Mărturisesc, îmi e rușine că am râs în sinea mea atunci când i-am văzut fața de Rică Venturiano care flirtează cu puștoaice de liceu. Cumpănașu e distractiv în felul său patologic. Am râs și când făcea crize de nervi pe Facebook, la fel cum am râs cu hohote la o întâlnire oficială în care prezida o mizerie de asociație numită Coaliția Națională pentru Modernizarea României.
Omul e important în istoria noastră prezentă, mergea pe la Guvern și trăgea miniștrii de urechi, târa după el tot felul de profesori și decani care dansau după cum le cânta el, are poze cu mai toți politicienii din ultimii 20 de ani, făcea geopolitică la televizor, unde vreun an a tot chemat ambasadorii ca să le explice mersul lumii. Așa că nu m-am putut abține să nu râd de acest GIF infinit pe care doar apartenența la o cultură periferică l-a văduvit de o glorie mondială.
După care mi-a fost rușine că am râs de el. Omul are și el familie, care cumva trebuie să fie foarte empatică și înțelegătoare cu el. După cum arată multe dintre clipurile cu el, nu m-aș mira să îl vedem la un moment dat pe o clădire, complet dezbrăcat, urlând că sare dacă nu se modernizează țărișoara noastră. E posibil, mi se pare o teorie plauzibilă. Or, de oamenii care trec prin astfel de momente este indecent să râzi. Și, uite așa, din râs am dat în plâns, atunci când mi-am dat seama că de fapt Cumpănașu nu e nici diliu, nici suferind de vreo boală psihică.
E doar un oportunist periculos, un produs al elitelor noastre din ultimii 30 de ani de care ar trebui să ne fie frică, pentru că o vreme par normali, relativ educați, coerenți și aproape credibili. Doar că în realitate sunt periculoși și dispuși la orice, iar când spun la orice nu exagerez deloc.Să recunoaștem că domnul Cumpănașu nu e un caz rătăcit, singular în societatea noastră.
Îmi închipui că a fost – și poate încă e – un bun partener de afaceri pentru mulți, probabil că deseori a fost prezentat cu formula „bunul meu prieten Cumpănașu” în diverse cercuri în care trecea drept un om de încredere cu care se pot face combinații de succes. El este genul de individ care s-a adaptat nevoilor și a speculat situațiile în interes propriu. Mi se pare o ipocrizie să ne minunăm de o persoană pe care o cunoaștem de ani buni de parcă am descoperi-o abia acum. El și sute sau mii de indivizi asemenea lui sunt exemplele de succes ale societății noastre.Îmi displace vina colectivă pe care comentatorii o aruncă asupra societății.
Nu e nimic de învățat din cazul Cumpănașu și refuz să văd în el altceva decât un deranj care e la limita legalității, în cel mai bun caz. La fel de deranjanți sunt și militanții de-a doua zi, cei care se revoltă de 50 de ori pe zi de dragul unui like. Să fim realiști, nu e vorba despre pervertitul Rică Venturiano al vremurilor noastre care amețește la adolescente pe Tik Tok.
E despre copii, despre adolescenți, despre vulnerabilitate. Cred că putem să fim cu toții de acord că senzația de vulnerabilitate este cea mai bună descriere pe care o putem avea pentru cei mai tineri membri ai societății noastre. Pentru că adevărul adevărat e că ne batem joc de ei așa cum ceilalți și-au bătut joc de noi. Nu ești doar ceea ce mănânci, uneori ești și ceea ce înveți. Și noi am învățat că e normal să fii umilit, disprețuit și ignorat. Nu e de plâns și de lamentat. Cine a nu a avut experiențe mizerabile în școlile din România e un om norocos. Cine nu a cunoscut profesori dezaxați și abuzivi fie minte, fie a învățat în cele două sau trei excepții ale acestei țări. Profesori prost educați, prost crescuți și prost plătiți.
Sunt sătul de preamărirea dascălului în termeni elogioși. E o profesie și o vocație, una pe care o fac oameni minunați și oameni de cea mai proastă calitate. Problema noastră este că pe cei de proastă calitate nu îi poți evita și deseori par mai mulți decât cei de bună calitate. Și fiecare dintre ei cred că distruge munca a zece profesori dedicați și responsabili. Situația e valabilă pentru orice domeniu vreți. Și, când totul devine sufocant, oportuniști precum Cumpănașu speculează lipsa normalității.Anii în șir am auzit vorbindu-se în neștire despre olimpici și olimpiade.
Nu puteai deschide televizorul fără să îl vezi pe un domn initulat pompos „antrenorul de genii” vorbind, o spun cu rezervă, dar trebuie spus, o mulțime de prostii. Totul se învârte în jurul unor excepții care ar trebui să salveze experiența traumatizantă a sute de mii de copii. De ce te-ai mira că adolescenți normali și ignorați de profesori, părinți și societate se uită în gura unuia precum Cumpănașu? Pentru că nimeni altcineva nu-i ascultă. Și nici nu trebuie să fii un geniu care să meargă la olimpiadă ca să înțeleagi cât de firesc devine abandonul unui adolescent în lumea dubioasă a unui zdruncinat egocentric.
Ca să fim sinceri și direcți, am auzit atâtea despre educație și am văzut atât de puține încât nu cred că există un subiect mai plictisitor decât reforma educației. Ca și în cazul altor subiecte de interes național, cei care sunt considerați specialiști sunt impostori, domeniul e abandonat politrucilor, oamenii care se pricep sunt precauți în a se amesteca în combinații neserioase, iar sindicaliștii arată ca membrii unui grup mafiot.
Dar adevărul e că subiectul în sine nu este unul lipsit de interes, doar că e puțin probabil să mai creadă cineva că se poate face ceva cu adevărat. Și uite așa abandonezi, te blazezi și accepți că totul e pierdut. Rețetă sigură pentru orice dezechilibrat plin de energie ca să câștige popularitate.
De altfel, ar trebui să fiți la fel de revoltați pe modul în care același Cumpănașu a folosit situația unei adolescente, care îi era și rudă, și care a fost ucisă după ce a sunat la 112 ca să fie luată peste picior de operatorul de serviciu.
După tot ce am scris mai sus îmi răsună în urechi vocea ipotetică a unui cititor sătul de încă o critică a unei situații permanente: „băi, dar tu ai vreo soluție?”. Singurul răspuns pe care aș putea să îl dau ar fi să nu ne mai batem joc de noi și de copiii noștri. Nu e nimic de râs la caraghioși cum sunt Cumpănașu, Garcea sau Bitman (lista e, de altfel, lungă). De câte ori am râs la acești iresponsabili am umilit un copil într-un colț de Românie și pentru asta ar trebui să ne fie rușine.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Dupa umila parerea a mea, domnul Cumpanasu este foarte bolnav.
Sigur ca toti avem accese paranoice, de megalomanie si asa mai departe. Dar le avem si ne trece.
Cand astfel de accese nu mai sunt episodice, ci devin un fel de a fi, ele sunt un semn de boala.
Mai sunt si multe alte cauze medicale la origine.
===
Nu este insa singurul personaj din politica romaneasca ce s-a cocotat pe culmi folosind doar frica altora de scandal.
Exploatarea fricii de scandal e o tehnica simpla si roditoare, nu necesita cine stie ce talente sau indemanari. Doar capacitatea de a vorbi mult si agresiv.
nu i de ris ci de plins. puterea unor institutii (platite de cetatean sa i serveasca) transferata unor neica nimeni (ce ajung sa le calareasca) ii zminteste. amintiti va aroganta individului bucuros c a ajuns sa si infiltreze oamenii peste tot, astfel incit poate spiona / controla pe toata lumea. da i unui prost destula putere si va modela mediul ce l inconjoara dupa chipul si asemanarea sa. ca o paranteza : de ziua nationala a Romaniei n a fost remarcat nici un profesor, nici un cercetator, nici un inginer sau vreun medic, presedintele tarii a avut grija sa adauge alte zeci de generali la lista deja supraincarcata. de ce nu ? daca avem cea mai mare emigratie pe timp de pace de ce n am avea si cei mai multi generali ?
Copila aceea ii era straina. Tot scandalul si spectacolele de circ pe care le-a facut au fost pentru propriul folos. Odata despartit de nevasta a carei nepoata era adolescenta, Cumpanasu nu mai avea niciun grad de rubedenie cu ea, ca rubedenia e o chestiune de singe comun. Fata era nepoata ultimei sotii, de care divortase pentru a o lua pe actuala. Parintii fetei sunt, iarasi, blamabili, pentru ca au tacut relativ la asta, dar macar lor li se poate intelege si accepta, in cele din urma, disperarea. Lasi sceleratul sa urle, daca asta iti aduce copila acasa. Vie sau nu. Macar ai certitudinea.
Autoritatile ar trebui sa cerceteze daca nu cumva omul e nitel pedofil si gura mare din perioada aia nu servea si la acoperirea unei complicitati.
Nu stiu in ce stadiu mai este procesul presupusului criminal, dar daca isi retrage toate declaratiile cu simpla alegatie ca ar fi fost maltratat psihic de procurori, anchetat sub presiune, sub amenintari, spune ca nu e singurul care a abuzat de copile si ca e parte a unui grup in care el facea treaba criminala, dar altii il ajutau la rapiri si sechestrari, justitia romana mai primeste un scuipat, fiindca n-a deschis ochii bine.
Istericul cu aparente tendinte pedofile, Cumpanasu, trebuie oprit. Se vede ca omul face pasi mari, dupa pauzele ce urmeaza unui esec. Isi linge ranile si gaseste altceva. Azi a gasit suflete de minori, vulnerabili si neintelesi de niste parinti preocupati, poate, de joburi, de viitor.
Marimile politruce, care l-au sprijinti, trebuie oprite s-o mai faca. Oprobiul public e solutia, daca cei cu atributii sa cerceteze si sa defere Justitiei coruptia, sunt, la rindul lor corupti.
Lantul de complicitati pe care pare ca l-a sudat omul acesta in zeci de ani trebuie spart. Iar veriga slaba e pasiunea lui bolnava lui pentru adolescente. Altfel, ne trezim, ca prin influenta pe care o are asupra unor politruci alesi, obtine vreo lege potrivit careia pedofilia e „o altfel de dragoste pentru copii”.
Deschideti ochii!