vineri, martie 29, 2024

… bilant 2018: O civilizatie slaba de inger, incremenita intr-o revolta adolescentina

… pentru c-atunci cand faci bilanturi, esti contabil. Contabillii nu se lasa – sau nu ar trebui sa se lase – pacaliti de aparente. Putin conteaza cat de frumos decorate sunt birourile companiei auditate, putin conteaza masa copioasa la care te invita patronul, muzica, tacamurile de argint. Ceea ce conteaza sunt bilanturile firmei. Cifrele seci. Ce ramane dupa ce tragi linia si faci socotelile. La fel, cand facem bilantul anului care-a trecut, putin conteaza aparentele. Zgomotul. Agitatia. Brexitul. Vestele galbene in Franta, Orban in Ungaria, Dragnea in Romania, Trump in America, Putin in Ucraina, Xi Jinping in China, s.a.m.d. Fiecare in parte pot fi explicate printr-o multitudine de factori, iar fiecare dintre explicatiii va surprinde, foarte probabil, chiar o frantura de adevar. Dar nici una dintre ele nu ne va apropia de fondul problemei. Da, al problemei, nu al problemelor, pentru ca dincolo de cauzalitatile particulare, exista o cauza comuna.

Sa ne punem, asadar, manecutele negre, de contabil, Sa privim dincolo de fake news, dincolo de breaking news, si dincolo de vartejurile de cuvinte pe care, inevitabil, fiecare noua stire le creeaza, pentru a intelege cum se cuvine 2018. Poate asa, vom reusi sa-l intelegem mai bine si pe 2019. Poate asa, noul an nu ne va mai lua prin surprindere. Poate asa vom reusi sa vedem padurea in ciuda copacilor. Pentru ca o padure reprezinta mai mult decat suma copacilor luati in parte, unul cate unul. Aparent paradoxal, padurea face posibili copacii, nu invers, iar asta atat la propriu cat si la figurat. Si-atunci, pentru a intelege stirile anului 2018, la padure trebuie sa ne uitam, nu la stirea X sau la stirea Y. La ceea ce face stirile individuale posibile, atat la propriu, cat si la figurat. La noile media, adicatelea. Fara noile media, n-am avea nici breaking news, nici fake news, nici meme, nici video-uri simpatice cu pisici, sau zguduitoare, cu incendii si atentate trimise in direct, sinucideri anuntate, s.a.m.d..

Noile media nu doar comunica informatia “in timp real”, ci o si creeaza. De buna seama, noile media nu sunt responsabile de nimic. Nici padurea nu este. Nici jungla. Dar dintr-o jungla nu va creste niciodata o livada de visini. Noile media sunt doar o unealta, precum un cutit. Cu un cutit poti curata cartofii pentru cina, dupa cum, la fel de bine, poti omori pe cineva. Dar, dupa cum stie oricine a tinut vreodata in mana atat un cutit de vanatoare cat si unul de curatat cartofi, forma cutitului, dimensiunea lamei, tipul taisului, etc iti sugereaza ce sa faci cu el. Nimeni nu se gandeste la curatat cartofi cand vede un cutit tip Rambo. Ei bine, noile media sunt un soi de cutit de vanatoare la puterea o suta, care nu doar iti sugereaza cum sa le folosesti, dar aproape ca te obliga sa le folosesti intr-un anumit fel, nu intr-altul. Forma determina, intr-o proportie covarsitoare fondul.

Iar primele victime ale acestei manipulari sunt cei slabi de inger. Cei mai multi dintre noi, adica.

Sa ne-ntelegem: cei slabi de inger nu sunt totuna cu cei saraci cu duhul.

De fapt, cei saraci cu duhul sunt protejati de acest gen de pericole, pe cand cei slabi de inger sunt victime sigure. Cei cu adevarat saraci cu duhul sunt fericiti pentru ca, precum Socrate, ei stiu ca nu stiu, dar, spre deosebire de Socrate, nici nu ravnesc sa afle, pentru ca realizeaza ca nu pot. (Cine n-a intalnit astfel de oameni, sa citeasca Despre soareci si oameni sau Flori pentru Algernon.) In schimb, cei slabi de inger nici nu stiu ca nu stiu, si nici nu realizeaza ca nu pot. Cei slabi de inger sunt slabi pentru ca si-au pierdut ingerul pazitor. Punctele de reper. Ancorele. Orizontul. Identitatea. Noile media le-au zdruncinat identitatile clasice, fara insa a le oferi altele, la fel de stabile, in schimb. Expusi din toate partile bombardamentului mediatic, cei slabi de inger se revolta impotriva a orice.

Precum adolescentii.

Cu totii am trecut prin adolescenta, dar numai cei care am crescut unul sau, preferabil (pentru a avea termen de comparatie), mai multi adolescenti pana au devenit maturi, am avut macar sansa de a judeca aceasta varsta de la distanta, prin ochii maturitatii. Adolescentii sunt frumosi si furiosi. Adolescentii  nu mai sunt copii, dar nici adulti nu sunt. Adolescentul crede ca le stie pe toate, desi isi schimba radical parerile de la o zi la alta. Uraste sa fie considerat un copil (de fapt, de multe ori dispretuieste copiii), dar ii dispretuieste si pe adulti, pe care-i considera, aproape fara exceptii, niste dinozauri retardati, captivi ai normelor sociale, conventiilor si traditiilor. Prins intre doua lumi, adolescentul e o persoana in cautarea febrila a unei identitati – oricare. De aceea le si imbratiseaza si le si respinge pe toate, rand pe rand, daca nu chiar simultan.

Intr-o lume de moda veche (nu mai e cazul) copilul facea ce-i spuneau parintii sau educatorii sa faca, fara sa puna (prea multe) intrebari si fara sa protesteze (prea mult). Daca trebuia sa recite poezii, recita, daca trebuia sa mearga duminica la biserica, mergea, daca trebuia sa poarte cravata rosie cu tricolor si numar de inmatriulare, le purta. Ajuns adolescent, ne-mai-copilul descoperea o lume noua: carti noi, idei noi, oameni noi. Il apuca ameteala existentiala, se apuca de cantat la chitara, de studiat astronomia, de fumat si de iubit, atat din punct de vedere cat si trupesc, de baut, de citit si de uitat la filme. Lumea copilariei ii parea infantila (sic), iar lumea adultilor, ipocrita. Pe urma crestea, devenea adult, intra la facultate sau intr-o meserie, sa casatorea, facea copii, si relua, aproape fara sa-si dea seama, rutinele parintilor, cu unele imbunatatiri care-l faceau sa se simta “progresist”. In termeni hegelieni, copilaria era “teza”, adolecenta, faza negatiei si a rebeliunii, “antiteza”, iar maturitatea sinteza celor doua. Omul matur era omul “tare de inger”. Omul tare de inger nu are crize de identitate si, ca urmare, nu se (mai) isterizeaza din orice. Omul tare de inger nu e fanatic. E intelegator si, prin urmare, greu de manipulat.

Asta in lumea de moda veche.

Lumea noua e altfel. [Nota: “La inceput, toata lumea era America”, scria John Locke in secolul al XVII-lea, referindu-se la nativii americani traind, cum fals se credea, fara nicio a autoritate politica. Ironic, la sfarsit, toata lumea incepe sa devina “noua”. Toata lumea incepe sa devina America, dupa cum sugera Tocqueville in secolul al XIX-lea.] Noile media au propulsat segmente intregi de populatie, din copilarie direct in adolescenta – si le-au lasat intepenite acolo. Prin “copilarie” inteleg in acest caz respectul neconditionat al autoritatii – nu atat a celei politice, cat a celei religioase, culturale, filosofice, etc. Prin “adolescenta” in cazul adultilor, inteleg contestarea automata a oricarei autoritati si a oricarei traditii, pentru simplul motiv ca e „autoritate” sau “traditie”, deci “depasita”, concomitent cu imbratisarea entuziasta a diferitelor “trenduri” religiose, culturale, filosofice, etc. Precum in cazul adolescentei biologice, aceasta adolescenta a civilizatiei occidentale, vine cu bune si cu rele.

“Noii adolescenti” sunt si ei frumosi – pentru ca viseaza imposibilul. Si furiosi – pentru ca nu-l pot atinge.

In lumea de moda veche, oamenii erau crescuti, precum copiii, cu povesti de tot felul – despre comunism sau democratie, despre drepturile omului si despre poporul suveran, despre fericire aici si pe lumea cealalta, si cate si mai cate. De ce? Pentru ca – o stim cel putin de la Platon incoace – asa se cresc copiii. Cu povesti. Ce-i drept, unele povesti erau mai frumoase decat altele, altele erau inspaimantatoare de-a dreptul (dar pentru unii cu atat mai fascinante), iar altele erau intr-atat de trase de par incat nimeni nu mai credea in ele. Dar erau cu toatele povesti. Unui copil nu-i spui cum se fac copiii, decat daca vrei sa-l distrugi, nu sa-l cresti, pentru a deveni adult.

Or, in lumea de moda noua, noile media au facut taman asta: ne-au distrus povestile. Povestile de moda veche. Problema zilei de astazi nu este aglomeratia de fake news. Problema zilei de astazi este absenta povestilor. Implicit, a autoritatii bunicii generice. Bunica generica e bunica de moda veche, cea (ca) din povesti. Bunica aceea ale carei povesti le asculti cu gura cascata, care are intotdeauna in casa gutui, care stie cand sa te mangaie pe crestet si cand sa te puna sa te speli pe maini sau sa-ti spui Ingerasul. Noile media ne-au omorat bunicile generice la gramada cu povestile, sub pretextul ca suntem deja cu totii prea inteligenti pentru a ne mai lasa “prostiti”, ca aia “dinainte” care n-aveau internet si Facebook. Aia dinainte, nu erau “la curent”. Spre deosebire de ei, noi stim cum se fac copiii, Stim ca nu-i aduce barza. Noi ne-am saturat de povesti, pentru ca povestile nu-ti dau mura-n gura, ci te lasa sa pricepi din ele atata cat te duce mintea. Cat poti duce. Povestile au mai multe talcuri. Sunt, prin definitie, esoterice si usurel ipocrite: se prefac ca-ti vorbesc despre una, si-ti transmit, in fapt, alta. Noi insa vrem transparenta si autenticitate, convinsi fiind ca putem intelege orice. Noi suntem adolescenti si le stim pe toate, indiferent de varsta. Noi nu mai suntem nici copii, dar nici adulti.

Si-atunci cum se face ca noi, spre deosebire de cei de dianinte, suntem in permanenta nemultumiti? Revoltati? Cum se face ca ne-am pierdut bunul simt care-ti spune ca a gresi e omeneste, dar a te incapatana in greseala e diabolic? [Nota: In treacat fie spus, diavolul, dia-bolus, e opusul simbolului, sym-bolus. Primul desparte intelesurile, le amesteca, al doilea le uneste, le “trece peste”.] Cum se face ca suntem atat de slabi de inger? De ce bunica generica era buna si blanda si iubitoare si inteleapta si mirosea a gutui, iar noi suntem vesnic nemultumiti, in permanenta agitati, suferim de angoase, depresii si atacuri de panica, in ciuda exercitiilor de yoga, a mataniilor, psihoterapeutilor, alegerilor, mancarurilor vegan, referendumurilor, vidoclipurilor cu pisici simpatice si a tehnicilor de meditatie de tot felul? Cum de nu realizam ca intre #Orice si Tea Party, intre hipster si habotnic diferentele sunt doar de forma, nu si de fond?

Ce are bunica generica si nu avem noi?

Ce are ea si nu am eu? – pentru a cita o cantareata la moda. [Nota: Nu stiu daca sa ma ingrijorez mai mult de aparitiile scenice ale cantaretei cu pricina, dornica sa socheze cu orice pret – ca orice adolescent – sau de entuziasmul publicului de toate varstele.] Ei bine, bunica generica are de partea ei timpul. Intelepciunea bunicii, fie ca e vorba de ceaiuri medicinale, de dulceata de gutui, sau de felul in care se tin sarbatorile, au fost verificate in timp. Au rezistat secole, daca nu milenii. Or, dupa cum sugera Hegel, prin orice practica, orice institutie, orice idee care-a rezistat testului timpului lung, vorbeste Geist-ul, pneuma, Duhul. Ideea nu e, de buna seama, noua. Acum vreo 2500 de ani, Periander din Corint recomanda sa folosesti legi vechi, dar mancare proaspata. Iar Alfonso al X-lea, poreclit in Spania El Sabio (Inteleptul), spunea si el: “Arde butuci vechi. Bea vin vechi. Citeste carti vechi. Pastreaza-ti vechii prieteni.” [Nota: Citatele au fost preluate din Nassim Taleb, care, dintr-o perspectiva usor diferita, sustine acelasi lucru, atat in Antifragile cat si in Skin in the Game.]

Nu e nimic nou sub soare. Timpul si-a iesit din tatani, vorba lui Hamlet (“this time is out of joint”) de fiece data cand noile tehnologii au facut posibila raspandirea ideilor mai repede decat lumea putea duce schimbarea. Inventarea armelor de foc a facut posibila “democratizarea razboiului”, iar cea a tiparului, “democratizarea informatiei”. Rezultatul a fost Reformatia si razboaiele religioase care au zguduit din temelii Europa.  Ambele Razboaie Mondiale s-au petrecut si ele in conditii similare. [Nota: Subiectul merita o analiza aparte.] Ceea ce difera intrucatva acum nu e atat schimbarea dramatica, peste noapte, ci “incremenirea in schimbare”. Altfel spus, incremenirea intr-o adolescenta – slaba de inger prin definitie – a unei civilizatii intregi.

La anul si la multi ani!

Distribuie acest articol

40 COMENTARII

  1. Frumos! Mie imi sugereaza un copil razgaiat, care plange dupa castelul daramat in urma sutului pe care i l-a administrat cu o secunda inainte.
    P.S.
    Vase si vaze…Va aduceti aminte de “fluidul” Boc? Ca un Contributor de vaza, ce ne puteti spune despre mod(el)ul de plutire impetuos al vasului Cluj?

  2. eu cred ca, dimpotriva, civilizatia noastra, destul de puternica cat sa scape din stransoarea evangheliilor de tot soiul [recte a colectiilor de basme si stiri false ce circula de 3 milenii prin Europa], e iarasi prinsa in delirul narativ al unor hoaste puturoase chitite sa ucida frumusetea noilor timpuri si sa sufoce din fasa prospetimea junilor capitalisti si aventurieri ai epocii noastre, iar pentru asta si’au scos de la naftalina basmalele sovietice, sosonii fascisti si giulgiul marxist cu care’si intolesc noii pionieri recrutati de pe bancile scolii pentru a’si colporta marotele stridente ale egalitatii absolute si societatii deschise dar si zeama mistica reincalzita sub forma tezelor milenariste ale incalzirii globale. Asta’i otrava utopiilor ce ne curge in ochi zi de zi, caci bunicutele bolnave , frustrate si tare invidioase pe frumusetea adolescentelor, profita si ele de ‘democratizarea informatiei’ si de aparitia internetului, asa ca pot sa ne toarne cu ghiotura din fierea ce au acumulat’o in decenii de munca la birou. Fain e insa ca si noi, astia intre doua varste cate de cat deprinsi cu noua unealta digitala, putem sa le trimitem la culcare pe babe printr’un simplu click. Iar povestile lor de 2 bani cu iz de piftie mucegaita o sa ajunga, ca si alte naratiuni istorice, un banal continut liturgic al unui cult obscur cu 3 enoriasi. Noapte buna!
    :)

  3. Interpretarea e corectă, dar… Statistic și duhovnicesc, deopotrivă, se poate întâmpla ca bunica să fie mai degrabă slabă de înger, iar adolescentul să fie sărac cu duhul.

  4. Mortul este in alta parte –

    avem lideri de mare calibru dictatorial – mai rar o asa mare intrecere care sa fie piua intai la dictat prostimii!

  5. Nu poti pune semnul egal intre „#orice” si Tea Party, asta inseamna a ignora voit fondul acestor entitati.

    Numai 2% din membrii Tea Party stiau ca Obama le-a scazut taxele, restul habar n-aveau, desi „Tea” vine de la „Taxed Enough Already”. Deci 98% sunt prosti ca noaptea.

    In timp ce, de exemplu, #rezist e ce-a mai ramas din romanii care protesteaza impotriva nedreptatilor zilnice din tara asta mizerabila.

    Nu, nu poti considera #orice echivalent cu Tea Party.

    • Autorul nu susține că #oruce și Tea Party ar fi echivalente. Dar, în spiritul eseului, de a vedea pădurea în ciuda copacilor, diferențele sunt doar de formă. Forma este reprezentată aici de obiectul cererii, iar fondul de motivul care îi mână în luptă și pe unii si pe alții, și pe hipsteri și pe habotnici. Dacă faci un pas înapoi, ca să vezi pădurea mai bine, nu mai sesizezi diferența dintre fagi și ulmi, ci te lași cuprins de uniformitatea pădurii.

      • Sau, ca să încerc și eu jocuri de cuvinte: desprins de detalii, te lași cuprins de întreg și surprins de continuitate.

  6. Vai, dar cum așa? Sa îi spuneți direct in fata adolescentului că are crize adolescentine!
    Da, noile media tratează populația că pe niște copii/adolescenți. Dar și „adolescenții” caută benevol „groaza și panica” știrilor de la ora 5. E o adicție, o dependenta de povesti.
    Cel puțin în România, știrile nu sunt de tipul informații transmise, ci de tipul povesti spuse. Și, se știe de la Isus încoace că poveștile / pildele transmit mesajul cel mai bine, dar și menipuleaza cel mai bine pentru că ating partea sensibila.
    Da, e muuult, mult zgomot. Detașarea e o caracteristică a maturității. Dar maturizarea presupune „ruperea de casa”, traiul independent, propriul efort. Ruperea de casa poate fi doar schimbarea canalului. Dar …cine are curajul propriului eu?
    Sărbători fericite!

  7. Superb, cu adevarat superb si adevarat! Felicitari, un text de nota 10 plus!
    Textul asta ar trebui citit in scoli, macar la ora de dirigentie.
    La multi ani, maestre si la mai multe asemenea texte!

  8. sa va fac o confidenta, eu nu-mi gasesc identitatea.. nu stiu, oi fi neamt?, da parca nu chiar asa, sau oi fi totusi tigan, da nu stiu sa cint la vioara. Ma gindeam chiar sa-mi cumpar o vesta galbena, pe care sa scriu Rezist, desi nu cred ca mi-ar sta bine, ahaa, cind eram tinar, brunet cu paru pana corbului tare mi s-ar fi potrivit galbenu, sau rosu..
    Incep sa cred ca in drumul meu spre mintea copiilor trec prin adolescenta, nu mai stiu ce-i bine sau ce-i rau. De ex. e sanatos untul sau margarina? Pot minca slanina? Sa-i injur pe comunisti, care cica sunt buni, sau pe capitalisti? Se-ncalzeste clima, ca azi a fost cu minus?

    Poate ca ar trebui sa fac o expeditie pe la amazoane, cum a facut un preten de al meu, unu Alin, nu-l stiti voi! Se spune ca pe acolo, sau pe drumul lui Jacob te regasesti. Dar oare vreau sa ma regasesc?

    Al dumneavoastra, slab de inger!
    P.S Care-i sexul ingerilor, pe aici se introduce oficial in legislatie cel de al treile sex. ii zice „divers”. Nu se stie inca daca cei cu sex „divers” vor avea voie sa parcheze in locurile rezervate femeilor, daca da, ma fac din asta!

  9. Încremenirea în adolescență e doar pretextul, aparența. În spatele acestei aparențe, niște miliardari – nu dăm nume! :) – adună date folosindu-se de asistenți vocali și au contracte de sute de milioane de dolari cu agențiile de informații. Presupunând că democrația mai există încă, acele corporații vor trebui dizolvate. Pentru abuz de poziție dominantă, nu de altceva.

      • @YS – învățămintele anilor ’30 ar trebui să fie altele: când marxiștii au optat pentru violență, dreapta a acceptat regulile jocului și a trecut la masacre.

        Încearcă să înțelegi că nici astăzi rezultatul nu va fi diferit. De vreo 15 – 20 de ani încoace, neo-marxiștii divizează sever societatea atribuind vinovății colective. Dar ăsta e practic tribalism, iar tribalismul este întotdeauna violent. Și dreapta știe mult mai bine să joace jocul ăsta. Chiar crezi că grija pentru ”soarta planetei” sau ”crearea omului nou” se va termina altfel decât prin apariția unui nou Franco sau a unui nou Hitler?

        La fel ca în anii ’30, America se dovedește mult mai matură dpdv democratic, iar alegerea lui Trump a detensionat situația. Deși o procedură de impeachment lansată acum încă poate determina dreapta să pună mâna pe arme (și da, dreapta are armele, neo-marxiștii se tem să le atingă, ei oprimă societatea ”cu legea în mână” ).

        Însă pentru Germania nu garantează nimeni nimic, Germania nu e America și are doar o democrație de fațadă.

    • Subscriu!!!
      Sesizare la C.E. Nu?!?
      Dar ptr.abuz de pozitie dominanta, Google deja si-a luat 3 mld.E.
      Anyway, legal vorbind/stricto sensu, sensul/intelesul abuzului de poz.dominanta nu este acela care reiese din postarea ta, daca am inteles eu bine. Tot un abuz e, dar ramine sa definim/sa-l incadram, cumva, in legislatia (in sens larg) actuala.

  10. Foarte bun text, zic eu. Două remarce:

    1. Într-adevăr, a fi „sărac cu duhul” nu-i totuna cu a fi „slab de înger”. E confuzia pe care o fac cei care, nefiind „săraci cu duhul” (și fapt este că nu sunt), trag de aici încheierea că nu sunt nici „slabi de înger”. În rezumat, asta s-ar zice, de exemplu, cu formula „curajul nu se cumpără de la librărie”, da’ cică se indignează dom’ Paraschivescu , sau așa, dacă o zici în forma asta.

    2. „Cântăreața cu pricina” este, după părerea mea și în ciuda prostioarelor în care se pierde, un sol foarte fertil.

    La mulți ani! :)

  11. Trista, adevarata constatare: „timpul si-a iesit din tatani”. Lumea actuala pare ca si-a pierdut poezia, firescul „.vietuirii”. Oare legea entropiei sa guverneze SI evolutia omenirii? Problema zilei odata enuntata, sunt tare curios sa stiu cum vede autorul calea/caile prin care ne putem regasi ingerul pazitor. Multumiri domnului Alin Fumurescu pentru eseurile postate! La anul si la multi ani binecuvantati & inspirati!

  12. „Or, in lumea de moda noua, noile media au facut taman asta: ne-au distrus povestile. Povestile de moda veche.”

    Asta sună ca sentința „Înainte era mai bine. Pentru că eram mai tânăr”.
    Lumile noi se succed dintotdeauna în evoluție perpetuă.
    Poveștile însele evoluează, se schimbă odată cu lumile care se-nnoiesc.
    Observația că „au fost distruse poveștile” este un semn de incapacitate de adaptare, de evoluție odată cu „lumea de modă nouă”. Această lume este reprezentată în fiecare etapă a evoluției de către majoritatea cetățenilor. Este romantic să ne gândim la „poveștiel distruse de noile media”, dar aceste noi media reprezintă vehiculul poveștilor actuale pentru cei mai mulți dintre semenii noștri.

    Manipularea prin povești, ori fake news, este practicată dintotdeauna, de la modul în care mama își convinge pruncul că ar fi bine să înceapă să mănânce și altceva decât lapte, până la comportamente sociale sofisticate. Odată cu maturitatea și experiența de viață intervine discernământul, iar oamenii aleg atunci în mod conștient să se lase mințiți frumos de povești, ori să [re]acționeze la fake news în modul pe care îl consideră cel mai eficient pentru el și pentru societate.

    Când dragostea pentru bunicuțe este mai mare decât sentimentul de responsabilitate socială cetățenii aleg la Kremlin o Babușka pe viață pentru că spune povești frumoase. Ori la Washington, sau la Budapesta, sau București șamd.

    Cum spuneam altundeva, oare ce ne face să iubim atât de mult bunicuțele?! Să fie oare frumusețea poveștilor, precum cea spusă în anul 1938 de CBS, care a făcut numeroți cetățeni americani (sute de mii, după unii istorici, peste un milion după alții) să iasă din case pentru a se bucura de întâlnirea cu marțienii? Ori talentul povestitorilor?

    Ei bine, explicația frustă și poate cinică, după părerea unora, dar cea mai credibilă, este că succesul poveștilor este datorat tocmai „noilor media”, care au fost cândva focul pe deal, buciumul, șezătoarea, radioul, sau este Internetul. O mulțime de povești au fost distruse de-a lungul timpului și le-au luat locul altele…

    Cei care le-au spus mai bine au avut controlul asupra ascultătorilor. dar, indiferent cum evoluează media, mereu vor fi unii care vor deține mijloacele, povestitorii, și unii care vor fi controlați. Pentru a-și recăpăta controlul și a acționa eficient în interesul lor și al societății, este necesar ca ascultătorii poveștilor să fie suficient de bine informați, astfel încât să poată discerne între povești și realitate, oricât de frumos ar fi spuse ele de către bunicuțe.

    • @Constantin – se pare că nu vă plac alegerile dacă nu iese cine trebuie. Știți cumva de cine a fost ales președintele german sau de cine a fost ales cancelarul german? Eu n-am întâlnit niciun cetățean german care să fi fost chemat la urne pentru a vota efectiv persoanele care să ocupe asemenea funcții.

      • „ … se pare că nu vă plac alegerile dacă nu iese cine trebuie”

        Nu-mi este tocmai clar la ce vă referiți. Așa cum am arătat altundeva, întotdeauna „iese cine trebuie”. Cetățenii aleg întotdeauna „pe cine trebuie”, adică votează în interesul lor, așa cum îl percep în funcție de informațiile de care dispun la acel moment, și pe termen scurt. Dacă uneori votează contrar interesului lor real, acest lucru se petrece din pricină că percepția lor a fost influențată prin manipulare. Adică, prin „povești” frumoase.

        Dar, poate că în comentariul dumneavoastră doriți să vă referiți la forma de guvernământ din Germania, ori România. Eu aș fi preferat pentru România monarhia, dar dl Iorgovan a respectat dorința politicienilor vremii și avem o republică semiprezidențială, care a devenit treptat sfertoprezidențială. Germania este republică parlamentară. În fine…

        Ori, poate vă gândiți, spre exemplu, la alegerile declarate de toată lumea libere și corecte din mai 1990, când FSN deținea puterea executivă, puterea legislativă și bună parte din cea judecătorească, mass-media, administrația locală și sindicatele și s-a înregistrat ca partid politic, participând la alegerile parlamentare. A ieșit cine trebuia?! Mie nu mi-a plăcut și din cauza asta mi s-a programat o întâlnire cu minerii chiar la București.

        A urmat un deceniu de izolare a României, cu un jaf de proporții fabuloase instrumentat prin FPS, și instaurarea cleptocrației de care nu reușim să mai scăpăm nici după treizeci de ani. Un stat captiv, sărăcie și așa mai departe…Cine credeți că ar trebui „să iasă” pentru ca să fie plăcute alegerile?!

        Manipularea cetățenilor (în Germania, România, Statele Unite, sau Marea Britanie șamd.) este contraproductivă, având consecințe nefavorabile asupra bunăstării lor, pe termen lung. Nu mă interesează „cine trebuie să iasă”, cum nu mă interesează dacă partidele câștigătoare sunt „de dreapta” ori „de stânga”. Mă interesează să funcționeze mecanismul „checks and balances”, într-un stat de drept, cu o Justiție independentă. Pentru că în acest fel, dacă nu vor fi mulțumiți de acțiunile unui guvern, cetățenii îl vor putea schimba cu un altul. Așa funcționează democrația, nu după bunul plac al cuiva.

        • @Constantin – cetățenii aleg la Kremlin o Babușka pe viață pentru că spune povești frumoase. Ori la Washington, sau la Budapesta, sau București

          La asta mă refer. Aveți o problemă cu alegerea lui Trump, dar nu aveți nicio problemă cu ”alegerea” lui Steinmeier, cu ”alegerea” lui Merkel sau cu ”alegerea” lui Juncker?

          Oamenii pot face uneori alegeri greșite, dar mai întâi trebuie să aibă posibilitatea de a face alegeri. Baza democrației constă în alegeri libere și corecte, iar mulți oameni simpli or să vă explice cu deplină sinceritate: ”La ce să merg la vot? Oricum se aleg ei între ei”.

          Prin urmare, înainte de a se revărsa peste România și peste UE binefacerile progresiste, ar trebui lămurită problema alegerilor reale, atât la Berlin, cât și Bruxelles. Ca să aibă și Bucureștiul de unde lua exemplu.

          • „Oamenii pot face uneori alegeri greșite, dar mai întâi trebuie să aibă posibilitatea de a face alegeri. Baza democrației constă în alegeri libere și corecte…”

            Întrutotul de acord cu dumneavoastră. :-)

      • Mutatis mutandis…..”Știți cumva de cine a fost ales seful statului… britanic sau de cine a fost ales primul ministru britanic? Eu n-am întâlnit niciun cetățean britanic care să fi fost chemat la urne pentru a vota efectiv persoanele care să ocupe asemenea funcții.”
        Te da afar’ din casa buna credinta.

        • Bunică-mea ar fi spus că un asemenea răspuns provine de la cineva care se simte cu musca pe căciulă :)

          Democrația britanică e mai mult decât șchioapă, în Camera Lorzilor e membru pe viață oricine vrea regina, iar aceeași Cameră a Lorzilor ținea loc și de Curte Supremă până în 2011. UK nu are o Constituție nici în prezent, poți să pui Regatul Unit pe același plan cu Arabia Saudită la capitolul ăsta, dacă te încântă cu ceva.

          Însă asta justifică pentru tine democrația de fațadă de la Berlin sau de la Bruxelles? Juncker a fost ”ales” de către Parlamentul European candidând singur, exact cum era ales Ceaușescu. Iar votul din Parlamentul European a fost secret, de parcă parlamentarii sunt acolo ca persoane fizice.

          • Mai Haralde, mai……
            Doar o privire superficiala poate duce la concluzia ca UK poate fi asemuita d.p.d.v. constitutional cu Arabia Saudita. No way, ca s-o spun pre limba ta!!
            UK nu are o constitutie scrisa, in sensul clasic al cuvantului. Dar sa fim linistiti ca are constitutie, slava domnului. Doar ca e compusa din Magna Charta + norme constutionale (considerate ca atare in sist.politic/juridic britanic: legi, declaratii al parlamantului) + jurisprudenta (cu impact constitutional)…. In domeniul asta discutia e lunga si foarte lunga. Dar e important de retinut ca o constitutie scrisa (dar inerent vesnic neclara ptr.ca nu se poate altfel) nu garanteaza ca aplicarea ei va face statul/tara X mai democratic(a) decit UK care are o colectie de texte, precedente, traditii consitutionale. Pe hirtie URSS, Ro.&co aveau o constitutie rezonabila spre buna……. Si ce folos?!? In practica era vai si amar.
            Desi Camera lorzilor e compusa din pers.numite la „bunul plac” al monarhului, in practica chestiunea e mult mai complicata si se ajunge ca numirea sa fie mai mult fructul unui aranjament politic. Pare bizar, dar la ei functioneaza. Pe termen lung.
            Si anyway Camera Lorzilor are un rol foarte limitat. Tot un aranjament constitutional dat de traditie, etc…..
            Aceeasi chestiune e in Canada unde membrii senatului sunt numiti (atunci cind se elibereaza un loc) dintre persoanele pe care primul ministru (in functie) le considera. Si arbitrariul este mult mai accentuat decit in UK cu camera lorzilor. Si desi guvernatorul general are dreptul (pe hirtie) sa refuze (in numele reginei) orice numire sau lege crede de cuviinta, in practica e lipsit de acest drept printr-o dec.a Curtii Supreme. Bizar, bizar. Personal, mi se pare prea complexa si ciudata situatia. Dar la ei functioneaza. La noi ar functiona…..?!?

            Exemplul tau cu Juncker e incorect. PPE a castigat alegerile si a desemnat candidatul. Ce e mare jmecherie?!? La fel e si in parlamentul britanic si cel german si cel din Ro.

        • @JB – sigur că tot ce face Merkel e bine, s-a clarificat de ani întregi că asta e misiunea ta aici. Deci și impunerea lui Juncker, cu simpatiile lui marxiste, a fost bună. Altceva, cu te mai pot ajuta?

  13. Da, foarte bun eseu, nelinistitor si pe de-a-ntregul o interogatie retorica. In fapt, gandindu-ma la sensuri si asocieri posibile, mi-a iesit Nichita Stanescu, pe care vi-l ofer ca dar de An Nou:

    Lecţia despre cub

    Se ia o bucată de piatră,
    se ciopleşte cu o daltă de sânge,
    se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
    se răzuieşte cu raze
    până cubul iese perfect.
    După aceea se sărută de numărate ori cubul
    cu gura ta, cu gura altora
    şi mai ales cu gura infantei.

    După aceea se ia un ciocan
    şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
    Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
    – Ce cub perfect ar fi fost acesta
    de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

    LA MULTI ANI, 2019!

  14. Neamtu tiganu – textul din linkul citat de dvs. dă de gândit. Cabinetul german decide că există noi născuti al căror sex nu se poate recunoaşte la naştere (cu exceptia hermafroditilor, caz absolut rarissim, asertiunea este absurdă). Ceea ce duce la concluzia că atât cabinetul cât şi curtea constitutională sunt în „noaptea mintii”. Atentie, e vorba de Germania, nu de vreun dictator tăcănit din lumea a patra…

    • D-le Arpad, eu imi fac mari griji legate de dreptul de a parca in zona rezervata femeilor. Pe aici exista asa ceva, o zona rezervata acestora.
      In plus ma intreb cum se vor organiza diferitele activitati sportive, rezervate in prezent pe sexe, fotbal feminin si masculin, atletism pe sexe s.a.m.d.
      Oare va fi necesara organizarea unui campionat pt „diversi”?
      Si cum se va rezolva treaba WCurilor? Azi exista de femei, vorba aia, doi pensionari discutau, bai Ioane ai mai fost la femei, desigur, da sa stii ca e mai curat ca la barbati si de barbati! In viiutor vor trebui construite si WCuri pt diversi!

    • „…nu de vreun dictator tăcănit din lumea a patra…”
      Trebuia, totusi, sa-ti amintesti ca Germania a avut un Hitler :P

    • Sunt unii care nu vor cu niciun chip sa apara ca luati prin surprindere de ceva, pentru ca asta ar insemna ca au gresit (vai doamne! EU??!!).
      Si, daca este sa fie vorba despre un caz la un miliard, decat sa-l pierzi din neatentie, mai bine te concentrezi ca si cum cazul ar putea aparea dintr-o clipa intr-alta.
      Intre timp pierzi mii de alte cazuri care meritau atentie eficienta (sau te calca tramvaiul). Dar, cel putin ai tratat cu maxima atentie posibilitatea unui caz posibil (adica nu de tot imposibil) si esti impacat cu constiinta corecta politic.

    • @Arpad – nu e prima dată când Germania se angajează în aventuri ideologice. De la Bismarck încoace asta se repetă mereu. Iar Bismarck a fost chiar primul cancelar al Imperiului, patronând practic un regim totalitar.

  15. Deci problema este ca new media nu ne minte frumos cu povesti ca bunica mainstream, iar noi, prosti gramada, nu putem asimila adevarul pentru ca e urat.

    Interesanta ipoteza, dar poate ca nu suntem chiar atat de prosti daca ne-am prins ca bunica minte. Poate ca bunica nu ne minte spre folosul nostru, ci al ei, si poate ca nu miroase a gutui cu adevarat, ci doar si-a dat cu mult parfum ca sa nu se simta mirosul pestilential de minciuna.

    Poate ca pisica a iesit din sac si la loc nu mai intra.

  16. „Nimeni (nici chiar dl Fumurescu!) nu vede lumea asa cum e ea, ci asa cum este el.”(Kant), si asa-i firesc sa fie, altfel nu ar exista progresul datorat mortalitatii noastre, si toti am fi eterni, deoarece depozitari ai adevarului unic si absolut…Adica, un plictis fara margini si fara sfarsit!
    Din fericire, nu e cazul! Lumea e foarte bine facuta, fix asa cum este.
    Faptul ca deplangem, in functie de epoca, cate-o „caracteristica genera(tiona)la, este un cadou divin menit sa ne faciliteze evolutia, si pentru care avem de multumit numerosilor anonimi care fac posibila revolta noastra prin crimele, minciunile si, in general, violenta stupiditatii lor.
    Ideea ar fi ca, precum sugera Marcus Aurelius, sa acceptam ceea ce nu putem schimba, sa schimbam ceea ce nu mai putem accepta, si (evident…), sa fim capabili in a face diferenta (neta!) dintre categoriile precedente.
    Eu credc ca problema occidentalului modern este lipsa limitelor, mai precis necunoasterea celor personale, si negarea lor, de frica mediocritatii…probabil!? Or, toata retorica publica, inclusiv discursul crestin, contribuie la alimentarea acestei surse de confuzii si frustrari…
    S-ar putea, deci, ca revenirea catre repere fizice si concrete, sa ne fie benefica…In orice caz, se pare ca iubirea „din toata inima” sa fie preferabila celei „din tot sufletul”, iar bucuria de a atinge un scop precis, cu adevarat accesibila, spre deosebire de fericirea reusitei in toate cele…
    Un an bun si frumos, tuturor!
    p.s. nu-i ridicol sa ne dorim un an „mai bun”, dupa unul care n-a fost „macar” bun…? ;)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro