luni, mai 16, 2022

Avvocatura dello Stato

Citim în site-ul https://www.avvocaturastato.it/ următoarele:

Avocatura Statului, instituită prin decretul regal nr. 1611 din 30 octombrie 1933[1], este organul legal al Statului căruia îi sunt atribuite sarcini de consultanță juridică și de apărare a Administrațiilor de stat în toate procesele civile, penale, administrative, arbitrale, comunitare și internaționale.

Avocatura asistă, consiliază și apără în mod exclusiv și organic Administrațiile de stat, inclusiv Organele Constituționale și Autoritățile Administrative Independente… poate, pe lângă aceasta, să-și asume apărarea, în condiții determinate, … a instituțiilor publice ne-statale, a organizațiilor internaționale, a statelor străine ca și a angajaților proprii chemați în judecată pentru fapte și cauze de serviciu .

În Italia, dar și în Spania sau în Canada – Quebec (regiune ale cărei instituții de drept civil au contribuit notabil la noul nostru cod civil și care cine știe, poate ne slujește, ca și țările U.E. amintite, și aici, drept model) și probabil, și în alte țări din lumea civilizată [2], statul, recte vreo instituție publică, când se judecă, de exemplu, cu cetățeanul, cu omul obișnuit, are un serviciu specializat, unde activează profesioniști ai legii, fără a recurge, în lupta cu cetățeanul, la ”mari” firme de avocatură.

Și la noi, până pe la începutul anilor 2000, știai că, atunci când te judeci cu vreo instituție publică, ai de-a face cu juristul instituției. Pe nesimțite, juriștii au ieșit din sistem, lăsând locul ”marilor” firme (dacă aceste firme ar fi cu adevărat ”mari” nu ar depinde, pentru zdrobitoarea lor prosperitate și renume pe malul Dâmboviței, de banul public). Astfel aflăm de la o doamnă director de muzeu că: ”a, eu nu mai am jurist, l-am scos din organigramă, am angajat o firmă de avocați”, o instituție publică, aflată într-un proces greu, își dă afară juristul și dă vreo două-trei concursuri, pe care, în mod misterios, nu le câștigă niciunul din cei zece candidați…și atunci e nevoită, nu-i așa, să apeleze la o firmă mare…

Te judeci, exempli gratia, cu ANAF? Instituția angajează, pe bani publici – deci, inclusiv cu banii tăi, cetățeanul plătitor de TVA în fiecare zi, la orice cumpărătură, plătitor de taxe și impozite – cu onorariile aferente, o firmă de-ți ia piuitul (la propriu și la figurat). Cu alte cuvinte, pe banii tăi, contra ta. Statul, spre deosebire de tine, simplu cetățean, poate angaja contra ta, orice resurse, cât de colosale vrea. Ai căzut în pretenții? Instituția și-a scos din organigramă juristul, plătești firma! A căzut instituția publică în pretenții? Banul public e gata să satisfacă onorariile plătite, și nu va fi recuperat în veci, că doar n-o să plătească ministrul sau directorul respectiv din buzunar (așa cum ar fi fost legal).

Să spunem că ești dat afară din serviciu, abuziv, de o instituție publică. Instituția își ia ca avocat pe Dănuț, fost ministru, sau pe prietenul lui Dănuț, fost prim ministru. Tu, cetățean șomer, pe cine și cu cât poți angaja ca să ai o șansă față de cele 99 ale instituției?

Să zicem că te judeci mai departe cu ANAF, în contencios administrativ. Nu ai altă cale de atac decât recursul (că așa a vrut răposatul tată al legii, Antonie Iorgovan, să-l scape pe cetățeanul care se luptă să-și facă dreptate, de o cale de atac), etapă extrem de tehnică, unde îți trebuie avocat bun oricum (până la declararea ca neconstituțională a alin.2) al art. 13 ”Dreptul la apărare” din noul cod de procedură civilă, în recurs, apelarea la un avocat era obligatorie[3] pentru persoanele fizice) ce să mai vorbim dacă instituția chiar îți și opune o firmă de avocatură, în stare să adauge ceva greutate pe balanța deja înclinată în favoarea statului, în bună tradiție comunistă românească.

La noi, în codul nostru de procedură civilă, există o prevedere quasi ridicolă (cum sunt cam toate care, chipurile, ar trebui să restabilească echilibrul dintre părți în fața legii, mult clamata ”egalitate de arme”) art. 121: ”Cererile împotriva unui consumator: Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile”. Fapt care, arată lector univ. Gh. L. Zidaru, urmărește să evite ca consumatorul să fie pus în ”situația defavorabilă de a purta un proces la o distanță uneori apreciabilă de domiciliul său” [4].  În sine, prevederea este doar un lucru firesc, normal în ”lumea civilizată”, dar este uimitor câtă grijă a avut ”legiuitorul” să-ți economisească drepturi mărunte (precum diurna dacă ești martor în alt oraș), fără a prevedea cazurile grave, în care echilibrul dintre părți poate fi pur și simplu spulberat, când justiția devine un penibil simulacru.

Dar de ce această subtilă nouă realitate – a confruntării, nu cu juristul unei instituții publice, ci cu avocatul sau firma pe care instituția îi angajează? De ce această inegalitate zdrobitoare?

Dacă ne uităm la atacul concertat asupra justiției, la calitatea persoanelor care compun legislativul (ecou al activității lor se întâlnește în cărțile noastre de drept sub denumirea solemnă, cu ecouri sacre, ”legiuitorul” – expresia există și în alte limbi, numai că la noi capătă o aură tragic contrazisă de realitate), la scopul lor de a legifera în folos propriu, de a confisca statul în folos propriu, în țara în care auzi cu strângere de inimă că un copil de clasa a șasea vrea ”să se facă mafiot”, în țara unde marile averi provin din jefuirea sistematică a resurselor publice, observăm că, în concordanță cu tendințele de mai sus, se creează de fapt, o nouă impunitate, pe lângă cea acordată prin manipularea legilor. Pentru că cine, când știe că va trebui să plătească nu doar un avocat, ci însăși ”firma” (brandul) avocatului, va mai da în judecată vreo instituție publică în spatele căreia, de ce am uita și ne-am amăgi, nu se află adesea decât niște meschine personaje ale căror interese, și nu pe ale tale, cetățean, instituția ciuruită de nepotism le reprezintă?

Și nu în ultimul rând, dacă și noi, ca și țările mai sus amintite, am avea acest serviciu, de ”avocatură a statului”, poate mulți tineri buni, chiar dintre absolvenții pletorei de facultăți de drept de după revoluție, și-ar găsi un loc de muncă și, dacă examenul ar fi asemănător celui de la INM, calitatea funcționarilor publici ar crește și, la fel, a statului român. În loc de mii de onorarii arbitrare, din bani publici contra publicului, s-ar acorda salarii unui corp profesional valoros. Și nu s-ar mai putea juca nimeni cu scosul din organigramă, nu s-ar mai putea face presiuni asupra amărâților de juriști… Echitabil?

NOTE__________________


[1] Desi aparuta in perioada fascista in Italia institutia a ramas relevanta si viabila pina astazi datorita caracterului sau functional si etic.

[2] Îmi amintesc un profesor de drept internațional care continua să manifeste repulsia lui Ceaușescu, comună lumii a treia, față de conceptul de ”lume civilizată” și care ne-a explicat nouă ce și cum. Ideea subiacentă era că, prin  conceptul de ”lume civilizată”, nedreptățim țărișoarele de prin Africa care, precum ”România l-a dat lumii pe Ceaușescu” – cum a spus Lucian Boia, au dat lumii pe un Idi Amin, pe un Bokassa, sau pe cele din America de Sud,  care au dat lumii dictatura din Argentina, pe Che Guevara, cartelurile de droguri…

[3] (2) Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii. În recurs, cererile și concluziile părților nu pot fi formulate și susținute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepția situației în care partea sau mandatarul acesteia, soț ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licențiată în drept).

[4] Gh. L. Zidaru, ”Competența instanțelor judecătorești” pag. 349, în vol. col. Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat, coord. Viorel Mihai Ciobanu, Marian Nicolae, editura Universul Juridic, București, 2013

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. 1. „în lupta cu cetățeanul, la ”mari” firme de avocatură”- va dezamagesc, deoarece marile firme nu pot face nimic mai mult (decat pot face), in fata realitatii obiective din proces (exceptand coruperea judecatorilor. Modul de aflare al ,din NCPC, precum si interzicerea sofismelor, paralogismelor, deductiilor, inductiilor, … etc. si impunerea (doar a) silogismului judiciar, ese un mare castig al justitiabilului, in lupta sa cu sistemul judiciar. Partea extrem de proasta, este ca si in asemenea context, exista sentinte de condamnare cu „este adevarata ca nu exista nicio proba directa sau indirecta, insa opinia ferma a instanei este ca …”. Si atunci, aliatul institutiilor (si adversarul tau), este judecatprul (si procurorul, in dosarele penale), niste bugetofagi imensi, neplatitori de CAS, dar mari beneficiari de servicii si asigurari medicale. In mod evident, nu stiu ce inseamna malpraxis (si nici nu vor sa stie). In acest context, depinde de avocatul tau cat poate, cat vrea sa poata si cat stie. Poate sa faca sesizari la Insp Jud- daca este cazul? Poate sa faca plangeri la DNA impotriva inspectorilor de la IJ – daca este cazul?Poate sa sesizeze asociatiile europene ale magistratilor cu intrebarea „suneti mandri ca stati alaturi de asemenea specimene”?Sunt oare mandri ca astfel de specimene se autotintituleaza europene?De fapt, ce au ei european in ele ?
    2.”De ce această inegalitate zdrobitoare?”Pentru a asigura succesul statului. Pentru a arata corputilor si celor cu tendintelor de frauda ca statul este puternic, si nu prea ai cum sa te feresti de el. Pentru a arata infractorilor si delicventilor ca nu ai cum sa scapi, fiindca vei fi depistat; fiindca vei fi pedepsit.Si totusi, coruptia nu numai ca nu a fost oprita, si nici nu stagneaza, ba se mareste si „infloreste” intr-o adevarata industrie.
    3.”avea acest serviciu, de ”avocatură a statului”, poate mulți tineri buni, chiar dintre absolvenții pletorei de facultăți de drept de după revoluție, și-ar găsi un loc de muncă” NICIODATA LIPSA CONCURSULUI, A SELECTIEI NU A CREAT CEVA BUN!Doar spaga, coruptie, nepotisme, scoaterea la suprafata a tuturor scursorilor, pe care o masa de destepti trebuie sa o sustina, sa o perpetueze si sa „curete”. Am in vedere urmatoarele materiale :
    – cele ~57 dosare de contencios administrativ si fiscal de pe rolul CAp Craiova, din care ~ 17 cu recurs TARDIV formulat (!) indicate in decembrie 2015 pe aceasta platforma (cred ca „Roland” scrisese);
    – materialele publicate in primavara anului 2014, privind controalele asupra fondurilor agricole,incasate de catre BOR – ce nu are ca obiect de activitate agricultura / zootehnia (cred ca tot „Roland” a scris), desi este un mare proprietar de terenuri ;
    – sesizarea cu privire la inspectorii antifrauda, ale caror constatari sunt infirmate in proportie de 80 % in instantel de judecata, astfel incat o imensa parte din latura penala si din latura civila, sunt judecate aiurea prin instantele de judecata. Ba se mai si pierd procesel cu obligarea statului la plata onorariilor avocatilor apararii. Informati-va la M.Fin si MPR cate sesizari cu astfel de spete exista, si ce masuri au luat cele 2 ministere dupa ce au pierdut procesele. As ramane socat sa aflu ca au recuperat banii de la inspectorii X, Y sau Z ;
    – ce te faci cand executorii si lichidatorii autorizati de catre institutiile statului, devin cei mai mari mosieri, latifundiari, ori detinatori de hale, imobile, … etc., folosind 90 % din parcul auto (pana la epuizare) si trecandu-si pe firme o imensa parte din bunuri (birouri din lemn masiv, ceasuri, tablouri, truse de stilouri, PC „deocheate”, … etc.
    – ce te faci cand statului i se infirma 80-90% din creante ?
    – ce te faci cand nu iti recuperezi cate 80-90% din creante?
    – ce te faci cand fiscul lucreaza la dotarile proprii, cu firma ce subcontracteaza, ori sunt subcontractori a unor firme neplatitoare de TVA(persoane cu handicap) / fundatii ?
    – ce te faci cand oameni ai fiscului(direct, ori prin interpusi) castiga licitatie, dupa licitatie a imobilelor, terenrilor, … etc. ?
    – ce te faci cand atribuirea contractelor de avocat se face in mod direct (Primarii, societati ale consiliilor locale, fic, … etc. ?
    – ce te faci cand dna. viceprimar (si avocat), cu dosar penal, este avocata a 80% din societatile imobiliare (dezvoltatori), ce se judeca in instanta (preponderent in contencios)?
    – ce te faci cand sotia unui judecator de curte de apel (f.importanta), avocata, se judeca in numele familiei, in contencios, pentru terenuri, cu consiliul judetean si consiliul local, (ghiciti unde? la instanta unde activeaza sotul)? Darmite cand sotul avanseaza …. ? Uauu!
    – ce te faci cand … ?
    Judecata in alte localitati, nu este deloc o teroare, si nici ceva rau. Tot „Roland” (impreuna cu alti nickname) au aratat inca din noiembrie 2102 cum se demonteaza ghildele locatle (judecatori-experti-avocati-executori), si cum dispare interesul altora (din alte judete) de a sustine aberatiile celor de peste 6-7judete.

  2. Repet: este vina noastra a celor care puteam actiona in anii de dupa 1989 si asta pentruca nu am fortat in paralel cu inamovibilitatea, lustratia macar in magistratura sau poftim chiar si fara eliminarea din sistem(ca nu puteam scoate juristi pe banda rulanta) dar cu retrogradare si interdictie de a promova un anume timp, suficient ca tinetii magistrati sa se dezvolte normal, sa ocupe posturile cheie de la instantele superioare asa ca orice nocivitate potentiala sa dispara.
    Pe atunci cetateni neinstruiti referiitor la statul de drept cum eram nu stiam, nu intelegeam importanta sistemului de justitie coloana vertebrala de fapt a acestuia si fostii sau actualii agenti ai Moscovei au folosit acest lucru cu brio
    De fapt inamovibilitate fara lustratie a fost din rau in mai rau. De acum este in sarcina celor tineri ca dl judecator Cristi Danilet sa taie in carne vie si sa elimine putregaiul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Lenilena Lorentz
Lenilena Lorentz activeaza in domeniul artistic si universitar, publicand pana acum peste 200 de articole de specialitate in reviste si ziare in Romania, dar si in Italia si Franta, precum si cateva carti. Lenilena Lorentz este un pseudonim.

conferinte Humanitas

 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este banner-contributors-614x1024.jpg

„Despre lumea în care trăim” este o serie anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice organizată la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.  La fel ca în edițiile precedente, își propune să aducă în fața publicului teme actuale, abordate de personalități publice, specialiști și cercetători recunoscuți în domeniile lor și de comunitățile științifice din care fac parte. Vezi amănunte.

 

Carte recomandată

Anexarea, în 1812, a Moldovei cuprinse între Prut și Nistru a fost, argumentează cunoscutul istoric Armand Goșu, specializat în spațiul ex-sovietic, mai curând rezultatul contextului internațional decât al negocierilor dintre delegațiile otomană și rusă la conferințele de pace de la Giurgiu și de la București. Sprijinindu-și concluziile pe documente inedite, cele mai importante dintre acestea provenind din arhivele rusești, autorul ne dezvăluie culisele diplomatice ale unor evenimente cu consecințe majore din istoria diplomației europene, de la formarea celei de-a treia coaliții antinapoleoniene și negocierea alianței ruso-otomane din 1805 până la pacea de la București, cu anexarea Basarabiei și invazia lui Napoleon în Rusia. Agenți secreți francezi călătorind de la Paris la Stambul, Damasc și Teheran; ofițeri ruși purtând mesaje confidențiale la Londra sau la Înalta Poartă; dregători otomani corupți deveniți agenți de influență ai unor puteri străine; familiile fanariote aflate în competiție spre a intra în grațiile Rusiei și a ocupa tronurile de la București și Iași – o relatare captivantă despre vremurile agitate de la începutul secolului al XIX-lea, ce au modelat traiectoria unor state pentru totdeauna și au schimbat configurația frontierelor europene. Vezi pret

 

 

 

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Esential HotNews

Top articole

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro