Scriam recent despre lovitura de trăsnet pe care a reprezentat-o adoptarea Ordonanţei de urgenţă pentru modificarea Legii audiovizualului.
Impactul public pe care l-a avut adoptarea documentului a fost invers proporţional cu “discreţia” pe care guvernul a adoptat-o în promovarea sa. Se pare că socotelile de acasă nu se potrivesc cu cele din tîrg nici chiar în cazul guvernului, de vreme ce un text mic a stîrnit o furtună atît de mare.
Bomboana (de pe tort), în acest caz, o constituie paradoxul fără precedent în care s-a ajuns datorită reacţiei prompte a unei societăţi civile care dovedeşte că încă este în stare să-şi valorifice resursele. S-a ajuns la un parcurs invers faţă de cel cu care am fost obişnuiţi (proiectele să fie dezbătute şi adoptate ulterior), un act iniţial adoptat de guvern ajungînd la stadiul de proiect în urma dezbaterilor publice.
După ce, în briefingul de presă ce a urmat şedinţei de guvern de săptămîna trecută, purtătorul de cuvînt explica poticnit că nu a existat niciun motiv ca documentul să nu fie adoptat, lucrurile fiind extrem de clare (fără să poată însă să explice necesitatea urgenţei), a urmat ieşirea premierului cu precizarea că, înainte de publicarea în Monitirul oficial, se aşteaptă o cosmetizare a textului din partea Ministerelor Justiţiei şi Finanţelor. Concluzia logică a fost că mai nou în guvern se adoptă ciorne, acestea urmînd să capete forma finală pe căi mai puţin transparente.
A urmat reacţia dură şi scrisoarea adresată Comisiei Europene de către grupul care strică încă (pentru foarte scurt timp) unitatea de monolit a noului CNA. Replica guvernului a fost pe măsură: după cîteva ore textul a fost trimis la Consiliul Naţional al Audiovizualului, spre analizare şi punct de vedere, sub formă de proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea Legii audiovizualului, după cum a declarat, vineri, însuşi Răsvan Popescu, încă preşedinte al instituţiei.
Curat-murdar, nu avem cum să ne plictisim, în aceste zile vesele, în aşteptarea unor consecinţe triste. Se pune întrebarea dacă nu cumva guvernul a dat înapoi, nu speriat de posibilele consecinţe ale nechibzuinţei sale, ci ca să-şi ia un nou avînt în asaltul neîntrerupt asupra ordinii de drept. Răspunsul e aşteptat la începutul săptămînii viitoare şi nu mă număr printre cei care se hazardează să-l anticipeze.
Încerc în schimb să explic termenii vehiculaţi. Berlusconizarea este un concept deja înrădăcinat în lumea televiziunii şi desemnează concentrarea principalelor canale mediatice în mîna unei singure persoane, pionierul acestui sistem fiind Silvio Berlusconi, proprietar a trei mari canale de televiziune comerciale în Italia şi principal factor de influenţă asupra celor trei canale publice, din poziţia de prim-ministru.
Pe plaiurile mioritice este deja cunoscut un omolog pe măsură, în persoana patronului din penumbră al trustului media Intact, trust în cadrul căruia numărul și agresivitatea “Antenelor” este în continuă expansiune. Prevăd că dacă evoluţia în domeniu îşi va păstra tendinţa, vom putea folosi un termen neaoş autonom: “voiculescizarea”, cu derivatul său deja intrat în uz: “antenizarea”.
După ce, la începutul anului, grupul Intact a încercat fără succes introducerea în codul audiovizual a unor prevederi favorabile sieşi, dar discriminatorii faţă de parteneri, tocmai aceste prevederi au fost impuse prin recenta ordonanţă, acum sugerate prin ceea ce a devenit proiect, de unde principalul argument în etichetarea acesteia cu numele făptuitorului amintit.
Chiar dacă prevederile rămase nu afectează direct şi explicit instituţia însărcinată cu supravegherea respectării drepturilor constituţionale la informare pluralistă în audiovizual, autoritatea CNA este major zdruncinată prin lipsirea sa de posibilitatea de a aplica sancţiuni eficiente pentru derapajele tot mai dese ale unor televiziuni. CNA-ul riscă să devină astfel prima autoritate publică decorativă, iar din această perspectivă, este extrem de interesantă poziţia pe care o va adopta faţă de proiectul asupra căruia i s-a cerut să se pronunţe.
Amenzile sau întreruperile de emisie, atunci cînd erau aplicate prompt de CNA, stîrneau un oarecare ecou în rîndul publicului, sancţiunile referindu-se strict la nerespectarea prevederilor legale în materie. În ceea ce priveşte nerespectarea normelor deontologiei profesionale şi ale bunului simţ, mecanismele sancţionatorii sunt ceva mai complicate şi diversificate, fiind în plus extrem de amorţite de prestaţiile televiziunilor din ultimii 20 de ani.
Parcă insuficient eliberate de orice complexe, majoritatea televiziunilor de ştiri, a căror vocaţie şi raţiune de a exista este însăși încălcarea dreptului la demnitate şi la propria imagine, sunt pe cale de a dobîndi o imunitate ce le va încuraja în practicarea unui tip de jurnalism contrar tuturor deontologiilor profesionale şi valorilor constituţionale.
Degenerarea climatului public românesc este consecinţa consolidării unei suveranităţi mediatice vicioase și nelimitate, care are perspectiva de a se vedea eliberată de spectrul unei posibile intervenţii a autorităţii. Urgenţa eşuată a fost dictată poate chiar de ultima săptămînă de campanie electorală, în care s-ar putea să asistăm pasivi la o serie de manifestări cu o încărcătură de josnicie fără precedent, în sancţionarea cărora chiar o posibilă intervenţie a autorităţii urmează să rămînă ineficientă. Anihilarea funcţiei sancţionatorii a CNA va fi cu atît mai utilă acelor voci mediatice cu cît acestea sunt mai subordonate unor grupuri de putere politică. Această complicitate pare să fie încă un pas în asaltul pornit împotriva funcţionării statului de drept.
A apărut însă perspectiva unei dezbateri publice. Rămîne de văzut cu ce rezultate. În vederea concretizării lor, las celor care vor avea curiozitatea să facă un exerciţiu de aplecare mai atentă asupra textului, “plăcerea” de a fi recompensaţi prin descoperirea și a altor aspecte care contravin normelor unei civilizaţii democratice și pluraliste. Sper ca aceasta să fie urmată de exprimarea unor puncte de vedere ferme şi argumentate, irefutabile.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Foarte bun articol domnule Pretor, ma bucur sa va citesc prima data si ma bucur ca pe contributors!
O singura precizare; Berlusconi nu se compara insa cu ticalosia sa Voiculescu. Berlusconi a avut un pic de viziune politica si statura politica asemanarea cu guzganul pomenit e o nedreptate. Nu suporta chiar asa comparatie; sintem la sute de ani distanta fata de Italia, si cine stie ce ne mai asteapta.
Faptul ca Guvernul a adoptat ilegal o ordonanta de urgenta mi-e clar. Ce nu mi-e clar este cum ma afecteaza pe mine, in calitate de cetatean si privitor la TV, aceasta ordonanta. Pentru ca, din cate vad, lumea nu e prea suparata ca se adopta ilegal acte normative si e suparata mai mult pentru continut. Ce constine aceasta ordonanta atat de nedorit?
Cred ca lumea, pe de o parte s-a obisnuit cu adoptarea ilegala pe banda rulanta a unor acte normative, iar pe de alta stie ca nu poate face nimic: ciinii latra, caravana (guvernamentala) trece.
In ceea ce priveste continutul, tipa tare cei care sunt afectati in insasi existenta lor. Amanunte gasiti in celelalte articole pe care le-am scris pe aceasta tema sau in comentariile din presa (unde gasiti si actul normativ, cu comparatii fata de forma actuala)
Candidatii ARD, pentru ca nu au dosare penale si nu isi propun sa fure, nu sunt disperati sa cistige alegerile. Salariul de ministru nu este mare, iar riscul de a fi injurat, calomniat, atacat zi de zi de toti derbedeii, de toate nulitatile, de toate lichelele din usl (si din spatele usl) ii determina sa fie foarte rezervati, lipsiti de combativitate, in campania electorala. Este interesul nostru, al alegatorilor, ca tara sa nu incapa pe mina Ocultei Retrograde, cea mai mudara, cea mai toxica, cea mai nociva, cea mai corupta forta politica, numita si usl. Este chiar si interesul celor mai sarace paturi sociale sa voteze ARD. Doar ARD poate crea locuri de munca, doar ARD poate atrage investitori, doar ARD poate aduce venituri suplimentare la buget, care sa poata fi redistribuite persoanelor, cu adevarat, defavorizate. Este datoria Societatii Civile, este datoria Adevaratilor Intelectuali sa explice situatia, sa explice, pe intelesul tuturor, ca este criza economica mondiala si ca doar masurile de austeritate au permis scoaterea tarii din recesiune si readucerea tarii pe crestere economica.