vineri, martie 29, 2024

Bob Dylan: reconstituirea Poetului

Poezia este o călăuză oarbă care ne conduce spre o veche enigmă, spre o taină inaccesibilă, spunea poetul italian Emilio Villa. În sens invers, spre poezie ne conduc, printre altele, lectura şi, în lipsa acesteia, premiile. Doar că Juriul Premiului Nobel pentru literatură (Comitetul Nobel), nu este orb în alegerea favoriţilor săi, iar alegerea din 2016 a fost mai enigmatică decât de obicei[i]. Să încercăm să o înţelegem.

Ne obişnuiserăm cu opţiuni în a căror logică contau, fie vorba-ntre noi, şi considerente extra-literare, inclusiv geopolitice. Dar, chiar şi aşa, primirea premiului echivalează cu recunoaşterea valorii la nivelul cel mai înalt[ii]. Eu unul, daca l-aş avea, m-aş prezenta fără ruşine, în faţa domniilor voastre, ca poet.

Altfel, nouă, cititorilor de rând[iii], ne vine cam greu să punem la îndoială valorea scriitorilor premiaţi sau să facem ierarhii obiective şi comparaţii drepte între scrieri incomparabile[iv].

Totuşi, trimiterea Premiului Nobel pentru Literatură pe adresa unui baladist, folk-ist, cântăreţ în “ genul minor”, de masă, al pop-rock-ului, fie el un superstar vreme de peste 50 de ani, precum Bob Dylan, ne-a pus pe gânduri.

Ce-ar putea însemna asta?

S-au sfârşit poeţii “adevăraţi”, declaraţi şi recunoscuţi ca atare de confraţi şi de cititorii de poezie? Comitetul frigid şi pragmatic de la Stockholm nu a mai avut altă opţiune decât  să convertească un textier de muzică pop la poezia cultă, înnobilându-l cu titlul de poet? Nu cumva, în dorinţa de a impune « noul » şi modernitatea, a ignorat durerea pe care aprovocat-o corpului vlăguit deja al poeziei necântate şi atâtor poeţi cu acte în regulă?

“Dogs howled over the graveyard
Where even the markin’ stones were dead,
An’ there was no sound except for the wind
Blowin’ through the high grass”
(Outlines Epitaphs, în The Times are a-Changin’, 1964)

Avem oare nevoie de o nouă tentativă revoluţionară de eliberare a spiritului din chingile corectitudinii politice, asemănătoare mişcărilor muzicale contra-culturale din anii 1960? Într-adevăr, unul dintre cântecele de început, “Cu Dumnezeu de partea noastră”, un rechizitoriu sarcastic la adresa războaielor, anunţa viguroase indignări civice.

“Oh the history books tell it
They tell it so well
The cavalries charged
The Indians fell
The cavalries charged
The Indians died
Oh the country was young
With God on its side”
(With God on Our Side, în The Times are a-Changin’, 1964)

Dar Bob Dylan nu mai este de multă vreme reprezentantul vreunei atitudini rebele, nu doar acum, la 75 de ani, când înţelepciunea senectuţii rotunjeşte unghiurile şi domoleşte pasiunile, iar conturile în bancă atenuează autencitatea protestelor.

Lies that life is black and white
Spoke from my skull. I dreamed
Romantic facts of musketeers
Foundationed deep, somehow
Ah, but I was so much older then
I’m younger than that now.
(My Back Pages, în Another Side of Bob Dylan, 1964)

Pentru muzica actuală, provocarea este o realitate culturală banală în pieţele publice, în declamaţiile sacadate ale rapper-ilor, în virulenţa clipurilor transfigurate întru tehnologie, în care ritmurile sunt tot mai alerte, mesajele tot mai vulgare, corpurile tot mai goale. Eliberarea spirituală a fost prinsă din urmă de eliberarea sexuală şi de triumful senzualităţii devenite produs de larg consum public.

Now the moon is almost hidden
The stars are beginning to hide
The fortune-telling lady
Has even taken all her things inside
All except for Cain and Abel
And the hunchback of Notre Dame
Everybody is making love
Or else expecting rain
(Desolation Row, în High Highway 61 Revisited, 1965)

Bob Dylan însuşi recunoaşte abandonarea militantismului civic, în al doilea album al său din 1964, în care îşi dezvăluia “cealaltă parte”. Mai târziu, va fi acuzat chiar de una dintre revistele care l-au ajutat să se lanseze, Sing Out!, de abandonul angajamentului politic şi de pierderea contactului cu oamenii[v].

Or, aura de artist angajat l-a însoţit multă vreme, până şi în România, răvăşită de o versiune tulburătoare a faimosului Blowin’ in the Wind adaptată la zece ani de la lansarea sa în Statele Unite, pentru generaţia în blugi, mai întâi de Dan Chebac şi apoi de Florian Pittiş.

Pe vremea când întreaga “societate civilă” din America vibra împotriva războiului din Vietnam, Bob Dylan nu a emis nici un rând de protest. Cu toate astea, media şi unii impresari au întreţinut legenda rebeliunii, ajungând până la a-i atribui cântăreţului motivaţii ideologice imaginare. [vi]

“There must be some ways out of here”, said the joker to the thief
“There’s too much confusion, I can’t get no relief
Businessmen, they drink my wine, plowmen dig my earth
None of them along the line know what any of it is worth”.
(All Along The Watchtower, în John Wesley Harding, 1967)

Prin urmare, nu consecvenţa militantismului lui Bob Dylan a atârnat în balanţă. Nu acesta a fost terenul lui de joc.

Şi poate nici calitatea demersului artistic, în general, nu a fost covârşitoare. Bob Dylan nu a fost un idol necontestat nici pe teren propriu. I s-au reproşat interpretările excesiv nazalizate şi guturale. Înseşi versurile au devenit pentru mulţi, într-o vreme, de neînţeles. Unele cântece au fost mai bine puse în valoare de către alţi interpreţi, printre care Jimi Hendrix, Keith Richards, Eric Clapton, Neil Young, David Bowie, şi mai presus de toţi, Joan Baez, fără de care, spun unii, “desprinderea” lui Bob Dylan nu ar fi fost posibilă.

Outside of the gates the trucks were unloadin’
The weather was hot, a-nearly 90 degrees
The man standin’ next to me, his head was exploding
Well, I was prayin’ the pieces wouldn’t fall on me
Yeah, the locusts sang off in the distance
Yeah, locust sang such a sweet melody
(Day of the Locusts, în New Morning, 1970)

Mai rău, New York Times a descoperit în albumul Modern Times versuri care “aminteau cu furie” de fragmente din opera lui Henry Timrod, un poet al războiului de secesiune[vii]. Timrod fiind mort în 1867 şi uitat, apărătorii lui Bob Dylan au conchis că, de fapt, răposatului poet nu i-a stricat acest plagiat binefăcător, care i-a scos opera din umbră.

Şi atunci ce-a făcut sobrul şi taciturnul juriu al Comitetului Nobel?

Imi place să cred că a pus umărul la înălţarea poeziei pe scara de valori a unei umanităţi aflate în impas moral. Acest premiu pare a-l reconstitui pe Bob Dylan, ca poet, din fragmente ale unei cariere muzicale marcate de suişuri şi coborâşuri, de schimbări de expresie şi atitudine, care însă au fost permanent hrănite de poezie.

Premiul nu îi serveşte neapărat lui Bob Dylan, care a fost surprins la fel ca şi noi ceilalţi. Ba chiar puţin a lipsit ca exerciţiul de admiraţie al Comitetului Nobel să fie primit cu o şi mai brutală expresie de ireverenţă[viii]. Este greu de crezut că “angajamentele” pe care cineva şi le ia la 75 de ani sunt atât de imperative şi incompatibile cu participarea la o ceremonie de sanctificare literară.

Acordarea premiului vine să pună în valoare, cred eu, poezia ca atare, extrasă din învelişul purtătorilor săi: melodia, vocea şi chitara. Premiul ne atrage atenţia asupra strălucirii diamantului ca atare, fără “montura” acusticii înregistrărilor de studio sau atmosfera fumigenă şi electrică a concertelor.

S-a transmis, cumva, o invitaţie la adresa generaţiilor care nu mai citesc poezie, dar se manifestă frenetic la spectacolele strivite sub forţa decibelilor şi a efectelor scenice ? Este călăuza cea oarbă chemată să revină în viaţa cetăţii şi să ne conducă spre vechi enigme şi taine inaccesibile ?

Somebody is out there beating a dead horse
She never said nothing, there was nothing she wrote
She gone with the man
In the long black coat
(Man in the Black Coat, în Oh Mercy, 1989)

Premiul Nobel acordat lui Bob Dylan ar putea însemna, de fapt, o mână de ajutor întinsă poeziei, specie pe cale de dispariţie, care a scris istorie, dar este tot mai fragilă şi mai famelică. Ce-ar fi trecutul omenirii fără legendele şi istorisirile trubadurilor? Ce-am şti noi despre lumea antică şi cum ar arăta zeii Olimpului, în imaginarul colectiv, fără contribuţia uriaşului Homer?

Poezia este un ghid discret al ordinii interioare, un martor delicat al supravieţuirii sensibilităţii umane într-o lume brutală, care scapă adesea controlului raţional. Fără poezie, lumea e doar un turbion de angoase şi indivizi rinocerizaţi.

Then she opened up a book of poems
And handed it to me
Written by an Italian poet
From the thirteenth century
And everyone of them words rang true (…)
Like it was written in my soul from me to you
Tangled up in blue
(Tangled Up in Blue, în Blood on the Tracks, 1975)

Bob Dylan a fost comparat cu menestrelii medievali şi chiar cu Homer. Sigur, comparaţiile sunt forţate, dar măcar acum părem dispuşi să căutăm dovada valorii. Cel puţin pe mine, Premiul Nobel pe care l-a primit Bob Dylan m-a îndemnat să arunc o privire curioasă la versurile unora dintre cele mai celebre cântece ale artistului. Am reprodus câteva mai sus, cu totul la întâmplare, fără alte repere, decât acela de a ilustra perioade diferite de creaţie, încercând să disting parfumul poeziei de cel al muzicii care a adus-o pe lume.

Chiar şi aşa, mai stinghere şi mai timide, fără aripa protectoare a melodiei, textele depun mărturii binevoitoare în favoarea Poetului. La urma urmelor, nu prescria Paul Verlaine “de la musique avant toute chose” ca virtute de căpetenie a poeziei bune?

Dincolo de concizia sibilinică a justificării Comitetului Nobel, care nu oferă un răspuns răspicat nedumeririi generate de transferul lui Bob Dylan printre marii poeţi ai lumii, lăsându-ne să ne batem singuri capul, austerul şi intratabilul juriu[ix] de la Stockholm a făcut probabil bine, ţinând poeziei uşa cerului deschisă.

When you think you lost everything
You find out you can always lose a little more
I’m just going down the road feeling bad
Trying to get to heaven before they close the door
(Tryin’ to Get to Heaven, în Time out of Mind, 1997)

© Petru Dumitriu

_____________________________________________________________________________________________


[i] Nominalizările şi opiniile scrise ale membrilor Comitetului Nobel sunt ţinute secrete timp de 50 de ani. Mă rog, de către membri, pentru că altfel sunt destule guri sparte care trăncănesc vrute şi nevrute.

[ii] Dacă ar fi vorba numai de înălţimea sumei, 8 milioane de coroane suedeze, şi tot ar fi suficient să-mi justific aprecierea. Sper ca premiantul să nu-i cheltuie pe ţigări şi băutură.

[iii] Cititorii mai calificaţi, precum Alain Finkielkraut, filozof francez, deplânge faptul că « muzica de varieteu şi rock colonizează ce-a mai rămas din cultură ».  Scriitorul american  Gary Shteyngart este mult mai tandru , când spune « eu înţeleg pe deplin Comitetul Nobel. E greu să citeşti o carte ». Iar scriitoarea canadiano-elveţiană Louise Anne Bouchard chiar prefigurează viitorul: « În 2035 academia va remite Premiul Nobel pentru tweet » (vezi Marie-Claude Martin, Bob Dylan, le Babel de la litérature, Le Temps, 18 octobre 2016).

[iv] Cu alte cuvinte, dacă nu avem timp să citim toată poezia scrisă pe lumea asta, ne putem mulţumi cu a citi doar poeţii premiaţi şi tot vom avea cu ce ne prezenta pe lumea cealaltă, la judecata de apoi a cititorilor !

[v] http://www.edlis.org/twice/threads/open_letter_to_bob_dylan.html

[vi] A fost cazul nerealizării unui concert în China, pusă pe seama interdicţiei autorităţilor chineze. Bob Dylan a intervenit el însuşi pentru restabilirea adevărului. Intr-o scrisoare adresată admiratorilor săi, Bob Dylan denunţa manipularea şi preciza că autorităţile chineze nu erau la curent nici măcar cu intenţia organizării concertului. Vezi: http://bobdylan.com/news/my-fans-and-followers/

[vii] http://www.nytimes.com/2006/09/14/arts/music/14dyla.html

[viii] Da, Bob Dylan a mărturisit prin Day of the Locusts că s-a plictisit tare de tot, în iunie 1970, în timpul ceremoniei de la Universitatea Princeton, când a primit titlul de doctor onorific, categoria muzică. În fragmentul de text citat mai sus nu am intrat în detalii, dar pentru curioşi precizez că premiantul abia aştepta să plece, întrucât în sală era prea cald, « puţea a mort » şi a transpiraţie. Putem să înţelegem de ce Dylan nu a vrut să meargă la Stockholm, până la un punct: totuşi în Suedia nu putea să fie tot atât de cald în decembrie 2016. « Nepoliticos şi arogant », titra New York Times, citând un membru al Academiei suedeze. Pe de altă parte, poate înţeleg şi cârtitorii autohtoni de ce în România nu-i frumos să se refuze doctoratele, indiferent pe ce cale se obţin: e o chestie de bună creştere !

[ix] Dacă vi se pare că adjectivele pe care le asociez Comitetului Nobel sunt lipsite de respectul cuvenit, să ştiti că aţi apucat-o pe un drum greşit. Păi, să vă spun eu cum i-a calificat pe membrii juriului Irvine Welsh, autorul romanului “Trainspotting”: “hippy senili”, “nostalgici cu prostata râncedă”, Doamne iartă-i vorbele proaste. (Marie Claude-Martin, idem).

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Dle Dumitriu, nu v am mai auzit pe aici, dar dupa avatar vad ca n ati iesit la pensie si ati ramas tot la tribuna (bine faceti ! ). n ar fi rau ca premiile literare sau muzicale ale cuvintatoarelor, sau ghetele de aur ale necuvintatoarelor (cele ce trosnesc mingea cu picioarele) sa schimbe / sensibilizeze lumea ! a propos de sport (de mens sana in corpore sano ! ) desi asemanatoare, baseballul si oina sint diferite, iar la ridicarea greutatilor premiile se dau separat pentru smuls si aruncat (desi e adevarat, exista si combinat :) )

  2. Sunt de acord cu ipoteza textului; într-adevăr, acest premiu este, în primul rând, un exercițiu de PR pentru poezie, cenușăreasă a literaturii, a artei, a culturii, a spiritualității. Degustătorii licorilor lirice au înțeles, în cele din urmă, că Bob Dylan servește cauzei inefabile a poeziei…

  3. Ma iertati: Florian Pittis, nu Florin. Il puteti vedea pe iutub alaturi de celebrul (actualmente ascuns) Dan-Andrei Aldea si (lasand orice altceva la o parte) poetul Adrian Paunescu, cu „Vanarea de vant”.
    Versurile lui au fost auzite si cantate de miliarde de oameni, iar o buna parte le-au intsi au fost impresionati. Alti s-au oprit la „everybody must be stoned” :))

  4. Un cantaret mult mai putin inzestrat decat Dylan ar fi formulat raspunsuri foarte diferite la marile probleme (e.g., mamliga, sexul, topoarele de la ora 5, etc).

    De exemplu, despre razboi ar fi grait astfel:
    “I was just a boy when I sat down
    To watch the news on TV
    I saw some ordinary slaughter
    I saw some routine atrocity
    My father said, don’t look away
    You got to be strong, you got to be bold, now
    He said, that in the end it is beauty
    That is going to save the world, now”

    Intrebat despre amor, poate ar fi raspuns in felul urmator:
    “I was walking around the flower show like a leper
    Coming down with some kind of nervous hysteria
    When I saw you standing there, green eyes, black hair
    Up against the pink and purple wisteria
    You said, hey, nature boy, are you looking at me
    With some unrighteous intention?
    My knees went weak,
    I couldn’t speak, I was having thoughts
    That were not in my best interests to mention”

    Cu siguranta, gandurile sale despre literature ar fi rasunat ceva de genu’:
    “Later on we smoked a pipe that struck me dumb
    And made it impossible to speak
    As you closed in, in slow motion,
    Quoting Sappho, in the original Greek”

    Ehe, pentru asemeni mediocri si altii de teapa lui, precum recent raposatul (…) care a scris Biblia, Nobelizatorii nu au nici o farama de timp.

  5. Petre Dumitriu cauta argumente sa justifice ceva. Pare sa nu fie prea convins de argumentatia pe care o construieste. Elementele sunt convigatoare in ciuda scepticismului afisat. Pot sa adaug la ce a spus si argumentat ca Bob Dylan a influientat enorm generatia sa: The nineteen sixties were a time of great social change. Bob Dylan was called the voice of his generation. Traind eu insami acea perioada pot spune ca atmosfera si poezia tinerilor a fost profund marcata de mesajul cintecelor lui. For example, his third album included a song based on a true story, the killing of a black worker by a white tobacco farmer. The album, released in January of nineteen sixty-four, was called „The Times They Are A-Changin’. Bob Dylan performed with folk singer Joan Baez at the nineteen sixty-three March on Washington. That was the big civil-rights demonstration where Martin Luther King Junior gave his „I Have a Dream” speech. For many listeners in those early years, Bob Dylan was singing about the problems and issues that defined their time. The press called him a poet and prophet of his generation. Asta a insemnat poezie angajata, cintece care au deranjat politicieni si a schimbat lumea. Nu e putin.

  6. Tonul face muzica.

    Sintagma cheie din articol este „textier de muzică pop”.

    Comparati interpretarile:

    Love is just a four letter word
    https://www.youtube.com/watch?v=8EreScszbWk – sung by Bob Dylan
    https://www.youtube.com/watch?v=g1fpDWXwfso – sung by Joan Baez

    Don’t Think Twice It’s All Right
    https://www.youtube.com/watch?v=u-Y3KfJs6T0 – sung by Bob Dylan
    https://www.youtube.com/watch?v=OYeXvG2ptwk – sung by oan Baez

    Farewell Angelina
    https://www.youtube.com/watch?v=8gfNPqzylCE – sung by Bob Dylan
    https://www.youtube.com/watch?v=qcwP2ulxDdY – sung by Joan Baez

    La Bob Dylan urla ciinii. Joan Baez cinta ca o privighetoare.

    Cuvintele sint frumoase, nimic de zis. In ce priveste transmiterea sentimentelor… :-)

    Cine mai tine minte cine a scris libretele operelor lui Verdi? Exista un premiu Nobel pentru dive?

    Nu, normal ca nu exista…

    Asa ca am sa pun si eu o strofa:

    I ain’t a-saying you treated me unkind
    You could have done better but I don’t mind
    You just kinda wasted my precious time
    But don’t think twice, it’s all right.

  7. Poate ca juriul a gandit altfel; cultura hippy (hippie) merita recunoasterea asta, acum, cand sta sa devina istorie. A se vedea pozitiile 7 si 8 din link-ul[i]
    Imi place sa cred ca Florian Motu Pittis, daca ar fi trait, ar fi clarificat problema; oricum, ar fi aplaudat faptul.

    Am fost la concertul de la Bucuresti si, deloc surprinzator, Dylan nu a interactionat defel cu publicul. Nici macar un „Buna seara, Bucuresti” nu a spus. Si mereu m-am intrebat dece este atat de incrancenat, dece interviurile cu el sunt foarte rare, dece se sterg clipurile lui de pe youtube, si cred ca raspunsul se afla in dezamagirea lui fata de ce s-a ales din toate sperantele nascute in noroiul de la Woodstock. Cred ca toti mai marii din zilele noastre au crezut candva in ele, si poate ca au purtat parul lung si camasi inflorate (exista fotografii). Si cum de s-a ajuns la atata egoism si indiferenta. Oameni care imparteau o tigara, o bautura, Beetle-ul si mai stiu eu ce. Poate ca si asta au vrut sa transmita cei din juriu.

    Privitor la plagiat, oare cat este procentul? Bun inteles ca un Nobel nu se compara cu un doctorat oarecare, dar cred ca la ora cand s-a produs fapta, era greu sa te informezi, poate ca omul chiar a crezut ca sunt ideile lui. Pe de alta parte, exista un DVD autobiografic[ii] din care se poate intelege ca Bob Zimmerman se deda mici furtisaguri, (discuri sau piese). Repet, poate ca in epoca nu era incriminat faptul.

    [i] http://starling.rinet.ru/music/ratings.htm
    [ii] https://en.wikipedia.org/wiki/No_Direction_Home

  8. Asa, mai superficial, Dylan este un marxist care a putut trai in capitalism, crea in capitalism, cistiga in capitalism. A glasuit impotriva unui sistem care l-a facut milionar, cintind pt. libertati, egalitati in drepturi si in bogatii. Sper ca nu ati uitat, ca el si Baez erau cam singurii cintareti din putredul capitalism, pe care ii mai auzeam si noi, in comunismul luminat, oficial.
    Ca i-au dat Nobelul nu ma surprinde. Dupa ce i l-au dat lui Obama, premiul ala nu mai face doi centi pt. Istorie.

  9. deci asta e genul de masa, inferior, opus genului major, de elita, superior (care o fi ala, muzica simfonica?)

    Suficient pentra a caracteriza validitatea comentariului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Dumitriu
Petru Dumitriu
Petru Dumitriu este lector de diplomație multilaterală pe platforma online a DiploFoundation. Autor al două lucrări de specialitate: “Sistemul ONU în contextul globalizării: reforma ca voinţă si reprezentare”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008 și “La capacité de négociation de l’Union européenne au sein de la Commission des droits de l’homme des Nations unies”, Institut Européen de l'Université de Genève, Collection Euryopa, Etudes 48, 2007, republicat de Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) în 2008. Coautor al unor lucrări de specialitate editate în Elveția, Finlanda și Turcia. Ultimul articol publicat este o contribuție la volumul “Persuasion, The Essence of Diplomacy”, DiploFoundation and Mediterranean Academy of Diplomatic Studies, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro