În condițiile actuale, în care sectorul privat din România are nevoie de asistență, soluția de susținere a creditului comercial printr-o schemă de reasigurare, este extrem de importantă.
Ce este creditul comercial? Creditul comercial sau creditul furnizor este acordat de către furnizorii de mărfuri sau servicii cumpărătorilor, urmând ca plata acestora să fie efectuată la o data ulterioară, stabilită de comun acord. Creditul comercial se acordă de obicei pe termen scurt, scadentele fiind intre 30 si 90 de zile.
Pentru o companie aflată la început de drum, creditul comercial este un instrument important, generator de cash-flow, care oferă posibilitatea acesteia să achiziționeze și să vândă produse sau servicii cu decontare ulterioară, conform înțelegerii părților. În comparație cu creditul bancar sau factoringul, creditul furnizor nu este purtător de dobândă.
De exemplu, o societate comercială specializată în vânzarea de produse cu amănuntul (en-detail), achiziționează marfă de la un distribuitor, urmând ca plata să fie efectuată conform contractului, la un anumit termen. În acest interval, societatea comercială beneficiază de credit comercial, din partea furnizorului.
În România, această practică este foarte des întâlnită, multe companii își susțin afacerile prin intermediul creditului comercial.
În țara noastră, volumul creditului comercial este de trei ori mai mare decât cea a creditului bancar, mai exact 383 de miliarde de lei (credit comercial) față de 117 miliarde lei (credit bancar).
Important de menționat că termenul mediu de plată al facturilor în România este de 115 zile, dublu față de media europeană și față de nivelul înregistrat în urmă cu 10 ani.
Acest fenomen a amplificat interdependența dintre companii, a majorat riscul sistemic și propagarea efectelor negative dintre companii, similar unui efect de domino. O verigă slabă în acest lanț, va genera efecte negative asupra întregului lanț de companii.
Situația neplății facturilor, de către o singură companie, aflată în insolvență, afectează într-un efect de domino, alte 4 companii. Fiecare dintre aceste 4 companii se poate afla, la rândul său, în situația de a intra în insolvență, lucru ce duce la disponibilizări. În final, va fi afectat chiar statul, întrucât va crește șomajul și vor scădea veniturile publice.
În momentul de față este importantă susținerea unei scheme de reasigurare a creditului comercial tocmai pentru ca motoarele economiei să continue să funcționeze.
Nu vom putea merge înainte punând lacătul pe economie sau discutând despre această problemă într-un mod populist. Din contră, ne vom afla în situația în care și mai mulți oameni își vor pierde locurile de muncă, suplimentar față de cei 1 milion de oameni, ce au contractele suspendate și cei 400 de mii, ce au contractele de muncă lichidate.
Efectele directe asupra economiei naționale vor fi grave.
În prezent, circuitul economic este blocat, companiile din România se confruntă cu două situații. Fie lucrează cu plata pe loc ori nu își încasează facturile la timp, iar scăderea volumului de asigurări a creditului comercial va agrava această situație.
În România, un număr de 3000 de companii își asigură facturile și cca. 60.000 de companii primesc credit comercial de la aceste 3000 de companii. Acestea asigură un procent de 80% din cifra de afaceri a companiilor din România și cea mai productivă zonă a economiei românești.
Efectul susținerii creditului comercial va favoriza activitatea economică, a locurilor de muncă și va evita blocajele din economie.
De asemenea, susținerea printr-o schemă de reasigurare a creditului comercial este una dintre acele măsuri pe care guvernul va trebui să le susțină în vederea sprijinirii mediului de afaceri, mai ales în situația de față, în care economia României trebuie să revină pe creștere.
Scheme de reasigurare a creditului comercial au fost implementate în Germania, Franța, Germania, Marea Britanie, Belgia, Danemarca, Slovenia, Olanda sau Norvegia. De asemenea, Polonia, Italia și Ungaria se află într-un stadiu final de aprobare a unei astfel de scheme, de către Comisia Europeană. Guvernele din aceste țări susțin scheme de reasigurare a creditului comercial tocmai pentru că un stat puternic este cel care dă semnalul repornirii economiei. Iar companiile din România au nevoie de implicarea statului.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Cu alte cuvinte, în articol se solicită asumarea de către statul român a pierderilor financiare ale companiilor care utilizează doar creditele comericale. Mulţumesc, nu sunt de acord cu această soluţie.
Compensări globale s-au mai făcut în România, atât în perioada comunistă, cât şi în toamna 1991. Rezultatele au fost catastrofale deoarece conducătorii întreprinderilor/companiilor care nu s-au îngrijit de finanţele entităţilor din subordine au continuat să producă pierderi după operaţiunea de compensare în lanţ a facturilor neplătite. Mutualizarea pierderilor este o contraproductivă!
@Petre Opris
Da și nu.
Asigurarea creditelor de către stat pentru un timp limitat probabil e inevitabil. Se face acum în multe state partenere din UE.27. Nu trebuie „salvat”, nu trebuie subvenționat „trecutul”, intreprinderi care nu au viitor. Greu de decis. Se poate vedea la ceilalți care sunt domeniile și intreprinderile care vor crea locuri de muncă azi și în viitor. Comisia cere acum un plan „sustenabil de reconstrucție economică” de la fiecare stat partener în UE.27. Unele investiții le face statul (infrastructura căi ferate moderne, digitalizare). Inovații se fac în intreprinderi private, cele mai multe sunt integrate în lanturi de producție continentale (baterii electrice, AI, cloud) sau globale. Cred că trebuie ținut cont de „Green Deal” al Comisiei 2021- 2027 care va avea ca parte componență un preț pe CO2 în UE.
Acel Green Deal va „rupe gatul” multor firme, vezi industria auto, pe butuci, din motive ideologice. Subventii acordate fara noima si sens.
Corect! Subventiile, ca intotdeauna, vor merge la baietii destepti, cum merg cam peste tot, Iar propaganda politica de la centru se va lauda cum au inverzit energia.
Dacă ar fi doar motive ideologice ar fi simplu. Dar e vorba de faptul că nu prea există alternativă dacă vrem să mai trăim cât de cât bine și dincolo de ziua de mâine. Nu zice nimeni că e o tranziție ușoară, doar că nu prea există alternativă reală. Doar la nivel ideologi. Numai că asta nu prea ajută la nimic.
Mie articolul mi-a intarit convingerea ca, cel putin in Ro, tocmai creditul comercial este cel care functioneaza foarte bine; statul mai bine s-ar preocupa de ce functioneaza prost si mai cu seama in propria-i ograda; si mai ales sa-si plateasca facturile cat mai rapid;
„În prezent, circuitul economic este blocat, companiile din România se confruntă cu două situații. Fie lucrează cu plata pe loc ori nu își încasează facturile la timp”
pai unde se blocheaza circuitul economic, ca sa stim cum dam o mana de ajutor ?
a) la micul comerciant ramas temporar cu marfa pe stoc, care nu si-a achitat facturile, dar nici nu are nevoie de marfa noua;
b) la furnizorul micilor comercianti sau producatorul gigant care nu si-a achitat facturile dar mai are in continuare nevoie sa se aprovizioneze pentru a produce pe stoc;
c) poate cumva chiar la stat ?
in cazul a) nu e nevoie de finantare sau asigurare, cazul b) e primul pas catre o explozie in lant a insolventelor, iar in cazul c) nu e nevoie de nici o schema, ca exista instrumente care deja functioneaza,
creditul comercial functioneaza foarte bine tocmai pentru ca furnizorii viabili chiar au capacitatea de a produce pe stoc pentru a compensa variatiile de consum vara-iarna; insa nu exista nici un argument sa produci un suprastoc prin care sa compensezi, spre exemplu si cantitatea de bere care nu s-a consumat timp de cateva luni in restaurantele inchise, in ipoteza utopica precum ca in lunile urmatoare consumatorul va recupera gapul si va readuce consumul anual la valoarea medie; vrand-nevrand, producatorul nu are decat optiunea de a-si diminueze productia medie anuala, mai devreme sau mai tarziu; si cu cat mai devreme, cu atat sunt sanse mai mari sa nu fie nevoit a pune deodata lacat pe usa;
si nu e de mirare ca sistemul creditului comercial continua sa functioneze si chiar previne intrarea in lantul insolventelor, ca stiu ei mai bine, furnizorii, pe cine si cat sa mai pasuiasca; si nici nu au nevoie sa ceara dosare cu sina, audituri si expertize savante si exorbitante.
Autorul articolului nu se adresează Uniunii Europene, ci autorităţilor române, iar tonul folosit este imperativ. Oare este bine aşa? Nu, în opinia mea.
Cine hotărăşte ce este bun sau rău în economia românească şi ce criterii de evaluare se folosesc în acest moment şi în viitor? Pauză. Însă „Noi” trebuie să strigăm la autorităţi, la Lună, la stele deoarece anumite persoane au rămas fără bani. De ce? Pauză.
Răspunsul „Da şi nu” mi-a adus aminte de o glumă despre o domnişoară, care a fost întrebată de preot dacă este virgină. Ea a răspuns candid: Nu prea!
@Kurt _ „Asigurarea creditelor de către stat pentru un timp limitat probabil e inevitabil.”
Cred că dl Petre Opris se referă mai degrabă la hazardul moral generat de un sprijin excesiv acordat companiilor care au un management ineficient, neperformant.
Exagerând puțin, dar nu mult (cer scuze d-lui P Opriș de i se va părea prea mult), un film din anul 1987 conține o scenă de referință pe acest subiect: https://www.youtube.com/watch?v=PF_iorX_MAw
Poate că firmele, dacă nu sunt „prea mari pentru a cădea”, provocând astfel costuri sociale mai ridicate decât sprijinirea lor, au nevoie uneori să se confrunte pe o piață concurențială în care autoritățile veghează doar la corectitudinea mediului concurențial.
Intervenția statului este un subiect îndelung și intens discutat…Desigur, este necesar sprijinul statului după ce statul însuși a impus condiții discriminatorii în piață (ca urmare a unei catastrofe, molime, conflagrații etc.). Dar este necesar ca un astfel de sprijin, cu resurse publice, să fie bine cântărit.
Bineînţeles că nu mă supăr, iar dacă se întâmplă, îmi trece. Vă mulţumesc pentru link.
M-a surprins faptul că autorul articolului a publicat inclusiv aici, pe această platformă, articole în care a prezentat corect problemele generate de legile populiste (salarii, pensii etc.) şi, dintr-o dată, solicită sprijinul statului pentru a salva companiile din România de la faliment, de-a valma. Nu ştiu unde este consecvenţa, dar cu siguranţă a greşit cu promovarea ideilor din articolul de faţă.
@Petre Opris
Va salut, stimate domn. Va citesc articolele si le apreciez.
Legat de tema de fata, aceasta este intr-adevar una sensibila, insa este necesar sa o abordam.
Sunt total împotriva unui bailout. Dar se poate incepe o discuție pentru a găsi o soluție. Încă o dată, nu bailout! Nu sunt pentru mutualizarea datoriilor, ci pentru ca statul sa se implice tocmai pentru a sprjini mediul privat.
Nu este un ton imperativ la adresa autoritatilor, ci mai degraba direct. Nu am dorit sa para ca am folosit un ton imperativ.
Inca o data, apreciez interventia dumneavoastra.
Pt ce avem banci ? se pot negocia linii de credit cu ele , daca firma este economic sanatoasa costurile cu creditele sunt reduse, costuri care trebuiei luate in calcul la stabilirea preturilor.
@ Claudiu Vuţă
Bună ziua, stimate domn.
Este lăudabilă ideea dumneavoastră privind iniţierea unei discuţii despre modul în care pot fi ajutate companiile româneşti să treacă peste efectele negative generate de pandemie.
De asemenea, vă apreciez articolele în care aţi descris problemele create bugetului de stat de către parlamentarii care au votat legi populiste şi de guvernele care au susţinut aplicarea lor.
În opinia mea, cele două chestiuni trebuie analizate împreună şi primul pas pe care l-aş sugera ar fi oprirea maşinilor de votat legi populiste şi de emitere a ordonanţelor de urgenţă pe bandă rulantă. De 30 de ani România este condusă prin Hotărâri ale Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România. Sistemul politic actual trebuie modificat radical, astfel încât propunerile legislative ale guvernului să nu mai necesite aplicarea lor în regim de urgenţă, iar Parlamentul să devină o instituţie legislativă în adevăratul sens al cuvântului.
În condiţiile actuale, de criză pandemică, ordonanţele de urgenţă sunt utile, însă după ieşirea din starea de alertă şirul acestora trebuie oprit de către Guvernul României.
Apoi, aşa cum spuneţi dumneavoastră, trebuie să se discute concret despre măsurile economice pe care urmează să le adopte conducătorii acestei ţări, în scopul ajutării companiilor româneşti şi străine care activează în România. Trebuie tratate împreună companiile respective, nu separat, deoarece au aceleaşi drepturi şi obligaţii în România.
Pentru asemenea discuţii trebuie invitaţi reprezentanţii Băncii Naţionale a României şi cei ai entităţilor financiare comerciale deoarece pot oferi detalii despre blocajele finaciare existente în societate – inclusiv despre creditele oferite de furnizori, pe care le-aţi menţionat în articolul de faţă.
Întrebările principale care ar putea fi formulate la discuţiile respective sunt în ce măsură bugetul ţării permite alocarea de resurse pentru companiile afectate, care sunt criteriile de acordare a acestora, cum sunt evaluate pierderile şi ce potenţial de dezvoltare pot avea afacerile vizate pentru a primi un ajutor financiar din partea statului. O masă oltenească este rotundă şi are trei picioare pentru sprijin. Eu mă gândesc şi la al patrulea picior pentru ca masa să fie stabilă – de aceea am formulat patru întrebări. De aici se poate porni structurarea eforturilor naţionale, având masa oltenească sub forma unui element sugestiv de inspiraţie.
Dacă vor fi lăsaţi doar politicienii să discute la asemenea întâlniri, vom avea un nou Turn Babel – în condiţiile campaniei electorale care se desfăşoară în paralel cu criza pandemică.
Apeluri la raţiune apar frecvent pe această platformă de comunicare şi dumneavoastră, stimate domn Claudiu Vuţă, aţi publicat articole despre problemele financiare create de legile populiste, despre resursele limitate ale bugetului de stat şi despre deficitul înregistrat în schimburile comerciale ale României cu alte state. Masa oltenească, din nou! De aceea am fost surprins de ideile insuficient dezvoltate din articolul de faţă.
Vă mărturisesc faptul că am luat cu mine, din România, cărţi de economie publicate în colecţia Băncii Naţionale a României. Deşi nu am studii de specialitate în domeniul economic, mă străduiesc să înţeleg ce anume au dorit să spună românii care au lucrat sau îşi desfăşoară în continuare activitatea în domeniul financiar în România, inclusiv în teze de doctorat publicate la sfârşitul anilor ’90. Nu am intenţia să depăşesc graniţele Războiului Rece în studiile mele, dar am nevoie să înţeleg de ce nu a fost bun sistemul de planificare economică din perioada comunistă pentru România şi alte state aflate în blocul sovietic. Într-un fel, este vorba despre căutarea efectelor negative generate de comunism şi găsirea în acelaşi timp a documentelor care pot confirma sau infirma anumite ipoteze.
În încheiere, vă doresc multă sănătate şi să aveţi puterea de a analiza şi de a scrie despre subiectele economice pe care le doriţi, aşa cum aţi făcut până în prezent.
Mi-a placut atat de mult modul cordial, impecabil, in care ati raspuns, incat daca m-ati fi criticat, as fi acceptat fara drept de apel critica dumneavoastra. Asta numesc eu comunicare la cel mai inalt nivel. Daca am discuta cu toii in acest fel, s-ar schimba multe in Romania.
Va salut cu multa simpatie.
Claudiu Vuta
Care pot fi alte ajutoarele de stat decat credite garantate de el ? statul nu poate distribui bani fara acoperire, bani care pot fi la randul lor tot din credite respectiv taxele si impozitele colectate de la noi.
Are statul autoritatea impartirii banilor fara ai putea recuperea ?
Aceste ajutoare prin care institii bancare pot fi derulate, bancile comerciale fiind destul de reticiente in acordarea de credite din diferite motive intemeiate, modelul industriei romanesti fiind inca labil, labilitate la care este insasi intretinuta masiv de stat prin guvern si parlament.
Unde incepem atunci cu aceste ajutoare ? cel mai eficient ajutor ar fi , persoane competente in posturile cheie din statul roman, pregatirea personalului necesar. Este un plan de lunga durata si va functiona daca electoratul participa, fara el orice incercari ar fi bani aruncati pe Apa Sambetei.
Pe scurt, meritocrație. Susțin această idee, dar sunt sceptic în privința aplicării ei de către politicienii din România, indiferent de partidul din care fac parte.
„Meritocrație” e modelul francez. Președintele E. Macron a vorbit acum în direct la TF1 duminica seară citoyenilor. Ce se poate spune, ce se poate formula într-o retorică franceză excelentă fără a denumi cauza problemelor franceze se poate afla la Paris.
Răspunsuri se găsesc mai mult în Olanda unde pe stradă trecătorii răspund azi direct cerințelor franceze și italiene de „transfer financiar gratuit” din nord înspre sud. UE în parmanentă transformare. Acum se discută relansarea economică cu sume gigantice. „Problema socialiștilor e faptul că se termină banii altora” a spus PM M. Tatcher/UK. Nimic nou în vest?
România cu o administrație franceză (socialistă, centralizată de peste 400 de ani) e visul românesc încă neâmplinit? Republica V franceză creată cu o Constituție pentru De Gaulle cu un Președinte puternic și un Parlament/opozitie slabă (SUA are în Senat comisii necruțătoare) simbolic e visul pe malurile Dâmboviței până a zi?
„Ai noștri tineri la Paris studiază
la gât nodul cravatei cum se leagă (M.E)”
Cred că tinerii de azi sunt tezaurul țării. Trebuie ….. ….