii de integrare euro-atlantică, în care viitorul părea stabil și previzibil, realitățile internaționale s-au schimbat rapid, iar ordinea liberală care a definit ultimele decenii este acum contestată. Această contestare vine atât din exterior, prin ascensiunea regimurilor autoritare, cât și din interior, prin revizionism politic și radicalizarea discursului public.” Prof. Corneliu Bjola, Universitatea Oxford

Disponibil pentru precomandă

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro