marți, aprilie 16, 2024

CĂDERI

Până la urmă de ce a murit, de ce a fost ucis sau de ce s-a sinucis Samuel, unul dintre personajele filmului Anatomia unei prăbușiri, producție ce i-a adus lui Justine Triet mult râvnitul premiu de regie în 2023, la Festivalul de la Cannes?

Dacă ar fi să mă iau după o înregistrare audio regăsită ca prin minune, invocată exact când trebuie în cursul procesului și care a dus la absolvirea de acuzații a soției lui, Sandra, înregistrare ce s-a aflat, de altfel, la originea mărturiei decisive a lui Daniel, fiul de doar 11 ani al celor doi, un copil atât de, poate chiar prea inteligentul și nițeluș cam neverosimilul de versat în strategiile discursului argumentativ, atunci ar trebui să spun că Samuel a murit și din cauza timpului. Pe care simte că l-a pierdut, de care o acuză de furt pe Sandra și pe care știe că nu mai are cum să îl recupereze. Iar dacă mai țin cont și de detaliul că actorul care îl interpretează pe Vincent Renzi, avocatul Sandrei, se numește Swann Arlaud (la un moment dat, în timpul pledoariei sale, Renzi spune că Samuel a fost omul proiect), dacă mai pun la socoteală și faptul că același Samuel este prezent în film exclusiv grație memoriei  auditive și vizuale a Sandrei și a lui Daniel (despre memoria acestuia ni se și spune  că ar fi absolut excepțională și se și dovedește că așa este), cred că mă simt îndreptățit să îl invoc și în aceste însemnări pe Proust ca și filosofia timpului-durată. Am mai făcut-o nu demult într-o cronică de teatru.

Și asta, adică invocarea lui Proust, aș face-o spre a susține observația că, deși durează cu ceva mai mult de 150 de minute (relativ mult pentru răbdarea spectatorului de astăzi) și cu toate că este un thriller psihologic aș zice moderat (dacă nu cumva e vorba chiar despre un fals thriller) din a cărui mai mult de jumătate de acțiune se petrece într-o sală de tribunal, Anatomia unei prăbușiri nu m-a plictisit deloc. Din contră. Nu, nu l-am urmărit cu sufletul la gură, filmul nici nu cred că își propune asta,  însă atent am fost tot timpul. Nu mi-am căutat telefonul mobil, nu am dorit să aflu dacă am primit sau nu mesaje. M-a pasionat plonjarea în analiza psihologică și felul în care strategiile argumentative ale discursului juridic pot să se întâlnească cu literatura. Cu esteticul.  

Poate că a contat și faptul că filmul este vorbit nu doar în engleză, ci și în franceză. M-am bucurat să aud iarăși o franceză impecabilă, elegantă, nicidecum stradală, vorbită de o pleiadă întreagă de actori care știu indubitabil ce înseamnă rostirea și ce valoare are intonația O franceză defel afectată și deloc teatrală. Poate că un anume rol a revenit și inserării cu schepsis în economia filmului a compoziției muzicale 50 CENT P.I.M.P., una cu implicații și cu istoric, melodie citată și re-citată exact atunci când trebuie. Adică pentru a desăvârși portretul sau, mă rog, fișa psihologică a lui Samuel.

Regizoarea Justine Triet e, înainte de toate, stăpână pe acest atunci când trebuie.

Poate important a fost și că mi-au plăcut secvențele filmate în  Munții Alpi înzăpeziți, poate că a intervenit și faptul că au trecut ani buni de când nu am mai văzut zăpadă. Multă, consistentă, persistentă, albă. O semnificativă parte din acțiunea filmului se petrece într-o cabană situată undeva aproape de Grenoble, o alta într-o fără cusur, și prin arhitectură, și prin comportamentul asistenței,  sală de judecată. Unde mai pui că Sandra și Samuel sunt scriitori ori aspiră să fie asta, așa că pledoariile avocaților, ca și aceea a procurorului (în franceză acesta se cheamă avocat général) se fundamentează în chip esențial pe ceea ce e scris și păstrat în cărțile și în interviurile Sandrei și în manuscrisele lui Samuel. Manuscrise ce îi certifică acestuia ratarea. De aici rolul atribuit speculativului și aproximativului Până și decizia de achitare a Sandrei pare a avea o motivare mai curând de ordin estetic. Filmul aducând, între altele, în discuție problema raportului dintre etic și estetic ca și pe aceea a proprietății literare.

Titlul în franceză al filmului este Anatomie d’une chute, În cinematografele din România s-a optat pentru traducerea Anatomia unei prăbușiri. Eu aș fi preferat, nu neapărat ca urmare a nu știu căror reminiscențe teatrale, traducerea Anatomia unei căderi. În ambele formule se păstrează totuși ambivalența sensului pe care mizează totul. Samuel moare în urma unei căderi de la etajul al treilea al cabanei (cădere voluntară sau provocată), asta după ce mai înainte se prăbușise, mă rog, căzuse, omenește și profesional.

Sandra este de origine germană, Samuel este francez. Ea este scriitoare consacrată, bisexuală învederată, el e doar un  foarte bun fost profesor de literatură care aspiră la gloria literară. Au împreună un băiat, pe supra-dotatul Daniel, care, la vârsta de 4 ani, cade victima unui accident în urma căruia e pe punctul de a-și pierde definitiv vederea. De producerea acestuia se învinovățește Samuel De aici remușcările acestuia, de aici criza în care bărbatul se adâncește, de aici decizia familiei de a se muta în cabana din Alpi (locul unde a copilărit Samuel), o decizie deloc pe placul Sandrei. De aici noianul de probleme financiare, de aici fisurile tot mai profunde ale cuplului, de aici certurile din ce în ce mai frecvente și mai contondente, de aici și derapajele sexuale ale Sandrei și geloziile bărbatului. De aici și moartea enigmatică a acestuia.

Despre toate vorbește cu lux de amănunte, mizând eficient pe alternanța présent- passé, passé- présent, una, la urma urmei proustiană, pe recursul frecvent la planurile apropiate, adesea chiar pe gros-planuri (de altfel de câteva gros-plan-uri are parte și câinele Messi, înzestrat cu apariții defel decorative, și el cu ochi albaștri asemenea lui Daniel), pe refuzul deliberat al grabei, filmul regizat de Justine Triet.

Actrița de origine germană Sandra Hüller joacă aproape impecabil o femeie inteligentă, evident superioară, gata oricând să literaturizeze totul. Inclusiv propria viață. Fapt ce îi este reproșat pe șleau de studenta (Camille Ruherford) venită pentru un interviu eșuat din vina euforiei Sandrei ca și  din cauza crizei de gelozie a lui Samuel. O gelozie îndepărtată. Marcată prin melodia 50 CENT P.I.M.P. redată la intensitate maximă. Samuel e un  personaj pe care îl cunoaștem eminamente grație unor flash-back-uri.  Samuel e jucat de Samuel Theis. Da, unii actori și-au imprumututat prenumele personajelor interpretate. Samuel, personajul,  în unele secvențe (de exemplu în cea în care e evocată boala câinelui și e evocată fiindcă trebuie) dobândește vocea celui în a cărui memorie revine. Recte, a lui Daniel.

Nu știu, bănuiesc doar că Justine Triet s-a situat omenește de partea Sandrei. De aici cred și decizia de a-i asocia un avocat înzestrat cu farmec (Swann Arlaud) care mie mi s-a părut deliberat situat în antiteză cu parcă mult prea voit, prea apăsat antipaticul procuror ( Antoine Reinartz). Excepțional Milo Machado Graner în rolul copilului cu ochi albaștri Daniel. Și foarte bun, și nu doar în secvența finală, câinele Messi, în rolul câinelui Snoopy.       

CANAL+; FRANCE TELEVISIONS; FRANCE 2; LES FILMS DE PIERRE; CENTRE NATIONAL DE LA CINEMATOGRAPHIE; CINE + AUVERGNE CINEMA

ANATOMIA UNEI PRĂBUȘIRI                                                                                                         

Regia: Justine Triet

Scenariul: Justine Triet, Arthur Harari

Producători: Marie-Ange Luciani, Philippe Martin, David Thion

Imaginea: Simon Beaufils

Decoruri: Cécile Deleu

Costume: Isabelle Pannetier

Cu: Sandra Hüller (Sandra), Swann Arlaud (Vincent Renzi), Milo Machado Graner (Daniel), Samuel Theis (Samuel), Antoine Reinartz (Procurorul), Saadia Bentaïeb (Nour Boudaoud), Anne Roetger (Președinta Tribunalului), Jehnny Beth (Marge), Camille Rutherford (Zoé), Messi (Câinele Snoopy)

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro