Rostirea adevarului este singura cale de salvare cand este vorba de crime impotriva umanitatii. Am primit in uiltimele zile cateva mesaje legate de recenta decizie a Comisiei Europene de a respinge propunerea ministrilor de externe dintr-o serie de state est si central europene legata de condamnarea negationismului privind crimele genocidare comuniste, ca si in cazul fascismului. Am scris pe acest subiect, o voi face in continuare.
A-l glorifica pe Stalin este la fel de obscen ca si a-l ridica in slavi pe Hitler. A-l exonera pe Lenin este la fel de indecent cu a-l admira pe Mussolini. A perora despre “grandoarea istorica a bolsevismului” este la fel de scandalos ca si a scrie despre “grandoarea istorica a national-socialismului”. Falsul umanism leninist se intemeia pe diabolizarea unor intregi categorii sociale osandite la exterminare. A nu recunoaste acest lucru acum, cand probele istorice s-au adunat dincolo de orice indoiala rationala, tine de o auto-indusa orbire. Iata ce-mi scrie un prieten:
„Nu cunosc, în detaliu, aspectele legate de această bizară hotărâre a Comisiei Europene. În sensul că nu am parcurs silogismele/sofismele care fac substanţa poziţiei Comisiei. Dar îmi pot închipui că anumiţi domni cu „flirturi” de stânga au invocat, subit, autoritatea Nuanţei: „Să nu încurcăm borcanele!” Această cochetă désir de nuance nu e departe de aberaţie şi delir. Ştim bine discursul expiator: „Fascismele au fost ale lui Cain. Comunismul e al lui Spartacus. Primele sunt demonice prin excelenţă, abominabile implementări de management homicid. Comunismul, în schimb, nu e altceva decât un creştinism fără transcendenţă, deci fără superstiţii, idealul frăţiei universale, cordialitate planetară… Din păcate, a fost instrumentalizat de cinici, diletanţi sau megalomani. Etc.
Într-un asemenea context argumentativ, heremenutica dvs. comparatistă, sublinierea erudită a izomorfiilor, exerciţiile de semiotica şi fenomenologia religiilor politice, fixarea academică a ambelor totalitarisme la rubrici de tipul „Ură Instituţionalizată”, „Genocid” sau, cu un termen mai generic, „Heteroclastie”, toate aceste demersuri de pedagogie, profilaxie şi istorie politică sunt cruciale pentru înţelegerea corectă a infrastructurii (psihologice şi sociale a) Răului politic.
‘Nach Auschwitz ein Gedicht zu schreiben, ist barbarisch.’ Adorno nu avea dreptate. Ba am putea spune că Poezia ar trebui să refacă Nobleţea asediat şi ruinată în laboratoarele morţii. Cu condiţia să nu uite, cosmetic, sinistrul obraz roşu când îşi aminteşte chipul Diavolului.”
Afirmatia filosofului Theodor W. Adorno a fost citata de nenumarate ori in chip apodictic. Ceea ce mi se pare indoielnic este atribuirea unei implicatii barbare tocmai actului redemptiv care este creatia poetica.
Cand marele poet Osip Mandelstam a scris o epigrama la adresa lui Stalin, el a platit cu viata pentru ceea ce a fost, cu cuvintele unui scriitor cubanez, cel mai important poem politic al veacului al XX-lea.Boris Pasternak a formulat impecabil aceasta conditie tragica: „Versul scris cu sange-omoara” (in traducerea lui Marin Sorescu). Cum imi scria un distins intelectual cu cateva ceasuri inainte de intrarea in Noul An:
„Adorno voia sa spuna ca dupa Auschwitz este frivol sa te ocupi de poezie. Dar cum sa fie poezia frivola? Caci tocmai prin poezie, cum a facut Celan, se invinge si moartea mamei, si disperarea de a scrie in limba calailor, si absenta fraternitatii semenilor tai. In cele din urma, si Holocaustul se invinge prin poezie, asa cum si Anna Ahmatova a stat impotriva Gulagului care i-a ucis sotul si rapit fiul prin poemul ei “Requiem”. Poezia Bibliei ebraice nu este forma prin care poporul luiI srael a invins deportarea si exilul?”
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
dar pentru noi oameni mai simpli cand scrieti un articol ))ca mai usor citesc un articol in alta limba decat pe al matale)).La multi ani si sa o tineti tot asa.sa stiti ca ador oameni care stiu ce vor si sant atati de putini…sant curios sa va citesc previziunile pentru anul 2011 pentru Romania asa cum le vezi matale.sanatate si numai inpliniri sa aveti .multa stima si respect.
Si eu cred ca articolul ar fi bun pentru o revista de specialitate (filozofica).
Astept de la Dumneavoastra, ca oameni de cultura, educati si cu darul scrierii, articole pe intelesul tuturor despre situatia actuala din Ro, care sa faca educatie civica cititorilor.
Avem nevoie de dumneavoastra, este datoria dumneavoastra, aveti darul de formatori de opinie, folositil pe intelesul nostru al oamenilor simpli.
Multumesc
Nu stiam de aceasta decizie idioata a Comisiei Europene, dar mi se pare nitel….incredibila! Adica mi-e greu de crezut ca tampiteii de acolo fac distinctie intre comunism si fascism.
Buna ziua, dl-e Tismaneanu.
Articolul dvs. m-a lasat cam confuz.
Incepe cu o privire contrariata aruncata asupra deciziei Comisiei Europene si se termina cu pledoarie pentru poezie ca poarta spre eliberare si transcendenta. Tocmai ma enervasem – aducandu-mi aminte de ce a decis CE privind initiativa de respingere a negationismului referitor la crimele comunismului, tocmai ma bucuram ca o sa ii tintuiti magistral cu floreta spiritului si argumentatiei logice, asa cum va stim din scrierile dvs., cand brusc ajung la finalul de panseluta: „sa ne mantuim prin poezie”.
Sint de acord ca e o cale minunata si sint de acord ca poezia – ca expresie a umanitatii – te ajuta sa depasesti tragedia vietii. Insa la nivelul deciziei CE, poate ar fi mai relevat sa vedem in ce masura ne poate ajuta poezia sa depasim bigotismul, obtuzitatatea de birocrati politic, dogmatismul conformist al drumului batatorit, frica de a recunoaste – fara a diminua cu ceva tragismul sau semnificatia Holocaustului evreiesc – ca exista un genocid istoric de care sint responsabili nu numai nazistii ci si comunistii (uneori in cardasie, cum a fost la Katyn), un Holocaust care include polonezi, ucrainieni, tigani, rusi, si o gramada de alte etnii si ca poate ar trebui sa mai reflectam la responsabilitatea comunismului.
Pentru Comsie, refuzul de a aplica aceeasi masura in judecarea crimelor comunismului cu cea pe care aplicata crimelor fascismului/nazismului, doar pentru ca URSS-ul comunist a fost un stat Aliat si a contribuit decisiv la castigarea razboiului impotriva Germaniei naziste, este ilogic si cel putin indoielnic din punct de vedere al semnificatiei politice si al castigurilor pe termen lung.
In alta ordine de idei, va doresc un An Nou bun si prodigios, sanatate si experiente interesante.
Cu stima.
Cultivat prietenul tau, sper ca intelege ce spune. Asi putea sa continui pe aceeasi linie, dar problema e ca trebuie sa inteleaga tot „fraierul” ce vrea unul sau altul sa spuna. Spune-o mai direct: pe lumea asta fiecare e cu a’masii, nu exista prietenii, simpatii, apartenenta la o anumita ginta sau nu, exista numai interese.
In concluzie legea celui mai tare, predomina, in rest abureala pentru fraieri: democratie piata libera, libertatile individului etc etc. Dupa ’45 ne-au vindut la mezat lui Stalin fara sa miste un deget(a se vedea intinirea lui Stalin cu Churchil de la Moscova din”42). A nu se uita ca experimentul din 1917 a fost generat si stimulat tot de ei. Cind si-au dat seama ca experimentul din China sub Deng Xiaoping prin ’82-83 parca, s-ar putea sa constituie un exemplu de urmat si pentru celelalte tari din estul Europei, nu ma refer la Romania care a fost mereu de rahat, au schimbat foaia si au regizat „distractia ” din ’89 cu efecte aproape fifty-fifty in sensul ca in unele parti le-a reusit distrugerea aproapa totala a economiei(mai bine decit daca ar fi fost un razboi) vezi: Romania, Iugoslavia, in alte parti faramitarea si/sau paralizarea unei cit mai mare parti din economie vezi: Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, din nou Iugoslavia si nu in ultimul rind URSS.
Au incercat figura si cu China, a se vedea piata Tian An Men, dar nu le-a mers, nu degeaba China in forma actuala, mai mult sau mai putin, exista de cel putin 3000 de ani.
Liberalismul pietei libere in care nu mai conteaza nimic decit sfintul profit i-a facut sa se repeada cu totii in China, cu tot cu tehnologii, cu know-how, cu orice, numai sa obtina ceva profit, pe care sa-l cistige, in parte, de la economiile pe care le-au ingenuncheat dupa ’89. Numai ca asiaticii nu uita, si razbunarea lor v-a fi crunta, sper sa mai traiesc 15-20 de ani sa vad si asta.
Revenind la curvele din occident, carora le pute mirosul est european, pai cum sa recunoasaca crimele comunismului, ar tebui sa-si recunoasca recunoasca propriile crime pe care le-au generat, intretinut, cultivat, din care au avut de cistigat pina-n ’89 si cind cistigul s-a diminuat, sa nu zic anulat, au organizat, la fel cum am mai spus, „distractia” din ’89, dupa care au profitat si profita din nou cu virf si indesat.
Nu mai vorbesc ca ar putea sa le vina unora gindul sa-i imite pe evrei si sa le ceara despagubiri pentru vietile si bunurile distruse de regimurile pe care le-au instalat indirect.
Trebuie sa fac o precizare: din capitolul occidentali, ii exclud pe nemti (dupa mine una din marile pierderi pe care le-a avut Romania prin plecarea lor) ma refer la cei din Germania care au avut tot timpul o atitudine de bun simt, aparitia lui Hitler fiind generata tot de lacomia si orgoliile de „cine suntem noi” si natia a reactionat la disperare. Restu-i poveste si propaganda. Nu ma refer la mortii de pe front sau din Germania(front, civili, lagare) despre care se discuta, dar „cine semana vint, culege furtuna”
In concluzie: niste „curve” ordinare echipate in in costume de domni.
Domnule Tosmaneanu, observ ca faceti abstractie de opinia mea postata recent la articolul dvs. pe tema in cauza, anume ca cei de la Bruxelles au in vedere urmatoarele considerente, pe care insa nu le pot exprima oficial, atunci cand resping semnul egalitatii intre crimele comunismului si cele ale nazismului:
– victimele comunismului si-au asumat riscul de a deveni victime ale terorii, atunci cand au protestat sau nu s-au supus intocmai rigorilor regimului;
– victimele pe motive rasiale ale nazismului nu au avut nici-o cale de a scapa de incadrarea lor intr-o categorie bazata pe criterii de rasa.
Dece nu ma contraziceti?
Pentru T. Bucur:
Va multumesc pentru comentariu. Problema nu se pune, cred eu, in sensul de a stabili semnul egalitatii intre crimele impotriva umanitatii, ci mai degraba in a recunoaste ca ambele sisteme totalitare au urmarit distrugerea unor intregi categorii umane in functie de comandamente ideologice (sociale, in cazul comunismului, rasiale, in cazul nazismului). Finalitatea analizelor istorice comparative nu este nicidecum bagatelizarea, ci accentuarea elementelor comune, precum si relevarea diferentelor. Holocaustul a fost unic, dar nazismul si-a extins activitatile criminale asupra prizonierilor de razboi sovietici, a polonezilor (cler, intelectualitate academica), asupra populatiei rroma, asupra homosexualilor. Filmul lui Wajda despre Katyn capteaza multe dintre elementele care inrudeau stalinismul si nazismul.
Victimele comunismului nu au fost intotdeauna si numai opozantii regimurilor de tip bolsevic. Tocmai de aceea s-a inventat categoria perversa a „dusmanului obiectiv”. Cei definit drept „chiaburi” (kulacii din URSS) erau stigmatizati so condamnati la eliminare sociala (si, adeseori fizica) in functie de un statut desemnat de catre detinatorii puterii. Daca cititi cartile doamnei Lacramioara Stoenescu aparute la ed. Curtea Veche veti admite ca desemnarea copiiilor proveniti din familii de arestati si deportati drept „dusmani a poporului” tine, in fond, de acelasi criteriu „genetic” practicat de nazisti. Un asemenea copil putea face absolut orice, putea jura credinta regimului stalinist si tot victima, tot paria ramanea pentru ca provenea din „mediul social” socotit ostil. Vreme de decenii, admiterea in invatamantul superior s-a facut pe baza de „origine sociala”.
Cat priveste decizia de la Bruzelles, mi-e teama ca este vorba de presiunile unor importante grupuri de stanga, mai ales din Europa occidentala (in care includ Franta, Grecia si Spania). Pentru sustinatorii noii Internationale (antiglobalista, abti-capitalista, anti-liberala, anti-americana, anti-UE, anti-semita) condamnarea comunismului,ca frate geaman al nazismului, reprezinta o miza prea importanta din punct de vedere simbolic pentru a concede la cererile formulate in Declaratia de la Praga (initiata, intre altii, de Vaclav Havel si semnata de mii de cetateni europeni si de pe alte continente). Iar in politica simbolurile sunt adeseori esentiale. Tot la ed. Curtea Veche a aparut, in 2009, cartea lui Bernard-Henri Levy „Cadavrul rasturnat”, in colectia „Constelatii”. Merita citia intrucat este vorba de o deconstruire profunda a noilor (sau nu tocmai noilor) fobii ale stangii.
Mie mi se pare ca dezbaterile actuale au ceva de deja-vu: aceleasi teme erau analizate sin in anii 70, dupa publicarea in traducere franceza a „Arhipelagului Gulag” de Soljentin. Dupa revolutiile din 1989, stanga a facut un pas inapoi. Acum, pe fondul crizei, incearca sa faca, in spirit leninist, doi pasi inainte.
Cred ca problema nu consta in evaluarea comunismului (la urma urmei, daca se doreste, orice ideologie poate fi condamnata, inclusiv democratia liberala) ci in raspunsul la intrebarea: cine urmeaza? Decizia CE nu este chiar atat de bizara cum pare a fi prezentata. Totusi, diferenta intre fascism si comunism este imensa, iar acelasi mecanism de condamnare ar dilua vinovatia primilor.
Aveti perfecta dreptate cand spuneti: „A-l glorifica pe Stalin este la fel de obscen ca si a-l ridica in slavi pe Hitler. A-l exonera pe Lenin este la fel de indecent cu a-l admira pe Mussolini.” Dar acesta este numai jumatate din adevar, cealalta jumatate, la fel de adevarata, se refera la crimele produse de catre bombardamentele atomice ale oraselor japoneze Hiroshima si Nagasaki, ordonate de Truman sau cele provocate de razboaiele de invazie provocate de catre Bush Jr, ca sa dau cateva exemple, mai cunoscute, care s-au produs de atunci incoace… Pe de alta parte, nu vad nicio deosebire intre moartea produsa de violenta in inchisorile politice comuniste si cea provocata de infometare in lagarele economice capitaliste (ma refer la cei cei care sfarsesc in saracie extrema, datorita excluziunii sociale, ca victime ale egoismului si lacomiei capitalist-neoliberale). M-as bucura daca mi-ati da si un singur motiv care sa-mi schimbe parerea… Un an mai bun pentru toti !
Cred ca diavolul nu este nici fascist, nici comunist, nici filo nici anti, el doreste sa ucida in oameni orice speranta ( ca se pot intoarce vii din lagare, ca pot trai din propria munca mai bine, ca pot fi-o vreme-fericiti..)
Confruntarea cu diavolul si cu acolitii sai, se face numai in picioare( nu in genuchi ), fara ochi legati ( adica cu demnitate, curaj, fara frica., respectandu-ti convingerile religioase,umane, .lucru valabil pentru indivizi, grupuri, natiuni). Si o precizare: raul e atat de furios, pentru ca nu castiga niciodata !
La multi ani Profesore!
Buna seara:
Precizez ca nu am spus niciodata ca doar prin poezie putem sa raspundem raului. Adevarul trebuie spus prin analize, prin marturii, prin lucrari de istorie, stiinte politice, filosofie, etica. Dar poezia autentica este un reazim al memoriei, o forma de a rezista tentativelor de stergere a diferentelor dintre onoare si dezonoare, dintre demnitate si complicitate, dintre noblete si infamie.
Decizia Comisiei Europene este un act politic care trebuie examinat politic, cu argumente precise. In acest sens am vorbit la BBC si am scris articolul anterior ptr entru acest site.
Pentru Alexandru: Crimele in masa comise de regimurile totalitare au fost rezultatul unor actiuni intentionate, programate, sistematic pregatite, menite sa elimine si in final sa extermine intregi categorii umane diabolizate, reduse la conditia de fiinte fara dreptul la viata. Nu cred ca putem vorbi de un proiect neoliberal de lichidare a persoanei morale si de anihilare a persoanei juridice. Lipsa compasiunii, rapacitatea, egoismul au fost adeseori criticate de ganditorii legati de teologia sociala (nu ma refer la teologia eliberarii). Liberalismul nu se confunda cu un utilitarism fara limite. Raspunsul la problemele pe care le amintiti nu este insa sub nicio forma falsul egalitarism colectivist de tip bolsevic ori corporatismul fascist. Albert Camus avea dreptate: „Niciunul dintre relele pe care totalitarismul pretinde ca le remediaza nu este mai rau decat totalitarismul insusi”.
Un An Nou fericit, cu noroc, sanatate si pace!
VT
Cred ca nici nazismul nu ar fi fost atat de condamnat daca sfarsitul razboiului ar fi gasit la guvernarea invingatorilor indivizi de tipul Chamberlain, cel care vantura o hartie de pace pe aeroport, dupa ce s-a pupat pe bot cu Hitler la Munchen. Dl Chamberlain ar fi avut un cadavru in dulap.
Multe dulapuri europene sunt acum pline de cadavre, provenite din tabara cealalta. In Parlamentul European il gasim atat de vocal pe Daniel Cohn-Bendit, maoistul care a pus Franta pe foc in mai ’68. Cum sa ne miram atunci ca toata clasa politica europeana, cand e vorba de crimele comunismului, face ca Shererezada: la ivirea zorilor, sfioasa, tacu.
Domnule Tismaneanu,
un lucru doresc sa spun: am trait mult in comunism, nu m-am inscris in partid, eram considerat dusman al clasei, persecutat de multe ori, dar inca traiesc. Insa daca eram evreu in timpul nazistilor, probabil nu as trai. Asta e diferenta.
Intrebarea mea este: ce parere are dl tismaneanu despre articolele sala din Era socialista si, parca Munca de partid?
Domnule Tismaneanu, in ciuda respectului pe care-l am pentru ceea ce scrieti, mi-e teama ca aici aveti o serie de amestecuri si confuzii.
Prima confuzie/amestecc este intre forma si fond: vorbim despre comunism si cat de rau a fost el, despre ce inseamna sa-l ridici in slavi, despre ce inseamna sa-l condamni, despre ce inseamna sa negi crimele lui, despre ce inseamna sa condamni asemnea negationism, sau despre o decizie a unei instante europene?
Daca UE nu condamna negationismul, nu inseamna ca nu condamna crimele; chiar daca nu condamna crimele, nu insemna ca este negationista etc.
A doua confuzie: nu este in nici un fel vorba de Comisia Europeana (care e intr-adevar alcatuita, cu exceptia comisarilor, din birocrati) si de Uniunea europeana ca atare, care adopta asemnea decizii printr-un sistem de codecizie Consilu (deci ministri) – Parlament european (deci parlamentari). Este deci vorba de o decizie politica.
A treia confuzie: Comisia (in fapt, UE) ar fi adoptat o condamnare a negationismului crimelor fasciste dar ar fi refuzat o condamnare a negationismului crimelor comunismului. Ati citit cumva aceasta hotarare? Credeti ca ministrii de externe din tarile din est respective au citit-o? Sau, daca au citit-o n-o fi fost cumva nimic altceva decat o incercare de a castiga puncte de sondaj acasa si de a-i enerva pe rusi?
Presupun ca faceti referire la Decizia-cadru 2008/913/JHA din 28 November 2008 privind combaterea anumitor forme si expresii de rasism si xenofobie, care se refera la sustinerea, negarea sau trivializarea grosolana a crimelor de genocid, impotriva umanitatii si de razboi asa cum sunt definite de Statutul Curtii Penale Internationale si Carta Tribunalului Militar International – si asta doar atunci cand asemenea opinii sunt formulate intr-un fel care ar putea incita la violenta sau ura.
Observati deci ca decizia nu se refera doar la negarea crimelor fascismului ci la orice crime (genocid, de razboi, impotriva umanitatii), inclusiv ale comunismului, dar le si defineste.
Ce voiau acesti simpatici ministri de externe? Sa fie specific condamnat negationismul oricarei „crime comuniste” asa cum e definita la nivel national, si in orice circumstante, chiar academice. Ca, de exemplu, daca eu sustin ca nationarizarile sau trimiterile la canal au fost niste acte atroce, injuste si condamnabile dar nu crime de genocid sau impotriva umanitatii, asa cum au fost ele declarate de politicieni sa fiu trimis la inchisoare. Ati dori sa traiti intr-o Europa care adopta o asemenea decizie? Ma rog, inteleg ca traiti in America, deci va intereseaza mai putin… Eu nu. De ce voiau acest lucru? Am spus mai sus.
Guvernul Poloniei voia sa introduca religia crestina in statutul UE. Guvernele din est voiau sa oblige UE sa bage la inchisoare pe toti cei ce cred ca crime impotriva umanitatii sunt cele definite de Curtea internationala, nu cele declarate ca atare de politicienii nationali… Sincer, am ajuns la conluzia ca, daca as avea drept de vot in Consiliu sau Parlament si as vota sistematic impotriva oricarei propuneri venita din noile tari membre as avea dreptate in 99% din cazuri…
Pentru Danon: De acord, asta am incercat si eu sa spun, ca nu este vorba de chestiuni tehnico-legale, ci de o decizie politica. Dezbaterea privind natura genocidara a crimelor in masa comuniste este in plina desfausrare. Amintesc aici cartile recente semnate de Norman Naimark, profesor de istorie la Stanford, si de Timothy Snyder, profesor de istorie la Yale. Nu recurg la argumentul autoritatii, ci semnalez faptul ca un anumit tabu a fost depasit.
Chestiunea este pedagogica, morala si simbolica, in sensul adanc al cuvantului. Nimeni nu a ajuns in inchisoare in Romania pentru ca a negat genocidul evreilor si al populatiei Rroma organizat in timpul regimului Antonescu, desi exista o legislatie care interzice asemenea afirmatii negationiste. Dar insasi existenta acestui cadru legal are efecte disuasive. Nu este vorba aici de libertatea de expresie, al carei sustinator consecvent sunt, ci de faptul ca aceasta libertate nu trebuie sa serveasca propagatorilor pornografiei. Ori, din punct de vedere moral si istoric, a nega Holocastul ori Gulagul mi se par actiuni pornografice, menite sa injoseasca, sa nege demnitatea umana.
Pentru Nety: Va asigur ca n-am scris in viata mea un rand in „Era Socliasta” ori „Munca de partid”. Deci nu pot sa am vreo parere. Cat priveste textele mele neo-marxiste de tinerete, inclusiv unele abdicari pe care le reget, am scris adeseori pe acest subiect. Nu am fost un ideolog al PCR, nu am lucrat in aparatele ideologice, am scris in special despre Lukcacs, Gramsci, Scoala de la Frankfurt (Adorno, Horkheimer, Marcuse, Fromm, Habermas), sociologia reflexiva, subiecte pe care politrucii le priveau cu maxima suspiciune. Revistele la care am colaborat constant au fost „Amfiteatru”, „Viata Studenteasca”, „Revista de filosofie” si, in ultimii ani dinaintea plecarii din tara, „Contemporanul”. Incepand din februarie 1983, am fost un colaborator permanent al posturilor de radio occidentale, in primul rand al „Europei Libere”. Textele mele transmise la RFE pot fi citite in volumele „Scopul si mijloacele” (Curtea Veche, 2004) si „Arheologia terorii” (Curtea Veche, colectia „Constealtii”, 2008).
Claudiu H.: Analogia dintre nazism si comunism se aplica perioadelor radicale, deci nu ma refer la anii „liberalizarii” hruscioviste etc. Ma grabesc sa adaug, analogie nu inseamna identitate. Dar nu putem sa nu observam anumite afinitati, similitudini, obsesii, metode comune. Oricum, in nazism rolul partidului era mult mai putin accentuat decat in bolsevism., De aici si posibilitatea unui reformism post-stalinist, a Congresului al XX-lea cu acel dinamitard Raport Secret al lui Hrusciov din februarie 1956. Este greu de inchipuit un congres similar al NSDAP in care, sa spunem, Martin Bormann ar fi denuntat monstruoasele crime ale lui Hitler. Veti fi de acord cu mine, cred, ca este extrem de dificil sa ma refer la aceste importante nuante intr-un articol de opinie, fara dimensiunea bibliografica si, in chip firesc, fara recursul la intregul si necesaul aparat stiintific.
Cu bune ganduri,
Vladimir Tismaneanu
Atât textul iniţial cât şi explicaţiile date cu tact şi răbdare de autor cred că epuizează tema, cel puţin în limitele în care a fost abordată aci: răspunsul Comisiei Europene este unul politic, la o problemă cu implicaţii în primul rând morale. Aici stă, cred, toată contradicţia gestului Com. Eur., care a sacrificat decenţa morală unor interese şi presiuni politice.
De altfel, răspunsul Com. Europ. este un model de jargon eurocratic, ipocrit, birocrat, cinic şi absurd, care se ascunde după rezultatele unui studiu despre modul în care crimele totalitare sunt tratate în statele europene (publicat acum un an de Carlos Closa Montero) pentru a argumenta că legislaţia prea diferită a statelor EU şi lipsa unei jurisprudenţe în materie împiedică adoptarea unei legislaţii europene asupra crimelor totalitarismului, adică exact aceleaşi argumente invocate în 2007 pentru a adopta legea EU care face posibilă pedepsirea negării genocidului naţional- socialist (!)
Este poate util de reamintit că informaţiile de presă sunt rareori pertinente şi deseori dezinformează, chiar dacă nu neapărat intenţionat. Cererea celor şase miniştri de externe şi refuzul Com. Europ. nu face excepţie. Nimeni nu a cerut vreodată punerea pe acelaşi plan a genocidului naţional-socialist( termenul de „Holocaust“ mi se pare impropriu, confuz şi edulcorant) cu crimele perpetrate timp de 70 de ani de regimurile comuniste europene, printre care, evident, şi exterminări în masă. La fel, nimeni nu a cerut specificarea prin lege a termenului de „crime comuniste“ sau a vreunuia înrudit. Tot ce s-a cerut în „scrisoarea celor şase“ a fost extinderea criteriilor ce definesc crimele împotriva umanităţii astfel încât pe lângă violenţa (dusă până la exterminare) pe criterii de apartenenţă rasială, etnică, naţională ori religioasă să se pedespsească şi violenţa/exterminarea pe criterii sociale şi politice. O cerere de etică elementară. A fost respinsă.
Nu este mai puţin adevărat că nimeni nu împiedică statele să incrimineze crimele comuniste, preamarirea, minimizarea ori negarea lor, în acelaşi regim juridic ca şi cele naţional-socialiste. Până acum au făcu-o doar Cehia şi Polonia, nu întâmplător nesemnatare ale scrisorii cu pricina. Statele semnatare au dorit probabil să obţină mai întâi o legislaţie europeană în materie, care să le ofere ulterior un puternic mijloc de presiune asupra parlamentelor naţionale în vederea preluării ei la nivel naţional.
Cine-şi aminteşte de spectacolul mizerabil din Parlamentul României cu ocazia Declaraţiei de Condamnare a Crimelor Comunismului, îşi poate lesne imagina cum ar fi primită de către acelaşi parlament o propunere legislativă care să pedepsească solidarizarea cu crimele comuniste.
Despre punerea în acelaşi plan a naţional-socialismului şi comunismului, cred că s-a scris aci suficient pentru ca şi beneficiarii unei naşteri târzii să poată fi convinşi de justeţea ei. De subliniat că nu este vorba de o apropiere empirică, născută din similitudini fortuite de metode, mijloace sau expresii ideologice, ci de o înrudire profundă, ca două ramuri născute din acelaşi trunchi, al cultului salvării prin ură şi distrugere. De altfel, bibliografia internaţională despre subiect este cuprinzătoare, pentru cine vrea să se lămurească. Întâmplător este un domeniu în care avem şi noi, prin Tismăneanu, un membru în bibliografia obligatorie.
Citind comentariile, de altfel interesante, mi s-a confirmat existenta unei reactii de plictiseala, satietate, ba chiar respingere vis-a-vis de anticomunism la (o parte din) tânara generatie din România. Este rezultatul unei munci asidui de diversiune, raspândirea confuziei si ducere în derizoriu, executata de Securitate în ultimii 20 de ani, pe fondul degradării învăţământului, care a găsit în generatia tânara, mai fragila, încă neformata şi, prin forţa lucrurilor, neinformata, ţinta ideală pentru această uriaşa misitficare. Dacă la asta mai adăugăm şi exasperarea românilor faţă de malformaţiile prezentate lor drept „capitalism“ şi „democraţie“ autohtone, atunci este uşor de înţeles lehamitea şi sentimentul oamenilor că sunt trădaţi din toate direcţiile.
@nety
fac o excepţie cu Dvs. şi încerc să lămuresc un clişeu propagandistic ce văd că s-a lăţit
În anii ’70, învăţământul universitar românesc, cu toate păcatele şi limitările sale, atinsese un nivel de profesionalism şi performanţă la care cel de azi nici nu poate visa. Tismăneanu era pe atunci un student eminent, un star al Universităţii Bucureşti, în pofida unui nume care nu prea îl ajuta. Textele sale puteau apare într-adevăr în presa studenţească, amintită chiar de el, mai sus. Chiar presupunând, prin absurd, că ar fi tins să publice în înalta presă de partid, în prăfuita „Muncă de partid“ sau în mai trendy „Era socialistă“, nimeni şi nimic nu ar fi putut să-i permită accesul editorial în acea lume închisă de înalţi mandarini de partid unui student sau tânăr cercetător, care mai avea şi „ghinionul“ să se numească Tismăneanu. De altfel, şi acesta este singurul argument serios, el avea cu totul, dar cu totul alte preocupări şi veleităţi decât să scrie la „Lupta de clasă“ & Sons. Oricum, ca valoare de divertisment, ideea îţi poate smulge un surâs.