Uneori merg la BCU sediul central să lucrez. Lângă Ateneu. Ca mereu când mergi aici și au trecut câteva zile, atunci când ieși după opt ore de lucru parcă pășești pe altă planetă. Ar fi o blasfemie să spun că e ca atunci când ieși din biserică, dar există o anumită asemănare. Așa cum există o asemănarea și cu momentul când ieși din munte după o tură solitară de câteva zile într-o regiune sălbatică. Asemănarea constă în faptul că diferența dintre ceea ce este înăuntru și ceea ce este afară este enormă.
Nu am văzut în nici o altă instituție publică oameni mai dedicați muncii lor ca cei de aici. Când îți aduc o carte par că îți oferă un dar. Luați lumină, par a spune. Lumea, toată lumea, vorbește în șoaptă. O instituție minunat organizată, cu infrastructură la standarde occidentale, o oază culturală în haosul neacademic și academic al Bucureștilor.
Privind uneori la tinerii din jur, pentru că nu merg niciodată la sala profesorilor, devin mai optimist cu privire la viitorul României. Am sentimentul că aici este elita viitoare a României. Adevărata. Chiar și cei care învață pentru restanțe, dacă au venit aici înseamnă că știu ce vor și abordează serios ce au de făcut. Poate că este wishfull thinking, dar așa simt. E plăcut să vezi un număr mare de oameni serioși la un loc, așa cum ți-ai dori și în amfiteatru, laborator, sau sala de seminar. Cred că dacă este să folosesc un singur cuvânt pentru BCU acesta este: seriozitate.
Dar cuvintele nu sunt de ajuns pentru a descrie ce se întâmplă acolo. Plutește în aer ceva inefabil. Prin enormul luminator central pătrunde doar lumina, zgomotul de fond al orașului abia se aude. Un aparat electronic de la parter scoate din când în când niște sunete discrete de stație spațială din firme SF, pe care după un timp nici nu le mai înregistrezi.
Până îți intri în mână câteva zile te tot foiești, nu îți găsești ritmul. Dar liniștea și faptul că alții fac ceea ce îți dorești și tu să faci te ajută să te concentrezi. Nu te agăți de toate detaliile din jur (un telefon, un coleg, o prioritate, orice altceva) ca să nu mai lucrezi la ce ți-ai propus. De la o zi la alta este tot mai bine. Dispar din minte avalanșele mediatice, perversitatea politicienilor, sărăcia și suferința generalizate din jur de zi cu zi. Pe undeva este un egoism. Dar este cu rost. Vrei să scrii ceva pentru alții, și ai nevoie de liniște pentru asta.
Multă vreme te chinui, tragi targa pe uscat, plugul pe un pământ noroios, încerci să înțelegi ciornele risipite pe zeci de pagini, uneori cu scrisul aproape indescifrabil. Apoi citești iarăși o carte, orice carte cu privire la problema țintă, ca să te transpui în mintea altcuiva și să te detașezi de ideile tale cărora nu le găsești coerența pe care o cauți. Sunt tot felul de coerențe locale pe care îți pare rău să le destructurezi, de care te-ai îndrăgostit pentru că le-ai creat tu, dar care nu se îmbină în schema de ansamblu dorită. Să răstorni totul, să cauți alt argument. La ce fundătură argumentativă trebuie să renunți, neroditoare, să o pui doar într-o notă ?
Și deodată se întâmplă acel lucru, de neexplicat, îți vine ideea care se va dovedi că este cea bună. Renunți la ambițiile ridicole de a pune marea într-o gropiță de nisip, restrângi arboresecența la un drum simplu. Deschizi din nou sursele pentru analiza textuală și a argumentelor și cauți ceea ce crezi că ar trebui să găsești, verifici dacă ceea ce gândești se poate susține. La început într-o doară, apoi repede cu emoție văzând că se confirmă ipoteza, apoi așezat, cu rigoare și minuțiozitate. Atunci rămâi ore în șir într-o stare de lucru decuplată de orice stimul extern, ca un șarpe boa care a înghițit o pradă mare și o mistuie, nu mai percepi nimic din tot ce e în jur. Ești la Biblioteca Centrală Universitară dar nu mai ști că ești acolo. Scrii. Nu înțelegi cum poți asta și ești uimit de ceea ce îți iese. Pentru că de fapt nu îți iese, doar iese, curge firesc.
Cu greu conving studenții să se ducă să lucreze acolo, dar am observant că după ce ajung se întorc transformați. Au cunoscut normalitatea muncii intelectuale.
Frumos. Mi se face dor de bibliotecile solemne din Romania. La mare distanta de casa, bibliotecile de aici sunt doar sali cu carti.
Foarte frumos scris, felicitari! Biblioteca merita o oda asa frumoasa! Mi-e dor de anii cand intram cu solemnitate si cu incredere in Biblioteca, stiind ca atunci cand voi iesi, examenul va fi luat ;)
Sunteti un fericit ca aveti aceasta oportunitate, de a mai avea timp, disponibilitate si treaba de rezolvat pentru si la Biblioteca! Data viitoare cand mergeti, ganditi-va ca unii va invidiaza putin, cu multa nostalgie :)
Înainte era și mai frumoasă. Cred că era unul din puținele sedii de bibliotecă- cel puțin din Europa- unde exista un sistem pneumatic de trimitere a fișelor- către depozitele din subsol. Ca să nu mai vorbim de ”Sala profesorilor” care părea un mic Rai în România ultimilor ani sub Ceaușescu.
Mă duceam de obicei să lucrez la ”Sala de publicații” unde aveam norocul să găsesc- până îmi aduceau materialele cerute- câte o revistă occidentală- de obicei Paris Match.Tot la vremea respectivă (asta fiind în 1988) se zvonea că ar fi ceva documente secrete în pod- oricum din sala cataloagelor se vedea extrem de bine Palatul și cum intrau tovarășul și tovarășa- mă gândeam că un lunetist mediocru n-ar fi putut rata.
Probabil că n-o să aflăm niciodată- dacă nu ne va spune dl.Caramitru- de ce a fost necesar să fie distrusă în 1989. Au urmat niște ani foarte lungi de exil într-o clădire lângă Drept și revenirea- în formă ciuntită- la vechiul sediu. S-a spus că celălalt corp de clădire va fi dat în folosință- dar nu s-a spus și cui. Biblioteca Pedagogică- o nebunie de clădire, lângă Cișmigiu- s-a dus.Biblioteca medicală o mai exista ? Mă îndoiesc- era tot într-o clădire veche. Dacă n-ar fi băgat olandezii bani în BCU cred că am fi văzut și-acolo vreun ”dezvoltator imobiliar” de România…
Frumos. Impartasim un loc sacru, credeam ca doar eu l-am descoperit asa. E un loc cu linisti interioare.
Credeam ca nu esti atenta la articolele dlui Iordache. Ce vreau sa te intreb e daca nu te deranjeaza pozitia libertariana pe care a adoptat-o impotriva lui Rawls in textul anterior. Mi se pare ca n-ai reactionat. E poate putin cam tehnic acolo, dar pe fond mi se pare ca tot ce e valoros e in definitiv o serie de clisee libertariene (mie unul imi pare rau ca libertarienii de pe platforma asta n-au facut mai mult ptr textul asta, probabil prea dificil ptr gusturile lor). Si cum Rawls e mult mai bun decat il prezinta domnia sa, cel putin pe linia asta institutional-economica unde s-a focalizat, ar fi meritat macar mai multe reactii. Cum a fi liberal la noi inseama a fi echipat in genere cu o schema simplista despre societate, unde poti gasi cateva idei in general primitive despre piata, proprietate, dobanda si inca una sau doua, adica rawlsienii astia sunt ca mohicanii din cartile lui Karl May de altadata pe aici, nu strica daca macar pe formuri se mai inmultesc vocile. Or tu ai fost destul de activa in discutiile pe Rawls de la NEC cu Caraiani, Bogdan & co din cate imi amintesc.
Altminteri incantat sa te regasesc prezenta la BCU, nu stiam. N-am mai calcat pe acolo de prin 2005. Si nu stiu daca trebuie neaparat sa ma consider fericit cu asta.
Toate cele bune
:)
Salut, cu mulțumiri, apariția unui articol despre Biblioteca. Si eu, ca și Borges, îmi imaginez paradisul ca pe o bibliotecă. Si eu cred că o casă fără bibliotecă e ca un trup fără suflet.
De cand sunt pe contributors (nu chiar mult), am facut o lista lunga cu lucruri pe care trebuie sa le fac si locuri unde trebuie sa merg.
Am mai taiat din ele (done), tot pe contributors.
Acum 5 minute am vizitat BCU. Un pic leganat, am vazut si am ascultat linistea.
Cand pot o sa ma mai duc. De data asta singur.
Dupa dusul rece de data trecuta, era cazul. :)
Altminteri, frumos, ce sa spun! Bibliotecarilor mai ales o sa le pleaca, si cine stie, poate va vor identifica pe acolo ca sa va rasfete putin :)
Toate cele bune
Mulțumiri pentru rândurile și gândurile frumoase adresate acestui templu al științei, acestei oaze de normalitate românească. Nu știu cum este înăuntru la Biblioteca Centrală Universitară din București (am trecut, de mai multe ori, doar prin preajma ei, din păcate…), dar m-am regăsit, ca atmosferă, în numeroasele zile petrecute la bibliotecile-surori din Cluj și, mai ales, din Iași. Acolo, la BCU, pe lângă liniștea caracteristică unei biblioteci, am regăsit, adesea, tihna de care ai nevoie ca să te poți „aduna”, ca să-ți vină inspirația, ca să îți „reîncarci” bateriile, „epuizate” de vreme și mai ales de vremuri, de micimea, răutatea, indolența și insolența multora dintre semenii noștri!..
Relativ la „impresii”,se spune ca avem o singura ocazie,numai una(!),de a face o prima buna impresie! Cred ca este exact,dar nu esential…
Dupa ce am citit primele 2 randuri ale acestui text,derutata fiind de modul de exprimare,cel putin bizar pentru mine – „..merg BCU..” (aveti ceva impotriva prepozitiilor?) sau „..cand mergi..cand iesi..parca pasesc..”(n-am inteles de ce s-a schimbat persoana care conjuga verbele..!) – eram tentata sa abandonez :( ,zicandu-mi ca,un minim de exigenta ar impune ca,despre „biblioteca” sa se scrie corect…!?
Ma bucur ca am reusit sa ignor acel prim reflex de refuz,si ca am citit pana la capat acest articol,omagiu adus culturii si cunoasterii,la indemana tuturor celor care cauta lumina…ideea este excelenta,scrisul sensibil si percutant in acelasi timp…
Ma intreb insa cat de convingator este articolul,pentru indecisii sau neofitii,caruia banuiesc ca se adreseaza,in egala masura cu initiatilor in ‘ale lecturii?Sper sa nu se simta descurajati inainte de a pasi o data acolo…
Nu pot deci,decat sa incurajez reticentii sau neofitii,sa treaca intr-o zi pe la BCU,convinsi fiind ca nu este un loc rezervat in exclusivitate „seriosilor”(ce inseamna seriosi?),nici eruditilor (toata lumea are de invatat,la orice varsta!) ci este unul din putinele locuri unde vor avea ocazia rara de a se cunoaste pe ei insisi un pic mai bine,ceea ce ii va ajuta sa renunte la masti sau sa refuze sa poarte etichete care nu li potrivesc…
Multumim!
Va dorim dragoste si liniste!
M-am grăbit, erori dactilografie, erori de stil…. Schimbarea persoanei din mers, am scris în fluxul gândirii fără să recitesc. Scuze.
hublouri in tavan au si mall urile. cerul e limita privindu le
degeaba i pui creionu n mina unuia care nu stie sa scrie. care n a fost initiat.
trivialitatea bate elevatia. lucruri cunoscute desigur. timpul le (va) rezolva veti spune.
poate. doar ca (deocamdata) directia i gresita.
Subscriu, datorez acestei biblioteci tot ce am facut mai bun in ultimii ani in care am stat in Romania. Nu doar ca am gasit mereu tot ce am avut nevoie, ca asteptarea pentru cererile de depozit era absolut decenta si ca am gasit colectii de presa veche complete si perfect conservate, dar mie personal imi placea mult si atmosfera un pic futurista, detaliile de design, faptul ca nu seamana cu imaginea traditionala de biblioteca prafuita. Aproape ca mi-e frica sa n-o laudam prea mult si sa se intimple cine stie ce si acolo.
Din pacate s-a si intamplat. Urmare a unei Ordonante de Urgenta a maritului nostru Guvern , (ordonanta publicata in Monitorul Oficial pe 30 decembrie 2013, adica practic in ajunul Anului Nou, si din cate se pare fara a consulta inainte nici directiunea BCU, nici pe cea a BNP „I.C. Petrescu”) BCU „Carol I” a trebuit de facto sa preia Biblioteca Nationala Pedagogica. Fapte: BNP detine 500,000 de volume in timp ce BCU cu greu si-a creat spatiu pentru publicatii noi ale sale 50,000 volume. BCU a trebuit sa cedeze un intreg etaj, etajul 3, cel mai luminos si unul din cele mai linistite catre BNP, pierzand astfel 78 de locuri pentru cititorii sai.( Etajul 3 este deja gol si incuiat). Personalul BNP va trebui inghesuit in birourile BCU, Dumnezeu stie unde. BCU e complet informatizat, BPN nu. Circuitele utilizatorilor vor trebui prin urmare sa fie diferite, iar cele ale bibliotecarilor se vor incrucisa pe coridoarele unor cladiri care nu este construita in asa fel incat sa permita convietuirea mai multor institutii diferite . Se va crea un haos institutional de prima mana.Nu mai vorbim ca imperechem strutul cu camila, pentru ca cele doua institutii au functii si atributii diferite. Nimeni din partea ministerului nu a venit in BCU sa vada cu ochii lui unde si cum se poate crea aceasta monstruozitate. In rezumat, dupa parerea mea cel putin, domnii din minister au reusit ceea ce nici comunistii nu au reusit , si anume sa faca praf dintr-o singura lovitura doua dintre institutiile de cultura vechi si prestigioase ale acestei tari. Cam asta e.
Teribil ! Deci sala 6 și sala 7 nu mai sunt disponibile? La sala 7 îmi plăcea cel mai mult să merg, cu loc lângă luminator…
Se pare ca totusi , BNP odata integrata in BCU, se vor imparti si relele si bunele. Asa ca , in masura in care cititorii traditionali ai BNP nu vor da navala, accesul va fi deschis tuturor pentru etajul 3. Deocamdata lucrurile sunt in faza de organizare si se munceste intens ca situatia de tranzitie sa nu dureze mult si sa se revina la (un alt) normal, iar utilizatorii BCU sa fie afectati cat mai putin de schimbarile aparute.
„Ar fi o blasfemie să spun că e ca atunci când ieși din biserică”
O blasfemie intr-adevar. Si o jignire. Ambele la adresa bibliotecii.
O mare biblioteca este un loc superb de iluminare polifonica a spiritelor, nu o forma de imbicsire organizata pentru profit a unor discernaminte lipsite de aparare, atrofiate.
Pot să înțeleg sensul propoziției că ar fi o jignire la adresa bibliotecii, dar nu pot să înțeleg sensul propoziției că ar fi o blasfemie la adresa bibliotecii, deoarece termenul blasfemie se aplică exclusiv în domeniul religiei.
gânduri bune,
Mulțumesc tuturor comentatorilor.
gânduri bune,