marți, ianuarie 25, 2022

Bunele intenții confruntate cu proba profesionalismului

Avem la ora actuală cel puțin  cinci instituții de învățământ superior teatral care pregătesc  nu doar viitorii practicieni ai scenei, adică actori și regizori, ci și teoreticieni ai domeniului.  Aceasta însemnând că anual cel puțin 30 de noi condeie/voci ar fi de așteptat să se adauge criticilor sau teatrologilor deja existenți. Lucrul acesta nu prea se întâmplă dintr-un întreg complex de motive. La loc de frunte situându-se redusa ofertă de locuri de muncă, indiferent că e vorba despre cercetare sau publicistică, și oferta salarială mai mult decât modestă. Pe românește spus, nu se poate trăi nici din profesia de teatrolog și nici din aceea de critic de teatru. “Nu cronicile de teatru vând gazeta! “ susțin patronii și redactorii șefi din presa cotidiană, în vreme ce revistele de cultură, chiar cele cu pretenții, nu își mai permit de ani buni luxul de a avea în redacție un critic care să se ocupe eminamente de domeniul Arte.  Așa că tinerii licențiați ai secțiilor de Teatrologie, după ce mai fac un master ori chiar își blindează cv- ul cu un titlu de doctor se văd siliți să își caute rostul în profesii mult mai lucrative.

Cu toate acestea, e de domeniul evidenței că a crescut numărul celor care scriu în anii din urmă despre teatru. Foarte puțini dintre ei fiind licențiați în Teatrologie ori Filologie. Cel mai adesea e vorba despre binevoitori care se apucă de scris, uneori chiar perseverează în formularea unor opinii despre teatru, bucurându-se de deliciile și libertățile on-line-ului care îngăduie multe. O fac pe bloguri personale producând pogoane de texte ce mustesc de laude și superlative, o fac inducând falsa impresie că teatrul românesc de astăzi ar fi o aglomerare de capodopere. Spiritul critic este strategic pus în cui, nimeni nefiind chiar foarte interesat să opereze ierarhizări valorice, unica preocupare fiind aceea de împănare a textelor cu adjective, cu ditirambi, cu exclamații mustind de satisfacție care asigură invitații gratuite și la următoarea premieră. Mai grav mi se pare însă faptul că instituțiile profesioniste de spectacole legitimează această expansiune a neprofesionalismului și pun pe site-uri largi pasaje din respectivele false cronici. Se legitimează legitimând amatorismul ghiduș și vesel.

Sigur, mai sunt și unele excepții, nu multe, fie ele și parțiale,  printre acestea numărându-se site-ul Bookhub. ro, acolo unde teatrul ocupă un loc de frunte în primul rând datorită pasiunii pentru această artă nutrită de coordonatorul lui, profesoara Nona Rapotan. Un nume pe care l-am întâlnit în spațiul public pentru întâia oară acum vreo patru sau cinci ani și care s-a făcut în timp remarcat prin tenacitate, perseverență, dar și silința de a-și însuși înzestrările specifice unui adevărat critic. Printre care și dorința de a avea un anume program. De a urmări cu prioritate sinusoida spectacolelor unor anume instituții cărora e dornică să le cunoască nu doar prezentul, ci și trecutul.

De o atenție absolut specială s-a bucurat –et pour cause- Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca la ale cărui premiere Nona Rapotan a fost prezentă fizic în ultimii doi-trei ani de dinainte de invazia Coronavirusului. Iar atunci când pandemia nu a mai permis nici premierele cu public, nici călătoriile jurnalistului dornic să le consemneze, Nona Rapotan a fructificat oportunitatea oferită de difuzările on line ale unor mai vechi sau mai recente producții  ale sus-menționatei instituții.  Le-a urmărit pe ecranul computerului, a scris despre ele pe site-ul Bookhub.ro, iar acum și-a adunat textele între coperțile cărții 33 de spectacole- 33 de pagini din istoria recentă a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Carte apărută în 2021 la editura ieșeană Lebăda neagră.  

A făcut, după părerea mea,  și rău, și bine. Bine fiindcă cel care citește volumul dobândește o imagine, o recapitulare relativ fidelă a celor mai bine de 30 de ani de când trupa maghiară de la Cluj a început să își construiască, mai apoi să își consolideze și, în fine, să-și impună fără putință de tăgadă statutul de lider al teatrului românesc de după Decembrie 1989. În februarie 1992 pe scena respectivului Teatru, un regizor la vremea aceea încă foarte tânăr, însă deja posesor al unui apreciabil palmares în domeniu, e vorba despre Tompa Gábor, din septembrie 1990 devenit director, și o trupă tot mai articulată săvârșeau minunea numită Cântăreața cheală. Era vorba despre un spectacol cu 8 actori. Mulți și puțini, însă, indubitabil, unul și unul. 28 de ani mai târziu, tot într-o lună februarie, cu puține zile înainte de recunoașterea oficială a existenței pandemiei, un alt regizor încă tânăr, Béres László, invitat de același Tompa Gábor, rămas director (caz unic de supraviețuire în funcție în perioada post-decembristă), și o trupă masivă, mult mai consistentă, dar tot cu actori unul și unul ne dăruiau spectacolul cu musicalul Scripcarul pe acoperiș. În mod iresponsabil și ignobil ignorat de o masivă parte a criticii noastre de teatru.

Indiscutabil, din februarie 1992 și până în februarie 2021 pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca nu s-au făcut doar capodopere. Însă niciodată nu s-a coborât sub standardele profesionalismului. Întâmplare ? Nu, nici vorbă, ci rezultatul concretizării programului artistic al lui Tompa Gábor. Al exigenței față de sine a tuturor componenților trupei. A disciplinei impuse de director și al autodisciplinei. Al respectului față de public. În interviul plasat în deschiderea cărții Tompa își analizează lucid parcursul. Calm, lucid, la rece, fără exces de entuziasme, fără dorința autoadulării. În cei 30 de ani și mai bine de când conduce Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca regizorul-manager a montat el însuși multe, foarte multe spectacole bune, a invitat însă și mari nume ale regiei românești și europene, a făcut abstracție de criteriul etnic ( a avut de suportat pentru asta și reproșuri, și jigniri, și acuze), a creditat mulți tineri aflați la început de carieră. Cronicile Nonei Rapotan refac parcursul, confirmă analiza și autoevaluarea realistă a  lui Tompa Gábor. Reamintesc, chiar dacă cele mai multe dintre texte sunt scrise având la bază vizionări  online, soliditatea unor opțiuni.  A unor decizii. Până la urma asta e ideea principală care se desprinde după lectura cărții.

Am revăzut și eu pe ecranul computerului pe tot parcursul anului 2020 spectacole precum Cântăreața cheală, Richard III, Opereta, Cabala bigoților, Trei surori, Leonce și Lena (a căror regie este semnată de Tompa Gábor), Scaunele în excepționala versiune a Meșterului Vlad Mugur, Tragica istorie a doctorului Faust, o montare minuțios condusă de Mihai Măniuțiu, Cumnata lui Pantagruel, Victor sau Copiii la putere paginate scenic de Silviu Purcărete sau Unchiul Vanea, impresionant montat de Andrei Șerban, și În adâncuri (Azilul de noapte), nu știu dacă neapărat rusește, dar sigur foarte bine construit scenic de Yuryi Kordonskyi și atât de controversatul Rosmersholm al lui Andryi Zholadak, și excelentul Dybbuk  al lui David Zinder. Am revăzut și Nora ori La Meninas puse în scenă de mult mai tinerii Botond Nagy și Andrei Măjeri. Am revăzut aproape toate celelalte spectacole despre care a scris pe site Nona Rapotan. Cu mici excepții, îi împărtășesc diagnosticele. Nu întotdeauna însă și argumentele, și formulările, și analizele, și mult prea lungile introduceri și paranteze, și limbuția, și minusurile de informație, și impresionismele. Nu mi-ar fi greu deloc să fac o listă a îndreptărilor pe care ar putea să le suporte textele respectivelor cronici. Luate tale quale de pe site, deși uneori se simțea de la o poștă nevoia unor rescrieri.

De aceea am afirmat mai sus că Nona Rapotan a făcut și rău, și bine reunindu-și în volum cronicile. Nu toate meritau acest privilegiu. Pe românește spus, au scăpat unele texte care nu se ridică la statutul de adevărate pagini din istoria Teatrului Maghiar de Stat din Cluj. Nu toate textele au nivelul unui adevărat exercițiu critic. Pentru simplul motiv că sentimentele frumoase nu fac obligatoriu o literatură, dar nici nu definesc un critic de teatru autentic.

Or, la consolidarea acestui statut Nona Rapotan mai are, indubitabil, câte ceva de lucru.

Nona Rapotan- 33 de spectacole- 33 de pagini din istoria Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca ;  Editura Lebăda Neagră, Iași, 2021  

Distribuie acest articol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

Vreau să dezleg două enigme

Scrisoare deschisă către concetățenii mei Dragi prieteni,            Ați observat,...

Povestea unui om leneș

«Întrebarea esențială e alta: Sunteți sau nu pe aceeași pagină cu conu’ Leonida? Dacă susțineți că statul ar trebui să răsplătească morții...

Ce știm sigur despre planurile lui Putin privind Ucraina, între atâtea incertitudini

Există un număr considerabil de încercări de a găsi un răspuns la întrebarea dacă armata rusă va ataca...

Opinie-răspuns la opinia vicepreședintelui PSD: putem aboli cota unică, dar cu asta ce-am rezolvat?

Percep opinia prezentată zilele trecute în ZF de dl. Sorin Grindeanu, vicepreședintele PSD, ca o binevenită deschidere la dialog privind oportunitatea renunțării...

Monitorizarea PNRR – examen de maturitate?

Autori: Dragoș Pîslaru și Tana Foarfă La vârsta de 15 ani începi să vezi lumea...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro