Bătălia pentru Istanbul

De la cucerirea Constantinopolului încoace, fortăreața Istanbulului nu a mai cunoscut un asediu de amploarea celui actual.

Superba capitală a Imperiului Bizantin cunoaște din nou zgomot de arme în fața Cetății.

Alianța politică a Sultanului Erdoğan (Alianța Populară) pune toate tunurile pe Cetate pentru a nu o pierde, pentru că pierderea politică a Istanbulului este semn prevestitor de dezastre.

După o competiție politică regală (în sensul unei democrații maxime, care se exprimă plenar prin diferențe „la mustață”, unde votul cântărește în aur) pentru funcția de primar general al Istanbului, terminată încă indecis, puterea actuală s-a decis să facă uz de întreg arsenalul său politic și ideologic pentru a păstra Istanbulul în lada cu zestre a Partidului Justiției și Dezvoltării.

Un primar al opoziției (Alianța Națională) la Istanbul, coroborat cu primari în aproape toate marile orașe ale Turciei, începând cu capitala Ankara, ar însemna începutul sfârșitului pentru regimul lui Recep Tayyip Erdoğan. De aceea Istanbul nu trebuie să “cadă” în mâinile opoziției. Iar Recep Tayyip Erdoğan se visează, aidoma lui Mehmed al II-lea în 1453, cuceritor la Stambul cu orice preț.

Bătălia pentru Istanbul se dă, în aceste zile, pe trei fronturi și în trei etape: în plan electoral, politic și juridic.

Bătălia electorală

Rezultatele alegerilor locale (desfășurate la 31 martie a.c.) s-au omologat și oficializat în cele mai multe dintre orașele Turciei, inclusiv la Ankara, unde Mansur Yavaş, candidatul opoziției, a primit deja mandatul de primar general (acesta a fost propus de cele mai importante forțe al opoziției – Partidul Popular Republican / CHP și Partidul Fericirii / İYİ – în calitate de candidat al Alianței Naționale, a fost votat cu 50,9% / 1.662.183 voturi, în timp ce contracandidatul său din partea puterii, Mehmet Özhaseki, care a candidat din partea Partidului Justiției și Dezvoltării / AKP și Partidului Mișcării Naționaliste / MHP, a obținut 47,1% / 1.537.694 voturi) iar opoziția preia controlul asupra Primăriei generale a capitalei țării, Ankara, după 25 de ani. La Iazmir, de asemenea, candidatul opoziției, Tunç Soyer, a fost declarat oficial drept câștigător al scrutinului și noul primar al orașului.

În multe alte orașe din Turcia, oficializarea rezultatelor scrutinului se lasă așteptată, pe fondul numeroaselor contestații și sesizări formulate ulterior scrutinului.

Principala bătălie politică se dă în continuare în orașul Istanbul. După numărarea integrală a voturilor, candidatul opoziției Ekrem İmamoğlu ar fi câștigat cu 48,79% (4.171.118 voturi), în timp ce candidatul puterii Binali Yıldırım ar fi pierdut cu 48,51% (4.149.656). Diferența redusă de voturi (după numărarea voturilor valabile – cca 20.000 de voturi la un oraș cu 10 milioane de votanți), precum și numărul mare de buletine de vot declarate nule și invalidate (319.540 la nivelul întregii municipalități) au determinat conducerea Partidului Justiției și Dezvoltării / AKP să solicite renumărarea voturilor în toate districtele municipalității Istanbul.

Se așteaptă o decizie a instanței electorale la această solicitare.

În momentul de față se renumără voturile declarate nule și anulate/invalidate, tot la solicitarea AKP. Este foarte posibilă o renumărare parțială a voturilor valabil exprimate, în unele districte în care au fost constatate nereguli semnificative la renumărarea voturilor declarate invalide.

Ekrem İmamoğlu, noul primar al Istanbulului ales cu majoritatea voturilor cetățenilor municipalității, și-a declarat deja victoria și a cerut oponenților săi recunoașterea acestor rezultate. Potrivit acestuia, a defini alegerile din Istanbul drept “dubioase” doar pentru că primarul municipalității este ales cu o diferență de cca 15.000 de voturi (notă: diferența inițială dintre primii doi candidați se reduce treptat odată cu renumărarea voturilor nule și invalidate) față de contracandidatul său, este incorect.

Lupta politică

Președintele Turciei a ordonat un adevărat asediu împotriva Stambulului. Partidul său a solicitat și a obținut renumărarea voturilor declarate nule și invalidate, obținând astfel o curioasă reducere treptată a diferenței de scor cu care candidatul opoziției l-a învins pe cel al puterii, de la o diferență inițială de cca 25.000 de voturi (la 1 aprilie a.c.) la cca 16.000 de voturi în prezent (potrivit vice-președintelui AKP, Ali İhsan Yavuz; totodată, opoziția a admis reducerea diferenței la 17.000 voturi, potrivit vice-președintelui CHP, Muharrem Erek, chiar la 15.000, conform candidatului opoziției la funcția de primar). În continuare candidatul opoziției este câștigător și după renumărarea voturilor nule și invalidate, ca atare strategia asediului puterii cere alte guri de tun.

În acest sens, Partidul Justiției și Dezvoltării / AKP s-a adresat deja Consiliului Electoral Suprem al Turciei pentru renumărarea voturilor în toate cele 38 de districte ale municipalității Istanbul. Oficialii acestui partid au declarat totodată că speranțele nu sunt pierdute, întrucât renumărarea buletinelor declarate invalide a adus deja o reducere considerabilă a diferenței de scor electoral.

Ministrul Justiției, Abdulhamit Gül, a declarat totodată că instanța electorală este suverană în a decide sau nu renumărarea voturilor în Istanbul, ca răspuns la acuzațiile liderilor CHP potrivit cărora miniștrii de justiție și de interne fac presiuni asupra instanțelor electorale pentru renumărarea voturilor (liderii opoziției s-au întrebat public, retoric, “Ce caută mâinile miniștrilor de justiție și interne în sacii cu buletinele de vot?”). De asemenea, diferiți oficiali ai puterii au declarat inițial că vor recunoaște rezultatele scrutinului, deși chiar președintele partidului, Erdogan, a dat între timp semnalul rebeliunii supreme declarând că rezultatele scrutinului la Istanbul vor fi contestate în instanță.

Voci mai radicale din partidul puterii și din afara acestuia solicită conducerii să se pronunțe chiar pentru reluarea alegerilor în orașul Istanbul, pentru a nu se pierde acest oraș, apreciat a fi unul deopotrivă strategic și simbolic în același timp pentru întreaga Turcie.

Experții radicali afiliați puterii evidențiază un așa-numit factor extern al eșecului puterii în Istanbul și apreciază că victoria opoziției în Istanbul a fost facilitată de către organizațiile “teroriste” (precum FETO / Organizația Teroristă Fetullah, PKK etc.); mai mult, că aceste formațiuni au organizat o “lovitură electorală” în Istanbul cu scopul de a obține, ulterior, controlul asupra întregii țări. Aceștia apreciază că rețeaua FETO (precum și “forțele străine” care stau în spatele acesteia) nu și-a diminuat în mod semnificativ capacitatea de a “dezorganiza” Turcia, aceasta menținându-și și în momentul de față o arie foarte largă de acțiune, similară celei pe care o avea înainte de “lovitura de stat” din iulie 2015. O serie de analiști aserviți puterii menționează din ce în ce mai frecvent legăturile acestor organizații „teroriste” cu SUA, Marea Britanie, Franța, Germania și Israel, precum și sprijinul pe care aceste organizații l-ar primi din partea acestor state. Aceștia încearcă să acrediteze în mod insistent teza “loviturii electorale” date de organizațiile „teroriste” la Istanbul (prima de acest gen după “lovitura de stat” din iulie 2015), “lovitură” care poate afecta, ulterior, întreaga Turcie, în timp ce alți analiști citesc votul favorabil candidaților opoziției din marile orașe ale țării ca pe un vot de protest împotriva regimului Erdogan și ca reacție negativă la recesiunea economică din această țară.

Protejat de complexul rusesc de rachete S-400, pentru cumpărarea căruia a cerut noi garanții la Moscova celuilalt Sultan, al Estului – Țarul Vladimir Vladimirovici Putin – exact în momentul iminentei căderi a Stambulului, Sultanul Erdoğan vede nereguli electorale exclusiv la Istanbul, unde tronul său se clatină. Potrivit acestuia, structuri ale “crimei organizate” s-au mobilizat la Istanbul pentru a-l sprijini pe candidatul opoziției. Presupuse elemente de fraudă și furt ar fi fost dovedite la renumărarea voturilor nule și invalidate, iar neregulile ar fi avut caracter sistemic. Erdoğan a declarat, în calitate de președinte al partidului puterii, că AKP va contesta în contencios rezultatele scrutinului (nota bene: dacă instanța electorală, Consiliul Suprem Electoral al Turciei, va valida rezultatele actuale, conform cărora câștigătorul scrutinului este candidatul opoziției), iar locul procesului electoral va fi luat, îndată ce primul se va finaliza, cu unul juridic.

Războiul juridic

Este de așteptat ca lupta politică pentru Istanbul să ajungă în fața instanței de judecată. Chiar și în condițiile unei posibile decizii a Consiliului Electoral Suprem al Turciei de renumărare a tuturor rezultatelor votului în districtele municipalității Istanbul, este foarte greu de crezut că rezultatele vor arăta altfel. Ca atare, este numai o problemă de timp recunoașterea și validarea candidatului opoziției în funcția de primar al municipalității Istanbul.

Partidul puterii va contesta, cel mai probabil, aceste alegeri în instanță. Nu se exclude nici ipoteza unui proces juridic de amplare și de durată, care să ajungă la Curtea Constituțională. Sultanul Erdoğan are în întreg sistem represiv la îndemână pentru a forța în instanțe ceea ce nu a reușit să obțină la urne.

În războiul juridic, care va fi unul de durată și de uzură, doi factori se anunță a fi decisivi: capacitatea opoziției și a străzii de a apăra valorile democrației la Istanbul și reacția comunității internaționale.

Uniunea Europeană a avut deja prime reacții la intențiile puterii de a modifica prin presiune rezultatele procesului electoral de la Istanbul. Atitudinea principalului partid de guvernământ din Turcia față de rezultatul alegerilor de la Istanbul a provocat nemulțumiri și reacții și la nivelul UE, Uniunea solicitând puterii de la Ankara recunoașterea voturilor liber exprimate în cursul acestui scrutin. Nici contra-reacțiile puterii de la Ankara nu au fost mai prejos, în nota deja obișnuită.

Numeroși oficiali turci își înăspresc deja tonul la adresa Uniunii Europene, căreia îi cer să depună mai multe eforturi împotriva “terorii exercitate de PKK” și să finalizeze demersul prin care ar putea include FETO („Organizația teroristă Fetullah”) pe lista organizațiilor teroriste recunoscute ca atare de UE. „Uniunea Europeană trebuie să facă mai mult decât să declare PKK drept organizație teroristă, mai ales că PKK desfășoară campanii în anumite țări ale Uniunii, recrutează persoane și face afaceri în aceste țări”, a declarat recent ministrul-adjunct de externe al Turciei, Faruk Kaymakci, care este și director pentru afaceri europene al MAE turc; potrivit acestuia, „FETO nu este Daesh sau PKK, are un stil diferit, reprezintă o organizație teroristă de ultimă generație și o rețea de criminalitate ilegală”.

Relația Turciei cu UE se tulbură din temelii, pe toate flancurile (discuțiile privind aderarea, recunoașterea FETO ca organizație teroristă, cooperarea împotriva PKK, derapajele democratice în Turcia, încălcarea sistemică a valorilor democratice în această țară etc.). Dialogul cu Washingtonul rămâne unul conjunctural și imprevizibil. Sultanul pare a se orienta tot mai hotârât spre un sprijin politic substanțial din partea Țarului Putin. A devenit deja rutină pentru unele din țările apropiate geografic României să cerșească sfatul și sprijiul Kremlinului în momente dificile. Rând la Putin fac, în ultima perioadă, lideri precum Viktor Orban, Igor Dodon, Recep Tayyip Erdoğan. Ultimul a cerut sfat chiar zilele trecute, după ce, la scara avionului, înainte de a decola spre Moscova, nu uita să înfiereze proletar “activitățile criminale” care pot aduce la Istanbul un primar neobedient.

Este stranie, totuși, capacitatea geopolitică de tip magnetic a Țarului de a ține alături de el câțiva cavaleri războinici iliberali în capitalele periferice ale Europei, câteodată chiar în inima Europei.

Iluzii spulberate

Analiza votului la nivel național (primării și adunări/consilii locale) în Turcia demonstrează că, în pofida unor succese parțiale (câștigarea primăriilor în unele orașe mari/municipalități și echilibrarea relativă a scorului electoral în general și în teritoriu), “revoluția” anti-Erdogan în Turcia, estimată de unii analiști externi, se amână.

Pe ansamblu, alegerile locale desfășurate la 31 martie a.c. în Turcia au relevat o echilibrare a controlului politic al principalelor formațiuni aflate la putere și în opoziție în această țară, Partidul Justiției și Dezvoltării al președintelui Recep Tayyip Erdoğan / AKP (putere) și, respectiv, Partidul Popular Republican / CHP (opoziție), respectiv o echilibrare a controlului politic exercitat de cele două alianțe pe care formațiunile menționate le conduc, Alianța Populară (organizată în jurul AKP, care a obținut 51,64% din voturi) și Alianța Națională (organizată în jurul CHP, care a întrunit 37,57% din voturi).

După numărarea tuturor buletinelor de vot, principala formațiune aflată la putere, Partidul Justiției și Dezvoltării / AKP, a colectat 44,33% din voturile exprimate la nivelul întregii țări (20.583.896 voturi), iar principala formațiune aflată în opoziție, Partidul Popular Republican / CHP – 30,12% (13.983.738 voturi). Alte scoruri înregistrate la nivel național: Partidul Fericirii / İYİ – 7,45% (3.459.491 voturi); Partidul Mișcării Naționaliste / MHP – 7,31% (3.394.366 voturi); Partidul Democrat al Popoarelor / HDP – 4,24% (1.970.379 voturi).

Principalele orașe din Turcia au revenit opoziției. Candidații opoziției au câștigat capitala și, de asemenea, în Istanbul (unde se așteaptă rezultatele asaltului final al puterii), İzmir, Bursa, Antalya și Adana, în general cu scoruri foarte strânse față de contracandidații puterii sau chiar la limită – cazul Istanbulului.

Opoziția a câștigat, de asemenea, în mai multe orașe din provinciile din sudul și vestul țării, de-a lungul coastei Mării Egee (Izmir, Aydın, Muğla) și Mării Mediteraneene (provinciile de sud Antalia, Mersin și Hatay). “Numărul voturilor întrunite de principalul partid de opoziție CHP a crescut. Însă, în comparație cu voturile obținute de candidatul acestuia, Muharrem Ince, la alegerile prezidențiale, partidul CHP a obținut mai puțin de 30,6% din voturi. Succesul partidului constă în faptul că a câștigat alegerile în unele orașe mari” (decanul Facultății de Științe Politice din cadrul Universității “Yildirim Beyazid” din Ankara, prof.dr. Kudret Bülbül).

Impresia unei victorii a opoziției la acest scrutin este falsă din multe puncte de vedere. AKP rămâne în continuare cel mai popular partid din Turcia și totodată câștigătorul acestor alegeri, împreună cu aliatul său politic, Partidul Mișcării Naționaliste / MHP. Votul de la 31 martie a.c. a confirmat că AKP se bucură în continuare de susținerea majoritară a populației. Potrivit prof.dr. Kudret Bülbül, „faptul că numărul voturilor obținute de partidul aflat la putere din 2002 a crescut în ciuda ultimei crize economice cu 1% în comparație cu alegerile locale anterioare reprezintă un succes semnificativ. O problemă deosebită o reprezintă faptul că, în marea parte a cazurilor, primarii opoziției din marile orașe vor avea de înfruntat consilii municipale/locale dominate de reprezentanții puterii.

Rezultatele voturilor privind consiliiile/adunările locale arată dezastruos pentru opoziție: AKP – 41,61%, MHP – 18,81%, CHP -17,46%, IVI – 8,12%, HDP – 7,93%. Principalul partid al opoziției, CHP, se clasează abia pe locul trei ai ierarhiei electorale, după cele două formațiuni politice ale puterii.

Analiștii locali sugerează o modificare treptată a ideologiei kemaliste de stânga a opoziției de la adoptarea sistemului prezidențial, cu accente noi ale unei posibile retorici de tip iacobin (cu episoade de violență retorică extremă) și cu sprijinirea unor candidați independenți sau cosmopoliți în unele circumscripții (Yahya Bostan). Mai mult, noul primar general al capitalei, Mansur Yavaş, este văzut ca fiind un naționalist conservator. Numeroși analiști apreciază că principalul partid al opoziției, Partidul Popular Republican / CHP (autodeclarat partid social-democrat), începe să mimeze politici, practici și retorici ale partidului puterii, importând teme religioase în discursul electoral și politic.

Victoria parțială a opoziției nu este una a valorilor liberale, notează analiștii de peste Ocean. Potrivit acestora, coaliția opoziției arată în momentul de față ca o altă variantă de naționalismului de extremă dreaptă a coaliției puterii. Principala problemă a democrației turcești o reprezintă, în acest context, absența unei oferte politice veritabile de tip social-democrat / de stânga.

Imaginea clasică a unei confruntări între partidul conservator al Sultanului, AKP (și partenerul său ultranaționalist MHP) și, respectiv, presupuse formațiuni de tip liberal și/sau social-democrat nu mai este actuală. La fel de inactuală începe să devină și comparația clasică a războiului politic între forțele seculariste și cele religioase, între modernismul secularist și conservatorismul islamic.

Paradigmatic, concluzia acestor alegeri o va oferi rezultatul scrutinului de la Istanbul. Instalarea unui primar al opoziției la Stambul, cu toată împotrivirea Sultanului, va arăta că acesta nu este invincibil. Iar de aici până la prăbușirea regimului său ar mai fi doar câteva secunde geopolitice.

Cu o singură condiție: ca Istanbulul să își apere Cetatea (virtuțile unei lumi libere) în fața asediului urmașilor lui Mehmed. Așa cum nu o vor fi putut face împărații bizantini de odinioară.