miercuri, ianuarie 20, 2021

Brașov- Noiembrie 1987 –Încă un an de uitare?

Prezentul acaparant al acestor zile, preocuparea intensă pentru viitor ne fac prea adesea să ne amintim cu excesiv de multă parcimonie de trecut. Chiar dacă impactul acestuia asupra zilelor noastre este unul dintre cele mai importante.

Ar putea trece cvasi-neobservată și de această dată împlinirea unui număr de ani, 30 la număr, de la acel 15 noiembrie brașovean care, atunci când s-a petrecut, când am aflat și când vorbeam despre el în șoaptă și cu infinite precauții ne-a încurajat să sperăm că România totuși nu a pierdut definitiv lupta cu totalitarismul comunist. Că încă mai există șansa unei salvări și că românii nu sunt un popor pe viață adormit. Un popor care a ajuns să aștepte ca izbăvirea să vină de la perestroika și de la glasnostul gorbaciovist.

Brașov, noiembrie, 1987 ne-a dat speranța că revolta este posibilă, deși, așa după cum s-a văzut pe urmă, are costuri mari. Pe care cei ieșiți în stradă în duminica alegerilor  l-au plătit cu vârf și îndesat. Cu anchete la Securitate, cu bătăi, cu zile, luni și ani de închisoare, cu ordine precise de a părăsi Brașovul, cu concedieri și alte persecuții. Pe care le-au pus în practică slujbași ai Securității niciodată pedepsiți pentru aceasta, ba, din contră, recompensați cu locuri în Parlament. Cazul Ristea Priboi e notoriu.

Pe 15 noiembrie 1987, asemenea celorlaltor nomenklaturiști comuniști în frunte cu secretarul general al PCR, Nicolae Ceaușescu, șefii Județenei de partid Brașov pregătiseră deja masa și erau cum nu se poate mai siguri că vor sărbători așa cum se cuvine, „tovărășește”, victoria în alegeri cu 99, 99%. O nouă victorie împotriva poporului român. Omiseseră însă un lucru. Că și răbdarea, și umilința au totuși limite. Că nu puteau la infinit să mintă, vorbind despre noi și noi succese în producție și în întrecerea socialistă, dar să dijmuiască salariile muncitorilor de la cei doi mari coloși industriali de pe platforma industrială Brașov pe motiv că planul și acordul global nu se realizaseră.

Numai că nemulțumirile muncitorilor brașoveni nu erau doar de ordin economic. În 1977, în Valea Jiului, minerii intraseră în grevă generală fiindcă li se amputaseră drepturile, iar o nouă lege a pensiilor, defavorabilă tuturor românilor, îi afecta cum nu se poate mai direct. Atunci, în 1977, minerii încă mai sperau că soluția poate veni dinspre PCR și secretarul său general. L-au sechestrat ei pe primul ministru de atunci, Ilie Verdeț, au izbutit să îl oblige pe Nicolae Ceaușescu să vină și să le facă promisiuni, au obținut victorii de moment. Numai că acele victorii au fost urmate de represiuni multiple. Din care brașovenii au tras învățăminte.

Zece ani după aceea, protestatarii de la Brașov știau foarte bine că Ceaușescu nu îi poate și nici nu vrea să îi ajute în vreun fel. Că însuși comunismul nu mai este o soluție. De aceea au strigat „Jos comunismul !”, dar și „Jos Ceaușescu!”. Au luat cu asalt sediul Comitetului județean de partid, au spart tablourile cu chipurile familiei conducătoare, au distrus însemnele comuniste. Protestele lor erau în mod radical anticomuniste și nu se mai situau defel în zona strictă a economicului.

Nimeni, nici un înalt demnitar comunist, nu a mai venit să negocieze cu protestatarii. Au sosit doar ordinele necruțătoare vizând restabilirea liniștii, identificare revoltaților și pedepsirea lor exemplară. Brașovul din toamna târzie a anului 1987 a fost, cred, replica românească a Gdanskului polonez al anului 1980. Cu lideri de al căror nume nu își mai amintește nimeni, cu numeroși participanți intrați demult în anonimat, despre al căror eroism și sacrificii vorbesc doar dosarele fostei Securității intrate în custodia actualului CNSAS.

Am aflat despre incredibilele întâmplări de la Brașov, nu știu dacă neapărat duminică, 15 noiembrie 1987, seara, târziu. Ci câteva zile mai târziu, atunci când știrea a fost transmisă către agențiile de presă și opinia publică mondială de Silviu Brucan și de matematicianul Mihai Botez. Am aflat știrea nu de la TVR, nu de la Radio București, nu din Scânteia. Ci, ca de obicei, de la Radio Europa Liberă. Care, la început prudent, luându-și necesarele, profesionistele măsuri de precauție, a transmis sub oarecare rezerve telegrama Taniug despre revolte. Mai apoi s-a vorbit despre ele ore și zile întregi. În principalele emisiuni ale postului, Actualitatea românească și Programul politic, în Din lumea comunistă, în Editorialul săptămânal al directorului de atunci, Vlad Georgescu.

Mie unuia îmi răsună însă în minte vorbele remarcabile ale lui Neculai Constantin Munteanu: „ E un început în tot sfârșitul”. Binecunoscutul redactor al Actualității românești le-a folosit în deschiderea primei emisiuni dedicate Revoluției de la Timișoara.

Brașov, noiembrie, 1987 a fost prologul acestui început.

Distribuie acest articol

3 COMENTARII

  1. Excelent scris. O modestă corectură: în 15 Noiembrie 1987 nu erau alegeri pentru „marea adunare națională”, ci pentru consiliile „populare” județene și locale. Ultimele alegeri „parlamentare” din perioada comunistă au fost cele din martie 1985.

  2. Sper ca bestiile anchetatoare sa fie pedepsite cu ani grei de inchisoare iar in manualele de istorie predate in scoli, sa apara toate aceste informatii, insotite si de poze. Copiii nostri trebuie sa cunoasca toate aceste evenimente si sa inteleaga ce a reprezentat regimul comunist.
    De asemenea, ar trebui predata in scoli Revolutia din ’89 cu toate detaliile, cine a tras si de ce (cercetarile lui Madalin Hodor), apoi fenomenul Europa Libera si incercarea de a distruge acel post de radio, ce era si cum actiona Securitatea si mai ales faptul ca acesti fosti securisti mai sunt inca printre noi, in institutiile din Romania si in partidele politice.
    Atunci cand copiii vor afla toate acestea din manualele de istorie, cred ca va incepe cu adevarat o schimbare in Romania…

    • „Sper ca bestiile anchetatoare sa fie pedepsite cu ani grei de inchisoare ”
      Estri optimist daca mai tragi sperante.
      Cumva in genul dosarelor Revolutiei si Mineriadelor :P

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.