marți, martie 19, 2024

București-Moscova: un carusel explicabil

Rusia e mereu prezentă în istoria și mintea noastră. Cu toate acestea, nu o cunoaștem prea bine. Ca actor internațional, acest imperiu răsăritean ne-a invadat adesea, ne-a mutilat teritoriul, dar a avut și acțiuni benefice: o contribuție militară importantă la dobândirea independenței și o influență civilizatoare, pe vremea Regulamentului Organic.

Maxima sursă de rusofobie românească ține de ocupația sovietică. Era inevitabilă, pentru că Aliații lucraseră cu Stalin contra lui Hitler, răul absolut. Rusia nu a cucerit Parisul. A dorit numai Europa de Est și a obținut-o. În anii 50, editura ”Cartea rusă” a pompat în limba română clasicii ruși. Această șansă a fost însă stricată de prețul plătit pe ansamblu: propaganda comunist-stalinistă, rusificarea aparatului politic, distorsionarea voită a istoriei românilor, teroarea, prăzile de război. Cine și cum să mai aprecieze Opera completă a lui Tolstoi în asemenea condiții de ocupație, umilință și brutalitate ideologică ?

Din păcate, contactele dintre elita noastră și cea rusă au fost stopate de Revoluția bolșevică. Dacă pe vremea lui Cantemir (Dimitrie, Antioh) asemenea contacte erau firești, după 1917, ele s-au redus la raporturile de subordonare dintre PCR și PCUS.  Admirația boierimii române față de Romanovi, înrudirile dintre Cantacuzinii noștri și cei din Rusia, moștenirea comună a imaginarului bizantin, solidaritatea mistică în jurul valorilor spirituale ale Ortodoxiei, snobismul generației lui Eliade față de filozofii ruși din exil (un Șestov, un Berdiav) – iată tot atâtea realități socio-culturale pe care etapa sovietizării post-belice le-a ocultat fără milă.

Și totuși, nicio personalitate culturală românească din anii comunismului nu refuza cultura rusă. Cum să ignori romanele, poezia, muzica, baletul, filozofia, teologia și marile opere de artă plastică produse în Rusia ? E cu neputință ! Publicul educat a continuat să guste aceste capodopere create în exil, în temniță sau sub opresiune, în clandestinitate. Pentru că, așa cum aminteam deja într-unul dintre textele mele, marea cultură rusă s-a născut împotriva regimurilor politice din această imensă țară cu suflet mixt, euro-asiatic. Există un straniu contrast între grosolănia mărfurilor rusești (ridiculizată de Andre Gide încă din anii 30) și finețea, subtilitatea, rafinamentul cultural al elitei rusești. Această dihotomie, care reflectă poate disprețul misticismului rusesc față de materie, se regăsește în acțiunile de politică externă ale Rusiei. Ea urmărește obiective grosolane și nerealiste cu mijloace sofisticate. Țin minte câte ceva și din vremea sovietică (aveam totuși 29 de ani când a colapsat URSS). În vreme ce rusul obișnuit aștepta cu anii să i se livreze un dulap, Moscova avea departamente de parapsihologie și împingea știința manipulării adversarului mult dincolo de ce stabiliseră ca regulă Strategikon-ul lui Mauricius sau Tratatul despre gherilă al lui Nichifor Fokas.

Dihotomia dintre o economie retardată, monoindustrială, poluantă și un complex militaro-industrial modernizat, plauzibil amenințător, face ca și Rusia lui Putin să persiste în contrastul dintre o infrastructură grosieră și o doctrină strategică subtilă. De la studiul acestei particularități oarecum insolite ar trebui să plece analizele pe care mediile noastre de securitate națională le dedică războiului hibrid din Ucraina vecină. Citesc tot mai des texte despre progapaganda Rusiei în România, despre coloana a cincea a Moscovei, despre componenta psihologică a războiului, însă numărul expertilor demni de acest nume nu depășește degetele unei mâini. Nu avem fonduri, resurse umane calificate și o infrastructură capabile să pregătească, printr-o cunoaștere aprofundată a spiritului rusesc, o reacție corect calibrată a României, ca stat vecin, aflat sub presiunea revizionismului putinian, dar și ca stat NATO esențial pentru coerența flancului estic. Spre deosebire de Polonia, niciun guvern de la București nu a acordat atenție reală pregătirii  unei riposte intelectuale pe măsura ofensivei intangibile a Rusiei. Noi ne bazăm orbește pe articolul 5 și chiar pe ideea că suntem prea mici pentru ca Ursul rusesc să se ocupe de noi nemijlocit. Ca și altădată, credem că ne vom strecura printre picioarele Celor Mari. Am observat, la ultima reuniune a foștilor miniștri de Externe ai României o demarcație: cei de până la Mircea Geoană se temeau de Moscova. Cei de după dl Geoană erau numai cu ochii la Washington. Nu înseamnă că primii nu fuseseră atlantiști: dacă n-ar fi fost, probabil că n-am fi fost azi membru NATO (așa cum nici Serbia nu e). Primul grup supraestima Federația Rusă, cel de-al doilea avea tendința de a o subestima.

E nevoie ca statul român să aloce bani și să formeze expertiză dedicată Rusiei și spațiului răsăritean post-sovietic. Departamentele de analiză din servicii, direcțiile de spațiu din MAE, IDR sau cursurile organizate la școlile de științe politice sunt bune, dar nu suficiente. Avem nevoie, pe termen mediu, de o elită care să știe rusește, să înțeleagă civilizația rusească, să pregătească dialogul din perioadele de destindere și riposta eficientă, în cadrul NATO, dar pe terenul nostru, în cazurile de tensiune. Acum suntem într-un vârf de tensiune. Greu de spus cât va dura. Important e să ne ascuțim instrumentele conceptuale fără de care apărarea și siguranța spre care tindem rămân banale sloganuri recitate la televizor, în lucirea unor epoleți uzați.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Text foarte corect şi onest. Sper că veţi fi citit şi ascultat.
    Deocamdată, riposta „intelectuală” românească la ofensiva rusească este jalnică, primitivă şi chiar contraproductivă. Provoacă un mix de jenă, silă şi dispreţ. Ai impresia că textele „mobilizatoare” referitoare la ofensiva rusă se adresează unei populaţii româneşti de babuini. Ceea ce nu este cazul.

    • Cea mai mare problema a ROMANIEI cu Rusia in prezent este REPUBLICA MOLDOVA si mai ales teritoriul intre Nistru si Prut. In rest intre cele doua tari sunt probleme minore care se pot rezolva usor daca se doreste.

  2. „Civilizația” rusească și manifestările ei specifice își au originea în abuzurile fizice și psihice suportate în copilăria mică. Aspecte care la ruși sunt considerate normale.

    A-i înțelege pe ruși și a le anticipa reacțiile și comportamentul e mai degrabă o misiune pentru psihologi. E nevoie ca niște experți să învețe rusește pentru a înțelege materialele documentare în forma lor originală, dar cam atât. Nu e nevoie să devii câine pentru a înțelege ce e în mintea unui câine. E suficient să ai o capacitate de înțelegere superioară și să fi studiat ceva psihologie. Cam asta-i.

    • După părerea mea o atitudine de felul celeii arătate de acest mesaj este contraproductivă. Poate avea sens eventual în timpul unui război, dar nu atâta vreme cât scopul este evitarea războiului.

      Cred că doar idioții și nebunii își pot dori un război între NATO și Rusia.

      gânduri bune,

      • @ Virgil Iordache – nu-și dorește nimeni un război între NATO și Rusia, iar pentru a nu fi atacat de un câine, e nevoie să-l faci să înțeleagă două lucruri:
        a) că nu îți e teamă de el și
        b) că nu reprezinți un pericol pentru el.

        În următorii 30-50 de ani, Rusia are toate șansele să ajungă membru al UE, însă nu cu un regim ca al lui Putin la conducere. Un război între NATO și Rusia ar ruina șansele oricărei apropieri, deci nu e în interesul nimănui.

        Însă o atitudine temătoare în fața Rusiei este o atitudine profund greșită, un câine te atacă atunci când simte că ți-e teamă de el. Fără să aibă nimic special cu tine, ci doar fiindcă așa procedează ei între ei.

        • Harald: In choza psihologiei, şi a „înţelegerii superioare”, o sa fiu a contre-courant, mais qu`importe. Cât timp cunoşti „cultura rusă” sau chestiile „imperiale” şi altele asemenea, nu ştii nimic despre ruşi. Ştii despre proiecţia lor spre exterior, care este plină de complexe. O experienţă măruntă, dar care te face să incepi să inţelegi, este să va faceţi un prieten rus. Nimeni nu ştie să faca asta mai bine decât un rus, traumatizat sau nu. Ce ne lipseşte nouă este întelegerea „inferioarelor”- a lucrurilor de baza ale sufletelor noastre. Nu e vorba de cele dezonorante sau murdare, de X „complex” freudian, sau de alta traznaie intelectuala…Puteti, eventual, sa va faceti doi, ca sa puteti compara; adaugati un Occidental. (Nu e propaganda prorusa, nu sunt rus, desi am acest nume, mi-am trait viata adulta in Occident…etc- asta ca preintampin prejudecatile pe foc automat).

          • ”Asta seamănă a filosofie orientală” a spus într-un alt context Asimov (fiind el de origine rusă, de altfel). ”Ceva care pare profund tocmai fiindcă n-are niciun sens”, așa se încheie citatul respectiv din Asimov.

          • Buna observatia …

            Cred ca asta e trendul in manipularea opiniei publice: ingineriile sociale bazate pe psihologii de masa.

            Se contureaza incet portretul psihologic al cetateanului planetar model si desigur si al suspectului planetar …

    • In copilarie m-a marcat maxima romaneasca , pe care mi-a spus-o tatal meu si care mi s-a confirmat ulterior , chiar si prin vizitarea Uniunii Sovietice , pentru a intelege „fenomenul”.
      Aceasta este: „Daca dai nas lui Ivan , ti se suie pe divan”

  3. Acest tip de discurs, cu pretenții de obiectivitate 100%, este încă o formă de manifestare a infernalei lozinci ”nici așa, nici altminteri”.

    TOATE produsele culturii rusești au fost, de fapt, generate de pătura FOARTE SUBȚIRE ce a asimilat, cît de cît, spiritul european. Vezi picturile lui Repin (în special) și, mult mai puțin, elucubrantul Dostoievski. Să nu-l uităm nici pe ”îngenuncheatul” Soljenițîn (scleroza ? slavism funciar ?).

    Restul (95%) a fost sintetizat perfect de Arghezi:

    „Adevărul este că între europeni şi ruşi e o diferenţă ca de la ied la hipopotam. E o lume de stupefacţii şi gigantisme. Definirea spiritului rusesc porneşte de la diferenţa cosmică faţă de spiritul european. A căuta să-l înţelegi după normele firescului e o întreprindere zadarnică.
    Dacă mintea noastră merge la dreapta, mintea rusească o ia de-a-ndaratele şi săgeata ei de manometru tremură şi sare peste intervale. Au alte filozofii, chiar alte matematici. Ruseşte, una cu trei face între şapte şi nouă şi minusul e cubat. De două ori patru e unsprezece sau treizeci şi cinci. Conflictul de caracter ia la ruşi proporţii elefantiazis fantastice şi se tîrăsc (sic !) între Adam, Iov şi Apocalips. Neamul ăsta, pe care îl cunosc în străinătate, în exemplarele lui princeps, poate să fie internaţional şi naţionalist şi şovin în acelaşi timp, pravoslavnic bigot şi ateu, de-a valma. La el, contradicţia se armonizează. Lucrurile ce se bat cap în cap îşi împletesc coarnele într-o logică înspăimîntătoare. Diametralele opuse duc la unicul oblic şi la sinteza neagră.”

    • „elucubrantul Dostoievski”…hmmm…nu stiu ce poate sa insemne sintagma.
      Sunt curios cati au observat pasajele de ultra-nationalism mesianic, aproape fascist si anti-europenismul vazut ca un loc al pierzaniei pt „sufletul rus” din Idiotul lui Dostoievski.
      Din cate am citit eu, singurii rusi care scriu original sunt Ilf&Petrov, din pacate tributari masiv dementei comuniste bolsevice. Daca acesti baieti s-ar fi nascut in Occident, cred ca ar fi revolutionat literatura.
      Restul?…Nu intru in detalii caci imi pun in cap fanaticii dogmatici ai „marii culturi rusesti”

      • N-am îndrăznit să-l taxez pe Dostoievski atît de aspru ca Dvs. Probabil că sînt un pic laș în fața acestui scriitor ultra-răsfățat de elitele occidentale (ȘI române). De fapt sînt de acord cu Dvs. 100% și vă mulțumesc pentru completare.

      • Probabil că au observat mulți pasajele respective, însă asta i-a făcut să se simtă apropiați de Dostoievski, pentru că și mulți dintre români gândesc la fel.

  4. Eu cred că cea mai eficientă metodă de contracarare a ofensivelor ruseşti de tot felul este creşterea substanţială a bugetului apărării fiindcă dinspre Rusia altceva decât tancuri nu prea mai are ce să vină… Restul ţine de discernământ. E şi mai ieftin…

    • 1. EXCELENT!! Cand e vorba de agresiune langa noi si de amenintari, discutam de bugetul apararii si de NATO. Militarismul rus spune enorm despre spiritul rusesc. Sunt intrepatrunse, si formeaza marea-cultura-rusa.
      2. Agresivitatea si cruzimea nu sunt motivate de vreun fel de spirit. E bine sa cunoastem multe despre scarlatina, dar trebuie sa facem ceva cu ea. Intelegerea nu e suficienta. Lumea civilizata a incercat sa inteleaga sprirtul lui Hitler, a facut si enorm de multe concesii, si tot nu a evitat atrocitatile.
      3. Ok, suntem inculti si incurcam marea-cutura-rusa cu Rusia lui Putin. Textul de mai sus nu convinge. Marea-cutura-rusa are o mare problema: cruzimea extrema a Rusiei. Frumosul Sankt Petersburg a fost construit pe oasele detinutilor. Karaganda la fel. Cruzimea extrema nu e doar de la gulag. E de pe timpul lui Ivan cel Groaznic (rebranduit Ivan al IV-lea) si dinaintea lui. Doar curentul eurasianist se regaseste in mostenirea mongola.
      4. Nu convinge si pt ca premisa textului e discutabila. Romanii si-au format o parere despre rusi mult inainte de WW2.
      http://adevarul.ro/cultura/istorie/de-nu-iubim-rusia-1_51c71fe7c7b855ff56bc2f44/index.html
      Jules Michelet, democrat, civilizat, republican, despre rusi si romani in sec XIX:
      ”Lacuste infometate s-au abatut din nou asupra campiilor Moldovei si Valahiei. Asa numesc romanii armiile tarului; armii flamande, cersetoare, pe unde trec, pustiu ramane….Ceea ce tatarii faceau din instinct de barbarie, tarii rusi fac dintr-un machiavelism calculat. La fiecare 20 de ani se revarsa peste tara, aducand-o la deznadejde; vor sa o duca pana intr-acolo incat sa-si doreasca ea insasi sinuciderea ca nationalitate. Agentii tarului asta si spun: Sa ne adapostim in marele imperiu , sa devenim o provincie a tarului!
      Bun prilej altminteri sa-si refaca armata si s-o hraneasca. Scheletele acelea in zdrente vin pe acest pamant al fagaduintei sa se intremeze… Acestia trec la spolierea totala, cara tot. Case ravasite, golesc tot ce se poate lua…s-a ajuns acolo incat in 1832… populatia (redusa cu un sfert in trei ani!) n-ar mai fi vrut sa are campul…
      Dar ce spun? Toate astea sa se fi intamplat demult? Nu, e insusi prezentul, cel din iulie 1853. Marea EXECUTIE (sublinierea lui J.Michelet) a Romaniei, pradata periodic, incepe iar in aceasta clipa”.
      Viena, 1881: Ion Balaceanu, ministrul Romaniei la Viena, catre ambasadorul rus, la un parastas dupa moartea țarului Alexandru al II-lea: ”Oue la terre de la Bessarabie lui soit légère”.
      Bucuresti, 1895: Printul Lwow catre P.P. Carp „Se spune, domnule, ca sunteti germanofil „. ”Lumea se inseala”, replica taios Carp, ” eu sunt rusofob”.

  5. Inainte ca Aliatii „sa lucreze” cu Stalin impotriva lui Hitler, parca Hitler si Stalin au avut o intelegere…

    Din articol se ridica in aer, imi pare mie, un regret ca romanii sunt, mai degraba, rusofobi, decat rusofili. Nu stiu cati romani simt acest regret. Si imperiul otoman ne-a asuprit si ne-a luat biruri, dar as zice ca perceptia romanilor despre Turcia nu e negativa. Daca e sa vorbim de cultura si civilizatie, parca mi-as dori ca romanii sa asimileze mai multe informatii despre civilizatia si cultura chineza (mai veche decat cea rusa), de exemplu. (Nu ca mi-as dori ca Romania sa intre in sfera de influenta a Chinei.) Sau, poate, ar fi mai util si mai logic sa cunoastem mai bine istoria si cultura tarilor din Uniunea Europeana. Cati romani stiu, de exemplu, cine a fost Jaroslav Hasek si cat de bine a stiut el sa-si bata joc de razboi?…

    Timp de ani de zile, romanii au tot sperat „sa vina americanii”. Acum, ca au venit, am putea incerca sa le acordam cateva zeci de ani, ca sa ne lamurim daca e mai bine cu ei sau daca ne-a fost mai bine cu rusii. Pentru o natiune, cateva zeci de ani nu inseamna mare lucru…

    Cat despre „expertii in Rusia” din servicii si din M.A.E., eu cred ca sunt suficienti, cel putin deocamdata. Sunt sigur ca, la acest nivel, avem chiar o scoala de experti in Rusia.

    Pana la urma, orice neam are oamenii sai de geniu, in arta si cultura, dar acesti oameni de geniu nu pot spala pacatele oamenilor politici sau despotilor acelui neam.

    Gandind la rece, imi pare ca modalitatile de promovare a „culturii americane” (asa tanara, eclectica si galagioasa cum e ea) sunt mai eficiente si mai adaptate vremurilor, decat cele ale culturii rusesti.

    • De acord cu tot ce ați scris exceptîndu-l pe Hasek. Nu, nu mă leg de Soldatul Svejk care este un personaj fabulos, ci de însuși părintele său. Iată cîteva detalii dintr-un eseu mai complex (despre declanșarea WW1):

      „Pentru cei ce au citit Bravul soldat Svejk: în deschidere, atunci cînd Bretschneider, agentul secret al poliţiei austriece, caută cu reavoinţă imbecilă idei subversive printre înjurături banale de cîrciumar (nota bene: tocmai după Sarajevo), v-aţi amuzat, privindu-l cu dispreţ. Iată însă că subversioniştii existau de mult şi nu luptau cu vorbe, ci cu bombe. Iată că arta lui Jaroslav Hasek nu este o mărturie de epocă valabilă, ci viziunea absolut subiectivă a unui socialist-anarhist ce-şi promova convingerile. Poliţiştii imperiali, mult mai deştepţi decît Bretschneider, apărau ordinea publică grav tulburată de însuşi acoliţii doctrinari ai scriitorului ceh. Ne putem întreba cîte hohote de… plîns a provocat genialul autor (talent chiar a avut) în calitate de comisar politic al Armatei Roşii, atunci cînd lichida soldaţi ruşi ”nesiguri ideologic”. Fiindcă asta era fişa postului ce l-a ocupat în Rusia bolşevică, fără posibile abţineri umanitare. Oare decesul prematur (la 39 de ani) i-o fi stimulat niscai remuşcări à la Svejk ? Care, la urma urmelor, era UN OM (fictiv, dar blînd) !
      Arta e artă, şi istoria-i istorie. Să nu le confundăm şi să nu le înhămăm acolo unde fiecare din ele va trage o căruţă goală.”

      • In general, ma feresc sa judec oamenii. In special pe cei pe care nu-i cunosc personal.
        E plina istoria de genii artistice, culturale, stiintifice, politice etc. care-au „schiopatat” ca oameni.

        Hasek era doar un exemplu. Ideea era ca ne e mai aproape camasa, decat haina si ca, inainte de a ne dori (cu tot sinadinsul) sa ne cunoastem adversarii, ar trebui sa ne cunoastem colegii.

  6. De acord în ce privește cultura rusă. Nefiind religios, las la o parte discuția legată de ortodoxie și „moștenirea bizantină”. În ce privește Regulamentul Organic și personalitatea lui Kiseliov, în mod cert aflat foarte sus față de scara infamiei invaziilor și cotropirilor, de ce ar fi avut spatiul românesc nevoie atunci, acum ori niciodată, de niște valori second hand ? Valori care oricum au reprezentat pentru elita rusă mai curând o spoială, decât o asimilare „organică”, dacă nu au condus la extreme de interpretare, cum ar fi bolșevismul, ca marxism al mongolilor ?
    Rămânând pe un teren pragmatic și nu eteric, vorbind de influență în forma ei cea mai directă, mai agresivă, ca vector de colonizare, hai să comparăm Bucovina și Basarabia în perioada dominației imperiale.

  7. Îmi place, domnule Bakonschi,este scris dintr-o adîncă cunoaștere a rușilor.Iar pentru Virgil Iordache am o întrebare: cum poți să scrii și să dai ripostă rușilor și instinctelor imperiale ale rușilor fără ai cunoaște pe ruși?

    • Intervenția mea a avut în vedere etichetarea „câine”. Dezumanizarea celui pe care vrei să-l cunoști nu mi se pare o cale de a-l cunoaște, și o tactică de consolidare a urii. Nemaipunând la socoteală că nu poate exista strict vorbind o psihologie a câinilor, ci doar una a oamenilor. Animalele nu au psyche, prin definiție.

      Subscriu în rest ideii consolidării comunicării interculturale cu rușii.

      gânduri bune,

      • Există un citat celebru pe tema asta, ”rușii sunt precum câinii, știu să recunoască forța și să o respecte”. Nu-mi aparține, vă las plăcerea să descoperiți singur de unde provine. Singura mea contribuție este aceea de a fi crescut câini timp de peste 35 de ani (asta însemnând mai mult de jumătate din viață) astfel că am înțeles foarte bine ce dorea autorul acelui citat să exprime. M-am format în epoca lui Brejnev, la fel ca și Putin. Numai că el și cu mine ne aflam în tabere opuse, spre deosebire de unii comentatori de pe-aici.

      • În privința câinilor trebuie să vă contrazic. Există realmente o psihologie canină și există chiar și o conștiință a câinelui, chiar dacă e foarte probabil ca dvs.să considerați asta o blasfemie. Un câine inteligent, nu dresat ci corect educat (ciobăneștii, în general) se comportă asemenea unei persoane în vârstă, fără știință de carte. Persoană care nu prea poate abstractiza, nu poate vorbi despre lucruri pe care nu le vede, însă are niște experiențe de viață, are niște noțiuni despre bine și rău și are inclusiv o conștiință.

        Comparația cu rușii este mult mai potrivită decât pare, barbaria lor nu este decât rodul lipsei de educație. Un rus crescut în State devine adesea o persoană absolut remarcabilă, iar la capitolul ăsta o să-l amintesc din nou pe Asimov. Însă din păcate, majoritatea rușilor sunt crescuți în Rusia, asta fiind atât drama lor, cât și a lumii civilizate.

  8. Si cum ar propune autorul sa formam acea elita versata in ale spiritului rusesc? Poate sa-i trimitem la studii la Moscova pentru imersiune lingvistico-spirituala? Sa se impregneze cu harul marelui spirit rusesc ? Si odata luminati sa puna umarul la propasirea patriei ? Hm… asta parca imi aduce aminte de ceva… stati putin, nu-mi spuneti… era unul, parca il chema… Lucretiu… ba nu! Nicolae… Nu, nu! Ionel! Da! ionel… cred ca asta era!
    Ramine de discutat micul detaliu nesemnificativ: elitele astea sint utile, da, dar pentru propasirea *carei* patrii?
    Parca, parca, as zice ca metoda e nu doar fumata ci si ineficienta. Mai ales avind in vedere antecedentele.
    Marele spirit rusesc e un oligofren. E un mit. Ca in orice alt domeniu, statistica numerelor mari va genera fara gres si exceptii notabile. Asa se explica existenta intelectualilor de virf care au facut legenda posibila. Dar ca regula generala, mujicul de rind e orice, numai stralucit nu. Extremele emotionale si lipsa de organizare in gindire nu sint semn de geniu. Sint un simptom al lipsei de civilizatie.
    Atitudinea corecta fata de ingerintele rusesti nu e „hai sa ne pliem pe profilul lor ca sa ii intelegem mai bine” ci „reactie hotarita si asertivitate” – a se vedea modelul finlandez.
    Lectura suplimentara aici:
    http://www.rumaniamilitary.ro/editorial-filozofia-crocodilului

  9. Probabil că are dreptate, cu o excepţie: Polonia din nucleu joacă cu Rusia: serviciile lor de spionaj acum vreo 4 ani scriau în analize că Rusia e garantul securitații Poloniei. Reacţia noastră este bună, cum spunea Degeratu: Moscova ascultă doar de forţă… intelectualismele sunt slăbiciuni peste Moscova..

  10. Dle Baconski nu ma pot abtine si voi comenta pe marginea articolului dvs.:
    -tot ce sustineti se topeste (este praf) = avem experienta ucrainienilor care numai de cunoasterea Rusiei si a sufletului rusilor nu-i putem acuza si se vede foarte bine prin ce trece si sufera Ucraina.
    -va rog sa-mi dati un singur exemplu de vecin al Rusiei care nu a suferit in urma politicii expansioniste care de peste 300 de ani nu s-a schimbat.
    -noi romanii trebuie sa nu permitem amestecul Rusiei in Roamania intodeuna au adus numai necazuri ,asta o stim f. bine de la pariniti,bunici,strabunici,etc. nu doresc sa povestesc despre cartile de istorie din 1920 si cum ereau descrisi rusii.
    -Rusia a ramas cu reflexul hoardelor asiatice care au invadat si jefuit Europa.
    -cine uita ISTORIA e vai de capul lui !!!

  11. Da e nevoie de expertiza daca tot insista autorul. Urgent e nevoie de experti care sa identifice toate cozile de topor si idiotii utili rusilor din sistem si din societatea civila care o tot trag pe uscat cu interesele germano-rusesti. Nemtii tot incearca sa-i inteleaga pe rusi. Nu le-a fost deajuns ocupatia ruseasca in DDR. Se indragostesc brusc de calau, de marea lui cultura si tot asa intelegandu-i le lasa loc sa mai acapareze o bucata din Ucraina. Maine le lasa Moldova si de ce nu Romania asa sa ne culturalizeze cu marile lor genii. Asta s-a mai intamplat in anii 50, ne-a iesit pe nas si am inteles aproape tot dar am uitat. Ce sa intelegi fa o plimbare la Moscova , admira un pic secerile si ciocanele, tablourile lui Lenin, betivania, criminalitatea si traspiratia ruseasca. Nu sta prea mult ca te indragostesti iremediabil datorita unui dosar de santaj cand studiezi pe la biblioteci si universitati! Cu baieti sau fete, cum preferi! Apoi incet incet gasesti scrupule morale si interese benigne sa tradezi. Apoi de ce nu ca sa fii pe placul lui Merkel sau a lui Sikorski sau al nustiucarei cozi de topor. Apoi te poti imprieteni si poti primi sponsorizari occidentale de la companii germane conduse de altii care s-au indragostit de marea cultura sau de vreo randunica care a fost recrutata la Moscova. Sau vreo cutie postala din Elvetia sau Austria. Esti oricum acoperit. e de bonton, aristocratic la Paris la biserica, la concert la Ateneu sa graseiezi franco-ruso-germana si sa te pui bine cu toata lumea adaugand si NATO acum ca a venit moda. La cockteilul platit de nemti e normal sa strambi din nas crestin-democrat cand vine vorba de americani. Da si ei omoara negri si sunt inculti! Nu ca rusii, mare cultura monser!
    Recunosc e mare nevoie de experti care sa studieze foarte aprofundata sa vada reteaua, legaturile si sa-i puna in garda pe idiotii utili, sa le semnalizeze cozilor de topor sa se linisteasca si sa-i neutralizeze pe agenti. Avem nevoie mai mult decat oricand de experti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Teodor Baconschi
Teodor Baconschi
După un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), a urmat studii post-doctorale la New Europe College (București, 1996). A fost director al Editurii Anastasia (1995–1996), apoi redactor-șef în TVR (emisiunea Viața spirituală, 1997). În 1997 a intrat în diplomaţie, fiind, pe rând, ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta și Republica San Marino (1997–2000); director general în Ministerul Afacerilor Externe (2001–2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002–2004); secretar de stat pentru afaceri globale (MAE, 2004–2006); consilier prezidențial (2006–2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007–2009); ministru al afacerilor externe (2009–2012). A fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România). Publicații, sub semnătura de autor Teodor Baconsky: Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Desclée de Brouwer, Paris, 1996 (Râsul Patriarhilor, Anastasia, 1996; Humanitas, 2008); Iacob şi îngerul, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreună cu Horia Bernea), Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, Editura Pro, 2004; Insula Cetății. Jurnal parizian, Curtea Veche, 2005. Despre necunoscut, Humanitas, 2007; 111 incursiuni în Cotidianul românesc (ilustrații de Devis Grebu), Curtea Veche, 2009; Bisericile de lemn din Maramureș (album UNESCO), 2010. Sub semnătura Teodor Baconschi: Creștinism și democrație, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. Mărturii diplomatice (în dialog cu Armand Goșu),Curtea Veche, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro