joi, martie 28, 2024

Bovarismul romanului si patriotismul de cursa lunga

Printre multele lucruri incurajatoare din ultima vreme, remarc renasterea discutiei privind identitatea nationala a romanilor. Sub imperiul unei Zi Nationale reusite si din ce in ce mai populare, in randul noii generatii, dar si sub presiunea crescanda a nostalgiei romanilor emigrati fata de valorile de acasa, patriotismul revine in centrul preocuparilor autohtone. E un semn de insanatosire nationala, de normalitate.

Desigur, nu lipsesc Cassandrele, care nu vad nimic bun in aceasta resurectie a discutiei despre patriotism, despre ideea de Natiune, dupa cum nu vad nimic bun in nimic. « La ce bun sa mai vorbim de identitate nationala, cand suntem membri UE ?! », se intreaba ele, fals retoric. Nu-si are rostul patriotismul, importanta este integrarea pana la disparitie in supra-statul european. Contribuie la aceasta atitudine o intreaga serie de frustrari, complexe si bovarisme romanesti, acumulate mai ales in randul elitei intelectuale, de-a lungul timpului.

O idee aparent nastrusnica, dar care prinde radacini foarte repede, este ca ar trebui sa cedam cat mai mult din suveranitatea nationala, pentru ca, oricum, noi nu stim sa ne gestionam singuri tara. Politicienii lor sunt mai buni decat ai nostri, germanii sunt superiori romanilor, deci de ce sa ne mai obosim cu un stat numit Romania ?! Nu, domnule, spun bovaristii nationali, sa devenim colonie a Occidentului, poate atunci va iesi ceva bun din acest spatiu geografic ! Usor de zis, dar este si bine ?

O expresie literara celebra a acestui « bovarism national » este eseul « Schimbarea la fata a Romaniei », in care Emil Cioran deplange rolul minor pe care o natiune ca Romania il are in istorie, fata de contra-exemplul coplesitor al Frantei. Este tocmai acea schema de gandire care ii face pe intelectualii nostri, de la Vasile Pogor incoace, sa compare mereu istoria si cultura Occidentului cu cele ale Romaniei.

Un bovarism mai putin strident, dar mult mai periculos se manifesta printre tinerii romani de azi. Ei prefera sa faca orice munca in Occident, pentru a nu mai trai in propria patrie. Argumentul unora, si anume al celor mai educati, este ca vor sa se simta « francezi » sau « germani », nu romani. Dezicerea de propria identitate apare ca fiind legitima, demna de luat in seama si de urmat.

Un alt exemplu de bovarism romanesc, mai putin observabil, este preferinta masiva a romanilor pentru creatiile culturale (filme, muzica) occidentale, vazute invariabil ca fiind superioare celor romanesti. Chiar daca, in ultimii ani, filmul romanesc a obtinut nenumarate aprecieri internationale, concretizate in premii prestigioase, romanii prefera sa vizioneze alte filme decat cele romanesti, pe motiv ca acestea din urma ar fi « deprimante ». Cred ca le considera deprimante pentru ca reflecta viata lor de zi cu zi, spre deosebire de filmele americane, care le infatiseaza o lume inexistenta in prezentul lor imediat, insa o lume in care si-ar dori sa traiasca. Poate ca multi naivi aleg emigrarea Occident, crezand ca vor trai din prima zi ca eroii « obisnuiti » din filmele americane.

Eu cred ca a fi patriot inseamna sa iti asumi raspicat identitatea de roman si sa nu te rusinezi de ea. Nu cred in « mandria de a fi roman », o consider o enormitate lansata de presa, o replica extrema la nu mai putin justificata « rusine de a fi roman ». Nu pot fi mandru ca sunt ceea ce sunt, dar am dreptul sa afirm acest lucru si sa nu ma dezic de el. A-ti asuma identitatea romaneasca, inseamna sa iti asumi cultura si istoria poporului tau, cu bune si cu rele, cu lipsuri si cu realizari, fara a o compara, obsesiv, cu reusitele altor popoare mai dezvoltate, mai capabile sau, pur si simplu, mai norocoase. Nu putem sa ne comparam si sa concuram cu Occidentul in mai niciun aspect, pentru ca avem istorii si identitati clar diferite, uneori chiar divergente. Putem, totusi, sa ne comparam cu popoare din jurul nostru, cu care impartasim valori si destine comune: sarbii, bulgarii, ucrainenii, turcii, maghiarii etc. Vom observa ca nu stam chiar atat de rau, fata de ei.

A fi patriot mai inseamna sa respecti valorile nationale : limba, cultura si istoria romanilor. Batjocorindu-le pe ele, ne renegam pe noi insine si ne umplem de rusine in fata strainilor. Sa ne gandim la deplorabila « englezire » a limbii romane, foarte populara in randul tinerei generatii. La starea jalnica in care se gasesc marea majoritate a monumentelor istorice din Romania. Toate acestea vorbesc despre decaderea implacabila a patriotismului romanesc.

Imi amintesc, de pilda, ca fostul primar al Bucurestiului, Viorel Lis, pusese in practica ideea natanga de a scrie numele de personalitati, care dadeau denumirea strazilor, dupa logica scolareasca : nume si prenume. Aveam astfel strazile Eminescu Mihai, Enescu George si Rosetti C.A., ca sa nu dau decat trei exemple. Nu imi amintesc ca vreunul dintre nenumaratii intelectuali umanisti din Agora sa fi ridicat glasul impotriva acestui atentat administrativ la prestigiul unor mari personalitati. Aceasta inseamna lipsa de respect pentru cultura romana, deci lipsa de patriotism !

Atunci cand se pune problema ce poti face tu pentru tara, ca patriot, raspunsul e unul singur : ceea ce stii mai bine ! Daca esti nascut pentru afaceri, fa afaceri bune, pentru tine si pentru tara. Daca, dimpotriva, te simti chemat catre treburile publice, fa-ti aceste indatoriri cat mai bine, astfel incat tara sa iasa in castig. Onestitatea, harnicia, lucrul bine facut sunt acte patriotice, in timp de pace. Trebuie sa observam, de 1 Decembrie, cat de putin ni se cere pentru a fi considerati patrioti, fata de sacrificiile aproape supraomenesti care s-au cerut luptatorilor pentru Marea Unire.

In final, vreau sa ating si problema (esentiala) a participarii Romaniei la Uniunea Europeana. Aderarea la aceasta uniune a fost considerata, de catre clasa politica de dupa 1990, ca fiind un scop in sine. Descoperim, astazi, ca ea nu este decat un mijloc catre imbunatatirea situatiei Romaniei. Iata cum « scopul european » nu este decat calea catre un patriotism luminat, care sa ridice calitatea vietii si prosperitatea propriei tari. Problema centrala nu este transferul de suveranitate catre UE, ci folosirea ajutorului UE pentru Romania. Aici, patriotismul romanilor ar trebui sa-si atinga maximul de eficienta si de pragmatism. Nu este timp, nici loc, de localisme orgolioase, care nu ar face decat rau Romaniei, ci de imbratisarea valorilor europene, care ne sunt benefice. Un stat eficient, bine administrat si organizat pe model european poate fi construit numai adoptand, la traditia romaneasca principii administrative europene. Coruptia endemica poate fi inlaturata, prin actiunea constanta si de durata a unei justitii libere si competente. Sistemele sanitar, educational si administrativ pot fi reformate mai usor, cu ajutorul banilor si expertizei statelor membre ale Uniunii Europene. Este usor sa fii european, atunci cand esti cu adevarat patriot.

Suveranitatea nationala nu mai este o miza asa de mare, atunci cand Romania este « colega » cu Italia, Franta, Marea Britanie si Germania, si beneficiaza de un scut antiracheta al Statelor Unite ale Americii. Ceea ce nu trebuie sa uitam, insa, luati de valul progreselor politicii externe, este inapoierea istorica a zeci de regiuni rurale sau vag urbanizate din tara, care nu pot tine pasul cu o Capitala tot mai bogata si mai cosmopolita. Patriotismul este si arta de a imbina prioritatile externe cu necesitatile interne, de a folosi oportunitatile provenind din apartenenta la Uniunea Europeana pentru a ajuta la solutionarea problemelor locale.

De aceea, nu trebuie sa ne sperie integrarea europeana progresiva, fie ea platita cu transferul suveranitatii nationale, insa nu din cauza ca vrem sa fim administrati de la Buruxelles, ci pentru ca aceasta integrare ne va ajuta sa ne rezolvam problemele interne, pentru care nu avem, deocamdata, suficienta determinare, clarviziune si, mai ales, capital. Romanii sunt printre cele mai eurofile popoare din Estul Europei, insa ar trebui sa mai lucreze la motivatia acestui sentiment. Indepartandu-ne de bovarismul nostru traditional, deseori ridicol, trebuie sa fim patrioti lucizi si pragmatici, care sa foloseasca aceasta sansa istorica in beneficiul Romaniei si nu al celor din afara ei. Avem destule exemple in istorie, unul dintre ele fiind cel pe care il celebram de Ziua Nationala, 1 Decembrie.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. „Eu cred ca a fi patriot inseamna sa iti asumi raspicat identitatea de roman si sa nu te rusinezi de ea.” Eu nu cred ca aceasta afirmatie descrie ce inseamna sa fi patriot:

    De unde vad eu lucrurile ele sunt mai complicate de atat. Eu cred ca a fi patriot inseamna a respecta ceea ce reprezinta parintii, parintii parintilor tai, si parinti parintilor parintilor tai si asa mai departe. Nu parintii nostri! ci parintii fiecaruia din noi.

    Patrie vine de pa „pater” adica parinte. Cine nu isi respecta parintii poate fi numit cu destul de mare acuratete ca fiind un om fara D-zeu. Nu, nu nelegiuit… ci doar lipsit de D-zeu. Acest respect are legatura cu cele mai intime lagaturi ale societatii. Pe acest respect se contruiesc valorile lumii in care traiesti. Acest respect iti da puterea de a face binele pentru ceilalti. Acest respect este si o forma a dragostei fata de semenii tai.

    Nefericirea face ca acest respect a fost distrus cu entuziasm in ultimii 60 de ani. Regimul comunist a facut un prin pas hotarat in aceasta directie. Apoi regimul tranziei a venit si a incununat aceasta opera.

    Omul a ramas fara respect fata de parinti, fata de familei, fata de toti ceilalti. A capatat insa o imensa fudulie. E mandru. El este un om mandru. Se bate in piept cu o ideititate goala… invatata dupa ureche prin scoala si la televizor. Fara respect nu exista nici valori si nici responsabilitate. Este o identitate de parada. Este o afirmatie precum „Sa traiti bine!”. Nu exista contra-argument.

    Omul fara respect este o creatura stranie, este omul-masa. Aceste multimi lacome, egoiste si fudule. Oameni ce se inghesuie la isi exibe mandria. Dar este o mandrie abstracta, decontextualizata pentru ca parintii lor nu au facut nimic. Parintii lor au parvenit si i’au invatati la randul lor sa parvina. Ei nu au identitate proprie ci numai identitate de masa (ca si vinul, exista vin nobil si vin de masa). Ei sunt multi. Ei se aplauda unii pe altii. (Era e scena in Glissando, filmul lui Daneliuc, extraordinara in acest sens). Ei se aduna pe stadioare si ţipă ca Avram Iancu sunt ei. Dar nu, nu sunt ei. Eu nu ai nici in clin nici in maneca cu Avram Iancu. Numai gura este de ei. Am vazut in 89 cum se uitau de la distanta paralizati de lasitate. Apoi… multi au capatat certificate de revolutionar…

    Ei au nici spirit critic. Critica ii jigneste. Ei inteleg numai scandalul dintr’o nevoie patologica de circ. Ei sunt plebea care se desfata cu spectacolele sangeroase in care crestinii erau sfasiati de fiare. Ei sunt gospodinele care ii aplaudau pe mineri. Ei sunt cei ce fac rading trivialitatii. Totul in jurul lor este lipsa de respect si o lipsa de respect fata de parinti, si fata de parintii parintilor… etc.

    Cu o astfel de identitate nu ajungeti la patriotism! Puteti cel mult sa organizati un genocid ceva… pentru ca lipsa de respect merge mana in mana cu ura. (Mai mergeti putin pe jos prin oras si o sa intelegeti ce spun).

  2. Tristul adevar este ca pur si simplu nu mai exista forte capabile sa reformeze/modernizeze Romania din interior.
    In situatia asta discutia despre identitatea nationala, patriotism etc. e inutila sau mai grav, diversionista.

    • Orice discutie devine inutila daca nu este si urmata de actiune. Si de fapt asta cred ca spuneti si dvs: nu e vorba ca nu mai exista persoane capabile de a transforma societatea romaneasca din interior, ci de faptul ca rezultatele actiunilor lor sunt anihilate sistematic(trebuie sa recunoastem superioritatea adversarului). Puterea banului, averea materiala, comoditatea vietii au invins la toate capitolele referitoare la actiunea umana (praxiologice), la marea majoritate a indivizilor care formeaza societatea.

      Solutii exista, dar ele nu sunt tocmai de spus pe internet…

  3. Nu inteleg ce intelegeti dvs prin „identitatea de român”, dar tare ma tem ca nu intelegeti ceva foarte diferit de ce am invatat cu totii din manualele de istorie pe care le-am avut in scoala.

    Iar daca sensul pe care dvs il dati sintagmei „identitate de român” este acela pe care ni l-au impus manualele noastre scolare, atunci nu e de mirare ca aveti probleme in a intelege sintagme precum „identitate nationala” si „identitate europeana” …

    • Nu sunt avocatul dlui Miulesc, dar daca nu ati inteles, inseamna ca nu i-ati citit articolul cu atentie: „A-ti asuma identitatea romaneasca, inseamna sa iti asumi cultura si istoria poporului tau, cu bune si cu rele, cu lipsuri si cu realizari, fara a o compara, obsesiv, cu reusitele altor popoare mai dezvoltate, mai capabile sau, pur si simplu, mai norocoase.
      Mi se pare o definitie de bun simt.

      Un fapt e sigur: daca zici ca nu vrei sa-ti parasesti tara din motive de patriotism, vei fi catalogat de catre „modernisti” fie ipocrit, fie prost. Si fac asta din automatism, fara a analiza daca modul lor de gandire este musai sa fie universal valabil sau corect.

      • Stimate domn, sintagma problematica este tocmai „cultura si istoria poporului tau” – tare ma tem ca prin ea, atît dvs cît si autorul intelegeti doar fraze scoase din diverse vechi manuale scolare sau imagini rostogolite zeci de ani la rînd prin mass-media traditioanala. Or in acele manuale & materiale mass-media, „cultura si istoria poporului” au fost contrafacute tocmai in scopul de a crea o „identitate de român”.

        • Daca ceea ce contestati este strict termenul „roman” care normal ca nu exista de 2000 de ani in „spatiul carpato-danubiano-pontic” (dar la fel ati putea să spuneti si despre „germani”, de ex) as putea sa va inteleg. Dar daca vreti sa spuneti ca sunt false argumentele culturale (limbă comună, credinţă, tradiţii, arta) si istorice (dovezi arheologice, antropologice, toponimice) care atesta existenta unei natiuni in acest teritoriu, atunci spuneti si care este „adevarul”.

          Vreau sa va mai spun ceva: eu nu am auzit decat de numele bunicului bunicului meu, care s-a nascut undeva prin actualul judet Bistrita si a venit de tanar in Moldova. Sper ca nu credeti ca a venit intr-o tara straina, chiar daca pe la 1800 exista o granita intre cele doua regiuni. Mai mult, sper ca nu afirmati ca acel tatal acelui stramos (din Ardeal) era venit de pe undeva din India, sau poate din stepele rusesti, sau cine stie ce alte regiuni va vin prin minte, si doar faptul ca nu s-a integrat in Ardeal l-a facut sa plece in Moldova. Desi nici eu nu am documente care sa confirme genealogia familiei mele pana la 1500, logica imi spune ca este imposibil sa crezi ca intre „populatia” din Tarile Romane din sec 19 si cea din sec 14 a existat o diferenta atat de mare incat sa fie considerate natiuni diferite.

          Dar, na, unii cred ca pot sa considere si Scrisoarea lui Neacsu din 1521 ca este un fake, chiar daca l-ar vedea cu propriii ochi.

          • vad cu regret ca avansati niste argumente pe care nu le stapîniti, ceea ce va face sa ajungeti fatalmente la concluzii eronate. iau argumentele pe rînd, foarte sumar:

            – „limba comuna” a început sa fie croita de catre elitele noastre in urma cu un secol si jumatate si a devenit realmente comuna abia dupa al doilea razboi mondial, adica in perioada in care toti cetatenii au facut minim 8 ani de scoala si au putut auzi aceeasi limba la radio si la tv. pt a se ajunge la aceasta limba comuna au fost scoase din limbile vorbite o seama de cuvinte si au fost introduse altele (aproape jumatate din cuvintele limbii comune de astazi au fost introduse intre 1850 si 1930).

            – argumentul credintei este falacios: 1. nu toti românii au fost / sînt ortodocsi ; 2. nu toti ortodocsii sînt români

            – românii din zone diferite au traditii diferite. ex: in Oltenia nu existau colinzi, in Ardeal nu existau obiceiuri ca dragaica sau paparuda; obiceiurile de inmormîntare sau de nunta nu erau / sînt la fel în Maramures si in Vrancea

            – arta românilor din Ardeal este foarte diferita de cea a românilor de la est si de la sud de Carpati. astfel, turnului bisericii românesti din Rogoz este structural asemanator cu turnul bisericii unguresti din Dej, cu cel al bisericii sasesti din Cisnadie, cu cel al bisericii St Procopius din cartierul Zizkov (Praga), cu turnurile catedralei din Würzburg (Bavaria) sau cu turnul bisericii Sainte-Amélie din Dun-les-Places (Burgundia), dar astfel de turnuri nu vei gasi nicaieri la sud si la est de Carpati; acoperisul bisericilor românesti de la Strei sau de la Densus este structural asemanator cu acoperisul turnurilor bazilicii St Kastor din Koblenz (Renania-Palatinat) sau cu acoperisul turnurilor bisericii Sainte-Foy din Sélestat (Alsacia; ca tot veni vorba, si noi avem un sat numit Selistat in Ardeal) – astfel de acoperisuri nu se gasesc la sud si la est de Carpati; picturile gotice ale bisericilor românesti din Streisîngiorgiu sau din Ribita sînt aidoma picturilor gotice din toata Europa centrala, iar picturile baroce ale bisericilor din Sibiel sau din Blaj sînt aidoma picturilor baroce din aceeasi Europa centrala; în fine, stil bizantin nu era la moda in Ardeal si-n Banat inainte de 1920 – in mod foarte curios, incepînd cu acel moment nu s-au mai putut construi biserici in stilurile traditionale ale românilor ardeleni si banateni…

            – ce argumente antropologice ati avea in favoarea unitatii românilor inainte de sec XX? românii ardeleni nu transeaza porcul ca-n Moldova sau ca-n Muntenia, ci ca-n Ungaria si Cehia; românii moldoveni nu inhama calul la caruta ca-n Ardeal, ci ca-n Ucraina; românii de la sud de Carpati danseaza „hora” si „sîrba” ca-n Bulgaria si-n Serbia, or aceste dansuri sînt necunoscute românilor ardeleni ale caror dansuri seamana cu cele ale ungurilor si ale slovacilor

            – cît despre toponime, doua lucruri: 1. majoritatea covîrsitoare a toponimelor de pe teritoriul tarii noastre sînt de origine slava (Voronet, Dorohoi, Bîrlad, Dîmbovita, Slobozia, Deveselu, Rîmnic, Tîrnava, Lipova etc), cele de origine maghiara, germana sau latina fiind, comparativ, foarte putine ; 2. in Transilvania sînt aproximativ o mie de localitati ale caror denumiri au fost schimbate (adica „românizate”) in ultimii 90 de ani (mai precis, in doua etape, in anii 20 si in anii 70) – astfel au aparut in toata Transilvania localitati al caror nume se termina in „-esti”, terminatie deloc specifica toponimelor din româna ardeleana; in pofida schimbarii toponimelor, românii din Ardeal folosesc in general vechile denumiri, uzul noilor toponime fiind rezervat in mod obisnuit raporturilor individului cu autoritatile…

            – la argumentul arheologic ar fi mult prea multe de spus, dar, cum nu este aici locul pentru a fi spuse, va trimit la doua texte: 1. Gheorghe-Alexandru Niculescu, ‘The Material Dimension of Ethnicity’ ( http://www.nec.ro/fundatia/nec/publications/a_nec1997-1998.pdf ) si Adrian Andrei Rusu, ‘Creştinismul românesc în preajma Anului O Mie: în căutarea identităţii’ ( http://www.medievistica.ro/texte/istorie/cercetarea/Inceputurile1000Rusu.htm )

            in loc de concluzii:
            1. despre „identitate nationala” se vorbeste de putina vreme deoarece termenul asta este foarte recent – nu exista in anii 70 ai secolului trecut ; conceptul de „constiinta / identitate nationala” era cunoscut in sec XIX doar oamenilor alfabetizati / instruiti care, in aceasta parte a Europei, se confundau cu elitele ; înainte de 1789 nici macar conceptul de „constiinta nationala” nu exista

            2. pîna spre sfîrsitul sec XVIII nu putem vorbi de natiuni nicaieri in lume. pur si simplu oamenii nu solidarizau in functie de limba pe care o vorbeau si nu se gîndeau la ei insisi in termeni de „unitate nationala”; inainte de revolutia franceza putem vorbi doar de identitati / solidaritati religioase, sociale sau regionale.

            3. primele semne ale formarii natiunilor au aparut la sfîrsitul sec XVIII in America si in Franta; in restul Europei putem vorbi de natiuni abia de pe la jumatatea secolului XIX. natiunile au fost formate pe baza unor interese politice abia dupa ce filologii din toata Europa au inceput sa croiasca „limbi nationale unitare” (asa s-a despartit limba sîrba de limba croata, asa s-a ajuns sa se desparta suedeza de norvegiana, asa a aparut o singura limba germana, o singura limba italiana si o singura limba româna) si mai ales abia dupa ce o proportie insemnata din indivizii care traiau pe un anumit teritoriu au mers la scoala (cel mai adesea impinsi de la spate) si au invatat aceleasi lucruri intr-o aceeasi limba care adesea era foarte diferita de limba vorbita acasa.

            in cazul in care doriti sa aflati mai multe despre identitate nationala, formarea natiunilor, aparitia natiunii române etc, va recomand doua lucrari care va pot trimite la multe alte lucrari interesante:
            Sorin Mitu – Geneza identitatii nationale la românii ardeleni (titlul spune tot)
            Irina Livezeanu – Cultura si nationalism în România Mare (o lucrare despre românizarea cetatenilor de pe o jumatate din teritoriul tarii in anii 20 ai secolului trecut)

  4. mi au placut cele doua postari anterioare.
    eu,de departe,doar rasfoind,n am avut chiar impresia ca numita zi natzionala ar fi acum mai populara ca inainte!dar ce shtiu eu!?
    ca purtator de pashaport ruminesc ma simt stingher in EU.mai departe devin mai relaxat.
    ca ardelean nu simt ca am ceva de sarbatorit la 1dec.poate regatzenii sa se simta mindri,stramoshii lor au murit si ei au devenit mai bogatzi cucerind Ardealul.la fel s au petrecut lucrurile cu cei care traiau in muntzii Ardealului.orashenii in schimb,au pierdut.lumea mea s a schimbat.sistemul valoric este azi pe dos.ptr ce ash fi mindru?

    • De ce nu ai curajul de a preciza faptul ca nu esti roman, ci de o alta nationalitate. Ai tot dreptul sa iti spui parerea, dar pe fata. Cei de la Alba Iulia din 1918 erau la fel de ardeleni ca si tine. Si nu erau doar din munti, ci din sate de la portile Clujului, Sibiului, Albei Iulia si a altor orase, unde timp de secole nu au avut dreptul de a se stabili.

      • Va pun si eu cîteva întrebari, asa, de curiozitate: de peste 90 de ani, românii din toata România au dreptul sa se stabileasca in orice oras românesc le pofteste inima. Cu toate acestea, abia in 1986 numarul românilor oraseni l-a depasit pe cel al românilor de la sat. Chiar si in prezent 46% din români locuiesc la sat. Ce ii împiedica pe acesti oameni sa se mute la oras?

        Iar daca pe ruralii români de azi (alfabetizati si avînd habar de ce se intîmpla in lume) îi impiedica factori socio-economici (lipsa de educatie, lipsa de profesionalizare, lipsa resurselor financiare necesare stramutarii etc.), de ce am crede ca satenii români de acum 2,3 sau 6 secole (nealfabetizati, neumblati si nestiutori) nu se puteau muta la oras din considerente etnice?

        De ce presupuneti ca toti cei care gîndesc diferit de cum gînditi dvs sînt de alta etnie?

      • domnule marcel,va pot declara sexul,virsta,profesia,originili si chiar orientarea politica,daca va ajuta.sint ardelean,dintr o familie mai mult saraca,a caror bunici au fost tot orasheni.in casa se vorbea rumina ardeleneasca,dar parintzii mei vorbeau la nivel nativ si ungureshte.tata o rupea si pe germana.de mine nu s a prins propaganda deshantzata a bucureshtiului impotriva minoritatzilor conlocuitoare(bleah!)vedetzi dvs;eu am facut scoala generala alaturi de unguri,germani,tzigani si evrei,eram ardeleni,erau conatzionalii mei.eu nu sint frate cu regatzenii!cum ash putea fi?ce am eu in comun cu ei?limba?pai tot limba aia o vorbeam si cu ardelenii mei unguri,dar cu ei aveam traditzii si parintzii noshtri se cunoshteau si se respectau.
        din Ardeal,tzaranii(poate termenul nu e cel adecvat ptr a cuprinde grupul la care doresc sa ma refer)se pot asemana cu regatzenii.aceshtia au parvenit tocmai datorita apropierii de noua putere venita din sud.

  5. Apreciez tonul optimist al introducerii articolului dumneavoastra, asa este, sunt semne firave ca problema identitatii nationale reapare in dezbaterile zilei. Este adevarat ca multe din strigaturile de gen „iubesc Romania” si din declaratiile de patriotism vehiculate cu furie de media in ziua sarbatorii nationale sunt tot atat de superficiale ca si declaratiile de genul ” eu imi iubesc copilul, dar pot vorbi mai mult despre masina mea tare decat despre ce a invatat copilul meu azi la scoala”.
    In ceea ce priveste identitatea nationala, lucrurile sunt mult mai complicate. Redescoperirea valorilor morale si nationale romanesti este un proces lung si complex, care necesita nu numai dezbatere ci si reflexie. Vara trecuta am vizitat Cetatea Neamtului, un monument istoric incarcat de dovezi ale virtutilor romanilor din vremea lui Stefan Cel Mare. In timp ce vizitam, nu m-am putut abtine sa nu ma minunez inca odata cum armata lui Stefan de cateva sute de osteni, majoritatea tarani, au reusit sa invinga ostile de zeci de mii de soldati turci. Ce fel de oameni erau romanii atunci? Fara indoiala, erau inteligenti, altfel nu ar fi putut castiga bataliile cu armate mult mai puternice. Gandeau la strategii carevsa-induca la succes.
    Erau viteji pentru ca erau uniti si stiau ca se pot bizui unul pe altul. 
    Dar mai presus de orice, erau hotarati sa-si apere „mosia si neamul”, pamantul si poporul lor. Datorita lor, cu totii avem azi un loc sub soare pe care-l chemam tara. Erau patrioti, caci ” Moldova nu e a mea si nici a voastra, ci a stramosilor si stramosilor stramosilor vostri, in veacul vecilor”. 
    Cand romanii zilelor noastre vor incepe sa traiasca in acest spirit, atunci putem spune ca suntem patrioti. 
    Invit pe toti romanii sa mearga la Cetatea Neamtului si sa-si regaseasca radacinile si identitatea. De asemenea, ii invit sa inceapa sa gandeasca matur si responsabil despre viitorul copiilor si nepotilor lor. Si atunci cand isi parcheaza masinile pe trotuar, sa se gandeasca la copiii care ies de la scoala si trebuie sa mearga pe strada pentru ca nu au loc pe trotuar. Iar asistentele medicale din sectiile de copii care au unghii false,sa le dea jos pentru ca inteleg ca-i pot zgaria pe acei copii. Si cei care sapa santuri pe trotuare si nu le acopera cum trebuie sa se gandeasca ca un batran cu vedere slaba se poate impiedica in gropile lasate in urma. Pentru toate acestea si multe altele, nu avem nevoie de UE si directivele sale. Avem nevoie sa redevenim oameni.

  6. Buna seara domnule Miulescu,

    Eram in drum spre pat citind de pe telefonul mobil articolul dumneavoastra. Nu a fost un gest intelept. Interventia dumneavoastra m-a “obligat” sa imi deschid laptopul si sa va las un comentariu.

    Despre dragoste de tara

    Nu mi-a fost niciodata rusine de Romania. Insa tara am inceput sa o iubesc cu adevarat printre straini. Acest lucru s-a intamplat desi tara m-a trimis intr-un exil financiar si profesional (sunt un biet ingineras geofizician, adica as putea avea o cariera ca taximetrist in Bucuresti).

    Dincolo de mici si bere, ciorba de burta si palinca, am inceput sa recitesc istoria nationale. Ca sa o inteleg mai bine mi-am extins lecturile la istoria balcanica, incadrata in marea familie europeana. Nu am vazut nimic acolo de rusine, dimpotriva.

    Mai importante decat lecturile au fost calatorile mele, in care am vazut oameni si locuri din Europa, America de Nord si America de Sud. Am inteles ca Romania nu este Elvetia, insa nici Africa. Nu suntem nici lenesi si nici cei mai corupti. (Intre noi fie vorba, a elimina coruptia insemna sa avem toti burta plina, ori acest plan a fost mereu unul prea ambitios pentru spatiu Carpato-Danubiano-Pontic).

    A descrie ce inseamna pentru mine dragostea de tara inseamna folosi cuvintele domnului Dan Tapalaga din articolul “Criza si Patriotism”publicat recent pe HotNews.ro:

    „Iti iubesti tara cand iti pasa de binele celorlalti, nu doar de propriul confort. Cand faci mai mult decat sa deschizi simplu gura pentru a o injura.

    Mai inseamna sa accepti, uneori, zadarnicia efortului tau, sa te bati pentru cauze pierdute, sa intelegi ca schimbarile se produc mai lent decat ritmul vietii tale si ca generatiile viitoare vor culege, poate, roadele zbaterilor de astazi.”

    Despre suveranitate nationala:

    Suveranitatea nu mai este un concept la moda. Guvernele nu mai au autoritate si nici reprezentare in fata tarilor pe care (inca) le conduc. In schimb identitatea nationala noua, romanilor, nu ne-o poate lua nimeni. Nu atata vreme cat inca vorbim si simtim romaneste.

    Ori asta nu e putin lucru. La ore matinale in trenul RER care leaga Parisul de suburbii nu am vazut francezi, doar contribuabili ai Frantei. In Londra exista zone intregi unde nu se vorbeste englezeste. De fapt in toate tarile dezvoltate populatia locala scade procentual in fata imigrantilor. Aceste tari au (inca) suveranitate, insa au inceput sa isi piarda identitatea.

    Bovarismul nu este nici el un produs romanesc. In tarile de jos, la fel ca si in tarile nordice, exista un cult pentru tot ce inseamna “cultura” americana. Nu este vina tinerilor cand viseaza la caini cu covrigi in coada peste ocean sau in Occident. De vina sunt modelele cu care suntem sugrumati.

    As putea sa continui mult pe aceasta tema, insa maine trebuie sa ma trezesc de dimineata. Am scris mai demult ceva legat de necesitatea intoarcerii romanilor din diaspora acasa la adresa: http://acspot.ro/2011/09/18/modele-de-urmat-si-importat/

    Acest subiect se leaga de dragostea de tara, sau de de sentimental de “acasa”, ceva care imi lipseste de mai bine de 7 ani.

  7. Ca ardelean nu prea ma incalzeste deloc 1 decembrie, e mai degraba ziua in care ne-au invadat miticii, tiganii, moldovenii…
    Romanitatea din vechiul regat nu prea are nici acum legatura cu ce simtim noi pentru zona noastra. Mda, s-a ales puterea centrala situata in Bucuresti cu un teritoriu bogat, cu centre urbanizate, cu o populatie mai muncitoare si o gramada de resurse…in schimb ne-au dat caragialismele, haosul dimbovitean, politica de mahala si deciziile luate „de la capitala” de undeva dintr-un birou…Pe mai nou ne-au trimis manele, obiceiuri bucurestene la volan si atita mirlanie si mizerie umana ca nu ne mai spala nici Dunarea.
    Daca Ro nu continea Ardealul, nici in UE nu era acum.
    Din pacate „spaima” de cei ce „ne fura tara” e un spasm tembel a celor din sud si de la est.
    Da, as prefera sa fie Ardealul regiune independenta sau autonoma si integrata in UE , fie si condusa de la Bruxelles, Budapesta, Berlin sau Viena. Dupa aproape 100 de ani de „condus” – adia de distrus si degradat de la Bucuresti, abia mai respiram.

  8. Ce inseamna „roman”? In cele mai multe cazuri inseamna sarac si incrancenat, indiferent, rau sau caustic cu ceilalti, lipsit de bunatate, amabilitate. In multe cazuri inseamna necinstit. De obicei inseamna necivilizat, mitocan, murdar, imbracat mai prost decat era cazul.

    Romanii pe care-i vad pe aici in strainatate cersesc, sau (ii aud vorbind romaneste prin magazine) sunt imbracati in treninguri si vorbesc ca la Gara de Nord.

    Rareori am vazut in strainatate romani cu care nu mi-ar fi rusine sa fiu vazut de exemplu in fata colegilor.

    Venirea in Romania este intotdeauna o tranzitie in lumea a 3-a. In conditiile in care evit aeroportul Baneasa, cu tigania de acolo, la maxim.

    Mai intai este uratenia haotica a constructiilor din Otopeni, apoi Bucurestiul care arata groaznic.

    Traficul este infiorator, anonimitatea masinii produce in abundenta tot ce e mai rau in romani: mitocania si dorinta de parvenire in fata celorlalti, dispretul suveran fata de orice fel de reguli.

    Apoi e mirosul orasului. Si noroiul. Lipsa de verdeata. Masinile parcate haotic. Birocratia rupta din Kafka. Vecinii care se uita incruntati si bombane. Care dau drumul la zoaie din balcon, in capul sau pe masina ta. Autoritatile indiferente si corupte, puse numai pe capatuiala. Spitale de mizerie. Televiziuni care mint oribil. Justitia lacoma, corupta, nefunctionala.

    Totul precar.

    Judecand dupa consecinte putem spune fara a gresi ca romanilor, in majoritatea lor, nu le place adevarul, frumosul, verdele, curatenia, lucrul trainic, cuvantul respectat. Prefera o mocirla incerta, un scenariu care aduce a „lord of the flies”, in care tot ce conteaza este sa parvii, nenorocindu-i pe ceilaltii: pensionarii pe spinarea tinerilor, bugetarii pe spinarea privatilor, patronii pe spinarea angajatilor, demnitarii pe spinarea tututor.

    Sunt si locuri frumoase in Romania? Sigur ca da. Sunt si oameni de calitate? Sigur ca da. Dar ambele in cantitati prea mici ca sa dea esentialul.

  9. Lucian,

    Cam amesteci nitel planurile si nu este clar la cine te referi. Cine sunt ei, bovaristii, care fac cutare si cutare lucru, care nu-s mandrii ca-s romani. Tapalaga? Eu?

    Adica faptul ca esti pentru intarirea UE prin cedarea de politici economice te face mai putin roman? Si neamtu care vrea la fel e mai putin neamt?

    Si care este faza cu Lis si cu Cioran?

    Desi mi-am scris articolul fara sa-l citesc pe al tau m-am pozitionat total diferit si ai acolo un raspuns desi nu am intentionat unul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Lucian Miulescu
Lucian Miulescu
In prezent, director juridic la o multinatinationala. Master in Drept international la Universite Paris I Pantheon – Sorbonne. A publicat articole juridice in reviste de specialitate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro