vineri, martie 29, 2024

Avem voie sa comparam comunismul cu fascismul ?

Raspunsul meu este categoric si transant: Da. Nu au fost fenomene identice, fireste, au avut si au trasaturi specifice care trebuie luate in seama. Dar au fost similare in privinta ambitiei reconstructiei conditiei umane pe baze ideologice. Au avut in comun ceea ce istoricul Roger Griffin numeste impulsul palingenetic. Au facut din propaganda pilonul unei „civilizatii” a urii si minciunii. Au ridicat delatiunea la rang de virtute. Au utilizat teroarea in masa pentru a-si atinge delirantele teluri. In fazele lor paroxistice, au fost dictaturi revolutionare exterministe. Pana si Lev Trotki, la sfarsitul vietii, a ajuns sa intuiasca, ingrozit, aceste lucruri.

Daca vrem sa fim onesti, nu putem condamna un totalitarism exonerandu-l pe celalalt, cautandu-i varii alibiuri. Ambele au incarnat demonismul politic modern, voracele apetit pentru dominatia totala, spre a folosi conceptul Hannei Arendt, cea care ne-a dat cartea fundamentala, o spun cu deplina responsabilitate, pe acest esential domeniu. Comunismul este un rasism social (termen introdus, dupa stiinta mea, de N. Steinhardt), national-socialismul este un rasism biologic. Ambele sunt exclusiviste si vestesc „purificarea” umanitatii. Prin orice mijloace: foamete, Zyklon B, killing fields, lagare in desert ori in frigul arctic.

Ambele totalitarisme privesc socialul ca pe o „gradina”, cum spunea sociologul Zygmunt Bauman. Partidul-stat, nascut din partidul-miscare, este „gradinarul suprem”. Detine o Weltanschauung care are raspunsuri definitive sii irevocabile la toate problemele umane. Statul este, spre a o cita pe Hannah Arendt, care cita un ideolog nazist, un Weltanschauungsstaat. Altfel spus, o ideocratie. Buruienile trebuie plivite, „vermina” trebuie eliminata, deratizarea sociala si rasiala trebuie indeplinita ca o misiune sacra. Este ceea ce le spunea Heinrich Himmler, in deplin secret, comandantilor de lagare de concentrare la o reuniune, in 1943, la Poznan (Posen)…

La un colocviu–era prin 2010– la Universitatea Yale, istoricul Timothy Snyder spunea ca aceia care se opun compararii celor doua totalitarisme (leninist, ori mai precis spus, comunist, si fascist) au facut de-acum comparatia ei insisi si au ales…

Recomandare:

https://tismaneanu.wordpress.com/2015/05/20/neo-totemism-secular-mai-are-totalitarismul-un-viitor-un-eseu-de-marius-stan-si-vladimir-tismaneanu/

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Diferența principală e alta: fascismul a fosr practic eradicat după un război care a înspăimântat o lume întreagă, iar ecourile acelor spaime se mai găsesc și astăzi în legislație. În timp ce comunismul a făcut implozie, s-a prăbușit în sinea lui, fără să fie nevoie ca Moscova să fie transformată îm ruine pentru asta. Prin urmare, fascismul a fost mult mai agresiv, dispus să moară împreună cu toată planeta, în timp ce comunismul s-a dezumflat la modul ridicol când a pierdut competiția economică.

    Comunismul reprezintă un pericol prin prezența sa în mentalitatea oamenilor, dar asta pentru că noslatlgicii n-au avut ocazia să moară cu arma în mână apărându-l, cum s-a întâmplat în cazul fascismului. Nostalgicii sunt printre noi și vor mai fi încă vreo 30-40 de ani.

  2. Fascismul nu l-am trait, dar am traversat tot iadul comunist.
    Ca atare, consider comunismul rau, mai rau decit orice cunosc si imi pot imagina.
    Asa ca, atunci cind unii spun ca nu se pot asemana, le dau dreptate: comunismul este criminal si ilegitim. Nu (prea) ai cu ce sa il asemuiesti.

  3. Uluitor de clar si précis diagnostic, ca bisturiul unui neurochirurg.
    Indraznesc sa spun ca si cartile prof Tismaneanu pe aceasta tema a diavolului intrupat in istoria secolului XX de communism si fascism, sint deja fundamentale pentru intelegerea fenomenului

  4. Parerea mea e ca diferenta esentiala dintre comunism si fascism este minciuna-adevar. Amandoua sunt ideologii care vor sa impuna cu forta un anumit tip de organizare si functionare a societatii. Doar ca fascistii nu ascund asta. Se instituie o hunta militara (sau ce-o fi) si se declara sus si tare ce se doreste sa se impuna. Pe cand comunistii ascund asta prin „democratie populara”, „puterea poporului” si alte minciuni. Asta a fost cel mai urat.

    • @Doru Dragan – nici macar atat. In cel de-al Treilea Reich, mare parte din „Volk” era tinut in ignoranta totala de catre aparatul de propaganda fata de amploarea Holocaustului. Stiau de persecutii, dar incepand cu conferinta (secreta) de la Wannsee, majoritatea erau izolati de realitatea lagarelor sau a frontului.

  5. Fara indoiala „punerea in practica” si rezultatul final au fost „criminale”. Problema e daca din punct de vedere ideologic comunismul este, sau nu, de condamnat ? Sa nu uitam ca „revolutia rosie” este unica din istoria omenirii care isi propune sa schimbe radical forma de organizare sociala si pana in acest moment, este singura alternativa fundamentata din punct de vedere filozofic, la sclavagismul feudalisto-capitalist. Faptul ca democratia, ca-i comunista, ca-i capitalista este „toxica” devine din ce in ce mai evident si ar trebuie sa ne determine sa concepem o noua forma de organizare sociala.

    • Nu exista o „a treia cale”. Comunismul e o doctrina care incearca sa impuna o utopie cu forta. Oamenii sunt asa cum sunt si nu pot fi transformati in „om de tip nou”. Nu exita o alta cale viabila decat „libertatea de circulatie”, „libertatea de actiune”, „libera initiativa” si „piata libera”. Cu eventuale mici corectii aplicate de un stat minimalist si nu prea intrusiv.

      • si religiile sunt doctrine utopice, care adeseori cauta sa se infiltreze, sa se extinda si sa converteasca chiar cu de-a sila, propaganda lor fiind evidenta si in multe cazuri efectele dezastruoase; totusi nu e un argument suficient sa fie interzise; nici cand cauzeaza accidente gen Tanacu ori Charle Hebdo sau uneori chiar traume in masa (convingere antivaccinare etc), argumentele nu sunt suficiente pentru ingradirea libertatii spirituale, ci de-abia intr-o situatie clara de terorism organizat, cum a fost cazul sectei Aum.

  6. oportunitatea comparatiei este evidenta, dar este valabila pentru oricare dictatura care produce victime prin mijloace specifice;
    intrebarea este daca in scopul extragerii esentei vascoase prelucrabila in industria juridica utilizam filtrul corect calibrat pentru incadrarea in toleranta acceptabila de impuritati:
    http://www.theguardian.com/world/2010/dec/21/european-commission-communist-crimes-nazism;
    apropo de definitia genocidului, care nu poate constitui o dificultate tehnica, in cazul comunismului google intoarce definitii aproape imposibil de unificat; surprinzator ca o definitie precum „Doctrină socială, politică și economică constituită pe principiul abolirii proprietății private și al instaurării proprietății colective”, este practic in minoritate incluzand explicit termenii „abolire” si „instaurare”

  7. Domnule Tismăneanu,

    Și tezaurul Spaniei a ajuns la Moscova!
    Este un subiect fabulos si cred că dvs aveți posibilitatea de a scrie un articol bine documentat despre acest subiect.

    Cu stimă,

  8. Buna ziua dle profesor. Va readuc aminte de un formidabul roman al lui Vassili Grossman. A fost interzis pana pe la Gorbaciov.
    In cateva pagini, ofiterul politic SS al unui lagar ii demonstra uni prizonier, comisar sovietic, cat de similare erau cele doua sisteme.
    Poate ca citira acelor pagini ii va face sa reflecteze pe apologetii [naivi sau nu] comuismului.

  9. Din pacate comunismul este inca privit cu simpatie de o buna parte a intelectualitatii vest-europene. Asta explica pe de o parte de ce nu i-au fost popularizate crimele.
    In estul Europei tacerea e mentinuta dintr-un motiv pe care il stim cu totii: fostii comunisti au reusit in general sa puna mana pe putere dupa caderea formala a sistemului. Evident ca n-au nici un interes sa se vorbeasca prea mult despre abuzurile sistemului caruia i-au apartinut.
    La toate aceastea s-a mai adaugat si apatia aparent inexplicabila a victimelor. Zeci de mii de romani au fost detinuti politici. Cu toate acestea dupa 1990 nu s-a coagulat nici o initiativa suficient de puternica care sa ceara un proces corect al comunismului si al celor vinovati de crime in timpul comunismului.
    Ma bucur mult ca ati abordat acest subiect, sper sa-l reluati si mai ales sa-l preia si altii. In momentul de fata societatea noastra inca doarme cu scheletul in dulap.

    • De fapt, nu numai clasa intelectuală privește cu simpatie comunismul / socialismul / socialismul militarist-birocratic al Uniunii Sovietice, și, în același timp, nu doar clasa intelectuală respinge organizațiile de tip fascist.

      În anii 1920-1930, publicul obișnuit și matur, publicul cu 4 clase, se raporta cam în același mod la cele două curente. ”Bolșevicii” erau ceva ciudat, nebulos, fără formă și prea mult sens, detestați fiindcă erau priviți drept dușmani ai religiei și ai proprietății. Dar, cum ar fi zis un anume Tolkien cu 40 de ani mai târziu, ”bolșevicii” erau un simbol al răului, însă ireal, o legendă care nu avea loc în viața lor simplă.

      Însă același public obișnuit, puțin interesat de politică, moromețian, ura de moarte, cu o ură amestecată cu scârbă, manifestările de tip fascist. Indiferent de condițiile sociale, de salarii, lucrări publice sau propagandă. Partizanul obișnuit al acestor manifestări, recrutul de rând al SA-ului, voluntarul, erau în marea majoritate a cazurilor personaje marginale ale societății, cei care nu făceau parte din plasa obișnuită a relațiilor sociale, a familiei extinse, a reputației în cartier și în profesie.

      Regimul militarist-birocratic adus cu forța de sovietici avea toate defectele care i se atribuie în cultura populară și câteva în plus – sărăcia, viața absurd de restrictivă, șicanele în profesie și în viața obișnuită, violența absurdă a epocii Canalului, miile de oameni împușcați pentru motive imaginare. Dar, în ochii publicului, era o formă de tiranie cu un obiectiv pe care ei îl vedeau a fi rațional. În ochii omului crescut de părinți cu palma și cureaua (adică 99% din cetățenii obișnuiți, angajați), era o formă de disciplină necesară pentru a menține modul lor obișnuit de viață. Care includea familia tradițională, școlarizarea obligatorie, religia în forma ei limitată în care se practica sub ochii autorităților.

      Un regim fascist, începând de la italienii lui Mussolini, era diferit – nu prin metode, fiindcă și unii și ceilalți aveau obiceiul să își impună voința cu glonțul. Era diferit prin faptul că regimul de tip fascist se învârtea în jurul ideii de a fi cool. Prin arhitectură, design, muzică, inovație, uniformă, discurs, teatralism. Exagerat până la kitsch. Uneori și cu elemente pornografice vizibile.

      Regimurile de tip socialist și comunist făceau (cu mijloace crude și dezgustătoare) politică, administrație și strategie militară, și se pare că o făceau suficient de bine ca să supraviețuiască în cel mai distrugător război din istorie și să câștige. Chiar dacă prostia și ticăloșia lor i-au îngropat mai târziu.

      Regimurile de tip fascist, nazist, legionar, militarist-propagandist ca pe vremea lui Antonescu sau rasist ca în Croația nu au făcut niciodată politică sau administrație în sensul clasic al cuvântului. Realizările lor se datorează mai mult talentului unor industriași, birocrați și lideri militari, când au fost lăsați să își vadă de treaba lor fără prea multe măgării din partea conducerii Statului. În viața cotidiană, propagandă și arhitectură, tehnologie sau conducerea războiului, în genocid și în construcții, în invenții și în lupta pentru resurse, mania lor pentru cool a făcut mai degrabă huliganism de fotbal la o scară uriașă, implicând milioane de oameni, decât politică.

      • E foarte interesanta observatia dvs. conform careia nazismul nu prea s-a ocupat de politici economice, spre deosebire de comunism care si-a propus sa controleze absolut toate aspectele functionatii societatii.
        Marturisesc ca n-am privit niciodata lucrurile din aceasta perspectiva. S-ar putea ca implicarea (fortata) a oamenilor in noul mecanism economic, asa cum au facut-o comunistii, sa ne fi creat impresia ca suntem si noi o parte a sistemului. Ceea ce explica inclusiv lipsa de apetit pentru a-l condamna.

  10. Se compara,si din comparatie comunismul iese mai rau decat fascismul!Deoarece, cu toate grozaviile sale, fascismul nu s-a atins de proprietatea privata, baza economica a libertatii individului!

    • Cu tot respectul, dar chiar daca fascismul nu s-a atins de proprietatea privata (cu toate ca proprietatea privata a evreilor si tiganilor era tot proprietate privata), el s-a atins de fiinta umana iar asta il face la fel de abominabil ca si comunismul.

  11. @Nautilus: interesant comentariul.

    Impresia mea este aceea ca nazismul (ca ramura a fascismului) a avut unele obiective economice. Iar, dupa ce in prima faza a regimului nazist au fost cumva puse in aplicare (generand si mitul iesirii Germaniei din criza economica gratie lui Hitler care „a construit autostrazi”), ulterior politica economica a fost intru totul subordonata razboiului.
    Probabil ca am fi vazut mai mult din ceea ce inseamna „gandire economica” nazista daca Hitler (prin absurd) castiga razboiul. Si eu cred ca ar fi fost o „fuziune” intre intoarcerea la feudalism (daca stam sa ii credem pe „ideologii” nazismului – ex. Rosenberg), cu latifundii intinse stapanite, in Estul cucerit de la rusi, de veteranii germani, adevarati baroni post-medievali, poligami (pentru ca se estima ca majoritatea barbatilor germani urma sa moara in razboi) – si capitalul industrial din inima Reichului.

    • Nazismul nu a avut obiective economice pe termen lung. Ideologic, Führerul a vrut să își aservească puterea economică, tăind legăturile baronilor industriali cu SUA și cu ceilalți parteneri comerciali tradiționali și obligându-i să servească statul, economic, cei care se ocupau cu marea strategie în domeniu (adică Goering, administratorul Planului pe 4 ani, și Hjalmar H.G. Schacht, alternativ ministru al Economiei și președinte al Băncii Naționale a lor) știau că tăierea legăturilor cu piețele de capital și finanțarea prin vânzarea de obligațiuni de stat sunt imposibil de susținut pe termen mai lung de câțiva ani și că în cele din urmă statul va fi obligat să dobândească resursele necesare într-un mod în care să nu fie plătite, adică din pradă de război. Câștigarea războiului cu URSS nu putea să se termine altfel decât prin înfometarea a milioane de oameni, fiindcă statul german avea de acoperit găurile făcute prin campania de înarmare și război, și de asigurat bunurile necesare traiului pentru germani și țările aliate. Filantropia față de ”slavii subumani” era ultima grijă a regimului. Cunoscând măgăriile făcute de Uniunea Sovietică între 1917 și 1944 față de ai lor și de alții, cum ar fi polonezii, e foarte posibil că în ipoteza câștigării războiului, nimeni, nici măcar SUA, nu ar fi protestat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro