marți, mai 21, 2024

Axa franco-germană la examen în fața lui Putin

După valuri de sancțiuni, după prăbușirea rublei până peste pragul inflației cu două cifre, după scăderea dramatică a prețului petrolului, din exportul căruia se com­pu­ne mai bine de jumătate din bugetul federal, după fuga a zeci de miliarde de dolari din Rusia, Putin nu doar că nu e forțat să res­pecte ordinea inter­na­țio­na­lă, chiar tratatele încheiate de Rusia, ci e mai agresiv și periculos decât oricând. Și pare să-și fi pierdut răb­darea cu omologii vestici, pe care-i desconsideră tot mai vizibil.

Armistițiul din capitala Be­la­ru­sului (cu cele două documente, din 5 și, respectiv, 19 sep­tem­brie) n-a fost niciodată res­pectat pe teren, în Donbass, ci doar în mintea unor diplomați din mi­nis­terele de Externe din Occident, biro­crați de la Bruxelles sau din OSCE, care s-au agățat de documentele de la Minsk ca de un colac de salvare. În ultimele luni, cu ar­mistițiul în vigoare, milițiile proruse, spri­jinite de Moscova, au ocupat până la 10 ia­nuarie peste 550 km pătrați, dincolo de fron­tiera fixată la Minsk, în septembrie. Pu­tin a încercat să legitimeze această creș­tere teritorială prin cunoscutul truc cu harta, domeniu în care Kremlinul are un bun exercițiu, de la țarii ruși, trecând prin Molotov, până astăzi. La 15 ianuarie, po­trivit săptămânalului kievean Zerkolo ne­deli, Putin i-a trimis o scrisoare lui Po­roșenko, aparent ca urmare a întâlnirii de la începutul lunii ianuarie, de la Berlin, în formatul Normandia (după întâlnirea din iunie 2014, din Normandia, la care au par­ticipat președinții Rusiei, Ucrainei, Franței și cancelarul Germaniei). Presa rusă a pre­tins atunci că această scrisoare ar conține un plan de pace. Nici vorbă, spune presa ucraineană, care publică documentul. Pre­ședintele Putin cere ca zona de frontieră în Donbass să fie conform unei hărți pe ca­re o anexează la scrisoare, intitulată Sche­ma de evacuare a armelor de calibru mai mare de 100 mm în sud-estul Ucrai­nei.

Harta încorporează în republicile populare Donețk și Lugansk teritoriile anexate de separatiști între 19 septembrie și 13 ia­nuarie. De pildă, diverse obiective stra­tegice importante, dintr-o trăsătură de condei, au trecut în teritoriul controlat de milițiile proruse. Aleksandr Zaharcenko, liderul separatist din Donețk, a declarat în mai multe rânduri, în cursul lunii ia­nuarie, că se va extinde până la granițele ad­ministrative ale regiunii Donețk. Deo­camdată, separatiștii controlează doar ju­mătate din regiunea Donețk și mai puțin de un sfert din Lugansk.

http://www.revista22.ro/nou/imagini/2015/1299/foto_gosu.jpg

Harta anexată la scrisoarea lui Putin din 15 ianuarie, care modifică frontiera fixată în septembrie, prin acordurile de la Minsk.

Cea de a doua și a treia decadă a lunii ia­nuarie au fost marcate de reluarea cu in­tensitate a luptelor în Donbass, la început în jurul aeroportului Donețk, cucerit în ce­le din urmă de separatiști, de bom­bar­da­rea orașului port de mare însemnătate stra­tegică Mariupol, oraș care deschide dru­mul spre Crimeea ocupată acum un an de Rusia, și de luptele de la Debalțevo. Această ultimă localitate ce avea în vreme de pace doar 25.000 locuitori, din care n-au mai rămas astăzi, după trei săptămâni de bombardament, mai mult de 5.000, es­te un important nod de cale ferată, care ob­tura legătura între ora­șele Donețk și Lugansk, și un pinten înfipt în te­ri­to­riile controlate de separ­a­tiști, un punct în care erau con­centrate importante mij­loace de luptă și militari ucrai­neni.

Asediul Debalțevo nu s-a transformat într-un de­zas­tru tactic, cum s-a în­tâm­plat în august 2014, cu mii de soldați ucraineni în­cer­cuiți de se­pa­ra­tiști. Sâmbătă, 31 ianuarie, la Minsk ur­mau să se întâlnească echipele de nego­cia­tori, în speranța restabilirii ar­mis­tițiului. Nu­mai că reprezentanții se­pa­ra­tiș­tilor n-au ajuns la Minsk. Dintr-o con­ferin­ță de pre­să or­ga­nizată la Moscova, două zile mai târ­ziu, Zaharcenko cere schim­ba­rea emi­sa­rului ucrai­nean, adică înlocuirea fostului pre­șe­din­te Leonid Kucima cu un prieten al lui Putin, Medvedciuk, iar pre­ședintele Petro Poroșenko să ordone în prealabil în­cetarea unilaterală a focului. Dar cea mai im­por­tan­tă cerere, care va fi in­sistent men­­ționată de Kommersant, una dintre pu­ținele pu­bli­cații care se mai bu­cură de ce­va cre­di­bi­li­tate, s-a referit la recu­noaș­te­rea de către Ucraina a noii linii de de­mar­cație rezultată din ocuparea pâ­nă la în­ce­putul lunii fe­bruarie a peste 1.000 km pă­trați de către milițiile se­paratiste, față de frontiera din septembrie, fixată la Minsk.

Mai multe discuții telefonice cu Hollande și cancelarul Merkel au fost inițiate de Pu­tin pentru a oferi pretexte Vestului să nu adopte măsuri prea dure față de Rusia. Summitul NATO de la Bruxelles, campania de lobby desfășurată la Washigton pentru livrarea de armament letal Ucrainei ar fi pu­tut lua traiectorii dramatice fără jocul diplomatic al Kremlinului. În urma aces­tor discuții diplomatice, Putin a izbutit să-i capaciteze pe omologii săi francez și ger­man, transmițându-le chiar un plan de reglementare a crizei ucrainene, și sco­țând din ecuație SUA.

Despre planul lui Putin nu se știe mai nimic, însă se poate bănui că el are cel puțin trei puncte: federalizarea Ucrainei, statut special pentru entitățile separatiste, Donețk și Lugansk, neu­tra­litatea Ucrainei. Toate acestea fixate în no­ua Constituție a Ucrainei. Presa ucrai­ne­a­nă, citând surse diplomatice apropiate ne­go­cierilor de la Kiev dintre Merkel, Hol­lande și Poroșenko, oferă detalii care însă nu pot fi confirmate: autonomie în cadrul frontierelor administrative ale regiunilor Donețk și Luganask (deci extinderea con­trolului separatiștilor asupra întregului te­ritoriu al regiunilor); imunitate și se­cu­ri­tate pentru aleșii locali (presupune re­cu­noașterea alegerilor din 2 noiembrie, de­clarate ilegale de Kiev); reformă cons­ti­tu­țională care să prevadă descentralizarea și federalizarea, acordarea statutului de zonă liberă economic, tratat privind împărțirea atribuțiilor între Kiev, pe de o parte, Do­nețk și Lugansk, pe de alta, re­tragerea ar­matei ucrainene din Donbass, rec­unoaș­terea și legalizarea milițiilor po­pu­­lare.

În cele cinci ore cât a durat discuția dintre Merkel, Hollande și Poroșenko de la Kiev, potrivit aceleiași prese ucrainene, do­cu­mentul rezultat, chiar dacă a plecat de la planul lui Putin, ar fi foarte diferit de aces­ta, pornind de la acordurile de la Minsk, cu o detaliere a fazelor, etapelor de im­plementare, cu termene de realizare etc.

Ce s-a putut observa, însă, este faptul că SUA, reprezentată la Kiev prin secretarul de stat, John Kerry, care se afla chiar în acea zi în vizită oficială în capitala Ucrai­nei, par scoase din ecuația reglementării cri­zei. Kerry ar fi întârziat special la în­tâl­nirea cu premierul Arseni Iațeniuk, aș­tep­tând să fie invitat la președinție, unde dis­cu­tau planul de pace Merkel, Hol­lande și Po­roșenko. În cele din urmă, Ia­țeniuk s-a îndreptat spre sediul Pre­șe­din­ției pentru a participa la cina cu înalții oas­peți de la Ber­lin și Paris, în vreme ce Kerry s-a în­drep­tat către aeroport, iar de acolo a zburat la München. Poate că liderii europeni au vrut să-l menajeze pe Putin, alergic la tot ce miroase a „mână ame­ri­cană“. Sau poa­te că perspectiva Wa­shing­tonului asupra Ucrai­nei este atât de di­fe­rită decât a Ber­li­nului și Parisului, încât Merkel, cum a spe­cu­lat presa, a fost ca­te­goric împotriva in­vi­tării lui Kerry la dis­cuții. Sau poate că SUA și Germania și-au împărțit pur și simplu rolurile, Germaniei revenindu-i misiunea de a reglementa criza ucraineană. În fond, opiniile doam­nei Merkel nu sunt atât de diferite de ale președintelui Obama, cel pu­țin în dosarul livrării de arme letale Ucrai­nei. Spre deo­sebire de SUA, care dezbat se­rios înar­ma­rea Ucrainei, Franța și Ger­ma­nia flutură Rusiei perspectiva unei zone de comerț liber UE-Uniunea Euro-Asia­ti­că, co­la­bo­rării în lupta împotriva Statului Islamic și în reglementarea crizei siriene. Mulți eu­ropeni visează la ridicarea sanc­țiunilor eco­nomice impuse Rusiei, dar Merkel în­cearcă să obțină mici progrese pentru a salva obrazul Occidentului. Cât des­pre po­sibilitatea integrării Ucrainei în structurile politico-economico-militare ale Vestului, nu doar că Berlinul și Parisul nu oferă ni­cio perspectivă, ci liderii de aici asigură Ru­sia de câte ori au ocazia că se opun invitării Kievului în NATO.

Pentru miercuri, 11 februarie, este prevăzut un summit la Minsk, în formatul Normandia. Chiar dacă întâlnirea va avea loc, este puțin probabil ca ea să aducă progrese. Ziarul Kommersant făcea luni, cu două zile înainte de preconizatul summit, un inventar al problemelor ne­rezolvate. De pildă, nu este prevăzut cine supraveghează respectarea armistițiului și retragerea armelor grele, Kievul ar vrea trupe ONU de menținere a păcii, Moscova vrea propriile căști albastre. Nu e clară adâncimea zonei demilitarizate, din care trebuie retrase armele grele, Hollande a vor­bit de 50-70 km, ceea ce, în unele por­țiuni, lipește de frontiera cu Rusia aceste arme. Cine va controla granița ruso-ucrai­neană este o chestiune de viață și de moar­te pentru Donețk și Lugansk, pentru că li se poate tăia comunicarea terestră cu Ru­sia. Este o zonă de peste 450 km, foarte ușor de trecut, pentru al cărei control sunt necesare numeroase forțe umane și mij­loace materiale. Acordarea autonomiei, a spus Poroșenko recent, va urma re­fe­ren­dumului, pentru a cărui organizare vor trece luni la rând. Și lista continuă.

Doar și cu acest meniu de probleme des­fășurarea negocierilor de la Minsk se anun­ță foarte complicată. Între timp, pe teren, numărul morților a depășit 5.500, cel al răniților 13.000 și aproape un milion și ju­mătate de oameni și-au părăsit casele, fu­gind din calea războiului.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Pentru a fi consecvent (si iubit de alegatori), presedintele Rusiei nu poate juca alt rol decat cel al omului superior scarbit de falsa-bunastare, falsa-libertate si falsa-legalitate afisate de Occident. Dupa ce le-a excitat rusilor „mandria nationala”, orice pas inapoi inseamna, pentru Vladimir Putin, pierderi de popularitate.
    Din cate stiu eu, in Romania, ursul e ocrotit de lege. Poti face puscarie, daca omori un urs care te ataca. Presupun ca, pentru a nu face puscarie, trebuie sa-l lasi sa te mursece bine, inainte sa-l omori. Adica sa risti sa te omoare el primul… Incercand sa actioneze legal si „politically correct”, Occidentul e prada usoara pentru cei ce nu respecta reguli si tratate.

    Daca Rusia declara ca nu e implicata in razboiul din estul Ucrainei, ce cauta Rusia la negocieri? Domnul Putin poate „negocia”, dar poate si spune oricand, atunci cand separatistii nu respecta un armistitiu, ca acestia nu sunt sub controlul sau.

    SUA au cea mai puternica flota din lume, se invecineaza cu doua oceane si cu doua state care cu greu pot fi influentate de Rusia. Rusia s-a trezit cu vecini influentati de SUA si se zburleste la Europa, care e la ea acasa si e cu fundul in doua luntri. Rusia n-are sanse sa castige un razboi economic mondial, dar e o putere militara care nu se poate resemna cu statutul de „putere regionala”. In Ucraina e razboi, prin Europa apar „mici Putini” – orbani, tsiprasi sau cum s-or mai chema ei, iar SUA sunt departe.

    Din doua, una: Ori ceea ce se intampla e pe bune, iar Europa pierde, pe zi ce trece, cel putin la capitolul „imagine”, in fata Rusiei; ori ceea ce se intampla e un spectacol cu actori, pentru ca prostimea sa accepte o intelegere ce a fost facuta deja, in secret. Din punctul meu de vedere, in loc sa cheltuiasca bani pe arme si munitie, Occidentul ar trebui sa despagubeasca Ucraina pentru un coridor rusesc catre Crimeea, ucrainenii pro-europeni din acel coridor ar trebui sponsorizati sa-si refaca vietile in Ucraina, iar Occidentul ar trebui sa construiasca un zid inalt (fizic, informatic, financiar, militar etc.) pe noua granita si sa lase Rusia sa-si afirme valoarea in Asia, unde se intrece cu China si India.

  2. Vine o vreme, şi cred că e cea de acum, când paradigma confruntării devine falimentară sau, chiar mai rău, poate duce la o catastrofă planetară. S-au adunat prea multe arme pe “Titanic”, arme care pot să-l distrugă nu o dată, ci de sute de ori. A spera că nu vor fi folosite este o mare amăgire. Şi asta nu pentru că am fi iraţionali, nu, nu din cauza asta. Ci pentru că odată prinşi în logica confruntării, spirala violenţei face ca “temperatura” psihică să crească, apoi să dea în febră, exact ca la o gripă virulentă, iar la sfârşit vine şi .. “delirul”. Atomic, desigur. Întâi la unul, apoi la toţi ..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Armand Gosu
Armand Gosu
Armand Goșu predă Istoria politică și diplomatică a Imperiului Rus și a Uniunii Sovietice la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București din 2004. A fost consilier al mininistrului Teodor Baconschi pentru spatiul ex-sovietic (2010-2012). Coordonator de programe la Institutul Român de Istorie Recentă (2002-2004) și cercetător la Institutul de istorie “N. Iorga” al Academiei Române (1991-2001). A fost redactor șef adjunct (2005-2010) și redactor șef (2012-2014) la Revista 22, editată de Grupul pentru Dialog Social. A fost corespondent la Moscova pentru Radio BBC (1995-1998 și 1999-2000). A publicat Putin împotriva Occidentului. Războiul din Ucraina și noua dezordine mondială, Editura Polirom, 2023; Putin, obsesia imperiului, Editura Polirom, 2022; Rusia, o ecuație complicată, ediția a II-a, Editura Polirom, 2022; ediția I-a, Polirom, 2021; Între Napoleon și Alexandru I. Contextul internațional al anexării Basarabiei, ediția a II-a, revizuită și adăugită, Editura Polirom, 2022; Euro-falia. Turbulențe și involuții în fostul spațiu sovietic, prefață Teodor Baconschi, desene Dan Perjovschi, Editura Curtea Veche, 2016. Între Napoleon și Alexandru I. Principatele dunărene la începutul secolului al XIX-lea, Editura Academiei Române, 2008; La troisième coalition antinapoléonienne et la Sublime Porte - 1805, avec un préface de Mihai Maxim, Les Editions ISIS, Istanbul, 2003. A coordonat și/sau editat volumele: Democrația sub asediu. România în context regional, volum coordonat de Armand Goșu și Alexandru Gussi, Editura Corint, 2019; Politică externă comunistă şi exil anticomunist. Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă, vol. II, 2003, Editura Polirom, Iaşi, 2004; Şcoala Memoriei 2003. Prelegeri şi discuţii de la a VI-a ediţie a Şcolii de Vară de la Sighet, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2003; Despre Holocaust şi Comunism. Anuarul Institutului Român de Istorie Recentă, vol. I, 2002, Editura Polirom, Iaşi, 2003; Bukovski la Sighet, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2002 (editor și traducător). A editat volumele de documente: Istoria comunismului din România. Vol. III. Documente. Nicolae Ceaușescu (1972-1975), editori Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, Editura Polirom, 2016; Istoria comunismului din România. Vol. I. Documente. Nicolae Ceaușescu (1965-1971), editori Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, Editura Polirom, 2012; Istoria comunismului din România. Vol. I. Documente. Perioada Gheorghe Gheorghiu Dej (1945-1965), volum editat de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, Editura Humanitas, 2009.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro