joi, martie 28, 2024

Balena suntem noi. Despre tineri și singurătate în mediul virtual

Campania „Stop Joc” inițiată de primarul general Gabriela Firea și de ministrul de interne, Carmen Dan, a stârnit, pe bună dreptate, multe ironii. Autoritățile române ar fi putut ști încă din 21 februarie, odată cu articolul publicat de Radio Free Europe / Radio Liberty, că balena albastră este încă un exemplu de panică morală difuzată viral fără o bază factuală [6]. Nici mass media nu a introdus prea mult discernământ în chestiune: începând cu luna martie, în media românească au existat peste 2000 de articole privind balena, observă Costin Ionescu [4]. Atenția mobilizată de mamiferul digital amenință să devină mai degrabă o forță de atracție decât de respingere pentru adolescenți, după cum remarcă Daniel David [2] și Mircea Miclea [5].

Toată dezbaterea publică și momentul culminant al campaniei „Stop Joc” sunt încă un simptom al singurătății digitale în care îi lăsăm pe copii și pe adolescenți. Balenele stau în apă și le e frică de uscat. Noi stăm în filme, cărți, cel mult Facebook, și ne e frică de jocuri video și de alte feluri de viață virtuală. Noi, adulții, suntem cei care le cumpărăm copiilor telefoane și laptopuri și apoi suntem disperați să le restricționăm timpul în care „stau pe calculator” sau „stau pe mobil”. Mult prea rar îi acompaniem pe bune în lumea digitală. Parc-ar fi mâna destinului ca adolescenții să navigheze această Terra Incognita singuri, să se dea ei cu capul de wall-uri și de toate capcanele internautice. De câte ori jucăm aceleași jocuri, împreună sau alături de ei? De câte ori le propunem jocuri care nouă ne-au plăcut, sau despre care am citit recenzii bune? De câte ori experimentăm platformele, rețelele și comunitățile în care ei sunt membri, dincolo de Facebook-ul oficial – nu doar pentru a-i supraveghea, ci pentru a fi parte din același univers și a putea conversa inteligent în privințe digitale?

„Este important să intrăm pe internet ca să culegem informații care să ne ajute să fim mai buni – chiar și la școală, care să ne ajute să cunoaștem lumea mai bine. Dar atât”, spune ministrul de interne. Contrastul dintre „informații de pe internet = bune” și „altceva pe internet = rău sau chiar fatal” este dominant în discursul vorbitorilor „Stop Joc”. Campania trimite dincolo de panica balenei albastre, deoarece, în imaginarul colectiv care se află în spatele acestor discursuri, „cea mai mare amenințare cu privire la siguranța copiilor este jocul online” – după cum afirmă Bogdan Stanoevici în discursul ce lansare [1].

Poate că are dreptate. La urma urmei, unde află copiii și adolescenții vreo opinie informată și credibilă despre ce jocuri să joace și ce jocuri să evite? Care sunt emisiunile, rubricile, spațiile fizice sau virtuale în care noi, părinții și profesorii români, aflăm și discutăm despre cele mai inteligente, empatice, informative, creative jocuri digitale? Tinerii sunt singuri singurei „pe mobil”, instalează și dezinstalează ce le trece prin cap și noi ne mirăm și dăm vina pe jocuri, așa în general.  Doar toate jocurile sunt la fel, cum toate filmele sunt la fel și toate cărțile sunt la fel.

Cărțile sunt bune, jocurile sunt rele – aceasta pare să fie morala cel mai frecvent întâlnită. Bogdan Stanoevici spune, „Cu siguranță mulți dintre dumneavoastră v-ați confruntat până acum cu diverse probleme legate de mediul virtual, este acest mediu în care ne pierdem cu toții după părerea mea prea mult timp. Copiii care petrec prea multe ore pe internet și care nu citesc suficient de mult, tineri care preferă socializarea din online sau părinți care nu mai pot controla astfel de situații. Sunt momente pe care le cunoaștem cu toții și pe care încercăm să le remediem. Internetul este într-adevăr o lume fantastică, o lume plină de informații utile și jocuri distractive, dar care ascunde și foarte, foarte multe pericole. Telefoanele inteligente, tabletele și alte gadgeturi care deschid oportunități de cunoaștere excepționale, dar care prezintă și un risc major, în special pentru copii.(…). A proteja copiii este sensul vieții noastre a adulților. A proteja copiii de pericolele din mediul virtual reprezintă o adevărată provocare în momentul actual. Cea mai mare amenințare cu privire la siguranța copiilor este jocul online. Și aici ajungem la această tristă și gravă acțiune, aș vrea să spun, și nu joc, pentru că joc presupune ceva frumos, care se numește Balena albastră”. Mesajul este familiar, pare de bun simț, chiar evident, prea adevărat ca să fie interesant. Părinții sunt cei care trebuie să controleze și nu reușesc. Internetul este în cele din urmă o pierdere de timp, o rupere de lume. Poate pentru că noi, adulții care controlăm copiii, suntem rupți de internet?

Nu pot să nu remarc un alt element fascinant din discursul de mai sus. O frază se regăsește și într-un articol „de pe net” din 2011 sau mai devreme [3]: „Internetul este o lume fantastica, plina de informații utile si lucruri distractive, la care toți copiii au dreptul. Dar aceasta lume ascunde si pericole  ce pot fi evitate daca respecți următoarele reguli”.  O altă propoziție se regăsește în articolul Roxanei Petre din România Liberă, publicat pe 21 martie [7]: „A-i proteja pe copii de pericolele din mediul virtual reprezintă o adevărată provocare pentru părinți”. Oare noi, adulții, am pierdut cu totul capacitatea de a gândi pe cont propriu, fără a prelua copy-paste din articolele de pe net? Oare noi suntem cei care îi învățăm pe copii să „ia de pe net” idei fără a-i învăța să le regândească și să le treacă prin propriul filtru – sau măcar să le citeze?

Este timpul să devenim amfibieni, să navigăm mai firesc prin diversitatea enormă a jocurilor digitale. Să căutăm jocurile istorice, critice, literare, strategice care vor îmbogăți experiențele digitale ale copiilor și adolescenților și vor depăși opoziția dintre „informații utile” și „jocuri distractive”. Să îi învățăm pe copii să gândească împreună cu noi experiențele digitale, să citim și să trăim împreună, cel puțin din când în când, în lumile online.

Pentru a încheia optimist, am întrebat prieteni și prietene și am compus o listă punct-de-pornire a unor jocuri digitale reflexive, dincolo de stereotipul joc=pierdere de vreme. Unele dintre ele sunt potrivite doar pentru copii mai mari sau adolescenți:

  • Valiant Hearts, de Ubisoft – un joc emoționant despre Primul Război Mondial;
  • 80 Days de inkle, un roman-joc inspirat de romanul lui Jules Verne „Ocolul Pământului în 80 de zile”;
  • This War of Mine, de 11 bit studios – un joc inspirat de asediul orașului Sarajevo;
  • Papers, Please: A Dystopian Document Thriller, de Lucas Pope – despre dilemele morale ale traversării frontierei, din perspectiva ofițerilor vamali;
  • To the  Moon, de Freebird Games – despre vise și iubire.

Cât privește lista, sper că „Va urma”.

Referințe

1.           ***. Lansarea campaniei „Stop joc! E viața ta!” de către Primarul General al Municipiului București, Gabriela Firea, și Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. Privesc.eu, 2017.

2.           Hanganut, R. and David, D. Profesorul Daniel David, despre ”Balena Albastră”: Am transformat un fenomen care nu era atât de important în unul care devine foarte mare. E un exemplu de fake news cu efecte. News.ro, 2017.

3.           Internet Helpline. 10 reguli pentru o navigare sigura si placuta pe Internet!

4.           Ionescu, C. Obsesia Balena Albastra in presa din Romania: cum s-a rostogolit un subiect fara baza factuala pana la aparitia unei avalanse de care incearca sa profite politicienii. Hotnews.ro, 2017.

5.           Ionescu, C. and Miclea, M. Mircea Miclea: Campaniile media si cele publice legate de Balena Albastra cresc probabilitatea de a se intampla nenorociri in loc sa o reduca. Hotnews.ro, 2017.

6.           Khazov-Cassia, S. Teen ‘Suicide Games’ Send Shudders Through Russian-Speaking World. Radio Free Europe / Radio Liberty, 2017.

7.           Petre, R. Fenomenul „Balena Albastră”. Sfaturile specialiștilor pentru părinții care vor să-și protejeze copiii de pericolele de pe rețelele de socializare. Romania Libera, 2017.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Doamna Firea imi pare preocupata nu sa faca treaba ci sa se scrie despre ea ca face treaba…
    De cand a venit la primarie, tot o aud pe doamna primar ca face „apeluri” la diverse institutii si societati sa-si faca treaba ca lumea. „Fac apel” nu inseamna nimic, doamna Firea. Faptele vorbeste, nu vorbele faptuieste.
    Cu ceva timp in urma, citeam articole cu titluri de genul „primaria Capitalei vrea sa preia metroul” si „primaria Capitalei vrea sa preia Centura Bucurestiului”. Dupa o zi doar, citeam ca Doamna Gabi a scos de pe ordinea de zi a sedintei CGMB cererile de preluare a Metrolului si Centurii… Dublu fâs, adica… mult zgomot pentru nimic… Sa ne prefacem ca facem ceva, ca lumea uita, pana la urma…

    Cat despre „Balena Albastra”, nu stim exact ce e si cu ce se mananca, dar incropim la repezeala o campanie, de manuta cu alta doamna-politician… ne da pe la televizor, pozam in persoane preocupate de binele copiilor si tinerilor… asa, sa ne iubeasca lumea…
    Stimate doamne, primarite, ministrese si mame!… Copii care-si cresteaza antebratul cu lama exista de mult timp, iar pe multi dintre ei parintii i-au lasat, plecand la cules de capsuni, impinsi de la spate de „bunastarea” oferita de PCR-FSN-PDSR-PSD, timp de (multi) ani de zile! Cam asa sta treaba, zic eu…

  2. Din nefericire aveți foarte mare dreptate. Cât de ciudate și bolnave sunt opțiunile marei mase a compatrioților noștri. Mai ales când vine vorba de copii. Sunt curios ce ar alege românii dintre o parcare și un spațiu de joacă pentru copiii. Între un guvern cu viziune pe termen mediu și lung și unul ce oferă azi un beneficiu. Între un profesor de calitate și unul care oferă note de „calitate”. între 3 ore de „Romanii au talent” sau 3 ore petrecute cu scopul de a descoperi talentul propriei odrasle.
    Marea masă se află într-o disonanță cognitivă extrem de nocivă de unde și acest comportament aproape schizofrenic. Sunt părintele unui copil de 20 de luni și mulțumesc cu această ocazie tuturor sociologilor, psihologilor, neurocercetătorilor, etc pentru munca depusă în demersul lor de a desluși mecanismele dezvoltării individului uman. Eu le-am aplicat și nu fără rezultate.
    Copiii ajung să „se piardă” în mediul online atunci când validarea socială atât de necesară pentru dezvoltarea emoțională este absentă.
    Încet, încet, România va rămâne fără părinți, profesori și popi de calitate. Iar rezultatul pe termen mediu și lung va fi devastator, mai ales în ceea ce-i privește pe copii. Și pentru că petrec mai bine de jumătate din timpul meu liber cu propriul copil având și informații neuro-sociale observ fără să vreau o diferență enormă între dezvoltarea lui și a 90% dintre ceilalți copii de aceiași vârstă sau chiar mai mari, cu care interacționez zilnic în locurile de joacă.
    Atașez două clipuri video cu exemple de informații ce ar trebui să schimbe radical modul în care gestionăm interacțiunile cu cei mici.
    https://www.ted.com/talks/moshe_szyf_how_early_life_experience_is_written_into_dna
    https://www.youtube.com/watch?v=iKe-ThYGtZg

  3. Exista mai multe initiative in directia protejarii copiilor si informarii parintilor cu

    privire la continutul jocurilor pe calculator atat in afara cat si la noi in tara.

    Exista trei sisteme de evaluare a jocurilor online: CERO, ESRB si PEGI. Mai multe informatii

    gasiti la link-ul: http://old.sigur.info/index2.php?option=com_content&do_pdf=1&id=82

    Pentru a va informa si cauta jocuri cu rating PEGI puteti folosi site-ul:

    http://www.pegi.info/ro/index/id/464

    Platformele de jocuri care permit o monitorizare eficienta a jocurilor achizitionate si

    instalate si care contin si magazine care comercializeaza jocuri cu rating sunt iTunes-ul de

    la Apple, asta desigur pentru parintii comozi.

    Exista multiple jocuri online care au continut educational ca si recomandari personale as

    putea sugera:

    Om Nom, Where’s My Water? de la Disney, Reversi.

    Oricum in ce priveste universul jocurilor, de exemplu in scoala, ele nu exista. L-am intrebat pe baiatul meu deca se joaca la scoala si mi-a spus ca nu. Daca am evacuat jocurile din viata copiilor scolari incepand cu varsta de 7 ani sa nu ne miram ca gasesc alternative la varste mai inaintate cand dobandesc mai multa independenta si cand nu mai asculta chiar intru totul de ceea ce li se spune la scoala sau acasa.

    Universul informational si educativ atat de vast are multiple medii de comunicare prin care poate ajunge la copii: Internet, Televizor, carti, reviste, retele sociale.

    Este dificil sa se monitorizeze activ toate aceste surse mai ales pe masura ce copii cresc. Cred ca o abordare informata in cadrul educatiei de la scoala poate da rezultate mult mai bune. Intr-un astfel de program educativ copiii pot afla de tipurile de continut, modul in care el este creat, platformele si modurile de prezentare, de la jocuri, la programe si filme televizate, forumuri online, ziare si reviste in format clasic sau online, carti, wiki, platforme de comunicare, platforme de colaborare, retele sociale, platforme educationale online precum si locurile in care pot avea acces la aceste informatii, de la Internet, TV, la biblioteci, librarii online si bineinteles scoala si biserica. De asemenea se poate discuta despre modul in care oamenii partajeaza cuonstintele in mod liber sau proprietar avand in vedere obtinerea de foloase materiale precum si rolul si caracterul obiectiv al cunostintelor partajate avand in vedere motivatia intrinseca a celui care le disemineaza. Un astfel de program educational poate avea in vedere si educarea copiilor cu privire la datele pe care mediul online le aduna, de cele mai multe ori in mod automat si cum este folosita aceasta amprenta digitala si care sunt implicatiile ei in viata de zi cu zi, precum si modul in care poate afecta libertatea si viata privata si care sunt drepturile si bunele practici privind utilizarea mediului online in asa fel incat sa poata fi folosit cu siguranta si incredere ca nu ne pune viata in pericol si ca nu ne limiteaza nici libertatile si alegerile pe care le facem si nici pe cele ale celorlalti oameni.

  4. Cam asa zic si eu despre campaniile anti-bullying. O isterie motivata politic, in care, vezi Doamne, copiii se sinucid din cauza homofobiei.

    • Aveți dovezi? Sau e suficient un „insight” de genul „din moment ce sprijină cauza neomarxiștilor corecți politic, tre să fie fals”? Nu de alta, dar când un intelectual de calibrul lui Patapievici intră în dialog cu ceva conspiraționist de mâna a doua care susține că încălzirea globală nu e antropogenă, e penibil( https://www.youtube.com/watch?v=vi3eOkWy8wk ). Chiar și atunci când exercițiul lor are un scop nobil, cum ar fi discreditarea stângismului sau legitimarea „sfintei” agende a dreptei. Poate nu v-ați dat seama până acum, dar știința nu e marxistă, nu-i nici de dreapta, n-are colorit politic(decât atunci când mintea politică o subminează în interese meschine). Știința se bazează pe dovezi și se infirmă prin dovezi. Faptul că unii iau doar ce le place din știință sau, mai bine zis, doar ceea ce corespunde agendei lor politice, e o mărturie grăitoare despre integritatea intelectuală a unor asemenea indivizi.

        • Libertatea de a greși o acordăm unei persoane doar atunci când nu interferează cu libertățile și drepturile celorlalți.

          Lăsând astea deoparte, țin neapărat să vă mulțumesc pentru că mi l-ați introdus(probabil involuntar) pe Jordan Peterson. Conferința dânsului a fost boicotată în unul dintre materialele video la care m-ați trimis mai demult (e vorba de articolul lui Costin Damasaru, în caz că nu vă amintiți). Dacă aveți timp, am găsit niște discuții extrem de interesante între el și Sam Harris(
          https://www.youtube.com/watch?v=1gdpyzwOOYY și https://www.youtube.com/watch?v=p8TDbXO6dkk ). În primul podcast, discuția s-a blocat la o divergență referitoare la natura adevărului și nu prea a fost productivă, de aceea au realizat încă unul, mult mai reușit. Merită ambele vizionate.

  5. Ar trebui sa adaugati in lista de jocuri educative toata colectia Portal: 1, 2 si Mel Stories :D A fost deja folosit cu succes in alte tari in procesul de educatie:

    https://arstechnica.com/gaming/2011/09/portal-is-used-to-teach-science-as-valve-gives-game-away-for-limited-time/

    http://www.popsci.com/article/gadgets/portal-2-improves-cognitive-skills-more-lumosity-does-study-finds

    Cat priveste This war of mine, as zice ca nu ar trebui pentru copii ci ar trebui rezervat adolescentilor. E destul de brutal si depresiv. Da, sa-i ajutam pe copii sa inteleaga despre aspectele negative ale razboiului pare o intentie nobila dar cand le dam in cap cu toate brutalitatile aferente ne vom trezi ca mai multi o sa aibe cosmaruri sau depresii dupa ce au trecut prin el :D

    Dar daca This war of mine ramane in carti si pentru copii, atunci dupa cateva jocuri clasice de puschi-puschi pac-pac, un Spec Ops: The Line vine la fix. E mai putin brutal fata jocul bazat in Sarajevo, dar in continuare depresiv spre final.

  6. In toiul discutiilor despre modul cum trebuie abordata tema sensibila in care s-a intrat cu bocancii, atunci cand ar trebui lasati profesionistii sa lucreze, doamna Firea este intrebata de o reporterita, la lansarea actiunii stop joc:
    -Ce va autorizeaza pe dumneavoastra sa intrati in aceasta campanie (adica, fara consilierea unor psihologi)?
    Raspuns spontan al d-nei „primar” cu voce puternica si de necontrazis:
    -Sunt primar general al Capitalei !!!… (pe tonul pe care ar fi spus : „L’etat c’est moi!!!”)
    (citat aproximativ, pentru ca eram pe radio in masina)
    Deci, primarul are in fisa postului si calitatea de psiholog; si cine mai stie cate altele

  7. Felicitari, excelent articol! Si eu cred ca trebuie depasit cliseul „informare pe net = buna vs. jocurile on line = proaste”. Pt ca si informarea pe net poate sa fie catastrofala… La jocurile educative as recomanda si pe cele de logica si dezvoltarea gandirii. Peace!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cosima Rughinis
Cosima Rughinishttp://contributors
Cosima Rughiniș este profesoară în Departamentul de Sociologie al Facultății de Sociologie și Asistență Socială și directoare a Școlii Doctorale de Sociologie a Universității din București.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro