luni, august 3, 2020

Betia puterii si stiinta: Tristul destin al IICCMER (Updated)

Dl Andrei Muraru a raspuns, in numele conducerii executive a IICCMER, in ziarul “Adevarul”, scrisorii deschise in care i se cerea demisia. A replicat infuriat, de pe pozitia „angajatorului” care ii admonesteaza pe „angajatii” recalcitranti. Fostul coleg se comporta ca un arendas indragostit de sine si de proprietatile pe care le are in custodie. Nimic colegial in acel text, niciun efort de a stabili punti pentru comunicare. Dl Muraru si sambelanii sai traiesc sub zodia infailibilitatii. E pacat ca nu stiu cat de efemera este aceasta betie a puterii. Ca momentul trezirii la realitate este inevitabil. E pacat ca nu inteleg ca ierarhiile in stiinta nu au nimic de-a face cu cele guvernamentale. In pofida distantei dintre generatii, asemanarile dintre domnii Andrei Muraru si Andrei Marga sunt izbitoare si profund ingrijoratoare.

Este simptomatic ca dl Muraru nu discuta situatia scandaloasa creata de utilizarea pe site-ul IICCMER a numelor membrilor fostului Consiliu Stiintific. Nu mentioneaza ca acestia si-au dat demisia. Nu aminteste demisia membrilor Consiliului Consultativ (Advisory Board) al revistei “History of Communism in Europe”, de la Istvan Rev si Mark Kramer la Jacques Rupnik si Lavinia Stan, de la Florian Bieber la Dominique Colas, savanti recunoscuti pe plan international, specialisti de prim rang in chestiunile pe care, prin mandat, le analizeaza IICCMER, oameni care au sprijinit, prin peer reviews, afirmarea acestei reviste drept una dintre cele mai respectate din Europa post-comunista pe teme legate de istorie recenta. A demisionat si profesorul Dennis Deletant, exeget de seama al comunismului din Romania. Interactiunile dintre acesti oameni de stiinta si cercetatorii din IICCMER au contribuit la consolidarea unui spatiu comunicational esential pentru cei care vor sa participe al autentica viata academica globala. Se pare ca actuala conducere a IICCMER, este hotarata sa puna capat acestei interactiuni. Domnul Muraru este, iata, imperturbabil, senin si convins ca n-a gresit cu nimic. Pretul acestei lipse de responsabilitate il platesc, din nefericire, cercetatorii din IICCMER.

Invocarea Corpului de Control al celui care l-a numit presedinte executiv–plagiatorul Victor Ponta–mi se pare rizibila. Nu CC al PM decide asupra valorii muncii stiintifice, ci Consiliul Stiintific, un organism inexistent la ora actuala in IICCMER. Umbla zvon prin cetate ca se pregateste anuntarea cu turle si sobe (vorba lui M. Novicov) a noului CS. Intre prezumtivii membri, ar figura istorica antichitatii elene, doamna Zoe Petre, membra si in Consiliul ICR-Marga. Doamna Petre tocmai declara recent ca este o simpla pensionara, ca nu detine niciun fel de pozitii publice, ca nu beneficiaza de pe urma actualei guvernari. Cu acelasi prilej, profesoara Zoe Petre punea sub semnul intrebarii onorabilitatea lui Andrei Plesu. Ma abtin de la orice comentariu.

Dl Muraru vorbeste, in acest text auto-glorificator, despre “superficialitatea” fostei conduceri si despre evaluarile indoielnice (“necorespunzatoare”, in sublima, nemuritoarea, irezistibila limba de lemn) ale angajatilor. Ma rog, unul dintre cei evaluati superlativ, daca nu ma insel, a fost insusi dl Muraru. A spus chiar el acest lucru intr-un interviu din “Observator Cultural”. Daca superficialitate se cheama sa ai o strategie de cercetare coerenta, sa sustii un program de traduceri si publicatii originale, sa promovezi participarea cercetatorilor la conferinte internationale, sa nu-i hartuiesti zi si noapte sub tot felul de pretexte aberante, sa nu-i insulti si sa nu folosesti invective, pe scurt sa conlucrezi cordial, nu pe baza de intimidare, imi asum cu mandrie, alaturi de colegii mei, aceasta „culpa”.

In rest, indraznesc sa-i reamintesc d-lui Muraru ca un institut de cercetare nu este o unitate militara, un bunker, un stup ori un penitenciar, ca nu este normal sa tratezi viata academica in termeni meschini-birocratici, sa incerci sa obtii obedienta cu orice pret, recurgand la indicatii, porunci si condamnari fara drept de apel. Obedienta este de fapt moartea stiintei. In spatiul stiintific trebuie sa domneasca colegialitatea, increderea, dialogul, deschiderea spirituala, pluralismul, nu ranchiuna, frica, suspiciunile, amenintarile si monolitismul. Meteorologia politica nu are dreptul sa afecteze demnitatea actului stiintific autentic, nu trucat. Metodele de tip bully nu au ce cauta in viata stiintifica.

PS Am incercat sa aflu care sunt contributiile stiintifice ale domnului Dan Talnaru, actualul secretar executiv al IICCMER. N-am gasit, in domeniul care ne intereseaza, decat un articol in (surprise, surprise!) revista „Observator Cultural”. Inteleg insa ca este un colaborator apropiat al d-lui Muraru. Poate ne ajuta doamna Carmen Musat si/sau dl Ovidiu Simonca sa intelegem ratiunile acestei numiri. Mai ales ca in ultimii ani au fost extrem de preocupati de destinul acestui institut.

http://www.observatorcultural.ro/Moartea-unei-strazi*articleID_26705-articles_details.html

Iata un citat, relevant pentru momentul actual, dintr-un articol aparut mai demult in „Observator Cultural” sub semnatura d-lui Andrei Muraru. In doua randuri dl Muraru, cervcetator stiintific in cadrul IICCMER, a criticat dur doi directori stiintifici ai institutiei in care lucra, pe domnii Mihail Neamtu si Cristian Vasile. So much about „angajator” si „angajati”. A decis sa o faca intr-o publicatie saptamanala, nu in cadrul institutiei. Textul este un remarcabil exerctiu de auto-descriere. Sublinierea imi apartine:

„Diletantismul Licăi Gheorghiu şi a altora ca ea are însă un preţ. Aşa cum spunea cineva, profesionistul uneşte, diletantul dezbină. Cariera diletantului este efemeră. Chiriaş al istoriei, el dispare cînd se schimbă gazda. Nu face casă bună cu durata lungă. Nici nu-şi doreşte asta, întrucît el vine şi pleacă. E în voiaj de carieră. Ocupă musai poziţii care îi asigură vizibilitate, acces la resurse şi un loc călduţ de hibernare. Diletantul e pătimaş, didactic, încăpăţînat, egoist, dominator, lacom şi înfumurat. Deruta sa interioară este generată de expertiza celor din jur. Nu-i poate cuprinde, nu-i poate domina din punct de vedere profesional. Nu e pe tărîmul lui. Ce nu-l avantajează, ignoră pedant. Un diletant învaţă însă repede arta diversiunii. E abil şi stăpîn pe situaţie. Nu discută despre probleme în profunzime, ci alternează cazuistica generalizatoare cu sofismul aluziv. E un fin marcator de detalii ştiute de cînd lumea. Combate sulfuros tezele caduce. Este fatalmente pe lîngă subiect.

Diletanţii nu vin de nicăieri. Ei au părinţi ideologici. |i cultivă şi îi salvgardează aproape fizic în scenete de teatru burlesc cu fapta sau cuvîntul. Diletanţii îşi sorb idolii. Dar toate acestea se întîmplă doar în aparenţă. Părintele e doar un mijloc de a epata. După ce rolul e jucat şi piesa încheiată, diletanţii îşi găsesc alţi maeştri. De fapt, ei cultivă efemerul la nesfîrşit şi se bizuie doar pe principiul acuităţii propriului interes. În final, dispar şi diletanţii, şi taţii lor ideologici… Rămîne însă gustul amar că, în România, cariera depinde uneori de un fatal bruiaj de caracter. De tată ideologic.”

http://www.observatorcultural.ro/De-la-Lica-Gheorghiu-la-Mihail-Neamtu*articleID_26001-articles_details.html

Update. Pentru o excelenta replica data d-lui Muraru, recomand:

http://www.lapunkt.ro/2013/03/27/aparatcicul-muraru-fata-in-fata-cu-propriul-hybris/

Un articol detaliat despre criza si protestele de la IICCMER poate fi citit in „Romania Libera”:

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/dezbateri/personalitatile-care-se-leapada-de-institutul-de-cercetare-a-crimelor-comunismului-297399.html

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Andrei Muraru, micul dictator neinteles:))). Omul era infinit mai simpatic pe vremea cind era cercetator. Sefia l-a schimbat rau – si in rau. Observati de cite ori vorbeste de „principiul subordonarii”:

    – „salariaţii IICCMER sunt datori să respecte principiul subordonării angajatului faţă de angajator”;
    – „Până la instalarea noii conduceri, Institutul a fost condus în mod superficial, în sensul că personalul salariat […] nu cunoştea noţiunea de subordonare faţă de superiorii săi.”
    – „La adăpostul ideii că noua conducere îi persecută, aceşti câţiva angajaţi refuză expres să îndeplinească dispoziţiile superiorilor […].”
    – „Pretextul [refuzului de a informa „conducerea” – nota mea, SC] a fost independenţa editorială, în condiţiile în care membrii echipei editoriale sunt remuneraţi din fonduri publice şi sunt datori să respecte principiul subordonării angajatului faţă de angajator.”

    Iar paragraful asta e antologic – bine, intregul text e antologic:))))): „Referitor la părăsirea sediului Institutului în diferite scopuri, angajaţilor li se aplică prevederile Regulamentului intern, precum şi cele stipulate în fişa postului, conform cărora părăsirea locului de muncă în timpul programului se face doar cu acordul şefului ierarhic superior sau cu cel al conducerii Institutului. De asemenea, activitatea de cercetare se realizează doar în urma aprobării prealabile a proiectelor de către conducerea Institutului. Totodată, angajaţii nu pot reprezenta instituţia în diferite ocazii decât în baza unui mandat acordat de către conducere.”

    Ca si cum „locul de munca” al unui cercetator in domeniul istoriei n-ar fi in arhive, deci in afara institutiei…

    Cit despre absenta unui consiliu stiintific, despre neelaborarea strategiei si despre neconvocarea comitetului director – tacere…

    In fine, o intrebare pentru fostul cercetator Muraru: pe vremea cind institutul era condus de Marius Oprea si ulterior de Vladimir Tismaneanu – Ioan Stanomir, de cite ori a respectat „principiul subordonarii” si de cite ori a cerut voie sa mearga in arhive sau sa faca cercetare pe teren?!?

  2. Domnule Tismaneanu, constat cu tristete ca tot ceea ce era un semn de normalitate a disparut… daca era cazul sa ne intrebam, noi cei care am trait prea putin acei ani, cum si prin ce fel de oameni s-a impus comunismul in Romania, se pare ca acum avem o intreaga galerie de personaje vii jucand parca piesa absurda a unor exponate de muzeu care trebuiau sa fie demult impaiate. Incapatanadu-se parca sa performeze un bis, un role-play pe care nimeni nu l-a cerut si de care istoria actuala nu avea nevoie. Istorici care pareau onesti si care apoi dau cu toata cariera de pamant, cercetatori care isi distrug reputatia si isi reveleaza comportamentul grosier, profesori universitari care isi exhiba micimea intelectuala – o lume privita printr-un ochean intors, dar care, din pacate, a coborat din fictiune in real.

    Prin ceea ce se intampla la IICCMER se poate face un studiu de caz – sfarsitul istoriei chiar este posibil atunci cand bufonilor li se dau pe mana cheile regatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Colectia Contributors.ro

Carte recomandata

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

Antifragil

de

Nassim Nicholas Taleb

recomandată de contributors.ro

 

Top articole

Portret robot al coronascepticului

Nu există un portret robot al coronascepticului. Unii sunt ne-educați, alții sunt experți. Unii sunt excluși social, alții sunt vedete. Unii nu...

Pandemia la români: datoria supunerii

Că Guvernul României acuză cetăţenii acestei ţări pentru eşecul propriilor sale politici destinate să limiteze efectele pandemiei nu este suprinzător: în...

Revenind la mortalitatea prin Covid-19 în țara noastră

Nevoia actualizărilor de datePrețul pandemiei în Europa și la noiPlasarea analizei la nivel de vârste și sexe, în alte țări și la...

Prioritățile medievale ale României

Sîntem (sau mai degrabă am fost) membri cu drepturi depline în Agenția Spațială Europeană (European Space Agency, ESA). Plătim o contribuție anuală, dar - acest lucru este foarte important! - cvasitotalitatea banilor se întorc în țară, pentru a finanța industria de înaltă tehnologie! Banii NU se duc la "străini", ci folosesc la dezvoltarea industriei naționale.

Şapte ani de la moartea lui Silviu Olariu – fizicianul care s-a opus proiectului „marelui laser”

Silviu Olariu (1955 - 2013) a fost unul dintre cei mai dotați cercetători români care s-au afirmat din anii '70 încoace. A...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.