joi, ianuarie 28, 2021

Blitzkrieg-ul de la „Palatul de Iarnă” al Parlamentului

Puciul iordăchesc-nicolicesc-nicolaesc de la Palatul Parlamentului îmi amintește irepresibil de lovitura de stat de la Palatul de Iarnă din Petrograd – începutul Revoluției Bolșevice. Păstrînd proporțiile, tenacitatea lipsită de scrupule a terminatorilor justiției românești seamănă izbitor cu cea a bolșevicilor. E relativismul moral absolut, conform căruia se poate minți nonșalant, de dimineață pînă seară și se poate recurge la orice tactică, pretext și subterfugiu pentru a asigura victoria totală a partidului tău și domnia ilegalităților sale.

Nu știu ce alcătuire lăuntrică au personaje de teapa unui Iordache, Nicolae sau Nicolicea, dar suspectez la ele o absență a conștiinței morale pe care psihologii o atribuie de obicei psihopaților. Nu trebuie să fii un bandit sau un criminal în serie ca să fii un sociopat. E, probabil, suficient să te spetești sa aprobi legi pentru favorizarea infractorului – cinice în raport cu victimele – sau să tratezi cu brutalitate tot ce-ți stă în cale (azi o deputată USR insultată grobian și misogin, mîine un jurnalist insistent care e îmbrîncit și amenințat) ca să devii suspect nu doar de grosolănie, ci și de grave dezordini interioare. E suficient să nu-ți pese ce consecințe au acțiunile grupului tău mafiot pentru ceilalți ca să fii un psihopat.

Și, dacă n-am autoritatea să mă pronunț psihiatric cu privire la dereglările unor Brînzovenești distructivi, asemănarea profilului lor cu cel al bolșevicilor care au acaparat puterea între 1917-1922 în fostul imperiu țarist este cumva „pe aleea mea”.

Bolșevicii erau, în primul rînd, amorali. Orice crimă și lovitură sub centură care permiteau avansul revoluției (a se citi, instaurarea dictaturii bolșevice) erau justificate. Orice acaparare ilegitimă a puterii totale era onorabilă. În noul imperiu socialist nu trebuiau să existe partide rivale, chiar dacă aveau o ideologie comună. Orice structură multipartinică în care bolșevicii nu erau cei mai influenți trebuia, de aceea, desființată – a fost soarta Adunării Constituante, dominate de Partidul Revoluționarilor Socialiști, care a fost dizolvată de Congresul Sovietelor în ianuarie 1918, a doua zi după ce s-a opus unui decret emis de acesta.

Bolșevicii nu se dădeau în lături de la nici o luptă pentru dominație. Gărzile Roșii, inițial niște forțe paramilitare controlate de bolșevici, au acaparat armata – denumită, de aceea, Armata Roșie. Așa au învins forțele Albe în Războiul Civil, după Revoluția din Octombrie. Au urmat, bineînțeles, persecuțiile, închisorile și torturile din Gulagul sovietic.

Acum, cînd grupul pucist PSD și ALDE, asistat de oportuniștii de la UDMR, trece peste orice ca să aprobe legi în favoarea agresorilor, traficanților și încasatorilor de mită – legi care îi scot din minți pe procurori, judecători și medici legiști – avem în față imaginea unor neo-bolșevici dunăreni, adunați de pe la Drobeta și Caracal, cu obscure facultăți de Drept terminate la ID, dar la fel de vioi, hotărîți și cinici ca tovarășii de luptă ai lui Vladimir Ilici.

Ca un bonus, neo-bolșevicii noștri dunăreni par a-și fi însușit și tehnica blitzkrieg-ului, inițial folosită de armata nazistă. În fiecare zi sosesc în avalanșă noi legi și amendamente, care mai de care mai surprinzătoare și distrugătoare dinspre infatigabilul Parlament. Infanteria parlamentară pucistă înaintează vertiginos, urmînd un calendar de lucru la roșu, cu ședințe împinse pînă aproape de miezul nopții. Și, dacă nu termină de votat pînă la Crăciun toate legile și amendamentele care măcelăresc justiția, aviația de la Guvern, prin vocea servului lui Aghiuță Toader, amenință că va bombarda oricum societatea cu o nouă OUG. În paralel, posturile de televiziune ancilare puterii spulberă orice compasiune și solidaritate cu miile de oameni care ies în stradă în ploaie și frig ca să apere domnia legii de freneticii legiuitori.

Cu siguranță, neo-bolșevicii în speță pun la cale, după ce surprind societatea și Opoziția cu un blitzkrieg, și o Vernichtungsschlacht (bătălie nimicitoare). Să nu ne imaginăm altceva. „Va fi război total”, a declarat șeful lor înainte de declanșarea blitzkrieg-ului. Să îl credem – e posibil să se fi abătut măcar o dată de la reflexele de Münchausen și să fi spus adevărul. Pînă la bătălia finală însă, unii neo-bolșevici au arborat blănuri de oaie și au devenit „monarhiști”. Și Lenin își mai schimba din cînd în cînd tacticile și devenea flexibil, din pricina unor interese de moment, față de grupuri mai conservatoare. A doua zi, dacă era cazul, își relua programul revoluționar radical. Nimeni altul decît Stalin a resuscitat Biserica Ortodoxă Rusă în timpul Războiului cu Hitler, înțelegînd că emoțiile patriotice, utile în lupta anti-hitleristă, erau trezite mai eficient de Biserică decît de partid. (Hrușciov avea să restrîngă din nou Biserica, după 1959.)

Neo-bolșevicii dunăreni recurg și ei neobosit și amoral la tot soiul de tactici, unii vărsînd lacrimi de crocodil la căpătîiul unui rege defunct pe care propriul partid l-a expulzat de două ori din țară după 1990, în timp ce colegii lor nimicesc justiția profitînd de o zi de doliu național. Și, să fim siguri că, dacă ne apucă lehamitea de toate machiaverlîcurile lor, vor ști să profite și de asta. Ca și de orice nepăsare sau neglijență a noastră. Garda Roșie a bolșevicilor a pătruns în Palatul de Iarnă printr-o ușă din spate. O ușă care rămăsese din greșeală deschisă…

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Ce-o sa mai radem amar de Tariceanu cand psd o sa-i traga scaunul de sub fundul ala de vadana si va fi condamnat de noua justitie independenta pentru cine stie ce cotcarie. Si nici alde Morko si Kerstoii nu vor avea viata usoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Tereza-Brindusa Palade
Tereza-Brindusa Palade
Profesoară de Etică Politică la Facultatea de Științe Politice a SNSPA, București. Eseistă, publicistă și poetă. Membră a Grupului pentru Dialog Social. Autoare a numeroase cărți de eseistică filosofică și teologică, printre care amintim: Noaptea gîndirii metafizice (2008), Fragilitatea Europei (2009), Castelul libertății interioare (2010), Chemarea înțelepciunii (2011), Infinitul fără nume (2013). Autoare a zeci de articole științifice în limbi străine, dintre care unele publicate în reviste de prestigiu ca Annalecta Husserliana, Persona, European Journal of Science and Theology. Autoare a sute de articole apărute în presa culturală și de opinie din România. Autoare a două volume de versuri și a unor serii de poeme publicate în revistele literare Familia, Viața Românească și Discobolul.

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Occidentul și Sfânta Imbecilitate

Nu sunt un expert nici în economie și nici în politică, dar unul din lucrurile pe care cred că le înțeleg din...

Parada dascălilor

Prin 2004 – 2005 mergeam mult pe munte cu un amic care se credea foarte deștept. Poate și era; poate. Eu tot...

Când moașa, chirurgul, șamanul și psihiatrul împărtășesc aceleași temeri asupra vaccinului…

”Într-o țară în care prevalența vaccinării este ridicată - scria undeva C.A. Siegrist, un renumit pediatru și vaccinolog elvețian- e dificil să...

Despre ceea ce este firesc și necesar. Cazul Sorin Lavric

Într-o însemnare din ultimul său jurnal publicat (2001-2002), Monica Lovinescu observa una dintre trăsăturile definitorii ale presei autohtone: Ziua și știrea. Nimic...

Democrația este pentru zei. Nu trebuie să ne surprindă faptul că oamenii nu o pot menține

„De ce eșuează democrațiile?” Am auzit această întrebare de multe ori în ultimii ani, în cărți, în paginile de...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.