vineri, decembrie 3, 2021

Cacealmaua

Miercuri, nici nu mai știam cui se cuvine să închinăm ode. Pe adresa cui să expediem scrisori de mulțumire. Parlamentului României în întregul său? Unui partid anume? PSD –ului și PNL-ului care bătuseră palma spre a face, în fine, vrerea națiunii sau, mă rog, a poporului?
Și care printr-un imens sacrificiu, așa, cum nu sunt în stare să facă decât marii oameni politici, ne-au îndeplinit, în sfârșit, voința?
Aceea ca nimeni pe lumea asta, firește, lumea noastră românească, să nu mai aibă pensie specială. Nici parlamentarii, nici judecătorii, nici militarii, nici polițiștii și nici o altă categorie privilegiată. Sau, dacă o mai are, să plătească de să i se strepezească dinții. Impozite de 85%.
Așadar, miercuri, zvonul care începuse să circule încă din cursul dimineții, s-a adeverit. Trăiam o zi istorică. O „miercure albă”, așa după cum au edictat la unison atât dl. Florin Roman de la PNL cât și dl. Marcel Ciolacu de la PSD. Toate emisiunile de știri din cursul serii de miercuri au început să vină cu exemple. Ce sume fabuloase ar urma să piardă, ca urmare a punerii în aplicare a legii prin care ar urma să se impoziteze drastic pensiile speciale, parlamentarii. În funcție de mandatele avute și de orele petrecute la restaurantul Parlamentului. Acolo unde și prețurile sunt speciale. În sărăcie aveau să fie trimiși și magistrații. Și polițiștii. Chiar și securiștii. Mai, mai să te apuce mila.
Numai eu, un etern Toma Necredinciosul, eram, trebuie să admit, nițel pleoștit. Mi se infirmase profeția. Făcută într-un editorial publicat săptămânile trecute. În care scriam negru pe alb că despre pensii speciale se va vorbi în România și în 2024, și în 2034 și în veacul vecilor, Amin.
E drept, mai aveam alături încă vreo câțiva sceptici. Care începuseră deja să vorbească despre o posibilă, chiar despre o iminentă acțiune de contestare a legii la CCR. Care începuseră deja să intuiască dedesubturile electorale și nu numai ale cacealmalei. Și iată că tot miercuri, dl. Călin Popescu-Tăriceanu care, culmea!, cu numai câteva ore înainte se numărase printre votanții legii, a apărut la nu mai țin minte care post de televiziune și a început să o comenteze critic. De ce 85% și de ce nu 90%? De ce 90 și de ce nu 70%? De ce de la 7000 de lei încolo și de ce nu de la mai puțin sau de ce nu de la mai mult?
Dl. Tăriceanu nu a făcut decât să dea un semn. Acela că ordinul fusese transmis, recepționat și că a doua zi, dis de dimineață, avea să fie grabnic pus în aplicare. Doamna Renate Weber, avocat al Poporului, a dat fuguța și a depus la CCR o contestație. În care vorbește- ați ghicit!- despre discriminare. După această insă lăudată de revista Sputnik, cei ce ar urma să fie impozitați cu 85% ar fi discriminați. De ce unii români să plătească bir pe pensie doar 10%, iar alții de 85% pentru suma ce depășește modesta sumă de 7000 de lei pe lună? Printre respectivii figurând și ilustrissima ei persoană. Care de multă vreme nu mai are nimic în comun nici cu poporul, nici cu simțul ridicolului. Ci doar cu dl. Tăriceanu, cu Sputnik și cu propriile interese.
Sesizarea d-nei Weber va fi soluționată de inși precum Valer Dorneanu, Mona Pivniceru, Marian Enache, Daniel Morar. Pe cât pariem că va primi ok- ul? Și că despre pensii speciale se va vorbi în România și în 2024, și în 2034 și în veacul vecilor, Amin?
Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro și pe blogurile adevărul.ro

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. „Miercuri, nici nu mai știam cui se cuvine să închinăm ode. ”

    Nu-i așa că ziariștii cu experiență și analiștii de profesie „au plecat pe fentă” ?!

    Ei, vedeți, de aceea apreciez flerul gazetăresc și flerul d-lui Cristoiu, nu pentru morala îdoielnică a domniei-sale, ci pentru că dânsul „nu pleacă pe fentă”. :-)

    Toți „specialii”, de la militari, la judecători (inclusiv „constituționali”) și până la consilierii locali își vor proteja „drepturile” speciale de membrii ai unor „caste speciale”. Era lesmne de anticipat.

    • Vă rog să scuzați repetiția cu privire la dl I Cristoiu. Entuziasmul copleșitor și admirația față de dânsul sunt de vină. :-)

      P.S. De fapt am vrut să scriu „profesionalismul”, cu tot cu ghilimele, dar m-a luat tastatura pe dinainte. :-)

  2. ” Doamna Renate Weber, avocat al Poporului, a dat fuguța și a depus la CCR o contestație.”
    Corect.
    Dar pentru o corecta informare, contestatie la CCR in speta respectiva au facut si ICCJ, si CSM.
    Si da, votul din Parlament a fost o cacealma, un indemn a la Caramitru: „Mircea, fa-te ca lucrezi!”
    Exista o vorba: nu exista pensii nesimtit de mari, ci pensii nesimtit de mici.

  3. Romanii sunt deja impartiti pe caste ca ne place ori nu. Burghezia rosie a existat si pe vremea comunismului dar mai discret. Am avut colega de banca doi ani de zile pe fata unui primar de oras si acasa la ei am vazut cum se traia fata de ceea ce aveam eu in familie. Dar am tacut ca nu era sanse sa se schimbe ceva. Dupa 1990 urmasii acestei burghezii tin la aceleasi privilegii la care s-au mai adaugat interlopii. Daca nu va exista vointa politica pentru a se regandi din baza tot sistemul de pensii pe contributivitate, degeaba scriem mii de articole, nimic nu se schimba. Sunt de acord sa existe pensii de serviciu dar nu mai mari de 5000 de lei iar cele speciale desfiintate. Pensia de serviciu se adauga la pensia de limita de varsta si asociate ajung la venituri de peste 6- 7000 de lei. Oare lacomia si nesimtirea nu are limite la noi?!!!

  4. Cine pierde , cine cistiga din tot acest joc politic televizat ? Deja USR a spus cu -voce tare – ca se asteapta la o decizie nefavorabila data de CCR. PNL si PSD se joaca de-a – puia gaia – de-a -inelus invirtecus – si par a fi -umar la umar- atasati legii cu pricina . Avocatul poporului in definitia caruia – mai de voie, mai de nevoie -unii il numesc in media , al celor posibil certati cu legea , contesta legea la CCR .Premierul -Orban – intre timp vorbeste cu -zina maseluta – si decide -ca tema de campanie – modalitatea de a demite avocatul poporului (cu trimitere evidenta catre decizia CCR) . Presedintele iohannis nu se pronunta inca si asteapta , asa cum ne-a obisnuit , sa aiba ultimul cuvint . Intrebarea de 1000 de puncte este cea care se refera la decizia CCR .Vor fi sau nu vor fi impozitate pensiile speciale , conform deciziei parlamentului ca unic organ legiuitor ce deja a fost astfel confirmat de nenumarate ori de catre deciziile CCR . Daca in acest caz , asa cum a decis deja CCR , in cazul consensului unanim necesar in momentul dizolvarii parlamentului, se solicita acelasi lucru – DECIZIE UNANIMA – atunci USR este posibil pozitionat ca – raul cel mare – si totul se va decide in alegerile viitoare intre PSD si PNL. Daca CCR (supusa evident si presiunilor politice PSD -PNL si presiunilor posibil imediat viitoare ale strazii) decide contrariul, atunci USR isi maximizeaza votantii in dauna PNL si PSD . Ca o presupunere ,putem zice ca CCR va accepta decizia majoritar parlamentara , care este oricum semi – favorabila tuturor posesorilor de astfel de drepturi tiniind cont de posibilele modificari viitoare (mult mai drastice ) ce ar putea fi ca rezultat al deciziei noului parlament aparut in urma alegerilor . CCR o sa accepte legea ,ea merge la promulgare si probabil presedintele va zice DA.

    • @mafalda _ ” Intrebarea de 1000 de puncte este cea care se refera la decizia CCR”

      Habar n-am câte puncte face întrebarea, dar răspunsul previzibil este că decizia va fi foarte probabil în favoarea pensiilor speciale, atât timp cât CCR este o anexă a PSD, iar PSD e cea mai reprezentativă marionetă a cleptocrației.

      Dar, în acest context, ce mai cotează cine a contestat legea la CCR? Putea să o facă oricine dintre cei abilitați. Decizia CCR este cea care contează. Prin urmare, foarte bine că sunt investigate posibilitățile de a fi demisă d-na R Weber (asta este tot o „fentă”, pentru că demiterea domniei-sale este cvasiimposibilă), dar cea care este necesar a fi modificată urgent este Legea nr. 47/1992, care se referă la organizarea și funcționarea CCR.

      De asta erau necesare alegerile anticipate, NU pentru că PNL și dl Iohannis doreau cu ardoare puterea, cum scriau analiștii părerologi cu câteva luni în urmă!

  5. Și ÎCCJ a făcut contestație, dar na, aveți o obsesie cu Weber sau probabil vă este teamă să vă luați de ÎCCJ, că nu se știe niciodată când ajungeți pe acolo, este?

  6. Sunt de acord cu dvs. Sa piara lumea, dar pensiile speciale sa ramana!
    Ma mir ca s-a reusit manevra pe vremea lui Boc (fara magistrati, e drept)

  7. CURAT „cacealma”!
    Cu atat mai mult cu cat astia stiau PRECIS ca legea va fi contestata la CCR!
    Amestecand (intentionat!) pensiile cu adevarat „speciale” cu cele ale militarilor samd. (care, in realitate, sunt pensii „de serviciu” – doar ca pentru ele s-a „cotizat” la fondurile lor speciale de pensii) era limpede ca lumina zilei ca oamenii aceia vor fi nedreptatiti – si ca orice contestatie va fi admisa!
    Ca de obicei, PNL, PSD, PD (inclus, acum, in PNL) si satelitii lor din partiduletze „de autor”, fac blat! >:
    Praf in ochii fraierilor! In realitate, nici o surpriza :P

Dă-i un răspuns lui mflorian Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Prin adaugarea unui comentariu sunteti de acord cu Termenii si Conditiile site-ului Contributors.ro

Autor

Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Carte recomandată

 

Sorin Ioniță: Anul 2021 a început sub spectrul acestor incertitudini: va rezista democraţia liberală în Est, cu tot cu incipientul său stat de drept, dacă ea îşi pierde busola în Vest sub asalturi populiste? Cât de atractive sunt exemplele de proastă guvernare din jurul României, în state mici şi mari, membre UE sau doar cu aspiraţii de aderare? O vor apuca partidele româneşti pe căi alternative la proiectul european clasic al „Europei tot mai integrate“? Ce rol joacă în regiune ţările nou-membre, ca România: călăuzim noi pe vecinii noştri nemembri înspre modelul universalist european, ori ne schimbă ei pe noi, trăgându-ne la loc în zona gri a practicilor obscure de care ne-am desprins cu greu în tranziţie, sub tutelajul strict al UE şi NATO? Dar există şi o versiune optimistă a poveştii: nu cumva odată cu anul 2020 s-a încheiat de fapt „Deceniul furiei şi indignării“?

 

 

Carte recomandată

“Să nu apună soarele peste mînia noastră. Un psiholog clinician despre suferința psihică” – Andrada Ilisan

”Berdiaev spune că la Dostoievski singura afacere, cea mai serioasă, cea mai adîncă e omul. Singura afacere de care sînt preocupați toți în Adolescentul e să dezlege taina lui Versilov, misterul personalității sale, a destinului său straniu. Dar la fel e și cu prințul din Idiotul, la fel e și cu Frații Karamazov, la fel e și cu Stavroghin în Demonii. Nu există afaceri de altă natură. Omul este deasupra oricărei afaceri, el este singura afacere. Tot omul e și-n centrul acestei cărți. Și lipsa lui de speranță.” Continuare…

 

 

 

Carte recomandată

”Incursiunile în culisele puterii lui Vladimir Putin îi oferă cititorului panorama plină de nuanţe, paradoxuri şi simulacre a unui regim autocratic unic în felul său. Analizele lui Armand Goşu sînt articulate elegant şi se inspiră din monitorizarea directă a evenimentelor, ceea ce ne permite să traversăm nevătămaţi labirintul slav întins între Sankt-Petersburg şi Vladivostok.” (Teodor Baconschi)

Cumpara cartea, 39.95 RON

Daca doriti un exemplar cu autograf accesati linkul acesta

 

Esential HotNews

Top articole

De ce majoritatea modelelor climatice sunt „fierbinți”?

O bună parte din articolele mele publicate pe această platformă discută modele (simulări) ale variațiilor unor parametri climatici precum concentrația de CO2,...

Metroul la Otopeni – marele eșec al unor politicieni mărunți

Eșecul magistralei de metrou M6: 1 Mai – Aeroportul Otopeni este eșecul politicienilor preocupați să dovedească faptul că nu se poate, în...

Lașități românești, profituri maghiare (2)

LEGENDA, MITUL ȘI CULTUL LUI DRACULA Să fim serioși, legenda, mitul și mai ales cultul lui Dracula nu au...

Egalitatea și economia de piață

Narațiunea obișnuită despre egalitate în România este că acest „vis de aur” al poporului este pe cale să se destrame. Bogații devin...

Despre felonie si sperjur

Domnule Klaus Iohannis, Cand Marius Manole si Radu Paraschivescu v-au returnat decoratiile, a fost vorba de o despartire lipsita de orice ambiguitate....

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro