Articolul de mai jos are la baza un interviu pe cale de aparitie in revista Psychologies, septembrie. Sunt determinat de articolul Alinei Mungiu-Pippidi despre subiectele la limba romana de la bacalaureat sa il restructurez si sa il public si aici. Ii multumesc pe aceasta cale pentru analiza lucida a situatie unui sistem de invatamant care are nevoie mai putin de reforma institutionala decat de reforma a resurselor umane. Fara a ignora toate celelalte articole aparute pe aceasta tema (pe care le-am consultat cu atentie), imi aduc pe aceasta cale contributia la o conversatie care sper sa aiba rezultate dincolo de polemica stearpa.
Rata de promovabilitate si intreaga conversatie legata de bacalaureatul din anul acesta imi pare un simptom, nu neaparat al unei boli ci al unei readaptari, lente ce-i drept, la contextul local si international in care competitia pentru resurse umane si creativitate este foarte mare. Tocmai de aceea in multe scoli sau sisteme educationale din lume invatarea metodelor de invatare este la fel de importanta ca si invatarea materiilor academice. In procesul pedagogic de multe ori este importanta metoda predarii si invatarea metodei mai mult decat materia care se preda. Cu alte cuvinte intr-un sistem educational bine construit nu inveti neaparat despre ceva, ci inveti cum sa inveti despre orice ar putea fi de interes. In acelasi timp curiozitatea este o calitate care trebuie cultivata mai degraba decat un impediment in calea invatarii a ceea ce “trebuie” sa inveti. Cu alte cuvinte elevii invata cum sa produca cunoastere si nu cum sa reproduca informatie, evident in mod ideal pe o baza de cunostinte academice solide. Din pacate in Romania accentul cade pe reproducerea de informatie – ceea ce nu incurajeaza mult inovatia si genereaza un anumit tip de conservatism generalizat.
Sistemul educational in Romania perpetueaza practica orientarii elevilor prin redistribuirea esecului si nu prin incurajarea aptitudinilor. Daca privim sistemul de invatamant in ansamblu, succesul scolar este definit unilateral – elevilor li se cere o performanta ca si cum ar trebui ca toti sa devina oameni de stiinta sau ministri. Exista cateva materii privilegiate (matematica, fizica, apoi istoria si literatura), iar restul sunt privite ca marginale. Aptitudinile artistice sau practice nu sunt deloc luate in considerare si nici valorizate. Astfel fiecare elev sau eleva este obligata sa performeze intr-o unica directie pentru care are sau nu aptitudini. Dupa ce isi atinge limita de performanta, daca aceasta nu este de nivel exceptional (si e imposibil sa fie pentru toata lumea) el sau ea este redistribuit aleator catre “celelalte” domenii ce ii vor deveni meserie, din nou fara a fi luate in considerare inclinatiile sale. Cu alte cuvinte, daca un elev sau o eleva nu este exceptionala la materiile valorizate (matematica, fizica) el sau ea va fi reorientata aleator spre o alta disciplina/ meserie – si mai rau! de obicei aceasta meserie nu este valorizata social, pentru ca materiile care indreapta spre ea nu sunt valorizate in sistemul educational. A fi artist, desenator, dansator, lacatus sau constructor este mai degraba definit ca un esec, expresia nereusitei de a deveni medic, avocat sau inginer de top/ arhitect. Redistributia tinerilor catre acea “alta” meserie este si ea definita ca esec: “ah, nu ai reusit la informatica, lasa, nu-i nimic, te faci lacatus” Sau mai rau “CE? Vrei sa fii artist muritor de foame?”
Un efect secundar la fel de nefericit pentru copii este modul de raportare la esec ca un dezastru defintiv si definitoriu pentru individ si nu ca un rezultat firesc al unor incercari. Esecul face parte (sau ar trebui sa faca parte) din procesul invatare, iar raportarea la esec este o cheie a succesului viitor. Esecurile ne definesc negativ doar daca nu intelegem acest lucru. Din pacate in invatamantul romanesc esecul este folosit de multe ori pentru etichetarea definitiva a elevului/elevei. Procesualitatea invatarii este aproape inexistenta, elevilor cerandu-li-se rezultate deja servite dinainte si de invatat pe dinafara.
Cu siguranta ca in invatamantul romanesc exista indivizi extraordinari, indrumatori si profesori care au capacitatea de a deschide mintile tinere spre productia de cunoastere (pentru a fi explicit, un bun lacatus produce la fel de multa cunoastere ca un bun medic). Din pacate aceste cazuri sunt isolate si marginalizate in marea de fenomene descrise de doamna Mungiu Pippidi in articolul sus amintit.
Cum sunt o persoana care incearca sa propuna solutii pragmatice, iata cateva dintre ele:
In primul rand incurajarea invatamantului practic prin alocare de resurse (scoli de arte si meserii sunt extrem de importante pentru dezvoltarea unei societati).
Redefinirea reusitei scolare prin identificarea si incurajarea aptitudinilor si cultivarea lor inca din primii ani de scoala;
Valorizarea varietatii si diversitatii programelor scolare acompaniata de marirea numarului de ore si activitati practice si micsorarea celor de tip teoretic pana la ajungerea la paritate;
Introducerea orelor de “dezbatere” obligatorii pentru materiile de tip umanist. In mod ideal profesorul creeaza un cadru in care elevii se simt incurajati si protejati in a-si exprima opiniile, intodeauna argumentat. Este un tip de predare creativ in care elevii exprima idei pro si contra acelui subiect sau argumeneaza impotriva opiniei lor personale, invatand astfel sa disocieze persoana de idée – extrem de important in momentul de fata in Romania. Educatia civica, ecologica, vin in aceeasi ordine de idei, aceea a dezbaterii publice de idei.
As mai pleda pentru reorientarea resurselor de la tehnologie catre valorizarea oamenilor (intotdeauna exista bani pentru tehnologie dar nu pentru plata corecta a celor care se ocupa cu actul pedagogic si de cercetare).
Merita de asemenea incurajate legaturile dintre mediul scolar si universitar si cel privat si accentuarea rolului de cercetare din invatamant. De ce? Pentru ca in Romania centrele de cercetare sunt desprinse de facultate dar exista oameni care fac si profesorat si cercetare, uneori in parteneriat cu sectorul privat. Astfel centrele de cercetare atasate universitatilor ar avea finantare privata, iar studentii ar avea contact cu problemele reale. Evident acest lucru se intampla in cateva cazuri remarcabile (de exemplu Alcatel si Universitatea Politehnica Timisoara).
In opinia mea unul din rezultatele cele mai grave ale tipului de invatamant care genereaza probleme precum cele semnalate de doamna Mungiu Pippidi este neacceptarea diferentei si atitudinea conservatoare a tinerilor din Romania. Daca la 16-18 ani tinerii nu se revolta intr-un fel sau altul ci au o scara valorica identica celei a parintilor sau a bunicilor – ba chiar mai conservatoare, vezi studiul Soros de anul acesta in care se evidentiaza ca tinerii din Romania sunt xenofobi, au atitudini de respingere fata de nou, sunt in general blazati si imbatraniti prematur –, atunci intreaga societate are o problema. Aceasta este generata de lipsa unui sistem educational care ar incuraja in mod ideal creativitatea, inovatia si care are la baza interogarea in mod constructiv a oricarei practici.
In mod particular, una din rezultante este xenofobia si retragerea in sine, spiritul non-civic si lipsa conceptului de bun comun. Inteleg prin aceasta neimplicarea in treburile societatii, iar daca acest lucru se face, el se face de ochii lumii. Cultura voluntariatului este relativ slaba si as spune ca la nivel social general este absenta increderea in celalalt. Astfel tinerii sunt condamnati la domesticitate, ei nu reusesc sa ajunga la stadiul decentrarii de sine, o conditie a maturitatii psihologice de altfel. As mai adauga ca increderea si fericirea sunt corelate statistic. Adica cele mai fericite tari sunt cele in care gradul de incredere in oameni este cel mai ridicat (Islanda). Toate aceste atitutdini sunt (sau ar trebui sa fie) incurajate si practicate in invatamant, prin departarea de la academismul excesiv catre pragmatismul social si cultural.
Mi-a placut tare mult analiza. Felicitari!
devil’s advocate. A. proba la lb.romana (criticata de dna AMP) deschide o discutie DUBLA. Dna AMP pleaca de la ipoteza ca proba era prea elevata fata de capacitatea elevilor. Nu cumva era prea ridicata fata de ceea ce s-a predat (si nu fata de ceea ce ar fi trebuit normal sa se predea)??? adica nu cumva profii au predat in „bataie de joc”??? B. critica fata de sistemul de azi e justificata. Inteleg ca prin LEN acest sistem se schimba DRASTIC -ciclu cu ciclu-. Adica cei ce vor incepe clasa IX (in 2011 sau 2012) vor avea un alt MOD de educatie. Ergo, un alt bac (inteleg eu chiar si bac diferentiat). Era cazul sa se faca modif. radicale in ciclul IX-XII de azi? Orice decizie DA/BA era la fel de criticabila si ambele parti ar avea dreptatea lor. PS. pt. oricine traieste in USA dilema e clara: implementare cu plugul sau cu buldozerul? cu plugul se cere forta mai mica (dar timpi mai lungi), iar cu buldozerul forta necesara este uriasa. Nu exista raspuns universal valabil la dilema. PS2. ce continui sa nu inteleg este obligativitatea invatamantului „generic/generalist” de 10 clase chiar si pentru cei ce la verificarea de 8 clase au medii de 2-2,5 (inaptitudine de a invata?!?). Caci, este evident ca aceasta obligativitate trage in jos nivelul de studiu in clasele 9-10.
cred ca ar trebui sa se dea elevilor posibilitatea sa aleaga trei materii din cele predate pt. ca uniformizarea aceasta va face din profesorii de romana,matematica,istorie,geografie vatafi pe invatamant.Aceste materii folosesc pe piata muncii la fel ca bricheta unui pompier la interventie fiecare elev are alte necesitati si idealuri mai putin ,cu tot respectul pentru ei ,poezia sau ecuatia de gradul 3, dar furtul cel mare se face la corectura unde se interpreteaza in orice fel mai ales la lb. romana unde poti scrie un rand si ai 9 sau 100 si ai 3
Leonard, cele 4 materii folosesc si pe piata muncii si in viata de zi cu zi. Daca ai facut matematica cat de cat serios vei avea o minte antrenata si capabila sa se adapteze la orice ti se cere. Din cei care vorbesc pe la TV toata ziua se vede de la o posta ca multi dintre ei nu au facut matematica serios niciodata. Nu sunt capabili sa faca rationamente simple si se cred buricul pamantului atunci cand isi dau cu parerea despre ceva. Un tip care a facut ceva mai multa matematica va fi un mai bun zidar decat unu care abia stie table inmultirii. va avea logica in ce face.
La romana sa nu mai vorbim. Daca un individ e lipsit de contact cu marile genii ale literaturii nationale si internationale porneste in viata cu un mare handicap. Handicap de imaginatie, de anvergura, de exemple pozitive sau negative etc. Cel care nu stie istorie nu se va putea pozitiona corect pe scara civilizatiei, nu va fi patriot, isi va dispretui propriul popr si in final se va dispretui pe el insusi.
Daca nu stie nimic despre anatomie ii va fi greu sa-si cunoasca propriul corp si nu va fi in stare sa aiba grija de el si de ai lui. Nu va intelege cat de important e fiecare organ al propriului trup pentru el si pentru ce vrea sa faca in viata. La fel cu lipsa de educatie fizica din scoli, care ii va creste niste adulti predispusi la boala pe tinerii nostri.
Evident exemplele pot continua cu muzica, economia samd.
Problema e ca tinerii nostri nu sunt curiosi decat despre putine lucruri care sunt in jurul lor si alea de multe ori sunt la categoria nocive.
Din pacate problema nu e doar in scoala, mai e si in societate si in familie si din ce vad eu nu pare sa aiba rezolvare prea curand…
Cele mai importante schimbari nu au fost inca facute. Avem nevoie de o noua curricula si de profesori capabili sa o respecte si sa o implementeze.
Am vazut cadva un serial stiintific al lui Carl Sagan in care acesta descria sentimentele care l-au cuprins atunci cand, fiind in fata rafturilor interminabile cu carti ale bibliotecii publice din New York, si-a dat seama ca in toata viata lui, citind fara intrerupere, ar putea citi o parte nesemnificativa (ca numar) a acestor carti.
Concluzia: informatiile pe care le memoram in timpul procesului de educatie scolara trebuie sa fie cele esentiale. De asemenea trebuie sa apara diferentieri de programa scolara mult mai accentuate si mai devreme, in functie de traseul ales de elev (real, uman etc.). Trebuie stabilit foarte clar care sunt cunostintele generale strict necesare unui tanar avand in vedere si o educatie continua, pe tot parcursul vietii. Trebuie tinut cont si de faptul ca, cu cat memorezi mai mult cu atat ai mai putin timp ca sa iti dezvolti capacitatea de analiza si sinteza precum si imaginatia. Daca se insista pe mai departe ca toti elevii sa aiba aptitudini de critici literari, atunci cei care doresc sa devina matematicieni pierd un timp foarte pretios cu memorarea si analiza unor informatii care le vor fi inutile in cariera si in viata. Reciproca este valabila. Criticii literari nu au nevoie de calcul diferential. Totusi, cei care urmeaza latura umanista sunt favorizati in acest moment, din acest punct de vedere. Ei pot sa evite matematica la bacalaureat spre deosebire de cei care urmeaza latura reala. Asta se datoreaza in principal unui patriotism prost inteles si nu nevoii de exprimare corecta in limba romana. Stapanirea limbii romane este necesara oricui insa de aici si pana la nivelul de cunostinte literare (si lecturi) care se cer elevilor este cale lunga. De asemenea, stapanirea limbii romane se poate face si citind lecturi de istoria si filozofia stiintei, etc. (pentru cei de la „real”) si nu citind poezie ermetica.
Cantitatea de cunostintele umane se dubleaza intr-un ritm tot mai accelerat. Cresterea calitatii vietii depinde de dezvoltarile din domeniul stiintei si tehnologiei. In aceste domenii, cresterea cantitatii de cunostinte noi este cea mai accelerata. Tarile care vor constientiza aceste adevaruri (decidentii) vor asigura prosperitate pentru cetatenii lor.
Ce as putea spune?.. Wow!!! Felicitari…. poate ca ar trebui ca cineva sa invete sa profite de aceste idei ale dumneavoastra si sa va valorizeze intr-o Romanie acre are nevoie de tineri capabili
LA OBIECT. Meritati sa completati echipa de conducere a ministerului invatamintului.Dupa cum am mai spus(fara sa fac pe desteptul prin asta) in Romania au ramas destui oameni sanatosi la bibilica. O zi buna !
Respect. În plus, e, cred, primul articol (după cel al Alinei Mungiu, la care faceţi referire) care nu vede lucrurile nici în logica lui „Băsescu şi Boc ie vinovaţi” şi nici în cea a „uslaşii e răi şi nu lasă guvernul să lucre” (ăsta ultiumul e, paradoxal, un raţionament moştenit din anul 90, din retorica puterii de atunci, nici opoziţia de la vremea aceea nu lăsa, cică, guvernul lui Roman să lucreze).
O analiza excelenta care atinge aproape toate hibele majore ale invatamantului romanesc. Hibe care se perpetueaza de vreo 50 + 20 de ani de cand au venit comunistii si au stalcit complet orice evolutie naturala a individualitatii umane decretand ca toti trebuie sa fim la fel si de preferat trebuie sa ne facem ingineri. Ostracizand orice aptitudini care ieseau din tipar.
Cred ca este un articol care nu doar atrage atentia asupra falselor interpretari asupra fenomenului, ci, lucru mai rar, ofera si solutii.
L-am trimis tuturor prietenilor, ca pe toate celelalte scrise de domnul Balasescu.
Un om rar care ar trebuie sa fie un purtator de opinie la un ziar influential.
@Victor: „Cantitatea de cunostintele umane se dubleaza intr-un ritm tot mai accelerat. Cresterea calitatii vietii depinde de dezvoltarile din domeniul stiintei si tehnologiei. In aceste domenii, cresterea cantitatii de cunostinte noi este cea mai accelerata. Tarile care vor constientiza aceste adevaruri (decidentii) vor asigura prosperitate pentru cetatenii lor.”
E o gândire excesiv de modernistă şi în acelaşi timp excesiv de demodată, adică e cu fundul în două luntri, cum spune proverbul românesc.
„Dezvoltarea Personală” (asociată cu „dezvoltarea prin învăţarea pe tot parcursul vieţii”) e un concept care a fost extrem de popular începând din 1980 încoace, odată cu explozia informaţională, în ţările anglofone, şi tot acolo conceptul a crescut în popularitate, s-a umflat ca un balon şi a pocnit aşa cum a pocnit bula imobiliară.
De fapt, nişte vagi ecouri ale acestui concept au răsunat şi în Blocul Estic, atunci când sovieticii pe de o parte şi alde Ceaşcă pe de altă parte insistau pe reviste ştiinţifice, cercuri ştiinţifice şi practice pentru pionieri, emisiuni ca Teleenciclopedia, cluburi sportive şcolare, baze sportive ale întreprinderilor etc – cu scopul teoretic de a stimula o dezvoltare a tuturor abilităţilor, nu doar a celor şcolare, ci şi practice, fizice şi de cultură generală.
Aşa cum „Dezvoltarea Personală” (la noi, a fost extrem de populară în 2001-2005 şi a murit în 2006, când a devenit subiect de bancuri) e falită în Vest încă din anii ’90, şi sistemul comunist-estic de „instruire a populaţiei” e la fel de falit.
Şi nu doar fiindcă falimentul generalizat al sistemului comunist a făcut ca laboratoarele şcolare, cercurile ştiinţifice şi practice, bazele sportive să ajungă să adune praful şi păianjenii din lipsă de resurse. Ci şi pentru că nu ţineau seama de considerentele practice legate de „materialul uman”. Am spus mai multe despre asta aici:
http://perfectionistul.wordpress.com/2011/06/29/de-ce-reforma-funeriu-nu-face-mare-branza/
~Nautilus
Cea mai buna analiza despre probleme in sistem de invatamant. Sper ca oameni care au putea sa faca schimbare vor citi acest articol si vor implementa propuneri sau cateva dintre ele.
Felicitari autorului. Un material pertinent. Bine scris.
Stimati cititori, dragi prieteni,
Va multumesc, sincer, pentru aprecieri. Intotdeauna am incercat si voi continua sa incerc analize care sa tina seama de contextul socio-cultural si economic si care sa aiba cel putin o solutie pragmatica, dincolo de orice tip de conversatie din sfera politica. Deciziile la nivelul elaborarii politicilor (policies) – care sunt intr-o mare masura si decizii politice – ar trebui, in opinia mea, sa se bazeze pe o mai buna intelegere a unei realitati complexe, care e mult dincolo de fragmentarea propusa in discursurile cu miza politica. Intr-adevar, ceea ce se intampla in educatie are mult mai mult de-a face cu un anumit sistem de valori perpetuate prin practici culturale si de educatie familiala decat cu persoanele aflate la conducerea tarii intr-un moment sau altul si care sunt in masura sa ia decizii. Intr-un fel e tocmai invers, chiar deciziile lor pot fi intelese printr-o analiza socio-culturala. Scurt-termismul prezent in zone importante ale administratiei in Romania, evitarea responsabilitatii si (prin) supraincarcarea sistemului birocratic, transparenta intelease ca amenintare si nu ca solutie sunt toate raspunsuri culturale la probleme reale.
Voi continua sa scriu, mai rar decat mi-as dori ce-i drept, pe aceste teme.
Multumesc din nou.
„As mai pleda pentru reorientarea resurselor de la tehnologie catre valorizarea oamenilor (intotdeauna exista bani pentru tehnologie dar nu pentru plata corecta a celor care se ocupa cu actul pedagogic si de cercetare)”. In sfarsit pune cineva punctul pe i! Performanta nu se face cu burta goala!
Foarte buna analiza. Salutam din München ICR Istambul.
Salutari intoarse :)