vineri, martie 29, 2024

Câți suntem și cum să facem să fim mai mulți?

Scrisoare deschisă  către Monica Macovei

O să exprim, Doamnă, o  adeziune  complet  atipică,  în genul celui mai atașant  personaj electoral din literatura română, Nea Spirache, al lui Tudor Mușatescu, cel care a câștigat  alegerile cu sloganul: NU MĂ ALEGEȚI, IUBIȚII MEI; NU SUNT BUN ȘI NU POT SĂ FAC NIMIC PENTRU VOI!

O să spun deci că nu mă îmbăt cu apă rece și știu că suntem puțini.

Cât de puțini, exact, nu am cum să știu.  Sondajele nu le cred nici măcar parțial. Adeziunea la candidatura  independentului Nicușor Dan în  ultima campanie pentru primăria Capitalei îmi spune ceva, dar nu chiar totul.  Nu avem date, nu avem sondaje credibile, iar acolo unde ignoranța domnește, e cazul societății române de astăzi, senzația că știm noi mai bine, dublată de vulnerabilitatea la sindromul conspiraționist, aparent incompatibile și totuși armonizându-se perfect, oamenii  cred că nici nu au nevoie de măsurători precise ca să-și facă o idee.

Din fericire, eu nutresc și îmi repet convingerea că din mic se face mare ( o vorbă auzită de la un muncitor din blocul meu, în 21 decembrie 1989), și că tot ce se face extraordinar pe lumea asta, se face de către puțini și cu puțini.  În privința asta nu mai știu cine  a spus că românii au avut în istorie atâta noroc încât să se poată lipsi de conducători buni. Aș modifica spunând că au avut în câteva momente cruciale niște conducători atât de inspirați că au putut drege ce au stricat conducătorii mediocri din restul timpului.

Revin, repetând: știu că suntem puțini.

Ce știu, folositor pentru imperativul de a devenit mai mulți?

Știu  de exemplu, că populația din România care trăiește în mediul rural, nu este, ca la periferia orașelor, intoxicată de Antena 3, că nu se uită la asemenea posturi, ci la Etno, sau la Favorit, sau la alte canale și emisiuni care le spun cum va fi vremea, și dacă se mai dau sau nu subvențiile pentru animale și pământ. Că există numeroase sate care seamănă mai mult cu periferia orașelor decât satele sate și că acolo, da, oamenii se uită la Antene și așteaptă subvenția, sau alocația, sau ajutorul social dat de primar, cu care se târăsc până la următoarea transă. Că există sate din care majoritatea populației valide a plecat, sau a trimis măcar un membru al familiei la muncă în străinătate, de unde respectivul se întoarce schimbat.

La orașe, unde e de presupus că avem mai multă populație cu acces la informație, este mai ușor de văzut ce se întâmplă. Și nu se întâmplă lucruri mult diferite.

Doar „sondajele adhoc” pe care mi le procur singură, observând ce se citește și ce NU se citește pe această platformă (fără să pierd din vedere că ce se citește nu depinde doar de temă, ci și de numele și notorietatea autorului),  sunt elocvente.

Indiferent de notorietatea, sau lipsa de notorietate a autorului, se citesc articolele despre școală. Se citesc articolele despre funcționarea instituțiilor. Despre taxe și impozite.  Despre spitale. NU  se citește mai nimic despre instituțiile europene. Și mai ales, nu se citesc articolele despre instituțiile care ne otrăvesc lent și sigur, cele de informare, care sunt de fapt, de propagandă.  Aparent  faptul că  interesează școala și taxele, e un semnal bun: cetățenii vor să știe  cum le sunt instruiți și educați copiii și ce se face cu banul lor. Un cetățean reactiv este cel mai bun garant al democrației. Dacă nu singurul. În realitate, semnalul cel mai semnificativ, care nu deosebește semnificativ satul de oraș, este altul: românul este foarte sărac. Chiar și cei care reușesc să înnoade cele două capete, până la salariu, tot trebuie să numere cu atenție banii. Iar restul, imensa majoritate, trăiește de azi pe mâine, adică alergând permanent după  hrana, benzina, medicamentul, distracția, zilei de mâine.  Or,  sociologii, antropologii, politologii și vai, politicienii o știu ! – privarea relativă este cel mai sigur garant  al pasivității. Nu se revoltă și nu vrea schimbare un om foarte sărac. Acela nu vrea decât să mănânce. Doar cel relativ  privat, deci relativ înstărit, are pretenții în fiecare zi mai mari.  Or, nimic nu e mai limpede, nu doar sociologilor și antropologilor, ci oricărui om de bun simț,  decât legătura dintre sărăcie și corupție. Între statul slăbit de căpușele sale și imposibilitatea de a redistribui resursele, decât după sistemul știut al pomenilor făcute de hoți, din surplus.

În acest caz, dacă la țară, nu se suferă  atât din cauza propagandei și totuși, votul conservator al acestei populații  atârnă ca plumbul la fiecare votare, ce e de făcut?  Cred, dragă Doamnă Monica Macovei, că niciunul dintre contracandidații dvs. nu dispune de un instrument  mai eficient. Aici atu-ul Dumneavoastră este beton armat: dvs. ați obținut în Parlamentul European ca furicioșilor băgați în pușcărie, capitaliștilor „după formula noastră secretă”,  să li se confiște averile obținute prin furt, și să se distribuie, civilizat, conform cu dreptul fiecăruia, după zeci de ani de muncă și după dreptul fiecăruia, înnăscut, la demnitate.  Aici, unde lumea votează la ordinul primarului, nu mesmerizat de Voiculescu/Gâdea/Ponta, este  doar de scurt-circuitat relația dintre comunitatea sătenilor și Primar, distribuitorul de resurse, și explicată legătura indisolubilă, de vase comunicante, între corupție, furtișag și sărăcie. Nu există mai bun argument electoral.  Trebuie să li se vorbească sătenilor prin școală și prin biserică, chiar dacă și acestea sunt relativ legate de primărie. Trebuie încercat, de fiecare dintre noi.

Desigur, și la oraș, unde tot sărăcia dublată de intoxicare este factorul de pasivitate, tot legătura dintre sărăcie și corupție trebuie explicată.  Și  trebuie adusă în față tot formidabila Dumneavoastră izbândă în Parlamentul European pentru care sunteți atât de  stimată acolo și de detestată  aici.

Nu idealurile noastre, ale celor care da, chiar credem că  vă deosebiți evident de toți contracandidații și că ne reprezentați, fără rest. Nu memoria noastră care da, credem că este mai bine mort decât comunist, deși hoitul, hidos,  intrat în putrefacție al comunismului neînmormântat la timp, a devenit de nerecunoscut și poate  fi prezentat și luat drept altceva. Nu fiindcă oamenii sunt proști și neinstruiți, ci fiindcă nerușinarea îl mai și fardează și parfumează, iar nostalgicii dau năvală și-l acoperă de flori.

Legătura dintre corupție și sărăcie ar trebui să fie sloganul nostru electoral, al tuturor care credem că trebuie să facem tot ce ne stă în putere ca să evităm alegerea lui Victor Ponta, ultimul fardat și parfumat avatar al acestui comunism neînmormântat la timp.

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

  1. Cum vedeti reforma educatiei?

    Altfel spus, as dori sa stiu ce o diferentiaza pe doamna Macovei de ceilalti candidate din acest punct de vedere.

    Presedintele Romaniei are si acest rol, de a ridica astfel de subiecte pe agenda publica.

    Pentru asta, trebuie sa aiba o viziune clara despre subiectele importante pentru Romania, pe termen lung. Unul dintre acestea e educatia.

    Cred ca unul din motivele absenteismului la alegeri si al voturilor aberante este exact lipsa dezbaterii subiectelor concrete.

    • Sunt de acord cu dvs. As observa insa absenta dezbaterii pe teme de interes cetatenesc, mai ales pentru ca cetatenii au dreptul sa o ceara SI NU O CER, din mijloacele publice – adica platite de noi! – de informare in masa. La Radio Romania Actualitati, RR Cultural, RR Regional etc. la TVR !, TVR2, TVR 3 etc. ar trebui sa se dezbata zilnic probleme de inters public. Oricat de inepte, televiziunile si posturile de radio din alte tari o fac totusi, iar asta fiindca publicul o cere, sau a cerut-o pana cand s-a creat reflexul de a o face, fara presiuni.
      La noi se cere totul de la viitorul presedinte, inainte de a-l ajuta sa intre in campanie, prin semnatura, si inainte de a-l ajuta sa castige, prin vot! Dupa care, nu i se mai cere nimic. Este injurat! Si cutiile pentru sugestii adresate primarului cred ca sunt goale… Putin acorda cetateanul din Romania drepturilor lui de cetatean. Asteapta sa-i fie acordate, fara sa le ceara, desi efortul e minim : votul, o petitie, o plangere….

  2. Sa nu ne imbatam cu vorbe: „Victor Ponta, ultimul fardat și parfumat avatar al acestui comunism neînmormântat la timp”.
    Ah, macar daca ar fi ultimul…Eu ma tem ca toate de la fanarioti incep, comunismul si post-comunismul doar le-a perfectionat. Si ma tem ca nu e Ponta nici pe departe ultimul, iar baroni locali nu sint doar din PSD.
    Separat de asta, o sustin si eu pe Monica Macovei, doar-doar s-o schimba ceva…

  3. triunghiul coruptie – saracie – ignoranta este precum cel al bermudelor, e greu sa iesi de acolo. nu s a facut la timp ce trebuia : o lege a lustratiei care sa inlature activistii si securistii. acum n am mai fi fost speriati de oracolele din gorj, dolj, teleorman. dar o natie (puternica) nu se poate lamenta la nesfirsit. teoria grupurilor mici, bine organizate (si intentionate desigur) este adevarata. e cazul sa trecem peste partizanatele „stinga” / „dreapta” (inexistente de altfel – in romania exista doar puterea cleptocrata si opozitia de aceeasi factura care aspira s o inlocuiasca), oamenii capabili sa iasa n fata si sa spuna oamenilor adevarul (el este crud, dar nu exista alta alternativa). sa uitam de tiriplicii si apendicii din politica de pina acum. am vazut cu totii de ce au fost in stare

  4. Si o prima dovada de curaj a Monicai Macovei in aceasta campanie electorala: s-a pronuntat pentru scoaterea orelor de religie din scoli si inlocuirea acestora cu ore de istoria religiilor. Tocmai incepe sa-mi placa. Va fi lovita din toate partile, dar mai ales dinspre sustinatorii ei de pana acum. Dar sper sa dea dovada de intransigenta cu care ne-a obisnuit, punand pe tapet si alte teme trecute sub pres de marii nostri oameni politici, mai ales ca nu are sanse prea mari sa ajunga in turul 2, deci nu ar avea de ce sa fie timorata.

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18092064-monica-macovei-vrea-scoata-ora-religie-din-scoli.htm

    • Domnule Lazaroiu,

      Toate bune si frumoase despre discursul doamnei Macovei, si sunt de acord cu ele, si probabil majoritatea intelectuala e de acird cu ele.

      Insa mi-e teama ca o sa aiba ecou zero, ba chiar negative la nivelul electoratului simplu, care e mai mult interesat ce pune pe masa luna viitoare decat daca statul suporta sau nu evenimente culturale…

      Nu uitati ca electoratul romanesc in ansamblu este total diferit decat ce vedeti pe forumul asta…

      Cu astfel de discurs doamna Macovei nu isi ridica sansele de castig. Trebuie la un moment dat sa vina cu niste planuri economice clare in care sa explice vulgului cum are de gand sa le ridice nivelul de trai.

      Va dau un exemplu despre cum am luat eu o decizie de a vota un candidat din postura de independent politic.

      Am asistat la o dezbatere dintre un republican si un democrat acum doua zile pentru postul de guvernator in statul in care locuiesc.

      Cand a fost intrebat care a fost planul de guvernare a republicanului, a fost cam bajbait. Nimic concret si numai la nivel de intentie, ba chiar s-a si contrazis singur de vreo doua ori. Initial am avut o impresie buna despre el deoarece e om de afaceri. Democratul a venit insa cu un plan concret pus pe masa si nu s-a incurcat deloc in detalii.

      L-as fi votat pe republican, insa cand am vazut ca nu are nimic concret prezentat si mai ales se declara conservator, m-a pierdut de votant. Democratul nu a dovedit nici el mai mult, insa a dovedit macar ca are un plan de actiune concret….

      • Cred ca Monica Macovei nu are șanse sa ajungă in turul doi orice-ar face. Așa ca mi se pare important ce mesaje transmite in toată aceasta perioada. Ma scuzati, dar decât sa se ia după sfaturi aberante gen recurgerea la eternii preoți si primari care sa le spună alegătorilor cu cine sa voteze, după clișeele cunoscute, mai bine sa facă ceva curajos, cu care sa iasă in evidență in perioada asta, nu sa procedeze exact ca toți ceilalți. Oricum, electoratul ei este unul urban, trebuie să-i poată mobiliza pe aceia.

        • Poate nu, dar, vede care-i sunt sansele. E tinara si noi la fel. Ca sa o votam din nou. Ma irita dezamagirea asta cu ” n-are sanse, nu stirnge semnaturi, bla si sülz”
          Mi-era dor de disperarea din 2004 si ea a venit. Diaspora, la vot! E vorba de Tara, ca si atunci. Rima la stalinistul ponda, vikchi, nu am.

    • Un motiv suficient sa n-o votez. (Nu, nu va grabiti sa sariti pe mine, nici pe Ponta nu-l sufar, si nici pe ceilalti candidati nu-i iubesc.)

      • Stați liniștit, nici eu nu sunt sigur ca o voi vota. Din niste motive foarte meschine, cum ar fi calcule politice si posibilitatea ca Ponta sa iasă președinte. Dar ma gândesc.

    • Si o prima dovada de curaj a Monicai Macovei in aceasta campanie electorala: s-a pronuntat pentru scoaterea orelor de religie din scoli si inlocuirea acestora cu ore de istoria religiilor. Tocmai incepe sa-mi placa.

      Felicitări doamnei Macovei! Are într-adevăr curaj! (vorbesc serios) și o admir sincer că a declarat așa ceva. Din nefericire, un astfel de mesaj nu pică bine pe urechile poporului ultra-ortodox, organizatorilor de parastase și amatorilor de colivă (cu drajeuri M&M). Va fi sancționată și de beta-masculul de la Victoriei, proaspăt uns în cursa prezidențială, cel mai pedigree dintre români, de origine sănătoasă, ortodoxă… nici urmă în el de catolic, reformat, evreu sau tătar… a să fim bine înțeleși.

      • „Din nefericire, un astfel de mesaj nu pică bine pe urechile poporului ultra-ortodox, organizatorilor de parastase și amatorilor de colivă (cu drajeuri M&M).”

        Exact. De acord si cu remarca referitoare la VVP. Insa nu acesta este electoratul dnei. Macovei si nici nu va fi vreodata (sper). Asa ca, de ce sa ne batem capul cu ce ar zice un electorat care este oricum ostil dnei. Macovei. De ce ar incerca dumneaei sa-i imbuneze pe cei de la Antena 3, de pilda?

        Observ ca imensa majoritate a celor care discuta pe aceasta platforma despre educatia religioasa in scoli sunt de parere ca aceasta ar trebui, cel mult, inlocuita cu una a istoriei religiilor, daca nu eliminata cu totul. Nu inteleg atunci de ce o parte din aceiasi se tanguie pentru ca ar fi fost o proasta miscare din partea dnei. Macovei. Cred ca explicatia ar putea fi doar aceea ca acceptand corectitudinea pozitiei dumneaei, accepta totodata si faptul ca ea nu are sanse reale de a ajunge in turul 2 si asta poate fi intr-adevar dureros. Dar e o luciditate necesara.

        • Din nefericire, electoratul despre care discutam este majoritar… trebuie ținut cont de opțiunile lui atât timp cât dna Macovei dorește să câștige într-adevăr alegerile… altfel, totul este o glumă.

          Educația religioasă trebuie eliminată din scoli. Prostește tineretul, este pierdere de vreme… cine vrea educație religioasă să o facă in timpul liber, pe bugetul părinților.

          • Când ai realmente șanse de a câștiga, merita sa îți pui problema unor compromisuri. Doamna Macovei nu este în situația asta. Nu as numi gluma participarea ei chiar și în aceste condiții. Poate veni cu idei originale, care sa fie preluate de alți candidați apoi.

  5. Eu unul as sfatui staful dnei Macovei s-o opreasca de la asemenea declaratii pe cit se poate:
    „Europarlamentarul Monica Macovei, candidat la prezidentiale, a declarat vineri, la Timisoara, in cadrul unei intalniri cu oameni de cultura, ca religia nu are ce cauta in scoli, iar ora de religie trebuie inlocuita de istoria religiilor. ”
    Sint raspunsuri delicate la intrebari nepuse. Cad bine la „oamenii de cultura”, dar nu la multimea de pelerini la tot felul de moaste.
    Nu intra in atributiile unui presedinte pentru a putea face asa ceva, chiar daca eu sint de acord si apreciez initiativa.
    Si nu da bine la majoritatea alegatorilor, caci sint alegeri, nu declaratii de sinceritate.

    • De acord cu ce-ati scris.
      Nu cred ca a fost oportuna deschiderea unor fronturi unde majoritatea e posibil sa aiba alta parere:Ca sa nu mai zic ca oriunde si oricand religia este o tema extrem de dificila si orice poate fi interpretat ( si in special de catre adversari ).
      Respect pentru opinie ,dar cred ca lipsa unui consilier de campanie se vede.

      • Ma bucur sa vad primii votanți pragmatici, calculați, chiar puțin cinici ai Monicai Macovei de pe aici. Din păcate, asta e doar un aparent pragmatism, pentru ca să-ți faci planuri despre cum sa facă MM sa ajungă in turul doi numai a pragmatism nu seamănă. Degeaba ești pragmatic, daca nu ești si lucid.
        Ce sa mai vorbim despre ideea ca Monica Macovei, cu capitalul de imagine pe care-l are, sa câștige voturi băgând sub pres teme incomode.

        Am avut in vara asta surpriza plăcută ca undeva in vârful munților Apuseni sa ma intrebe o familie de țărani, aflați acolo cu vacile si cu oile, daca ar face bine daca vor vota cu Monica Macovei, ce fel de om e. Dar așa e, țăranii nostri-s prosti si trebuie mințiți pentru ca nu pricep nimic si votează te miri cu cine.

        • @ Bertolt Lazaroiu,

          „Dar așa e, țăranii nostri-s prosti si trebuie mințiți pentru ca nu pricep nimic si votează te miri cu cine.”

          Tu ai scris-o, nu eu. Chiar daca ti se pare ca esti zeflemitor.
          Dar nu despre zeflemea era vorba, ci despre o strategie de campanie.
          Care, vrei nu vreii, tu @ Bertolt Lazaroiu, are niste tehnici/strategii aparte.
          Pentru cine poate intelege.
          Nu trebuie s-o faci!

  6. Articolul dumneavoastra arata naivitatea si confuzia care se invarte in jurul candidaturilor doamnei Macovei si a domnului Iohannis. Oamenii acestia nici nu stiu pe ce procente se bazeaza. Au echipe slabe. Sunt in stare sa fac campanie si sa lipesc afise pentru ei, dar vor fi mancati de masina electorala a PSD. Cred ca o decizie inteleapta a intelectualilor de dreapta, ar fi sa apara cat mai mult in spatiu public si sa-si argumenteze decizia.

    • Exagerati cu „masina electorala ” a PSD.Hai sa fim seriosi!
      Aceasta „masina electorala” s-a gripat de cateva ori in ultimii ani,ce sa mai zic ca unul dintre „soferi” poate se mai pomeneste si cu un dosar penal ; pentru depasirea limitei permise de fraudare ;-) ( ase citi Dragnea )

  7. Dna Jela,
    Cand spuneti ca stiti ca suntem putini, dar nu stiti exact cat de putini, exprimati in mod patetic marea jale a sperantei ca propasirea neamului nu prea are pe ce sa se sprijine.
    Cand, propuneti ca scoala/biserica/sindicatele, de ce nu, sa se transforme in agenti electorali comiteti,cred, o eroare de amplasament ce sugereaza nostalgia regretabilelor fronturi.
    In logica fiziologica a democratiei, daca am dori sa stim „exact” cati suntem, ar fi suficient sa militam pentru votul obligatoriu macar doua, trei cicluri electorale. Am sti cu totii cati suntem si mai ales ce vrem. Abia apoi vor putea fi luate in consideratie fel si fel de ipoteze. Altfel e sigur ca discursul coafezelor nu se va intalni in veci cu discursul celor care tund lana oilor. Cu piele cu tot.

    • Ati prefera sa exprim pompieristic marea minciună politicianistă? E credeam că e mai bine sa plecam de la realitate si chiar sa ramanem pe cat posibil in ea.

      • Dna Jela,
        Ati scris cateva carti importante despre chipul raului: cum a fost cand a fost. Cu siguranta sunt ceva kilometri de arhiva care v-au mancat ficatii. Jos palaria din punctul asta de vedere. Am crezut ca acribia dvoastra, ca si a lui Marius Oprea sau Gabriel Andreescu sau Dorin Tudoran si inca altii, poate nu atat de cunoscuti dar cu siguranta insuficienti, va ajuta curiosii sa lumineze burta chitului. Ne-am trezit cu o literatura horor, in care un capcaun cvasianonim devoreaza placid oamenii buni si priceputi. Efectul pervers al acestei literaturi este ca se creeaza impresia, falsa in ce ma priveste, ca daca oamenii buni si priceputi ar fi stat in fruntea trebii ar fi curs rauri de lapte si miere din aparat.
        Acum galceava literatilor -reala ori imaginara- nu numai ca sporeste confuzia in legatura cu ce a fost sau n-a fost. Aduce, in plus si mai grav, un discredit masiv legat de capacitatea reformistilor de a desena macar viitorul pentru copii nostri. Rezistenta prin cultura nu a facut decat sa fragilizeze oamenii si sa intareasca institutiile. Si institutiile de azi, ca si de ieri, nu vor sa fie conduse de boierii mintii, croiti sa moara cu dreptatea in brate. Institutiile nu vor anatomie, vor fiziologie.

        • Vad lucrurile acestea aproape total diferit de cum le vedeti dvs.
          Cred că legatura intre cărtile noastre extrase din arhive nu au o legatura atat de directa cu politicul, decat daca tineti neaparat sa le cititi prin aceasta grila. Ele au legatura cu memoria, iar memoria cu sanatatea unei comunitati. Efectul lor pervers cred ca-l exagerati. In Romania se citeste putin, tirajul acestor carti este mic, iar impactul asupra publicului este mult mai redus decat ar trebui sa fie pentru a genera efecte perverse.Singurul efect pe care am contat, in ce ma priveste, este sa ajute pe cine este dispus sa faca acest efort, sa inteleaga ce ni s-a intamplat in anii aceia si sa deduca si identifice urmarile in vielile noastre de azi.
          De ce nu conduc ”boierii mintii”, din pacate, este alta discutie. Dar nimeni nu cred ca a scris acele carti in acest scop imediat. Cel mult pentru ca efectul lor, in timp, să ducă într-o asemenea directie. Au fost epoci in care la carma tarii acesteia au fost si minti luminate, nu? si rezistenta prin cultura e un alt subiect. Deja al treilea….

  8. Dvs nu vreti sa intelegeti ca d-na M M nu este politician ? Cum v-am mai scris, este un f bun tehnician, cu idealuri frumoase, care gindeste sanatos, dar nu are profil de lider : charisma si DIPLOMATIE. De ce nu s-a inscris la preselectia din PDL ? De ce s-a apucat sa-l critice pe Basescu pe la T V, ca n-a facut bine aia si ailalta ? De ce nu a intrat in PMP, sau FMP, infiintate de Basescu ? Puteti sa faceti dvs cite scrisori doriti, pina nu o va sustine Basescu, totul e in van ! Vedeti, cum M M a fost f sigura pe ea, a inceput sa dea in stinga si in dreapta, fara nici un suport real, vedeti cum nu stie politica, diplomatie, ca traieste inafara realitatii, din idealuri ? ea se suie pe un cal alb , cu steagul dreptatii in mina si calca totul in picioare. Nu, nu merge asa ! Asta a putut s-o faca Basescu intr-o oarecare masura, dar cine are forta lui. charisma lui ? Cu cine va construi ea ceva ? N-are partid, Basescu n-o sustine, clasa asta poltica, asa cum e ea, o detesta, deci cu cine, intr-o tara corupta si inapoiata ca Romania ? Cu citiva intelectuali, cu dl Tismaneanu de la Washington ? Una e sa convingi in PE si alta e in Romania. Cu totii o sa ne intrebam in cite luni v-a fi suspendata, dupa noua lege. Dar cea mai acuta proble dupa mine este ca s-a pus cu Basescu si acesta n-o sustine !!!!

    • Cu tot respectul pentru dreptul dvs. la opinie și cu scuze ca va oblig sa va enervati nevoind sa inteleg ce-mi tot repetati, cred că noțiunea de om politic este mult mai larga si mai nuantata decat lasa sa inteleaga multele propozitii interogative din mesajul dvs.Mult mai larga.
      Eu cred ca acum vorbim despre ce e de facut acum. Ce va fi de facut intr-o etapa viitoare, cand drobul de sare va porni la vale, vorbesc de suspendare, ne vom gandi atunci ce e de facut. Caci dupa logica asta, cel mai sigur e sa asteptam sa iasa Victor Ponta, care nici nu va fi suspendat si nici n-are nevoie de sprijinul lui Basescu.Credeti oare ca de acea nu merg la vot 50 la suta din cetatenii Romaniei, ca nu au candidatii partide in spate, sau tocmai fiindca au?

    • Nu cred ca gresesc ca nu sint unicul „basist” care va vota MM, impofida sprijinului acordat de Basescu domnitei cu posete frumoase.
      Basescu si-a cam incheiat cariera ,cu bune ,cu rele,de voie,de nevoie.In ultimele luni marinarul si-a cam pierdut busola.

    • +1! Monica Macovei a performat ca politician doar intr-un cadru construit si gestionat de Traian Basescu. In afara (sau in lispa) acestui cadru, Monica Macovei nu este altceva decat o voce in desert.

      • Bugsy dear, excelent! Dar, tot o votez. Am mai scris: vreau sa-i verific potentialul. Altfel, cred ca gena comunista romana nu e pregatita pentru Monica Macovei-Presedinte.

        Ma gindesc si la Adunarea populara germana, care l-a ales pe playboyul Wulff presedinte, desi omul e null.

        Altfel, Diaspora la vot. Se poatre ca ponda sa nu intre in turul doi. Trebuie sa vrem. Caile Vaterlandului duc la ambasadele si consulatele romane. Fara vignieta, doar cu vointa.

        • Ma indoiesc ca va fi lasata masiv diaspora sa voteze. Mai sunt cam 45 de zile pana la vot si lista de sectii de vot pentru diaspora nu e afisata.

          Tare mi-e teama ca onor PSD o sa creeze sectii de vot numai la ambasade si consulate ca sa scoata ochii diasporei, care oricum nu or sa voteze cu Ponta.

          Nu o sa uite Ponta niciodata cum s-au mobilizat romanii de pe Coasta de Vest a Americii si s-au dus la vot cu mic cu mare in 2009 sa il voteze pe Basescu, cand televiziunile il dadeau castigator pe Geoana si urnele inca erau deschise pe coasta de vest a Americii pentru cateva ore dupa aceea.

          Insa nu de aia a castigat Basescu. Chiar si fara voturile tarzii ale romanilor americani tot ar fi castigat alegerile.

    • „De ce nu a intrat in PMP ?”

      Pentru ca doamna Udrea nu a vrut-o.

      Cat despre d-nul Basescu cred vrea sa castige d-nul Ponta alegerile. Cel putin asa se comporta. Il intereseaza mai mult viitorul politic al d-lui decat tara. Este in stare sa il accepte pe d-l Ponta presedinte decat sa vada PDL+PNL principalul partid de opozitie,

  9. Monica Macovei are miza in 2016 la parlamentare, nu acum. Acum isi testeaza/verifica capitalul electoral.

    .Daca obtine peste 10% ca independent inseamna ca merita efortul sa construiasca o platforma politica pentru 2016.
    Daca e sub 10% e fara sens sa construiasca si isi vede de alte treburi.

    Astazi, cand toti candidatii se bat pt. vizibilitate, chiar nimeni nu remarca absenta FIZICA a doamnei Macovei?

    – in provincie semnaturile pt. domnia sa se strang doar daca sunt trimise cu Posta. Exceptie Bucuresti unde la sediul de campanie poti sa semnezi pentru Monica Macovei „in persoana”. Cat naiba sa coste 2 liceeni in vacanta care stau la o masuta intr-un loc foarte circulat si cu un pix+formular A4 sa stranga semnaturile?

    Stiu, pot sa-mi listez singur formularul, sa-l completez si sa-l trimit cu Posta. E ok, e functionala treaba. Dar eu prefer o interactiune personala: un om platit de Monica Macovei imi trece datele cu mana lui intr-un formular care ajunge sa-i serveasca Monicai Macovei.

    Daca tot vreau ca Monica Macovei sa fie presedinte si semnez pt. asta parca as vrea sa faca un pas catre mine: cel care strange semnaturi sa imi dea un flyer de ex. cu programul politic al candidatului. E mai simplu sa listez un formular si sa-l trimit cu Posta, stiu.

    Insa ma intreb cum o sa fie dupa: tot asa, printam formulare si le trimitem cu Posta?

    Doamna Macovei nu relationeaza cu cei care o voteaza (se gandeste vreodata ca ar fi bine sa…)? Semnaturile vin cu Posta, prezenta in media si social media o asigura simpatizantii domniei sale asa ca de ce sa se consume?

    Candidatura Monicai Macovei e revelatoare, arata cati suntem normali la cap. Insa lipsa Monicai Macovei din propria ei candidatura ii altereaza scorul de la prezidentiale si pune in pericol 2016.

  10. Doamna, im pare rau sa va spun, dar repetati aceleasi clisee, false, pe care mai toti „analistii domni” de la oras le vad din sferele lor inalte, atunci cand e vorba de tarani.
    Sincer, am ramas „mut” cand am citit:
    „Aici, unde lumea votează la ordinul primarului, nu mesmerizat de Voiculescu/Gâdea/Ponta, este doar de scurt-circuitat relația dintre comunitatea sătenilor și Primar, distribuitorul de resurse, și explicată legătura indisolubilă, de vase comunicante, între corupție, furtișag și sărăcie. Nu există mai bun argument electoral. Trebuie să li se vorbească sătenilor prin școală și prin biserică, chiar dacă și acestea sunt relativ legate de primărie. Trebuie încercat, de fiecare dintre noi.”
    Adica scoala si biserica sa faca ce? Pe agentul electoral? Credeti ca la tara ar merge? Vedeti taranii cumva ca niste oite ratacite, mai prostute, care pun botu mintenas la niste vorbe mai „intoarse’? Adica la oras de ce nu ar merge? Vedeti, taranul simte imdeiat „aerele” de superioritae, chiar involuntare. Si in momentul ala ati pierdut contactul cu el.
    Banuiesc ca nu asta ati vrut sa spuneti, dar cam asa a iesit.
    Bun, sa zicem ca „argumentul electoral”( adica altfel nu ar avea rost,daca nu trebuie sa alegem pe cineva, nu?)ar fi sa le explice cum e cu furtisagul,si coruptia…te umfla rasul, zau!
    De regula, primarul, popa si directorul de scoala sunt cei mai „conectati”. Se adapa de la acleasi surse de bani, bugetul de stat-in cea mai mare masura, sau bani nefiscalizati, in cazul bisericii. Scoala este varza, profii lipsesc mult prea des de la ore ( dar sunt platiti, evident)…daca la oras vi se pare un dezastru, la tara este un infern. Astia sa explice cum e cu furtisagul?
    Mesmerizati sunt si la tara, nu va fie frica. Primarul are doar votantii care beneficiaza cumva de „favorurile” lui, in rest nu e diferenta fata de oras. Doar ca ponderea „favorizatilor” e mai mare, pe cap de locuitor, populatia fiind mai mica, implicit si pondera celor care au ceva de castigat daca au „ciocu mic”. Nu ca le spune primarul, ci pentru ca pot sa-si piarda micile privilegii care-i ajuta sa supravietuiasca.
    In plus chestia cu vorbitul, si gata, taranii au cazut pe spate e chiar aiurea. Nimeni nu sta cu limba scoasa, la tara, sa asculte ce zic domnii care apar doar in campaniile electorale, care au impresia ca fac nu stiu ce hatar taranului, deh, il „lumineaza”
    Spilul e altul dupa mine. Ruralul are 70% din saracii tarii, infrastructura mai proasta ca la oras(nr de crese, drumuri, canalizare etc), basca un lung sir de indicatori sub jumatate fata de oras, si de mediile rurale din alte tari. Productivitate, capitalizare, nr de IMM-uri la mia de locuitori…si cate altele!
    In cazul lor (saracilor) saracia generaza coruptie. Chiar daca impresia e alta, in general.
    De ce credeti ca zona rurala este subfinantata(de toate guvernarile care au intocmit sau administrat PNDR-uri)? Se tin oamenii saraci intentionat, pentru a fi coruptibili. Un mare bazin de dependenti de „favoruri”.
    Doar in „visele” (scuzati) dvs ( sau ale dnei Macovei) credeti ca intai trebuie sa anihilam coruptia si apoi dispare, „automat”, saracia. Este o utopie, lucrurile trebuie sa mearga in tandem, altfel nu se poate. Ba in rural saracia este cheia si abia apoi coruptia.

    • Domnule,

      Mi-as mai permite sa adaug ceva.

      Doar lupa anticorptie nu produce bunastare. Ceea ce s-ar putea intampla in societatea romaneasca curatata maximum este asanarea finantelor statului, constructia de drumuri, autostrazi si cai ferate, poate imbunatatirea serviciilor statului in lipsa coruptiei si cam atat.

      Fara programe economice care sa duca la crearea de locuri de munca de inalta calificare, degeaba, populatia Romaniei tot saraca ramane, si tot dependenta de banii statului,

      Atunci cand vedem ca vin in Romania marile companii de productie aeronautica, aparate medicale, farmaceutica, cercetare genetica si altele, degeaba, locuri bine platite nu au de unde fi.

      Or asta inseamna stabilitate legislativa si incentive de a incuraja astfel de investitori sa vina in Romania.

      Nu aud nici o vorbulita despre programe economice sa puna pe picioare Romania, ci numai vorbe goale de campanie electorala, si asta de la toti candidatii inclusiv doamna Macovei.

      • Gresit dl. Gafencu.
        Justitia sta la baza bunastarii generale a unei societati.Sint studii pentru a atesta asta.
        Justitia puternica , adevarata,echitabila asigura si garanteaza:
        – echitate in accesul la resurse,educatie ,sanatate;
        – elimina coruptia de orice fel (mita,trafic de influenta);
        – competitia la orice nivel si in orice domeniu( educatie,comert,industrie,sanatate, politica).
        Si exemple continua ,iar subiectul este teribil de complex .Mai cautaiu ,mai reflectati :-)
        De aceea pentru mine un presedinte care garanteaza ceea ce s-a facut pana acum in justitie si va incuraja primenirea oamenilor din justitie si continuarea reformelor in justitie ,este teribil de important.
        Programe economice se propun la alegelire legislative.
        La cele prezidentiale discutam despre principii,presedintele este un garnat,un simbol si poate fi un promotor de curente de opinie in societate,dar nu guverneaza si nici nu da legi de unul singur.Poate doar daca era vorba de vreun dictator,dar pana si un dictator are nevoie de aprobarea aparenta a unei asa zise adunari nationale.
        Nu ma astept ca a doua zi dupa investire viitorul presedinte sa-mi faca un program de absorbtie de fonduri europene sau sa scada nu stiu impozite etc etc.Nu e treaba lui( nu in mod direct).

        • ce treaba are justita cu accesul la educatie?
          ce treaba are justitia cu competitia, cu concurenta pe o piata libera?
          ……….

        • „Justitia puternica , adevarata,echitabila asigura si garanteaza:
          – echitate in accesul la resurse,educatie ,sanatate;
          – elimina coruptia de orice fel (mita,trafic de influenta);
          – competitia la orice nivel si in orice domeniu( educatie,comert,industrie,sanatate, politica).”

          De acord, dar o justitie puternica, adevarata, echitabila este asigurata de o economie pe masura. Perioadele istorice in care au putut fi implementate reguli noi, mai bune si in care justitia a capatat autoritate urmeaza celor de crestere economica. Iarba creste pentru ca ploua, iar nu invers.

          • Domnule Hantzy, aveti dreptate.

            Atata vreme cat exista o economie puternica capabila sa genereze venituri superioare unor judecatori, judecatorii au motivatia sa mai faca si treaba fara a se lasa corupti.

            Insa atata vreme cat judecatorii au venituri mici, se pot lasa corupti la orice moment, indiferent cat de severa e legea. S-a vazut mai prin anii 90 in Romania.

            In SUA judecatorii au venituri extrem de bune. Seful Curtii Supreme are un venit de $700K pe an, la acelasi nivel cu presedintele american. Nici judecatorii de rand nu au venituri mici, de regula mult peste media salariului american tocmai din acelasi motiv.

    • De acord cu dvs. sa mearga in tandem! Dar cum sa facem sa fie simultane, eradicarea saraciei si a coruptiei? Intai dam bani saracilor si pe urma ii confiscam de la hoti? Sau cum. Altmineri sunteti mult prea exigent. Onul incearca sa spuna ceva, sa-si dezvolte o idee pe care o are si dvs. nu vorbiti de ideea aia ci-i reprosati ca nu vorbeste si despre IMM-uri si despre canalizare si despre toate celelalte binefaceri ale civilizatiei. N-am spus nicaieri ca taranii sunt prostuti. Dimpotriva. Cred ca dvs. spuneti asta. Iar mesmerizati nu sunt. Nu cad pe spate. Stiu doar bine ca primarul psd-ist le da, doar daca voteaza cum spune el. Pe cand cu Antenele este altceva. Nu dau nimanui nimic si oraseanul mesmerizat le urmeaza orbeste…. samd, samd. ASsta e, se intampla sa mai gandim si diferit, nu?

    • A gandi ca saracia (saracii) genereaza coruptie mi se pare inacceptabil. Legati cauzal probleme complet diferite. Se poate sustine, cu aceeasi usuratate, faptul ca saracia este generata de coruptie. Daca nu separam palierele in care trebuie gandite saracia si coruptia, vor parea continuu interdependente. Posibilitatea coruptiei apare in sisteme legale prost alcatuite. Chiar si in cea mai bogata societate, daca sistemul legal este o alternativa paguboasa la spaga (daca spaga este atat de eficienta incat riscul legal este insignifiant), coruptia va eroda acea societate. Mai simplu: mecanismul prin care cineva isi poate ameliora situatia financiara nu trebuie sa contina alternativa coruptiei. Altfel spus, coruptia trebuie sa devina ineficienta, impracticabila, iar asta nu se face prin cresterea nivelului de trai al respectivilor (ea poate ramane in continuare o alternativa eficienta, exemplele cred ca sunt futile pentru Romania) ci prin crearea spatiului legal in care coruptia este alternativa paguboasa dpdv al raportului risc/beneficiu.

  11. Ati scris frumos, dar sunt cateva chestiun icu care nu sunt de acord:
    -Aveti dreptate ca saracia aduce multe belele, dar este gresit ca administratorii banului public ar avea vreodata dorinta sau puterea de a schimba asta. Imbogatirea materiala si spirituala nu poate veni decat de jos in sus.
    -MM nu este deloc lipsita de bube. Face parte de mult din sistem, a trecut din opera de fundatie la butoanele sistemului, de multa vreme. Nicusor Dan a r fi, de ex, venit din afara sistemului.
    -Saracii, taranii, la fel ca si telespectatorii A1,2,3 au dreptul la optiune si la vot in functie de interesele lor (sau interesele percepute de ei ca fiind ale lor). E profund nedemocratic si cam
    pretios sa desconsiderati categorii de populatie pe asemenea criterii.

    • @Cristian
      De unde reiese asa zisa desconsiderare a doamnei Jela fata de cei despre care dumneavoastra insiva spuneti ca voteaza impotriva intereselor lor (si ale noastre, ca tara)? Sau simpla lor mentionare si ideea ca ar fi benefic pentru ei si pentru toata lumea ca cineva sa le deschida ochii vi se pare o insulta? In schimb, dumneavoastra va permiteti sa spuneti ca Monica Macovei e „plina de bube” fara sa gasiti de cuviinta sa va sustineti afirmatia. Probabil, lingusirea categoriilor defavorizate va face sa va considerati civilizat, dar argumentarea unei acuzatii si recunoasterea meritelor acolo unde ele exista scapa standardului dumneavoastra de civilizatie.

  12. Am citit articolele scrise in ultimul timp de dumneavoastra, de domnul Liiceanu si a ramas un lucru pe care imi e foarte greu sa mi-l explic: de unde atata inocenta? Chiar nu cunoasteti deloc populatia de pe aceste meleaguri? Dumneavoastra sunteti mai realista decat domnul Liiceanu dar sunteti, totusi, foarte departe de tragica realitate. Spuneti ca nu stiti exact cat de putini suntem. Eu nu sunt o persoana publica, nu trebuie sa afisez un optimism pe care nu il simt. Am sa va spun ce cred eu despre cat de putini suntem. L-ati mentionat pe Nicusor Dan. In Bucuresti, cea mai mare metropola a tarii, unde exista un numar insemnat de persoane educate si sofisticate, NIcusor Dan a luat sub 5%. La nivelul intregii tari mi s-ar parea o mare victorie ca Monica Macovei sa se apropie de acest procent. O voi vota pe Monica Macovei. Dar, in aceste conditii, nu pot sa nu ma intreb: cui prodest? Doar ca sa ni se puna oglinda in fata si sa intelegem ca nu suntem nimic in aceasta tara?

    • Eu cred ca orice ne-ar spune oglinda, e mai bine sa stim.

      Mie mi se pare ca stiu, atat cat mi-e omeneste posibil, ce se petrece in aceasta tara. Cred ca Bucurestiul, cu oamenii instruiti, nu mai e de mult un etalon. Uitati-va la absenteismul din Bucuresti, atunci cand se anunta procentul de prezenta la vot. Nici Bucurestiul nu mai e ce a fost odata. Vine multa lume aici in cautarea unui loc de munca si atat si sta de vorba cu tine, cu conditia sa nu-i vorbesti de oamenii politici si de partide, „toti o apa si un pamant”…
      De aceea cred ca un alt atu al Monicai Macovei este ca nu mai are in spate un partid. In spate, adica in spinare, ca pe o povara si ca pe o ghiulea de picior….
      Nu cred ca scorul lui Nicusor Dan trebuie sa ne descurajeze.

    • Personal va inteleg pesimismul .Si eu cand citesc prin presa tot felul de declaratii sau vad pe internet tot felul de interviuri ale concetatenilor nostri,imi sta minte-n loc.Nu pot sa inteleg de unde atata…stupizenie.Nu ma astept la ceva deosebit din partea lor,desi au fost momente cand s-au lasat dusi de val si s-a mai facut cate ceva si in tara asta.
      Dar totutsi refuz sa ma las innecat de pesimism: vreau sa cred,vreau sa fiu optimist.si eu voi vota MM( desi vom vedea daca strange si cele 200.00 de semnaturi) .
      Multi ,foarte multi ,uita ce greu a avansat tara asta in 25 de ani : acei 20 de ani celebri ai lui Brucan erau evident nerealisti.Toata lumea e de acord cu asta acum.
      Toti uita ca si societatilor din Vest ,cele propspere ,cele democratice le-au trbuit SUTE de ANI sa ajunga acolo,iar noi vrem sa ardem etapele intr-o generatie.Se vede ca nu e posibil,cel putin nu noi,romanii.Ne trebuie ceva mai mult timp.
      Ce vreau sa spun este ca in toti acesti 25 de ani am fost optimisit si de fiecare data am luptat sa conving cat mai multa lume ca anumite lucruri sint necesare si ca este neceasar ,in primul rand, sa fii optimist.La fel a fost si 1996 : 6 ani dupa revolutie a fost unhaos si o htoie de nedescris.In acei ani Romania a stat pe loc,iar esalosnul doi si trei al fostei nomenclaturi a propasit si instalat confortabil(nici acum nu am mai reusit sa scapam de ei).Greu a fost si in 2000 cand amales „raul cel mic”.Pentru 2004 a fost un punct luminos,dar atunci Basescu si D.A. au reusit la limita totusi.In 2008 si 2009 a fost si mai dificil pentru cei considerati reformisti.Si atunci la limita s-au impus cei „de dreapta”.
      Una peste alta,s-a mers tarsa-grapis inainte.Acum este inca un moment greu si sansele nu par de partea celor ce vor continuarea pe drumul inceput acum 25 de ani.
      Nu depinde decat de noi.
      Daca nu noi,atunci cine va face ce trebuie facut?

  13. Cum să facem să fim mai mulți ?
    Mai mulți cei care:
    – știm care ne sunt calitățile, atât cele personale cât și cele profesionale, deci putem să ne exercităm dreptul fundamental uman – acela de ”obținere a fericirii personale” – acționând în cunoștință de cauză;
    – putem să detectăm care sunt calitățile, atât cele personale cât și cele profesionale, ale indivizilor care își exercită dreptul de a fi aleși pentru a conduce destinele statului român;
    – știm că nivelul nostru de trai depinde nu numai de propriile noastre calități – educația și instruirea profesională precum și loialitatea față de statul român – sau de resursele spațiului în care trăim ci și de competența și loialitatea Conducătorilor țării;
    – știm că atingerea unui superior nivel de trai al națiunii depinde de CONTINUITATEA generațiilor de Conducători loiali;
    – știm că această continuitate este principiul fundamental al EVOLUȚIEI oricărei națiuni;
    – știm că emanciparea populației din ”spațiul Carpato-Danubiano-Pontic” a fost subminată constant nu numai de către de vecinii noștri (care au speculat cea mai reprezentativă calitate a noastră – aceea de a fi creștini blajini care nu acceptă să renunțe la respectarea legii care spune SĂ NU UCIZI – pentru a întrerupe fluxul continuității conducătorilor educați, competenți și loiali, Conducători care au izvorât în permanență din forța genetică a românilor) ci chiar de către acești Conducători ai noștri care – de două secole încoace – sunt venetici care (pentru 30 de arginți) au subminat puterea (prin crimă și dictat) – speculând condițiile de instabilitate socială, economică și politică care au fost o prezență permanentă în acest spațiu;

    Nu mai acceptăm să fim conduși de Pura Întâmplare !
    Știm că avem nevoie de un Președinte care să vegheze la crearea unei Legi adevărate !
    Știm că avem nevoie de un Președinte care să nu accepte distrugerea Legii adevărate!
    Știm că avem nevoie de un Președinte care să forțeze respectarea Legii adevărate!

    • Cu excepția acestui paragraf din postarea dvs., care pare introdus fraudulos de altcineva, sunt absolut de acord si va felicit.
      Dar In acest paragraf, aproape totul mi se pare de-a dreptul delirant, iertati-mi brutalitatea.
      Incepând cu calificative colective in genul „crestinii blajini” care ”nu ucid”… si crima si dictatul perpetrate de venetici…..

      „ știm că emanciparea populației din ”spațiul Carpato-Danubiano-Pontic” a fost subminată constant nu numai de către de vecinii noștri (care au speculat cea mai reprezentativă calitate a noastră – aceea de a fi creștini blajini care nu acceptă să renunțe la respectarea legii care spune SĂ NU UCIZI – pentru a întrerupe fluxul continuității conducătorilor educați, competenți și loiali, Conducători care au izvorât în permanență din forța genetică a românilor) ci chiar de către acești Conducători ai noștri care – de două secole încoace – sunt venetici care (pentru 30 de arginți) au subminat puterea (prin crimă și dictat) – speculând condițiile de instabilitate socială, economică și politică care au fost o prezență permanentă în acest spațiu;”

      • Doamnă Doina Jela, vă mulțumesc pentru felicitări !
        Totodată, îmi cer scuze pentru disconfortul creat de paragraful pe care l-ați citat și accept critica legată de acest paragraf.
        Cu siguranță că ideea pe care am dorit să o transmit cerea o exprimare în care patetismul nu trebuia să ocupe prim-planul. Linia de separație dintre patetism și delir este atât de difuză…
        Nu voi reuși, desigur, să corectez această eroare, chiar dacă acest generos spațiu al Contributors.ro permite o discuție ceva mai elaborată.
        Ceea ce pot încerca, pentru a diminua efectul negativ, este să fac o trimitere la sursele informațiilor care mi-au fixat ideea ”veneticilor politici din România”. Autorii din operele cărora am asimilat aceste idei sunt promovați aici, pe Contributors.ro: Lucian Boia și Vladimir Tismăneanu.
        În acest context am încadrat ideea că ceea ce este vândut astăzi de piața românească de media, acea piață aservită Sistemului Corupților sus-puși și protejată cu nerușinare de un CNA la fel de aservit, nu este altceva decât o manipulare de sorginte stalinistă a opiniei publice, o manipulare agreată tacit de cei care astăzi au majoritatea parlamentară cu scopul de a reedita uzurparea puterii după schema reușită de PCR în 1947, o manipulare care se află într-o ciudată sincronizare cu agresiunile recente patronate de urmașii celor din 1947 asupra integrității unui stat vecin cu România.
        Conducerea acelui stat a suferit lovituri destructive al căror efect devastator nu a fost potențat doar de disperarea Sistemului Corupției endemice care era supus contestării violente – în maidanul Independenței – de către populația autohtonă (un Sistem similar cu cel din România) – și care a preferat să permită intervenția – tot atât de brutală pe cât a fost de premeditată – forțelor paramilitare și militare ale unui hegemon frustrat care a și-a promovat în permanență interesele obscure clonându-le pe cele ale respectivului Sistem al Corupției.
        Patetismul este inevitabil atunci când Istoria se repetă.
        Această Istorie se tot repetă de două milenii începând din clipa în care Isus a primit sărutul lui Iuda.
        În acest context constat că a nu reacționa cu violență împotriva planului evident de sabotare a statului de drept din România de către cei care își permit să înjure vulgar reprezentanți ai Justiției în plin Congres al Organizației Politice de care aparțin este echivalent cu Înalta Trădare !

  14. De ani si ani de zile intelighentsia natiei se vaicareste ca avem parte doar de conducatori mincinosi, populisti, corupti etc., etc., etc.
    Cand apare in sfarsit cineva care macar nu evita adevarurile incomode (nici macar in ceea ce priveste un subiect sensibil, ca religia), nu e populist si cu siguranta nu e nici corupt, ghici ce face intelighentsia?
    Argumenteaza savant ca, desi candidatul e meritoriu, nu trebuie votat (???). Sau se vaicareste in continuare ca acel candidat e bun, dar de fapt nu e bun, n-are sanse, nu poate in niciun caz sa castige, orice-ar face e prost, trebuia sa faca orice altceva decat face, n-are echipa (fireste ca n-are, cand cei care ar putea de fapt da o mana de ajutor in loc de asta combat vitejeste pe forumuri), nu relationeaza, trebuia de fapt sa minta (neaparat frumos) etc., etc., etc., si ca-n general nu e nimic de facut, indiferent de subiect si actiune trebuia facut altfel, daca nu-l putem clona pe dl. Basescu viata nu mai are niciun rost, suntem pierduti, resistance is futile… Shikata ga nai.
    Toata lumea stie ca taranii ie prosti, nu pricepe nimic si nu voteaza „cum trebuie” (adica asa cum vrem noi, detinatorii adevarurilor absolute). Sigur, realitatea arata destul de diferit, anume ruralul voteaza cam la fel si cam in aceeasi proportii cu urbanul, diferentele geografice sunt mici… culmea, o caracteristica semnificativa e tocmai ca bucurestenii inteligenti si sofisticati voteaza in proportii mai mici decat provincialii etc. Dar asta, evident, nu poate fi decat din vina realitatii, ca se incapataneaza sa nu se conformeze teoriilor expertilor nostri.
    Si, desigur, e vina ametitului de Nicusor Dan ca, in loc sa ia sub 5%, din nebagare de seama a luat 8,5%…
    De aceea, va multumesc tuturor pentru tonul defetist si indemnul la abandon. Asa se schimba lucrurile in bine, indemnand lumea sa nu miste un deget, ca oricum e inutil.
    Tot de-aceea, cu irationalitatea tipica prostilor, comentariile dvs. imi dau un imbold suplimentar sa mai dau si maine o tura pe la cunostinte si prieteni si sa mai adun cateva semnaturi in sprijinul candidaturii doamnei Macovei.

  15. Incepand de azi se poate semna pentru Monica Macovei in Piata Unirii, la un cort situat in coltul cu cheiul Dambovitei in fata covrigariei Luca.

  16. Când am intrat pe pagina de facebook a lui Victor Ponta am avut senzatia, fără exagerare, că am deschis pagina lui Kim Jong-il. Ponta înconjurat de uniforme de poliție are, așa cum e normal în Corea de Nord, aproape o jumătate de milion de susținători pe facebook. Și mă îndoiesc că nea Ion din nu știu ce sat din deal, sau din vale, ar circula pe internet. Monica Macovei are pe copertă o imagine decentă, așa cum e normal la noi, și puțin peste cincizeci de mii de susținători. Concluzia vine de la sine.
    Chiar dacă o breșă în noroi se va închide de la sine, dacă, bineînțeles, nu e mereu susținută, o voi vota pe Monica Macovei. Lucrurile mari încep întotdeauna cu întâmplări nesemnificative. Ceea ce ne trebuie ar fi perseverența, în primul rând.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Doina Jela
Doina Jela
Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstituire a unui proces comunist- 1995- Humanitas, Bucureşti, Telejurnalul de noapte, Polirom, Iaşi, 1997,( Ediţia a II-a Vremea, 2005), Această dragoste care ne leagă, Humanitas, Bucureşti, 1998, ( ediţia a II-a Humanitas, 2004), Drumul Damascului. Spovedania unui fost torţionar, Humanitas, 1999, (Ediţia a II-a, Humanitas, 2002), carte ecranizată de Lucian Pintilie în După amiaza unui tortionar, 2001), Lexicomul negru, Unelte ale represiunii comuniste, Humanitas, 2001. Afacerea Meditaţia Transcendentală, în colaborare cu Cătălin Strat şi Mihai Albu, Reuşeşti sau mori– convorbiri emailate cu Vladimir Bukovski. Ungaria 56, Revolta minţilor şi sfârşitul mitului comunist în colab. Cu Vladimir Tismăneanu (Curtea Veche, 2006). O suta de zile nu Monica Lovinescu, editura Vremea, 2008. A îngrijit ca editor la Humanitas si apoi Curtea Veche Publishing numeroase volume de acelasi profil. A fondat si a fost multi ani secretar al Asociaţiei Ziariştilor Independenţi din România, filiala românească a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni cu sediul la Bruxelles (AEJ).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro