vineri, martie 29, 2024

Banca Națională a făcut ce trebuia să facă

Anunțând cea mai mare creștere a ratei dobânzii de politică monetară din ultimii patrusprezece ani, Banca Națională a României a transmis semnalul pe care analiștii și economiștii băncilor se așteptau să-l primească. Mai mult, ea a tranșat dezbaterea „inflație tranzitorie vs. inflație persistentă”, deoarece a declarat că prevede continuarea creșterii inflației, ca urmare a persistenței șocurilor globale pe partea ofertei, amplificate și prelungite de războiul din Ucraina și de sancțiunile aplicate Rusiei.

În ultima perioadă, au existat numeroase critici la adresa BNR că nu a a luat măsuri pentru combaterea inflației, în timp ce reprezentanții acestei instituții au arătat că inflația are mai ales cauze externe. Este necesară, într-adevăr, o distincție între factorii ,,exogeni’’ ai inflației (blocajele în lanțurile de aprovizionare mondiale, creşterea preţului internaţional al resurselor energetice, scumpirea unor produse agroalimentare importate, războiul din Ucraina etc.) și factorii „endogeni” (creșterea prețului energiei electrice pe piaţa locală concurenţială, majorarea accizei la carburanți, creşterea salariilor fără a ține cont de productivitatea muncii, creşterea deficitului bugetar etc.). Dintre aceştia din urmă, unul dintre cei mai importanţi este, după părerea noastră, creşterea deficitului bugetar. După cum am arătat în mai multe articole publicate în ultimii ani, deficitul bugetar determină creşterea ,,bazei monetare’’ – care este principalul factor care determină crearea de monedă de către sectorul bancar –, chiar şi în condiţiile în care legea interzice creditarea directă a statului de către banca centrală. Titlurile de stat (datoria publică), emise de guvern în prima fază pentru a-şi finanţa cheltuielile, sunt preluate în faza a doua de la băncile comerciale şi înlocuite cu monedă „primară” (monetizarea datoriei).[1]  

Dincolo de aceasta, trebuie spus că atitudinea prudentă a BNR este asemănătoare cu aceea a Fed, Băncii Angliei, BCE și a celorlalte bănci centrale din „Sistemul European de Bănci Centrale”, care au ezitat să reacționeze la creșterea inflației pentru a permite economiei să profite de creșterea creditului și a cererii agregate.

Problema este că în România există o serie de cauze interne, specifice, ale inflației, dintre care cea mai importantă este este creșterea veniturilor nominale mai repede decât creșterea productivității muncii sociale. Este vorba, în primul rând, despre salariile angajaților din sectorul bugetar, pensii (inclusiv speciale), ajutoare, îndemnizații, alocații, subvenții, burse etc., dar și despre creșterea salariului minim, care se aplică în întreaga economie. Veniturile nominale suportate din bugetul consolidat al statului (care include bugetul asigurărilor sociale) determină amplificarea „deficitelor gemene” (deficitul bugetar și deficitul contului curent).[2] Mai departe, finanțarea deficitului bugetar de către sectorul bancar – în mod direct de către băncile comerciale și indirect de către banca centrală – antrenează crearea de monedă (scripturală și primară).[3] Iar după cum a spus M. Friedman, „inflația este întotdeauna și pretutindeni un fenomen monetar.” (deși nu doar monetar – am adăuga noi).

Alte cauze interne ale inflației sunt creșterea volumului creditelor în lei acordate de bănci companiilor și populației, deteriorarea anticipațiilor inflaționiste, scăderea încrederii în economie etc.

Modul și măsura în care afactorii amintiți au acționat în ultimul timp constituie probleme empirice, iar o analiză de acest gen este oferită de „Raportul asupra inflației” publicat recent de BNR (mai 2022). Conform acestui document oficial, creșterea inflației în trimestrul I 2022 a fost determinată în primul rând de factorii de pe latura ofertei și deteriorarea anticipațiilor, în timp ce condițiile cererii agregate au jucat un rol secundar. Astfel, se evidențiază majorarea semnificativă a cheltuielilor cu materiile prime, a celor cu transportul și cu utilitățile, precum și transmisia rapidă a acestor efecte asupra prețurilor în cazul produselor alimentare. De asemenea, se arată că majorările de prețuri la bunurile alimentare vor continua, probabil, pe parcursul mai multor luni. În fine, se relevă că presiuni inflaționiste pot să apară și în cazul costurilor cu forța de muncă, având în vedere majorarea salariului minim pe economie, precum și creșterea accelerată a inflației, a cărei influență se manifestă în cadrul renegocierii contractelor de muncă.

După părerea noastră, pe termen mediu și lung, presiunea salarială ar putea să se amplifice în România, deoarece îmbătrânirea populației și creșterea speranței de viață, creșterea ratei șomajului și emigrarea unei părți din populația activă duc la tensionarea pieței muncii. După cum se arată în documentul oficial citat, acest fenomen este deja vizibil (p. 27).

Creșterea salariilor este neîndoios un aspect pozitiv, deoarece arată că creșterea economică înregistrată de România în ultimele trei decenii și mai ales de la intrarea în UE se reflectă în ridicarea nivelului de trai. Cu toate acestea, există riscul ca banca centrală să reacționeze cu întârziere la presiunile inflaționiste exercitate de creșterea salariilor. Pe termen mediu și lung, România rămâne, deci, expusă la riscul de inflație din cauza creșterii salariilor și pensiilor finațate prin deficit bugetar și împrumuturi publice.[4]

În orice caz, BNR a acționat acum, majorând rata dobânzii de politică monetară cu 0,75 puncte procentuale. Aceasta este cea mai mare creștere din februarie 2008, însă nu este, în sine, un cutremur economic. Momentul s-ar putea dovedi chiar oportun. Anticiparea unei încetiniri importante a creșterii economice arată că stimulentele fiscale au fost epuizate și că există puține șanse să fie reactivate în viitorul previzibil. În condițiile în care rata anuală a inflației a ajuns în luna aprilie a acestui an la 13,8%, iar războiul din Ucraina continuă și consecințele sale economice dezastruoase se amplifică[5], este posibil ca recenta decizie a BNR de majorare a dobânzii să se dovedească a fi fost corectă. Dacă va fi așa, BNR nu-și va fi făcut decât datoria.

Timișoara, 14 mai 2022


[1] – S. Cerna, Deficitele bugetare și inflația, https://www.contributors.ro/deficitele-bugetare-%C8%99i-infla%C8%9Bia/; Se întoarece inflația?, https://www.contributors.ro/se-intoarce-inflatia/

[2] – S. Cerna, Deficitele gemene și viabilitatea politicii economice,

http://www.contributors.ro/economie/deficitele-gemene-si-viabilitatea-politicii-economice/

[3] – S. Cerna, Deficitele bugetare și inflația, https://www.contributors.ro/deficitele-bugetare-%C8%99i-infla%C8%9Bia/

[4] – Idem

[5] – S. Cerna, Consecințe economice ale războiului din Ucraina,

Distribuie acest articol

43 COMENTARII

  1. Dati-mi voie sa nu fiu de acord cu dumneavoastră.

    Eu cred ca ce a facut BNR este prea puțin, si prea târziu : Dobânda de politica monetara a ajuns, dupa asa zisa mișcarea curajoasa a BNR, la fabulosul nivel de 3.75 %. Asta in condițiile in care inflația a ajuns la 13, deci avem dobanzi real negative de -10%. Cum o sa duca asta la o inflatie mai mica, nu cred ca poate explica nimeni

    “În ultima perioadă, au existat numeroase critici la adresa BNR că nu a a luat măsuri pentru combaterea inflației, în timp ce reprezentanții acestei instituții au arătat că inflația are mai ales cauze externe”

    Corect, iar analiza care urmează in articol arata clar de ce BNR s-a inselat: exista de fapt numeroase cauze interne ale inflației, cauze pe care BNR le-a ignorat, si continua sa le ignore, in numele protejarii unei cresteri economice iluzorii si nesustenabile. Faptul ca si FED si BCE au făcut multa vreme aceeași greseala, nu înseamnă ce e o greșeală mai mica.

    Eu cred ca BNR a devenit o instituție foarte politica si politizata, care nu mai are de mult curajul sa faca ce ar dicta logica economica si misiunea ei. BNR face ceea ce trebuie sa faca pentru a nu-i supăra pe politicienii dn ce in ce mai incompetenți si corupti care conduc tara ( spre dezastru). Acestia aplica politici populiste , in care se arat generosi cu votantii, marind salarii (la bugetari) si cheltuind fara masura pe tot felul de investitii inutile sau supraevaluate(PNDR)….si toate astea pe datorie. Pe care nu are nimeni idee cine si cum o s-o plateasca.

    Si ce face BNR in timpul asta? Desigur , menține dobânzile scazute , pentru ca Guvernul sa se poata finanta la costuri convenabile. Nu am dori ca, Doamne fereste, sa distrugem frumusete de creștere economica!

    Doar da, pana la urma , vine si ziua scadentei. Si cu cat beția e mai teribila, cu atât va fi si mahmureala mai groaznica.

    • BNR-ul ajuta la greu guvernul pentru a putea sa-si plateasca droaia de cheltuieli nesustenabile pe care le face.
      Pe langa aceasta ,,mare” crestere de dobanda mai este si mentinerea cursului de schimb inghetat desi deficitul de cont curent creste in fiecare luna.
      Cum va rezolva guvernul incapacitatea de a-si acoperi golurile?
      Simplu, va probabil creste taxele pe munca!

  2. „Titlurile de stat (datoria publică), emise de guvern în prima fază pentru a-şi finanţa cheltuielile, sunt preluate în faza a doua de la băncile comerciale şi înlocuite cu monedă „primară” (monetizarea datoriei).[1] ”

    un simplu citititor ca mine ar putea imagina urmatorul scenariu „conspirationist”:
    – oricat de atractiva ar fi dobanda la titlurile de stat, bancile comerciale nu pot acoperi cererea de bani din partea statului cu o suma echuvalenta atrasa din economiile plasate in depozite;
    – de ce ? pentru ca dobanda pentru economiile la depozite este mentinuta la un nivel disproportionat de scazut comparativ cu cererea de bani din piata;
    – de ce ? pentru ca BNR strica piata cu bani disproportionat de ieftini, mentinand un timp indelungat o dobanda mica si fixa, in ciuda cresterii continue a cererii de bani din piata;
    – de ce ? pentru ca BNR este cel putin complice, daca nu cumva chiar sursa de inflatie, prin dezechilibrarea pietii, in defavoarea atragerii a mai multi bani din economii reale prin dobanzi real-pozitive, care sa genereze un minim de profit cat sa merite efortul de a investi intr-un depozit bancar;

  3. De vreo 14 ani politica monetară a BNR (si a majorotatii bancilor centrale) este reducerea deficitului bugetar si a datoriei publice prin dobânzi real negative. Ieti un mare economist dâmbovițean a fost întrebat la Radio Romania Actualități dacă in fapt asta nu este o expropiere a celor care economisesc bani si subvenționarea celor care imprumuta. Omul s balmajit un răspuns de doi bani. Practic băncile centrale sunt solidare cu guvernele care aruncă bani din elicopter. Este o politica de care ar trebui să fie ilegală penyru ca edte un furt. Sunt țări im csre este ilegal sa mergi ani de zile cu deficit bugetar
    Am mai facut acest comentariu la un articol precedent al autorului dar domnia sa nu răspunde la comentarii incomode.

    • Nu raspunde nimeni, pentru ca este un adevar. Ce sa comentezi la un adevar? Ca e adevarat?

      Sanctionarea unui comportament iresponsabil de tipul amintit nu poate fi decat prin vot. Dar cine sa faca asta in Romania? O mare parte a populatiei nu intelege nimic, o alta parte nu vrea sa intelega, iar cei care inteleg pleaca din tara.

      • Se poate extrapola si in cazul țărilor? SUA trăiesc pe datorie: în 2022 se preconizează 32 trilioane dolari. China a economisit și astfel a cumpărat obligațiuni de stat în valoare de peste un trilion. Japonia deține chiar mai multe. Dacă ați avea de ales între SUA și extremul Orient, unde ați prefera să trăiți?

        • Nu conteaza cata datorie ai, ci daca o poti rambursa.
          ===

          Nu am incredere in ce spune China. Dupa unele pareri, asistam la o rostogolire de butoaie la nivelul Chinei.

          ===
          Cunosc oameni care s-au mutat in tari subdezvoltate, pentru ca le place natura, dupa cum stiu romani care traiesc in SUA sau in Elvetia.

          • În ce condiții există solvabilitate? Datoriile istorice sunt și ele afectate de inflație. Dar nu o considerăm o problema in cazul statelor. Unde este atunci acel adevăr ce nu poate fi comentat?

            Nici eu nu am încredere în ce spune China, dar nu despre asta e vorba. In problema creditării SUA, China e de aceeași parte cu Japonia.

            Mediul și natura exotică nu sunt condiționate de stadiul de dezvoltare. Prezervarea e, de multe ori, mai reușită in statele avansate.

            • Pe înțelesul oricărui elev de liceu: ”creditarea SUA” este falsă. În realitate, există niște dolari virtuali, cel mai cunoscut exemplu fiind petro-dolarii, însă China și Japonia nu se încadrează aici. Ele au altfel de dolari virtuali, dar tot virtuali sunt, nu sunt bancnote reale.

              Cu acceptul Statelor Unite, acești dolari virtuali sunt convertiți în ”creditarea SUA”, ăsta fiind singurul mod în care pot fi folosiți. În caz contrar, China și Japonia n-au decât să foloseacă bani de Monopoly, dacă îi acceptă cineva. Pentru că Statele Unite nu vor recunoaște acești dolari virtuali decât dacă sunt folosiți pentru ”creditarea SUA”.

    • Ce este mai folositor societății, averea acumulată sau banul reinvestit? Răspunsul la întrebarea asta are relevanță în politicile financiare ale unui stat. Dpdv al depunătorului banul său muncit și câștigat cu sudoare are prioritate și trebuie protejat. Acumulările sale în conturi bancare sunt proprietatea sa privată și trebuie constituțional protejate. Numai că banul care stă nu produce nimic. Este necesar să vină un investitor care să facă un credit, să riște, să înmulțească acei bani și astfel să se creeze acea plusvaloare care să permită tuturor, de la investitor, intermediar și depunător să câștige. Dpdv al investitorului aportul său e cel mai important, ideea pe care o are și o materializează astfel fiind și ea proprietate, deci trebuie și ea protejată.
      E un balans cerere și ofertă. Când sunt multe depuneri, ele devin neatractive, pentru că înseamnă bani blocați și atunci trebuie impulsionate creditele prin dobânzi mici sau prin majorarea efectului investiției. De multe ori depunătorul este și creditat, luând el însuși un împrumut pentru un bun necesar, pe care îl va plăti în viitor, când datorită inflației efortul său devine mai mic.
      Și, pentru că astfel dă de lucru altora, folosind bani pe care încă nu i-a câștigat, le permite și altora să acumuleze și să devină depunători. Câți din banii depuși nu sunt câștigați de pe urma creditelor făcute de alții? Răspunsul nu este pe placul multora: sub 30%. Nu avem bani atât pentru că muncim, cât pentru că alții cumpără cu banii pe care încă nu îi au. Fără credite, necesarul ar coborâ cu două treimi și am câștiga mai puțin, fără a mai avea posibilitatea de a acumula. Oricum o dăm, ne furăm singuri căciula. Dar așa măcar avem o motivație: fie strângem, fie risipim, fiecare după plăcere.

  4. Statul e principalul aspirator de bani de pe piata.
    An după an , deficit după deficit , foamea de bani a fost și este nemăsurată.
    BNR nu mai e demult o instituție independenta.
    Fara urma de dubiu.
    Că altfel, eternul guvernator a BNR ar fi strigat tare și sus că dobânda la datoria publică e achitata 100% exclusiv prin împrumuturi noi și de ani de zile.Că inclusiv cheltuieli aiuristice bugetare anuale se realizează exclusiv prin împrumuturi masive pe fondul colectării unor procente tot mai reduse ( prin lege și evaziune) de taxe ,impozite, contribuții.
    Practic avansul primar e puternic negativ. Dar nu interesează pe nimeni. Ca în Grecia cindva.

    Când tovarășul Dragnea PSD a început circul creșterii deficitelor bugetare, BNR a tăcut chitic.
    Cum tace și în continuare.

    A sta pe același fotoliu timp de 31 de ani , are un preț.

    Statul eșuat are complici in absolut toate domenile.

    • Oricum ar actiona BNR, guvernul ar lua masuri care sa ridice deliberat inflatia. Este o intentie, nu o prostie. Prin inflatie guvernul isi finanteaza cheltuiele exagerate cu clientii politici. De aceea, BNR nu poate face nimic mai mult decat ceea ce face.

      Nu se poate ca BNR sa traga „hais!” si Guvernu „cea!”.

  5. Imi este imposibil sa inteleg cum o dobanda de 50% din rata inflatiei ajuta economia.
    Daca inflatia era pasagera, ea se stingea pana acum.

    De fapt, inflatia este provocata de guverne, este un fenomen politic, nu unul economic.
    Prin urmare, BNR nu se poate opune unei masuri politice prin instrumente bancare.

    Indiferent cat de tare ar combate BNR inflatia, guvernul ar lua masuri care sa conduc deliberat la cresterea sa.

    Inflatia este doar un mod de a finanta guvernele iresponsabile, aflat in deplina lor putere.

    • 50 % din Inflatie este provocata politic si amestecului masiv al acestuia in activitatile economice. Totodata inflatia mare vine in ajutorul guvernelor indatorate, plata imprumuturilor fiind mai usoara.
      50 % din inflatie se datoreaza preturilor mari la energie, energie care care este supraimpozitata de stat.

  6. BNR face ce zice banca centrală a băncilor centrale, ce zice BCE etc. Ca să facă ce zice guvernul, la câtă pricepere e în guvern, ar fi chiar riscant!!!
    În rest, continuă jaful și fluidizarea pentru marea resetare. La final, nu vom avea nimic și vom fi fericiți, după cum ne-a anunțat prea-puternicul Klaus care, la fel ca prea-puternicul Bill, afumă în toate direcțiile cu cădelnița democrației, deși el n-a fost ales nici măcar într-un canton elvețian!

  7. o sa fiu scurt, sa evit polologhia „economistilor” cu papion, cind ei sint niste umili executanti cu simbrie, niste unelte in mina unor sarlatani. domnule, daca tiparesti bani, nu i normal sa ai inflatie, si sa extragi astfel banii productivi sau economisiti? eu nu sint „economist” dar avem de a face c un furt nepedepsit, nu i asa? tu, trepadusule („economistule”, unealta docila in fact in mina unor camatari) aspiri banii munciti / creatori de valoare adaugata nu i asa?

  8. Discutia cu cresterea salariilor mai mare decat cresterea productivitatii bugetarilor este aiurea. Exista taxe si tarife in sectorul bugetar care nu sunt actualizate de foarte multi ani. Exista o serie de prestatii care sunt gratuite si ne-taxate. Exista o serie de sectoare economice scutite de anumite taxe sau cu reduceri de impozite și taxe. Faptul ca statul alege sa sustina anumite sectoare ale economiei sau paturi sociale, printr-o fiscalitate redusa inseamna automat productivitate redusa in sectorul public. Din alt punct de vedere, productivitatea economică a multor sectoare publice este greu sa imposibil de cuantificat. Cum masori productivitatea unui pompier, a unui asistent social, a unui militar sau a unui judecator?
    Pe de alta parte pentru a-si asigura un minim de competența acolo unde este nevoie de ea, majorarea salariilor era si este necesara. Exista posturi libere in sectorul public care se scot la concurs si nu au candidati, pentru ca statul nu poate concura cu sectorul privat pentru competentele necesare.
    Statul poate oricand curata economia de cash foarte simplu prin taxe si impozite, diminuand lichiditatile de pe piata dramatic, dar nu o face, din acelasi motiv, pentru a nu bloca cresterea economică.
    Culmea este ca in sectorul public acolo unde lucrurile functioneaza cat de cat activitatea este practic invizibila, pentru ca nu genereaza stiri si nu atrage atentia. Oamenii percep ca normal modul cum se desfasoara lucrurile fara sa perceapa nivelul de complexitate a muncii din spatele fațadei.

    • poate n-am citit eu bine: cine si unde defineste productivitatea bugetarilor ?
      mie mi se pare ca nu are sens nici discutia despre productivitatea strungarilor

      • @Prototipescu, desi dvs incercati un sarcasm, in realitate fara sa vreti aveti dreptate. In contextul actual al lanturilor productive in care valoarea adaugata este alocata multi-national, productivitatea unui strungar în expresie valorică este determinata nu de competenta sau calitatea muncii sale in primul rand, ci de valoarea adaugata alocata activitatii sale in lantul productiv. Aceeasi muncă prestata intr-o tara sau alta are productivitate valorica diferita la discretia celor care administreaza circuitul productiv. Chiar si productivitatea cantitativa este un rezultat dependent mai putin de capacitatea de muncă a individului si mai mult de management si de capacitatea de a integra individul intr-un proces mai mult sau mai putin eficient.

        • mai pe sleau, la cel cu sapa se adauga cativa cu mapa, dar asta nu tine numai de management, ci si de legislatie, care ma obliga sa angajez paznici, contabili, avocati, responsabili cu egalitatea intre sexe si multi, mult prea mult alti birocrati;
          revin cu exemplu pe care l-am mai dat pe aici:
          cu cativa ani in urma o carte tehnica a unei constructii ocupa maxim un biblioraft, dar acum ocupa o biblioteca intreaga; s-a ajuns in situatia in care ai nevoie de mai multi ingineri la intocmirea cartii tehnice decat inginerii operativi din santier; care si ei sunt mai mult ocupati cu formularistici de gestiune decat cu ceea ce ar trebui sa planifice, sa anticipeze si sa solutioneze;

          • @Prototipescu Aici aveti dreptate, dar acesta nu este un fenomen romanesc, este un fenomen global, exceptie poate China.

            • chiar ma indoiesc ca prin alte tari se ataseaza la cartea tehnica avizele de transport (mii si mii) materiale; asta e mostenire de la institutia fosta vacaroiana

      • nu tin sa fiu sarcastic:
        de fapt, ceea ce conteaza e productivitatea utilajului: pe langa o linie de productie automatizata iti poti permite mai multa birocratie si mai multa bugetarime

    • În articol nu este vorba în mod specific despre productivitatea muncii bugetarilor, care, așa cum spuneți și dvs., dle. Bolos, fie nu poate fi măsurată, fie – adaug eu – constituie o funcție necaracteristică a statului (funcția productivă: furnizarea de bunuri „publice”), în timp ce funcția definitorie a acestuia (rațiunea de a fi a statului) este funcția protectivă (a vieții, libertății și proprietăților cetățenilor). Articolul se referă la creșterea salariilor bugetarilor, pensiilor etc., mai repede decât productivitatea muncii sociale (agregată ), așa cum este exprimată aceasta, de ex., de PIB/locuitor. Or, aceasta constituie, într-adevăr, redistribuire de averi și venituri, adică „vânare de rente”.

      Răspund, deci, cu plăcere la comentarii, însă doar la acelea care sunt la obiect și ai căror autori care le semnează, adică nu se ascund sub protecția anonimatului.

      • „Răspund, deci, cu plăcere la comentarii, însă doar la acelea care sunt la obiect și ai căror autori care le semnează, adică nu se ascund sub protecția anonimatului.”

        Foarte bine le faceți celor care nu își semnează comentariile. Mai mult, cred că anonimii ar trebui împiedicați chiar și să citească articolele mai valoroase, așa cum se întâmplă pe Zero Hedge. Sau pe milioane de site-uri chinezești.

        Nu mai vine odata ID-ul acela digital? Sa stim si noi cu cine vorbim.

        Prof. Univ. Dr. Alexandru S. Goldner
        Belgia

      • Anonimatul este necesar si de aceea si este acceptat pe aceasta platforma. Daca ar exista regula numelului real, probabil ca nu ar mai fi decat 2-3 la un articol si acelea cat se poate de non-informative.
        Sau autorii ar discuta doar intre ei. OK si asa, dar ar fi altceva.

      • @Silviu CERNA

        Magistral raspuns.
        Din pacate inflatia actuala este unul din simptomele unei crize care cred ca depaseste capacitatile mecanismelor de macro-stabilizare, si, implicit, capacitatii de interventie a BNR. Eu cred ca este nevoie de politici publice de alocare și eventual redistribuire. Ma indoiesc ca statul roman are capacitatea de a atrage și pune într-un context eficace competenta necesara elaborarii si implementarii unui astfel de pachet de politici. Unul din motive este confuzia intre politica si politica economică. M-as bucura să gresesc.

        • „Eu cred ca este nevoie de politici publice de alocare și eventual redistribuire. Ma indoiesc ca statul roman are capacitatea de a atrage și pune într-un context eficace competenta necesara elaborarii si implementarii unui astfel de pachet de politici. ” (Brăduț-Vasile Bolos).

          Într-adevăr, problema care se pune este dacă elitele româneşti sunt capabile să regândească rolul economic al statului. Judecând după cele întâmplate în cele peste două decenii şi jumătate care au trecut de la căderea comunismului, răspunsul este peremtoriu nu. Elitele româneşti, foarte versate în arta lui „zicem ca ei și facem ca noi”, au adoptat la nivel superficial sau declarativ reglementările și valorile UE (acquis-ul comunitar), însă, în realitate, au perpetuat unele trăsături ale regimului ceauşist, în care simbolurile şi valorile leniniste s-au întrepătruns cu un anumit bizantinism politic (CPARPCR, Raport final, Bucureşti, 2006, p. 30). Ele au adoptat totodată unele elemente ale ”liberalismului integrat” (embedded liberalism), concepţie conform căreia activităţile întreprinderilor private şi pieţele trebuie cuprinse într-o reţea de reglementări
          sociale şi politice şi un mediu reglementat care le restrânge libertatea de acţiune. Acest compromis ideologic a fost necesar pentru a justifica acele reforme care nu numai că nu amenință interesele oligarhiei, ci le servesc pe deplin: liberalizarea formării prețurilor, a comerțului exterior și a activităţii întreprinderilor mici și mijlocii; privatizarea întreprinderilor de stat; întărirea rolului băncii centrale; reforma sistemului fiscal etc.
          Această ideologie sincretică reflectă şi susţine acapararea statului de către grupurile de
          interese aflate în căutare de rente (rent -seeking). Ca urmare a acţiunii acestor ”elite de pradă”, care, de regulă, blochează politic reformele economice rapide, societatea românească a devenit o ”societate de ”vânători de rente” (Rent-Seeking Society), în care grupurile de interese restrânse folosesc teza creșterii rolului statului în economie pentru a-şi justifica
          poziţiile. După izbucnirea crizei financiare, sanitare și a războiului din Ucriana, precum şi sub influenţa creşterii populismului în unele ţări europene, această ideologie a reînceput să prezinte accente xenofobe, naţionaliste, demagogice, anticapitaliste şi antioccidentale

  9. In situatia de fata, BNR nu face nimic altceva decat ce fac toate bancile centrale din toata lumea adica majoreaza treptat dobanda de referinta pentru a mai stavili inflatia. Insa in ceea ce priveste cursul de schimb, politica BNR din ultimii 6-7 ani a fost dezastruosa, tinand artificial leul supraevaluat cu cel putin 10% in raport cu puterea lui reala dictata de factorii macroeconomici. Rezultatele se vad de pe luna in dezechilibrele majore dintre importuri si exporturi, in deficitele bugetare finantate cu cele mari dobanzi din UE si acumulate in datoria publica care a sarit de 50% PIB. Politicile monetare ale BNR au ajutat PSD si PNL in a-si promova politicile iresponsabile de crestere economica pe consum si de neglijare investitilor, conducand la scaderea competitivitatii si la adancirea dezechilibrelor macroeconomice ale Romaniei. BNR trebuie sa redevina autonoma fata de factorul politic si sa implementeze politici monetare corecte si necesare pentru Romania.

  10. Cateva răspunsuri scurte la comentariile dvs, care mi se par ca eludeaza problema.
    1. Traiul pe datorie înseamnă pasarea ei către copiii sau nepoții noștri. Legile dure ale economiei și experienta istorică arată că politicile de tip fiat se sfârșesc prost, o generație plătește iresponsabilitatea celor de dinainte. In timp datoriile se aduna si dintr-un bulgare de zăpadă cladit in amonte se aduna o avalanșă care-i acoperă pe cei din aval.
    2. Banii ieftini sunt de obicei folosiți în investitii proaste, cea mai bună metodă de a filtra investițiile este de a nu oferi bani aproape gratis. Plasamentele de tip imobiliar sunt investitii speculative, odată construită o casă nu produce nimic.
    3. Favorizarea celor care împrumută bani in defavoarea celor care i-au economisit este un transfer de proprietate, de la unii care deja o au, la unii care si-o clădesc in viitor. Politicile inflaționiste sunt un fel de a boteza vinul vandut deja, iar cei care o fac sunt niste carciumari dubioși.
    4. Nu la credite in general se referea comentariul meu, ci la dobânzi real negative. Prezenta lor sugerează că economia a fost gestionată prost și că băncile centrale (mana in mana cu guvernele) incearca sa dreagă busuiocul folosind ceea ce economiștii numesc financial repression. Este o taxă mascată aplicată doar celor care economisesc.

    • Mulțumesc pentru răspuns! Pe scurt, nu cred că am eludat problema dobânzilor reale negative, ci am completat ipoteza în care acest fenomen are loc. Putem face o analogie cu o baterie și un motor. Acumulările monetare sunt ca o baterie, iar investițiile sunt motorul. Exact ca și electronii, doar în mișcare pot crea banii plusvaloare. Dar este necesară și mașina electrică sau mecanismul financiar care să folosească acest potențial. Un stat are nevoie de amândouă, dar în practică arareori stau ambele la dispoziție într-un echilibru perfect, precum amestecul stoechiometric într-o reacție chimică completă. Evident, statul va încerca permanent să încurajeze componenta care lipsește și să o descurajeze pe cea în exces. Din acest motiv am început comentariul anterior cu întrebarea „ce folosește mai mult? ”
      În această cheie, reluând cele patru puncte, avem:
      1. Aveți dreptate, din acest motiv chiar am scris că „ne furăm singuri căciula”, rostogolind momentul scadenței in mod continuu pe umerii generațiilor viitoare.
      2. Și aici aveți dreptate, dar pentru a avea investiții bune e necesar să existe multe încercări. E cel mai natural mod de evoluție.
      Nu doar casa, ci orice bun la utilizatorul final nu mai produce nimic, dar execuția lui oferă altora posibilitatea de a acumula. Fără traiul pe datorie al unora, ar sărăci și cei orientați spre acumulare.
      3. Întotdeauna un transfer de proprietate e însoțit și de un risc. Nici valoarea unui bun nu rămâne constantă în timp, depinzând de mai mulți factori. Niciun stat nu poate proteja valoarea intrinseca a unui bun material, cu atât mai puțin a banilor care nu sunt decât o apreciere omenească, deci supusă erorilor și aproximărilor. Numărul de metri pătrați din grădină e neschimbat, dar nu și valoarea lor. La fel și banii din cont.
      Nici renunțarea la bancnote și revenirea la moneda de aur sau argint nu ar putea echilibra starea de fapt. Cantitatea în aur variază mult mai încet decât cea a bunurilor tranzacționate. Cum împărțim atunci un volum variabil la unul cvasiconstant?
      4. Așa cum am explicat în preambul, perspectiva singulară celui ce „economisește” este insuficientă. Acumularea nu poate fi despărțită de reutilizarea masei monetare. Banii nu se înmulțesc stând într-un cont bancar. Nici de șters nu sunt buni astfel. Și atunci ce ar trebui să facă statul și băncile centrale? Răspunsul este exact ceea ce fac acum.
      Sperând că m-am făcut mai bine înțeles de această dată, vă urez un final de săptămână strălucitor.

  11. faţă de ce aţi explicat atât de clar, vă rog să acceptaţi câteva aspecte contextuale: dinamica demografică, volatilitatea capabilităţii de protecţie & proiecţie a puterii statelor, dezinteresul SUA de a mai susţine comerţul liber şi globalizarea post Bretton-Woods, colapsul modelului manufacturier low-cost chinez şi presiunea asupra celui extractiv rusesc, războiul preemptiv şi existenţial, ruperea/ fragmentarea lanţurilor de furnizare/ aprovizionare/ valoare adăugată, insularizarea near-shoring/ friendly-shoring post delocalizare, defertilizarea agricolă a terenurilor care depind de agribusiness în lipsa fertilizatorilor azotaţi şi fosfaţi, diferenţialele tehnologice militare şi umane între hinterland-uri
    În mediul bancar există un fel de management al riscului faţă de expunerile sectoriale economice… în mediul aleşilor politici nu… deci ajungi la tot felul de extractori de rente, e.g. Gerhard Shroder… ai noştri la fel…
    doar că am ajuns la un moment de nod… care schimbă paradigme, iar teoriile şi practicile anterioare nu mai merg, oricât război… nici negocierile nu merg, pentru că nu ai valori stabile de negociat… ce e mai important şi pentru cine?
    Banii depind de munca oamenilor, oamenii depind de alimente şi energie, politicienii şi afacerile depind de oameni… dependenţe… chiar şi pentru exploatatorii de rente… oul sau găina… care interese? asta e întrebarea, căci o întrebare pusă strâmb… te bagă în labirintul Minotaurului
    deci… ce putea alege BNR… politic vorbind, căci tehnic e secret…

    • Dati-mi voie sa va contrazic. Tehnic e foarte clar ce a putut alege BNR. Tintele ei sint clare, stabilitattea monedei si inflatia, asta apare in toate documentele programatice ale BNR. Evident ca modalitatile de „lovire” in timp a tintelor variaza, n-au incotro, BNR trebuie sa aiba permanent in vedere ce face guvernul (care va fi el, idiot sau timpit), spre a-si atinge tintele, basca ce se intimpla in lume intr-un moment sau in altul.
      Sa va dau un exemplu simplu: stiti de ce nu se mai exploateaza aur la Baia Mare? Nu pentru ca poluare in Ungaria, ca preturi de extractie, ca nu stiu ce speculatii mondialiste, ca nu stiu ce criza. Vax, abureli oarecare. Nici vorba, exploatarea si rafinarea aurului a incetat in Romania (cu o consecinta urita, BNR si-a pierdut „marca” – pina de curind lingourile de aur „inscriptionate” BNR, (nu la propriu!), aveau credibilitate majora pe piata mondiala a aurului, credibilitate inca prezenta datorita altor factori. Mark my words, cind va fi vremea dl. Isarescu va avea statuie!
      Rafinarea aurului in Romania a incetat, cu consecintele majore asupra exploatarilor miniere, din cauza ca BNR a considerat ca rezerva nationala este suficienta. Iar cind principalul cumparator iti spune ca nu mai cumpara de la tine ori iesi in piata (aha, s-o vad eu pe-asta in Romania!) ori inchizi. Atit e de simplu.
      Aurul ala din zacaminte tot acolo e, nu-l ia nimeni, cind si daca ii va veni veni vremea – recte BNR va considera ca ii/ne trebuie va fi scos iarasi. Daca nu e nevoie poate ramine linistit unde e.

      • nu m-aţi contrazis, sunt de acord cu ce spuneţi!
        numai că referirea la Bretton-Woods nu era despre etalonul aur-monetar, era despre altceva: asigurarea securităţii comerţului liber internaţional, fără de care comerţul de alimente/ fertilizatori, energie etc. se sugrumă… cum observăm:
        …China depinde de importuri alimentare şi energetice în proporţie de peste 80%
        …Rusia are o centură cerealieră dificilă climatic şi logistic
        …nu era vorba despre superstiţia BNR că de câte ori, istoric, rezerva de aur monetar a sărit peste 100 tone România a suferit… iar guvi poate că va merita şi o statuie, deşi nu cred că se ia mai în serios decât e cazul :)
        bottom-line: nu e vorba despre aurul monetar, ci despre ce mai contează într-o scară de valori care nu mai e ce era în 2019 şi nu se ştie cum va fi peste câteva luni i.e volabilitate/ riscuri incomensurabile/ inflaţii anticipative/ politici pompieristice

        • :) Stiti prea bine ca economia e o stiinta sociala, metoda ei a depins si va depinde intotdeauna de variile stari si mentalitati ale societatii. Tehnic vorbind aurul nu mai deloc, si nu de ieri de azi, metalul pretios per se, valoarea perena si ce alte interpretari i s-au mai dat. Peste 55% din productia mondiala de aur inca e folosita in bijuterie indeosebi in Asia insa consumul de aur al industriei electronice vine repede din urma si nu te poti opune. Cred. Multa aparatura moderna nu exista fara aur si viitorul, bun sau rau, intr-acolo e.
          Pe de alta parte sintem o specie care povesteste, avem nevoie de povesti si de mituri, nu cred ca vom trai vreodata fara ele, iar aurul e unul dintre cele mai puternice mituri, dupa zeitati posibil sa fie cel mai vechi. Mitologia lui coroborata cu proprietatile lui fizice/chimice unice cred ca-l vor mentine ca valoare de tezaur/prudenta pentru multe secole de-aici inainte.

      • Există în continuare exploatări de aur în România, însă nu se mai face tam-tam, după scandalul cu Roșia Montană. De exemplu la Rovina (cea de pe Crișul Alb, în amonte de Brad, nu cea de pe Mureș) există o firmă care sapă direct în craterul unui fost vulcan și procesează tot minereul de-acolo. Pentru aur, nu pentru altceva. Însă fără multă gălăgie, fiindcă Roșia Montană a fost învățătură de minte :)

        • E-adevarat ce spuneti, sint in fapt vreo 9 licente in uz azi cind vorbim (plus cele de aur aluvionar) si stiu ca se lucreaza fizic, cu utilaje si toate alea in 2 exploatari. Perimetre pentru licentiere mai sint ele destule, necazul cel mare pentru productie de metal este ca s-au gasit niste destepti sa faca hau hau cum ca cianura (nu doar la noi) si atunci nu se poate trece in Romania de o faza incipienta de preparare.
          M-ati facut curios sa aflu ce fac cei de la Rovina. Iar la Certej dupa stinta mea nu li se acorda licenta nici macar pentru exploatare de andezit in acelasi perimetru (ei, asta-i buna!) iar la aur bat pasul pe loc de vreo 6 ani, licenta interzicindu-le expres cianurarea. Nu li se da voie si sint tiriti prin tribunale de gastile alea ecologiste de pe la Sibiu si Cluj. (Care evident ca nu folosesc deloc electronica, dar absolut deloc. Nici macar verighete n-au, desigur). In ziua cind au avut voie, sa fie vreo 6 ani, madam aia ministreasa a mediului (aia cu masina inmatriculata pe Bulgaria, creierul meu vad ca s-a debarasat cu promtitudine de cu totul nenecesara informatie privind numele respectivei, da’ masina era un Merc GL 320 :))) ), a urcat in primul avion si s-a dus la Timisoara, la Regionala de Mediu si a facut scandal. Sustinuta imediat de o buna „prietena” a mineritului hunedorean, madam Georgeta Barabas. (Uite ca pe-asta nu pot s-o uit, stiu eu de ce, ea inca nu).

      • mulţam, ţintele (goals) sunt politici publice, căile/ modalităţile tehnice (means) nu sunt publice pentru că ar distorsiona piaţa… nu-i contrazicere… v-am răspuns şi ieri… aurul monetar e beside-the-point, nu am o problemă cu decizia BNR, consideraţiile Domnului Cerna le asum ca fiind juste. ok?

        • :) Stiti cum se spune, daca cineva intelege ce spune un guvernator de banca centrala inseamna ca el nu si-a facut suficient de bine treaba. Cred ca e important sa fie asa, unele lucruri e mai bine sa nu fie cunoscute decit la niste ani dupa ce s-au intimplat. Sau niciodata. Desigur ca asta implica un foarte mare credit acordat de noi toti BNR. Personal nu gasesc ca riscul e prea mare, mi se pare ca BNR este de departe cea mai performanta institutie a statului roman.
          A, ca a trebuit sa fandeze in unele situatii este cit se poate de adevarat, de la angajarea unui biet contabil de Ferentari pe post de Prim Viceguvernator (a fost momentul in care m-am gindit serios sa fug din tara, insul ala plin de tifne, A. Nastase, devenise atit de puternic incit a putut sa impuna asa ceva. Treaba a fost rezolvata exceptional de BNR: da-i o piine alba de mincat aluia si gareaza-l pe o linie moarta, sa nu poata sa faca timpenii. Tu, BNR ai o misiune mult mai inalta pe termen lung si-ti vezi de ea) sau recent angajarea tutei aleia ex prim ministeriale care stim cu totii de ce s-a facut, insa scopul major al BNR ramine acelasi. Asta spre beneficiul, vorba mare, tarii.
          Da, recunosc, sint un admirator al politicii BNR, asta de cind am putut sa urmaresc respingerea atacului speculativ asupra monedelor est europene (Oct-Nov 2008 – ungurii, polonezii si cehii au furat-o rau atunci, romanii nu, nici nu si-au dat seama cit de aproape a trecut glontul – sa ti se devalorizeze peste noapte moneda cu 35% te loveste rau de tot – s-a vazut atunci ca sub discursul de mild mannered man si sub manusa de catifea a Guvernatorului se ascunde un otel de cea mai buna calitate) aplicata de echipa de „corifei” a BNR. Atacatorii au luat o bataie zdravana si au pierdut o caruta de bani, in folosul BNR.

          • daca esti competent, independent si vertical iesi in fata si spui adevarul: institutia asta n are nevoie de prostul x sau proasta y, progenitura/nasa/fina/cumatra lui cutarescu (sa manince si gura ei o leafa uriasa nemuncita si nemeritata). un distins profesor lua primul contact cu studentii asa : universitatea asta are un prestigiu indelungat construit cu migala, asa ca nu luati personal exigentele la care veti fi supusi. fair enough?

            • Fair enough :). Dar viata nu e in alb si negru, e in tonuri de gri. Guvernatorii de banca centrala stiu cel mai bine asta in lupta lor cu sobolanimea financiar-bancara.
              Jos palaria pentru domnul profesor, ala e un sfat foarte intelept!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Silviu Cerna
Silviu Cerna
Silviu Cerna este profesor emerit de ‘’Economie monetară’’ la Facultatea de Economie şi de Adminstrare a Afacerilor a Universităţii de Vest din Timişoara. Este autor a numeroase lucrări în care tratează rolul băncilor centrale în economiile contemporane, obiectivele şi instrumentele politicii monetare, factorii determinanţi ai cursurilor valutare, uniunile monetare etc. Cartea Teoria zonelor monetare optime a primit premiul Academiei Române „Victor Slăvescu” (2006), iar, mai recent (2015), cartea Politica monetară a fost distinsă cu premiul ’’Eugeniu Carada’’ al Academiei Române şi Marii Loje Naţionale a României. În perioada 1992-2009, a fost membru al Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro