miercuri, ianuarie 20, 2021

Căderea liberalilor germani şi viitorul liberalismului în Europa

Duminică, 22 septembrie, partidul liberal-democrat german (FDP) ar putea să rateze intrarea în cel de-al 18-lea Bundestag al Germaniei post-naziste. Fireşte, până la închiderea urnelor nimic nu este sigur dar rezultatul slab din recentele alegeri desfăşurate în importantul land Bavaria, precum şi intenţia de vot din sondajele naţionale, de numai 4%, nasc îngrijorări reale atât în rândul membrilor partidului lui Philipp Rösler, Reiner Brüderle şi Guido Westerwelle, cât şi la nivelul actualei coaliţii negru-galbene, de centru-dreapta, condusă de Angela Merkel.

Dacă pronosticul tot mai des vehiculat în presa germană, de eşec al liberalilor, devine realitate duminică seara, atunci reconfirmarea în funcţie a cancelarului Merkel (38-39% în majoritatea sondajelor) va depinde fie de formarea unei mari coaliţii cu social-democraţii (circa 25-26%) fie, puţin probabil aş adăuga eu, de un ipotetic, se pare nedorit şi fragil tandem guvernamental cu Verzii, presupunând că aceştia ar obţine cel puţin 10% din fotoliile de parlamentari. Este evident că, în faţa acestor opţiuni grele privind viitoarea legislatură de la Berlin, polul CDU/CSU ar prefera continuarea colaborării relativ comode cu FDP, în locul unor negocieri dificile cu SPD sau al imprevizibilităţii guvernării alături de ecologişti.

Nu este prima dată când „galbenii” sunt pe buza prăpastiei electorale. Fondat în 1948 ca speranţă pentru echilibrarea politică a noii democraţii germane, dar mai ales ca vehicul pentru promovarea valorilor liberalismului într-o societate greu încercată de iluzia bolnavă a superiorităţii germane asupra Europei, poziţionat ideologic între polii creştin-democrat şi social-democrat, FDP şi-a creat în timp o nişă politică proprie, nici corporatistă, nici sindicalistă (mai degrabă intelectuală, simpatică şi relaxată, reunind, oarecum paradoxal, mic-burghezi şi oameni de cultură din afara mainstream-ului, alături de non-conformişti, liber profesionişti, minoritari de tot felul, artişti, studenţi etc.), pe segmentul ideologic tolerant al unui centru cu uşoare inflexiuni conjuncturale de centru-stânga sau de centru-dreapta, fără să deranjeze cu adevărat „granzii” care au alternat la conducerea guvernului federal ci dimpotrivă, făcând casă bună cu unul sau cu celălalt, după caz. A funcţionat decenii la rând ca „partid balama”, care ajută la formarea şi funcţionarea majorităţii în legislativ. Au fost chiar alegeri, în trecut, când a existat un sprijin electoral direct din partea votanţilor CDU, care au adus acel plus de 1-2% necesar intrării în parlament a viitorilor lor aliaţi.

Nu se poate spune cu certitudine, astăzi, dacă acordarea celui de-al doilea vot (1 listei liberale va funcţiona şi de data aceasta în cazul unor simpatizanţi ai Angelei Merkel, oferindu-se astfel colacul de salvare unui FDP care a intrat, de câţiva ani, în conul de umbră al unui leadership neconvingător şi anodin. Este de reţinut însă căderea gravă a FDP de la 14,6% mandate în 2009 la riscul actual al ratării pragului de 5%. Unde şi de ce a dispărut nişa FDP, cum a sublimat electoratul liberal german în doar patru ani?

Una din teorii spune că declinul prelungit al Uniunii Europene (chiar dacă a fost mai puţin resimţit în Germania) ar fi lovit cel mai puternic în interesele electoratului „boem” al FDP, rămas deopotrivă în afara intereselor corporatiste şi a celor sindicale, practic fără nicio protecţie politică, economică sau socială. Acest segment de populaţie este, de regulă, cel mai vulnerabil, fiind expus riscurilor economice şi fluctuaţiilor pieţei, şi neavând practic posibilitatea de a influenţa decizii politice cheie în vremuri de criză, aşa cum au cei de dreapta sau de stânga.

O altă explicaţie este dată de Der Spiegel, care vede tocmai în „alunecarea spre centru-dreapta din ultimii ani” cauza pierderii electoratului de centru, tradiţional, al FDP. Susţinerea unor măsuri economice de tip corporatist ar fi îndepărtat, pe de o parte, votanţii cu aşteptări sociale mai mari, nemulţumiţi de guvernarea Merkel dar, pe de altă parte, nu avea cum să-i atragă pe cei satisfăcuţi de performanţele economice ale Germaniei, aceştia preferând să voteze în continuare CDU.

În fine, a treia teză susţine exact contrariul, că un CDU centripet, condus de o femeie grijulie alintată politic „mami Merkel” ar fi balansat spre centru şi ar fi dislocat practic FDP dintr-o zonă ideologică pe care o ocupa de mai multă vreme.

Oricum am lua lucrurile, rămâne observaţia esenţială că FDP nu mai are loc pe scena politică germană şi, prin extensie, că discursul liberal în Europa are o problemă de actualizare la agenda complexă a crizei şi a dosarelor politice (complicate, dar nu neapărat doctrinare) ale secolului XXI. Problemă care trebuie rezolvată urgent, pentru a stopa declinul electoral al liberalismului.

Pe dezbateri precum migraţia şi multiculturalismul, moneda Euro, locurile de muncă, uniunea fiscală şi bancară, extinderea Spaţiului Schengen, terorismul, mediul, relaţia Germaniei cu Statele Unite, China sau Rusia, poziţionarea Berlinului faţă de revoltele din Orientul Mijlociu etc., unde a fost FDP şi de ce nu i s-a auzit vocea? Cu un ministru de externe (vice-cancelar şi fost lider al partidului) şters, criticat chiar şi de proprii colegi şi înlocuit prea târziu de la conducerea formaţiunii, fără soluţii clare, fără identitate în cadrul guvernului, liberalii se văd astăzi nevoiţi să aştepte bunăvoinţa simpatizanţilor CDU, pentru a primi al doilea vot al acestora.

Liberalismul, deşi cea mai generoasă, luminată şi creativă doctrină a lumii moderne, căreia Occidentul şi naţiunile libere îi datorează atât de mult, nu stă, din perspectivă electorală, cu mult mai bine decât în Germania nici în restul Europei, din diverse motive.

În Marea Britanie, oarecum asemănător Germaniei, „lib-dem” au făcut majoritatea pentru un guvern de centru-dreapta iar tânărul şi carismaticul lor lider, Nick Clegg, a ajuns vice-premier. Alegerile din 2015 vor arăta dacă electoratul britanic a valorizat această participare la guvernare („constructivă” dar inevitabil în umbra conservatorilor) sau se va diviza radical între susţinătorii şi adversarii premierului David Cameron, liberalii rămânând suspendaţi între cele două tabere.

În Olanda, Franţa, Italia, Spania, Ungaria etc. liberalismul fie s-a topit în mişcări cu adaosuri ideologice neliberale (naţionaliste, populiste, xenofobe, iredentiste etc.) fie, dacă s-a păstrat în forme pure, a devenit irelevant ca opţiune de vot pentru cetăţeni. Doar în Europa Centrală şi de Est mai există partide liberale semnificative (deocamdată ca reminiscenţă a tranziţiei postcomuniste), cu pondere de peste 15-20%. În România, de exemplu, funcţionează în prezent cel mai numeros grup parlamentar liberal din Europa, dar succesul politic recent nu a fost esenţialmente doctrinar sau programatic ci mai degrabă conjunctural: la început a fost produs de satisfacţia publică şi vizibilitatea unei guvernări liberale considerate reuşite, într-o perioadă fastă economic (în toată Europa), apoi de opoziţia vehementă faţă regimul unui preşedinte devenit extrem de nepopular în anii crizei. Liberalismul românesc trebuie deja să-şi pregătească strategia, discursul şi soluţiile pentru epoca post-Băsescu, profilându-se la orizont oportunitatea politică (susţinută de argumente istorice, morale şi politice obiective) de a realiza coagularea dreptei moderate în jurul său. Restructurarea vieţii politice din România este tot mai aproape. Vor şti oare să profite de noul context liderii PNL, mergând cu adevărat pe mize mari, pe o viziune naţională şi europeană consistentă, renunţând la temele obsesive ale anilor trecuţi şi reconsiderând relaţia cu Partidul Popular European, fără a face totuşi compromisurile ideologice majore ale lui Viktor Orban?

Reinventarea liberalismului european ar trebui să fie o prioritate a strategilor şi politicienilor acestor partide, până nu este prea târziu. Potenţial politic şi cultural, în sensul cel mai larg al termenului, încă există. Criza a fost în multe democraţii occidentale o lovitură dată liberalismului şi partidelor liberale, prin favorizarea apariţiei şi dezvoltării unor mişcări anti-liberale, populiste sau radicale, dar orice criză generează şi oportunităţi intelectuale refondatoare. Despre posibile teme prioritare, capabile să resusciteze liberalismul în Europa, într-un text viitor.

__________________________________________

1 Alegătorii germani dispun de două voturi la alegerile pentru Bundestag (camera inferioară a Parlamentului, cea cu puteri legislative reale) : unul pentru candidatul care va reprezenta o circumscripţie uninominală, al doilea pentrulista unui partid în landul respectiv, voturile putând reprezenta opţiuni politice identice sau diferite. Jumătate dintre cei 598 parlamentari sunt aleşi uninominal, cealaltă jumătate pe liste de partid, ţinându-se cont de mecanismul compensării, adică alocarea mandatelor este proporţională cu procentele obţinute la nivelul listelor, pragul fiind 5%. De exemplu, în legislaturile trecute FDP a avut toţi parlamentarii aleşi pe liste (niciun câştigător de circumscripţie uninominală)

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. Nu înțeleg de ce nu-l menționați ca lider al FDP și pe Philipp Rösler, președinte al partidului, ministru al economiei și tehnologiei și vice-cancelar.

  2. Mi se pare ca sunt doua lucruri putin diferite in articol.

    Pe de o parte, o criza a liberalismului european; elefantul din incapere aici este fara indoiala criza financiara care a degenerat in criza economica si care este imputata in general (si cu destule argumente) dereglementarii liberale pornite de peste ocean. Nici sustinatorii liberalismului nu ajuta, multi dintre ei radicalizandu-se si negand realitatea. Liberalismul nu inseamna anarhie si are nevoie de protectii publice pentru a produce rezultate viabile pe termen lung si de acest est modus in rebus ar fi bine sa-si aduca aminte toti „doctrinarii”.

    Al doilea lucru, destul de diferit, este declinul partidelor care au in numele lor „liberal” (cu greu ar putea cineva sa sustina ca partidele mentionate sunt cu adevarat liberale, majoritatea se vor simple „balamale” – cum bine spune si articolul – centriste).

    Si explicatia aici este sociologica si conjuncturala. In perioade de criza, forma de clopot al lui Gauss pe care o are opinia publica se turteste, uneori pana la a aparea doua „cocoase”. Cum in perioade de crestere multe partide s-au bulucit spre centru, acum ele au nevoie sa caute electoratul mai departe de centru. Partidele prin definitie de centru nu reusesc sa fac acest lucru si sunt laminate; celelalte se salveaza prin extremizare partiala – si exemplele sunt numeroase. Dar acest lucru inseamna ca criza partidelor „liberale” actuale este o criza a partidelor mici si de centru si nu e neaparat simptomatica pentru o criza a liberalismului (chiar daca aceasta criza exista).

  3. Citez:
    „FDP şi-a creat în timp o nişă politică proprie, nici corporatistă, nici sindicalistă (mai degrabă intelectuală, simpatică şi relaxată, reunind, oarecum paradoxal, mic-burghezi şi oameni de cultură din afara mainstream-ului, alături de non-conformişti, liber profesionişti, minoritari de tot felul, artişti, studenţi etc.)”
    Dezacord aproape total, este cel mai antipatic partid înafară de NPD. A deviat după ruperea coaliţiei liberal-democrate din anii 80 spre neoliberalism, şi-a pierdut caracterul intelectual, non-conformist etc. aproape în întregime.
    Trăiesc de aproape 40 de ani în Germania. Am impresia că vorbiţi de cu totul alt partid.

  4. Vorbim despre pnl ca de un partid liberal? Dar pnl-ul de azi, creatia de mai ieri a lui iliescu, nu are nimic de-a face cu liberalismul. Poate cu liber-schimbismul.

    Are crin antonescu ceva de liberal in el?

    Poate de saltimbanc, tot un fel de liber-schimbist in „coregrafie”…

  5. f. bun articolul, felicitari. FDP-ul a facut citeva erori in anii trecuti si nu a reusit sa-si recalibreze discursul. acuma a ajuns sa cerseasca die zweite stimme. oricum sper sa intre in parlament.

  6. Cred ca articolul este neinformat. Orice german va poate contrazice.

    FDP-ul a deviat prin anii 80 de la liberalismul intelectual (de stanga, cum ii spun americanii) catre neoliberalism. Este un partid antipatic, care urmareste mai ales interese corporatiste.

    Din pacate, Germania nu mai are o miscare liberala demna de numele ei. Verzii au o oarecare tenta liberala; Piratii s-au dovedit a fi incompetenti.

    In concluzie, discutam 2 teme ortogonale:
    – dizolvarea FDP-ului, un lucru bun
    – dizolvarea liberalismului de stanga in Germania si Europa, un lucru rau.

  7. Dupa esecul FDP din Bavaria, conservatorii si-au indemnat votanti sa nu-si foloseasca al doilea vot pentru liberali. Este cel mai bun semnal cu privire la o noua mare coalitie, dupa cea din 2005. CDU vrea sa valorifice fiecare vot in negocierea ulterioara cu social-democratii.

    Vorbiti despre „alunecarea spre centru-dreapta”. Der Spiegel spune altceva si observa o deplasare spre stanga dupa alegerile din 2005 http://www.spiegel.de/international/germany/report-german-political-parties-shift-to-the-left-a-922754.html . Si liberalii, dar si ecologistii sunt perdanti, prinsi intr-un spatiu care se comprima intre CDU/CSU si SPD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Autor

Valentin Naumescu
Valentin Naumescu
Valentin Naumescu este profesor de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii Babeş-Bolyai Cluj şi preşedintele think tankului Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE). Din 2015, expert independent al Comisiei Europene în domeniul relaţii internaţionale. A fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe (2005-2007) şi consul general al României la Toronto (2008-2012). Printre cele 17 cărţi publicate: The New European Union and Its Global Strategy: From Brexit to PESCO (Cambridge Scholars Publishing, 2020), Politica marilor puteri în Europa Centrală şi de Est: 30 de ani de la sfârşitul războiului rece (Humanitas, 2019), România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018 (Polirom, 2018), Criza Uniunii Europene şi ordinea globală în Era Trump (Trei, 2017), Democracy and Security in the 21st Century: Perspectives on a Changing World (Cambridge Scholars Publishing, 2014).

Colectia Contributors.ro

Contributors.ro propune autorilor săi, acum, la sfârșit de an, trei întrebări despre anul 2020 si perspectivele României în viitorul apropiat. Cele trei întrebari sunt:

1. Care este evenimentul anului 2020 cel mai pe nedrept trecut cu vederea de media și de opinia publică? 

2. Care este cea mai interesantă idee a anului 2020?

3. Care e cea mai mare temere pe care o aveți pentru viitorul României si care e cea mai mare speranță? 

Esential HotNews

E randul tau

Observ cu uimire că invocați, ca reper intelectual creștin, cartea lui Noica, „Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru”. Și cumva indirect îi reproșați lui Gabriel Liiceanu un soi de trădare a acestui crez ( „am neplăcuta senzaţie că mă aflu ȋn faţa unui tată care şi-a abandonat, simbolic, copiii”). Mă tem că tocmai această carte a lui Noica este o trădare a suferinței victimelor de: Cristina Cioaba la Dincolo de Isus. Gabriel Liiceanu şi portretul României religioase

Carti recomandate de Contributors.ro

 

 

 

Top articole

Navalnîi a fost judecat în secția de poliție. Doar pe vremea lui Stalin se mai putea întâmpla așa ceva. Interviu cu analistul Armand Goșu

Duminică seara, la revenirea în Rusia, Aleksei Navalnîi a fost arestat, la punctul de control al pașapoartelor, din...

De la numerologie la ”România Educată”

Religiozități arhaice în contemporaneitate   O doamnă inspector din Galați a dat o circulară școlilor cu privire la un ”training” (inevitabil, online) de numerologie care...

Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că… depolitizează educația

Politicienii, noi și vechi, vor să… depolitizeze educația cu grația unei doamne care, după șampania de anul nou, o ia pe pârtia de ski...

Ministerul Culturii e gol!

Răspunsul Ministerului Culturii la semnalul de alarmă tras de cineastul Alexander Nanau poate părea năucitor, dar în realitate nimic nu-i nou sub...

Transgenderii, „Dezastru al unor oameni fără Dzeu”?

Îi mai țineți minte pe CpFeii ăia cu mîna pe cruce și familia-n gură care puseseră de-un referendum acum vreo doi ani...

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

„Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel.” – Mihai Maci Comanda cartea cu autograful autorului. Editie limitata.