După valuri de sancțiuni, după prăbușirea rublei până peste pragul inflației cu două cifre, după scăderea dramatică a prețului petrolului, din exportul căruia se compune mai bine de jumătate din bugetul federal, după fuga a zeci de miliarde de dolari din Rusia, Putin nu doar că nu e forțat să respecte ordinea internațională, chiar tratatele încheiate de Rusia, ci e mai agresiv și periculos decât oricând. Și pare să-și fi pierdut răbdarea cu omologii vestici, pe care-i desconsideră tot mai vizibil.
Armistițiul din capitala Belarusului (cu cele două documente, din 5 și, respectiv, 19 septembrie) n-a fost niciodată respectat pe teren, în Donbass, ci doar în mintea unor diplomați din ministerele de Externe din Occident, birocrați de la Bruxelles sau din OSCE, care s-au agățat de documentele de la Minsk ca de un colac de salvare. În ultimele luni, cu armistițiul în vigoare, milițiile proruse, sprijinite de Moscova, au ocupat până la 10 ianuarie peste 550 km pătrați, dincolo de frontiera fixată la Minsk, în septembrie. Putin a încercat să legitimeze această creștere teritorială prin cunoscutul truc cu harta, domeniu în care Kremlinul are un bun exercițiu, de la țarii ruși, trecând prin Molotov, până astăzi. La 15 ianuarie, potrivit săptămânalului kievean Zerkolo nedeli, Putin i-a trimis o scrisoare lui Poroșenko, aparent ca urmare a întâlnirii de la începutul lunii ianuarie, de la Berlin, în formatul Normandia (după întâlnirea din iunie 2014, din Normandia, la care au participat președinții Rusiei, Ucrainei, Franței și cancelarul Germaniei). Presa rusă a pretins atunci că această scrisoare ar conține un plan de pace. Nici vorbă, spune presa ucraineană, care publică documentul. Președintele Putin cere ca zona de frontieră în Donbass să fie conform unei hărți pe care o anexează la scrisoare, intitulată Schema de evacuare a armelor de calibru mai mare de 100 mm în sud-estul Ucrainei.
Harta încorporează în republicile populare Donețk și Lugansk teritoriile anexate de separatiști între 19 septembrie și 13 ianuarie. De pildă, diverse obiective strategice importante, dintr-o trăsătură de condei, au trecut în teritoriul controlat de milițiile proruse. Aleksandr Zaharcenko, liderul separatist din Donețk, a declarat în mai multe rânduri, în cursul lunii ianuarie, că se va extinde până la granițele administrative ale regiunii Donețk. Deocamdată, separatiștii controlează doar jumătate din regiunea Donețk și mai puțin de un sfert din Lugansk.
Harta anexată la scrisoarea lui Putin din 15 ianuarie, care modifică frontiera fixată în septembrie, prin acordurile de la Minsk.
Cea de a doua și a treia decadă a lunii ianuarie au fost marcate de reluarea cu intensitate a luptelor în Donbass, la început în jurul aeroportului Donețk, cucerit în cele din urmă de separatiști, de bombardarea orașului port de mare însemnătate strategică Mariupol, oraș care deschide drumul spre Crimeea ocupată acum un an de Rusia, și de luptele de la Debalțevo. Această ultimă localitate ce avea în vreme de pace doar 25.000 locuitori, din care n-au mai rămas astăzi, după trei săptămâni de bombardament, mai mult de 5.000, este un important nod de cale ferată, care obtura legătura între orașele Donețk și Lugansk, și un pinten înfipt în teritoriile controlate de separatiști, un punct în care erau concentrate importante mijloace de luptă și militari ucraineni.
Asediul Debalțevo nu s-a transformat într-un dezastru tactic, cum s-a întâmplat în august 2014, cu mii de soldați ucraineni încercuiți de separatiști. Sâmbătă, 31 ianuarie, la Minsk urmau să se întâlnească echipele de negociatori, în speranța restabilirii armistițiului. Numai că reprezentanții separatiștilor n-au ajuns la Minsk. Dintr-o conferință de presă organizată la Moscova, două zile mai târziu, Zaharcenko cere schimbarea emisarului ucrainean, adică înlocuirea fostului președinte Leonid Kucima cu un prieten al lui Putin, Medvedciuk, iar președintele Petro Poroșenko să ordone în prealabil încetarea unilaterală a focului. Dar cea mai importantă cerere, care va fi insistent menționată de Kommersant, una dintre puținele publicații care se mai bucură de ceva credibilitate, s-a referit la recunoașterea de către Ucraina a noii linii de demarcație rezultată din ocuparea până la începutul lunii februarie a peste 1.000 km pătrați de către milițiile separatiste, față de frontiera din septembrie, fixată la Minsk.
Mai multe discuții telefonice cu Hollande și cancelarul Merkel au fost inițiate de Putin pentru a oferi pretexte Vestului să nu adopte măsuri prea dure față de Rusia. Summitul NATO de la Bruxelles, campania de lobby desfășurată la Washigton pentru livrarea de armament letal Ucrainei ar fi putut lua traiectorii dramatice fără jocul diplomatic al Kremlinului. În urma acestor discuții diplomatice, Putin a izbutit să-i capaciteze pe omologii săi francez și german, transmițându-le chiar un plan de reglementare a crizei ucrainene, și scoțând din ecuație SUA.
Despre planul lui Putin nu se știe mai nimic, însă se poate bănui că el are cel puțin trei puncte: federalizarea Ucrainei, statut special pentru entitățile separatiste, Donețk și Lugansk, neutralitatea Ucrainei. Toate acestea fixate în noua Constituție a Ucrainei. Presa ucraineană, citând surse diplomatice apropiate negocierilor de la Kiev dintre Merkel, Hollande și Poroșenko, oferă detalii care însă nu pot fi confirmate: autonomie în cadrul frontierelor administrative ale regiunilor Donețk și Luganask (deci extinderea controlului separatiștilor asupra întregului teritoriu al regiunilor); imunitate și securitate pentru aleșii locali (presupune recunoașterea alegerilor din 2 noiembrie, declarate ilegale de Kiev); reformă constituțională care să prevadă descentralizarea și federalizarea, acordarea statutului de zonă liberă economic, tratat privind împărțirea atribuțiilor între Kiev, pe de o parte, Donețk și Lugansk, pe de alta, retragerea armatei ucrainene din Donbass, recunoașterea și legalizarea milițiilor populare.
În cele cinci ore cât a durat discuția dintre Merkel, Hollande și Poroșenko de la Kiev, potrivit aceleiași prese ucrainene, documentul rezultat, chiar dacă a plecat de la planul lui Putin, ar fi foarte diferit de acesta, pornind de la acordurile de la Minsk, cu o detaliere a fazelor, etapelor de implementare, cu termene de realizare etc.
Ce s-a putut observa, însă, este faptul că SUA, reprezentată la Kiev prin secretarul de stat, John Kerry, care se afla chiar în acea zi în vizită oficială în capitala Ucrainei, par scoase din ecuația reglementării crizei. Kerry ar fi întârziat special la întâlnirea cu premierul Arseni Iațeniuk, așteptând să fie invitat la președinție, unde discutau planul de pace Merkel, Hollande și Poroșenko. În cele din urmă, Iațeniuk s-a îndreptat spre sediul Președinției pentru a participa la cina cu înalții oaspeți de la Berlin și Paris, în vreme ce Kerry s-a îndreptat către aeroport, iar de acolo a zburat la München. Poate că liderii europeni au vrut să-l menajeze pe Putin, alergic la tot ce miroase a „mână americană“. Sau poate că perspectiva Washingtonului asupra Ucrainei este atât de diferită decât a Berlinului și Parisului, încât Merkel, cum a speculat presa, a fost categoric împotriva invitării lui Kerry la discuții. Sau poate că SUA și Germania și-au împărțit pur și simplu rolurile, Germaniei revenindu-i misiunea de a reglementa criza ucraineană. În fond, opiniile doamnei Merkel nu sunt atât de diferite de ale președintelui Obama, cel puțin în dosarul livrării de arme letale Ucrainei. Spre deosebire de SUA, care dezbat serios înarmarea Ucrainei, Franța și Germania flutură Rusiei perspectiva unei zone de comerț liber UE-Uniunea Euro-Asiatică, colaborării în lupta împotriva Statului Islamic și în reglementarea crizei siriene. Mulți europeni visează la ridicarea sancțiunilor economice impuse Rusiei, dar Merkel încearcă să obțină mici progrese pentru a salva obrazul Occidentului. Cât despre posibilitatea integrării Ucrainei în structurile politico-economico-militare ale Vestului, nu doar că Berlinul și Parisul nu oferă nicio perspectivă, ci liderii de aici asigură Rusia de câte ori au ocazia că se opun invitării Kievului în NATO.
Pentru miercuri, 11 februarie, este prevăzut un summit la Minsk, în formatul Normandia. Chiar dacă întâlnirea va avea loc, este puțin probabil ca ea să aducă progrese. Ziarul Kommersant făcea luni, cu două zile înainte de preconizatul summit, un inventar al problemelor nerezolvate. De pildă, nu este prevăzut cine supraveghează respectarea armistițiului și retragerea armelor grele, Kievul ar vrea trupe ONU de menținere a păcii, Moscova vrea propriile căști albastre. Nu e clară adâncimea zonei demilitarizate, din care trebuie retrase armele grele, Hollande a vorbit de 50-70 km, ceea ce, în unele porțiuni, lipește de frontiera cu Rusia aceste arme. Cine va controla granița ruso-ucraineană este o chestiune de viață și de moarte pentru Donețk și Lugansk, pentru că li se poate tăia comunicarea terestră cu Rusia. Este o zonă de peste 450 km, foarte ușor de trecut, pentru al cărei control sunt necesare numeroase forțe umane și mijloace materiale. Acordarea autonomiei, a spus Poroșenko recent, va urma referendumului, pentru a cărui organizare vor trece luni la rând. Și lista continuă.
Doar și cu acest meniu de probleme desfășurarea negocierilor de la Minsk se anunță foarte complicată. Între timp, pe teren, numărul morților a depășit 5.500, cel al răniților 13.000 și aproape un milion și jumătate de oameni și-au părăsit casele, fugind din calea războiului.
- Articol aparut in Revista 22
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Pentru a fi consecvent (si iubit de alegatori), presedintele Rusiei nu poate juca alt rol decat cel al omului superior scarbit de falsa-bunastare, falsa-libertate si falsa-legalitate afisate de Occident. Dupa ce le-a excitat rusilor „mandria nationala”, orice pas inapoi inseamna, pentru Vladimir Putin, pierderi de popularitate.
Din cate stiu eu, in Romania, ursul e ocrotit de lege. Poti face puscarie, daca omori un urs care te ataca. Presupun ca, pentru a nu face puscarie, trebuie sa-l lasi sa te mursece bine, inainte sa-l omori. Adica sa risti sa te omoare el primul… Incercand sa actioneze legal si „politically correct”, Occidentul e prada usoara pentru cei ce nu respecta reguli si tratate.
Daca Rusia declara ca nu e implicata in razboiul din estul Ucrainei, ce cauta Rusia la negocieri? Domnul Putin poate „negocia”, dar poate si spune oricand, atunci cand separatistii nu respecta un armistitiu, ca acestia nu sunt sub controlul sau.
SUA au cea mai puternica flota din lume, se invecineaza cu doua oceane si cu doua state care cu greu pot fi influentate de Rusia. Rusia s-a trezit cu vecini influentati de SUA si se zburleste la Europa, care e la ea acasa si e cu fundul in doua luntri. Rusia n-are sanse sa castige un razboi economic mondial, dar e o putere militara care nu se poate resemna cu statutul de „putere regionala”. In Ucraina e razboi, prin Europa apar „mici Putini” – orbani, tsiprasi sau cum s-or mai chema ei, iar SUA sunt departe.
Din doua, una: Ori ceea ce se intampla e pe bune, iar Europa pierde, pe zi ce trece, cel putin la capitolul „imagine”, in fata Rusiei; ori ceea ce se intampla e un spectacol cu actori, pentru ca prostimea sa accepte o intelegere ce a fost facuta deja, in secret. Din punctul meu de vedere, in loc sa cheltuiasca bani pe arme si munitie, Occidentul ar trebui sa despagubeasca Ucraina pentru un coridor rusesc catre Crimeea, ucrainenii pro-europeni din acel coridor ar trebui sponsorizati sa-si refaca vietile in Ucraina, iar Occidentul ar trebui sa construiasca un zid inalt (fizic, informatic, financiar, militar etc.) pe noua granita si sa lase Rusia sa-si afirme valoarea in Asia, unde se intrece cu China si India.
Vine o vreme, şi cred că e cea de acum, când paradigma confruntării devine falimentară sau, chiar mai rău, poate duce la o catastrofă planetară. S-au adunat prea multe arme pe “Titanic”, arme care pot să-l distrugă nu o dată, ci de sute de ori. A spera că nu vor fi folosite este o mare amăgire. Şi asta nu pentru că am fi iraţionali, nu, nu din cauza asta. Ci pentru că odată prinşi în logica confruntării, spirala violenţei face ca “temperatura” psihică să crească, apoi să dea în febră, exact ca la o gripă virulentă, iar la sfârşit vine şi .. “delirul”. Atomic, desigur. Întâi la unul, apoi la toţi ..