luni, februarie 17, 2025

Bună ziua, eu sunt din bolgia ailaltă…

Firește că societățile moderne sunt prea complexe pentru a rămâne ”organic” sudate, precum comunitățile rurale sau urbane din epocile anterioare. În satul de la 1200, 1500 sau 2015, cam toată lumea se cunoaște cu toată lumea. Într-un oraș cu 50 000 de locuitori, acest deziderat – sau blestem – devine greu de atins. Cu cât urci pe scara demografică, fagurele social se complică exponențial. Confruntată – în cazul nostru – cu o națiune de 20 de milioane, rațiunea critică se gripează: de unde să începi ? Sigur că științele omului au generat instrumente de sondaj și cuantificare a faptului social care se pot aplica oricărei dimensiuni. Și totuși societatea (ca ansamblu) rămâne o abstracție difuză, menită să  ascundă o realitate fracturată.

Mă gândesc adesea la societatea românească: mi-am legat viața profesională și familială, dar și existența intelectuală de ea. Cum arată, e o perpetuă iluzie ! Văd din ea numai fragmente, pe care le recompun sub forma unui puzzle mereu deranjat, mereu incomplet. Comunismul a turtit diferențele de clasă, a lumpenizat țăranul și a ruralizat burghezul, fie și prin repartiția masivă a licențiaților la coada vacii.  În  89, diferențele socio-culturale – valabile până în anii 50 – erau aproape lichidate. Unde mai era micul din mahala ? Grataragiul de cartier, proprietar de ”grădiniță” ? Unde, boierul pământean și greco-bulgărimea, armenimea, evreimea sau nemțimea care țineau comerțurile și dezvoltaseră prima rețea industrială din România Mare ? Ce mai rămăsese din chiaburi, nucleul clasei de mijloc rurale ?  Dar din clerul, dăscălimea și avocații de pe vremea lui Carol al II-lea ? Puteai să mai găsești boema Capșei, avangarda, Fălticeniul, cu puzderia lui de reviste literare ? Nu. Toți acești actori ai ultimei societăți libere fuseseră topiți în sărăcie, propagandă, penurie organizată, represiune, delațiune și control statal absolut, rezultând de aici o pastă vâscoasă, cenușie, sterilă.  S-au pierdut nu doar farmec și know-how, nu doar surse de venit și patrimonii, ci și memoria însăși a țării, deodată cu demnitatea minimală de a fi român.

Văzută în acest retrovizor, societeatea noastră (atât de enervantă, mai ales că suntem strâns uniți cu ea, în frustrări și eșecuri) s-a recompus, după comunism, cu o impresionantă plasticitate. Numai că s-a recompus pe dos. Au furat startul nu rămășițele spectrale ale celor distruși ca ”dușmani ai poporului”, ci activul PCR, Securitatea, conducerea Armatei comuniste, rețeaua din comerțul exterior etc. Cu alte cuvinte, acești campioni ai uniformizării au devenit fermenții unei noi diversficări a țesului social. Se prea poate ca istoria, cu știutele sale viclenii, să ne fi făcut pocinogul acesta: nu prea avem ce face pentru a-i corecta traseul. Contra-selecția din comunism a devenit baza noii selecții din faza tranziției. Însă comunismul a făcut mai mult decât să aglutineze tipurile sociale din România tradițională. A dat orașul pe seama abatorului mitologic al Inginerului și a tocat elita intelectuală la moara Propagandei. Lupta dintre inginer și activist a fost matricea psihanalitică a ideologiei comuniste și n-am scăpat de ea nici acum. În plus, comunismul a garantat triumful unei culturi a suspiciunii, dedublării și izolării în minciuna convențională. Cu cât erau mai masificați, distanța dintre indivizii componenți ai maselor de manevră creștea. Nu puteai să fii cartonaș din literele cu care scria pe stadion CEAUȘESCU și să te simți ”solidar” cu ceilalți purtători de plăcuțe… În faza comunismului terminal, a nu vorbi cu vecinul, a nu te mai încrede în nimeni, devenise principalul gaj al supraviețuirii.

Deși societatea prezentă e din nou policromă, marile categorii socio-profesionale perpetuează clivajele dramatice induse de corvoada totalitară. Orășenii și sătenii continuă să locuiască pe continente diferite. Tinerii și maturii se ignoră sau se deranjează mutual. Științificii, IT-știi, inginerii nu-i au decât pe web designeri, arhitecți și PR-iști ca punți către lumea (altminteri necunoscută) a actorilor, pictorilor, scriitorilor, artiștilor lirici, sculptorilor, fotografilor profesioniști, sociologilor, antropologilor, librarilor etc. Meseriile militarizate (armată, poliție, jandarmerie, servicii etc) nu se amestecă decât incidental cu universul ”civililor”. Blogerii de dreapta nu se văd la cafea cu blogerii de stânga, iar redacțiile revistelor culturale se mai intersectează doar pe Facebook. Iată-ne opăriți de superstiții și scufundați în stereotipuri ale distanței. Am fost de pildă uimit să văd câtă lume ”nu se aștepta” ca unul din ”categoria” mea (clișeul zice: scriitor și diplomat scrobit) să abordeze tema rețelelor de socializare (socotită prea ”frivolă” pentru un condei  conservator). Un prieten mai tânăr, stea în ascensiune a politicii, și-a intitulat recenzia ”OMG ! Baconschi pe Facebook ? WTF!”

Așa de fragmentat stând societatea, cred că o temă la fel de fascinantă ca și sustenabilitatea unei TVA de 9 % pe alimente ar fi aceea de a ști dacă putem să spargem cu pickhammer-ul inteligențelor noastre aceste compartimente etanșe, care pun în stază sângele oricărei societăți vii. Cum să refluidizăm dialogul social transversal, stimulând dezanclavarea interdisciplinară, încrucișările insolite, desenul unor fuziuni și complementarități azi inimaginabile ? Nu neg plăcerea nișei. O am și eu. Nu propovăduiesc reomongenizarea: o face destul corectitudinea politică. Tot ce spun e că am profita (și ne-am găsi mai simpatici în oglinda colectivă) dacă am ataca strategic, cu toate resursele disponibile, chestiunea separatismului excesiv, defensiv, inerțial… Hm ?

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Fagurele social e, fara doar si poate, destul de complicat dar asta nu ne impiedica sa intuim, fiecare directia in care ne indreptam si nu doar la nivelul natiei cat si ca umanitate. Cum se intampla asta ? Canalele media joaca un rol important in omogenizarea opiniei publice …

    Retelele sociale au mai spart putin acest monopol si indexeaza, mai toate, dinamica liderilor de opinie: de exemplu pe Linkedin sau chiar pe platforma de la Adevarul sau chiar si aici unde se vede cati cititori a polarizat un subiect anume.

    Indemnul e bun, l-am facut si eu, dar cred ca treburile functioneaza oricum in directia asta de multa vreme in toate mediile online: chat, mail, blogg-uri, forumuri de discutii. Ce nu s-a intamplat, inca, este chiar o abordare activa si constructiva a problemelor sociale direct de catre membrii societatii. Adica spargerea tiparului clasic in care problemele se dezbat si se rezolva la centru. Tine, cred pe de o parte si de o timorare indusa de comunism si de sistemul de educatie, in care fiecare trebuie mai intai sa se dovedeasca, pentru a putea vorbi in agora. Eu cred ca e loc pentru toate vocile. Vom reusit sa filtram, intr-un fel sau altul si sa extragem ceea ce avem nevoie si sa demaram schimbarile de care avem atata nevoie.

  2. n avem cum sa negam faptul ca la inceputuri fiecare trebuia sa vineze sau sa scormoneasca pamintul pentru a supravietui. chiar si celora care le cadea banana n gura, omnivori fiind, tot n ar fi dainuit mizind doar pe legea gravitatiei. grupul / ginta / tribul / satul au venit in mod natural. in lumea „civilizata” nu stiu daca mai e la moda „claca” prin care tinerii casatoriti isi ridica o casa. „elitele” se agata cu dintii si ghearele de vreun post de lefegiu bine platit pe la institutiile (hiper)birocratice nationale / europene / atlantice si daca se poate sa fie si stramutate in vreo capitala sclipitoare de unde sa si serveasca cu clarviziune conationalii. pe scurt, a fi politruc sau contopist, a avea sapca pe cap si epoleti pe umar nu te aseaza intre alesii neamului. dupa cum nici un ins care bate caiele nu i inginer, un scrib scriitor, un promterist jurnalist etc. etc. lumea paralela de azi – cu multi analisti si finantisti, urlatori si sfatuitori, guristi si lobbysti. experti in meandrele neantului si nimicului – nu poate dura la nesfirsit

  3. Gandindu-ma la nisa de dragul nisei (hipsterism imi pare a se numi astazi), la excesul prezent peste tot, si ca sa va intorc „hm”-ul de final, va ganditi cumva la ceva de genul „Partidului moderatilor violenti”?

  4. Soluția cea mai simplă și ușor de îndeplinit ar fi să găsim un numitor comun- în cultură. De la cluburile de lectură și până la un program național de genul ”Biblioteca în fiecare casă”, de la renașterea școlii Dalles și a altor școli pe acest gen și până la con certe și spectacole cu preț redus- s-ar putea face orice..

  5. Din păcate, „plăcerea nişei” e însoţită aproape totdeauna de un luuuung oftat metafizic, un vaiet sfăşietor şi neputincios care nu poate fi oprit. „Elitele” noastre sunt la vârsta întrebărilor şi nu caută răspunsuri. Nu cred în răspunsuri, profit şi rezultate.
    S-a văzut recent care e starea comunicării dintre „elite” şi popor. După alegeri „elitele” se felicitau că poporul în sfârşit le-a ascultat. Erau convinse că toţi alegătorii citiseră contributors, 22 şi paginile lor de facebook. Când cu ora de religie însă, poporul a îndrăznit să aibă altă părere decât imensa majoritate a „elitelor”, aşa că a fost din nou declarat prost, bigot, pupător de moaşte, înapoiat, „altfel”, etc.
    Nu e adevărat că cei de stânga nu vorbesc cu cei de dreapta pe strada sau pe facebook. Altfel nu s-ar explica rezultatele alegerilor. Blocajele nu se judecă după antena 3 şi fiţele de pe contributors. Blocajele sunt acute între vuvuzelele „oficiale” şi sunt în primul rând motivate de MEGAORGOLII şi apoi de stângăcii de comunicare. Au existat şi la alegeri fanatici, dar majoritatea au fost receptivi la argumente, că altfel nu ieşea Iohannis (campania făcută de echipa lui a fost slabă şi seacă; au comunicat mai eficient oamenii de pe stradă).
    Opărite sunt „elitele”, că nu mai merge de 25 de ani cu văicăreala şi vede lumea că sunt cam goluţe pe dinăuntru. Cel mai bun exemplu e GDS-ul care se bate cu pumnul în piept cu dialogul şi are rezultate microscopice. Păi până încep ei un dialog, se vindecă sau abcedează buba pe care vor să o discute. (Sigur, nu alergăm după rezultate, profit, răspunsuri…)
    În bolgia dantescă e doar cel care a ales acel loc, eternizând profilul lui de babă, vorba lui Topârceanu, săracul! (http://www.poeziile.com/autori/George-Toparceanu/infernul93.php). Românul nu e dantesc, are simţul umorului şi vorbeşte mult. Nenorocirea e că mulţi îl disecă şi puţini îl cunosc.

  6. Un numitor comun?…
    Putem incepe de la „common sense”. Indiferent de etnie, de apartenenta religioasa sau politica, de nivelul de educatie sau de cat castiga fiecare, bunul simt ne poate uni. Si departaja.
    Am putea avea doua categorii: cu si fara bun simt. In categoria „fara”, ar putea fi doua sub-categorii: cei care chiar nu-l au si cei care simt ca-l au, dar aleg sa si-l reprime. Doua categorii principale nu-i rau…
    Reactia dictata de „common sense”, care sa primeze prejudecatilor si simpatiilor ne-ar putea uni. Problema este ca nu ne lasa sa ne consultam bunul simt cei ce au de castigat din dezbinarea noastra. Abia atunci cand vom invata sa ignoram zgomotul de fond al celor ce vor sa ne dezbine si sa gandim/actionam privind prin prisma bunului simt, vom fi facut un pas inainte.
    Ar fi timpul sa reusim sa aducem in fruntea noastra oameni de bun simt. Ar fi timpul ca oamenii de bun simt sa se implice si sa se srijine reciproc, intru binele tuturor. Au trecut cei 25 de ani despre care vorbea Silviu Brucan. Asa ca ar fi timpul. Justitia si institutiile care o sprijina ne creeaza o oportunitate. E timpul!

  7. Ca de obicei, și acest articol, și nenumărate altele, pornind din spații foarte diferite, tind asimptotic spre aceeași problema, fără a o atinge cu adevărat. Însă, pînă la urmă, intersecția atîtor traiectorii circumscrie o zonă suficient de restrînsă pentru a fi asimilată unui punct (nodal).

    O națiune — două populații vrăjmașe. Adică NICI O NAȚIUNE.

    Referința la „ …boierul pământean ,greco-bulgărimea, armenimea, evreimea sau nemțimea care țineau comerțurile și dezvoltaseră prima rețea industrială din România Mare” este corectă, cu excepția primului termen: ”Boierul pământean”. EL a rămas veșnic scufundat într-un feudalism sui-generis, mai mult orientalo-turcoman decît cel al castelelor, turnirelor și ”Les Très Riches Heures du Duc de Berry”. A făcut-o braț la braț cu supușii săi – țăranii – bine reliefat de G. Sion în ”Suvenire contimporane” Editura Polirom 2014 (prima ediție 1888):
    „…Noi, moldovenii, crescuţi mai mult sau mai puţin cu idei şi cu deprinderi aristocratice în ţara noastră, nu aveam o adevărată idee de naţiunea şi poporul român; afectam popularitatea ca o idee a secolului, ca o fantazie, ca o idee abstractă căpătată din cărţile străine. Cu toate că totdeauna (poate) am fost în relaţiuni cu poporul nostru, dar poporul a fost (pe atunci ca şi astăzi) departe de noi; abrutizat de împilare, într-o condiţiune pururea ticăloasă şi inferioară, necultivat, neînvăţat, fără cunoştinţa drepturilor şi demnităţei sale, poporul nostru (din Moldova) îl consideram compus cu totul din alte elemente; el în noi vedea totdeauna nişte fiinţe superioare, nişte oameni predestinaţi a fi stăpînii sau tiranii săi. Iar noi, oricât de umani, oricât de filosofi, oricât de patrioţi, oricât de naţionalişti sau liberali eram, nu puteam vedea în acel popor decât nişte fiinţe ce ne insufla mila şi de care nu ne puteam apropia, cu toată bună-voinţa ce am fi avut.”

    Să nu uităm că a fost nevoie de intervenția Regelui Carol I pentruca vreo șase ”boieri” să se asocieze și să pună pe picioare prima fabrică de hîrtie modernă (faimoasa Letea). Similar în materie de CHIBRITURI. Argumentul regelui: cad pădurile pe noi și balanța comercială este grevată de importul hîrtiei și chibriturilor. Un rege, ”capitalist” prin simplă rațiune, versus ”nește” boieri care nu asimilaseră din Occident decît luxul… de neam prost.

    Încă un citat din Radu Rosetti PENTRU CE S-AU RĂSCULAT ȚĂRANII Editura Eminescu 1987 (prima ediție 1907):
    „Boierul de la 1859 purta haină nemţească, vorbea cu semenii lui nemţeşte sau franţuzeşte, cetea cărţi franţuzeşti sau nemţeşti, devenise occidental în formă deşi rămăsese oriental în fond. Hogaşul care despărţea pe tatăl său de sătean se făcuse rîpă, căci pe cînd cultura stăpînului crescuse nemărginit, aceea a stăpînitului rămăsese aceeaşi, adică nulă…Dar pacatul cel mai cumplit, cel mai greu de urmări nenorocite, a fost lasarea unui popor întreg în cea mai adîncă, în cea mai desăvîrşită incultură, spre a mulţămi nesaţiul unei neînsemnate minorităţi. Cu cei 570.000 lei ce-i pierdea visteria prin neînsemnate despăgubiri de scutelnici şi scutirea de bir a slujbaşilor volnici, ce mulţime de şcoli s-ar fi putut deschide şi ce progrese ar fi putut face luminarea poporului în cei 26 de ani ai regimului regulamentar. N-AR FI NUMĂRUL CELOR FĂRĂ ȘTIINȚĂ DE CARTE MAI MARE LA NOI DECÎT ÎN BULGARIA !”

    Ei bine, atunci cînd tancurile sovietice au spulberat ”fragila noastră democrație”, RĂZBUNAREA CELOR FĂRĂ ȘTIINȚĂ DE CARTE a fost cumplită. Nu numai că i-au exterminat fizic pe foștii ”boieri” (gen Sturza-beizadea-vițel), dar au mers ”pînă la capăt”, incluzînd și „clerul, dăscălimea și avocații de pe vremea lui Carol al II-lea…boema Capșei” ȘI „mititeii de mahala” + ”grataragii” aferenți. SALAMUL CU SOIA a devenit etalonul alimentar al foștilor pelagroși – un evident PROGRES (față de porumbul mucegăit).

    Marioara Cantacuzino: „…oropsiţii reuşesc atunci să-i doboare pe cei de sus şi se grăbesc să se caţere în locul lor, cărînd virusul după ei, moştenind toate racilele, ba mai aducîndu-le şi «îmbunătăţiri»”.

    Astăzi zburătăcim aiuriți printre aforismele lui Cioran-Noica-Eliade (și Heidegger) grație avatarilor ”filosofarzi” ai vechii noastre ”boierimi”, școlite prin ”boema” Capșei comuniste și Heidelberg-ul anilor 1970.

    Scurt și cuprinzător: NICI AȘA, NICI ALTMINTERI.

    O națiune — două populații vrăjmașe. Capșa & Păltiniș, contra bordeie cu closetul în curte.

    NICI O NAȚIUNE.

    Restul – politicieni, ziariști-fomiști, ”ofițeri acoperiți”, ”puricei” legionaroizi și paparude-mulgătoare-de-oițe-bîrsane sînt doar metastaze ale aceleiași falii, care ne divide de 200 de ani.

      • Ba chiar mai mult dacă îl ascultăm pe Bolintineanu:

        Grecii şi magearii au păcătuit prin prea multă ambiţiune naţională, românii prin totala lipsă a acestei ambiţiuni. Cei din urmă au avut bunul simţ a nu voi să scuture jugul lor, ca să-l puie în gîtul altor popoare. Dar au îngrijit cel puţin de dînşii? De autonomia lor? Această autonomie niciodată nu a fost mai violată de streini mai mult decît de români. Domnii diplomaţi, Mircea, Bogdan, ce supuseră ţara turcilor, Mihai el însuşi, marele războinic, ce închina patria sa cînd lui Bathory cînd lui Rodolf, ca pe o prostituată, nobilară aceste triste călcări. Următorii lor din trecut făcură mai bine oare? În loc a sacrifica persoanele pentru patrie, sacrificară patria pentru persoane, o îngenuncheară, ca să o scape de îngenunchere, o robiră ca să o scape de robie, o înjosiră ca să o scape de înjosire, o uciseră ca să-i scape viaţa. Paradoxe dureroase ! A îngenunchea, a robi, a înjosi, a ucide patria sa este trădare; a se sacrifica pentru dînsa, iată meritul.

        A guverna o naţiune este anevoie; este a se sacrifica.

        Luaţi istoria românilor şi cercetaţi ! De cîte ori în trecut capii lor au făcut o faptă cutezătoare a fost atunci numai cînd persoana lor s-a aflat în joc; dar ei au rămas surzi la durerile ţării; aceasta dovedeşte lipsa cugetărilor patriotice, mărinimoase.

        Suntem sau nu suntem? Trebuie ori nu trebuie să fim ?

        Vorbă cutezătoare, vorbă amară, vorbă teribilă !

        Nu vă plîngeţi de guvernele voastre, ele sunt ceea ce voi voiţi să fie: cu o naţie plină de virtute şi de mărire, nici un guvern rău nu poate exista. Această naţie română este bună? Este rea ? De ar fi bună, nu ar putea să aibă guverne rele. Astfel ea nu poate să aibă guverne bune; cînd va avea un guvern bun, îl va mustra, îl va urî, îl va alunga. Cine sunt acei oameni ce speră încă la mîntuirea patriii ? Românii îi mustră, îi urăsc, îi gonesc. Aceşti oameni sunt nişte nedemni negreşit, ori dacă sunt demni, românii nu-i înţeleg, nu pot să-i înţeleagă; ei au venit prea curînd sau prea tîrziu. Ca să te înţeleagă românii, trebuie oare a se închina streinilor ? A dezvolta umilinţa ? A tolera hrăpirile ? Dar atunci la ce ar mai trebui o asemenea naţiune ?

  8. Natiunea este perceputa ca unitara cand realizeaza proiectul unui stat puternic, care domina scena un timp.Lucru care se obtine cu participarea tuturor. Fara aceasta realizare totul ramane peticeala.

  9. Natiunea e formata din comunitati aflate in diverse comuniuni.
    (de limba, idei, credinte, minciuni historice si propaganda)
    In Romania de azi, post RSR&RPR, nu exista nicio natiune!
    Iar asta nu din caza ca diversii comunitari nu comunica intre ei, ci din alte cauze legate de putere, conservare si obtinere privilegii nemeritate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Teodor Baconschi
Teodor Baconschi
După un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), a urmat studii post-doctorale la New Europe College (București, 1996). A fost director al Editurii Anastasia (1995–1996), apoi redactor-șef în TVR (emisiunea Viața spirituală, 1997). În 1997 a intrat în diplomaţie, fiind, pe rând, ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta și Republica San Marino (1997–2000); director general în Ministerul Afacerilor Externe (2001–2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002–2004); secretar de stat pentru afaceri globale (MAE, 2004–2006); consilier prezidențial (2006–2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007–2009); ministru al afacerilor externe (2009–2012). A fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România). Publicații, sub semnătura de autor Teodor Baconsky: Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Desclée de Brouwer, Paris, 1996 (Râsul Patriarhilor, Anastasia, 1996; Humanitas, 2008); Iacob şi îngerul, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreună cu Horia Bernea), Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, Editura Pro, 2004; Insula Cetății. Jurnal parizian, Curtea Veche, 2005. Despre necunoscut, Humanitas, 2007; 111 incursiuni în Cotidianul românesc (ilustrații de Devis Grebu), Curtea Veche, 2009; Bisericile de lemn din Maramureș (album UNESCO), 2010. Sub semnătura Teodor Baconschi: Creștinism și democrație, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. Mărturii diplomatice (în dialog cu Armand Goșu),Curtea Veche, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

Un nou volum semnat de Mihai Maci. Îl puteți achiziționa de aici

Foarte rar mi-a fost dat sa citesc o carte atat de neinduratoare cu realitatea imediata, in acelasi timp atat de logica si de riguroasa in demonstratii. Da, Mihai Maci n-are solutii pentru impostura generalizata din sistemul universitar romanesc sau din cercetare; dar o vaneaza splendid si necrutator in toate cotloanele unde se ascunde si o fotografiaza impecabil, aratandu-i originile si semnificatia sociala. Da, recunoaste ca nu stie cum ar trebui recuplata cultura de invatamant, nu mai spera ca s-ar putea ingradi dezastrele produse limbii romane de utilizarea device-urilor digitale, nu poate decat consemna declinul ireversibil al culturii inalte, dar si al satului traditional si al „familiei traditionale”: dar cat de magistral si, mai ales, lipsit de complezenta sentimentala completeaza fisele sociologice ale principalelor mutatii sociale si culturale din ultimele decenii! Ce-i de facut, totusi? Atata (si e deja mult), crede el: sa privim drept in ochi dezastrul si sa-i punem interogatiile esentiale: „Inainte de-a da raspunsuri, se cuvine sa punem intrebarile”. – Andrei Cornea

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

Carte recomandata

Ediția a II-a adăugită.

„Miza războiului purtat de Putin împotriva vecinului său de la vest este mai mare decât destinul Ucrainei, echilibrul regional sau chiar cel european. De felul în care se va sfârși acest conflict depinde menținerea actualei ordini internaționale sau abandonarea ei, cu consecințe imprevizibile asupra întregii lumi pe termen mediu și lung. E o bătălie între democrație și dictatură, între regimurile liberale și cele autoritare... Cumpara volumul de aici

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro