luni, mai 23, 2022

Aventurile domnului C. in Romania

Domnul C. nu este parte a imaginarului colectiv, este un om in carne si oase, un roman care a trait multi ani in afara Romaniei si a avut proasta inspiratie de a se intoarce, acum cativa ani. Nu doar ca a avut proasta inspiratie de a se intoarce, dar, suplimentar, a ales sa lucreze pentru o institutie guvernamentala importanta, unde adia un vanticel de reforma. Niciodata nu adie mai mult decat un vanticel, de 21 de ani, in nicio institutie – iar mai des adie taifunul politizarii. Tanarul noastru idealist nazuieste la schimbare, de la inaltimea unei functii de director, pe care o obtinuse renuntand la mai mult de 50% din salariul care il avea in strainatate. Manat de elan, traieste cu adrenalina si se avanta in hatisul birocratic. Domnul C. este altul decat autorul acestui articol, pentru a taia din start orice speculatie in acest sens.

Trecutul lui era destul de ilustru- investment banker, adica unul dintre acei finantisti cu aplomb care descend din cand in cand la Bucuresti, deschizandu-si laptopurile cu complicate modele financiare, din care ies finantari structurate de milioane, uneori de sute de milioane sau de miliarde. Vorbim de euro si dolari, nu de lei, evident. Ce-i drept, la Londra si la New York, unde lucrase pentru o banca cunoscuta, nu era parte din echipa de management, parcursese insa primele trei trepte pe acest drum. Lucra 70-80 de ore pe saptamana, nu vedea nimic neobisnuit in acest ritm, in jurul lui lumea muncea la fel. Masteratul de la London Business School il ajuta sa isi fundamenteze cunostinte solide in modele sofisticate, tranzactionate pe bursele lumii. Roman fiind, insa, avea din cand in cand un vag gand de intoarcere.

Printr-o cunostinta care era inca legata de Romania, domnul C. este “tintit” direct cu o propunere de job – director intr-o institutie publica, cu o misiune economica. Mirat, nefiind in cautare de job, gaseste niste bilete ieftine si se decide sa aiba o intalnire cu cei care ii propusesera jobul. Doua ore de discutii mai tarziu dupa debutul intalnirii, accepta jobul, cu incepere de peste 2 saptmani, exact timpul de a-si incheia treburile la Londra. Omul nostru paseste in Romania, gandindu-se ca va urma o aventura, privind pozitiv viata cu acel spirit mult prea american de optimism care da pe dinafara,  acela cu zambete nesfarsite si dorinta de a cunoaste oameni noi, considerandu-i pe toti buni din start. Exact genul de optimism care este intampinat invariabil cu “misto”-uri, remarci “intelepte” ale baietasilor de cartier plus niste muschi umflati ai bastinasilor care imediat sar sa ii aminteasca domnlui C. ca “nu a venit el de la Londra sa puna ordine in Romania”.  Omul se straduie sa ramana prietenos si politicos.

Primul soc pe care il are se refera la cainii vagabonzi, pe care ii vede zilnic langa institutie, in numar de 7, o haita bine inchegata.  Pune mana pe telefon sa sune la primarie si se intereseaza “care este serviciul primariei care se ocupa de caini”. Afla rapid cateva lucruri: primaria Bucurestiului nu are un serviciu de hinghieri care sa raspunda direct, in cateva ore la solicitarile cetateanului, sau daca exista, un astfel de numar nu este cunoscut cetatenilor. “Bine, dar linia generala a primariei, un hotline, ceva?”  Un destept din fundul salii plina ochi cu birocrati de varsta mijlocie spune ca hotline-ul in Romania inseamna altceva decat la Londra. Rasete scurte, mistouri… Domnul C. persista, spunand “dar totusi nu se poate sa zaca asa cainii pe strada, fara sa faca vreo institutie ceva”. Ei, uite ca se poate, daca ar mai trai in Romania dl C. ar putea asculta pe canalele de stiri prevederea prefectului capitalei care spune ca vor fi muscati 50.000 de oameni in urmatorii 4 ani. Ce a mai aflat domnul C.? Animalele nu doar ca nu deranjau restul salariatilor, ci isi primeau chiar hrana din mana lor. Iar ce vedea el ca o neregula edilitara, ei vedeau ca niste fiinte simpatice, jucause, demne de mila si de mancare calda. Existau niste doamne care isi imparteau sandviciul cu patrupedele.

Al doilea soc l-a avut domnul C. in prima zi de munca, la ora 17.00. Plecat dupa treburi cu niste acte, se intoarce sa gaseasca o hala complet goala. Salariatii bugetari rupeau evident usile, unii erau plecati cu o jumatate de ora chiar inainte de terminarea programului. Ulterior avea sa afle dl. C ca, desi era director, nu putea da de salariati nici la ora pranzului, iar cand a cerut inregistrarea cartelelor magnetice a constatat ca ei figurau ca aparand la serviciu, desi erau de negasit. Cerand sfat celor cu mai multa experienta, a aflat intr-un tarziu ce stia toata lumea, de multa vreme: cartelele se imprumutau din om in om, iar “bifarea” lor se facea cand era cazul, chiar daca proprietarul ei poate era de mult la piata, dupa zarzavaturi.

O alta mirare era cu ritmul general de lucru din institutie, care avea patru viteze, ultimele doua cele mai utilizate: incet, incetisor, pe loc sau deloc. Domnul C. isi capata foarte rapid porecla de “Speedy Gonzales” intr-un loc neobisnuit ca un director sa voarbeasca la doua telefoane in acelasi timp, sa tasteze cu toate degetele, sa ceara ceva facut in doua ore nu in doua saptamani, etc. birocrati cu ceafa lata barfeau pe la colturi deja : “sa vedem cat va dura si asta” .

In tot acest timp, vine lovitura de traznet de la Departamentul de Resurse Umane. Ordinul de angajare al domnului C. nu e valabil. De ce? Pentru ca legea specifica un angajat cu studii superioare si studii post-universitare economice. Bine, dar domnul C. spune ca a facut scoala in America si scoate diploma de la London Business School, aratand cu mandrie MBA-ul primit la Londra. Complet neimpresionata, o fosila de la Resurse Umane spune sec: “eu nu stiu ce e asta, nu are nicio valoare, trebuie echivalata” . Echivalarea era condusa la vremea aceea de o alta fosila din ASE care avea abilitarea legala de a-si da cu parerea care diploma era buna si care nu- MBA-ul era cu greu echivalat cu “Masterat in Economie Generala” – este la fel si azi, echivalarea automata nu exista inca. Dura 2 luni, existau doua comisii, trebuiau dosare plus aveau nevoie de o gramada de hartoage. Se gaseste totusi un sef care sa dumnezeiasca sefa de la Resurse Umane si, urland din toti rarunchii, sa semneze angajarea dlui C. pe semnatura proprie, asumandu-si riscul.

Domnul C. reuseste in timp record sa se imprieteneasca cu “echipa lui”, cum numea cei aproximativ 50 de subordonati. Cumpara din leafa proprie suc si prajituri si se apuca sa faca “petrecerea departamentului” in fiecare vineri, pentru ca oamenii sa se cunoasca. Invita si “fetele de la juridic”. 80 de operatiuni birocratice sunt procesate in 8 luni, fata de 15 in anul anterior. Se imprieteneste cu sefa de la juridic, debloca procesele, re-echilibreaza incarcatura pe oameni,  infiinteaza un plan cu termene, responsabili si parcurs, foloseste un software de project management – un OZN pentru birocratia romaneasca. Instituie obiceiul ca oamenii pot sa se relaxeze si sa bantuie, atata vreme cat produc rezultatele in timpul pe care il cere. Incep sa apara primii birocrati care muncesc ore prelungite. Se impart si cateva prime si se cumpara un nou xerox. Mici victorii…

Seful institutiei care il sustine este schimbat, insa, intr-o dupa-amiaza. Profesionist si la locul lui, domnul C. se infiinteaza cu planul pe care il avea la noul conducator si ii explica diagrame, eficienta, procese in derulare. Noul conducator se uita chioras. Domnul C. nu pricepe. I se cere sa se uite peste anumite procese care sunt clar stiute – “bine, dar acelea sunt cu litigii si foarte multe probleme?” ramane nedumerit omul nostru… Peste nicio luna, domnul C. este zburat din functie. Ridicase problema transparentei intr-o procedura. Noul sef a ras scurt : “Ha, ha, auzi, ba, transparenta! Ba, tu faci cum ti-am spus io, altfel nu faci multi purici pe aici, m-ai inteles, ba?” Politicosul domn C. isi inainteaza demisia, noteaza “motive personale” si, elegant cum a invatat la Londra, se ofera sa ramana pentru o perioada de tranzitie, pentru a se asigura ca procesele in derulare nu vor fi periclitate. I se cere sa paraseasca cladirea in aceeasi zi.

Viata omului nostru continua interesant, devine initial unul dintre cei mai cautati oameni din sectorul privat, din Romania. Se reintoarce la salariul de Londra si New York, iar apoi merge sa munceasca in Franta si Elvetia, trebuind sa explice munca in birocratia romaneasca, dupa un parcurs “perfect” de investment banking ca o ratacire de moment. Ramane cu o gheara in suflet,  dar incearca, cu acelasi optimism nesuferit, sa invete ceva.

In loc de epilog, acum ceva vreme, domnul C. se trezeste cu conturile din Romania blocate de o procedura despre care nu a fost anuntat, intr-o poveste care se refera la o operatiune care s-a finalizat acum multi ani, cand lucra pentru respectiva institutie publica – in total rezistase 10 luni. Afla ca e o “razbunare politica” – “bine dar eu nu am facut politica”, se apara el – si mai afla ca Romania este in campanie electorala. Mai afla ca procedura nu este clara si ca va dura luni bune pana va putea lamuri situatia – dupa alegerile din noiembrie, i se sopteste. Asta asa, ca de “ne bucuram ca se intorc tinerii nostrii talentati sa munceasca pentru stat”. Romania nu are nevoie de domnul C. , iar domnul C. in mod cert nu are nevoie de Romania. Cei care pierdem suntem noi toti, iar cazul este simbolic.  Singura legatura a domnului C. cu Romania, in prezent, este un magazinas de unde isi poate cumpara cozonac de Paste, din Queens, New York.

Va urez un Paste Fericit tuturor! Daca vreti sa ii transmit ceva simpaticului si greu-incercatului domn, dati-mi de veste sau scrieti-i mai jos.

Distribuie acest articol

137 COMENTARII

  1. in opinia mea ,domnul c nu i un idealist,cum unii sugereaza.domnul c e o persoana cu dor de romanica,(fapt ce aproape unanim il simtzim cei plecatzi,se vede si aci)dar care nu are simtzul realitatzii.daca cu adevarat era determinat,raminea acolo ptr a ajuta la schimbare,indura scuipaturili,ciinii si shtabii.
    tzara si poporul acela au fost construite cu anumite valori(nonvalori).acelui eveniment caruia comunistii ii spun revolutzie,au intarit si mai mult pozitzia celor dinainte si sistemul lor valoric.

  2. Din pacate noi toti avem de pierdut si ce e mai trist ca nu se schimba nimic. Cei care nu se adapteaza la „sistem ” si „in sistem” unde interesul privat primeaza ineresului public desi institutiile sunt ale statului, trebuie sa plece sau e dat afara. Mama mea lucreaza intr-o institutie publica iar eu in mediul privat. Nu am inteles nici pana acum desi sunt angajata in mediul privat de 12 ani de ce in sistemul public nu se pot respecta legile si mai ales de ce daca nu performezi continui sa ramai in acelasi loc de munca. De ce politicienii pot numi sefi de departamente si pe alte criterii decat cele de performanta? Si de ce legea nu ii sanctioneaza pe cei care „gresesc” fiinca isi urmaresc interesul propriu.

    Cred ca depinde si de fiecare dintre noi …sa ne facem datoria acolo unde muncim si sa cerem ca legile sa le respecte toti fara exceptie de la regula.

  3. Desi nu ati specificat anul evenimentelor, cred ca cele povestite de dvs. nu s-au intamplat mai devreme de 1999. Raportandu-ne la acest orizont de timp, va prezint si opinia mea legata de experienta domnului C. Dupa cum se intelege din articol, domnul C. a ajuns director intr-o institutie publica, cu o misiune economica. Evident, in acea institutie era obligatorie respectarea OG 119/1999 care, in forma initiala, privea auditul intern si controlul financiar preventiv. Ordonanta, republicata ulterior, defineste termenii, descrie obiectivele generale ale controlului intern iar la art. 4 alin. 1 sunt stabilite obligatiile conducatorului institutiei publice in domeniul controlului intern: (1)”Conducatorul institutiei publice trebuie sa asigure elaborarea, aprobarea, aplicarea si perfectionarea structurilor organizatorice, reglementarilor metodologice, procedurilor si criteriilor de evaluare, pentru a satisface cerintele generale si specifice de control intern”. In continuare alin. 2 precizeaza cerintele generale si specifice controlului intern. Daca domnul C. ar fi ocupat functia de director intr-o institutie publica dupa anul 2004, pe langa obligatia de a asigura functionarea sistemului de control intern prin stabilirea organizarii interne, stabilirea obiectivelor, elaborarea si implementarea procedurilor, elaborarea criteriilor de evaluare si evaluarea functionarii sistemului, ar fi fost obligat sa respecte si prevederile HG 1723/2004 care, in cadrul programului de masuri pentru combaterea birocratiei, la pct. III., stabileste Masuri pe termen lung (scadenta iunie 2006):
    „a) implementarea sistemului de management al calitatii, respectiv al procesului de certificare a calitatii serviciilor – ISO 9001, pentru serviciile catre cetateni”. Daca domnul C. ar fi ocupat functia de director intr-o institutie publica dupa anul 2005, pe langa actele normative prezentate mai sus, ar fi avut obligatia respectarii si a OMFP 946/2005 pentru aprobarea Codului controlului intern/managerial, cuprinzand cele 25 de standarde de control intern/managerial la entitatile publice si pentru dezvoltarea sistemelor de control intern/managerial. Poate gresesc dar, avand in vedere textul articolului, cred ca domnul C., desi super calificat in meseria lui si bine intentionat, la fel ca multi alti manageri bugetari, din pacate mult mai putin calificati si mult mai rau intentionati, habar nu avea de cadrul legal care reglementa organizarea si functionarea unei institutii publice sau, mai concret, orientarea si controlul unei organizatii prin lumina legislatiei nationale. Cu stima.

    • Re: Adrian
      Respect familiaritatea dvs cu legile dar dati-mi voie sa povestesc un scurt episod ce implica ai mei fosti colegi de la un minister, exact asa cum s-a intamplat, acum vreo 4 ani. Prezenti la o formare despre resurse umane, trainerul povestea participantilor despre utilitatea coachingului, a noilor relatii intre director-subordonat etc. O colega ridica mana intrigata si intreaba „Ce lege reglementeaza utilizarea coachingului in institutiile publice?”.
      Morala: legi sa tot fie, dar nu ajuta acolo unde minte nu-i.

      • In compartimentele din activitatea de baza ……….functiile de
        specialitate vor fi ocupate numai de persoane care au absolvit invatamantul superior
        economic, juridic sau tehnic, care au experienta profesionala de cel putin 2 ani in
        activitati din domeniul financiar, bancar sau comercial sau care au absolvit, cu
        certificat de atestare

        Pentru edificarea dlui Jurist, textul este dintr-o lege bastinasa. Rugamintea ar fi doar sa ia act si sa ma ajute in continuare in pastrarea confidentialitatii dlui C, adica sa nu revina cu precizari legislative care ar putea indica institutia. Multumesc anticipat.

        • Scuze, am taiat din copy paste exact esenta…mai sus textul se continua cu ” au absolvit, cu
          certificat de atestare, o forma de pregatire postuniversitara de specialitate de cel
          putin un an.” (echivalarea este in sensul altor legi care certifica ce e acceptat ca document pentru demonstrarea acestui statut, in Ro).

        • Re: Razvan Orasanu.
          Banuiesc ca atunci cand ati utilizat, mai mult sau mai putin ironic, sintagma „dl. Jurist”, v-ati referit la mine. Sunt inginer, absolvent facultate TCM asa cum se facea inainte de 1989. Referitor la „edificare”, eram edificat si fara cele postate in raspunsul dvs. Referitor la pastrarea confidentialitatii, habar nu am cine e dl. C si nici prin care institutie a fost angajat, iar cadrul legal la care am facut referire, pentru a nu se percepe ca batem campii, nu este nici optional, nici selectiv, este general si obligatoriu de aplicat pentru toate entitatile publice, asa cum sunt definite de actele normative prezentate. Ideea pe care mi-as fi dorit sa o intelegeti din comentariul meu era urmatoarea: in primul rand personajul dl. C, oricare ar fi el, a ajuns director intr-o institutie publica care, la acel moment, nu respecta rigorile unui sistem de management, obligatoriu din punct de vedere legal, in al doilea rand, in calitate de director, a incercat de capul lui sa aplice niste masuri avand impresia ca „dupa parerea mea, asa s-ar face”, fara a pune temelia unui sistem de management functional, bazat pe cerintele legale. Imi cer mii de scuze fata de dl. C daca gresesc, dar asa am inteles din articolul dvs. Cu respect.

          • Partial aveti dreptate, dar ordinul ministrului finantelor referitor la introducerea ISO si altele de control managerial nu se aplica nici macar in Ministerul Finantelor, care a produs documentul….Partea cu dl jurist nu era ironica, era laudativ-admirativa. Mi-ar place sa intram in legatura si direct – linkedin sau fb sunt cele doua optiuni. Cu stima.

          • Multumesc pentru apreciere, sunteti amabil. Va mai retin doar cu cateva clarificari si o precizare: ISO nu e cerut prin ordin al ministrului finantelor ci de o hotarare a guvernului Nastase din 2004 iar ordinul MFP din 2005 stabileste standarde de control intern/managerial in entitatile publice. Cred ca am unele cunostinte despre modul in care se aplica aceasta categorie de legislatie in institutiile publice, cunosc destul de bine obstacolele care fac dificil de aplicat acest cadru legal si anume factorii politici, calitatea si cantitatea resurselor umane, presiuni din diferite zone ale administratiei si multe altele, am inteles exact ce ati dorit sa spuneti, dar nu sunt de acord cu opinia dvs ca as avea „partial dreptate” doar folosind argumentul ca nici macar institutia emitenta nu aplica ce a emis. Este problema institutiei si exista parghiile legale necesare pentru ca managementul entitatii sa fie ori orientat pe directia respectarii actelor normative, ori tras la raspundere pe motiv ca nu aplica legislatia in vigoare. Insist pe ideea ca orice organizatie, in cazul nostru entitati publice, trebuie conduse pe baza aplicarii principiilor manageriale unitare, asa cum sunt ele stabilite de legislatie, norme, standarde. Orice alta abordare, in opinia mea, duce la moduri de conducere a institutiilor discretionare, subiective, de inspiratie medievala. In acest caz orice intiativa de buna credinta are mari sanse sa cada in derizoriu. Sunt constient ca nu exista sistem de management perfect, poate si din simplul motiv ca ar incalca ciclul PDCA a lui Daming, dar fara o temelie, fara o fundatie solida bazata pe legislatia care stabileste principiile manageriale, nu poti construi ceva durabil, nu poti discuta de reforma, de performanta, de crestere a calitatii a serviciilor publice. Va salut cu respect.

          • … si ce e de facut atunci cand institutia ‘aplica’ acest sistem de ‘management’ doar formal ?
            Cand ‘elaboreaza’ hartii, proceduri etc. in mod absolut netransparent, incomplete si fara incercarea de a eficientiza sistemul, de care afli pur intamplator ?
            Cand totul este birocratie, documentatie, si nu informatie ?
            Si ce e de facut atunci cand legislatia romaneasca incearca sa-si perpetueze ‘protejatii’ de-a pururi in sistem, prin amanarea, la nesfarsit (potrivit legii!) a ocuparii posturilor de conducere de catre cei scoliti in management ? Totul este de forma. Inclusiv asa zisele ‘certificari’ pe la cele universitati-facultati care eventrual nu mai exista acum, dupa reclasificarea lor.
            Ce e de facut atunci cand de functiile publice de conducere nu se poate atinge nimeni, sunt considerate a fi ‘un drept castigat’, nu sunt supuse reevaluarii reale ?
            Cand in noua lege a salarizarii exista functia de ‘sef’ pe care se vor translata, automat, actualii ?
            Atunci cand se considera ca in sistemul public te poti muta de la o institutie la alta, pe aceeasi functie! [dreptul castigat!] numai asa, fiindca esti functionar public. Fara concurs, fara a fi macar din acelasi domeniu (finante, agricol)…

          • @ Dana
            Va rog sa ma credeti ca stiu destul de bine problemele legate de calitatea managementului in sectorul bugetar si inteleg perfect opinia dvs. Este clar ca in ceea ce priveste organizarea unui sistem de management functional si respectarea rigorilor unui astfel de sistem exista forte de rezistenta de la cel mai inalt nivel de decizie pana la nivelele de executie. La fel de clar este faptul ca sistemul nu va functiona atata timp cat nu apar forte cu putere de decizie, de buna credinta, mai mari decat cele rezistente, care sa doreasca in mod real functionarea si imbunatatirea sistemelor de management (aici as include persoane precum dl. C, cu conditia sa nu cedeze la primul „frecus” cu seful, sau alti specialisti de buna credinta capabili sa inteleaga si sa rezolve problemele de sistem). Nu stiu cat o sa va multumeasca raspunsul la intrebarea „ce e de facut?”, dar eu cred ca e simplu: in primul rand trebuie sa se repecte legea, incepand cu factorul politic, continuand cu functiile de conducere si terminand cu cele de executie, in al doilea rand sa functioneze controlul asupra modului in care se respecta legea. Consider ca toate intrebarile dvs. sunt perfect justificate, situatiile descrise de dvs. sunt reale si frecvente dar, pentru a raspunde la fiecare, trebuie exclusa generalizarea. Exista institutii publice in care practic, in intelesul legislatiei specifice, nu exista sistem de management, in altele se respecta partial, in altele sistemul functioneaza mult mai bine. Referitor la aplicare, sa fim realisti, elementele de control intern cerute de OMFP 946 se cunosc si se aplica atat cat permite cultura manageriala sau organizationala a entitatii iar, legat de acest aspect, e greu de crezut ca un lipitor de afise electorale, analfabet managerial, ajuns politic intr-o functie de conducere ar fi in stare sa organizeze sau sa se integreze intr-un sistem de management functional. Dar oare chiar tot colectivul din subordinea respectivului e cretin si incompetent, nu se gaseste niciun director executiv, sef serviciu, etc. care sa cunoasca legislatia, sa dea exemplul propriu, sa fie capabil sa explice si sa convinga pe analfabetul manager de obligativitatea respectarii cadrului legal referitor la management? Referitor la control, modul in care se aplica sistemele de control intern/managerial in toate entitatile publice, conform OMFP 946/2005, este controlat de Curtea de Conturi (aici am mari dubii legate de obiectivitatea auditurilor si eficacitatea masurilor stabilite, chiar daca in ultimul timp lucrurile se misca in bine) iar aplicarea programului de masuri cerut de HG 1723/2004 inclusiv implemetarea ISO9001, asa cum cere respectiva HG, ar trebui controlata la nivelul ministerelor, sau de prefecturi in cazul administratiilor locale, lucru despre care eu unul nu am auzit sa se intample. Evident daca SMC se certifica conform ISO 9001, atunci modul in care se respecta cerintele standardului de referinta este supravegheat prin auditurile externe ale organismului de certificare (si aici am mari dubii legate de obiectivitatea auditurilor). Numai bine.

      • Re: Marina.
        Modul in care se trebuie sa se manifeste managementul in entitatile publice, inclusiv managementul resurselor umane, este precizat in legislatie.Trebuie pornit de la ideea de baza ca aplicarea legii nu este nici optionala nici selectiva. Nu poti trece cu vederea prevederi legale obligatorii, mai ales din inaltimea unei functii publice de conducere. Ce motive are un manager sau orice functie cu atributii de coordonare din cadrul unei institutii publice, indiferent de culoarea politica sau modul prin care a ocupat functia, sa nu respecte cadrul legal? Din punctul meu de vedere motivele tin in primul rand de incompetenta, indolenta, superficialitate, aroganta, suficienta si in multe cazuri de nesimtire. Nu imi cereti sa explic mecanismul romanesc prin care intra in sistemul public persoane care ocupa functii manageriale devenind decidenti, apoi cum sunt mentinuti, evaluati, promovati sau schimbati. Exista „pe hartie” diferite forme de verificare, evaluare, control, auditare, pe nivele ierarhice, aplicabile de la cea mai mica primarie comunala sau diverse structuri deconcentrate din teritoriu, pana la prefecturi, compartimente de control ale ministerelor, corp de control al primului minstru, curte de conturi, etc., etc, dar unii se fac ca muncesc iar ceilalti ca ii controleaza, rezultatul final traducandu-se in haos organizatoric, birocratie excesiva, clientelism, nepotism, sifonarea banilor publici, servicii publice scumpe si de proasta calitate. Din cate inteleg, colega dvs. nu avea in niciun caz statut de subordonat ci de director (sau cel putin angajat cu atributii de coordonare intr-o anume structura organizatorica). In opinia mea, chiar daca, din cate stiu, legislatia in vigoare nu defineste expres termenul „coaching” colega intrigata care a pus intrebarea este dovada vie a analfabetismului managerial omniprezent in institutiile publice. Nu stiu ce a raspuns trainerul dar, conform Standardului 3 Competenta, performanta al OMFP 946/2005, managementul institutiei are obligatia evaluarii nevoilor si cerintelor entitatii, fapt care permite luarea unor decizii motivate in materie de formare. Cunoasterea punctului 3.2 al aceluiasi standard 3, cumulat cu cerintele Standardului 12 Informarea si Standardului 13 Comunicarea, i-ar fi spulberat orice dubiu legat de formarea profesionala si dezvoltarea capacitatii interne de pregatire. In plus, in baza HG 1723/2004, ministerul avea obligatia implementarii sistemului de management al calitatii, respectiv al procesului de certificare a calitatii serviciilor – ISO 9001. Daca ministerul ar fi avut un sistem de management al calitatii functional conform ISO 9001, colega dvs. cu atributii manageriale ar fi trebuit sa cunoasca si sa aplice capitolul 6 Managementul resurselor, subcapitolul 6.2 Resurse umane, clauza 6.2.2 Competenţă, conştientizare şi instruire. Am putea discuta si despre modul practic prin care se implementeaza cerintele generale acestor documente de referinta dar, cu siguranta, nu e locul potrivit pentru a dezvolta subiectul. Va doresc numai bine.

  4. Ma uimesc comentariile unora dintre cei care au postat. De fapt cred ca ma uimesc din ce in ce mai putin pt ca am inceput sa vad atitudinea asta tot mai des.

    Vorbesc despre cei care nu inteleg de ce domnul C. a trebuit sa se intoarca in Romania, de ce s-a mai obosit.
    Cei care nu mai vor sa auda de Romania nici macar „dupa pensie”…
    Este patetic !

    Cred ca nu trebuie sa cerem nimanui patriotism, o notiune care a devenit doar teoretica, dar nu inteleg nici in ruptul capului genul de atitudini descrise mai sus.

    Domnul C. a venit, a incercat, nu a reusit ceea ce si-a propus, asta e ! Dar macar a incercat !

    Marea multime a celor plecati peste granite, printre care ma numar si eu, probabil ca nici macar nu vor incerca vreodata !

    Va plangeti ca niste copii ca nu se schimba nimic in Romania. Cine sa faca schimbarea ?!? Cine ?!?

    Traiesc de multi ani in afara si am multi prieteni romani aici. Desi unii se lauda ca au dobandit o mentalitate „europeana” dupa anii acestia, in fapt nu s-au schimbat deloc.

    Au aceeasi mentalitate de roman prin care asteapta ca sa schimbarea sa vina de „undeva”, nu stiu exact de unde, dar sa vina de undeva ! Pt ca asa nu se mai poate ! Si eu ma numar printre ei, sa nu credeti ca am o alta parere despre mine…din pacate.

    Chiar daca domnul C. a renuntat in final, in perioada scurta in care a lucrat in Romania, a schimbat ceva unde a lucrat. E lucru foarte mare domnii mei !

    Putinul pe care l-a reusit domnul C, replicat la o scara de milioane, ar putea produce o schimbare…
    Si inca ceva – il admir foarte mult pe domnul C, fie el personaj real sau simbolic, pt curajul de care a dat dovada ! Il admir sincer !

    Dar distanta dintre investment banking dintr-un centru financiar si administratia publica romaneasca este enorma. Trebuia sa stie asta de la inceput.

    Inca o daca, este admirabil ceea ce a incercat, dar trebuia sa fie constient peste ce obstacole da, iar daca intr-adevar a pornit pe un drum, trebuia sa mearga pana la capat ! Iar 10 luni nu e un capat, imi pare rau sa o spun.

    Nu era oare constient de ceea ce exista acolo ? Nu isi imagina cum o sa fie, peste ce specii de superiori o sa dea ? Imi e greu sa cred…

    Oricum, el a incercat macar. Milioane de romani plangaciosi, printre care ma regasesc si eu, nu o sa incerce, dupa cum spuneam, niciodata ceva poate…

    Vor critica de cate ori vor avea ocazia absenta schimbarii…

  5. Interesant articol, insa consider ca sunt 2 lumi total diferite: investment banking-ul e top of the top in domeniul financiar privat iar administratia publica este…administratie publica.
    E ca si cum ai compara Barcelona cu o echipa de fotbal de divizia B de la noi si ai te-ai minuna ce diferentele enorme exista.
    Nu imi sariti in cap, in nici un caz nu spun ca nu exista profesionisti si oameni muncitori in administraria publica, insa in substanta in sectorul public lucrezi infinit mai putin de cat in cel privat, cu atat mai mult in investment banking, iar diferenta de profesionalism este enorma.
    Am lucrat la o firma de audit in Romania timp de 3 ani si fac acelasi lucru acum pt aceeasi firma, insa in UK. Nu spun asta pt a ma lauda, ci pentru a prezenta contextul in care lucrez.
    Si in Romania si in Europa am avut atat clienti privati, cat si din sectorul public.
    Faza cu spartul usii la ora 16 este identica si in UK, si in Ungaria, si in Franta si in Belgia !
    Este la fel. Diferenta pe care am perceput-o eu insa intre fuctionarii romani si cei din vest este ca cei din urma sunt mult mai putin corupti.
    Sau ma rog, asta era impresia pe care o dadeau. In privinta volumului de munca, sa fim seriosi ! E la fel !

    Ca sa nu mai vorbim de functionarii europeni. Am prieteni care lucreaza la Comisia Europeana si nu vreau sa va explic cat de mult lucreaza :))

  6. Multumesc pentru articol. M-a vindecat, cel putin temporar, de orice dorinta de a-l urma pe domnul C.. Am si eu master afara, sint de ceva ani in Canada si am cistigat experienta la firme de renume. Gratie netului, citesc aproape zilnic ce se intimpla acasa. De multe ori m-am gindit ca la intoarcere (se va intimpla mai devreme sau mai tirziu) sa intru in administratie. E o reactie (sper) normala cind vezi cita incompetenta si lipsa de profesionalism razbat din adminstratia publica (indiferent de nivel).

    Totusi, ce e de facut? Sper sa apara un grup de politicieni care, coordonat, sa promoveze competenta in esaloanele de mijloc (directori pina la secretari de stat), oameni care, asemeni amicului C., sa vrea altceva. Eforturile individuale, alftel laudabile, au putine sanse.

    Asa, ca o nota de subsol privind gradul de politizare: am fost in tara anul trecut. Niste amici care lucreaze la o termocentrala mi-au povestit cum numirile pe criterii politice au coborit pina la nivel de maistru sau inginer incepator. Ca sa promovezi fie te inscrii la un partid sau esti prieten bun cu reprezentantii partidului. Faptul ca directorul se schimba dupa fiecare alegeri e considerat deja normal. Trist…

    • Mai incerc o data, primul comentariu a fost pierdut…nu e in intentia mea sa descurajez oamenii, dimpotriva, eu insumi m-am intors. Intoarcerea in sectorul privat, mai ales la nivel de management si mai ales in multinationale poate fi ok si fara probleme deosebite. Pentru munca la stat, trebuie studiat teritoriul cu atentie.

  7. Buna dimineata domnule Orasanu,

    Foarte interesanta povestea domnului C, cred ca este reprezentativa pt multi altii care s-au intors in Romania.

    Vreau sa fac numai cateva comentarii :

    – consider ca prezentati o lupta pierduta din start – cineva mai sus spunea ca cele 2 domenii in care a lucrat domnul C sunt 2 lumi diferite – eu consider ca sunt 2 universuri aflate la ani lumina distanta unul de celalalt. Nu le poti compara.
    Administratia publica, mai ales cea romaneasca, este un munte de birocratie si coruptie, investment banking-ul e un job din mediul privat unde sa fii extrem de bun nu este de ajuns de multe ori. Eficienta si profitabilitatea guverneaza modelul de business. Poti fi un performer excelent si esti concediat doar pt ca firma unde lucrezi are pierderi.
    Un job presupune ore putine de lucru si lipsa motivatiei pt performanta, celalalt implica un program dublu si stresul permanent ca, in cazul in care firma si mai ales tu nu esti la inaltimea cerintelor, ramai somer.
    De aceea consider ca a face o comparatie intre cele doua experiente ale domnului C pt a da o pilda despre cum (nu) merg lucrurile in Romania, nu este tocmai „fair” pt ca aceasta comparatie pur si simplu nu poate fi facuta;

    – cei care vor cu adevarat sa se intoarca si sa schimbe ceva trebuie sa stie din start ca va fi un nevoie de un efort substantial si ca nu va fi deloc usor. Vrei cu adevarat sa faci ceva ? Ok, atunci pregateste-te pt o cursa cu obstacole care in final iti poate aduce satisfactii. Daca nu esti dispus sa faci asta, consider ca nici macar nu ar trebui sa iti etalezi opiniile despre ceea ce se intampla in tara.
    Schimbarea despre care vorbesc atat de multi nu se va intampla niciodata numai cu vorbe si critici.

    Numai bine la toata lumea !

    Mircea

  8. Povestea in sine e trista…Cu riscul de a fi acuzata de nepatriotism, i-am expus-o si partenerului meu britanic.

    Si mi-as dori ca toti cei ce fac propaganda masiva pentru intoarcerea in tara a tinerilor ce au studiat in afara sa citeasca acest articol… Pentru ca poate ar trebui sa ne gandim ( cei din interior) la a crea un mediu propice celor care le spunem ‘Romania are nevoie de voi’.

    E de admirat entuziasmul dl. C, cat si increderea ca ceva poate fi schimbat… Insa esenta schimbarii se afla in interior, ajutata din exterior si nu invers….

    Cand am decis sa ma intorc pentru o perioada, partenerul meu britanic m-a urmat si rezista vehement de aproape 2 ani aici; ambii venind din domeniul financiar. Si dupa aproape 2 ani de Romania spune asa: ‘ Every Brit that complains about the UK should come and live here for more than a year, it is only after that when they will truthfully understand what UK is offering them’..

    Din pacate pentru dl C a invatat o lectie care te lasa cu un gust amar…

    Cred ca e vb de ceva mai mult decat tehnici de management sau altceva.. din punctul meu de vedere e vorba de o mentalitate ce e nevoie a fi schimbata de la radacina…

  9. 1.Problema cu echivalarea diplomelor nu o inteleg..si eu am fost in alt stat (Spania) si era imposibil sa lucrez pe domeniul meu daca nu imi echivalam diploma din Romania in acea tara.Credeti d-voastra ca daca ati fi studiat in Romania ati fi putut lucra in America cu diploma de aici?Atunci de ce in Romania ar trebui exclusa echivalarea?Sau cumva nu suntem egali?

    2.Nu v-ati gandit ca multe din lucrurile de care va plangeti sunt si probleme de neadaptare pe care trebuia sa le rezolvati d-voastra?Cred ca stiati de mult ca in Bucuresti sunt multi caini pe strada si de lucrat nu se lucreaza in ritmul Americii sau Londrei asa ca pretentile d-voastra mi se par exagerate ,mi s epare ilogic sa pleci din Romania,sa stai afara cativa ani si apoi sa vii cu ideea ca aici este(sau ar trebui sa fie ) ca „afara” si nu pentru ca e bine sa fie asa sau ar trebui sa incurajam aceste lucruri negative ci pentru ca vorbim de 2 tari si 2 realitati total diferite de care ar fi trebuit sa fiti mai constient cand ati luat aceasta decizie.

    • Echivalarea diplomelor se face acum in general automat…si este avantajos in ambele sensuri, sute de italieni au intrat in facultatile noastre de medicina in vestul tarii.

  10. O sa se bucure Nita de publicitate :)

    Sunt in mijlocul unei experiente similare care deja dureaza de 6 ani si pot spune ca a fost si este dezamagirea vietii mele. Am refuzat si inca refuz sa trec de partea cinica, dar nu stiu cat ca mai dura aceasta aventura pe care altii o vad ca fiind putin masochista.

    Regretul cel mai mare este pt acel loc si oameni la care tin si pe care ii vad suferind.

    Over and out…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Razvan Orasanu
Presedinte al Asociatiei "Tine de Noi", Kokkalis Fellow la Harvard University - John F. Kennedy School of Government (2012), Consultant local pentru Banca Mondiala (2010), director de cabinet al Presedintelui Consililul Concurentei (2009), absolvent al cursului Financial Programming and Policies - Fondul Monetar International (2009), Consilier de Stat al Primului Ministru pe probleme economice (2005 si 2007-2009) si Presedinte AVAS (2006). Absolvent London School of Economics, Joint Vienna Institute si al Cursului Executive Harvard Kokkalis (Atena-2006). Autor a peste 200 de articole in domeniul economic si al politicilor publice - in Ziarul Financiar, Capital, Money Express, Evenimentul Zilei si Contributors.ro

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro