Istoria comunismului ramane de o ardenta actualitate. Istoricul Codrut Constantinescu (colaborator permanent la “22″ unde a scris articole remarcabile despre intelectualii sedusi de utopia comunista, co-autor, impreuna cu Mirel Banica, al volumului “Enervări sau despre bucuria de a trăi în România”, aparut la Polirom in 2007), a publicat pe portalul “FilmeCarti” o cronica nuantata, pertinenta si patrunzatoare a cartii mele despre labirintul psihologic si sociologic al nomenclaturii comunista, ceea ce el inspirat numeste o balta rosie, cu pestii si pestisorii ei. Ii multumesc pe aceasta cale, mai cu seama ca am citit, pe langa articole oneste, si o pseudo-recenzie in care subiectul, cat se poate de serios, este plasat in zona unui derizoriu penibil prin utilizarea abuziva, chiar aiuritoare, a unor concepte psihanalitice menite sa transforme intreaga aventura a rupturii cu un sistem si cu o casta intr-un clasic, chiar banal protest oedipian. Imi detestam tatal, imi adoram mama, restul vi-l puteti usor inchipui. Recenzia devine, in acest caz, autoproiectie, pamflet ideologic si atac la persoana.
Trec peste aberatia de a vedea in portretizarea femeilor-comisar ale epocii staliniste (de la Liuba Chisinevschi si Ghizela Vass la Marta Draghici si Tamara Dobrin) o expresie a misoginismului. Sa vorbesti despre obezitatea Licai Gheorghiu nu inseamna decat sa prezinti cu acuratete cum arata cea care se dorea regina filmului romanesc (ambitie sustinuta de articolele encomiastice ale unor Mihnea Gheorghiu si Eugen Barbu. Sa scrii despre doctorii “tovarasilor” inseamna sa dezvalui cum functiona sistemul nomenclaturist in acel domeniu cat se poate de sensibil. Cum se stie, starea sanatatii liderilor comunisti era socotita secret de stat. Merita sa stim ce a fost Sectorul Special din cadrul Gospodariei de Partid? Cine erau doctorii personali ai lui Dej, Ceausescu, Luca, Miron Constantinescu, Apostol, Parvulescu, Bodnaras, Borila, Draghici, Maurer etc? Nu a fost moartea doctorului Abraham Schaechter, medicul, ani de zile, al familiilor Ceausescu si Draghici, direct legata, daca nu chiar organizata, de Securitate, una din acele afaceri enigmatice inca nedezlegate?
Nu este semnificativ ca doctorului Leon Bercu, respectatul internist care se ocupa de sanatatea lui Gheorghiu-Dej, i s-a interzis, de catre Maurer, Ceausescu si Bodnaras, sa-i comunice Licai Gheorghiu iminenta moarte a primului-secretar al CC al PMR? Nu este acesta un detaliu demn de luat in seama cand examinam succesiunea lui Dej? Merita sa stim care erau relatiile de amicitie/rivalitate/ostilitate din Olimpul comunist? Ne spune acest gen de explorare ceva semnificativ despre natura sistemului? Cum se faceau si se desfaceau aliantele la varf? Cum se nasteau ori erau inventatate fractiunile? Ce a fost FIAP-ul si cine erau fiapistii? Care erau relatiile dintre ilegalisti si cei propulsati pe orbita puterii dupa 1945? Ce discutau acasa magnatii comunisti, inclusiv cu copiii lor? Unde isi faceau vacantele? Care erau relatiile dintre Elena Ceausescu si ilegaliste precum Ecaterina Borila, Tina Chivu, Stela Moghioros, Natalia Rautu ori Sanda Ranghet? Eu unul, cred ca da, cred ca aceasta analiza nu este una strict anecdotica, desi, sincer, nu vad o problema cu anecdotica, mai ales atunci cand informatiile reale au fost atata amar de vreme tainuite si negate. La fel cred recenzenti ai cartii precum Marius Stan, Catalin Avramescu, Dan C. Mihailescu, Angelo Mitchievici, Petre Iancu, Mircea Stanescu. Oricine a citit cartea lui Simon Sebag Montefiore despre cercul intim al lui Stalin stie despre ce vorbesc.
Cum bine observa Codrut Constantinescu, ma opun in carte determinismului filial. L-am respins, cu costurile psihologice usor imaginabile, in devenirea mea intelectuala si politica. Mai mult, resping orice determinism biografic, orice incercare de a prezenta copiii drept automat si definitiv infeudati experientei parintilor. Fiul lui Laszlo Rajk a devenit unul din disidentii de seama din Ungaria kadarista. In “Lumea secreta” dau exemplul lui Karol Modzelewski, fiul primului ministru de externe al Poloniei stalinizate. Admirabil istoric, Karol Modzelewski a fost co-autor, impreuna cu Jacek Kuron, al celebrei “Scrisori deschise catre CC al PMUP” din 1964, a fost arestat, judecat si condamnat pentru “activitate contra-revolutionara”. In 1980, a fost unul dintre consilierii lui Lech Walesa in timpul negocierilor care au dus la recunoasterea sindicatului liber si auto-guvernat Solidaritatea. In cartea sa “The Iron Curtain: The Crushing of Eastern Europe” (2012), Anne Applebaum se ocupa de relatia dintre Modzelewski-tatal si Modzelewski-fiul. Dar trebuie sa ai cultura istorica si decenta pentru a scrie cu profunzime despre aceste lucruri. Ar mai fi de adaugat ceva: biografia unui Ion Iliescu nu poate fi scrisa in chip onest daca nu luam in consideratie in ce familie s-a format. Evident, putea si el sa se desparta de optiunile parintilor sai, cum ar fi putut sa o faca si Petre Roman. Nu au facut-o, au continuat sa idealizeze experiente tributare speciosului internationalism stalinist.
Am corespondat candva cu Gheorghe Chisinevschi, mezinul cuplului Liuba si Iosif (a murit prea devreme). Era perfect constient de ororile sistemului. Mi-a raspuns fara reticente la intrebari legate de parintii sai. Acum, dupa publicarea “Lumii secrete”, am primit un mesaj din partea unuia din copiii inaltei nomenclaturi de-odinioara. Nu voi spune mai mult, este dreptul persoanei sa nu fie expusa curiozitatilor lipsite de pudoare. Ofer aici doar un scurt citat: “Abia acum ma simt ca facand parte, alaturi de tine, din acelasi “calup” de produsi cu mintea treaza, vazand inainte si inapoi teribile povesti, dezlegand semnificatii, punand lupa asupra sensurilor.” O fraza precum aceasta, tasnind din suflet, contrabalanseaza atatea mizerii si infamii debitate acolo de unde te astepti, dar si in locuri de unde te astepti mai putin…
Daca autorul acelui text ignobil ar fi citit “Memoriile mandarinului valah” de Petre Pandrea ar fi putut descoperi ca portretistica istorica nu este un teritoriu aseptic, ca este permisa, chiar recomandata, descrierea personajelor asa cum se infatisau ele in epoca, psihic, fizic, ideologic. Despre Goering, Pandrea scrisese in „Germania hitlerista”: „Obez, limbut si titanozaur”. Daca ar fi citit descrierea unei manifestatii legionare facuta de Lucretiu Patrascanu in „Problemele de baza ale Romaniei”, pseudo-recenzentul ar fi aflat cum doctrinarul marxist se referea la masiva prezenta a tot felul de estropiati intre cei care se considerau meniti sa mantuie Romania. Daca l-ar fi citit pe Eric Hoffer (“The True Believer”) ar fi aflat ca exista o predispozitie, o inclinatie a celor numiti misfits spre mesianismele revolutionare. In fine, chiar si zelotii corectitudinii stangiste ar trebui sa stie ca ridicolul ucide…
”Lumea secreta a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete”, de Vladimir Tismaneanu
Editura Humanitas, Colectia ”Memorii. Jurnale”, Bucuresti, 2012
Suntem naivi (oare ?), dar credem că acesta este genul de lectură care ar trebui să devină obligatorie prin şcoli sau măcar licee şi facultăţi de istorie, nu de alta, dar regimul totalitar comunist (cu forma sa dejisto-ceausista) trebuie demontat bucată cu bucată căci lupta cea mai grea se dă tot în mentalul unui popor, condamnarea oficială a comunismului fiind necesară, dar insuficientă pentru această amplă deconstrucţie.
Vladimir Tismăneanu a strâns/contopit/adunat/legat într-o singură carte nenumărate amintiri politice personale, dorind să ofere istoriografiei româneşti materie primă, chipuri ale celor care au construit regimul totalitar comunist în România căci „istoria nu a fost făcută de anonimi.” Sau doar de Dej şi familia Ceauşescu. Autorul oferă portretele unora din reprezentanţii de marcă ai nomenclaturii comuniste din România, pe unii dintre ei autorulul cunoscându-i nemijlocit, prin intermediul anturajului-familiei sau studiilor universitare, atât nomenclaturişti de prim plan cât şi unii mai mici si modesti, balta roşie avea destul peşte, de diverse dimensiuni, doar rotiţe în aparatul de Stat comunist.
În marea lor majoritate, portetele au tuşe închise. De cele mai multe ori diagnosticul lui Tismăneanu este necruţător, politologul american de origine română neezitând să taie în carne vie. Nu ezită să descrie implicarea părinţilor săi în utopia comunistă. Rolul lor, departe de a fi unul din prim plan. Ambii părinţi au făcut parte, pentru o scurtă perioadă, din nomenclatura comunistă, acesta fiind şi motivul pentru care V. Tismăneanu a reuşit să întâlnească numeroase pistoane ale regimului totalitar. „M-am născut într-o familie a stângii marxiste. Aşa cum un credincios se consideră catolic, protestant, ortodox, musulman, părinţii mei se considerau marxişti. A-i întreba ce religie au, a le atribui o apartenenţă etnică ar fi fost în ochii lor o desfigurare a identităţii. Ei se vedeau membri ai stângii internaţionale marxiste.”. Dar acest lucru nu înseamna preluarea acestor idealuri. Dimpotriva căci „nu avem nici un fel de obligaţie ereditară de a împărtăşi crezurile unei generaţii anterioare, mai ales atunci când acestea s-au dovedit catastrofice. Întotdeauna există şansa pentru ceva nou, pentru un început, pentru o renaştere. Pentru cei care cred în responsabilitate, obligaţia constă în asumarea adevărului şi în definirea liberă a propriei identităţi.”
Remarcabilă este şi memoria autorului. Părinţii săi au luat parte la războiul civil spaniol, luptând în celebrele Brigăzi Internaţionale. Tatăl său şi-a pierdut braţul drept în bătălia de pe Ebro, cei doi fiind evacuaţi odată cu întregul personal al Brigăzilor Internaţionale în 1938, ajungând în Uniunea Sovietică. “Pe lângă episoadele de hoţie şi antisemitism, pe mama o şochează în URSS mizeria vieţii cotidiene. Dar toate acestea sunt contracarate prin nişte mecanisme justificative extrem de puternice. (Comuniştii din categoria romantică au fost experţi în raţionalizări. Găseau explicaţii pentru orice). Părinţii mei vor găsi întotdeauna argumente: trebuie electrificare şi trebuie sacrificiu pentru electrificare…” Drama părinţilor săi se rezuma şi la „pe de-o parte, erau obsedaţi de injustiţile sistemului capitalist, dar pe de alta au acceptat să închidă ochii, sub forma servituţii voluntare, în faţa informaţiilor care veneau dinspre Uniunea Sovietică.(…) Comentariile lucide erau etichetate ca modalităţi de a duce apă la moară imperialismului, fascismului, hitlerismului şi aşa mai departe.” La începutul anilor 60 tatăl a fost epurat, devenind duşman al Partidului, fapt ce avea să-l marcheze pentru restul vieţii! Cam aşa ajungi când crezi prea mult! Parintii lui nici nu puteau să vadă dar nici nu doreau să vadă adevărata natură a regimului pentru care suferiseră şi luptaseră.
Pentru textul complet al cronicii lui Codrut Constantinescu:
http://filme-carti.ro/carti/lumea-secreta-a-nomenclaturii-de-vladimir-tismaneanu-2-30193/
Versiune actualizata a articolului meu aparut in editia online a revistei „22”:
http://www.revista22.ro/balta-rosie-a-nomenclaturii-24181.html
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Neindoielnic domnule Tismaneanu! Sincer, in evident contrast cu detractorii dv, care marseaza pe ideea „ca-i nascut in Primaverii”, si alte aiurile, va resepect exact pentru faptul ca v-ati nascut in Primaverii, in culcusul de aur al nomenclaturii (involuntar), si la virsta maturitatii intelectuale, atunci cind si constiinta si discernamintul s-au cristalizat, ati zis enough is enough (voluntar)! Ca mai toata generatia dv (desigur ma refer la generatia de nascuti „in Primaverii”), ati fi putut foarte usor sa va multumiti cu viata calduta si priviligiata (chiar daca in esalanoul doi sau trei, pina la urma cei din urma au devenit cei dintai, dupa cum bine se vede in trecutul nu prea indepartat, si desigur in prezentul aproape la fel de urit ca trecutul, daca nu cumva mai urit). Si totusi ati ales un uncertain future! Oricit de stapin pe sine, si oricit de pregatit intr-un anumit domeniu, nu e o alegere usora, in general, indiferent de trigger (desi la mai toti oamenii destepti din diaspora, resortul a fost acelasi: prefer nesiguranta (intiala) a unui viitor nou, decit nici un viitor – si cind zic asta nu ma refer desigur la viitorul „material”, ci a viitorului pe care-l putem modela exclusiv prin noi insine, in care depindem exclusiv de noi insine).Noi emigrantii stim acest lucru foarte bine! In cazul dv insa, e si mai de admirat alegerea, pentru ca dv erati deja privilegiat sa zic asa. Sa dai cu piciorul unui anumit confort si o anumitei sigurante, pentru a incepe viata de la zero, intr-o lume pe care mental si ideal poate ca o ai modelata, dar care e practic necunoscuta (mai ales pe vremea aia, cind diferentele dintre societati erau enorme), mi se pare si o proba si de curaj, dar mai ales de constiinta curata si trezire intelectuala totala. De altfel, toti acesti detractori, mai sofisticati ori mai putin sofisticati, sunt captivi in propriile sofisme, si n-au absolut nici o explicatie coherenta la aceasta problema ( renuntarea la confort si siguranta, pentru ce? pentru unknown? Cine-i nomenclaturistul aici: ala care-a renuntat voluntar la favoruri si confort (si pentru ce?) ori ala care a profitat de o tranzitie tulbure (asa cum se autodenunta asa-zisul dizident de mucava Liviu Antonesii (ala’ care vi se plingea ca ati pus securitatea sa-i supravegeze blogul mai acu un an, cind de fapt web site-ul care-i gazduieste ziarul si blogul, e o joaca de copil, plin de security holes si bug-uri – un hacker mediocru poate sa-l faca nefunctional in citeva ore-si stiu ce spun) – am sa revin poate altadata sa demontez dizidenta „Grupului de la Iasi” tolerat de Securitate, si care de fapt era format din doi oameni: Dan Petrescu si mai ales Liviu Cangeopol, singurul dizident frontal sa-i zic asa… restul dizidenti in soapta…n-a patit nicunul nimic, nu si-au pierdut slujbele, n-au fost dusi la canal, nici macar un baston pe sale n-au luat, da’ dizidenti – stiu ce spun si aici – si-au intretinut singuri legendele in ultimii 20 de ani, de zici dom’le c-au fost partizani in munti, si nu doar bieti clevetitori!).Uite ca adrian nastase n-a fugit in America, nici severin , nici oana mizil (pe logodnicul vanghelie nu-l pun, fara suparare :-) ), si citi or mai fi ca ei, azi mari oameni polititci (mai mult sau mai putin inchisi), lupatatori impotriva dicaturii lui basescu, eroi ai neamului (chiar daca inca in viata), si cit de curind serafimi pictati prin biserici…sa nu-mi spuneti ca nu va pare rau, si nu simtiti un pic de invidie :-)
Apropo vad pe blogul domnului Tudoran (la care de alfel tin foarte mult desi in anumite privinte nu-i inteleg pozitia, da’ asta-i alta povestire) reinventarea termenului de „origine sanatoasa”, adicatelea „nici nu te-ai nascut in Primaverii”, ceea ce l-ar recomanda pe acelasi Antonesii in Consiliul Stiintific la ICCMER!! (si care , in paranteza fie spus, in ciuda titulaturi de prof. dr, academic e aproape de zero, ca si impact in lumea stiintifica adevarata, e usor de verificat, nu-i afirmatie gratuita…da ce conteaza stiinta , ca doar vorbim de Consiliul Stiintific, nu de Baia Populara de abur :-)…
in incercarea de a disocia ideologicul de politic (si in special de abuzurile politicului in numele „ideologiei”) intervine rationalizarea, care poate fi considerata acceptabila („white lies”) doar atunci cand e facuta in limitele moralei/eticii. Fiindca acesta este adevaratul punct de trecere al Rubiconului inspre nasterea unui monstru politic: ignorarea moralei si acceptarea fraudei, coruptiei, crimei…from there, everything goes downhill