vineri, martie 29, 2024

„Cadavrul” din ghiozdan

Articolul acesta vine ca răspuns la obiecțiile ferme ale unor persoane la ideea reducerii importanței date lui Eminescu în școală. Ne-am obișnuit ca din ghiozdanul fiecărui copil, din cărți, din biblioteci, de oriunde să răzbată mirosul parfumat de tămâie al amintirii poetului Eminescu. Ne emoționăm la auzul numelui său și ne amintim de importanța lui pentru cultura română, pentru că poetul este încă viu în cuvintele nostre, în emoțiile și bătrânețile noastre. Cuvântul lui Eminescu este alb, sfânt.

Prima receptare – înainte de vreme

Eminescu este un poet din șirul de poeți români semnificativi pentru literatura română. Este adevărat că, pentru epoca sa, pentru romantismul românesc întârziat, Eminescu a fost o revelație, pentru că până la el nu a mai fost altul care să creeze o poezie ce trece dincolo de planul observabilului, al descrierii. Dar a face din Eminescu marele și unicul poet național, prezent obligatoriu în toate manualele, din clasa a VI-a până la liceu, e o greșeală. De ce? Punctul de pornire al acestui fenomen ar trebui căutat mult în spate, poate până la Maiorescu. Cert este că la un moment dat a apărut o generație de profesori de gimnaziu, liceu și facultate, școliți de alți profesori, care au considerat că Eminescu nu poate fi abordat în școală ca orice alt poet. Așa că ne-am trezit, în anii cei mai frumoși ai copilăriei noastre, în manuale, cu niște texte din care am înțelege noi ceva, dar se pare că nu e tocmai ce ar trebui să înțelegem. De aceea, profesorul nostru ne dictează câteva pagini despre ce semnifică versurile acestea puține. Noi trebuie să învățăm ce ni se cere pentru ca, la un moment dat, peste câțiva ani, să fim capabili să scriem un text asemănător referitor la alte poezii ale lui Eminescu. Ni se spune și că Eminescu are o zi pe care o sărbătorim la școală citind poezii și recitându-le, dar niciun alt poet nu are o asemenea zi. Profesoara insistă să ne vorbească despre Eminescu în acea zi și unii copii spun că profesoara lor aprinde în clasă o lumânare de ziua lui Eminescu, ca și cum acesta i-ar fi fost o rudă apropiată. Nu înțelegem de ce, dar se pare că e un poet pe care oamenii îl iau foarte în serios.

În orice caz, petrecem multe ore învățând propoziții și idei de-a gata despre fiecare vers din Peste vârfuri, în clasa a VI-a, poezie care este mult peste capacitatea noastră de înțelegere. Noi, copiii, nu știm ce este aceea tristețea copleșitoare cauzată de trecerea timpului, acceptarea cu resemnare a morții neîndurătoare. Avem doar 12 ani, am trăit prea puține, ne-am preocupa mai mult să citim despre Apolodor din Labrador. Apoi, în clasa a VII-a, după ce am descifrat un text greoi despre plecarea lui Nică humuleșteanul la școală, ne-am trezit cu o poezie lungă al cărei titlul nu-l înțelegem, Călin (file din poveste). Este iarăși un text pe care îl citim în clasă, dar doamna ne dictează despre trei secvențe și două nunți. Din toată „povestea” poeziei, am reținut numai că e vorba de gâze care fac o nuntă. Chiar am putea scrie doar atât la test? Nici în clasa a VIII-a nu am scăpat, citim Lacul sau Dorința.

Dincolo de aceste observații, Călin este o poezie de o finețe deosebită, imposibil de apreciat pentru un copil de 13 ani cu o atât de redusă experiență de lectură. Cum poate cineva, oricine, profesor sau realizator de manuale, să includă acest text în manualul de clasa a VII-a, când literatura suplimentară a elevilor de clasa a VII-a include Omul Invizibil de H.G. Wells ș.a?

Dacă însă aleg să studiez alte texte cu copiii mei la școală, atunci riscăm să luăm note mai mici la Evaluarea națională, în cazul în care elevii vor avea de lucrat pe un text de Eminescu. Orice analiză a unui text eminescian trebuie să fie redactată în anumiți parametri pe care cei mai mulți profesori îi cer și îi oferă de-a gata elevilor lor. Și atunci, cum poate un profesor responsabil să renunțe la manual și să aleagă alte texte, când știe cum se corectează la examen?

Da, este necesar sa transmitem copiilor o serie de valori ale culturii române, dar e oare aceasta cea mai eficientă metodă? Sau pur  și simplu nu ne pasă cum se face transmiterea aceasta și facem doar ceea ce trebuie, ne românizăm.

A doua receptare – fuga

Încă de la primele contacte cu Eminescu, le cerem copiilor să fie ceea ce nu sunt, adulți. Și dacă ei nu sunt adulți, îi facem noi cu forța, oferindu-le de-a gata ceea ce ar trebui să spună despre marele Eminescu. Și de aici se naște îndepărtarea de poezie și impresia de nestrămutat că Eminescu e un poet dificil de înțeles. Unor copii care nu au citit poezie și nu știu să simtă poezia, le cerem să îl comenteze pe Eminescu? Pentru cineva care știe ce înseamnă o poezie a acestui poet, ideea aceasta sună ca o blasfemie. Nimeni cu excepția a doi profesori ai Facultății de Litere, nimeni nu mi-a cerut punctul de vedere despre o poezie a lui Eminescu. De-a lungul anilor a trebui să regurgitez ceea ce au mestecat alții, a trebuit să învăț cuvinte și idei despre poezia eminesciană. Interpretările făcute textelor lui Eminescu sunt mai importante decât înseși poeziile. Vrem prin Eminescu să spălam minți sau să le îngrădim, să le croim după un calapod al inutilității, ascunzându-ne sub pretextul că Eminescu este poetul național?

A treia și veritabila receptare a specialistului

Niciodată până la facultate, când am putut să citesc și, pentru prima dată, să simt bogăția unui text eminescian – ca în cazul Odei (în metru antic) sau al poemului Memento mori – niciodată până atunci nu am rezonat cu vreun text al său. Acum, când sunt profesoară de limba română, îmi spun că pentru această disciplină școlară  „Eminescu este depășit și inadecvat”. Eminescu este un creator fascinant de poezie și proză, textele sale postume sunt de o profunzime deosebită, dar oare nu tocmai de aceea ar trebui să-l lăsăm să fie studiat la facultate, de către cei ce vor să fie specialiști, de către cei ce îl aleg? Un semestru întreg am citit Eminescu și am înțeles cine este, am înțeles și de ce despre Eminescu se vorbește în termeni omagiatori și consider că o asemenea personalitate nu trebuie îndesată cu forța în mințile fragede, ci descoperită. Țelul limbii române în gimnaziu este acela de a forma deprinderi de comunicare, textul fiind un mijloc, un pretext pentru diferite exerciții. Scopul lecturii unui text nu este textul în sine, nu este nici autorul, ci exersarea limbii, a vocabularului, a compoziției ș.a.

Consider că o lectură veritabilă a poeziei se poate realiza nu mai devreme de  16-18 ani, atunci când ai profunzimea sufletească să trăiești, să rezonezi la cuvintele poetice. În liceu, am putea învața să citim poezie, dar nu să analizăm texte eminesciene semnificative, încărcate de elemente filosofice, texte care nu pot fi înțelese în afara contextului cultural-istoric, romantismul european. Sunt un cititor pasionat de poezia română pe care am descoperit-o nu în manuale, nu citind pe Eminescu pe care nu-l vedeam decât ca pe un plângăcios, ci având un volum cu poezii selectate din opera literară a lui Arghezi și un profesor care ne-a cerut să citim un psalm arghezian și să-l comentăm. Noi, prin forțe proprii. Atunci a fost momentul când am descoperit poezia argheziană pe care am citit-o ani la rândul, cu pasiune. Și de aici, cu inima deschisă către poezie și știind, învățând să citesc poezie, apropierea de alți poeți a fost firească. Au urmat Eminescu, Blaga, Barbu, Stănescu, Sorescu, Mălăncioiu, Es. Pop ș.a.

Altfel, poezia nu mai are sens, iar lecturile din Eminescu sunt alte exerciții goale de semnificație, goale chiar și de istorie, care ne arată, încă o dată, incapabili să ne educăm copiii, tinerii. Între noi și ei apare un prag, o discontinuitate, căci noi aruncăm în ei cu informații, fără să educăm cu adevărat. Mai târziu ei vor trece pragul și la rândul lor vor face același lucru copiilor lor pentru că au învățat că Eminescu este un prag, unul pe care nu-l înțeleg, dar obligatoriu pentru orice român.

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

  1. Într-adevăr, la clasele V-VIII, poezia eminesciană nu poate fi receptată adecvat. La liceu, o dificultate în plus, față de acelea mai vechi, în privința înțelegerii corespunzătoare a poetului Eminescu o reprezintă plasarea elementelor de istorie literară abia la clasele a XI-a și a XII-a, contribuind astfel la inapetența structurală pentru istorie și memorie a tinerelor generații. Or, în absența interesului pentru istorie și memorie, forjarea identității devine cel puțin problematică. De asemenea, instrumentarea ideologică a lui Eminescu, în general și a poeziei sale, în particular constituie un alt neajuns. Fiind un reper identitar indiscutabil, receptarea tot mai problematică a poetului spune ceva esențial și despre universul mental caracteristic postdecembrismului, de exemplu. Oamenii de astăzi sunt cu totul absorbiți de splendorile și rătăcirile prezentului, astfel încât apelul la tragicul eminescian apare ca nerealist. În fine, meritele incontestabile ale poeziei eminesciene sunt fixarea limbii române literare moderne, pe de o parte și muzicalitatea unică a versurilor, pe de altă parte; în contextul indiferenței generalizate pentru exprimarea corectă lingvistic și, respectiv, al diversificării fără precedent a kitsch-ului muzical, unde să fie loc firesc pentru actualitatea poetului?… Cât despre filosofie și antitezele făcătoare de viață, după spusa poetului, ce-or fi acelea?… Evident, întrebările finale sunt retorice.

  2. Este suberb comentariul dumneavoastra (si nu folosesc prea des superlative) si atinge o zona care pe mine ma preocupa de ceva timp.
    Nu sunt profesoara de „romana” (nu imi place formularea cu „limba romana”, nici macar cea cu „literature romana”, pentru ca profesorul nu preda numai limba sau literatura, obiectul materiei fiind mult mai complex). Sunt o cititoare inraita si mama.
    Cred ca avem doua problem mari cu aceasta materie.
    1. Felul in care se dau examenele si ponderea lor in evolutia scolara.
    Mi se pare absurd ca scopul studiului literaturii sa fie un examen. Elevii nu mai sunt stimulati sa inteleaga ceea ce citesc sau sa gandeasca.
    Fiul meu (acuma are 28 de ani) a fost in razboi declarant cu toti profesorii (finalizat si cu dat afara din clasa) din cauza lui Zoe Tipatescu. El considera ca Zoe este cel mai grozav personaj al lui Caragiale, ca personajele lui nu sunt decat aparent tipuri si ca trebuie privit mult mai profund (unde statea feminismul :) ). Eu simt ca are dreptate, dar nici un profesor nu a trecut dincolo de Calinescu sau alt critic consacrat.
    Cand vorbim de poezie totul devine si mai complicat.
    Elevul nu face altceva decat sa bage o creatie artistica intr-un tipar de eseu. Imagini, idei, trairi, sensibilitate raman doar element de décor.
    2. Modul in care este construita programa
    Exista si poezii de Eminescu care se pot studia in gimnaziu (cat sa le deschida apetitul) dar cred ca exista cativa scriitori romani care merita, indiferent de directia de studiu (real sau uman) cateva ore in clasele finale. Si aici ma gandesc si la Eminescu. Dar si la Arghezii (si la ceilalti poeti mari interbelici), la Cartarescu (Travesti in clasa a 9-a, uauu; va dati seama cum s-au simtit copii de 14-15 ani; baiatul meu a studiat, din fericire REM). Cum sa te apropii de Nichita Stanescu cu o poezie?! Fiind profesoara de romana puteti construi o lista mult mai buna decat a mea.
    S-a trecut de la studiul in ordine cronologica, pe autori, la modul acesta faramitat, care nu il lasa pe adolescent sa se aplece asupra textului, sa intre in atmosfera. De la un mod prost la altul doar foarte putin mai bun.

  3. Sunt intru totul de acord. As mai adauga un lucru: in aceasta cultura de manual si de comentarii, miza nu e aceea de a-l intelege pe Eminescu (sau – la Istorie – pe Mihai Viteazul). miza e aceea de a repeta, cu o cadenta precisa, pana cand ochii devin umezi, ca ei sunt mari, ca sunt cei mai mari, ca ei dau masura lumii (sau cel putin a lumii noastre). Eminescu si Mihai Viteazul nu sunt teme de analiza si de discutie, ci repere ale identitatii nationale. Asta trebuie sa inteleaga elevul din lectiile de manual: ca ei sunt superlativul ideii de roman. Ca nu citeste Eminescu sau ca ju citeste despre Mihai Viteazul nu e nici o problema; faptul de a nu citi si de-a nu mediteaza asupra lor nu afecteaza cu nimic statutul lor de repere indepasabile. Asta e lectia unei literaturi si a unei istorii al caror scop nu e educarea intelegerii si a reflexivitatii, ci formarea sentimentului de mandrie nationala. „De Eminescul meu nu te atingi!” Iar „Eminescul meu” e format din cateva sintagme pe care mi le amintesc din copilarie (la fel ca sfaturile mamei) si din toate dorurile si visele mele. Mai mult nici nu trebuie.

    Mihai Maci

    • Nu exista nicio similitudine intre un personaj ca: Mihai Vitezu – un simbol pashoptistic antenatzional, care sa dea contur unui ideal national – si un poet national redescoperit postmortem de catre natiune.
      Unul va ramane un personaj simbolic fictiv, celalalt este cel care a ars pentru natiunea care se nastea sub ochii lui.
      Si NU va inteleg… de ce va deranjeaza pe dvs ideea de natiune/ national si de unde confuziile acestea rauvoitoare, cand ma uit la francezi, unguri, germani, britanici… si chiar polonezi!

      • @ artist emerit – similitudinea este evidentă, iar Dl.Mihai Maci a explicat-o pe înțelesul oricui.

        Asemenea idoli creează de fapt nevroze colective, oamenii ajung efectiv să nu mai judece, îndoctrinați fiind cu Eminescu și Mihai Viteazul.

  4. Nu cred ca intelegi faptul ca scoala e de stat, iar poetul national – copii minori, care trebie indrumati corespunzator, aflati in plin proces educational de formare.
    (nu sunt pitici/ maturi in miniatura)
    La alegere/ cum va place! poti sa mergi dupa cum ai si fackut-o in FAculta (acolo totul e fackultativ).
    …iar Somnoroase pasarele nu e o poezie pentru copii de gimnaziu!
    (afinitatile elective tzin la decretzimea olteanului ceaushescu – de ghetto -, si de coord geografice
    a.i. unul din botoshani nu va fi niciodata de acord cu ghettoizatul sudist!
    … ce are Nichita? E nimai bun de pentru Liiceeanu!

  5. Nu ma pricep la romana, desi am mai iesit si pe la olimpiade de romana in copilarie si eram as pe la gramatica, desi am citit destul de multe carti romanesti si desi am luat un 7 plin de mandrie la proba orala la bac cu Miorita, in timp ce vorbeam despre spatiul mioritic al lui Blaga, de o exegeza a Mioritei a lui Eliade si in timp ce am citat in intregime o balada mioritica alta decat cea standard, in timp ce ‘doamnele’ de la catedra ma intrebau de ce nu vorbesc despre ‘motivele’ din manual.

    Lasand deci ‘manualele’ la o parte, eu am adorat Eminescu la orice varsta, iar acum ca m-am auto-educat (si e putin spus) si in cultura universala, pentru ca asa ceva nu se facea nici macar in liceuri de profil teoretic real (si ii multumesc sortii pentru asta), mi se pare ca opera poetului Eminescu ar trebui cat de cat protejata de constiinta curenta a romanilor. Cum de altfel si Miorita.

    As putea sugera sa lasati doar un singur autor in cartile de romana, cu o singura opera – craii de curtea veche ai lui Mateiu, acest il ghepardo mioritic. Sa se faca ‘analiza sintactica si morfologica’, doua fraze pe zi, studiu biblic. In rest pasteluri si deditzei le doresc doamnelor, unele tinere si bine-intentionate, de la limba romana.

  6. Eminescu nu e „unul din sirul…..”. Pur si simplu Eminescu este creatorul limbii romane literare precum Hugo in Franta, Leopardi in Italia sau Puskin in Rusia. Punct.

  7. Doamna profesoara, as comenta si eu putin, desi e cam „periculos” pentru un inginer (stiti vorba aia, care e asemanarea intre un inginer si un caine? Amandoi au o privire inteligenta dar nu stiu sa se exprime!) sa se „bage” in chestiune.
    Prima senzatie este ca doar dupa 5 ani de profesorat aveti pareri cam „categorice”. Nu cred ca puteti extrapola experienta dvs. cu copiii, ci mai degraba sunteti tributara propriei experiente. Nu cred ca puteti sa-i lipsiti de Eminescu , dupa 5 ani..cam din scurt as zice. Bun, asta nu implica „automat” si lipsa unei pareri, pe chestiune.
    A doua senzatie este ca aveti dreptate ( na, ca sa nu ziceti ca sunt carcotas)…in sensul ca se pastreaza „bunul” obicei al insuportabilei si inspaimantatorei, vad, eterna, „ce-a vrut sa zica poetul”. Dupa care dispare instant orice urma de simtamant personal, care , evident, nu „pusca” niciodata cu „ce-a vrut sa zic poetul”. saracul de el, daca s-ar fi gandit vreodata la „ce-ar fi vrut sa zica” s-ar fi lasat pagubas…prea mare chinul!
    Basca impresia ca daca nu ai simtit si tu, din prima, ce-a vrut sa zice poetul nu prea mai are sens sa-l citesti, sau tu esti prost sau el e prea destept! Si pana la urma la ce-ti foloseste? Cand ar putea fi invers..uite dom`le ca vorbele lui imi dau o palpitatie, un ceva, indiferent ce-o fi…si sa te lamuresti apoi, cand vine vremea, daca vine.
    A treia ar fi ca Eminescu a scris si poezii mai „simple”, mai ales daca renuntam la interpretarea „canonica”, aia musai. Pana la urma ce te impresioneaza la el este uimitorul talent de a gasi cuvintele potrivite, naturale, pare atat de usor de citit, de limpede si armonios, incat crezi ca le-ai scris chiar tu. Ca altfel nu se pot scrie…
    Sa renuntam la aceste simtaminte, chit ca stim, sau nu, „ce-a vrut sa zic poetul” mi se pare gresit . Daca s-ar alege alte poezii, nu stiu ce e in programa, dar imi vine acum in minte „La steaua” nu cred ca nu ar produce ceva simtaminte unui adolescent de 16 ani, sa zicem. Pentru clasele mai mici nu stiu, dar poate ca anumite secvente ar fi posibil de inteles, de simtit, asa , ca antrenament si „dat cu nasul” in armonia specifica versurilor lui. Inegalabila orice-am zice!
    Copiii cred ca simt si ei emotia, daca nu-i pisam la cap prea mult…e de ajuns…sau nu?

    • Mulțumesc pentru observatiile dumneavoastră!
      Cred că e mai puțin relevant câți ani de experiență am. Contează multele interacțiuni cu copiii din diverse medii (am predat la țară, dar și la școli de top) și cu alte profesoare. Am văzut cum reacționează la poezie și la Eminescu sute de elevi. Am văzut caiete – nu două-trei – pline de comentarii la elevi de clasa a VI-a, comentarii dictate de alte profesoare, colegele mele.

      Experiența nu vine direct proporțional cu anii, ci cu implicarea, observarea, analizarea, îmbunătățirea acțiunilor tale.

      • Va multumesc pentru raspuns.
        Ma gandeam ca Eminescu este privit si altfel, de alti profesori tineri sau in scoli private unde se dau bani grei, mii de euro pe an, si unde Eminescu este pus in scena de copii de clasa VII-a (Spectrum, de ex, si nu numai)
        Mi-a placut un articol pe tema predarii lui Eminescu aici
        http://transilvaniareporter.ro/cultura/astazi-ne-luam-ratia-de-eminescu/
        Am notat ca Siliviu Mihaila este nascut in 1986, si are,foarte probabil, tot vreo 5-6 ani la catedra. Abordarea lui este insa alta, aveti si puncte comune…dar, sincer, imi place mai mult a lui. Nu-l exclude desi intelege ca „scolerii” il vad pe Eminescu „expirat”, ca mai important este daca a murit sau nu de sifilis, sau picanteriile reale , omenesti, ale relatiei cu Veronica Micle.
        Este insa mai putin categoric si nu crede ca Eminescu trebuie scos din programa, sau ca nu poate fi inteles, daca proful este „adaptat”.
        De asta ziceam ca, poate, cei 5 ani sunt insuficienti…poate nu, mai citim ce zice unul, altul, vanturile, valurile…oricum cadavrul exista,intrebarea e: scapam de el prin scoaterea din programa sau prin …mda, prin ce? N-o sa avem de maine o majoritate de profi de romana care sa fie cum ar vrea tanarul prof din Alba Iulia „Admitem și știm că Eminescu este un poet mare… dar, din păcate, ceea ce uităm să și facem în zilele noastre este să o și demonstrăm.”

      • Dră Tunegaru
        De acord cu dvs în principiu, dar nu în totalitate.
        Eminescu este totuși un caz limită. Beneficiind în liceu de profesori excepționali, am citit și recitit Eminesc de multe ori. De fiecare dată am avut altă revelație și altă receptare. Mi se pare important cu ce anume se începe din opera lui Eminescu (generația mea a început cu prima parte din Scrisoarea a III-a); apetența pentru poezia mare se dezvoltă și ea treptat, se consolidează în timp…
        Altfel, cu bune urări

      • Pentru ca tot e thread-ul inginerilor ( :) ) vreau sa fac si eu cateva observatii. Ideea articolului este justa, desi e un pic cam exagerata. Daca Eminescu nu se poate intelege in scoala generala, ce ne facem cu Barbu? :) Problema receptarii este alterata definitiv de experientele anterioare ale elevilor, carora pare sa li se serveasca respectiva reteta a „comentariilor” de la varste fragede. „Pe vremea mea” aveam, parca in clasa a cincea, celebrul fragment cu Baiazid din scrisoarea a III-a; tin minte ca m-a impresionat si am vrut mai mult, am cautat textul integral al scrisorii (pe care nu l-am putut, evident recepta atunci) Dar l-am citit. Mie personal, si din experienta de parinte, mi se pare destul de evident ca genul epic e mai usor de receptat in clasele mici. Lirica presupune un nivel de interiorizare si de cunoastere de sine mai complex….dar… imi mai amintesc si ca, eram prin clasa a opta, si cum era perioada in care „se reabilitase Blaga” iar mama mea era profesoara de romana, am dat prin biblioteca de acasa peste „Poemele Luminii” care pentru mine au fost o revelatie in acel moment, atat de puternica incat, mult mai tarziu, am ajuns sa absolv facultatea de Litere :) De fapt citeam si multa critica ( din aceeasi biblioteca, a mamei) si se pare ca intelegeam destul. Chestia asta m-a facut un fel de rebel care nu voia sa invete comentarii, spre disperarea doamnei profesoare :) Unii pot sa nu il recepteze pe Eminescu nici la senectute, dar cred ca expunerea la marile capodopere prin clasa a saptea, de exemplu, nu dauneaza. Diavolul sta, ca de obicei, in detalii: trebuie gasit un echilibru intre ce anume se preda, cum si cand se predă. Si bineinteles, trebuie interzise comentariile si tamâia, daca imi permiteti gluma :)

      • Dacă ne-am duce la școala sa învățăm numai lucrurile pe care le putem pricepe fără efort, am ieși de acolo la fel de neinstruiti precum am intrat. Harul profesorului nu consta doar in a prezenta elevului noțiuni necunoscute, ci si in a-l insoti pe calea descoperirii (adesea anevoioase) a unor emoții necunoscute. Putine din aceste emoții sunt mai tulburătoare decit cele prilejuite de versurile eminesciene, dintre care multe se pot învață încă de la gradinita: Somoroase pasarele/ Pe la cuiburi se aduna/ Se ascund in ramurele/ Noapte buna!/ Sutele de elevi pe care pretindeti a-i fi văzut nu pot reacționa decit respingind comentariile de-a gata. E ca si cind li s-ar cere sa manince o mâncare pe care a mai mincat-o cineva in prealabil. Dar ce se poate aștepta de la profesori de limba româna care folosesc metafore in care Eminescu e asemuit cu un cadavru? Problema, doamna, nu e Eminescu. Problema e ca avem prea putini profesori si prea multe cadavre didactice.

  8. „Cadavrul” nu este în ghiozdanele elevilor, ci în genţile profesoarelor care habar n-au cum să-i apropie pe elevi de Eminescu!

    • Deși e un pic cam lung pentru gustul unui spartan, comentariul dumneavoastră are totuși meritul de a fi scurt, precis și, last but noty least, la obiect, Adică e aproape lacedemonian. Felicitări!

    • @ petre – există oameni de formație tehnică ale căror înclinații s-au manifestat încă înainte de a intra la școală (al dvs. sincer :P ). Pentru asfel de oameni, care nu sunt deloc puțini, Eminescu sau poezia în ansamblu nu înseamnă absolut nimic Și nicio profesoară din lume nu poate schimba asta.

      În esență, niște oameni își lasă mintea să zburde (ca Topârceanu) sau să urle (ca Eminescu) iar dacă alți oameni se regăsesc în acele creații artistice înseamnă că și mintea lor urlă în același mod, nu că respectivele creații artistice ar avea într-adevăr o valoare obiectivă. Și iarăși, nicio profesoară din lume nu-ți poate face mintea să urle într-un anumit mod, ”asta devine după facultăți”, ar zice Moromete. Sau după experiențele din copilăria mică, ar zice psihologii.

      Mai mult decât atât, în multe cazuri e pur și simplu vorba de îndoctrinare. Oameni care n-au nicio treabă cu poezia și cu Eminescu, după ce au fost bombardați ani în șir cu spectacole omagiale și cu manifestări literar-artistice, ajung să susțină cu convingere valoarea ”poetului național”. Adică totul devine un fel de religie.

  9. Da, dom’le, asta am zis tot timpul. Ma rog, nu chiar tot timpul, ci abia in facultate (de calculatoare) cind, neavind ce citi pe wc, am pus mina pe un volum de poezii de Eminescu. Si am descoperit ca omu’ asta chiar a existat si ca a fost foarte tare! In liceu, cind eram indragostit rau, dadusem de Minulescu si Macedonski. Si de Paunescu (asta e, nu mi-e rusine, imi place Paunescu). Nu-mi placea Nichita Stanescu, nici Sorescu. Acu’ imi place mai mult Stanescu decit Paunescu si putin Sorescu (desi are Sorescu o poezie super, aia cu gardul inalt in care ar infige niste capete si care seamana cu una de-a lu’ Paunescu, aia cu ochii tai sint ca prapadul).
    Dar Eminescu e din alt top. Nu poti sa spui: imi place mai mult Eminescu decit X pentru ca nu poti sa spui: imi plac mai mult ciresele de mai decit umbrela neagra. Vorba aluia: daca n-ar fi existat ar fi trebuit inventat.
    In fine. Ce voiam sa spun e ca in lumea mea poezia este dezvaluita copiilor dupa ce se indragostesc. Nici o poezie nu se preda la clasa, nici macar Zdreanta sau alte alea pentru copii mici.
    In lumea asta insa, regretul meu e ca sint suficient de batrin sa nu mai apuc sa ma indragostesc. Acum as sti ca la cazuri grave o cura de Eminescu face minuni.

  10. ,,Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
    Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
    Sub a numelui tău umbră…”

    • Cei mititei sunt, în acest caz, criticii literari care au făcut carieră pe spinarea lui Eminescu și profii care îi silesc pe elevi să memoreze comentariile acestora, interzicându-le totodată să gândească. Ei l-au transformat opera eminesciană într-un instrument de torturat elevi de gimnaziu și liceeni, adică exact în contrariul a tot ce a fost Eminescu.

      • Răstălmăciţi sensul versurilor în context. În acest caz se vede din Cosmos cine e mititelul – ori mititeaua. De aceea v-au şi deranjat nişte biete, dar vai! atât de actuale versuri şi v-aţi simţit dator să interveniţi cu vehemenţă şi aplomb.

        • Semănați teribil de mult cu acele personaje cărora Eminescu le făcea următoarea observație:
          „Rele-or zice că sunt toate
          Câte nu le-or înțelege!”
          N-ați înțeles nimic!
          Și nu autoarea acestui articol – care demască gravele deficiențe ale învățământului românesc – este mititeaua! ASTA, într-adevăr, se vede din Cosmos!

        • Și nu versurile eminesciene m-au deranjat, ci felul în care le interpretați! Iar cea care afișează o siguranță absolută și o îndrăzneală nejustificată (definiția aplombului, conform DEX) sunteți dvs, NU EU!

          • Felicitări! Aţi identificat problema şi aţi înfierat-o corespunzător. Premiul I cu coroniţă vi se cuvine. Vă doresc să citiţi de-acum înainte numai asemenea articole extrem de pertinente, cu imensă valoare adaugată, care să vă satisfacă pe deplin gusturile.

            • Problema pe care am identificat-o este MONUMENTALA dvs rea-voință. Cât despre premii, dacă s-ar acorda un Nobel pentru solidarizarea cu tot ce este rău și urât în lume, l-ați câștiga ccu brio! Și da, voi citi întotdeauna cu plăcere articolele Cristinei Tunegaru, care sunt ÎNTR-ADEVĂR pertinente. În rest, sincere felicitări felul în care v-ați însușit stilul discursiv pontist & opărescian, pe care îl utilizați în ultima frază a acestui comentariu!

            • Cunoașteți expresia anglo-saxonă „willingly blind”? Vă descrie perfect!
              Ultima dvs replică dovedește că am avut dreptate pe toată linia: v-ați însușit stilul discursiv pontist & opărescian de atac la persoană & miștocăreală ieftină.

  11. Reducerea importantei lui Eminescu, renuntarea la anumite poezii, schimbarea modului in care e studiata poezia lui (si poezia in general) se pot discuta. Nu sunt profesor de Lb. Romana, dar mi se pare o idee rezonabila.
    Dar in articolul trecut ati scris „ce cauta Eminescu in manuale”. Adica sa fie scos de tot.
    Eu cred ca „Scrisoarea a III-a” poate fi inteleasa de un elev de clasa a VII-a si „Luceafarul” de un elev de clasa a XI-a.
    Marea majoritate a copiilor nu merg la Facultatea de Litere, asa ca doar in liceu pot studia poezia lui Eminescu.

      • @ pro_fan – asta se întâmplă exact pentru că la vârste prea mici, copiii nu înțeleg niște ierarhii. Sultanul chiar era împărat, în timp ce Mircea nu era nici măcar rege, era doar un soi de lord războinic, precum putem vedea azi prin Somalia sau prin Yemen.

        Aceeași problemă e și cu Ștefan cel Mare, nici măcar în liceu copiii nu înțeleg că la vremea respectivă Polonia avea rege, Ungaria avea rege, în timp ce Ștefan era doar un lord războinic de anvergură locală, gata să ”motănească” tot ce purta fustă pe la nunți și petreceri. S-a luptat într-adevăr cu turcii, dar asta pentru că ei trimiteau expediții de pedepsire când el nu-și plătea tributul, nu de altceva. Când avea bani, îl plătea și gata. Când n-avea, sigur că trebuia să lupte împotriva lor, pentru că altfel turcii l-ar fi trimis urgent pe lumea cealaltă.

        Însă în școală copiii învață despre Ștefan și despre Mircea tot felul de aiureli mistico-înălțătoare care n-au nicio legătură cu realitățile acelor vremuri. În concluzie nu, nici măcar Scrisoarea III nu e pe înțelesul copiilor. Îi îndcotrinează cu prostii naționalist-eroice exact cum îi îndoctrinează și babele care îi duc la biserică la împărtășanie.

        • ierarhii si subtilitati de comunicare: diplomatie, ironii subversive fine, mesaje protejate de sensuri multiple, manipulari…

  12. Draga doamna, dar intreaga literatura de calitate – cu exceptia literaturii pentru copii – este greu accesibila elevilor! Ce propuneti dvs, de fapt? Sa nu se mai predea literatura? Sa se predea arici-pogonici, aventurile lui habarnam?

  13. Sunt perfect de acord cu autoarea.

    Nivelul de scriere a lui Eminescu depaseste cu mult nivelul de intelegere a unor elevi de ciclul gimnazial sau chiar liceal.

    Pentru ca cineva sa poata comenta pertinent poezia lui eminescu ar trebui sa stie cate ceva despre istorie, filosofie, sociologie, lingvistica, astronomie si alte stiinte care sunt studiate tarziu or deloc in scoala.

    Si totusi, unele principii foarte simple pot fi predate la nivelul elevilor.

    Insa asta nu schimba fondul problemei. Poate ca mai bine elevilor sa le fie prezentate elemente din viata lui Eminescu impreuna cu mostre de scriere, insa comentarii creative si pertinente la opera lui nu pot fi facute la varstele respective.

    Sunt atatea romane moderne pentru copii si dolescenti, unele chiar foarte populare, care pot fi folosite pentru crearea spiritului critic si creativ al elevilor…

    Una e sa ceri elevilor sa comenteze ceva care sunt fortati sa citeasca, si alta e sa le fie ceruta parerea asupra a ceva care de fapt le face placere sa citeasca…

    La examene le poate fi prezentat un text care sa aiba ceva intrebari care sa confirme ca au inteles mesajul textului si pot comenta pertinent si pot compune un text pe o tema data in loc sa produca niste comentarii memorate.

  14. Problema, doamnă dragă, nu e Eminescu, ci profesorii care-i chinuie și versurile și pe copiii nevoiți să-i asculte.

    Mie mi-a plăcut Eminescu și in clasa a cincea, cînd profesoara de română, zisă Vipera, m-a luat de urechi că am contrazis-o că poezia se cheama Revedere, nu Codrule Codruțule.

    Poezia lui Eminescu are muzicalitate, place estetic și neofiților, nu trebuie să o „intelegi” neapărat ca să-ți placă.

    Sunteți altfel decât profesorii mai bătrîni, slabi, dar tot pe lîngă subiect, doar că intr-un fel nou.

  15. Eu m-as inspaimanta daca copiii mei ar avea profesori care at gandi astfel:

    „Dincolo de aceste observații, Călin este o poezie de o finețe deosebită, imposibil de apreciat pentru un copil de 13 ani cu o atât de redusă experiență de lectură.”

    Faceti o generalizare si reduceti toate individualitatile dintr-o clasa la un portret schematic. Lasand la o parte ca unii copii sunt mai maturi decat altii, ca unii citesc mai putin, in fiecare elev exista un potential, o sensibilitate, o experienta care ar putea rezona in mod neasteptat. Dumneavoastra i-ati evaluat dinainte. N-aveti nici o surpriza cand intrati in clasa. E trist daca acestea va sunt asteptarile.

    Colegii dumneavoastra din Anglia se lupta cu alte mori de vant. In clasa a VII-a in programa este Shakespeare.

    • Hai sa bagam pe gatul a milioane de elevi si teoria supercorzilor, nu se stie cum rezoneaza unul si revolutioneaza stiinta mondiala.
      Daca vorbim de programe, manuale si chestii de genul asta, TREBUIE sa acceptam un anume grad de generalizare, pentru ca vom lua niste decizii de masa. Potentialul peste medie si individualitatile speciale se pot pune in valoare prin concursuri, olimpiade, activitati si lecturi extracuriculare.

      • Ma refeream la perceptia pe care o are un profesor despre elevii sai cand intra in clasa. Arata un nivel de blazare care este suparator. Dumneavoastra ati raspuns ca nuca-n perete.

        Daca tot ati adus vorba, filmul lui Brian Greene „The Elegant Universe” este destul de accesibil si captivant pentru un elev de liceu – si cam aici s-ar opri prezentarea teoriei corzilor la acest nivel.

    • Daca nu copiii asculta Basme, atunci CI NE?
      … adolescentii agitatzi hormonal, tinerii nelinistitzi?
      https://www.youtube.com/watch?v=fbtyxNSqBsQ

      (cine stie, poate ca-si vor aduce aminte de povestea lui Calin la vreo ananghie – or de Luceafarul – oricum, la 13 ani, in zilele noastre, majoritatea fetelor sunt foarte mature dpv sexual din toate punctele de vedere

    • Iar în Italia, Dante. Evident, este preferat „Infernul”, chiar dacă pentru copii ar fi mai potrivit (!!!) „Paradisul”.

  16. De ce, oare, ne impunem sa alegem, mereu, intre extreme? De ce ar fi, intotdeauna, numai 2 variante valabile : „tot” sau „nimic”? Imi imaginez ca trebuie sa fie mai simplu asa, deoarece mai accesibil judecatii oricarui „parerolog” dar, este si eficace?
    O privire sumara asupra societatii romane contemporane ne arata ca NU!
    Dupa parerea mea, opera lui M. Eminescu este suficient ;) de vasta si de complexa, ca sa acompanieze copilul, adolescentul, adultul si varstnicul român, pe parcursul evolutiei gandirii si al simtirii fiecaruia…Desigur, pentru asta este nevoie de discernamantul decidentilor care, in baza unui proiect educational bine definit si, evident, adaptat situatiei specifice din Romania de azi (care nu e Finlanda, nici SAU sau Coreea!) sa gaseasca modalitatile de transmitere a acestei fabuloase mosteniri, catre urmasi…indiferent cat de „nevrednici” li s-ar parea acestia!
    Orice tezaur, cat ar fi de pretios, nu are decat valoarea care i se da de cel care-l poseda.
    Nu este ,deci, suficient sa existe un magnific Eminescu in cultura romaneasca, pentru ca aceasta sa perpetueze o traditie de excelenta, daca urmasii lui il desconsidera si il marginalizeaza, din pura ignoranta…

  17. foarte foarte buna ideea ca la scoala se fac chestiuni care depasesc varsta!!
    si da, dupa ceva timp te mai poti apropia de poezie, daca ai noroc!

  18. Problema nu e in Eminescu, ci in abordare; a insoti poezia oricarui poet de anvergura cu inflexibilitatea exegezei traditionale, e probabil o greseala. Desigur ca poezia poate fi explicata, iar principalele idei ale unei poezii expuse pentru intelegere si analiza ulterioara, dar aceasta analiza trebuie sa fie una mai flexibila, in care in omiterea unei idei de ‘aur’ sa fie insotita in mod natural de incurajarea ideilor proprii – de prea multe ori nementionarea de catre elev a anumitor ‘markeri’ e pedepsita la nota, ceea ce e destul de vexant si poate fi descurajant.

    Cum au observant si altii mai sus, generalizati prea mult. Neinteresul a 50% ptr tot ce tine de literatura si poate scoala in general nu trebuie sa fie un indicator ptr ceea ce scoala ar trebui sa fie. Daca Eminescu apare prea complex si a descoperi prin poezia lui ptr prima oara anumite amanunte legate de filozofii si motive literare universal e ceva ce lasa de dorit, probabil ca se poate generaliza ideea de ‘prea complex’ ptr multe din subiectele predate la diverse discipline, indiferent ca sunt matematica, chimie, biologie, istorie.

    Depinde de profesor sa ia ceva complex si sa faca din el o placere. Mi-aduc aminte ca pe timpul lui Ceausescu profesoara de engleza nu a urmat manualul de lemn si in clasa a zecea am studiat aproape un semestru Shakespeare si Marlow, fapt gasit extraordinar de excitant de colegi, si nicidecum ‘prea complex’; nu e analogia perfecta poate, ptr ca desigur limba romana nu e un manual de lemn, dar arata o flexibilitate care ar trebui sa fie prezenta in procesul de evaluare macar.

    Cred ca ati luat un motiv complet cert, cum ar fi ca se bate prea mult apa in piua despre Eminescu in societatea de azi, si ma refer la ‘cultul’ celor ptr care a nu vorbi cu entuziasm despre poetul national reprezinta o blafemie si un indiciu clar de lipsa de patriotism. Apoi l-ati impachetat in probabil frustrarea proprie care ati acumulat-o observand dezinteresul copiilor fata de poezie in general. Asta a cam fost din totdeauna, si, dupa parerea mea, nu e un factor ptr decizia de a’l scoate sau nu pe eminescu din scoala. A’l scoate din scoala ar fi o aberatie, a’i preda poezia mai filozofica inainte de clasa a zecea iar o aberatie. Echilibru si flexibilitate, iar predarea mai mult un mod de a’l descoperi pe poet, decat un motiv de notare riguroasa.

  19. Chiar nu pot sa accept ca cenzurati. Citesc articole de pe aceasta platforma pentru ca sunt destule care merita citite. Uneori am cate un comentariu si de cele mai multe ori nu este acceptat si asta pentru ca am alte opinii decat autorii. Da, sunt autori de articole aici care sunt intangibili !
    Am spus ca autoarea face parte din categoria celor care ar dori ca Eminescu sa fie scos din manualele scolare, dar pentru a nu inregistra proteste din partea unora a recurs la o smecherie evidenta : Eminescu e prea greu pentru elevii de gimnaziu si de liceu, iar pentru cei cu studii supoerioare doar de cei de la filologie. Cati absolventi de filologie sunt in Romania ? Restul populatiei nu trebuie sa stie nimic despre Eminescu.
    Am dreptul la aceasta opinie fata de cele scrise in articol ?

  20. Amestecati două probleme: adaptarea operei eminesciene la vârsta copiilor, cu felul în care este predat Eminescu, sau, în general, cum se predă literatura la noi în școli.
    Cât privește adaptarea la vârsta, dați-mi voie sa va contrazic. Ce dificultăți de înțelegere vedeți la poezii ca „Ce te legeni” „Revedere” ” La mijloc de codru des” sau chiar „Peste vârfuri” ? Ce experiență umană le este inaccesibilă copiilor pentru a înțelege astfel de poezii? Nu intuiesc oare că timpul naturii este altfel decât cel al omului, că un peisaj e mai mult decât un decor, că poezia este de fapt o muzică a limbii? Sau ce dificultăți pot întâmpina la lectura părții a VIII-a a poemului „Călin „, de fapt finalul unui basm, sau al unei povești de iubire. Sau credeți că la 13 ani nu știi cum e să te îndrăgostești? Mă tem că taman atunci te interesează cel mai tare să înțelegi ce ți se întâmplă. Nu văd nimic dificil nici în poezia „Lacul”, o visare în timpul unei plimbări singuratice. Nu cumva tindem să-i infantilizăm noi înșine pe acești copii? Într-o lume atât de prozaică să auzi sunetul poeziei lui Eminescu devine o necesară igienă interioară. Ca să nu mai vorbim de calitatea limbii române din poeziile lui.
    In privința felului în care se predă Eminescu și literatura în general, aici într-adevăr este o problemă. Situația e uneori dramatică. Deși s-a schimbat abordarea, cel puțin la gimnaziu, se dictează în continuare eternele comentarii care omoară pur si simplu textele. Bineînțeles nu trebuie generalizat. Sunt și situații fericite. Însă, cum știți, în gimnaziu nu se studiază propriu-zis literatură romană, ca istorie literară, ci sunt selctate texte pentru a ilustra genuri, specii, etc. Marea problemă este felul in care se predă literatura la liceu. Ore întregi în care se dictează interpretări de-a gata, greoaie, emfatice, pline de noțiuni de teorie literară uneori rizibile (vezi „perspectiva narativă dindărăt”). Și asta in detrimentul lecturii, al dezbaterii reale la o vârstă când poți citi cu mult folos și „Oda (în metru antic)”, și „Memento mari”, dar și „Antropomorfism” sau „Umbra lui Istrati Dabija-voievod” (dacă vrei să-l înțelegi pe Eminescu). Ce să nu mai vorbim de lipsa orelor de literatură universală, a orelor de cultură cinematografică, absolut esențiale, nu doar pentru înțelegerea literaturii române, ci pentru a-l conecta corect pe un tânăr la lumea în care trăiește. Bineînțeles nici aici nu trebuie generalizat, dar privind de sus, ce se vede este foarte trist.
    Cum se poate rezolva aceasta problemă? Cred că totul depinde de o reală voință de schimbare a sistemului, de la programe, la tipuri de predare, la felul în care înțelegem să facem evaluarea. Ori aici ne lovim, vrem nu vrem, de politic. Dacă ministerul stă încă sub decizia din umbră a doamnei Andronescu, care vrea acum să schimbe legea învățământului, după doar 4 ani de la precedenta, venind cu un proiect defazat din 2011, pe care nici măcar nu l-a mai recitit, dacă vom accepta forme alternative de bac, zis profesional, supraevaluări la clasa a VIII, dacă licitațiile de manuale vor fi mereu niște simulacre, atunci vom discuta discuții, ne vom lamenta la nesfâșit și vom da vina pe Eminescu. Cred că în 25 de ani o singură reformă a arătat că se poate schimba ceva fundamental: introducerea supravegherii video la bac. În felul acesta s-a pus punct unei lungi perioade absolut rușinoase pentru noi toți, fie că suntem profesori, părinți sau elevi. Și totul a fost de fapt un gest de voință politică și de curaj. Restul sunt doar vorbe.

    • nu sunt foarte sigur care e substratul opiniei autorului articolului, dar tind sa rezonez cu ea, chiar daca nu e convingator sau explicit argumentata, pentru ca imi pare ca acele poezii lipsite de dificultate parca tocmai submineaza geniul eminescian, obligate sa participe in complicitate la lustruirea limbii de lemn a tinerilor studiosi, cu indelung forjate si calite sabloane dedicate;
      e ca si cum la o lectie de tehnicile picturii, le-am preda elevilor cel mai simplist portret, desenat pe genunchi iubitei din adolescenta, de catre insusi Picasso

    • autorul articolului pare sa sugereze ca tocmai nestapanitul nostru sentiment national tinde sa arunce o umbra de infantilitate (sanu zic banalitate) asupra capodoperei eminesciene, fiind necesara o reanalizare si redescoperire ulterioara

      • si cum Eminescu e sacru, spiritul constructiv al opiniei elevului este constrans sa se limiteze la normele acceptate pentru evaluarea unei icoane in biserica

  21. Cite discutii interminabile si inutile despre programa scolara nationala unica, rigida, proasta, anacronica – impusa dictatorial de la Bucuresti -, privita ca o fatalitate (inca un drob de sare la care ne uitam paralizati de frica in loc sa il aruncam cit colo), despre ce reforme ar trebui facute etc.

    Din pacate, cei care tooo…oot vorbesc despre reforma invatamintului nu indraznesc sa propuna mai mult decit niste interventii cosmetice (neinvazive!) la nivelul epidermei unui monstru care ar trebui de fapt eutanasiat, interventii care, nu e clar de ce, ei spera ca ar putea sa il faca mai putin distrugator.

    Si toate astea doar fiindca in Romania exista un minister despotic al invatamintului in care colcaie, taind frunze la ciini si tocind miliarde de lei, mii si mii de birocrati lenesi si corupti, paraziti rezistenti si refractari la orice schimbare, interesati doar de securizarea si eternizarea propriului job si a profiturilor personale.

    Un astfel de sistem osificat nu mai poate fi nici reformat, nici modernizat. El trebuie distrus. Ministerul Invatamintului din Romania, impreuna cu toate inspectoratele si functionarimea aferenta, de sus pina jos, desfiintate pur si simplu, iar gradinitele, scolile si universitatile lasate in proprietatea si grija comunitatilor locale. Vom scapa, cu ocazia asta, si de bullshitul ideologic care sufoca universitatile de azi.

    Banii aceia jefuiti prin taxe si impozite ucigatoare de la cei care ii produc pentru ca statul lui Ponta sa se umfle in pene ca ofera invatamint gratuit (din ce mai ramine dupa ce sint platiti functionarii statului, secretarele, badigarzii si soferii „demnitarilor”, automobilele de lux, calatoriile in Japonia si America de Sud, „comisioanele”, achizitiile si investitiile la preturi de trei ori mai mari decit pe piata libera etc. etc. etc.), lasati in buzunarele oamenilor. Stiu ei mai bine decit Ponta si ministrii lui cum sa-i foloseasca si la ce scoala sa isi trimita copiii. Si nici nu isi fura singuri caciula aia pe care le-o tot fura politicienii.

    Invatamintul in Romania e o catastrofa nationala pentru ca e corupt, si e corupt tocmai pentru ca e condus in mod centralizat de niste politruci iresponsabili si semianalfabeti de la Bucuresti. Un invatamint dirijat politic de la centru nu poate fi decit o calamitate care nu conteneste sa produca pagube nationale.

    Nu inteleg de ce sintem tot timpul surprinsi de coruptia guvernantilor. De ce ne asteptam la orice altceva din partea lor?

    Singura solutie de iesire din dezastrul national e ca politicienii sa fie lasati fara bani prin reducerea numarului de ministere, judete, prefecturi, primarii, ambasade, institute culturale etc., deci a cheltuielilor guvernului, ceea ce va avea ca efecte imediate:
    1. reducerea masiva a taxelor si, implicit, a coruptiei
    2. utilizarea eficienta a resurselor financiare la nivel local de catre cei care le-au generat
    3. incetarea jafului institutionalizat al banului public, asa cum vedem de 25 de ani, de catre o oligarhie bucurestiota.

    Unde e partidul care sa promita electoratului aceasta solutie?

  22. io zic ca opera eminesciana e destul de vasta si adresabila chiar si omului de rand, chiar daca per ansamblu acesta nu are acces la trairea si viziunea poetului;
    important este ca Eminescu sa ramana un reper,
    dar si mai impoertant este ca textele introduse in manual sa fie interzise a fi utilizate drept subiecte de testare: testarea trebuie facuta pe texte cat mai putin cunoscute, eventual din literatura straina, incat elevii sa nu fie „stimulati” sa „regurgiteze” in teza chimicalele cu care sunt ingrasati pe la meditatii

  23. Doamna profesoara are o prima problema: nu prea rezoneaza, nici acum – la varsta dumneaei si avand calitatea de profesoara, cu opera poetului. N-ar fi o mare problema daca n-are fi dublata de altele.
    Apoi :”Eminescu este depășit și inadecvat” – „depasirea”, avansul, progresul, saltul inainte, etc sunt termeni potriviti domeniului tehnic, stiintific,al civilizatiei, istoriei poate. In domeniul liric, simtim mai fel cum simtea si Ovidiu acum 2000 de ani, cum simtea si Shakespeare acum cateva sute, cum va simti, cred, sper, si omul de peste alte doua sau noua mii de ani. E drept: de la caz la caz si nu in functie de anul calendaristic si epoca istorica traita, unii rezoneaza cu spirite mai fine, mai profunde, mai romantice, precum Eminescu, altii cu creatori si creatii exprimand sentimente mai rudimentare, mai grosiere, mai din tubul de bas. Dar asta e deja o alta problema, problema calitatii umane, a educatiei sentimentale, a inteligentei. Acu’ daca o sa mi se spuna ca mai toti copii acestei generatii sunt din ce in ce mai abrutizati in simtire si, drept urmare, potrivit ar fi sa li se ofere in scoala, drept lectura, poeti mai rudimentari si ei – pe gustul si calibrul lor, i-as trimite pe initiatorii unor astfel de schimbari la plimbare, acestia neintelegand rostul scolii si cum educatia presupune sfortare, una cu directie-n in sus, desigur.
    In cele din urma doamna profesoara semnaleaza si ea o aberatie care persista de zeci de ani, cu concursul binevoitor al cui altcuia decat al profesorilor. Examenele de literatura romana, examene care obliga la regurgitarea acelor mult mestecate comentarii literare. Solutia? Comentariile unor texte la prima vedere! Eventual dublate, aceste subicecte de examen, de creatii scurte, personale, pe o tema data. Tema care sa nu se anunte pe o lista de posibile teme din timp, pentru a nu incuraja memorarea altor prefabricate…
    E atat de simplu!

    • Admirabile si sublime cuvintele dvs. dacă scopul educatiei gimnaziale n-ar fi cu desavarsire altul: formarea abilitatilor de exprimare scrisa si orala, deprinderea lucrului cu textul si asa mai departe. Ne regasim intr-un banc prost: Romania are printre cele mai slabe rezultate la testele elementare de comprehensiune cum sunt cele PISA, dar pretindem ca fortam copiii sa rezoneze cu lirismul, ca-i directionam in sus, spre marile spirite. Rezultatele acestei fantasme sunt sutele de mii de analfabeti functionali produsi pe banda rulanta de scoala romaneasca de toate nivelurile.
      Chiar nu putem intelege ca orice alegere are si un cost de oportunitate, ca pentru a-l studia pe Eminescu trebuie sa renuntam la altceva, poate la ceva de care copii au disperata nevoie ? In aceasta lumina, Eminescu joaca rolul ceaslovului din vremea lui Creanga: sensul sau profund e actual, dar ca metoda didactica e numa bun de prins muste.

      • Sunt total de acord cu observația făcută.
        Foarte sugestivă comparația cu care ați încheiat argumentul dvs!

      • @ Arici Pogonici
        Dupa spusele dvs, tocmai Eminescu si ceilalti „depasiti” sunt de vina pt lipsa abilitatilor elementare semnalate de testele de comprehensiune PISA & altele. Un adevarat „cadavru in ghiozdan” ! ( am citat-o pe autoarea articolului…)
        Ce sa zic?! Daca Eminescu s-ar citi si studia asiduu de dimineata pana seara, de luni pana vineri, nemairamanand timp pt altele, iar rezultatele ar fi cele pe care le observam astazi, as considera plauzibil argumentul dvs. Dar dupa cum stiu eu, nici Eminescu, nici ceilalti autori prezenti in manuale nu se citesc si nu se-nvata decat pentru examene, dupa metodele copy-paste via memorie.Tocmai din cauza asta (lipsa cititului si modul de examinare) abilitatile respective nu se formeaza, nicidecum c-ar fi Eminescu prea liric, prea ermetic, prea romantic, un „depasit” prea mult studiat.
        Tot asa, si cu legatura cu articolul recent al domnului Solomon Marcus, problemele dificile de matematica, cele mai abstracte si mai de substanta, tocmai ele or fi de vina ca multi din generatia actuala stau prost cu logica, cu capacitatea de abstractizare. Iar algoritmii de rezolvare a unor exercitii de simplu calcul, repetati pana la tampire, ar fi alternativa salvatoare… Eventual exercitiile sa fie concretizate in chestiuni practice. Ei bine, e invers!
        Apoi, v-as aminti ca abilitatiile dorite a fi formate, in ciclul gimnazial si cel liceal, sunt subsumate – si nu pot fi decat asa, formarii personalitatii umane. Care formare presupune si contact cu lirismul, romantismul, cultura si alte chestii „depasite”, nu doar bifarea in dreptul unor abilitati de format.

  24. Copiii mei invata la o scoala englezeasca din Bucuresti, sint la sfirsitul gimnaziului. In orar au si Limba romana, dupa manualul Humanitas si curricullum romanesc. Ambele materii au acelasi numar de ore alocat, aceeasi pondere (maxima, impreuna cu matematica), ambii profesori sint la fel de buni. La engleza au studiat din literatura, printre altele, o nuvela de Oscar Wilde, un fragment din Romeo si Julieta de Shakespeare, o poezie de Robert Frost etc. N-a fost nicio problema, nicio dificultate. Au descifrat textul in clasa, au citit acasa. Probabil exegeza lor nu e la nivelul unei teze de masterat, dar nu asta era scopul. Oricum in engleza scrierile lor sint mult mai nuantate, clare si adecvate decit cele in romana, si asta nu e o intimplare, exprimarea in scris este antrenata intensiv prin multe metode, doar una fiind studierea literaturii. In acelasi timp, temele si lucrarile pe care le scriu pentru ora de romana sint demne de mila, aceleasi ingaimari calpe despre eul liric , despre secventele naratiunii, definitia baladei, ce a vrut sa zica autorul etc etc Dupa mine ar trebui sa fie mult mai putina analiza literara , cit sa nu distrugem de tot bucuria lecturii, cita mai este. Ca profesor sau examinator as descuraja drastic formulele consacrate, toate acele locutiuni si fraze care se regsesc in comentariile profesioniste, tot ce pare copiat si nu e evident formulat de elev.Toata aceasta practica de a-ti insusi ideile altora este rusinoasa si ar trebui dezavuata. Poate atunci am putea studia pe Eminescu fara presiune, la nivelul fiecaruia.

  25. Mi-a placut articolul, mi-au placut si unele comentarii.
    Eu stiu un fragment dintr-un comentariu de Calinescu de decenii intregi. Nu mai tin minte in ce context l-am invatat, dar periodic il recit si ma minunez ca nu-l mai uit.
    „Adanc constient de ceea ce nota intr-o formula poetica inegalabila, Dumnezeul geniului meu m-a sorbit din popor…” etc.

    Am facut si eu Litere si chiar daca imi place poezia in general, chiar daca am citit cu placere proza lui Eminescu, nu ma pot apropia de poeziile lui Eminescu. Deschid o carte si citesc un vers si tasnesc de cine stie unde fragmente de comentarii, idei care nu sunt ale mele, priviri si cuvinte ale profesorilor.

  26. Singurul lucru bun din text se leagă de problema generală a formulei de învățare de tip Informație > pâlnie > țeasta bietului elev. Prostia aia trebuie să dispară în proporție de 90%.
    La fel și comentariile alea tâmpe, critica literară, în general semipreparatele intelectuale, dacă vrei să pui rotițe în mișcare și să fii, poate, surprins.

    Partea cu vârsta recomandată însă e de bezna minții. De parcă partea lirică a publicisticii lui nu ar avea istoricitate și aspecte interdisciplinare. Poți să faci 2 în 1, să se ia de mânuță proful de istorie cu profa de română și să mai combine din loc în loc materiile. Ah, dar stai, programa zice că…
    Așteptările de la copil ar trebui să difere în funcție de text și vârstă. Nu-i nevoie să priceapă toate laturile din prima, fiindcă, garantat, nimeni nu le pricepe pe toate deodată nici la 40, 60, 160 de ani. Însă important e să descoperi, ca apoi să ai ce redescoperi. Și dacă nu descoperi înainte să o ia hormonii razna, în cele mai multe cazuri nu mai descoperi niciodată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Tunegaru
Cristina Tunegaru
Licențiată în filologie, master în domeniul Literaturii, profesoara de limba română și limba engleză, cu o experiență de 5 ani la catedră, interesată de domeniul pedagogic și de realizarea unor softuri educaționale pentru disciplinele în care sunt specializată.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro