marți, aprilie 16, 2024

Bogdan Olteanu: viceguvernator, statistician, arbitru international, om cu greutati

Am dat peste asta pe fluxuri si am ramas blocat: „Curtea de Arbitraj la care Mihail Vlasov ar fi spus ca intervine, condusa de fiica lui si de Bogdan Olteanu”. Va spun sincer, am ramas masca: „Presedintele Curtii de Arbitraj Comercial International este Bogdan Olteanu, fost membru PNL, viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei”. Da. Exact.

Banuiesc ca e legal. Cum legal banuiesc ca e ca un viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei sa fie director de sucursala mutinationala, firma de bodigarzi, companie de export-import sau recuperatori.

Totusi: nu exista niste reguli tacite interne? Nu sunt niste coduri ale bunei conduite impuse de asemenea functii cu totul speciale intr-un stat si o economie?! Chiar trebuie sa distruga astia cu rapacitatea lor si dorinta patologica de putere si control totul, chiar totul? Nu exista nici macar o institutie in tara asta in care regula locului sa constranga minimal conduita ocupantului sau?! E incredibil. Ne miram si ne miram si ne miram. Si cand credem ca am atins limitele, mai apare ceva si mai tare…

Asta a fost prima mea reactie. Apoi m-am gandit mai bine. Am rememorat:

Cand l-au pus pe d-l Olteanu viceguvernator la BNR pe chestii de statistica, mi-am zis: Domnule, interesant. Trebuie sa fie statistician mare tipul asta. Ca nu cred ca cineva poate avea tupeul sa-si aroge o asa pozitie de responsabilitate fara sa fie un expert major in domeniu. Pozitia aia intr-o banca nationala cere ceva stiinta si experienta. Ce scoala de gandire o fi? O fi bayesian? O fi frecventist? O fi cu statistica nonparametrica? Stateam si ma intrebam…

Dar dupa aceea tot eu am zis: Lasa, domnule, ce daca nu e expert?! Suficient sa aiba notiunile de baza in statistica descriptiva si ceva notiuni de aritmetica financiara si finante publice. Se descurca. Curios insa unde si le-a insusit…Stateam si ma intrebam….

Dar dupa aceea tot eu am zis: Lasa, domnule, ce daca nu are notiuni elementare de statistica si finante publice?! Suficient sa aiba notiunile de baza in economie. Sa inteleaga analiza institutionala, modele macroeconomice ale sistemului, microeconomia, sa inteleaga logica in care agregatele alea statistice calculate de altii se leaga unele de altele. Se descurca. Curios insa unde si le-a insusit…Stateam si ma intrebam….

Dar dupa aceea tot eu am zis: Lasa, domnule, ce daca nu are notiuni elementare de micro si macroeconomie sau analiza institutionala?! Suficient sa stie omul sa numere. Bunavointa sa fie, sanatate si noroc. Stie sa numere banii? Stie. Pana la cat stie sa numere? Pana la milion si peste, daca-si pune mintea si misca degetele repede. Bun. Asta e omul potrivit la locul potrivit.

Asa gandeam pana sa aflu socanta veste: Presedintele Curtii de Arbitraj Comercial International, Bogdan Olteanu, este unul si acelasi cu viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Bogdan Olteanu. E cam jenata situatia pentru noi, suporterii d-lui Olteanu si standardelor BNR…

Dar dupa aceea tot eu am zis: Lasa domnule, ca trebuie sa existe o explicatie. Si pentru ca trebuie, ea exista. De fapt sunt doua ipoteze in acest moment.

Prima ipoteza: Poate ca treaba asta cu arbitrajul e mai mult un hobby: ceva ce face omul in timpul liber. O pasiune nevinovata pentru arbitraj comercial international, dupa orele de program.

Tot asa cum d-l Isarescu are o pasiune pentru viticultura. Termina omul saptamana de munca, il vezi frumos ca pune o haina mai veche, o pufoaica, un fes, cizmulitele de cauciuc, ia foarfeca de taiat vita-de-vie, merge sa faca un cep, o cordiţă, un călăraş. E o relaxare, un mod de a fi in aer curat, un mod de a fi ocupat in mod util chiar si cand faci ceva ce te destinde.

Si slava domnului, viticultura te tine ocupat! Asa cum ne explica Revista Ferma,
“chiar şi după încheierea recoltării strugurilor şi apropierea iernii, în viticultură încă nu este timp de odihnă, viţa de vie – plantă delicată, având nevoie în continuare de îngrijire. În această perioadă, până la venirea zăpezii trebuie rezolvate o serie de probleme: fertilizarea plantaţiei pentru a reda solului o parte din elementele extrase odată cu recolta; lucrările solului, prin care are loc atât afânarea solului, precum şi protejarea viţei de vie împotriva gerurilor din timpul iernii; rectificarea spalierului; completarea golurilor din plantaţie prin plantarea de noi viţe în locul celor dispărute; muşuroirea viţelor tinere”.

Dar sa lasam viticultura d-lui guvernator si sa revenim la viceguvernatorul nostru, arbitru international. Asadar prin extrapolare statistica de la guvernator la vice, ne putem inchipui ca si domnul Olteanu, dupa orele de program, se relaxeaza mai cu un arbitraj international, mai cu o mediere, ma rog, depinde si cat de obosit e dupa munca statistica la birou. Ca daca a avut o zi grea, nu mai ai timp de relaxari, te duci acasa, cazi frant. Munca pentru binele public, national, la BNR este totusi intensa, cere multe ore de efort si concentrare, nu mai ai timp de hobby-uri.

Si totusi: In situatia in care vedem ca omul se duce la arbitraj chiar daca e frant de munca de la BNR- cum explicam? Explicam prin Ipoteza Numarul Doi: Criza. Pe toti ne-a afectat criza. Situatia financiara precara ne obliga sa facem eforuri suplimentare, sa ne mai carpim cu un ban de ici, de colo.

Asadar sa nu ne apucam acum sa judecam omul pentru ca stim cum e cand ai pe cap o gospodarie de intretinut. Nevoi multe, urgente la fel, salariul cat rata, bonuri de masa nu se mai dau… Asa ca trebuie sa misti ceva: mai faci o taximetrie, mai faci niste comisioane, mai un arbitraj comercial international… In fine, se mai aduna ceva, poti sa te lipesti de la un salariu la altul.

Asa si cu omul nostru. Noi il judeacam dar numai el stie ce greutati are si ce reparatii si facturi o avea de acoperit acasa. Cam astea ar fi gandurile mele de roman simplu, fara functie si responsabilitati nationale: Lasati omul in pace! Ori e hobby, ori e necesitate. Oricare din ele, e tot aia, e nevinovat: Face si el ce poate, ca tot romanul obisnuit in vremurile astea tulburi.

Sa spuna si d-l Vasilescu de la BNR daca n-am dreptate.

PS
Acum serios, avem aici o tema de discutie publica seriosa: Ce trebuie sa stie si ce experienta trebuie sa aiba unul care e pus la varful sistemului bancar? Dar unul care e pus la varful supravegherii pietelor finaciare? Dar unul care e pus la varful politicilor economice?

Si doi: Ce trebuie sa faca omul asta, odata intronat acolo? Care sa fie raportul intre (a) timpul si efortul alocate treburilor publice (b) timpul si efortul alocate afacerilor private si proiectelor conexe si (c) timpul si efortul alocate hobby-urilor?

Intrebam si noi ca romani simpli, fara functie si responsabilitati nationale.

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Ar trebui. Sa aiba loc. Discutia. Si, mai mult, ar trebui stabilite si respectate niste criterii ( nu doar formal, ca multi dintre astia au niste CVuri de zici ca-s genii; cand colo, ei au doar profilul social si ideologic corect; valabil, nu de putine ori, si-n strainatate, ca mod de selectie si promovare).
    Ar trebui. Doar ca atata vreme cat sunt astia si generatia lor la putere, nu nimeni nu va schimba nimic ( vorba lu conu Leonida, cine sa faca revulutie daca tot ai nostri sunt la putere?). E vremea derbedeilor si impostorilor la varf. Sunt multi, si e vremea lor. Cu cat impostura si mediocritatea e mai mare, cu atat sunt mai preferabili, fiind mai usor manipulabili de catre talharii din partide, de catre lichelele puse pe capatuiala care nu vor sau nu pot iesi in fata. De unde si evolutiile spectaculoase ( economice, financiare, institutionale) ale patriei noastre.

    Si e firesc sa fie asa. Sunt o clasa. Una care s-a construit in cateva generatii. Bunicii lor (unii) au „emanat” din revoutie (nomenclaturisti seriosi) direct in elite: politice, sociale, economice, financiare ( din pacae si culturale). Taticii lor au gestionat urmatorii 20 de ani. Acum e vremea nepotilor. Rusine n-au (cine sa-i fi invatat?), in schimb au sustinere, din partea propriei clase. Care clasa? Asta, clasa relaxata:
    http://www.kmkz.ro/opinii/editorial/clasa-relaxata/

    bref, da, si disctutia si schimbarea crtiteriilor s-ar impune. Doar ca cine s-o faca, atata vreme cat ei sunt aia promovati in partide, iar populatia ( masa critica necesara) nu ezita sa-i aleaga?

    PS: imi aduc aminte ca undeva, pe la inceputul anului trecut, tot Dragos Aligica scria intr-un articol ca Romania e pe cale sa se prabuseasca sub greutatea propriei prostii si imposturi. Lumea a ras. Lumea inca mai rade si se uita, pe de alta parte cu admiratie la astia. Pentru ca nici lumea nu mai are criterii. Ajungerea astora la varf s-a petrecut si cu complicitatea multora de la baza…

  2. Ca simplu cetatean, puteti spune ce nu trebuie sa fie un asemenea functionar. De fapt, tocmai ati scris. Ca cetatean cu anume prestanta, puteti spune: (chiar si) eu as fi mai bun ca acela pentru post. Unde sa spuneti? In partidul dumneavoastra, in sindicatul dumneavoastra, la o pauza de masa intre colegi. Sau scrieti-i noului ministru de finante sa- i dea un test de economie si/sau statistica.

  3. Domnul Olteanu este un politruc si a fost votat de parlamentari, dupa algoritm, ca viceguvernator.
    Nu stia nimic legat de economie, in schimb a stiut cum se trag sforile si cum se aranjeaza voturile in parlament.
    Probabil se ocupa la BNR cam cu ce se ocupa ceilalti specialisti veniti din PNL Chitoiu, Vlasov, Fenechiu, Chiuariu; cu traficul de influenta si vanzarea de informatii.

    Ca o paranteza, legat de pasiunea guvernatorului, de Craciun am servit un pahar de vin cu un prieten. Sticla de vin era primita cadou de Craciun, impreuna cu o felicitare, de la o banca a carei client era firma la care lucra prietenul in cauza. Pe eticheta nu era trecut producatorul dar daca aveai curiozitatea sa analizezi dopul puteai observa numele domnului Mugur Isarescu trecut pe el.
    Inainte sa inchid paranteza, asi mai spune ca nu conteza cat de mult timp acorda MI podgoriei ci mai curand de cat de multi clienti au bancile.

  4. Daca n-ar fi trist, ar fi de ris cu hohote.
    Felicitari, dle Aligica.
    (Tot pe Contributors are si dl Liiceanu un articol de colectie; dar cu un plagiator prim ministru ce putem spera?)

  5. Si eu am avut o reactie similara. Oricum nu cred ca domnul Olteanu a scos 2 vorbe de cand a fost numit viceguvernator. Asadar este un foarte bun „om bun la toate”. Vlasov, un personaj de 70 de ani a stat in functie pentru a obtine cat mai multe beneficii, pentru ca fiica sa sa urce cat mai sus si ginerele sa obtina si el un post cat mai important. Daca liderii de opinie, ziaristii si noi toti le batem obrazul poate le crapa de rusine si mai si renunta la aceste demnitati pe care nu le merita.

    • Numele dumneavoastra mi-a dus gandul la Indila.
      Asa ca, plutind, va spun ca e un vis sa credeti ca au obraz.
      Doar spaima de catuse sau de saracie ii mai misca.

  6. Apropo de del Vasilescu. Dl Vasilescu de la BNR face si el parte din clasa aia, relaxata (vezi comentariul anterior). Asa si-a crescut ( si finantat) si odrasla (slava domnului ca ala-i atat de prost ca dupa ce, cu greu, s-a hotarat sa termine – cam in 10 ani- facultatea de stomatologie, acuma albeste dinti, nu se baga la mai mult, doar i-a facut clinica taticu). Valabil pentru toti inteleptii ( batranii, na) clasei relaxate, dinainte de revolutie. Reperele gresite de la ei vin. Next generation doar le-a rafinat putin

    • Dl. Vasilescu are o mare calitate : cand e treaz tace si cand doarme vorbeste! Dl. Vasilescu pare un abur care se inalta din rezervele de aur ale BNR! Pentru ca stie foarte putin si, deci, foloseste un limbaj adecvat clasei muncitoare, dl.Vasilescu este foarte iubit, in special de cei batrani si, mai corect, de doamnele in varsta : toate au senzatia, ascultandu-l pe purtatorul de cuvine stupide, ca au inteles cam cum sta treaba cu cursu’ leului, mai ales spre toamna, cand se cumpara gogonele si varza pentru murat! Atunci, imi spunea bunica rumegand vorbele profetului benerist, e important un curs stabil, nici prea mare nici prea mic, ca dupa gogonele urmeaza sa apara tulburelu’ si scad vanzarile la alcool dar, atentie, se apropie Craciunul si lumea cumpara in draci si daca cursu-i mare e rau!

  7. Total gresit! Bogdan Olteanu si-a ocupat functiile nu pe baza (vre?)unor merite, ci tocmai pentru lipsa lor. (N.B.: ” Patriciu a spus ca „liberalii nu l-au acceptat – in conducerea BNR, adica- , ci l-au timis acolo ca sa scape de el”, mentionand ca lucrul acesta i-a fost relatat de un lider din BPC. „Toata lumea voia sa scape de el si au gasit solutia asta, cinica dupa parerea mea”, a apreciat Dinu Patriciu”). Se poate extrapola, admitand ca in functia de arbitru a ajuns, iarasi, din cauza ca BNR a vrut sa scape de el? Sigur ca da! In mod logic, singura cale de scapare pentru BO-ul de care vorbim este evidenta: BO – Presedinte!

    • Presedinte de Romania sau presedinte de BNR? Cu a doua varianta sunt de acord: dupa pensionarea lui Isarescu, vor impune nulitatea descendenta din Ghisela Vass in aceasta functie. Famiglia nu-si abandoneaza niciodata membrii. Olteanu are parte de doua proptele, cea liberala, cu Tariceanu revenit la butoane si linia bolsevica, mostenitorii ultimului bastion stalinist traitor in Romania, Iliescu, si pupilii lor.
      Nu m-as mira, sa-l sprijine chiar si Isarescu.

      • …fie la BNR, fie al Ro. Sau chiar la ambele, de ce nu? Este posibil ca detinerea cumulata a celor doua functii, in cazul special al dlui BO, sa nu fie declarata o stare de incompatibilitate (sau de conflict de interes). De ce? Pai, tocmai pentru ca „marca de comert” a dlui BO pare a fi aceea de nu fi pus intr-o functie NU pentru ca sa o ocupe, ci DOAR pentru a-i limita activitatea intr-o alta. Alegerea sa ca sef al BNR se poate, deci, face pentru a-l impiedica sa ajunga la fraiele Ro, in timp ce alegerea ca pres al Ro – pentru a nu-si incurca subalternii din BNR. Si cum o mana o spala pe cealalta…

        • Hm! Mai acum citeva zile imi spuneam ca mai jos de atit, plus ponta presedinte al tarii, nu poate ajunge tara. Se pare ca da, e loc si de mai rau.

    • Daca imi aduc bine aminte nu numai ca nu l-a angajat Patriciu la una din firmele nui ,dar a picat si un test psihologic facut pentru a fi angajat pe motiv de labilitate psihica .Cel putin asa se lauda Patriciu acum ceva ani ,bucurandu-se ca a scapat de un astfel de personaj ,impins din spate de catre Tariceanu care este nasul lui de cununie ,parca .

  8. Adevarul e ca avem de-a face cu multi din astia, care au suferit mult, si pe vremea tovarasului, si acum. Dupa cum citeam ieri despre Mihai Vlasov, tot in hotnews.

    „Mihail Vlasov s-a nascut in 1943 la Tighina, in Republica Moldova, si a absolvit facultatea de drept din Iasi in 1974. Inainte de revolutie a fost judecator si avocat, dar a suferit o condamnare la sase luni de inchisoare, inainte de 1989, pentru luare de mita. In CV-ul publicat pe site-ul Camerei de Comert si Industrie se precizeaza: „Arestat de statul comunist si lipsit de libertate 2 ani, achitat in 1990 ca nevinovat”.

    Iata cum explica Mihail Vlasov acel eveniment, intr-un interviu acordat pentru Evenimentul Zilei in 2007:

    „Eram un tanar judecator mai greu de stapanit decat sunt acum pentru ca aveam apanajul varstei. Si eram singurul judecator din tara care nu era membru de partid. Si am fost obligat sa condamn un tip si nu l-am condamnat. Sigur ca n-a contat ce-am facut eu pentru ca instanta superioara peste mine l-a condamnat. Tipul avusese un accident stupid de circulatie, lovise un politist, care era cumatrul lui Emil Gogu si s-a aruncat beat mort in fata masinii.

    Au vrut sa-l condamne pentru crima si asa mai departe. Eu l-am condamnat doar pentru ca probabil condusese mai neatent, cu toate ca nu incalcase nicio dispozitie a codului rutier. Pentru asta am fost dat afara din justitie. Si apoi m-au arestat si m-au bagat la inchisoare ca as fi luat mita de la una, ca am fost la ea acasa. Bine, pana la urma am aratat ca fapta n-a existat, nu ca n-am savarsit-o eu. Am avut tot timpul greutati”.

    Atitea greutati au oamenii astia, ca pe linga cumulul de joburi si functii si hobbyuri, ma intreb daca nu am putea noi, astialalti, sa punem mina de la mina sa facem o cheta, ceva, sa ii ajutam, sa nu mai trebuiasca sa munceasca asa de mult, si sa se poata concentra doar pe o singura chestie. Cum ar fi, de exemplu, politica fara afaceri, sau afacerile fara politica.

  9. Vecinul meu Costica, altfel pesedist convins dar, de cand cu USL-ul, si putin penelist, tocmai imi spunea aseara ca dracul nu-i atat de negru, ca, uite, a venit primavara, ca de-acum merge ca unsa si-o ciorbica de stevie da’ si-o mancare de urzici, adicatelea, n-ai nevoie de prea mult ca sa-ti umfli matzul! Mai zicea ca pe el nu-l sperie acciza de 7 eurocenti fiindca n-are masina, ziua s-a marit si-o sa consume mai putin curent electric, telefonu’ mobil il tine ca mobila ca s-a terminat cartela, o sa scada si intretinerea…, e bine, mi-a zis Costica! Acum, citindu-l pe dl.Aligica, imi dau seama ca lucrurile sunt mult mai complicate, ca poporul (oamenii precum Costica) se descurca si cu putin, mai strange cureaua, mai tine postu’ Pastelui etc., dar oamenii mari care ne conduc, cei care fac ca lucrurile sa se miste, geniile poporului roman, cum ar veni, au nevoie de mai mult, ei nu pot trai dintr-o simbrie amarata de 8-10 mii de euroi pe luna! Ca, vorba aceluiasi Costica, banu’, daca-i putin, iti scapa printre degete si nu-ti sacrifici viata („o viata are omul”) pe altarul nevoilor populare pentru doi mici si-o bere! Ca, pe cand Costica freaca toata ziua la bujii pentru 50 de lei, dl.Olteanu gandeste, creaza, ne stabilizeaza macroeconomic, desparte dreptatea de nedreptate, nici cand doarme dl.Olteanu nu e linistit : daca o ia PIB-u’ la vale, daca primeste leul o scatoalca de la euroi, daca e seceta si nu se face cucuruzu’? Noi, poporul, iubim capitalistii responsabili, le pretuim munca si valoarea! Las’ sa aiba ei de toate, ca merita! Noi ne-om descurca, numai sa fie pace!

  10. Pacat de retoricele intrebari, daca v-ati prins asa de tarziu. Nu trebuie sa ne intereseze pe noi ce experienta are! Trebuie sa fie doar finul cuiva si nepotul altcuiva. Dar astea s-au mai spus. Dar daca, printre altele, mai este si mason? Eeeee? Aud? Liniste de mormant…! Banuiam eu.

    • E o remarca interesanta si putem raspunde aplicat : daca-i mason, cat mai poate sa castige pe langa 10.000 euro la BNR si 5.000 euro la CCIR? Ia, acolo, inca vreo 5.000! Putin, foarte putin, la ASF era mai mult!

      • Putin, da, putin din ce stin noi bade Gavrila… restul sau ce mai castiga, cat si pe unde, il vom afla sau nu. Eu cred ca nu!

        Zgabeartza

        • Bine, asa sigur ca aveti dreptate! Eu vorbeam teoretic si un pic legal! Ca, parerea mea, daca mai gasea si-un post de sculer-matriter pe tura de noapte, fara inca 10.000 euro/luna nici nu discuta!

          • Mai oameni buni, pai baietzii nu presteaza ca noi: 8 ore/zi la locul de munca de baza, inca 4 ore/zi la locul de munca secundar, si in weekend pa persoana fizica (care este, suntem…). Ei ‘e’ doctori, specialisti, alea, alea…. Ajunge sa emita o fraza, pe subiect sau nu, si -pac!- 50.000 de coco salar si nici nu stau ei acolo 8 ore. In consiliu de administratie se aproba vreo duma a altcuiva, -pac!- 20.000 de coco salar. Seara este chemat la un tv sa mai emita vreo ‘duda’ -pac!- 5000 de coco…. E greu mai fratilor, e greu, dar ei reusesc ca ‘e’ capacitati, nu te joci!

    • Da’ oleaca de respect putem sa avem si noi ?
      Pen’ca distinsul domn b. .o. ie – in primul rand – un fin intelectual ; va amintiti ranjetul subtil pe care il afisa in perioada 2005-2008 , cand era presedintele Camerei Deputatilor ?
      Totodata , b.o. este nepotul tovarasei Gizella Vass , membra a CC al PCR .
      Si , mai ales , ie finul marelui om politic Calin Anton Popescu Tariceanu , fost prim – ministru al Ro. .
      Iar domnul CAPTariceanu este – pentru vesela noastra populatie – unul din cei mai credibili oameni politici din RO. – pe locul 5 , cred .
      Nu ajuta cu nimic daca sunteti oripilat ; aceasta este REALITATEA .
      Iar faptul ca acum distinsul domn b.o. este DOAR viceguvernator BNR – va reamintesc , nulitatea asta a fost al treilea om in stat – poate fi citit ( si ) intr-o cheie pozitiva ; e ( totusi ) un progres , nu ?
      La BNR , distinsul specialist b.o. are coledzi , ma’ ntelegi ?
      Pe Floooorin Georgescu , un alt intelectual autentic ( de stanga , PDSR ) , specialist in emiterea de legi ( in vremea lu’ nea Nicu Vodcaroiu ) pentru stergerea datoriilor firmelor tovarasilor de lupta .
      Si pe marele Mugurel Isarescu , cel cu succesuri multe in lupta cu inflatia din Ro.

  11. Poate raspunsul la problema pusa in discutie,ar trebui sa se gaseasca in castigul lunar al D-lui Olteanu.

    Sa fie D-ul Olteanu liberalul care preia functii fara a fi platit?

    Se incumeta cineva sa sea un raspuns ? Sigir D-ul Vasilescu ,detine „cheia” raspunsului.

    Costache

  12. Sunt multi ca b.o..Au functii de consilieri pe la socetati profitabile,profesori la diverse facultati,parlamentari,membri in diverse AGA,comentatori pe laTV,avocati la case mari de avocatura..,toate cumulate, parca la ei ziua de munca are 72 de ore.Au dreptate sa afirme ca „romanul obisnuit este lenes „.
    Cat despre Vlasov-a fost condamnat prima oara ca nu era membru de partid,acum va spune ca a fost condamnat ca este membru de partid…liberal.Hotia este pacat indiferent de sistemul politic si trebuie pedepsita.
    este ceva ametitor cand auzi de spagi cu 6 zerouri in euro.probabil ca astia nu simt daca
    se scumpeste ceva (gaz,mancare,energie,benzina ,medicamente,transport,impozite)cu 2%.
    Tot timpul ma intreb -”care-i solutia?”

  13. In vechime, adica atunci cind faceam si eu niste studii de drept, l-am avut profesor de drept international privat si de drept comercial pe Tudor R. Popescu, presedinte Unidroit (Institutul de codificare a dreptului international privat) de la Roma, care era arbitru la Inalta curte de arbitraj de la Paris. Intr-o intilnire intimplatoare, dupa ce terminasem scoala, l-am intilnit pe strada, depusese la BRCE onorariul primit de la un arbitraj. Atunci am aflat ca era unul dintre cei vreo 50 de arbitri Curtii, toti fiind specialisti notorii, pe plan mondial (dovada chiar el, presedinte Unidroit), care, la un litigiu erau alesi, de comun acord, de parti. In situatia respectiva, litigiul era intre o firma germana si una franceza, prof. TR Popescu fusese indicat de nemti, francezii au fost de acord.
    Acum vad ca la noi sunt in principal oameni politici, nu stiu cu ce practica in comercial, iar alegerea arbitrilor pentru spete este facuta de altcineva decit partile in litigiu. Pai nu exista o regula generala cu aceste curti de arbitraj? Cum, in organizarea bancilor nationale nu exista o coerenta anume? Ce, Doamne-iarta-ma, se intimpla cu tara asta? Face fiecare ce vrea, cum vrea?

    • La intrebarile dvs., raspunsul este DA! Numai ca eu cred ca dumneavoastra va prefaceti mirat, un pic indignat chiar! Ori, si asta se poate, nu mai traiti in Romania de mult! Sa va explic, pe scurt, mecanismul : 1/ Se vine cu o lista cu posturile cele mai banoase, sigure si cu valabilitate pe termen cat mai lung. 2/ Se face o alta lista in care, in functie de algoritm, grad de rudenie, grad de prietenie, grad de obligatie si importanta in partid a persoanei care numeste, cu diversi indivizi. Nu conteaza pregatirea lor! (Observati ca gradul de pregatire si domeniul nu sunt conditii.). 3/ Se imperecheaza cele doua liste – unde apar neclaritati, se negociaza! Daca, Doamne fereste, pe parcursul mandatului, unu calca pe bec, urmatorul pe lista ii ia locul!
      PS : si dl.Aligica e la curent cu mecanismul dar face pe…niznaiu!

      • Intre baietii din spatele blocurilor, va asigur mult mai tere-a-tere decit multa lume, exista o intrebare clasica, des folosita: Si acum ce sa facem, sa ne punem jos si sa murim? Asa-zisa luciditate pe care vreti sa ne-o etalati, ba chiar, parsiv, sa ne-o impuneti, este manipulare curata, de prosta calitate, ar merge pe site-ul unor antene!

  14. Doua chestiuni:

    1. Amesteculul tarelui cu slabul, pregatitutlui cu nepregatitul, are tendinta sa dilueze rezultatul final.
    Ei bine, in cazul oamenilor de valoare, nu trebuie sa uite niciodata ca rolul lor este sa ridice pe cel slab. Si sa nu coboare prea mult. Ochii plecati sunt ok dar nu tot corpul. (second time today)

    2. Problema semnalata este foarte extinsa. Din punctul meu de vedere, amestecul politicului in orice strica acel orice complet.
    La varful a orice (inclusiv Ro) trebuie cineva care, chiar daca nu e cel mai bun in acel domeniu, este esential sa fie inconjurat de cei mai buni.

    Asta doar asa….acum ma duc sa invat de la comentatori. un deliciu

  15. Calin Popescu Tariceanu, iresponsabilul prim-ministru care ne-a „incaltat” cu ministri ca Adomnitei, proaspat inginer constructor si sef de santier numit ministru al invatamantului, Chiuariu, avocat stagiar numit ministru al justitiei ne-a procopsit cu acest fin al sau, fost inginer mediocru, cu facultatea de drept (particulara) dupa ’90 si devenit avocat pe care l-a facut mai intai Presedinte al Camerei si mai apoi viceguvernator al BNR. Si sef la Arbitraj, aflam acum …

    • Rar om sa se descurce mai bine ca Tariceanu! Si daca-l duce Ponta oleaca-n spate, mare minune sa nu ne trezim cu Tariceanu presedinte! Si daca ajunge Tariceanu presedinte, nu e normal sa-si ia un consilier pe probleme de finante? Este! Si cine, Doamne pazeste, ar fi mai potrivit pe post ca dl.Olteanu?! Eu cred ca asa are unii bafta, poti sa nu faci nimic da’ vine gramada norocul peste tine! Vrei sa-ti faci ca omu’ o salata, tai rosia si ce sa vezi : in rosie una suta euroi! Daca aveti curiozitatea, invitati-l pe dl.Olteanu la supermaket : pun pariu ca prima sticla de ulei de floare pe care-o pune in cos, in loc de eticheta, are o hartie de…o suta de euroi! Eu am facut testul asta cu dl.Rusanu, am cheltuit 200 lei si m-am ales cu 200 de euroi! Si-atunci, zic, mai are rost articolul dlui Aligica? Adica, poti sa fii prost ca noaptea, daca ai noroc…!

  16. Haideti ca usor-usor intelegem cum sta treaba, ne trezim… Doctrinele, teoriile, modelele sunt realizari intelectuale de inalt nivel (utile in domenii de stiinte exacte, dar din pacate aproape inutile in stiintele sociale, unde ai de-a face cu olteni, rusheni, asefeni, etc…). Ca exercitiu intelectual merita aprofundate. Dar atat – nu tin de foame… realitatea sociala e pe baza de stomac, procreere, putere etc… In loc sa incercam explicatii in termeni de stanga / dreapta, Keynesianism, scoli austriece, instituionalism etc… e pe baza de interesul poarta fesul, cine e smecher si cine e papa-lapte… Cel putin asa e la astia de lumea a treia, dar se vede treaba ca si astia de la case mai mari isi dau mai nou cu stangul in dreptul… Astia mari totusi au alte resurse, incearca sa aplice solutii din teorie (vezi Quantitative Easing etc), dar o criza financiara care nu trebuia sa se intample nu au putut sa o previna… de ce – pentru ca si la ei exista niste smecherei mafioti capitalisti insetati de bani si putere care au luat-o razna si pe care cum-necum nu I-a intrebat nimeni de sanatate…

  17. Domnule Aligica,
    Se pare ca v-a scapat scandalul numirii politice a lui Olteanu la BNR. Baltazar mai avea putin si se ineca de furie cand a auzit: „Domnule, este inadmisibil ca un asemenea individ sa ajunga pe o asemenea functie in BNR. Trebuie izolat de urgenta. Sa i se dea sa numere agrafe, dar nu-l lasati sa se atinga de treburile importante din BNR ca duce totul de rapa.”
    Asta e un citat din memorie, care mi s-a parut savuros. S-au spus atunci multe lucruri de catre multi oameni despre Olteanu, nimic de bine. Nu am inteles trocurile politice din spate si de ce Isarescu a fost nevoit sa-l accepte, cert e ca parazitul vad ca s-a intins mult mai mult intre timp…

  18. Nici comentariile nu sunt mai prejos decat articolul in sine.Felicitari.
    As mai adauga o zisa (in apararea d-lui Bogdan Olteanu) si anume…poate este specialist in management ? In fond un manager trebuie sa coordoneze specialistii aflati in subordine…nu trebuie sa aiba el insusi mari cunostinte de macro/microeconomie.In fine..
    Ca viceguvernator nu se ocupa cumva de activele externe ale Romaniei ?
    La vremea respectiva, daca retin eu bine d-l Baltazar (D-zeu sa-l odihneasca) am impresia ca a folosit sintagma „sterilizare” , fireste cu semnificatia din argoul bancar de a retrage de pe piata cantitatea de moneda tiparita fara acoperire, si nu in sensul…sa zicem medical.

  19. Legea „Cosa Nostra” pentru organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj a parveniților șpăguiți (nr. 335/2007, botezată “legea camerelor de comerț și industrie”, modificată și completată prin Legea 39/2011) a fost scoasă în lume de patru deputați PSD (printre ei: Ponta Victor-Viorel); această inițiativă legislativă a așteptat momentul prielnic dezbaterii și adoptării (rapid, în doar două luni a trecut prin ambele camere ale Parlamentului), între aprile-iunie 2007, adică după 1 aprilie 2007, când membrii famigliei reunite PSD-PNL au intrat în era zburdălniciei, după debarcarea miniștrilor propuși de PDL; bucuroși c-au scăpat de incomoda băgăcioasă, Monica Macovei, în iunie 2007 au adoptat opera în Camera Deputaților (decizională) condusă de Bogdan Olteanu. Legea este de fapt o mizerabilă delegare legislativă a Camerei de Comerț și Industrie. Astfel, în miniparlamentul camerei de comerț legislativ și-au conceput propriile norme și competența jurisdicțională a parveniților scăpați de sub control, adunate în “Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe langă Camera de Comerț si Industrie a României”.

    Legea “Cosa Nostra” și regulamentul de autoservire fără număr cuprind norme ciudate, producătoare de efecte juridice periculoase și greu de controlat (de ex. a prevăzut din capul locului ca hotărârile acestor judecătorași amatori ai arbitrajului, desemnați de Excelența Sa, Împăratul, să fie considerate hodoronc-tronc titluri executorii, adică să se execute în țară fără să mai fie investite cu formulă executorie și să-i spargă pe debitorii perdanți în regim de urgență – art 64 alin 6 din legea propusă în forma inițială, PL-x 482/2006). Normele de procedură au fost stabilite de membrii Colegiului Curții de Arbitraj, după chipul și asemănarea lor. ( de regulă, acești arbitri de famiglie au absolvit dreptul la categoria grea a întârziaților – în vârstă – unii în perioada cât erau și parlamentari, dedicați învățăturii ca gâsca prin baltă în timpul ăla rupt din munca frântă ;) )
    Regulamentul de pomină cuprinde prevederi formulate astfel încât să rămână neaplicate: de ex, printre motive de excludere din gașca șarlatanilor arbitrajului burtometric apare comiterea unor fapte grave [printre ele, la art. 5 lit c), “condamnarea penală printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie”], dar excluderea trebuie mai întâi solicitată de un terț, discutată, aprobată de Colegiu, lungită sau uitată. Tudor Chiuaua, cu condamnarea definitivă în mână, parvenit de seamă din universitatea ieșeană „Petre Andrei”- cățeluș de companie adoptat de pușcăriașul Relu Fenechiu – stă călare pe arbitraj, nederanjat de nimeni… din famiglia PSD-PNL a Curții Arbitrajului de tip mafiot. Principiul de lucru a rămas trocul recunoștinței durabile: legislație favorabilă contra joburi șpăguite pe îndestulate. (mită aparent legală pentru legiuitorii de treabă frântă)

  20. As propune sa se afiseze acest articol in toate locurile publice unde oamenii au obiceiul sa se prezinte smeriti,coplesiti de un persistent sentiment de inferioritate,tetanizati de frica si cocosati de greutatea plocoanelor aduse (in traiste sau in suflet!) celor „sus pusi”!
    Daca nici asa nu inteleg ca ei insusi sunt cei care au veritabila putere,inseamna ca totul este in regula,pentru ca fiecare are exact ceea ce considera ca merita,nici + nici – !
    Multumesc,dle D.Aligica.

  21. Doua probleme importante:

    1. Cred ca Bogdan Olteanu, cel putin din bun simt, nu trebuia sa accepte sau trebuia sa isi prezinte demisia din a doua slujba, care sincer nu inteleg cand o realizeaza. Care este orarul dupa care functioneaza? Oare nu este si un conflict de interese intre cele doua slujbe?

    2. Despre nepriceperea politicianului si trimiterea sa la BNR.
    Aici este o discutie mai lunga si probabil si normal ar fi ca BNR sa fixeze niste repere pentru persoanele care trimise de partid ajung la BNR, asta daca bine inteles alesii neamului din parlament nu pot proceda la o sumara analiza a candidatului. Nu stiu sa existe o reglementare care sa poata justifica respingerea unui astfel de personaj.

    • „Cred ca Bogdan Olteanu, cel putin din bun simt, nu trebuia sa accepte sau trebuia sa isi prezinte demisia din a doua slujba, care sincer nu inteleg cand o realizeaza”.
      *
      Nu realizează nicicum slujba de arbitru, nu avea motive să aprofundeze conținutul dosarelor, să înțeleagă conflictul de natură comercială și rezolvarea juridică, ci doar executa comenzile Împăratului care îi numea pe arbitri din 3 în 3 ani (n-au nici măcar stabilitate, nu zic de inamovibilitatea menită să asigure un anumit grad de independența în soluționarea cauzelor).
      Nu neapărat direct interesați de dimensiunea șpăgilor, pentru a-ți asigura continuitatea în curtea Împăratului, arbitrii au tras tare pentru profitul cazinourilor.
      Mă îndoiesc că profitorii arbitrajului la comandă vor avea vreo reacție de protest, fiindcă ar fi fost nedreptățiți când n-au fost parte la împărțirea șpăgilor și n-au avut cunoștință de motivul ordinelor primite de la Vlasov pentru anumite soluții cu miză mare. Drogul jocurilor de noroc a fost asigurat chiar de arbitrii traficanți, la comandă. Arbitrajul nu risca să piardă următorul mandat bănos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica
Dragos Paul Aligica este publicist al Revistei 22, cerceteaza si preda sisteme economice comparate si analiza institutionala la George Mason University si este membru fondator al Centrului de Analiza si Dezvoltare Institutionala din Bucuresti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro