joi, martie 28, 2024

Avioane de vânătoare MIG-29 în România şi Polonia (1989-2013)

Subiectul achiziţionării de către autorităţile de la Bucureşti a unor avioane americane de luptă F-16, uzate – în scopul înlocuirii MiG-urilor 21 „Lancer”, ale căror resurse de utilizare se pot prelungi doar prin creşterea exponenţială a cheltuielilor de întreţinere – a fost menţionat de mai multe ori în România, în ultimii ani. Scenariile vehiculate de diferiţi jurnalişti cu privire la modul de rezolvare a problemei respective de securitate naţională au creat şi mai multă neîncredere în politicienii de la Bucureşti – care au demonstrat în ultimii 24 de ani[i], prin atitudinile lor faţă de cetăţeni, faptul că nu sunt interesaţi şi/sau nu sunt capabili să promoveze interesele României.

Pentru a lămuri anumite speculaţii care au apărut în presa română despre subiectul respectiv, pe fondul unei comunicări sibilinice a intenţiilor factorilor de decizie la nivelul publicului larg, ne-am propus să prezentăm modul cum au ajuns primele avioane sovietice de vânătoare MiG-29 în dotarea armatelor română şi poloneză, în cursul anului 1989 şi motivele pentru care a existat o abordare diferită din partea autorităţilor de la Bucureşti şi Varşovia în privinţa menţinerii în stare operativă a acestor aparate moderne de luptă în ultimele două decenii.

Prima informaţie descoperită până în prezent în arhivele româneşti privind aparatele MiG-29 – care urmau să fie trimise în perioada 1988-1995 în R.D.G., Polonia, Cehoslovacia, România, Bulgaria şi Ungaria – provine din raportul mareşalului sovietic Viktor G. Kulikov. La 29 mai 1987, în cadrul reuniunii de la Berlin a Comitetului Politic Consultativ al statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (O.T.V.), comandantul-şef al Forţelor Armate Unite ale O.T.V. a declarat astfel: „Trupele Sistemului unic de apărare antiaeriană al statelor participante la Tratatul de la Varşovia au în prezent complexe de rachete antiaeriene cu rază mare de acţiune, S-200, sisteme automatizate de conducere şi noi mijloace de cercetare, ceea ce a sporit posibilităţile în lupta lor împotriva inamicului aerian. În anii următori, în trupele de apărare antiaeriană vor fi introduse avioane de vânătoare-interceptare din noua generaţie MiG-29, complexe de rachete antiaeriene de înaltă eficacitate cu mai multe canale de dirijare, mijloace de cercetare radiotehnică. În Forţele Aeriene Militare, aviaţia cu noi complexe de [avioane] Su-22, Su-25 este înzestrată cu aviaţie de lovire. Cantitatea de avioane de vânătoare, bombardament şi de asalt, până la sfârşitul cincinalului în comparaţie cu anul 1985 va creşte de două ori, iar a avioanelor de vânătoare în total va ajunge până la 20 la sută. În compunerea aviaţiei de armată vor exista peste 85 la sută de elicoptere de ultimele tipuri (subl.n.)”.

În momentul prezentării de către mareşalul Viktor G. Kulikov a raportului său la reuniunea de la Berlin, armata sovietică avea deja MiG-uri 29 în câteva regimente, în locul MiG-urilor 21 şi 23 MF, echiparea acelor unităţi cu noile modele de avioane începând în 1983. India şi Iugoslavia au primit la rândul lor aparate MiG-29 B din anul 1985, respectiv 1987 (tip 9.12 B, fără capacitatea de a utiliza arme nucleare tactice). În acelaşi timp, autorităţile est-germane şi cehoslovace se pregăteau pentru a lansa comenzi şi a recepţiona MiG-uri 29 A (tip 9.12 A) – o variantă destinată armatelor din statele membre ale O.T.V. (cu excepţia Uniunii Sovietice).[ii]

Un an mai târziu, generalul-colonel Vasile Milea a menţionat într-un raport trimis lui Nicolae Ceauşescu (12 mai 1988) faptul că Statul Major al Forţelor Armate Unite ale O.T.V. dorea să fie încheiat un „Protocol privind destinarea unor trupe din Armata Republicii Socialiste România în compunerea Forţelor Armate Unite pentru perioada 1991-1995”. Ministrul român al Apărării Naţionale a afirmat în documentul respectiv că sovieticii urmăreau, printre altele, „sporirea gradului de înzestrare a trupelor prin creşterea numărului de tancuri, complexelor de rachete antiaeriene, avioanelor de vânătoare MIG-29, gurilor de foc de artilerie, navelor şi elicopterelor pentru marina militară (subl.n.)”. Astfel, în protocolul secret, valabil pentru perioada 1986-1990, era prevăzut importul a 12 avioane MiG-29 pentru dotarea armatei române până în anul 1990, iar în proiectul întocmit de Statul Major al Forţelor Armate Unite pentru perioada 1991-1995 s-a menţionat importul a 28 de aparate MiG-29 – astfel încât forţele aeriene române să utilizeze 40 de avioane de acel tip în anul 1995.

Este de remarcat faptul că informaţiile existente în diferite arhive din România au un grad ridicat de credibilitate, comparativ cu relatările lui Constantin Olteanu. Bazându-se doar pe memoria sa, fostul ministru al Apărării Naţionale a declarat că, în perioada 1984-1985, autorităţile de la Bucureşti erau interesate de achiziţionarea din URSS a 14 avioane MiG-29 (două în variantă biloc, pentru antrenament) şi, ulterior, a 24 de aparate monoloc de acelaşi tip, în scopul modernizării unui regiment de aviaţie.[iii] Constantin Olteanu nu a precizat din păcate faptul că între intenţia sa şi realitatea faptelor este o cale lungă, pe care India a parcurs-o în cele din urmă şi a primit în anul 1985 primele aparate MiG-29 B, în timp ce armata română a aşteptat încă patru ani din motive pe care fostul ministru al Apărării Naţionale nu le-a explicat în volumul său memorialistic.

Nicolae Ceauşescu a respins categoric, în şedinţa din 13 mai 1988 a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., propunerile de mărire a efectivelor armatei şi de creşterea a cantităţilor de tehnică militară ultramodernă, inclusiv tancuri şi avioane. În acelaşi timp, preşedintele României a subliniat faptul că se impunea chiar o reducere a numărului de unităţi militare române. La rândul său, Elena Ceauşescu s-a amestecat încă de la începutul acelei reuniuni în discuţia dintre soţului ei şi ministrul Apărării Naţionale, generalul Vasile Milea, şi a bagatelizat calităţile tehnico-tactice ale echipamentului sovietic propus de Statul Major al Forţelor Armate Unite prin utilizarea expresiei „fiare vechi”.

În luna aprilie 1989, Elena Ceauşescu a intervenit din nou în procesul de achiziţionare a avioanelor MiG-29 pentru armata română în scopul anulării sale – în condiţiile în care generalul-locotenent Victor Stănculescu era la Moscova şi semnase deja contractul de cumpărare a acestora, având aprobarea lui Nicolae Ceauşescu. Situaţia respectivă a fost rezolvată în cele din urmă printr-o colaborare secretă a generalilor Victor Stănculescu şi Vasile Milea cu viceprim-ministrul Ştefan Andrei. Nicolae Ceauşescu a reanalizat situaţia şi a aprobat al doilea raport al generalului-colonel Vasile Milea privind contractul de cumpărare a 16 MiG-29 A (tip 9.12 A, de simplă comandă) şi trei MiG-29 UB (de dublă comandă, tip 9.51), precum şi achitarea acestora în trei ani, în paralel cu livrarea lor de către uzina constructoare (1989-1991).

În scopul achiziţionării şi menţinerii în exploatare a 14 aparate noi MiG-29, autorităţile de la Bucureşti erau pregătite în luna aprilie 1989 să accepte un preţ maxim de 231 milioane de ruble. Pentru a înţelege valoarea respectivă, amintim faptul că România exportase în anul precedent 52.535 de tone de carne în ţările socialiste (în primul rând în Uniunea Sovietică), prin Ministerul Industriei Alimentare, în valoare totală de 56,9 milioane de ruble convertibile, precum şi 10.164 tone de unt (12,4 milioane de ruble).

Concomitent, autorităţile poloneze se pregăteau să recepţioneze din Uniunea Sovietică nouă MiG-29 A şi trei MiG-29 UB. Acestea înlocuiau avioanele MiG-21 PF, uzate moral şi fizic, primite de Regimentul 1 Aviaţie de Vânătoare începând din anul 1964. Livrarea noilor aparate de luptă a avut loc în perioada iulie-octombrie 1989, în timp ce unitatea îşi desfăşura activitatea curentă la baza de la Mińsk Mazowiecki (aflată la 40 km Est de Varşovia).

În scopul învăţării tehnicii necesare pentru pilotarea și întreținerea MiG-urilor 29, Nicolae Ceauşescu a aprobat în august 1989 trimiterea în Uniunea Sovietică a opt piloţi (colonelul Ştefan Voian – şef al grupului; locotenenţii-colonei Constantin Constantineanu şi Ioan Dudaş, maiorii Vasile Ganea, Ioan Tudor şi Mareş Panait, căpitanii Ioan Necşoiu şi Adrian Edu) şi 16 tehnicieni şi ingineri. Aceştia au desfăşurat activităţi specifice în perioada septembrie-noiembrie 1989 la baza aeriană de la Lugovaia – un centru de pregătire din Kazahstan, aflat în apropierea Munţilor Tian Şan.

La 21 decembrie 1989, un prim lot de patru aparate MiG-29 – două de simplă comandă, tip 9.12 (cu numerele matricole 41 şi 46) şi două de dublă comandă, tip 9.51 (cu numerele 15 şi 23) – a sosit la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu (judeţul Constanţa), fiind pilotate de către ofiţeri sovietici. Ulterior, la aceeaşi bază au fost aduse din URSS 14 MiG-29 A şi un MiG-29 UB, în anul 1992 a ajuns în România un MiG-29 S (oferit de Republica Moldova), iar doi ani mai târziu s-a primit un MiG-29 UB din Federaţia Rusă – pentru a-l înlocui pe cel prăbuşit pe aeroportul de la Mihail Kogălniceanu la 6 iulie 1992 (accident care s-a soldat cu decesele locotenent-colonelului Ioan Tudor şi maiorului Adrian Edu).

În total, autorităţile de la Bucureşti au primit 16 MiG-29 A, patru MiG-29 UB şi un MiG-29 S în perioada 1989-1994. Acestea au intrat în înzestrarea Regimentului 57 Aviaţie Vânătoare (escadrilele 1 şi 2) pentru a înlocui aparatele MiG-23 MF şi MiG-21 M/MF.

Încetarea existenţei Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (1 iulie 1991), la iniţiativa autorităţilor de la Praga, Varşovia şi Budapesta, a generat o schimbare politico-militară esenţială pe continentul european. Din păcate, evenimentele regretabile de la Bucureşti din prima jumătate a anului 1990 au blocat iniţiativa ulterioară a autorităţilor române de a se alătura statelor din Grupul de la Vişegrad (Cehoslovacia, Polonia, Ungaria) – în încercarea lor de a se desprinde din sfera de influenţă a Uniunii Sovietice şi de a deveni membre ale NATO. În acele condiţii, conducerea armatei române a îndeplinit deciziile liderilor politici de la Bucureşti şi a renunţat din anul 1995 la orice fel de achiziţie de armament, muniţii şi echipamente de luptă din Federaţia Rusă (succesoarea Uniunii Sovietice). Preţurile produselor militare ruseşti deveniseră brusc prohibitive pentru România, inclusiv la piesele de schimb ale avioanelor MiG-23 şi MiG-29 – probabil din cauza iniţiativei autorităţilor de la Bucureşti de a participa rapid la „Parteneriatul pentru Pace” (proiect lansat oficial la summitul NATO de la Bruxelles din 10-11 ianuarie 1994) şi de a deveni stat membru al NATO.

În scopul evitării unei crize de securitate, specialiştii militari români au analizat încă din 1992 posibilitatea modernizării la „S.C. Aerostar S.A.” din Bacău a MiG-urilor 21 aflate în uz. Politicienii de la Bucureşti au fost de acord cu prevederile contractului autorizat la 15 noiembrie 1993 de către conducerea Ministerului Apărării Naţionale, în sensul cooperării cu firma israeliană „Elbit System Ltd.” pentru a transforma 34 MiG-21 M, 30 MiG-21 MF şi şapte MiG-21 MF-75 într-o variantă compatibilă cu sistemele NATO de navigaţie tactică aeriană şi utilizare a armamentului de bord: MiG-21 „Lancer A” (avionul fiind destinat misiunilor de tip aer-sol). De asemenea, s-a aprobat modernizarea a 14 MiG-21 în versiunea „Lancer B” (de antrenament) şi 26 MiG-21 în varianta „Lancer C” (pentru misiunile de tipul aer-aer).

La rândul lor, autorităţile de la Varşovia au dorit la începutul anilor ’90 să găsească o soluţie politico-militară adaptată la noul context geo-strategic din Europa Centrală şi de Est. Iniţiativele politicienilor polonezi au fost considerate normale la Moscova şi preşedintele rus Boris Elţân a afirmat în cursul vizitei sale la Varşovia (24 august 1993) faptul că nu va obiecta în cazul în care Polonia adera la NATO.[iv] Declaraţia respectivă a permis accelerarea discuţiilor dintre reprezentanţii NATO şi autorităţile de la Varşovia, Praga şi Budapesta, în scopul acceptării acelor ţări pentru a deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

În aceeaşi perioadă, lideri militari polonezi au continuat să menţină anumite relaţii de colaborare cu reprezentanţii Federaţiei Ruse şi acest lucru a facilitat, printre altele, transferul în Polonia a unor avioane MiG-29 uzate, provenite din Cehia (decembrie 1995 – ianuarie 1996) şi Germania (septembrie 2003 – august 2004). În opinia noastră, operaţiunile respective au avut loc şi cu aprobarea reprezentanţilor uzinei constructoare din fosta Uniune Sovietică, precum şi a autorităţilor politice şi militare ruse deoarece tranzacţiile cu armament şi echipamente militare sunt supuse unor reguli foarte stricte pe plan internaţional. Orice reexportare a lor poate genera probleme dacă nu sunt respectate contractele încheiate cu furnizorii iniţiali, care garantează pentru funcţionarea în condiţii optime a produselor livrate şi oferă o serie de operaţiuni pentru întreţinerea, exploatarea corectă şi recondiţionarea acestora.

După cum am amintit, Polonia a primit în perioada decembrie 1995 – ianuarie 1996 mai multe avioane din Republica Cehă. În schimbul celor nouă MiG-29 A (tip 9.12) şi un MiG-29 UB (tip 9.51), recepţionate din URSS de armata cehoslovacă în 1988-1989, autorităţile de la Varşovia au furnizat celor de la Praga 11 elicoptere poloneze noi, de tipul PZL W-3 A „Sokół” („Şoimul”) – zece dintre acestea fiind echipate pentru desfăşurarea unor misiuni de căutare-salvare, în conformitate cu solicitarea cehilor. Schimbul respectiv a stârnit multe comentarii negative în Cehia deoarece s-a considerat că polonezii au fost avantajaţi, în timp ce autorităţile de la Praga au pierdut foarte mulţi bani în acea afacere. De exemplu, la 27 martie 1997, deputatul Jan Vik l-a interpelat într-o şedinţă a Parlamentului ceh pe Miroslav Výborný (ministrul Apărării) şi a afirmat că un MiG-29 costa aproximativ 20 de milioane de dolari, în timp ce un elicopter PZL W-3 A „Sokół” avea un preţ maxim de 1,5 milioane de dolari, iar calităţile sale tehnice erau mai slabe – comparativ cu elicopterele similare americane şi franceze. Totodată, discursul lui Jan Vik a avut un caracter antigerman, deputatul afirmând într-un mod populist-extremist, fără a prezenta vreo dovadă, că serviciile secrete germane sunt implicate în lichidarea forţelor aeriene ale Republicii Cehe.[v]

Ministrul Miroslav Výborný a răspuns la interpelarea deputatului Jan Vik, precizând că avioanele respective nu mai corespundeau provocărilor strategice din anul 1995, iar costurile de operare erau exorbitante pentru Cehia: circa 700 de milioane de coroane pentru toate aeronavele, anual (o sumă echivalentă cu 25,9 milioane de dolari). De aceea, Ministerul Apărării a hotărât retragerea de la zbor a MiG-urilor 29 pe data de 27 februarie 1995 şi a organizat o licitaţie internaţională în scopul vânzării acestora. Ulterior, guvernul de la Praga a aprobat o derogare propusă de ministrul Apărării, astfel încât să fie posibil schimbul dorit şi de autorităţile de la Varşovia: cedarea celor zece MiG-29 uzate în favoarea a 11 elicoptere noi PZL W-3 A „Sokół”, echipate cu sisteme electronice moderne de navigaţie, precum şi expedierea de piese de schimb şi materiale tehnice pentru deservirea elicopterelor la sol şi în aer. Tranzacţia respectivă a fost aprobată la 13 decembrie 1995 de guvernul de la Praga (Hotărârea nr. 745) şi Miroslav Výborný a afirmat că au existat persoane oficiale din Cehia şi Polonia care au contestat avantajele rezultate din acel schimb pentru ţările lor.

Deputatul Jan Vik a insistat să afle de ce nu a fost încheiat un acord cu Federaţia Rusă, aşa cum s-a întâmplat în cazul Ungariei – care a primit MiG-uri 29 pentru stingerea unei datorii financiare a autorităţilor de la Moscova faţă de cele de la Budapesta. Miroslav Výborný a răspuns că un acord trebuia acceptat de către ambele părţi, fapt ce nu s-a întâmplat din motive pe care a evitat să le menţioneze. În schimb, ministrul Apărării a subliniat că forţele aeriene cehe aveau în continuare avioane supersonice în serviciu, referindu-se probabil la MiG-23 ML şi MiG-21 MFN (retrase de la zbor în anul 1998, respectiv în 2005).

Deşi politicienii de la Varşovia îşi manifestau la mijlocul anilor ’90 dorinţa pentru aderarea ţării lor la NATO, cooperarea militară cu Federaţia Rusă a continuat în scopul menţinerii în exploatare a tehnicii de luptă şi echipamentelor achiziţionate din URSS în perioada existenţei Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, precum şi pentru utilizarea în condiţii optime a celor zece avioane MiG-29 primite din Cehia. Hotărârea privind invitarea Poloniei, Ungariei şi Cehiei pentru a deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice (Madrid, 8-9 iulie 1997) nu a fost influenţată în mod negativ de colaborarea militară care exista între Polonia şi Federaţia Rusă în perioada respectivă. Ulterior, autorităţile de la Varşovia au încercat pe diferite căi să obţină sprijin extern, atât pentru creşterea numărului de aparate MiG-29 din înzestrarea propriilor forţe aeriene, cât şi pentru achiziţionarea de avioane americane de vânătoare F-16, astfel încât să poată îndeplini toate obligaţiile care le reveneau în NATO.

Deoarece operaţiunea respectivă era foarte costisitoare, polonezii au beneficiat de un ajutor militar acordat de Germania. În schimbul unui euro pentru fiecare avion, autorităţile de la Berlin au vândut celor de la Varşovia 18 MiG-29 G şi patru MiG-29 GT – versiuni de tipul 9.12 A, respectiv 9.51 (UB) primite de armata est-germană în perioada 1988-1989 şi modernizate conform standardelor NATO în perioada 1993-1996 pentru a fi utilizate de „Luftwaffe”.[vi] Livrarea acestora Poloniei s-a efectuat în patru serii, astfel:

– la 26 septembrie 2003: patru G-uri şi un GT, care au ajuns în zbor la Bydgoszcz (Polonia); unul dintre aparatele de simplă comandă a fost demontat în scopul asigurării de piese de schimb pentru alte avioane;

– la 11 decembrie 2003: trei G-uri, care au fost demontate şi un GT;

– la 14 aprilie 2004: patru G-uri, dintre care două s-au demontat, iar unul a ajuns la Academia Forţelor Aeriene de la Dęblin („Wyższa Szkoła Oficerska Sił Powietrznych”);

– la 4 august 2004: şapte G-uri şi două GT-uri; un aparat de simplă comandă a ajuns ulterior la Academia Forţelor Aeriene de la Dęblin.

Până în anul 2003, fiecare MiG-29 din „Luftwaffe” înregistrase o medie de 1500 de ore de zbor, 66% fiind efectuate în perioada 1996-2003.

După ce au ajuns la Bydgoszcz, trei MiG-29 G şi un MiG-29 GT (UB), livrate la 4 august 2004, au fost vopsite imediat şi s-au efectuat câteva schimbări minore: modificarea în limba poloneză a cuvintelor germane existente în carlinga fiecărui avion, schimbarea sistemului de navigaţie tactică aeriană şi a celui de identificare personală.[vii] Apoi, avioanele au fost trimise în zbor la Escadrila 41, care îşi desfăşura activitatea la Baza nr. 22 de la Malbork.[viii]

Deşi autorităţile de la Berlin şi Varşovia au subliniat în anul 2002 faptul că Polonia urma să achite doar 22 de euro pentru 22 de avioane de luptă uzate, acestea au evitat să menţioneze suma care trebuia să fie plătită de statul polonez pentru ca 14 dintre aparatele respective să fie menţinute în stare operativă.[ix] În plus, a fost necesar să se obţină, în prealabil, acordul autorităţilor ruse şi sprijinul companiei care le-a fabricat în URSS deoarece 11 avioane au avut nevoie de o revizie capitală înainte de a fi utilizate de Escadrila 41 Tactică poloneză. De remarcat este şi faptul că modernizarea a 24 de MiG-uri 29 deţinute de „Luftwaffe” în perioada 1993-1996 a fost realizată tot prin implicarea uzinei ruseşti constructoare, în acest scop fiind creată în 1993 o companie mixtă împreună cu „Deutsche Aerospace Aktiengesellschaft”.

În paralel cu discuţiile privind transferarea în Polonia a MiG-urilor 29 din dotarea „Luftwaffe”, autorităţile de la Varşovia se aflau în negocieri pentru achiziţionarea a 48 de avioane de vânătoare F-16. Primele intenţii au fost dezvăluite în anul 1997 şi Ministerul polonez al Apărării a propus în decembrie 1998 închirierea a 36 de aparate F-16, direct din SUA. După noi runde de discuţii polono-americane şi apariţia ofertei germane referitoare la MiG-urile 29, autorităţile de la Varşovia au semnat la 18 aprilie 2003 un contract în valoare de 3,5 miliarde de dolari, în scopul achiziţionării a 36 de avioane noi F-16 C şi 12 F-16 D (varianta Block 52+).

În momentul în care autorităţile germane au anunţat vânzarea celor 22 de MiG-uri 29 Poloniei, Grupul 57 Aviaţie de Vânătoare „Constantin Bâzu Cantacuzino” deţinea 18 aparate similare, în variantă standard[x], la baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Acestea aveau nevoie de o revizie generală şi modernizare, turbinele motoarelor trebuiau înlocuite şi era necesară o împrospătare a muniţiei pentru a le menţine în stare operativă. Din cauza lipsei suportului logistic minim, a cheltuielilor de întreţinere a aparatelor MiG-29 (de trei ori mai mari, comparativ cu cele efectuate pentru MiG-21 „Lancer”) şi a invitării oficiale a României pentru a deveni stat membru al NATO (Praga, 21-22 noiembrie 2002), autorităţile de la Bucureşti au decis în anul 2002 ca toate MiG-urile 29 să fie retrase treptat de la zbor. Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a hotărât după doi ani scoaterea lor din înzestrare şi vânzarea tuturor prin firma „Romtehnica”.

Deciziile respective au fost influenţate de stadiul scăzut al relaţiilor politice româno-ruse, după ce România a devenit stat membru al NATO (5 februarie 2004). Autorităţile de la Bucureşti au ţinut cont şi de faptul că Federaţia Rusă a încetat în anul 1995 toate livrările de piese de schimb şi materiale de întreţinere pentru aparatele achiziţionate de România în timpul existenţei Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, iar echipamentul de luptă la mare altitudine al aparatelor MiG-29 cumpărate din Uniunea Sovietică nu a ajuns niciodată la Regimentul 57 Aviaţie de Vânătoare.

Nouă ani mai târziu, conducerea Ministerului Apărării Naţionale a anunţat că mai are în administrare 12 aparate MiG-29 la baza de la Mihail Kogălniceanu, în timp ce Polonia deţinea 32 avioane similare la Malbork şi Mińsk Mazowiecki. Totodată, se cunoaşte faptul că, anterior lunii aprilie 2008, autorităţile de la Varşovia au solicitat aprobarea Serviciului Federal rus de Cooperare Tehnico-Militară şi companiei ruse „Rosoboronoexport” pentru a repara în Polonia motoare Klimov RD-33, apoi au cumpărat din România cel puţin cinci motoare ale unor MiG-uri 29 primite din URSS de armata română.[xi] În aceste condiţii, se poate presupune că propulsoarele respective aveau o resursă de funcţionare semnificativă şi s-au montat pe MiG-urile 29 poloneze de la Malbork sau Mińsk Mazowiecki. Apoi, Baza Regională nr. 3 de Logistică din Cracovia a comandat repararea în Polonia a celor cinci motoare Klimov RD-33, resursele lor fiind prelungite cu 800 de ore. Potrivit documentului semnat la 29 septembrie 2012, autorităţile militare poloneze au fost de acord să achite suma totală de 40,65 milioane de zloţi (circa 10 milioane de euro), în timp ce un motor nou – care avea o resursă de funcţionare de 1200 ore – costa 12,5 milioane de zloţi în anul 2011, iar unul uzat se putea cumpăra în acelaşi an cu 10 milioane de zloţi.

În concluzie, armatele română şi poloneză au primit în anul 1989 primele aparate de vânătoare sovietice MiG-29 în scopul modernizării unităţilor pe care urmau să le pună la dispoziţia Organizaţiei Tratatului de la Varşovia în caz de război. În România a existat o opoziţie puternică din partea Elenei Ceauşescu privind achiziţia acelor avioane de luptă, soţia preşedintelui ţării folosind printre altele o expresie jignitoare („fiare vechi”) pentru a bloca importurile de tehnică de luptă modernă din URSS. Din păcate, atitudinea respectivă există după două decenii şi jumătate la politicienii din România, care i-au jignit pe militarii activi, pe cei aflaţi în rezervă şi în retragere, precum şi pe diverşi alţi cetăţeni români prin folosirea unor sintagme înjositoare („pensii nesimţite” ş.a.m.d.) – urmând astfel preceptele luptei de clasă propovăduite de Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Ilici Lenin şi epigonii lor de tristă amintire din România.

Încetarea existenţei Organizaţiei Tratatului de la Varşovia a generat probleme în privinţa aprovizionării cu piese de schimb şi materiale de întreţinere pentru tehnica de luptă sovietică existentă în armata română. Din păcate, în cursul cercetării noastre nu am reuşit să găsim detalii privind situaţiile dificile pe care le-a traversat armata poloneză după schimbarea majoră care a survenit la 1 iulie 1991. Cert este faptul că preţurile tuturor produselor militare ruseşti au crescut foarte mult şi România nu a acceptat condiţiile Moscovei, atât sub raport militar, cât şi din punct de vedere politic şi economic. În consecinţă, începând din anul 1993 a fost dezvoltat un program special de modernizare a avioanelor MiG-21 cu ajutorul unei firme israeliene. În aceeaşi perioadă, autorităţile de la Varşovia au menţinut anumite legături cu Federaţia Rusă şi au achiziţionat în două etape avioane MiG-29 uzate (din Cehia şi Germania), având acordul autorităţilor de la Moscova şi al uzinei constructoare.

Aderarea Poloniei la NATO nu a blocat colaborarea sa cu Federaţia Rusă, în timp ce relaţiile româno-ruse au fost afectate de acţiunile pe care autorităţile de la Bucureşti le-au întreprins pentru admiterea României în Alianţa Nord-Atlantică. Programul „MiG-21 Lancer” şi-a dovedit eficienţa în condiţiile unor resurse limitate alocate de statul român pentru armată. Programul „MiG-29 Sniper” nu a depăşit faza de proiect demonstrativ şi, în momentul în care autorităţile de la Berlin au hotărât să retragă MiG-urile 29 din înzestrarea „Luftwaffe” (2002), politicienii de la Varşovia au avut pregătită o soluţie mai bună decât cei de la Bucureşti.

În prezent, colaborarea dintre România şi Polonia în domeniul militar se desfăşoară în interesul ambelor state, un exemplu în acest sens fiind transferul unor echipamente militare în scopul prelungirii resurselor de utilizare a MiG-urilor 29 deţinute de armata poloneză. Evoluţia excelentă a raporturilor dintre cele două părţi permite şi realizarea unui schimb de experienţă în privinţa utilizării şi întreţinerii aparatelor de vânătoare F-16. Totodată, nu poate fi uitat faptul că ambele ţări sunt membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi relaţiile lor cu Federaţia Rusă sunt afectate de cel puţin două probleme, pentru care autorităţile de la Moscova au invocat permanent pretexte în scopul amânării rezolvării lor: restituirea completă a tezaurului statului român, expediat la Moscova în timpul primului război mondial, respectiv transferul în Polonia a epavei avionului Tu-154 M, care, la 10 aprilie 2010, transporta o delegaţie condusă de preşedintele Poloniei, Lech Kaczyński, şi s-a prăbuşit înainte de aterizarea pe aeroportul militar de la Smolensk.

Din păcate, neîncrederea în politicienii din România – generată chiar de aceştia prin scandalurile de corupţie pe care le-au declanşat, arbitrariul şi lipsa de transparenţă în adoptarea şi anunţarea deciziilor privind situaţia armatei române – a condus la apariţia unor stări de nemulţumire şi atitudini critice în grupul restrâns de specialişti români care au utilizat cu devotament avioanele MiG-29 pentru pregătirea de luptă. Aceştia consideră că politicienii români au renunţat foarte uşor la aparatele respective, în favoarea unor avioane americane F-16, uzate.

NOTE____________________________

i] Acest material este o variantă prescurtată a studiului cu acelaşi titlu, publicat în Anuarul Muzeului Marinei Române – 2014, tom XVII, Editura Muzeului Marinei Române, Constanţa, 2014, p. 360-377.

ii] În perioada 1988-1989, armata est-germană a fost înzestrată cu 20 MiG-29 A şi patru MiG-29 UB, iar Cehoslovacia a primit 18 MiG-29 A şi două MiG-29 UB.

iii] Constantin Olteanu, O viaţă de om. Dialog cu jurnalistul Dan Constantin, Editura Niculescu, Bucureşti, 2012, p. 299.

iv] Ioan Mircea Paşcu, Bătălia pentru NATO. Raport personal, Editura Proiect, Bucureşti, 2007, p. 34.

v] Membru al Partidului Republican din Cehoslovacia, Jan Vik a obţinut primul mandat de deputat în 1992 şi a fost membru în Comisia pentru Apărare şi Securitate din Parlamentul ceh (1992-1996). Acesta s-a remarcat prin atacurile politice şi propagandistice foarte jignitoare la adresa fostei comunităţi germane din regiunea sudetă a Republicii Cehe, fapte care l-au ajutat să câştige un nou mandat de deputat în luna iunie 1996. Cu acel prilej, Partidul Republican a obţinut 18 locuri în Camera Deputaţilor, însă le-a pierdut pe toate după doi ani din cauza rezultatului foarte slab înregistrat la alegerile din 19-20 iunie 1998 (3,9% din totalul voturilor valide).

vi] Un MiG-29 G, aflat într-o stare avansată de uzură, a fost păstrat doi ani ca exponat la baza aeriană germană de la Laage, iar în august 2006 a ajuns la Muzeul Forţelor Aeriene Germane de la Berlin-Gatow.

vii] Unul dintre aparatele MiG-29 G a fost fabricat în 1988 şi modificat după cinci ani pentru a putea fi compatibil cu standardele NATO. La 7 iunie 2005, acesta a ajuns în zbor la Malbork şi, după o perioadă de utilizare, a fost casat şi trimis la Muzeul Militar din Varşovia, unde este expus în aer liber. În paralel, un MiG-29 GT (UB) a fost retras în anul 2007 din înzestrarea armatei poloneze şi a ajuns în aprilie 2008 la Muzeul Aviaţiei Poloneze din Cracovia.

viii] Până la 11 decembrie 2003, subunitatea respectivă a utilizat MiG-uri 21 MF şi Bis pentru executarea misiunilor primite, apoi au fost folosite doar avioane de antrenament PZL TS-11 „Iskra”.

ix] Patru dintre avioanele de simplă comandă erau în stare demontată în luna iulie 2007, în scopul utilizării unor părţi componente pentru alte MiG-uri 29 aflate în Polonia, iar două se aflau la Academia Forţelor Aeriene de la Dęblin ca material didactic.

x] Modernizarea MiG-ului 29 în varianta „Sniper” nu a avut succesul scontat din cauza costurilor mari pe care le presupunea punerea în practică a proiectului respectiv. Deşi acel avion avea calităţi tehnico-tactice superioare MiG-ului 21 „Lancer”, liderii politici de la Bucureşti nu au fost de acord să investească în revitalizarea a 12 MiG-29 şi compatibilizarea lor cu standardele NATO.

xi] Potrivit unor informaţii neoficiale, exporturile româneşti de produse speciale în Polonia, în anul 2012 au fost în valoare totală de 1,68 milioane de euro şi au constat din lunete, 7020 pistoale-mitralieră şi părţi componente ale unor avioane MiG-29.

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

    • Am citit, de doua ori, desi stiam cite ceva, extrem de interesant.
      Și mai interesant ar fi dacă s-ar fi inceput povestea cu iar 95, avionul care ar fi urmat sa fie supersonic romanesc. Desigur s-ar fi depășit spațiul platformei.
      Poate merita spus ca mig 29 a fost un avion f reușit, parcă văd mirarea vesticilor cind au pus mina pe el, cind a cazut zidul, din fostul RDG.

      Toate aceste povesti ar merita strinse intr-un volum.

      • @Neamtu Tiganu
        Din pacate IAR 95 a fost un mare fiasco. E o copie palida (sa nu zic furata de spionajul romanesc) dupa Jaguarul englezesc insa cu motoare preluate de la avioane de linie. Se opreau in aer datorita gazelor produse de tunul de la bord, cand se tragea cu acesta, pilotul trebuind sa le reporneasca in timpul zborului. Primul IAR 95 NU a reusit sa se desprinda de sol, ajungand pe soseaua din dreptul aeroportului, datorita aerodinamicii slabe si motorizarii insuficiente.

        Legat de MIG 29, atasez un link foarte interesant unde se face o comparatie pertinenta intre preformantele acestuia si cele ale F16:
        https://www.rumaniamilitary.ro/turboeactoarele-avioanelor-de-lupta-v

        • Confundați IAR 93 cu IAR 95. IAR 95 a rămas în fază de proiect, a fost făcută doar macheta. IAR 93 a avut probleme (flutter-ampenaj distrus, flame out ambele motoare, etc). Noroc că avea scaune Martin Baker și au mai scăpat din piloți.

        • Bateți câmpii. IAR-95 nu a fost construit, deci chiar nu avea cum să i se oprească motoarele din cauza gazelor tunurilor. Și oricum era vorba să aibă un sigur motor. În rest sigur că era „copiat” după Jaguar-ul anglo franțuz: Avea aripi, ampenaje și tren de aterizare. Depinde de sdistanța de la care e privit. Culmea e că pe toate astea le avea și avionul Vlaicu nr.2, construit cu aproape 60 de anișori înantea Jaguar-ului. De unde tragem concluzia că de fapt Jaguar-ul anglo franțuz era copiat după mașinăria lui Vlaicu… :)

          În rest multă snptate și să nu uitați să vă luați pastiluțele….

        • Nu era un motiv sa se opreasca constructia.

          Primul exemplar Gripen, 39-1 a debutat printr-o prabusire spectaculoasa in 1989.
          https://www.youtube.com/watch?v=k6yVU_yYtEc

          Reactia SAAB-ului la incident, mergind in contra unei opinii publice nationale potrivnince, a fost sa ia o pauza sa analizeze. Au fost angajati specialisti (USA) sa faca o inventarierea a metodelor de proiectare-testare si sa-i invete (!) pe constructori cum sa procedeze.
          S-au evidentiat deficiente in procesul de proiectare-testare, care nu era strict definit si rolurile nu erau aplicate. Dupa aplicarea schimbarilor de rigoare, s-a continuat cu succes cu teste pe grupe materiale ale avionului, teste in simulator, incercari de zbor si multe incremente livrate pina s-a livrat beneficiarului un produs curat. Nimeni nu a fost tras la raspundere sau demis.

          In 1993 a venit momentul ca exemplarul 2 sa inregistreze un crash spectaculos la un miting aviatic in Stockholm. Pilotul s-a catapultat (Rådeström, acelasi care a zburat si prima data!). De data asta investigatia a aratat ca parametrii sistemului de zbor erau prea dinamici. S-a remediat si continuat. Niciodata nu a fost sanctionat cineva.

          In cazul lui IAR 95 trebuia deschisa anvelopa de performanta intii cu functiile primare ale avionului. Nu era nici pe departe cazul sa se zboare si sa se foloseasca tunul, asa incit sa trebuiasca sa se opreasca procesul de proiectare.
          Intotdeauna se incepe cu fiasco, doar ca unii accepta lucrul asta. In caz contrar, avem de a face cu ambitii mari si rezultate mici.

        • E o copie palida (sa nu zic furata de spionajul romanesc) dupa Jaguarul englezesc insa cu motoare preluate de la avioane de linie.

          Multe aberatii am auzit, nu de mult un anume Adelin Petrisor zicea ca 99 a fost facut dupa niste planuri furate din vest, acum vi tu mare xpert si stii ca a fost copiat dupa Jaguar.

          Oare cum de s-a format aceasta parere idioata ca spionajul romanesc ar fi fost in stare sa fure planurile unui avion? Oare cei care emit asemenea prostii stiu ce-nseamna planurile unui avion? E vorba de tone de documentatie, mai ales ca pe vremea aia nu erau digitalizate si puteau doar microfilmate.

          Pt cultura ta, am lucrat la 95, acest avion nu avea greutati la decolare pt simplu fapt ca nu a fost construit nici un avion. De asemenea nu se putea opri in zbor cind tragea cu tunul, pt acelasi motiv, ca nu a existat nici un avion functional. 95 a fost doar un proiect, atit si nimic mai mult.

          Cea mai simpatica chestie e cu soseaua din dreptul aeroportului, care aeroport, care sosea? Avionul ar fi trebuit sa zboare de la Craiova, unde vezi tu sosea? Inainte de primul zbor fiecare avion face rulaje pe pista, in urma acestora e extrem de simplu sa se calculeze daca respectivul avion se ridica sau nu. Spune sincer tragi ceva pe nas?

          Intreaga ta postare e plina de timpenii, prostii, minciuni.

          • Pentru anecdotică, un avion de la Craiova care s-a prăbușit a distrus o parte din acoperișul casei unei rude ( fratele bunicului , avea același nume de familie) și niște pomi ( presupun că au fost doar fragmente). Pagubele au fost minore și au fost despăgubiți destul de rapid ( din păcate nu le-au zis și „povestea”, erau secretomani după cum se știe). Evident, când proiectezi ceva de pionierat – pentru că în ciuda tradiției în domeniu nu prea se mai proiectaseră avioane pe la noi de dinainte de război- nu te aștepți să meargă chiar din prima. Cu atât mai mari sunt meritele celor care chiar le-au făcut să zboare…. în condițiile mizerabile de atunci, în care comandai oțel și primeai tablă de fier :)

            • @ Mihai Badici
              Mulţumesc pentru această mini-poveste. Sunt momente când mi se aduce aminte că istoria trăită este mai căutată decât cea din documente. O discuţie fără sfârşit …
              Când scriu, încerc să îmi închipui ce ar fi spus părinţii mei despre aceste analize. În definitiv, au fost contemporani cu evenimentele pe care le relatez şi m-ar fi putut ajuta să înţeleg viaţa şi într-un alt mod, cel a supravieţuirii într-o dictatură.

  1. Interesante informatii.
    O singura retinere am: folosirea cuvintului uzat.
    Care inseamna si stricat pe linga degradat ori deteriorat. Adica scos din uz.
    Avioanele respective erau doar folosite (mai mult ori mai putin) si nu scoase din uz.
    Ceva similar cu masinile la mina a doua.
    Cind nu ai bani de masina noua, e buna si una folosita (de cineva care are bani sa-si cumpere una noua).
    NB,
    poate ca Leana de la capul s(t)atului avea ceva cunostiinte de cind, spune legenda, rusii voiau sa ne vinda (s-au ne-au vindut) ceva nave maritime vopsite. La fel ca Relu Fenechiu transformatoarele :P

  2. F 16 nu e un avion rău chiar dacă e extrem de vechi și luat la mina 3-a. Eu as fi preferat insa saab gripen, ar fi dat și industriei romane o piîne.
    Dezvoltarea lui f16 e fascinanta, vezi cartea Robert Coram
    Boyd: The Fighter Pilot Who Changed the Art of War

  3. Multumesc pentru trecerea in revista a situatiei flotei militare de avioane de lupta.

    Citeva comentarii pe marginea subiectului.

    > stări de nemulţumire şi atitudini critice în grupul restrâns de specialişti români care au utilizat > cu devotament avioanele MiG-29 pentru pregătirea de luptă. Aceştia consideră că politicienii > români au renunţat foarte uşor la aparatele respective, în favoarea unor avioane americane > F-16, uzate.

    Din afara vazut, indiferent simpatiile pentru o anumita marca de avioane de lupta, ceeace politicienii au facut a fost de fapt sa renunte la avioane MiG-29 uzate in favoarea altor avioane F-16 tot uzate. Strict tehnic, a fost o decizie simetric.

    As aduce in discutie si eventualitatea cumpararii de avioane suedeze multirol SAAB JAS39 Gripen cu oferte de offset si mentenanta comparativ ieftina fata de alte avioane noi. A fost refuzata de guvernul român.

    JAS39 eu un avion de lupta modern intrunind functiile necesare: armament, lupta electronica EW, manevrabilitate si mententata extrem de facile (un motor se schimba „in drum” cu personal si timp minim).
    O serie de tari mai atente in privinta bugetului au ales Gripen tocmai ca pe o solutie de bun compromis si nu exista semnale de nemultumire. Din cele zece incidente de zbor din istoria avionului, de la 1989 incoace unul singur s-a soldat cu moartea pilotului (un ofiter tailandez, probabil blackout sau problema de sanatata) ceilalti salvindu-se prin catapultare si datorita unui desing si metodologie care pune in prim plan viata pilotilor.
    La asta mai putem adauga o manevrabilitate din cockpit ergonomica excelenta, cu controale si displayuri digitale adaptabile si minimaliste. Nu foslosesc o metafora, ci la propriu un copil poate sa zboare direct cu avionul in simulator si probabil dupa o pregatire de mai putin de o saptamina ar putea sa o faca si fizic (nu acesta e scopul avionului, dar aceasta capabilitate spune ceva).
    Am ales citeva elemente ca sa dea o idee generala, nu de dragul reclamei. Pentru cine doreste detalii exista wikipedia sau saitul producatorului
    https://en.wikipedia.org/wiki/Saab_JAS_39_Gripen#Controversies,_scandals,_and_costs

    • Si eu as fi fost de parere pt saab, dar poate ca a jucat un rol faptul ca Suedia nu e in NATO, probabil si amis au facut presiuni, ca sa nu mai vorbim de eventualele comisioane.

      • Dar Franta e. De ce nu avioane frantuzesti ori viitorul avion european daca nu va fi prea sofisticat? Nimeni nu poate crede ca aviatia romana poate sa se opuna cu avioane celei ruse, macar cat va exista statul rus asa cum il stim noi.
        Avionul suedez e cam micutz pentru Lina-ntai.
        (din cate stiu tancul american merge cu petrol, benzina sau motorina si benzina de avion! in orice conditii scoate 1500 de CP = de linia-tai ca si Kalashnikovul

        • Avioanele frantuzesti sau Eurofihter sint pentru cei care vor sa plateasca atit pe bucata cit si mentenanta. Gripen are functionalitate si mentenanta la pret rezonabil. In materie de automobile, toti isi doresc Tesla, Mercedes, Audi, BWM dar putini le cumpara. Lumea face treaba cu marcile de pret mediu.

        • Poate pentru că pe teritoriul românesc vor staționa oricum avioane americane și canadiene? Astea fiind condițiile, ce sens ar avea dotarea României cu avioane suedeze sau franceze?

          • Personal am o sincera simpatie pentru canadieni. Acu’ vreo cativa ani i-am vazut in escala pe Memmingen cand veneau incoace. Emotionant.

  4. Wow! Excelent material, cu puternic impact sentimental pentru mine, pe de o parte, pentru ca prin anii ’90 m-am implicat in promovarea in Vest a imaginii aviatiei militare romane si a industriei aeronautice romanesti, iar pe de alta parte pentru ca ati amintit de MiG-urile 29 poloneze de la Malbork pe care le-am vazut evoluind acu’ doi ani la ele acasa (cu rezerva slabiciunii directe pentru Su-22, tinut inca in serviciu de catre polonezi ca de, campie, e nevoie de avioane de atac la sol dedicate…).
    Cateva scurte comentarii: Desprinderea asta greoaie de perioada comunista in general si apartenentei la Tratatul de la Varsovia in special eu o numesc derusificare. De cand cu FB-ul e lesne de constatat ca rezistenta e mai evidenta la personalul navigant si tehnic de o anumita varsta, cu zero contacte cu Occidentul pe timpul carierei militare, decat la cei din industria de profil. Leana nu batea campii cand vorbea de fier vechi in legatura cu aeronavele rusesti fiindca vazuse Concorde de aproape si zbura cu Boeing-ul 707. Eu am vazut prima aripa de “Mustang” intr-un muzeu din RDG la inceputul anilor ’80 si va dati seama ce reactie am avut privind gradul de finisare fata de cel al avioanelor sovietice, chiar mult mai recente. Sa nu uitam ca in Romania acelor ani se fabricau deja avioane si elicoptere, dar mai ales motoare, dupa licente occidentale, deschidere tehnologica de la mama ei daca ne gandim la cehi, de exemplu. Largirea asta de orizont nu exista la nivelul aviatiei militare si de aici nostalgiile, adversitatea , etc. Plus, “ei cu ale lor, noi cu ale noastre”, abordare comentata de Alexandru Haiduc in cartea sa de memorii, unde aminteste de fermitatea cu care Ceausescu a fost “aburit” in interior ca sa nu cumpere licenta unui avion de scoala suedez, ca facem noi, ca mesterul Manole, unu’ mai mare si mai tare.
    Altfel, fiindca toti au cate o opinie, intr-o vreme ma gandeam ca niste F-18 ne-ar fi prins mai bine, ca de, vorba unui pilot de IAR-93 de la CIZ Craiova, “au doua motoare, ceea ce e cu totul altceva”, (ca si MiG-ul 29, totusi). Cat priveste F-16 si eu consider ca uzat e mult spus, iar despre Gripen, ca sa zic si eu ceva imi amintesc comentariul unui ardelean, facut acum multi ani in urma: “ daca ati sti ungureste ati afla imediat cate mai zboara”…

    • “ daca ati sti ungureste ati afla imediat cate mai zboara”…”
      Deci un citat bazat pe nimic concret. In exploatarea Gripen in Ungaria au mai fost (si) neglijente. La Gripen unul din lucrurile importante „invizibile” este siguranta zborului care la rindul ei pretinde strictete si disciplina.
      Un avion cu 2 motoare nu aduce functii in plus. Cind un motor se defecteaza in instructiuni e scris un singur lucru: pilotul inceteaza misiunea si se intoarce cit mai repede la baza.

  5. Sentimental, aş fi ales Gripen-ul. L-am avut ca machetă înaintea F-16 şi sunt foarte subiectiv.
    Acum avem F-16 şi trebuie să mergem cu el înainte, ca polonezii.
    Mă gândesc de mult timp să compar situaţia din România cu cea din Coreea de Sud, din 1978-1979, când au fost cumpărate primele 16 pentru forţele lor aeriene. Am câteva surse de informaţii, dar cu timpul nu stau prea bine.
    IAR-95 – un vis frumos, care nu a coborât de pe planşetă (apropo de povestea cu rularea pe tarla).

    • Avionul trebuie sa fie perfect compatibil cu cele ale celui cu cele mai multe avioane disponibile din NATO. Turcii fabrica F-16, cum si fokker. Noi, daca nu-l putem fabrica impreuna cu polonii si ucrainenii, macar sa avem capacitatea de a-l intretine si arma la standarde si intr-un numar suficient.

  6. Un comentariu fara legatura cu articolul, dar daca autorul a adus aminte de ele, tre’ sa spunem doua cuvinte.
    pensii nesimţite”, expresii injositoare samd au fost rostite la adresa generalilor de izmene, a apevistilor betivi si burtosi, a loazelor facute generali si colonei fara sa stie unde-i catarea.
    Nicidecum cei onesti care-si fac datoria n-au fost vreodata tinta batjocurii. Ba mai mult, inca armata e in topul increderii.
    Asa ca, mai intii sa va faceti curat in ograda si apoi sa va luati de cei care va bat obrazul. Si unde e cel mai potrivit loc pentru a incepe decit prin arhive? Si cine ar trebui s-o faca? Pilotii, marinarii sau cei din structurile „intelectuale”.
    Pot sa va inteleg ca nu aveti curajul sa spuneti lucrurile pe nume si ca preferati un subiect caldut gen MIGurile (pentru ca aveti o familie de hranit), dar nu inteleg de ce ati ramas la mentalitatea comunista „cine ne spune adevarul ne denigreaza”.
    GC

    • Curajul presupune, printre altele, asumarea răspunderii de către cel care scrie. Din păcate, dumneavoastră nu aţi reuşit nici măcar să vă scrieţi numele.
      Pentru a fi în ton cu comentariul dvs. care nu are legătură cu articolul, vă pot spune cele 5 principii ale comunismului:
      1. Să nu gândeşti.
      2. Dacă gândeşti, să nu vorbeşti.
      3. Dacă gândeşti şi vorbeşti, să nu recunoşti.
      4. Dacă gândeşti, vorbeşti şi recunoşti, să nu semnezi.
      5. Dacă gândeşti, vorbeşti, recunoşti şi semnezi, SĂ NU TE MIRI.

      • Numele meu este Grigore Cartianu, dar nu-l folosesc pentru a nu fi confundat cu celebrul gazetar. Adresa de email pe care am pus-o la comentariu este valabila. Daca vreti va trimit si-o poza.
        Dar toate astea nu schimba nimic, nu-i asa? Cind nu vreti sa raspundeti!
        GC

        PS. Va provoc sa scrieti ceva despre Ontanu sau Turceanu, despre cum au murdarit imaginea armatei, sa-i aratati cu degetul pe cei care au facut posibile aceste pete. Si apoi sa nu va mirati de reactia colegilor dumneavoastra. Fie ea de apreciere sau de dusmanie.
        GC

        • Duomnu Grigore,
          Domnul Opris nu e mall, ca fiecare sa se plinga ca nu exista un anumit sortiment in rafturi, vad ca fiecare il indemna sa scrie despre ceva, chiar si eu mi-am exprimat dorinte.

          Cind spui Pot sa va inteleg ca nu aveti curajul sa spuneti lucrurile pe nume si ca preferati un subiect caldut , insa asta e nu numai o obraznicie, ci chiar o magarie, deoarece sugerati ca domnul Opris ar avea ceva interese obscure.

          Provocarea ta cu nu stiu ce generali, chiar daca, poate, ai dreptate, nu face parte din preocuparile domnului Opris. Tot asa de bine l-as putea provoca eu sa scrie despre cultivarea ridichilor de toamna.

          Daca esti asa de informat nu stiu ce te impiedica sa scrii tu, mai ales ca ai un nume atit de rasunator, Contributors cauta continuu autori.

        • „Turceanu” e probabil Turcescu, dar va reamintesc ca si dna Kovesi „a murdarit imaginea armatei”.
          Ce zici, Ilie Nastase o onoreaza?

        • Cine sunteţi dumneavoastră, să spuneţi „vă provoc să scrieţi despre …”? Jucaţi cu mine „Raţele şi vânătorii” sau „Ţară, ţară vrem ostaşi!”? Nu simţiţi ridicolul în care vă puneţi singur?
          Ce anume vă determină să trimiteţi un asemenea mesaj? Aţi publicat vreodată ceva pe acest site sau în altă parte?

    • Ai zice ca ofiterii nato-rsr au luptat cu armament sovietic pentru nu stiu ce si au si castigat!
      Dovada spiritului lor de sacrificiu pentru ROmania o vedeti negru pe alb, la cei care au defilat anual pe Soseaua Generalului Rus Kiseleff, unde e Arcul de Triumf asupra ROmaniei, alaturi de veterani de razboi adevarati. Cei care au si murit in lupta pentru ROmania se numeste ca au facut sacrificiul suprem, pe cand acesti… nu vor sa faca nici cel mai mic sacrificiu!

  7. Citeva comentarii nu neaparat legate de articolul dumneavoastra, ci de preocuparile curente.
    – până înspre 1976 la unitatea de aviatie de la Fetesti a avut loc o chestiune la care nu am decât elemente disparate. Din China au sosit niște obiecte agabaritice, probabil prin portul Constanţa, dar nu în containere ci amabalate în lemn masiv, astfel ca dintr-un amabalaj puteai inveli o casa (a fost concurenţă pe el!). Nu cred că erau componente sau corpuri pentru MIG-uri, care oricum erau modernizate anual de sovietici, ci erau pentru IL-urile care formau escadrila de vânătoare-bombardament de acolo. Intr-un astfel de transport a decedat prin accident de maşină cel care coordona aceste activităţi, un locotenent-colonel de auto de la o unitate din Ploieşti. Şi pentru că operaţiunea era secretă, la înmormântarea acestuia în haine civile, foştii colegi nu au avut voie să vină decât în civil! Autentic.
    – explozia de la Teleajen a avut şi consecinţe secundare. S-a interzis în ziarul local, cred că se chema Flamura Prahovei orice anunţ mortuar. Se mai întâmpla aşa ceva din decembrie şi până la fine de ianuarie, precum şi după catastrofa cu concertul cenaclului lui Adrian Păunescu.
    – după fuga lui Pacepa, o consecinţă neaşteptată a fost ştergerea din codificarea specialităţilor militare a celor de subofiţer de securitate, codificare gestionată unitar de M.Ap.N. şi trecerea celor care ocupau aceste posturi ca subofiţeri de miliţie. Diferenţa era de vreo 500 de lei şi de la ea plecau sporurile ş.a.m.d. Prin aplicarea ei, scăderile de salarii au fost substanţiale şi au generat proteste, sigur s-a revenit, dar eu nu am avut cunoştinţă.

    • Vă mulţumesc pentru comentariile dumneavoastră.
      La începutul anului 1977, guvernul R.P. Chineze a anunţat că este de acord să trimită în România, printre altele, două aparate cu dublă comandă HONG-5 (o versiune a avionului sovietic Il-28, de bombardament şi cercetare). Acestea au ajuns în România doi ani mai târziu şi presupun că despre ele este vorba în primul comentariu.
      Cazul de la Teleajen este dureros. Ceea ce ştiu de atunci este faptul că fiul lui Manea Mănescu, fost prim-ministru al României, a decedat în acel accident.

      • Cred totusi ca este vorba de o alta actiune, ceva mai devreme. Am banuiala ca s-a trimis unul sau mai multe IL-uri copiate identic cu cele din dotarea aviatiei. Daca era vorba de un import, operatiunea nu putea fi asa de secreta.

  8. La vremea aia armata era o adunatura de fieratanii sovietice depasite sau aparate subperformante fabricate local, iar pregatirea se facea pe camp la porumb sau in constructii

    La Rovulatie au fost penetrati din toate partile pe radare/comunicatii si s’au impuscat intre ei, au reusit inclusiv sa doboare Pume

    Avionul n’a stralucit, in timpul interventiei NATO in Iugoslavia cele cateva 29uri sarbesti decolate daca n’au fost doborate sau prabusite n’au facut absolut nici o branza

    Monkey-models, but still…

    Altfel epopeea 29lui in Romania e in ton cu perioada, a inceput la un moment nepotrivit si s’a terminat intr’un mare fas

    Ca au modernizat MiG21 am inteles, n’am inteles de ce au modernizat atat de multe si mai ales de ce atat de multe in varianta de atac la sol si atat de putine in varianta aer-aer, cand de fapt numai ultimele ne’au fost de folos

    Si care ultime C-uri inca le mai zboara si acuma cu multe „succesuri”

    N’am inteles nici de ce „au stocat” 29urile afara in ploaie si ger la malul Marii

    De parca nu mai erau hale si hangare goale in Tara aia…

    Cine a retras 29urile afara la malul Marii a vrut sa fie sigur ca nu mai ramane nimic din ele

    Macar daca le vindeau cand erau in stare cat de cat mai buna, bine ca bucati din ele ajuta la prelungirea resursei migurilor poloneze, si pe bani putini

    Polonezii au fost ajutati sa intareasca flancul nordic, nu degeaba au primit 29urile germane pe 1EUR

    „Aceştia consideră că politicienii români au renunţat foarte uşor la aparatele respective, în favoarea unor avioane americane F-16, uzate.”

    Sunt doua chestii diferite aici:

    Decizia de a renunta la 29 a fost corecta.
    Erau prea putine aparate.
    Relatia cu producatorul era compromisa.
    Directia era NATO
    Aveau 21uri in numar mare, cu resursa mult mai buna si cu intretinerea complet integrata la Bacau
    Nu puteau intretine si moderniza mai multe tipuri de aparate din lipsa de bani

    Si n’au renuntat in favoarea unor F16 „uzate”

    In primul rand nu uzate ci in uz

    Cand s’a renuntat la 29uri se intentiona achizitia de aparate NATO noi in numar suficient, cel putin 48, nu neaparat F16

    Cand au avut bani 2006-2007 n’au cumparat avioanele, s’au certat chiorul cu tradiceanu pe biletele, unul vroia F16 altul Gripen si dupa aia ca ce nevoie are Romania de avioane si mai bine joburi la stat pt toata lumea

    A venit momentul crizei 2008 si atat banii cat si achizitia s’au evaporat

    A venit vremea „imprumutului de siguranta”

    Aviatia Militara a intrat in colaps in criza de aparate si bani nu mai erau disponibili pt achizitii

    A existat o discutie sa achizitioneze 24 F16 noi si 24 in uz reconditionate de la americani, americanii au fost de acord insa afacerea a picat din lipsa de bani, americanii nu ne’au dat credit si mioriticii n’au fost in stare sa achite avansul parca de un miliard $

    In criza de aparate au retras toate A-urile de atac la sol ca sa le ramana piese pt C-urile de politie aeriana, C-urile fiind si asa foarte putine pt necesitatile Romaniei

    Au existat inclusiv discutii sa renunte la aviatia reactiva si sa plateasca pe altii sa ne faca Politia Aeriana cum fac Tarile Baltice

    In disperare de cauza au inceput sa se uite dupa niste F16uri ieftine

    Le’au gasit pe ale portughezilor

    Au cumparat o duzina cu banii jos, nu e o afacere proasta, aparatele nu sunt in stare rea, au trecut printr’un MLU si n’au prea fost zburate dupa aia, au resursa buna

    Din Aviatia Militara n’a ramas decat o Politie Aeriana lesinata cu un numar insuficient de aparate

    Acuma se mai uita dupa alte F16uri in uz si se tot lauda ca or sa mai cumpere pana la 48

    Achizitia de F16 in uz nu mi se pare o idee proasta, F16 ffind un aparat la final de cariera si nu prea mai are rost sa intepenesti miliarde cumparandu’le de noi

    Asa cum nu mai are rost nici sa cumperi 48, dupa 24 ar trebui sa incerce niste aparate mai moderne

    Romania are toata Armata distrusa la nivel de dotare si ca sa mai carpesti ceva costa niste miliarde bune, au inceput acuma sub presiunea americanilor sa mai miste ceva modest cu o baterie de Patriot si niste P5, in rest multe declaratii pompoase si programe marete, cu alocarea concreta a banilor stau mai prost…

      • Am citit stirea inca de dimineata, am citit si comentariile care sunt mai in ton cu realitatea :)

        Nu stiu ce se fumeaza pe acolo pe la minister/PSD dar trebuie sa fie interesant…

        La declaratii si pdfuri cu programe pompoase de inzestrare nu’i intrece nimeni, cu banii alocati concret (si nu in 2% fictivi) e mai greu…

        Mai vor sa fabrice local si corvetele multirol si sa zicem ca la corpurile navelor s’ar mai pricepe, altfel CMS, senzori, electronica, armament totul de import

        Relativ la construit submarin ce sa zic, Doamne fereste!

        Argentinienii s’au apucat sa surubareasca ei local la doua submarine obosite germane de la inceputul anilor 80, au taiat corpurile navelor si au inlocuit acumulatorii, motoarele si ce’or mai fi inlocuit la ele.

        Momentan Ara San Juan e pe fundul Oceanului si’l cauta inca de pe 15 Noiembrie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petre Opris
Petre Opris
A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istorie (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2008) şi locotenent-colonel (în rezervă). A lucrat în Ministerul Apărării Naţionale (1990-2002) şi Serviciul de Protecţie şi Pază (2002-2009). Cercetător asociat în cadrul proiectului internaţional „Relations between India and the Soviet Bloc: New Evidence from the Eastern European Archives”, coordonator: prof.dr. Vojtech Mastny, The Parallel History Project on Cooperative Security (PHP), Zürich, 2007-2010. Cercetător în domeniul istoriei Războiului Rece la „Woodrow Wilson International Center for Scholars” (Washington, D.C.), în cadrul Programului de Burse de Cercetare pe Termen Scurt iniţiat de Institutul Cultural Român (România) şi Woodrow Wilson International Center for Scholars (S.U.A.), martie – iunie 2012. Lucrări publicate: „Industria românească de apărare. Documente (1950-1989)” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2007), „Criza poloneză de la începutul anilor ’80. Reacţia conducerii Partidului Comunist Român” (Editura Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti, 2008) şi „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia (1955-1991)” (Editura Militară, Bucureşti, 2008). Co-autor, împreună cu dr. Gavriil Preda, al celor două volume ale lucrării „România în Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Documente (1954-1968)” (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2008 şi 2009). Fundaţia Culturală „Magazin Istoric” i-a acordat Premiul „Florin Constantiniu” pentru lucrarea „Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România (1946-1989)” (Editura Militară, Bucureşti, 2018), în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Banca Naţională a României (Bucureşti, 24 mai 2019). Apariţii editoriale recente: „Aspecte ale economiei româneşti în timpul Războiului Rece (1946-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2019) şi „Armată, spionaj şi economie în România (1945-1991)” (Editura Trei, Bucureşti, 2021). În prezent, îndeplineşte funcţia de director adjunct al Institutului Cultural Român de la Varşovia. Opiniile exprimate pe Contributors.ro aparţin autorului şi nu reprezintă poziţia Institutului Cultural Român.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro