joi, martie 28, 2024

Câți trebuie să mai moară în spitale până când dr. Arafat ne dă voie să schimbăm sistemul de sănătate?

Ar fi îngrozitor dacă nici după drama de la Colectiv politicienii nu ar înţelege că sistemul de sănătate din România trebuie reformat din temelii.

Ştiu că vă este frică de reforme, stimaţi politicieni. Ştiu că sunteţi cu ochii pe banii care ajung şi la voi, pentru că sistemul este corupt până la miez. Ştiu că vă este teamă de reacţia lui Raed Arafat, de Antena 3 şi de ceea ce s-a întâmplat în ianuarie 2012, când lumea a ieşit în stradă. Dar sunt deja prea mulţi oameni care mor cu zile ca să mai continuaţi aşa.

În fiecare săptămână citesc despre dramele din spitalele de stat. Mai ieri a murit un băieţel trimis de medici acasă, deşi avea peritonită. Acum câteva luni, o doamnă, o bunică venită în vizită la nepoţi, a fost externată în capot şi a murit de frig pe câmpul de lângă spital. La Curtea de Argeş, zeci de oameni au ieşit în stradă după ce un copil din localitate a murit pentru că medicii au ratat un banal diagnostic. Un detaliu deja banal al acelui caz: medicii i-au trimis pe părinţi să cumpere medicamente pentru băieţelul internat în spital. Scenariul din „Moartea domnului Lăzărescu” se repetă periodic şi, după câteva indignări în presă, nu se întâmplă nimic.

Ştiţi care cred că a fost momentul ratat, când societatea ar fi trebuit să înţeleagă unde este rădăcina răului? Când l-am văzut pe baronul de Mehedinţi, Adrian Duicu, mulgând spitalul judeţean, făcând presiuni asupra medicilor de acolo pentru a achiziţiona echipamente nu doar scumpe, dar şi nefuncţionale. Era evident că acest scenariu se repetă mai peste tot în ţară. A venit drama de la Colectiv şi am descoperit că, în mijlocul Bucureştiului – nu în cine ştie ce oraş de provincie – la Spitalul Floreasca, aveam o secţie de arşi care a costat patru milioane de euro şi nu era pusă în funcţiune. Toţi tăceau, de la ministrul Bănicioiu, la primarul Chiliman şi şeful secţiei de chirurgie plastică, dr Ioan Lazăr – oficialii care, în aprilie 2015, inaugurau secţia, cu surle şi trâmbiţe. Dacă nu era incendiul de la Colectiv, o sigilau şi o redescopereau în mileniul următor.

Tot după această dramă am descoperit că se moare de pe urma infecţiilor intraspitaliceşti. Foarte repede au apărut şi relativizările: în toate ţările este la fel. Da, parţial este adevărat, iar spitalele din SUA au o mare problemă, dar ştiţi ce se întâmplă în România? Nici măcar nu se ştie câţi mor de pe urma infecţiilor nosocomiale. Managerii spitalelor bagă sub preş aceste decese. „Contaminarea e mult mai mare, dar nu e declarată. La deces, se declară doar şocul septic”, spunea un medic de la Spitalul de Arşi. Cum vreţi să diminuăm numărul deceselor cauzate de aceste infecţii, dacă nu cunoaştem amploarea fenomenului?

Eu nu am pretenţia că deţin soluţii miraculoase. Dar este momentul să realizăm că acest sistem de sănătate, neschimbat de nu ştiu câtă vreme, centralist şi etatist, este criminal. Familiile care au ceva bani au început să fugă la clinicile private, unde plătesc 150 de euro pe noapte, deşi cotizează şi la casa de sănătate. Nu este o rezolvare. Ar fi momentul ca oamenii de dreapta, câţi mai sunt, să ofere un proiect nou. Nu este greu, ne uităm ce se întâmplă în alte state. Trebuie spart monopolul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi eventual să preluăm/ adaptăm modelul Germaniei. Putem încerca o serie de privatizări-pilot a unor spitale. Din 2005, Germania a început să privatizeze, iar în 2014 circa 700 de spitale erau private, alte 700 erau administrate de organizaţii de caritate sau de Biserici, iar vreo 600 erau în mâinile unor entităţi de stat – autorităţi locale sau universităţi. Continuaţi procesul de transferare a spitalelor către autorităţile locale, dar fiţi cu ochii pe cei care le gestionează.

Ştiu că propaganda stângii va începe să spună că, dacă sistemul de sănătate ajunge în mâini private, săracii vor fi excluşi. O minciună ordinară, ştiţi prea bine. Mai bine aţi observa că exact oamenii săraci nu au bani să pună în plic şi mor la uşa spitalului de stat. Circa 28% din românii care au ajuns în spitale spun că au dat bani cadrelor medicale, susţine Comisia Europeană, dar toţi ştim că situaţia este mult mai rea.

Cât despre doctorul Raed Arafat, eu nu vreau să-l demonizez şi să-i arunc în cap toate relele, dar realitatea este că a devenit un simbol al încremenirii într-un sistem care ucide. Ce face la IGSU este o altă discuţie, dar este clar că, atâta vrem cât va face parte dintr-un guvern, va avea capacitatea să blocheze orice schimbare. Mă îngrozeşte şi mentalitatea sa coruptă, seninătatea cu care a justificat sponsorizările primite de ISU de la cei pe care trebuia să-i controleze. Dacă statul întinde mâna la şpagă, ce aşteptări să ai de la funcţionarii săi? Lăsaţi-l să plece pe dr. Arafat şi începeţi schimbarea. Va fi un proces dificil, care trebuie bine cântărit, dar fiecare zi în care păstrăm sistemul actual înseamnă încă o zi în care riscăm să mai pierdem o viaţă care putea fi salvată.

Distribuie acest articol

52 COMENTARII

  1. @george mioc.

    de acord ca daca esti sarac ai sanse sa mori in spitalele de stat. insa dvs nu ati bineovoit sa ne dati nici o dovada pentru a sustine afirmatia dvs ca saracii nu vor fi explusi daca se aplica planul de privatizare preconizat de dvs. pur si simplu sustineti ca aceasta posibilitate este o minciuna ordinare si „propaganda sfruntata”. nu spun ca nu aveti dreptate insa deoarce sunt mai ignorant de felul meu as avea nevoie de date mai concrete pentru a va crede pe cuvant. ma intrebamm de exemplu, ce s-ar intampla daca s-ar privatiza serviciile de urgenta. care ar fi stimulentele economice pentru firme private de ambulante sa deserveasca zone defavorizate precum ferentari sau sate greu accesibile.?

      • Cel mai adesea BINELE unora se susține pe SI MAI RĂUL celor mulți. E ca la politicieni: ca să o ducă ei bine, cei mai mulți trăiesc rău. Tot astfel, privatizarea sistemului sanitar, deci transformarea sa într-o afacere lucrativă nu-i conferă automat universalitate și desăvârșire. Atâta vreme cât sumele virate prin casele de sănătate rămân neîndestulătoare, e naiv să crezi că privatizarea e o soluție. Un sistem complementar mixt, privat plus stat, e mai atrăgător din acest pdv. Și, în orice situație, vor exista privilegiați ai sistemului, exact ca parlamentarii în politică, și cei mai mulți vor rămâne doar pacienții utili, cu rolul de contribuabili.

        P.S. pentru că tot veni vorba, spitalele privatizate sau clinicile moderne, noi construite din Germania au un renume tot mai rău. Motivul e simplu: personalul angajat pentru îngrijirea și supravegherea pacienților e tot mai puțin și, deși se operează pe bandă rulantă, menținerea pacienților la „intensiv” e tot mai scurtă. Chiar și spitalizarea e scurtata la un minim ce nu era posibil doar cu zece ani în urmă. Odată externați, pacienții își cumpără singuri medicamentele și, dacă e necesar, fac din nou coada la tratament sau consultul postoperator. Și asta chiar cu riscul ca pacientul externat sa aibă nevoie câteva zile mai târziu de o nouă internare, din cauza unor complicații. Se înmulțesc prea mult asemenea cazuri. În rest, statisticile dlui Mioc arată bine.

    • Sistemul sanitar privat ar functiona la fel cum firmele private de curierat deservesc toata suprafata tarii. Adica foarte bine si foarte eficient.

      Practic, statul, in momentul in care privatizeaza sistemul de ambulanta/urgente, trebuie sa impuna prin contract un SLA care sa cuprinda atat acoperirea teritoriala, cat si timpul de reactie. Practic ‘bogatii’ (cei de la oras – densitate mare) ii vor subventiona pe ‘saraci’ (sate cu densitate mai mica, distanta mai mare). Un strateg/manager bun de astfel de firma de ambulanta privata va fi in stare sa anticipeze pe baza statisticilor incidenta unor astfel de cazuri, si sa compenseze costurile „mici” (de la oras, unde se presupune ca traseul e mai scurt) cu „cazurile grele” de la sat (distanta mai mare, drumuri desfundate, orientare mai dificila, etc.)

      Pe langa asta, statul va trebui sa faca enforcement la contractul respectiv. De exemplu se plateste cu 10% mai putin. Important e ca statul sa arbitreze corect.

      Toata logica asta privind statul vs. privat e ca in general mediul privat gestioneaza mai bine resursele (finite), plateste mai bine personalul, atrage profesionisti mai buni etc. – desigur, in tarile/societatile normale. Dar probabil ca s-ar putea face si in Romania.

      Revin la comparatia cu firmele de curierat: incercati sa trimiteti acum un colet cu Posta Romana cand aveti la dispozitie Cargus/Fan Curier/DHL/UPS/etc. Privatii vin si ti-l iau de acasa sau de la firma, il livreaza la timp, poti vedea statusul trimterii fara niciun efort. In acelasi timp, statul iti pune la dispozitie cate un ghiseu postal gri-cenusiu cu functionari gretosi, prost platiti, serviciile sunt de calitate proasta, nu exista tracking number, nu exista customer service, nimic. Adica la fel ca si in sistemul sanitar.

      Cu conditia ca statul sa faca un contract cu cap (nu trebuie sa fie ei prea destepti, pot lua ca model ce au facut guvernele altor tari, merge si in Romania) cam asta ar fi diferenta intre sistemul de stat si cel privat.

      P.S. inca ceva. Doar ca tema de discutie. Hai sa zicem ca implementam un model in care cei mai saraci 5% dintre romani nu primesc serviciile respective, urmand ca atunci cand se imbolnavesc sa se duca singuri la spital, in timp ce 95% din populatie sa aiba acces la un sistem de top: dotare, performanta, empatie, juridic, etc. Ar fi mai bine sau mai rau decat este situatia de acum?

      • @tc

        inteleg logica argumentului ca mediul privat gestioneaza mai bine resursele. si tocmai de aceea ma intreb de ce un bun manager ar intra intr-o licitatie pentru a deservi zone mai greu accessibile sau defavorizate. este adevarat ca statul poate sa impuna clauze in contract care prevad ca respectia firma de ambulante trebuie sa deserveasca si locurile mai greu accessibile dintr-o un anumit teritoriu. insa firmele private nu pot fi obliglate sa-si ofere serviciile. pentru o firma privata, mai cost-effective ar fi sa-si ofere serviciile in zonele usor accesibile, ci o densitate mare de popuilatie, cu o retea de sosele relativ ok etc. pe scurt, ar prefera sa functioneze unde profiturile sunt mai mari sau mai usor de obtinut

        in ceea ce priveste intrebarea dvs daca nu ar fi preferabil sa excluzi 5% din populatie pentru a obtine servicii mai bune pentru restul as spune ca serviciile medicale de urgenta nu intra in aceeasi categorie precum firmele de curierat. – fie si dpdv economic. este mult mai ieftin/simplu sa platesti un camion si un sofer decat o ambulatnta cu echipaj. si in general nu mi se pare corect-i lasi pe unii sa moara pentru ca restul sa beneficieieze de pe urma lor. este altceva cand oameni care-si pot permita sa plateasca in plus beneficiaza de servicii aditionale sau ingrijire mai buna. dar un nivel elementar de acess la ingrijire medical si mai ales de urgenta trebuie, sau macar ar trebui sa fie, asigurat pentru toata lumea. sunt multi oameni in romania, inclusiv pe aceasta platforma, care se plang ca societatea noastra nu este suficient de civilizata. dupa cate inteleg societatile civilizate se disting inclusiv dupa modul in care isi trateaza cei mai vulnerabil membrii

        • @mc

          Te contrazici:

          „este adevarat ca statul poate sa impuna clauze in contract care prevad ca respectia firma de ambulante trebuie sa deserveasca si locurile mai greu accessibile dintr-o un anumit teritoriu. insa firmele private nu pot fi obliglate sa-si ofere serviciile”

          Statul poate lansa o oferta ptr. o licitatie, in care intre diversele clauze poate conditia ca orice adresa postala din Romania sa fie deservita cu mai multe „viteze”: municipiu resedinta de judet, oras, comuna, sat, ce-o mai exista in Romania. Intr-adevar, statul nu poate obliga firmele sa participe la licitatie, dar daca firmele au strategi/manageri buni, acestia vor fi in stare sa modeleze activitatea astfel incat sa socoteasca raportul dintre diversele tipuri de „service calls” si sa anticipeze cat mai aproape de exact costurile totale, dupa care sa ofere statului pretul lor cel mai bun, urmand ca firma cu cea mai buna oferta sa castige licitatia si astfel un contract pe o anumita perioada de timp. Ce e insa important e ca statul sa verifice aplicarea contractului si a calitatii serviciilor, existand evident si clauze contractuale care sa penalizeze drastic firma in cazul in care conditiile contractuale nu sunt respectate. Iar celor care sustin ca acest mod de lucru n-ar functiona le raspund ca fix asa merg lucrurile in multe tari si in multe domenii. Chiar si in Romania sunt domenii unde o parte din „comenzi” produc pierderi (ganditi-va la online shopping, la serviciile de curierat, la telefonia mobila, providerii de Internet samd). De ce nu lasa ofertantii de servicii „zone fara acoperire”? Fiindca stiu si ei ca bazandu-se pe modele din piete mai dezvoltate, in timp cererea de servicii va creste iar primii prezenti vor mentine o cota de piata mai ridicata decat daca s-ar fi dezvoltat de-abia cand „ar fi venit momentul”.

          De exemplu Dedeman a avut o strategie excelenta de a incepe in orase mici. Doua avantaje majore: terenul ieftin si concurenta slaba. In timp au ajuns la un volum mare de vanzari cumulate, care le-a permis sa negocieze altfel cu producatorii, au avut si un pic de noroc cu criza imobiliara din 2008 si acum deschid tot mai multe magazine si in marile centre urbane, ceva ce n-ar fi fost posibil daca ar incercat de la inceput sa se impuna acolo.

          Este incoerent:

          „si in general nu mi se pare corect-i lasi pe unii sa moara pentru ca restul sa beneficieieze de pe urma lor”

          „Restul” nu ar beneficia „de pe urma lor”. Eu aplicam pur si simplu principiul „greater good for the greatest number”. Deci daca astazi avem 10% morti „din neputinta” (lipsa baza materiala in sistemul material) dar sunt impartiti aleator, tema de discutie pe care am propus-o e daca nu ar fi dpdv strategic preferabil sa reducem numarul de la 10% la 5% si sa concentram cei 5% intr-o categorie mai usor ajutabila in timp (de pilda prin mutarea acestora in centre mai productive). Castigul imediat: 5% in plus la eficienta sistemului medical, si in timp castigul altor procenta din ceilalti 5%. Tu insa sustii ca e preferabil si moral sa moara 10% atata timp cat distributia acestora este intamplatoare.

          • @tc

            multumesc pentru explicatii si am inteles pozitia ta. te rog insa sa nu-mi pui vorbe in gura. niciodata nu am „sustinut ca e preferabil si moral sa moara 10% atata timp cat distributia acestora este intamplatoare”. Este legitim sa semnalezi faptul ca argumentul meu este pe alocuri inconsistent dpdv logic. Dar asta nu-ti da dreptul sa-mi distorsionezi pozitia si nu invalideaza tot ce am avut de spus. Ti-as pune in vedre ca tu erai ala care se plangea mai jos de modul in care se conduc dezbateri publice in romania .Nici nu stiu daca este mai rau sa fii cenzurat sau sa ti se atribuie afirmatii pe care nu le-ai facut.

            Cred ca respectivel noastre pozitii au fost trasate destul de clar. O zi buna iti doresc

    • dle mc. Deci vreti sa interziceti:
      . cumpararea de catre primaria Husi a unei ambulante
      . functionarea unor [aproape] ambulante la Cluj, cumparate de Arhiepiscopie

      toate astea sunt private. Avem si spitale gestionate de culte: le interizcem?

      PS. Stiati ca fundatia SMURD e tot privata????

      PS2. Chia asa de greu dispare marxismul din mentalitate?

      • @curios

        domnule curios,

        eu nu am zis ca vreau sa interzic ceva. probabil ca nu m-ati citi cu atentie. pur si simplu am raspuns la intrebarea domnului tc. si fiindca este vorba de atentie la ce se scrie, v-as pune in vedere ca nici p[rimaria husi si nici arhiepiscopia nu sunt companii private ci institutii publice care functioneaza, cel putin in principiu, nu pentru profit ci pentru binele comunitatii.

        si scuze, dar eu nu am adus marxismul in discutie. cred ca dvs subteti acela care nu nu poate sa scape de marxism. caci il vedeti unde nu exista.

  2. @george miioc
    uitasem sa mentionez ca in scenariul de mai sus se poate presupune ca zonele defavorizate vor fi in continuare deservite de catre ambulantele din sistemul de stat. care in viziunea dvs va fi mult redus si prin urmare si mai lipsit de fonduri. si atunci mi se pare legitim sa ma intreb daca nu cumva saracii vor fi si mai dezavantajati

    • De ce? Zonele dezavantajate pot fi foarte bine deservite de ambulantele din sistemul privat, si pentru ca aceste servicii vor fi platite de catre sistemul de asigurari de sanatate, vor avea tot interesul sa deserveasca cat mai multi pacienti.

  3. Stimate domnule Mioc
    Mi se pare exagerat ca dl. dr. Arafat să preia toată răspunderea pentru deficiențele sistemului de sănătate din România.
    De acord cu dvs. că sistemul trebuie reformat în profunzime. Nu dr. Arafat l-a adus în halul în care este și nu simpla privatizare ar rezolva lucrurile.

    • Sistemul nu l-a adus Arafat in halul in care este, dar Arafat s-a opus din rasputeri schimbarii si imbunatatirii acestui sistem. Si chiar si despre sistemul de urgenta, sunteti atat de siguri ca este chiar atat de „extraordinar” pe cat ne spune Arafat si ca mai bine de atat nu se poate? Oare?

  4. Exista si alte metode in afara privatizarii spitalelor. Un exemplu:

    http://www.bbc.com/news/health-35073966
    http://www.bbc.co.uk/programmes/p0392fzj
    Subiectul revine periodic la BBC
    http://www.bbc.co.uk/search?q=cuba%20healthcare

    Nu stiu daca este mai bine dar da rezultate. Un sistem mixt si bine echilibrat ar putea fi o solutie. Cei care isi permit financiar pot sa aleaga sistemul conventional-privat dar nu mai apeleaza niciodata la cel de stat (ca in Germania – daca ai trecut la privat acolo ramii definitiv). Cei care vor la stat sau nu isi permit sistemul conventional-privat accepta „dictatura” medicilor.
    Din pacate sistemul actual functioneaza pe principiul consumerismului. Doctorii sint prestatori de servicii platiti pentru serviciile prestate. Ca urmare trebuie sa aiba cit mai multi pacienti si sa efectueze cit mai multe proceduri ca sa cistige cit mai mult. Un doctor care are numai pacienti sanatosi moare de foame sau se apuca de altceva.

  5. dle Mioc felicitari. Poate v-ar ajuta cateva calcule:
    . salariu mediu brut in RO 2100 ron.
    contributie CASS cam 11% x 2100 = aprox 230 ron
    NU toti acesti bani ajung la Casa ce deconteaza prestatiile
    . contribuie 5 mil si beneficiaza 18 mil romani
    5/18 x 230 = aprox 64 ron lunar
    Cata sanatate GRATUITA se obtin de acesta suma?
    PS. am ignorat voit cheltuielile curente ale spitatelor si medicamentele compensate ce s-ar scadea din cei 64 ron.
    Alte cheltuieli privind spitalele provin din bugetul Min Sanatatii nu direct de la Casa.

    oare cunosc aceste cifre apostolii gratuitatii statale?

    • Aritmos,

      Sistemul romanesc e aberant pentru ca dupa expresia america, serviciile oferite sunt „one size fits all”.

      Adica aceleasi servicii de sanatate sunt oferite la acelasi pret celui perfect sanatos si fara familie de 20 de ani, precum si celui de 40, bolnav, cu o familie si cinci copii.

      Or asta e o atitudine foarte socialista si care nemultumeste pe toti.

      Pachetul de servicii medicale oferite ar trebui sa fie individualizat si platit exact o suma fixa pentru situatia concreta a abonatului, indiferent de venit. Asta o sa aduca servicii de calitate mai buna. Nu e normal ca 5 milioane sa contribuie toti depinzand de venitul lor, insa 18 milioane sa primeasca gratuit servicii medicale. Plus acceptarea faptului ca serviciile medicale peste un anumit nivel platitie din buzunar trebuie sa fie scutite de plata taxelor aferente la stat.

      Sistemul american are multe hibe, insa partea asta (de antamare a serviciilor medicale functie de nevoi) merge bine si asigura servicii de calitate.

      • dle Gafencu, va multumesc.
        Tinand cont ca un RMN costa cam 250 E, ca sunt tratamente ce costa 20 000 USD lunar, e clar ca doar contributiile „salariale” nu pot asigura accesul la [modern].
        Evident ca exista persoane -culmea, chiar printre MEDICI specializati in management medical- care sunt convinsi ca bugetul poate fi infinit.
        Cu ceva timp in urma incercam sa-l lamuresc pe un astfel de medic ca nu pot fi evitate prioritatile. Exemplul dat se referea la un chirurg care o lista de 10 candidati dar numai 4 organe gata de transplant si ca -indiferent de argumentatie- tot 4 organe erau.
        Am primit drept replifca un potop de insulte….

  6. Inca un indemn de genul: ” sa facem ca nemtii”. Germania nu este Romania si invers.
    Germania are o industrie farmaceutica dezvoltata si interesul sa o sprijine prin pretul si cantitatea medicamentelor. Germania are bani, sanatatea si asigurarile de sanatate(peste 300 de firmre de asigurari de stat(gen CNAS) ofera locuri de munca bine platite. Privatizarile sint facute acolo unde orasele nu mai au bani sau nu sint in stare de un management eficient. Situatia nu este roza, Germania este campioana la operatii. Spitalele opereaza tot ce prind ca sa supravietuiasca.

    Inca o data, a te inspira este ok dar a copia este o prostie.
    Pina acum s-a copiat si vedeti unde am ajuns !

    • E plictisitor modul asta pur romanesc de a spune ca „la nemti merge fiindca ei sunt bogati”. Tara aia e bogata FIINDCA face asa cum face, si nu invers. E o relatie de cauzalitate unde bogatia e after-effect-ul. Daca nemtii faceau ca dambovitenii, atunci erau si ei saraci.

      P.S. Oricum am constatat ca persoana care aproba posturile mi-a cenzurat (sters jumatate de paragraf) comentariul precedent (complet lipsit de injurii sau atacuri la persoana sau orice elemente care contravin legii sau bunelor moravuri) asa ca ma opresc din scris.

      • @TC
        Imi pare rau, nu m-am exprimat exact!? In domeniual sanatatii, nemtilor le merge bine pentru ca au bani ! Exact asa! In sanatate nu se cistiga bani ci se consuma. Unde se cistiga banii in Germania este alta discutie. Exista prea multe spitale, de aia nu prea exista liste de asteptare. Finantarea spitalelor se face de catre casele de asigurari (toti cetatenii sint fortati sa aiba o asigurare, plati directe exista doar pentru straini …) si de catre comunitati. Daca nu cistiga destul de la casele de asigurari (nu au destui pacienti, nu opereaza destul…) si comunitatile sint falite urmeaza privatizarea. Spitalele private se finanteaza numai de la casele de asigurari.
        Un astfel de sistem nu are viitor in Germania, ca model nici atit. Problema este cunoscuta dar in democratie se „trage” de timp. Viitorul guvern …

  7. „Ar fi momentul ca oamenii de dreapta, câţi mai sunt, să ofere un proiect nou. Nu este greu, ne uităm ce se întâmplă în alte state. Trebuie spart monopolul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi eventual să preluăm/ adaptăm modelul Germaniei. Putem încerca o serie de privatizări-pilot a unor spitale. „

    Sa vedem cum functioneaza de fapt sistemul de sanatate din Germania:

    1. In Germania, toti salariatii sunt obligati sa aiba asigurari de sanatate de baza (publice). Numai persoanele care castiga mai mult de 50.000 Euro pe an pot opta pentru asigurari private. O persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurare de baza (publica). Persoanele care au optat pentru asigurarile private de sanatate nu mai pot sa revina la sistemul de baza (public) dacat daca indeplinesc simultan doua conditii: nu au implinit inca 55 de ani si veniturile lor scad sub limita plafonului de 50.000 Euro pe an. 85% din populatia Germaniei are asigurare de baza (publica).

    2. Fondurile pentru asigurarea de stat sunt gestionate de organizatii NON-PROFIT. Ele sunt supuse unor reglemantari guvernamentale stricte si sunt constituite din contributia lunara a angajatilor si angajatorilor. O parte a acestor fonduri e finantata de stat (asistenta financiara) pentru a acoperi asigurarea persoanelor care nu au fost niciodata angajate sau nu platesc pentru sistem.

    3. Exista un sistem de preturi uniform in toata Germania (G-DRG). Acesta include plata medicilor, serviciile medicale, mancarea si cazarea din spital.

    4. Exista reglementari guvernamentale stricte care stabilesc calitatea actelor medicale iar serviciile medicale sunt supravegheate in mod continuu. Sunt colectate date prin diverse proceduri, fiind analizate sistematic (o rutina) de agentii guvernamentale.

    5. Sistemul de spitale din Germania este foarte vast avand aproximativ 2000 de spitale care sunt grupate in functie de apartenenta:
    a. 55% dintre spitalele din Germania apartin statului.
    b. 38% dintre spitale apartin unor organizatii non-profit.
    c. 7% dintre spitale apartin unor societati comerciale.

    6. Spitalele din Germania sunt faimoase pentru criteriile inalte de performanta pe care le impun. Ele au cei mai bine calificati medici care sunt acceptati sa practice ca specialisti numai dupa o pregatire lunga si intensiva.

    7. Spitalele din Germania au de regula camere cu doua paturi, pentru doi pacienti. In aceste spitale se poate plati o taxa suplimentara pentru cei care doresc o camera doar pentru ei.

    8. Nu exista liste de asteptare pentru operatiile importante si pentru tratamente.

    Este evident ca pentru obtinerea unor performante similare si in Romania, este obligatoriu ca procentul din PIB alocat sanatatii sa creasca substantial (Germania aloca 11.6% din PIB in anul 2010), la fel si salariile medicilor.

    http://en.wikipedia.org/wiki/Healthcare_in_Germany

    http://www.english.german-hospital-service.com/html/background.html

    http://www.amiexpat.com/2009/08/18/health-care-in-germany/

    Oare de ce rupe statul german orice legatura intre asigurarile private si cele de stat? (o persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurare de stat). Si de ce opreste accesul la asigurarile private pentru cei care castiga mai putin de 50.000 Euro pe an? Raspunsul: tocmai pentru a nu submina finantarea asigurarilor de stat (85% din populatia Germaniei are asigurare de baza – publica). Si asta intr-o tara cu salarii si cu o putere economica mult superioare Romaniei si cu un procent de 11.6% din PIB alocat sanatatii (in Romania procentul este mai putin de jumatate fata de cel din Germania – de salarii nici nu are rost sa mai vorbim). Statul german face acest lucru nu pentru ca are ceva impotriva sectorului privat ci pentru ca considera sanatatea populatiei o obligatie a lui si un drept al omului.

    P.S. Un fragment din articolul „Germanii sunt nedumeriti de discutiile pe tema asigurarilor publice de sanatate din SUA („Healthcare Debate”):

    Wolfgang Zoeller, un politician bavarez (landul cel mai prosper din Germania) care a fost parlamentar timp de 22 de ani, si care este „departe de a fi un socialist”, spune: „Pentru mine, problema asigurarilor publice de sanatate este o chestiune de umanism. Doresc ca fiecare persoana, indiferent de varsta, venit, stare de sanatate sau posibilitati materiale, sa fie ajutata atunci cand este bolnava. … Acesta nu este un principiu socialist, este principiul solidaritatii. … In Germania consideram ca societatea are anumite cerinte si responsabilitati pentu fiecare membru al ei. … Pentru noi este clar. Sanatatea reprezinta un risc care nu poate sa fie lasat pe umerii individului”.

    https://www.thelundreport.org/content/germans-confused-over-us-healthcare-debate

    • Multumim pentru explicatii.
      Poate exista mai multe, dar eu scot in evidenta o minciunica:
      „8. Nu exista liste de asteptare pentru operatiile importante si pentru tratamente.”
      Ba exista; cunosc cazuri.
      Ar fi si imposibil sa nu existe liste de asteptare.

      • @victor L

        Sistemul de sanatate din Germania si turismul medical

        Germania este considerata de catre multi oameni «Spitalul Europei».

        Fara liste de asteptare

        Avand unitati medicale din abundenta, bine dotate cu personal, Germania nu are practic liste de asteptare. Acest aspect este foarte atractiv pentru bolanavii (n.m., din alte tari) care nu pot beneficia rapid de tratament (n.m., in tara lor) sau care nu doresc sa mai astepte.”

        Germany health care and medical tourism services

        Germany is considered by many the «Hospital of Europe».

        No waiting lists

        With well staffed and abundant medical facilities in Germany the result is generally no waiting list. This is very attractive for people who cannot receive treatment quickly or are not able or do not want to wait for their treatment.”

        http://www.mtqua.org/countries/germany-medical-tourism/

        Nu exista liste de asteptare pentru operatii si tratamente importante.”

        ***

        There is no waiting list system for important operations and treatments.”

        http://www.heart-consult.com/articles/german-healthcare-system

        P.S. Am multi prieteni in Germania (majoritatea fiind sasi plecati din Romania), asa ca cunosc sistemul german de sanatate si din discutiile pe care le-am avut cu ei, si din vizitele pe care le-am facut in Germania.

        • Ei bine, eu cunosc doua cazuri de romani stabiliti in Germania din 1994, cetateni germani acum, care au figurat pe liste de asteptare; cca doua luni.
          NB,
          dar las-o jos cu Germania „«Spitalul Europei»” :P
          Prosternarea pentru tot ce vine din Germania nu este sanatoasa.

    • Felicitări pentru comentariul informat și consistent. Ar mai fi de menționat contribuția pentru sănătate de 14,6% din salariul brut.
      Eu aș aminti că bugetul total pentru sănătate din România este de 5,3% din PIB, 79% din acesta fiind din surse publice. Bugete ale sănătății comparabile cu al nostru mai au: Etiopia(5,1% din PIB), Cameun(5,1%), Botswana(5,4%), Irak(5,2%), Guineea/bissau (5,5%).
      Suratele din UE au bugete ale sănătății după cum urmează: Slovenia(9,2% din PIB), Germania (11,3%), Danemarca (10,6%), Franța (11,70%), Olanda (12,9%), Belgia *11,2%).
      Ei, dacă facem loc semnificativ în bugetul rahitic al sănătății și interesului privat, ne vom afla în selecta companie a următoarelor țări în care sănătatea este mai mult de 50% privată: Camerun, Cambodgia, Bangladesh, Ciad, Coasta de Fildeș, Egipt, Eritreea, Guatemala, Guineea/bissau, Haiti, India, Kenya, Liberia, Mali, Mauritania, Mozambic, Myanmar, Nepal, Niger, Nigeria, Pakistan, Sierra Leoane, Sudan, Tanzania, Uganda și alte câteva. Sigur, ar mai fi SUA, dar acolo ponderea sănătății private este cam la egalitate cu bugetul alcoat de stat programelor Medicare și Mediaid, pentru săraci și bătrâni.
      Pentru cine vrea sistem privat de sănătate, formula germană este cea mai bună. O susțin. Dar privatizarea largă a sistemului national de sănătate are în mine un inamic ireductibil. Orice pentru a o stopa!

    • @cetatean.
      Pro -centele sunt lamuritoare. Clenciul este la ce se aplica.
      Asa cum arata nenea Aritmos mai sus, chiar daca se dubleaza bugetul sanatatii si se gestioneaza de germani, pro-capita ajungem la 130 ron lunar.
      Cata sanatate gratuita vrem de aceasta suma?
      RO este o tara muuuult mai saraca decat orice model invocat.
      SI mai facem si orice e posibil sa sabotam vreo schimbare.
      Definitoriu fortele conservatoare sunt:
      . birocratia sanatatii care nu vrea sa-i scape nimic din mana
      . nomenklatura sanitara – care nu accepta critici sau sugestii ce -in alte tari- vin din partea asiguratorilor
      .sindicatele din sanatate – favorizta financiar de un sistem 100% de stat

      Amestecul celor trei e exploziv si se vede

      • @cinic

        Se pare ca nu ai inteles principiile de baza ale sistemului de sanatate german (care sunt si mai importante pentru o tara cu un buget de sanatate mic si cu venituri salariale mici, cum este Romania), asa ca voi repeta concluziile:

        Oare de ce rupe statul german orice legatura intre asigurarile private si cele de stat? (o persoana care opteaza pentru asigurare privata nu poate opta si pentru asigurare de stat). Si de ce opreste accesul la asigurarile private pentru cei care castiga mai putin de 50.000 Euro pe an? Raspunsul: tocmai pentru a nu submina finantarea asigurarilor de stat (85% din populatia Germaniei are asigurare de baza – publica). Si asta intr-o tara cu salarii si cu o putere economica mult superioare Romaniei si cu un procent de 11.6% din PIB alocat sanatatii (in Romania procentul este mai putin de jumatate fata de cel din Germania – de salarii nici nu are rost sa mai vorbim). Statul german face acest lucru nu pentru ca are ceva impotriva sectorului privat ci pentru ca considera sanatatea populatiei o obligatie a lui si un drept al omului.

        ***

        Un fragment din articolul „Germanii sunt nedumeriti de discutiile pe tema asigurarilor publice de sanatate din SUA („Healthcare Debate”):

        Wolfgang Zoeller, un politician bavarez (landul cel mai prosper din Germania) care a fost parlamentar timp de 22 de ani, si care este „departe de a fi un socialist”, spune: „Pentru mine, problema asigurarilor publice de sanatate este o chestiune de umanism. Doresc ca fiecare persoana, indiferent de varsta, venit, stare de sanatate sau posibilitati materiale, sa fie ajutata atunci cand este bolnava. … Acesta nu este un principiu socialist, este principiul solidaritatii. … In Germania consideram ca societatea are anumite cerinte si responsabilitati pentu fiecare membru al ei. … Pentru noi este clar. Sanatatea reprezinta un risc care nu poate sa fie lasat pe umerii individului”.

        https://www.thelundreport.org/content/germans-confused-over-us-healthcare-debate

      • „Perspectiva unui medic de familie. De ce ne pleaca medicii?

        Sunt medic, am 32 de ani si as vrea sa va explic cum vad eu acest exod, de ce exista si cum cred ca ar putea sa fie oprit. Va voi da multe exemple personale si voi ridica cateva teorii care, din motive mai mult sau mai putin evidente, nu s-au dorit a fi evidentiate.

        Romania pierde medici fiindca o clinica privata care raporteaza 80 milioane de euro venituri pe 2014 si obtine cam 60.000/medic angajat ii plateste pe acestia cu 5-600 euro/luna. Eficienti? Cu siguranta. Umani, respectuosi,recunoscatori,decenti? Discutabil.”

        http://smartwoman.hotnews.ro/Perspectiva-unui-medic-de-familie-De-ce-ne-pleaca-medicii-

        • In comentariul meu de mai sus, nu se observa bine suma cu care sunt platiti medicii din clinicile private. Sa nu se inteleaga 5.600 euro/luna, este vorba despre salarii intre 500 si 600 de euro/luna (conform medicului Cristian Suciu).

          http://tinyurl.com/hw6xmow

  8. Cu ce ar ajuta situatia din spitale demisia / demiterea lui Arafat? A, ar ajuta G4S / Falcon sa acapareze sistemul de urgenta, dar dumneavoastra pentru asta militati, nu-i asa? Sau nu v-ati dat seama?

  9. Daca pleaca Arafat se rezolva toate probleme din sistemul de sanatate intrat in faliment…El e cauza pentru care totul se destrama ! Am gasit-o in sfarsit.

    Halucinant articol. Singurul care a facut ceva sa mearga e scos de vina pentru ca tot restul doar s-a degradat continuu vreme de 25 de ani !

    • Nu, el este de vină pentru că, având creditul imens dat de români, s-a opus din răsputeri privatizării totale a sistemului. El este stavila în fața valului de noroi.

  10. Domnule Mioc, poate ca ar fi bine sa va documentati un pic inainte sa scrieti. Pun pariu ca nu stiti nici macar ce functie ocupa Arafat si care-i sunt atributiile. Amestecati tot felul de idei fara nici o legatura.
    Mor oamenii in spitale si Raed Arafat, secretar de stat la MAI, este vinovat?… Practic, Raed Arafat a creat SMURD. Ulterior, serviciile de interventii de urgenta a trecut la pompieri, pompierii militari au devenit IGSU – Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta.
    „Doctorul” Arafat din pozitia de secretar de stat nu conduce IGSU. Acolo exista o intreaga organigrama de cadre cu un Inspector General cap de lista (cu grad de colonel) si legi specifice cadrelor militare. Secretarul de stat de la minister poate eventual sa numeasca un nou inspector general, dar atat.
    Nici nu poate interzice donatiile. Ar fi oricum o aberatie… SMURD de la inceput a aparut si a crescut prin donatii. Cum sa interzici donatiile!?

    De la accidentul din Colectiv am aflat cu totii ca jumatate de tara nu ar putea functiona daca IGSU ar aplica drastic toate masurile posibile… Nici macar metroul din Bucuresti nu are toate autorizatiile la zi. Ar trebui sa curga demisiile.. si la sfarsitul zilei ne vom afla fix in aceeasi situatie. Sau poate ca am putea s-o gandim ceva mai constructiv?

  11. Ideile astea libertariene sunt bune intr-o societate superbogata in care nu exista oameni fara resurse. Problema fundamentala este salariul minim pe economie. Cand numarul de locuri de munca pentru romani in Romania va creste cu 4-5 milioane, cand salariul minim va fi in Romania doua mii de euro [in conditiile preturilor zilei], cand somajul va fi 1,5la suta atunci problemele astea cu sanatatea, cu educatia, cu locuintele se rezolva de la sine. Pana atunci vorbim degeaba.
    Domnilor ‘ziaristi’ astea sunt problemele de care ar trebui sa fiti interesati nu de propaganda untra capitalista.

    • Gheorghe, lucrurile vor ajunge acolo (salarii de 2000E, somaj de 1.5% – de fapt nu stiu ce visezi ca in nico tara ‘bogata’ somajul nu e asa de mic) doar cand se vor accepta idei mai de dreapta – si nu inainte.

      In PSDism majoritatea vor fi pauperi. Keep dreamin’.

  12. Nu ma pricep indeajuns sa stiu daca ce propuneti e ok sau nu, dar nu pot sa inteleg ce are dr,Arafat cu sistemul global de sanatate? Din cate stiu nu a fost niciodata ministrul sanatatii , iar ISU nu raspunde nici de contaminarea din spitale, nici de aparatele performante achizitonate si neutilizate.Asa ca, dati-mi voie sa privesc titulul comentariului ca fiind tendentios.

  13. Dle Mioc,va citesc mereu.De data aceasta nu inteleg.Toate activitatile sunt conduse de oameni.Omul potrivit la …..-O companie de stat condusa de un director numit de”cineva”. Isi fac salarii cum vor,nu platesc impozitele la stat si isi mai iau si prime.Cine ar trebui sa raspunda pt asta? Nimeni nu a reactionat negativ.Daca se privatizeaza toate vor fi in functie de venituri.Nu au venituri se inchide .In cazul sistemului de sanatate ,se va putea inchide? Sau vor santaja statul si vor cheltui mai mult pe servicii mai proaste.Cineva trebuie sa se imbogateasca si din asta dar tot pe banii tuturor.

  14. Nu dati cu parul, dar observ inca multi dintre protestatarii din 2012 in aparatea doctorului Calafat
    – „Pai mi-au dat 50 de lei sa strig pentru doctorul Calafat”.
    = Dar dece sa strigati?
    Raspunsul e adiere de vint, pardon, ridicare din umeri :P
    Arafat face rau actului medical, nu prin actiuni rele, ci impotrivindu-se oricarei modificari in sistem; accepta doar ce crede el ca e bine.
    Si nu e bine; se vede cu ochiul liber.
    (Chiar daca este in MAI, tot de sanatate se ocupa doctorul Calafat, nu de investigatii politienesti.)

    • Eu cred ca de vina sunt medicii veterinari, ca si ei tot de sanatate se ocupa.
      De catva timp sunt mai putini catei pe strazi; se vede cu ochiul liber.

      Nu stiu daca Arafat s-a opus inchiderii de spitale iar rezultatele se vad: dati o raita prin zona fostului spital Caritas si peripatetizati-va acolo suficienta.

  15. @george mioc:
    sistemul de urgenta condus de Arafat „preda” pacientii spitalelor. Arafat nu are nicio legatura cu cine conduce casa de asigurari sau cu conditiile din spital. spitalele private deconteaza si ele servicii la casa de asigurari. sunteti nedocumentat sau doar rau intentionat?

  16. Bine ca ati reusit sa loviti in singurul am care a facut ceva pentru sistemul medical romanesc!!! Dr. Raed Arafat, fara de care in ziua de azi nu aveam SMURD-ul a fost in sfarsit redus la tacere!

    In tara asta, daca vrei sa faci ceva, ti se da in cap!
    Stiati ca daca pui intr-un vas fara capac multi crabi, nici unul nu va scapa de acolo? Daca incearca unul sa iasa, atunci toti ceilalti il trag inapoi.

    Noi daca apare unul care incearca sa faca ceva (nu sa dea din gura inutil), facem ce facem si-l mangim cu noroi ca sa semene cu noi ceilalti….

  17. O mare parte a stricaciunii este data de facultatile de medicina din toata tara , care scot pe banda rulanta rebuturi. Si asta de decenii. Bineinteles ca propaganda si prostirea oamenilor lucreaza:: facultatile sunt ok, medicii sunt ok, dovada ca fac fata cu brio in strainatate etc.Evident ca cei care au curaj sa plece sunt cei mai buni. Problema este cu cei care raman si mai ales cu noi , care cadem pe mainile lor. Dar cand sunt ” educati ” de ” genii ” multilaterale , precum dr. Florin Bodog=senator PSD= medic chirurg= decan a facultatii de medicina din Oradea= 2 doctorate din care unul in economie = viitor candidat la primaria Oradea = fost sofer personal al unui alt specimen asemanator , Mircea Ifrim, care nici macar nu era medic, pe vremea cand era decan la medicina, tot in Oradea = viitor candidat pentru functia de rector a Univ. Oradea s.a.m.d. Asa ca putem spune , cu optimism: Doamne-ajuta! Si sa colindam toate moastele din toate marile citadele ale medicinei romanesti, ca de ex. Iasi. Asa ca doamne-ajuta!

    • Observ o marota a comentatorilor legata de medici: ‘Cei care pleaca sunt cei mai buni’. Nu este de loc adevarat. Pleaca doar cei care nu au legaturi si obligatii in tara. Cei care pleaca sunt doar mediocri. Sunt cei care aspira la un loc mult mai inalt decat nivelul lor de competenta real. Pleaca doar cei care sunt lasi. Daca ai curaj atunci ai si curajul sa faci lucruri in tara ta.

  18. Cineva care nu stie problemele, dar stie sigur solutia.

    Primul pas in reformarea sistemului de sanatate ar fi sa renuntam la astfel de texte si lozinci.

  19. Autorul evita cu grija sa mentioneze un lucru: in Romania, oricine se poate trata chiar si astazi la spital de privat, intrucat Casa de Sanatate deconteaza aceiasi bani indiferent daca spitalul unde te-ai tratat este de stat sau privat. Asadar, de ce baietelul cu peritonita nu s-a dus la spitalul privat sa se opereze? De ce bunica nu s-a internat la spitalul privat, desi avea posibilitatea? De ce spitalele private, mult mai bune, nu fura toti clientii spitalelor de stat, din moment ce competitia exista?

    Stim de ce: pentru ca cer o gramada de bani in plus fata de ceea ce iti deconteaza casa de asigurari, si multa lume nu isi permite. Pentru o cezariana, de ex., in 2013 eu am platit 40 milioane in plus pe langa ceea ce deconteaza casa de asigurari (vreo 15 milioane). La stat as fi dat spaga maxim 20 de milioane. Asadar mult mult mai scump, sau altfel spus, mult mai ineficient decat spitalele de stat.

    Fai costul interventiilor medicale in privat comparabil cu spitalele de stat, si pacientii or sa vina ei singuri la spitalele private, fara a mai fi nevoie de reforme, privatizare sau schimbarea lui Arafat. Dar vezi, asta nu scrie in ziarele pe care le citeste dl Mioc.

  20. Articol scris de cineva care nu cunoaste cum este organizat sistemul public de sanatate, nici in Romania si nici altundeva. Chestii dintr-astea ca sistemul e putred si trebuie reformat de la baza sunt generalitati pe care le tot auzim. Hai fa un plan serios, sa vedem cam cum gandesti.
    Ma tem ca tot articolul are un singur scop : sa-l injure pe Arafat. Care nu e vinovat de relele din sistem, e doar un medic harnic ce-si urmareste visul : ameliorarea asistentei de urgenta din Romania. Pantru care – cei din sistem o stiu – a facut enorm, a schimbat o viziune, a mobilizat si instruit oameni, a reformat institutii. De-am avea mai multi ca el !

  21. Abia acum am aflat cum il cheama pe Dumnezeu. Numele real al lui Dumnezeu este Arafat. Va dati seama ca presedintele tarii, primul ministru, parlamentul, ministrul sanatatii, societatea civila, blogosfera, ambasadele, americanii, rusii, klingonienii toti toti toti vor schimbarea lui Arafat si nimeni nu poate face nimic.
    Va dati seama ca toata lumea vrea reformarea sistemului sanitar romanesc si nici Parlamentul prin legi, nici primul ministru prin H.G. nici ministrul sanatatii nu pot misca un fir de praf deoarece Arafat nu vrea. Bai Arafat e Dumnezeu.
    Va dati seama ce ridicoli sunteti. Suferiti cu toti de mesianita inversa. Aveti impresia ca exista un antihrist ( apropo e doar un parlit de secretar de stat) care blocheaza TOTUL si ca ar fi doar lapte si miere daca ar pleca Arafat. Mama ce pachet de reforme genial avem noi pregatit (nu l-a vazut nimeni) care ar invia si mortii dar Arafat blocheaza tot.
    Daca am ajuns sa citesc ca din cauza lui Arafat se prabusesc avioanele si ca daca ar pleca el ar fi mai putine accidente ma i-a cu fiori de groaza.

  22. 1. Ca si cum inainte de Arafat nu ar fi murit nimeni prin spitale.
    2. Statistic, raportat la numarul de incidente si accidente, mor mult mai putin dupa introducerea sistemului gandit si gestionat (inca) de Arafat.
    3. Arafat nici macar nu este responsabil pentru „sistemul de sanatate”. Doar pentru „sistemul de urgenta”. Numai ca unii (putenic „motivati”) nu au decat un scop: eliminarea sistemului public de urgenta, pentru a face loc sistemului privat. Arafat nu face decat sa le stea in cale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

George Mioc
George Mioc
George Mioc este antreprenor, CEO al unei firme americane (PSI Industries). Este stabilit in SUA din 1976. Este inginer: CDS, Scranton, Pennsylvania (1985) Associate Degree in Mechanical Drafting & Design Technology.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro